AŞA SE SCRIE ISTORIA? S-O CORECTĂM PUŢIN. POVESTEA IMNULUI NAŢIONAL. IMNUL MEU...

 În atenţia Prof.  Dr. Adrian CIOROIANU, istoricul de pe strada mea. 

Fragment din romanul "OCHI ALBAŞTRI", capitolul 13 - "CREIER ARS", varianta V.

128. IMNUL NATIONAL “TREI CULORI”   
Prin vara-toamna anului 1977, parcă, s-a adus aminte şi Nicolae Ceauşescu de cele… “Trei culori”!
    Imnul a început să se cînte de la 29 octombrie 1977 pînă la 22 decembrie 1989 – mai bine de 12 ani.

IMNUL NAŢIONAL:
IDEEA din lista mea: ***** -  imnul naţional „Trei culori” - „cu poporul sovietic eliberator...” : „Pe-al nostru steag e scris unire!” şi „Trei culori”,
   
Iată cum am povestit pe blogul „OLTENIADA”, povestea imnului propus de mine:

POVEŞTI DE PE STRADA MEA 2 - POVESTEA IMNULUI NAŢIONAL

       (Extras de pe blogul meu OLTENIADA etc., preluat și de blogul CASA REGALĂ A ROMÂNIEI, republicare). Fragmente, puţin retuşate. Vezi şi Rezumatul romanului.

      
POVESTEA IMNULUI  NAŢIONAL

    „Cînd eram la liceu şi frecventam Cenaclul Literar „Traian Demetrescu” din Craiova,... Acest episod îl puteţi reciti, la PRALEA, peioada liceului, unde povestesc despre Octav Calleya şi despre participarea noastră la concursul „Cine ştie, cîştigă!” despre Ciprian Porumbesdcu (1853-1883).   

    Am povestit episodul şi în 1971. Octav Calleya ajunsese mare dirijor în Spania, la Malaga, (ştiam de la radio informaţii despre el şi despre Tiberiu Stoianovici, un alt coleg de-al nostru, ajuns şi el tot dirijor în Germania şi în Franţa).
       Pînă atunci, în România se cîntaseră următoarele imnuri naţionale (s-a dat doar prima strofă):
       - 1862-1884 – „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, im n de Eduard Hubsch, cîştigătorul unui concurs naţional dedicat imnului Principatelor Unite;
       - în 1981-1882, poetul Vasile Alecsandri scrie „Imnul Regal”, „Trăiască Regele!”, imn de stat al României, intonat între 1884- 4 ianuarie 1948:

În pace și onor

De țară iubitor

Și-apărător de țară.

Fie Domn glorios

Fie peste noi,

Fie-n veci norocos

În război, război.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc părinte,

Susține cu a Ta mână

Coroana Română!

Trăiască Patria

Cât soarele ceresc,

Rai vesel pământesc

Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit

De nevoi,

Fie-n veci locuit

De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc Părinte,

Întinde a Ta mână

Pe Țara Română!

- „Zdrobite cătuşe” , 4 ianuarie 1948-23 august 1953, pe versuri de Aurel Baranga, muzica de Matei Socor:

Zdrobite cătușe în urmă rămân

În frunte-i mereu muncitorul,

Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,

Stăpân pe destin e poporul

Trăiască, trăiască Republica noastră,

În marș de năvalnic șuvoi;

Muncitori și țărani și ostași

Zidim România Republicii noi.

În lături cu putredul vechi stăvilar

E ceasul de sfântă’ncordare

Unirea și pacea și munca-i stegar’

Republicii noi populare.

1862-1884: Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prinţul Domnitor
În prezent, acest imn este cunoscut drept Marşul de întâmpinare al Armatei Române.
1884-1948: Trăiască Regele
1948-1953: Zdrobite cătușe
1953-1977: Te slăvim, Românie!/ Imn Republica Populară Română
1977-1989: Trei culori/ Imnul National al Republicii Socialiste Romania
1989-prezent: Deșteaptă-te, romane!

- „Te slăvim, Românie!”, 23 august 1953-29 octombrie 1977, pe versuri de Eugen Frunză şi Dan Deşliu, muzica tot de Matei Socor;

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc

E zdrobit al trecutului jug blestemat

Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim

Vrem în pace cu orice popor să trăim

Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălța-vom spre glorie al patriei steag

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

    Acest imn conţinea şi versurile (în strofa a doua):

Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far şi tărie si avânt...

     ...ceea ce nu era pe placul meu – şi aveam argumente destule! Nu, nu era ură, decît că aceste versuri nu erau pe placul meu!

      Le-am propus colegilor mei, „provocatorii”, ca Nicolae Ceauşescu (pe atunci era „numai” Preşedintele Consiliului de Stat, un organ colectiv de conducere - 9 decembrie 1967- 28 martie 1974 - , şi , bineînţeles, Secretarul General al Partidului Comunist Român) să schimbe Imnul de stat al României cu „Tricolorul”, cîntecul lui Ciprian Porumbescu (foto), pe versurile compozitorului. Argumentele mele, în afara celui mai sus expus, erau două: simpatia mea pentru Ciprian şi frumuseţea versurilor originale:

CIPRIAN PORUMBESCU (1847-1925)

(Ciprian Porumbescu în "Gazeta Transilvaniei")

Se naşte la 2/14 octombrie 1853, în Şipoptele Sucevei, ca fiu al Emiliei şi al preotuluii Iraclie Golembiovschi (Golombiovschi). Numele de Porumbescu este folosit la început ca pseudonim şi apoi ca nume oficial. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovschi, apoi, pentru o perioadă de timp Golembiovschi – Porumbescu şi mai apoi Porumbescu.Dotat cu o precoce sensibilitate muzicală, Ciprian Porumbescu începe în anul 1859, studiul muzicii (teorie – solfegii) cu Carol Miculi, apoi vioara, la Ilişeşti, cu Simon Maier, continuând la Gimnaziul din Suceava, cu Ştefan Nosievici (teorie) şi în particular cu Anton Valentin şi C. Schlötzer (vioară).Urmează Institutul Teologic din Cernăuţi (1873 – 1877), unde se formează mai mult ca autodidact, primind noţiuni elementare de armonie şi dirijat coral de la Isidor Vorobchievici.Simţind permanent nevoia de a-şi completa cunoştinţele muzicale, Porumbescu frecventează, între anii 1879 – 1881, cursurile Conservatorului din Viena. Aici se perfecţionează cu renumiţi maeştri: Anton Bruckner (armonie), Franz Krenn (cor), Louis Schlosser (contrabas) ş.a. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii.Concomitent cu audierea cursurilor universitare, Ciprian Porumbescu îşi completează cultura muzicală şi pe cea generală frecventând numeroase spectacole de teatru, operă, precum şi concertele ce aveau loc în diferite săli şi în biserici din Viena. Viaţa artistică vieneză a fost pentru compozitorul român un extraordinar profesor.Pregătirea muzicală şi-o continuă şi la Braşov, luând lecţii de pian cu Hermann Geifrig (1805 –1886),dirijor şi organist la Biserica Negră.Pe lângă studiul muzicii, Porumbescu urmează cursuri de filosofie la Cernăuţi şi la Viena.La Cernăuţi conduce corul Societăţii culturale “Arboroasa” iar la Viena dirijează corul Societăţii studenţeşti “România Jună“. În anul 1871 s-au aniversat 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna. La festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu ş. a., participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul său cântec la vioară.Ciprian Porumbescu tipăreşte în anul 1880, la Viena, 20 de piese corale şi cântece la unison, reunite în “Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“. Între acestea: “Cântecul gintei latine”, “Cântecul tricolorului”, şi “Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag)

Trei culori cunosc pe lume
Ce le ţin ca sfînt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Amintind de-un brav popor.

Cît pe cer şi cît pe lume,
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume,
Şi un falnic viitor.

Roşu-i focul vitejiei,
Jertfele ce-n veci nu pier,
Galben, aurul câmpiei,
Şi-albastru-al nostru cer.

Multe secole luptară
Bravi şi ne-nfricaţi eroi,
Liberi să trăim în ţară
Ziditori ai lumii noi.

Iar când fraţilor m-oi duce
De la voi şi-o fi să mor
Pe mormânt atunci să-mi puneţi
Mândrul nostru tricolor.

      Versurile erau nu numai frumoase, dar şi îmbărbătătoare, patriotice.

      Prin intermediul Securităţii (sau prin directorul meu, Jean Popescu, şi al Elenei Ceauşescu), propunerea mea a ajuns la Nicolae Ceauşescu. A dospit-o şase ani (1971-1977); (vezi şi nota 3 de la sfîrşitul articolului). Ajunsese deja Preşedintele României, la 28 martie 1974.

       Ştiam că în Albania se cînta (şi se mai cîntă încă) ca imn naţional „Pe-al nostru steag e scris unire”, alt cîntec al lui Ciprian Porumbescu (ştiam de la concurs). De pe Internet am aflat, acum cîtva timp, că acest cîntec a fost propus albanezilor de către Victor Eftimiu, poetul si scriitorul român de origine aromână, la cererea acestora de a scrie versurile pentru imnul naţional albanez; poetul, neavînd inspiraţie, în ultimul moment, a apelat la Ciprian. (Fănuş Neagu a aflat acest amănunt prin anii ‚90 – iar eu am citit în „Jurnalul Naţional” şi i-am povesti într-o scrisore cam ce povestesc acum, dar se pare că scrisoarea n-a ajuns la destinatar.)

        Nicolae Ceauşescu l-a reactualizat, rescriind versurile „Tricolorului”, sub titlul „Trei culori cunosc pe lume”, şi din orgoliu, şi din patriotism (dar asta e altă poveste):

Trei culori cunosc pe lume,
Amintind de-un brav popor,
Ce-i viteaz, cu vechi renume,
În luptă triumfător.

Multe secole luptară
Strabunii noştri eroi,
Să trăim stăpîni în ţară,
Ziditori ai lumii noi.

Roşu, galben şi albastru
Este-al nostru tricolor.
Se inalţă ca un astru
Gloriosul meu popor.

Suntem un popor în lume
Strâns unit şi muncitor,
Liber, cu un nou renume
Şi un ţel cutezător.

Azi partidul ne uneşte
Şi pe plaiul românesc
Socialismul se clădeşte,
Prin elan muncitoresc.
...
...
...
...

Iar tu, Românie mîndră,
Tot mereu să dăinuieşti
Şi în comunista eră
Ca o stea să străluceşti.

      I-am povestit unui coleg , ing. Alexandru Galan, ca fapt de maximă urgenţă, că în varianta lui Nicolae Ceauşescu lipseşte partea cea mai importantă, partea de politică externă şi lupta pentru pace, şi Nicolae Ceauşescu a adăugat penultima strofă, cu promptitudine, cam într-o săptămînă:

Pentru-a patriei onoare,
Vrăjmaşii-n luptă-i zdrobim.
Cu alte neamuri sub soare,
Demn, în pace, să trăim.

     (mai sus, aceste versuri le-am înlocuit cu (...), să li se cunoască locul corect, exact.)
Iată un exemplu de colaborare tovărăşească! – adaug azi, cînd scriu...

     Imnul s-a cîntat pînă la 22 decembrie 1989, „cînd s-a rupt filmul”. S-a terminat o poveste frumoasă (pentru mine) şi a început „revoluţia”, aceeaşi poveste. Acel „pariu mondial”? Există cîteva explicaţii în „comedia de situaţii”.Le voi expune altădată: „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!” Cine să se deştepte? Eu? Ceauşescu? Românul? Se cîntă ca imn strofele 1, 2, 4 şi 11 - ultima, adică:

1. Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

      Care duşmani?

2. Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

4. Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viața-n libertate ori moarte!" strigă toți.

11. Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ!

     
POEZIA: "RĂSUNETUL"
 1989-prezent: Deșteaptă-te, romane! 
RĂSUNETUL
Versuri: Andrei MURESANU. 
Muzica: Anton PANN
 
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adînciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mîni mai curge un sînge de roman
Şi că-n a' noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stîne,
Bătrîni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din cîmpii.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţa-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfînta libertate,
Jurăm că vom da mîna, să fim pururea fraţi.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii şi-azi mînă d-ajutori,
Şi blastămă, cu lacrămi în ochi, pe orişicare
În astfel de pericul s-ar face vînzători.

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Cînd patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A' cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vîră cnuta* în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă*, viclene uneltiri.

Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfînt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decît să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pămînt.
 
Am avut norocul să plec în RDG, la o şedinţă CAER, pentru prepararea lignitului, ca expert. Am sosit la Berlin la 1 octombrie 1984, luni; la 38 de ani de la moartea surioarei mele, Steluţa; primul zbor cu avionul! Am stat pînă sîmbătă. La Poarta Brandemburg, joi, germanii ne cereau (răspicat), de faţă cu ruşii, să spunem popoarelor noastre (cele din CAER) că ei vor o Germanie unită şi că Zidul Berlinului era ruşinea Germaniei întregi! Şi m-am ţinut de cuvînt: ajuns acasă, am spus, cam cu „jumătate de gură”, secretarei organizaţiei de bază PCR (Securităţii, nu), dar în 1990, la concursul de timbre de la Tokyo, i-am dedicat Germaniei o machetă: „Germania” - RFG, RDG şi Berlin - prin colaj, ca la grădiniţă, cu gândul la Unirea noastră cu Moldova de peste Prut. La acest concurs am lansat lozinca:

"OAMENI DIN TOATĂ LUMEA, UNIŢI-VĂ!"
(Parafrază după celebra lozincă a lui Karl MARX)
(15 februarie 1990) Savin BADEA,

alături de alte citate, printre care şi acesta:

„Pe Pămînt există o singură civilizaţie!” Mihail GORBACIOV.

     La 9 noiembrie 1989, cînd a căzut Zidul Berlinului, am zis: „Să-l facă svaiţer!”
     În 1990 Gorby a primit Premiul Nobel pentru Pace, pe care îl merita şi el, dar şi Nicolae Ceauşescu, cu prisosinţă. Amintiţi-vă de Referendumul din 1986, cînd România a redus cu 5-10% armamentul – prioritate mondială! – la propunerea mea (particulară, doar cu 1%) şi a lui Nicolae CEAUŞESCU (oficială, cu 5%)! România s-ar fi dezarmat cu 5-10%, dar bîrfa „reacţiunii” susţine că Nicolae Ceauşescu ar fi vîndut armamentul. (Principalul este că s-a dezarmat, iar procesul dezarmării generale şi totale (?) va trebui să continue, spre binele păcii. Dar asta e altă poveste.)
       Deci am pus şi eu un degeţel la... unirea Germaniei, întîmplată la 1-3 octombrie 1990 - la 6 ani de cînd pusesem piciorul în Germania - aşadar unirea şi-au făcut-o germanii, dar şi cu ajutorul lui Gorbaciov. O vorbă bună a pus şi preşedintele american Ronald Reagan, exprimîndu-se, într-o cuvîntare, în faţa Porţii Brandemburg (de partea Berlinului de Vest, în partea opusă), pentru dărîmarea Zidului Berlinului. Zidul a fost simbolul trist al Războiului Rece. Aşa-i că-ţi povestii prea multe, din care eu rămân, probabil, considerat nebun ? Dar popoarele (şi eu) trebuie să aflăm adevărul. Istoric. Corect. Cu umilele mele forţe am scris ISTORIA, aşa cum am putut. Şi-am să mai scriu.
      De ce am scris despre Germania şi Unirea ei? Pentru că a fost prima care mi-a înfăptuit lozinca şi a ştiut ce vrea de la viaţă! Treabă nemţească, precisă!
      Apoi Europa, Internetul, Globalizarea, Congresele Mondiale Bisericeşti de reunificare...
      Noi şi Moldova de peste Prut am ratat şansa Unirii, chiar şi atunci cînd aveam aceiaşi voinţă, aceiaşi limbă, acelaşi drapel şi acelaşi imn naţional:
       - România: „Deşteaptă-te, române!” de Andrei Mureşanu (1989-prezent);
       - Republica Moldova: „Deşteaptă-te, române!” de Andrei Mureşanu (1991-1994)

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani (...)

     Dar să revin la versurile:

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi!...

       Acum, peste Prut, se cîntă „Limba noastră”, pe versuri de Alexei Mateevici şi melodie compusă de Alexandru Cristea.

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată. (...)

       Şi încă e bine! În 1945 – 1991, în Moldova de peste Pruts-a cîntat imnul ”Moldova Sovietică”.

       NOTE de subsol:

        1. Andorra şi Ciad au acelaşi drapel cu al României şi al Moldovei. Este un semn de bun augur pentru unirea omenirii - în continuare - într-o societate inteligentă, creatoare.

        2. O observaţie nostimă: La un meci de fotbal România-Albania, un prieten, Dorel Păsculescu, ascultînd imnul naţional al Albaniei (de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej), descoperea cu uimire că este acelaşi cîntec cu acel studiat la muzică. Ba, mai mult, în perioada cînd s-au cîntat "Trei culori cunosc pe lume" ("Tricolorul") şi "Pe-al nostru steag e scris unire", la un meci de fotbal România-Albania (ipotetic), cele două imnuri erau un adevărat "recital" Ciprian Porumbescu. Imnul Albaniei a preluat decît melodia lui Ciprian Porumbescu, la sugestia poetului Victor Eftimiu, de origine aromână. Versurile cîntecului românesc sînt scrise de Andrei Bîrseanu. Cîntecul este dedicat unirii Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, de la 1859. Cîntecul albanez are versurile scrise de Aleksander Stavri Drenova.

Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget şi simţiri
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

Acel ce-n luptă grea se teme
Ce singur e rătăcitor,
Iar noi uniţi în orice vreme
Vom fi, vom fi învingători.

Am înarmat a noastră mînă
Ca să păzim un scump pămînt,
Dreptatea e a lui stăpînă,
Iar domn e adevărul sfînt.

Şi-n cartea veşniciei scrie
Că ţări şi neamuri vor pieri,
Dar mîndra noastră Românie
Etern, etern va înflori.

Învingători cu verde laur
Noi fruntea nu ne-o-mpodobim
Nici scumpele grămezi de aur
Drept răsplătire nu dorim.

Ştiind că-n viaţa trecătoare
Eterne fapte-am împlinit
Şi chinul morţii-ngrozitoare
Bogat, bogat e răsplătit.

   „Versurile imnului albanez sunt scrise de către Aleksander Stavri Drenova (pseudonim: ASDRENI), care era de origine aromână. Imnul a fost mai întâi publicat ca o poezie în Liri e Shqipërisë(Libertatea Albaniei), un ziar albanez din Sofia, Bulgaria în 1912. Mai târziu a fost tipărit într-un volum de poezii de Drenova numit „Ëndra e lotë” („Vise și lacrimi”), care a fost publicat la București.”

“Uniți în jurul steagului
Cu o singură dorință și un singur țel,
Ne punem zălog onoarea și
Facem un legământ pentru salvare.

De luptă se ferește doar cel care
S-a născut trădător,
Dar cel care este bărbat nu e înfricoșat,
Dar cade, cade ca un martir al cauzei!

Vom ține armele în mâinile noastre,
Apărând fiecare colț al patriei,
Nu vom ceda drepturile noastre,
dușmanii noștri nu au ce căuta aici!

Pentru că însuși Dumnezeu a spus
Că națiunile vor pieri de pe Pământ,
Dar Albania noastă va dăinui,
Pentru ea, pentru ea noi vom lupta!”
Există o asemănare evidentă.
(Informaţii de pe Wikipedia)

       3. Altă observaţie: Veronica BALINTONI îmi spunea, că, la timpul respectiv, în 1977, Nicolae CEAUŞESCU a organizat un concurs naţional pentru alegerea sau compunerea imnului naţional. Pe care imn, în lipsă de cîştigători, l-a „compus”... el! Ca să fiu eu anihilat, după 6 ani. Sau doar o formalitate, să aibe motiv să-l schimbe? Îl puteau acuza sovieticii că s-ar fi lepădat de cele trei versuri...

       Propun PREŞEDINTELUI României, Domnul Traian BĂSESCU, şi PARLAMENTULUI României, să adopte cîntecul lui Ciprian PORUMBESCU, "TRICOLORUL", ca al doilea imn de stat al României. Cel puţin. Pe versurile originale. Şi versurile Imnului RSR sînt extraordinare! Şi vă rog să ţineţi cont că ele ne-au fost imn vreo 12 ani: imnul acesta face parte din istoria noastră, cu bune şi cu rele. Nu se poate cînta noaptea "Deşteaptă-te, române!" - produce ilaritate şi de aceea nu s-a mai cîntat noaptea la TV (chiar dacă programul este non-stop). O societate inteligentă poate avea şi două imnuri de stat. Uimirea trece repede:

      Pe această cale, pentru a doua oară în viaţă, fac aceeaşi propunere, pentru poporul român.

      Propun ca pe drapelul naţional tricolor să se pună, dacă nu stema actuală, măcar inscripţia ROMÂNIA, scrisă cu alb, culoarea purităţii, sau inscripţia UNIRE (Pe-al nostru steag e scris unire) - fie ambele inscripţii, faţă şi verso - să nu mai fie confundat drapelul nostru cu drapelele similare: al Andorrei, al Ciadului şi, of!, al Republicii Moldova.
     Cine este cuminte va putea citi şi... POVESTEA PREŞEDENŢIEI ROMÂNIEI.

                                                                                                        Savin BADEA

    11 octombrie 2008: Blogului CASA REGALĂ A ROMÂNIEI: Mii de mulţumiri că îmi susţineţi propunerea, publicîndu-mi articolul. Savin BADEA
 
SUPLIMENT:

UIMITOAREA poveste a IMNULUI ROMÂNIEI. Anonimii care au interpretat prima oară „Deşteaptă-te române”, cântec înregistrat în SUA acum 115 ani

Autor: Petrisor Cana | miercuri, 29 iulie 2015 | 18 Comentarii | 5769 Vizualizari

 

Ziua imnului

Puţini ştiu că prima înregistrare a celui mai cunoscut cântec al naţiunii române, devenit imn naţional - „Deşteaptă-te române!” - a fost făcută în anul 1900, în Statele Unite ale Americii (SUA). Devenit simbol al luptei de eliberare, versurile cântecului au fost scrise şi transmise cifrat, în secret, de la o provincie românească la alta, în perioada Revoluţiei de la 1848. Atunci, Andrei Mureşan a compus poezia “Răsunetul”, care a stat la baza imnului României, interpretată, prima oară, de Gheorghe Ucenescu, un tânăr cântăreţ braşovean, în curtea unui paroh, pe o melodie de Anton Pann.

Ziua Imnului Naţional este o sărbătoare de tradiţie pentru români şi special pentru vâlceni, întrucât în Parcul Zăvoi, pentru prima dată a fost cântat, ,,Deşteaptă-te române!”. O prezentare a ceea ce a însemnat, de-a lungul istoriei, pentru români, „Deşteaptă-te române!” este făcută, pe site-ul Forţelor Terestre Române, de către maiorul Sorin Pancu.

S-a câtat alături de Marseilleza
În fiecare an, pe 29 iulie au loc manifestări oficiale prin care se marchează această sărbătoare naţională. Alături de sigiliu, stemă şi drapel, imnul este un element definitoriu al statului român.
Cântec de identitate a conştiinţei naţionale, imnul la români a devenit o preocupare creatoare încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Ideea imnului trebuie legată de aceea a naţiunii, a independenţei materializate prin simbolul steagului. Ideea unei piese oficiale care să simbolizeze unitatea românilor din ambele Principate, precum şi dorinţa de a împrumuta melodiei o intonaţie populară, se conturează pe măsură ce mişcarea politică pregătea izbucnirea Revoluţiei din 1848.
Anul revoluţionar 1848 a cunoscut o multitudine de imnuri, române şi străine, proslăvind fie libertatea naţională a poporului român, fie domnitorii celor două Principate Române. Nu a lipsit din repertoriul epocii de pildă, MARSEILLEZA şi CARMAGNOLA, cele două simbolice cântece revoluţionare franceze.
Se transmitea criptat
Paternitatea cântecelor revoluţionare a stat totdeauna sub semnul întrebărilor , autorii versurilor şi mai ales ai muzicii încercând să-şi ascundă identitatea din motive de siguranţă în faţa opresiunii forţelor conducătoare şi, uneori chiar din modestie şi solidaritate cu masele angajate în luptă. Ceva mai mult: când melodia a început să circule într-o notaţie ,,cifrată”, s-a apelat la compozitori din lumea psalţilor, ce vehiculau o semiografie cunoscută doar de specialişti. Acesta a fost climatul în care s-a născut şi imnul. ,,Deşteaptă-te române !” în timpul Revoluţiei de la 1848.

„Răsunetul” lui Andrei Mureşan
Întors de la Adunarea de pe câmpia Libertăţii din Blaj din 3/15 mai 1848, unde voinţa ştergerii iobăgiei, dorinţa de libertate şi unitate naţională au fost susţinute cu tărie., Andrei Mureşanu - conform mărturiei soţiei sale -,, s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu după ce se făcuse ziuă,plimbându-se din când în când prin odaie şi citind ceea ce scrisese”. Erau strofe din poezia ,,RĂSUNETUL”.
,,Sosind furiosul an 1848, poetul Andrei Mureşanu căuta o melodie după care să compună pentru acest an un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune în grădina parohului pentru o petrecere de seamă. Îndrăgit de toţi intelectualii români şi mai ales de tineretul braşovean, Gheorghe Ucenescu, un tânăr cântăreţ de mare talent, posesor al unui vast repertoriu de melodii laice şi religioase, a cântat multe cântece de probă printre care şi ,,Deşteaptă-te române!” . Deci, pe o melodie veche a lui Anton Pann s-au adaptat versurile lui Andrei Mureşanu. De altfel, singura valoroasă din creaţia sa.
Prima apariţie publică
Textul a apărut pentru prima dată în ,,Foaie pentru minte, inimă şi literatură” nr. 25 din 21 iunie 1848, după prima parte a Proclamaţiei de la Islaz.Titlul iniţial a fost ,,RĂSUNET” iar alfabetul utilizat este cel chirilic, specific perioadei respective.
Răspândită şi pe foi volante, poezia a fost cunoscută în scurtă vreme în toată Transilvania şi apoi şi în celelalte provincii româneşti. ,,Răsunetul” va deveni ,,Deşteaptă-te române!” îndată ce i se va găsi o melodie adecvată şi va fi repede un imn popular.
Poetul se închipuie un tribun care vorbeşte în numele neamului oprimat invocând vitejia străbună şi vestind profetic momentul decisiv al deşteptării.
Dincolo de idealul libertăţii dorit cu ardoare de Andrei Mureşanu, sub forma unui jurământ, dominate sunt ideile de înaltă datorie faţă de ţară, de modificare a ordinii istorice.
Ideea redobândirii demnităţii naţionale rămâne determinantă în cucerirea libertăţii şi unităţii naţionale, în numele unei descendente nobile şi al unui trecut eroic.
Cântarea din Parcul Zăvoi
Potrivit documentelor vremii, la 29 iulie 1848 s-a intonat oficial pentru prima dată, în cadrul unei manifestări care a avut loc în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea (astăzi ZĂVOI), realizat la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă, de către un grup de tineri revoluţionari paşoptişti conduşi de Anton Pann, cântecul revoluţionar ,,Deşteaptă-te române!”.
De altfel, pe Raportul nr. 10 al Comisarului de Vâlcea, D. Zăgănescu informa Ministrul Trebilor din Lăuntru al Ţărilor Româneşti că la data de 29 iulie 1848 cetăţenii oraşului, adunaţi în grădina Zăvoiului de la poalele Capelei, au cântat pentru prima dată în mod oficial actualul imn naţional ,,Deşteaptă-te române!”.
În SUA, prima înregistrare
Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc de vinilin, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.
A devenit cântecul-simbol în perioadele cele mai grele din istoria României
Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiului de independenţă (1877 - 1878), primul şi al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.
Interzis de comunişti
Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, precum ,,Pe-al nostru steag e scris unire”, de exemplu, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Aceasta, în ciuda faptului că a fost îndrăgit de români, insuflându-le curaj şi mândrie în momentele cruciale ale istoriei, precum războiul de independenţă, primul şi al doilea război mondial Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale.
În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.
Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului.
Adevărat arc de cerc peste decenii şi veacuri dar şi peste hotarele vechii Dacii ,,Deşteaptă-te române!” redevine simbol naţional după 1989, iar prin Constituţia României din 1991 este consfinţit ca imn naţional. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Asemănarea cu imnurile Greciei şi Franţei
Titlul „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.
Ziua Imnului
În anul 1998 Parlamentul României proclamă ziua de 29 iulie ca ,,Ziua Imnului Naţional al României” la iniţiativa unui grup de parlamentari vâlceni. Ziua României la Expo Milano 2015 va fi sărbătorită miercuri, dată care coincide cu celebrarea Zilei Imnului Național al României.

AŞA SE SCRIE ISTORIA? S-O CORECTĂM PUŢIN. METROUL MEU. ing. Savin BADEA VS. ing. Henri COANDĂ

Acum mai bine de 40 de ani, cercetătorii români experimentau o invenţie care ar fi trebuit să ne transporte de la Bucureşti la Ploieşti cu 500 de km pe oră. (vezi primul video).

Ideea îi aparţine lui Henri Coandă, care visa la un transport public de persoane prin tub vidat.  Oamenii de ştiinţă ai vremii au pus în aplicare proiectul lui Coandă la Măneciu, în judeţul Prahova.Henri Coandă a vrut să revoluţioneze transportul public din Bucureşti încă din anii ’70. A inventat şi proiectat un tren care putea circula şi suspendat, dar şi subteran, la viteze mari prin tuburi vidate.
Cercetătorii români au făcut o machetă pe care i-au prezentat-o lui Nicolae Ceauşescu. Inginerul Dan Ionescu îşi aduce aminte primele reacţii.
În anii ’80, inginerii români au studiat posibilitatea de a construi trenul de viteză inventat de Coandă între Mangalia şi Constanţa.

Pe traseu ar fi existat şi o staţie din sticlă în mijlocul mării, unde pasagerii puteau admira fauna marină. Primele teste s-au făcut însă la staţia de la Măneciu, în Prahova.

Nu era deloc periculos! O spune chiar Coandă, care a vorbit despre invenţia sa la TVR în 1970.

Henri Coandă visa ca trenul său să poată atinge viteze de 500 de km la oră. Era un joc de presiune şi depresiune, explica savantul, care susţinea că transportul prin tub trebuie să se facă pe perna de aer.

După moartea lui Henri Coandă, cercetătorii i-au continuat ideea. Iniţial, au început cu transportul industrial, apoi au construit trenul de persoane. Au făcut mii de teste la Măneciu.
Ideea lui Coandă e considerată revoluţionară şi în zilele noastre. Americanii discută despre un sistem de transport persoane prin tub de la Los Angeles la San Francisco. Se va folosi levitaţia magnetică care ar putea genera viteze de 6500 km pe oră.
Între timp, la Măneciu, cercetările au fost oprite, iar instalaţiile au dispărut.

Inginerul Dan Ionescu consideră că la Măneciu, cercetătorii şi-au făcut datoria. Au acumulat un bagaj serios de cunoştinte despre acest sistem de transport, care ar putea fi aplicat cu succes şi azi.

Mai mult, două instalaţii industriale de transport prin tub au funcţionat până în anii ’90 la Baia Mare şi Caraorman. Cu puţin optimism, putem să le-o luăm înainte americanilor.
 

Trenul rapid din SUA 1972

  NOTA MEA:    În atenţia Prof. Dr. Adrian CIOROIANU, istoricul de pe strada mea.  
    Cu o mînă de proiectanţi inteligenţi, foarte buni, aş putea  demara punerea în operă a unui CIRCUIT NAŢIONAL TURISTIC de transport persoane prin tub şi vagoane-cartuş. 
ing. Savin BADEA

      Fragment din romanul meu "OCHI ALBAŞTRI", varianta V, din capitolul 14 - PÎRŢ (1979, cînd am fost detaşat la Vîrţ, un fel de "lagăr de la Tîrgu Jiu").


MOTTO:

TRENUL GALBEN FĂRĂ CAI

La început de veac pe splai
Un prăfuit tramvai cu cai
Mergea-n viteză de galop,
Dar n-avea staţie şi nici-un stop.
Hop!Hop!Hop!

S-a vorbit atunci de el
Ca despre lucrul cel mai cel.
Deci e firesc, la rîndul meu,
Cu un metrou să mă mîndresc şi eu.

Refren:
Trenul galben, fără cai,
Nu-i nici birjă, nici tramvai,
Dar mă poartă-n zbor mai repede ca vîntul.
Nici n-apuc să-l văd că vai!,
Trenul galben, fără cai,
A pornit uşor şi l-a-nghiţit pămîntul.

Cu pestriţul său alai,
Trenul galben, fără cai,
Zboară unde-aş vrea să mă poarte gîndul.
Cer senin sau vreme rea,
El din zori la prima stea
face parte zi de zi din viaţa mea.

Versuri: George ŢĂRNEA
Muzica: Marcel DRAGOMIR
  Cîntă: Angela SIMILEA

"În toamna anului 1979 i-am făcut o nouă vizită Emiliei, studentă la cursuri, în locuinţa mătuşii mele, Lenuţa şi Ion Nicolae din Bucureşti-Obor, unde era găzduită cu mare drag. Tanti-mea o lăuda necontenit şi se mîndrea că era o fată cuminte şi din satul ei. Nici pe fata ei, vară-mea Nina, nu o lăuda chiar aşa, ba din contră, o mai şi critica cîteodată. Atunci am mers cu metroul şi i-am vizitat pe soţii Nina şi Tibi Barbu, în cartierul Leontin Sălăjean. Amîndoi se bucurau de o frumuseţe de copil, Raluca, pe atunci, de vîrsta Daianei. Într-una din zile, vine Nina cu o veste fulger: „- Haideţi să inaugurăm metroul!”

 METROUL din BUCUREŞTI
IDEEA mea din 1971***** metrou în Bucureşti - isteţimea minţii - metroul îl facem prin metode miniere de subteran, ca şi cînd am săpa galerii miniere în subteran sau am săpa tuneluri pentru CFR! „Pe 15 octombire 1974  CEx al CC al PCR aprobă trecerea la elaborarea documentaţiilor tehnice de construire a metroului în Capitală, stabilind ca lucrările primei linii să înceapă în 1975”.  

     Se înfiinţează Întreprinderea Metroul Bucureşti (ulterior, Metrorex) şi în 1975 încep lucrările.
    Director General al IMB, generalul Petru Constantinescu, responsabilul lucrărilor. Acest general a condus şi lucrările de la Canal, pe tronsonul destinat Armatei Române. A ţinut să mă cunoască şi ne-am întîlnit în problema gazeificării lignitului – era însoţit de 3-4 colonei de la arma geniu – la ICITPML Craiova.

    În vastul meu dialog cu Păcală (agent sub acoperire, inginer care simula un brainstorming cu mine, coleg de institut), după delegaţia (făcută de mine) de la Constanţa, la dana de sare 65, pare-mi-se, am venit cu ideea podurilor dunărene care să dubleze podul “Carol I” şi reluării canalului Dunăre-Marea Neagră. Din Craiova îmi cumpărasem o carte cu probleme de isteţime a minţii, cu 106 “probleme distractive”, special concepute pentru o “gimnastică spirituală”, “Duelul minţii” de Valentin Rădulescu, Editura Militară, bună de tipar la 10.04,1971, apărută în vara anului 1971. Într-o după-amiază dau peste problema următoare:
   
   “51. GARNITURILE DE METROU
    Problema: Metroul dintr-un mare oraş are o circulaţie foarte regulată în ambele sensuri. La fiecare minut, simultan, de la cele două capete ale liniei porneşte cite o garnitură de vagoane şi fiecare din ele ajunge la capătul opus exact după 24 de minute. Cu cite garniture de metrou se întîlneşte o garnitură în timpul cît parcurge traseul într-un singur sens, avînd în vedere că numărătoarea începe în momentul cînd mecanicul primeşte semnalul de plecare? – p. 34-35.
    Răspunsul: Mecanicul primeşte semnalul de plecare înainte de a pleca efectiv. Deci, prima garnitură pe care o va întîlni va fi cea care intră în staţie în momentul pornirii garniturii sale. Pe drum va mai întîlni încă 47 de garniture în mers, iar ultima va fi cea care pleacă în momentul garării sale în staţia terminus. În total deci, fiecare garnitură de metrou întîlneşte, de la un capăt la celălalt al traseului, 49 de garniture.” – p. 79.
   
     Aş fi putut însera, de la bun început problema aceasta în reproducerea dialogului avut cu Păcală, dar fiind şi aşa destul de stufos, m-am gîndit că este bine să pun inserţia aici, în fişa metroului. Lui Păcală i-am spus despre problemă, dar nu i-am arătat-o. În dialogul cu Păcală, referindu-mă la “gura lumii”, am zis şi eu ca Anton Pann, “de la lume adunate şi-napoi la lume date”, mai mult să-l incit pe Nicolae Ceauşescu, să caute zadarnic urmele poeziilor mele de inspiraţie folclorică… Tot ce am discutat cu Păcală era nou: numai despre moartea poetului Nicolae Labiş am spus ceea ce am auzit, zvonul că ar fi fost împins sub tramvai de un securist – studiile ulterioare au dezminţit acest zvon, tragicul eveniment a fost pur şi simplu întîmplător.
    Istoricul ideii de metrou în Bucureşti începe în 1908, cînd inginerul român Dimitrie Leonida îşi alege ca temă pentru diploma de licenţă, proiectul unui metrou în Bucureşti. În 1909-1910, se discuta concesionarea construirii liniilor de tramvai în Bucureşti de către societatea Siemens&Halske – Germania – dar costurile foarte mari i-a îndemnat pe inginerii Dimitrie Leonida şi Elie Radu, membrii ai consiliului Tehnic Bucureşti să susţină construirea metroului în schimb, mai ieftin. În 1929-30, discutîndu-se planul de Sistematizare al Capitalei, sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu, s-a adus iar vorba de metrou, dar nu s-au luat măsuri cu efecte concrete. Ideea s-a reluat şi în 1934-36 cu trenuri sau tramvaie electrice în subteran. În perioada 1936-40 au avut loc ample lucrări de modernizare a salbei de lacuri de pe rîul Colentina şi acoperirea Dîmboviţei cu un planşeu de beton în zona Palatului de Justiţie şi iar s-a pus problema metroului.
     Acum nu mai ştiu din care surse, destul de recente, am găsit că Iosif Chişinevschi ar fi avut sarcina din partea PCR şi a lui Dej să se îngrijească de lucrările unui metrou bucureştean, construit după un proiect sovietic, la propunerea “tovarăşilor sovietici”, prin anii 50. Dar Chişinevschi a intrat în disgraţia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, a fost mazilit şi sarcina lui n-a mai fost dusă pînă la capăt. Chiar aşa: în 1952, în cadrul Ministerului Transporturilor s-au înfiinţat Institutul de Proiectări şi Direcţia Generală a Metroului Bucureşti, care s-au pus pe treabă şi au întocmit nişte studii, coordonate de şcoala sovietică a metroului, în care se luau în considerare adîncimi de 20-40 m. pentru ca metroul să aibe şi funcţia de apărare - să devină şi adăpost împotriva bombardamentelor atomice. Costurile  prea mari l-au amînat.
    În 1970, ITB era cea mai aglomerată reţea de transport urban, aşa că în 1971 propunerea mea a condus la înfiinţarea unei comisii în Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, al cărui preşedinte era Dumitru Popa şi o comisie de specialişti, care s-au documentat şi au studiat problema, întărind concluzia că metroul, ca o reţea de trenuri subterane, este şi soluţia… perioadei interbelice. În 1972 s-a trecut la proiectare cu un colectiv de 30 de specialişti, condus de Vasile Bumbăcea, adjunct al ministrului transporturilor şi telecomunicaţiilor. În decembrie 1973  s-au prezentat lui Nicolae Ceauşescu propunerile acestui colectiv. În octombrie 1975 s-a discutat în Comitetul Executiv, iar în 16 ianuarie s-a întocmit o notă de cancelarie. S-a înfiinţat Întreprinderea Metroul Bucureşti, devenită ulterior Metrorex. Prin Decretul 15 din 3 februarie 1975 s-au dat drumul lucrărilor, prin două metode de lucrări miniere: de carieră, pînă la 15 m adîncime, prin şanţ, “sapă şi acoperă” şi de subteran, prin forare mecanică – uneori şi prin “metoda îngheţării rocilor” (metodele acestea mi s-au predat la cursul postuniversitar din prima jumătate a anului 1979, la ICITPML Craiova, de către profesori de la Ministerul Minelor, foşti proiectanţi la metrou), pe lîngă Dîmboviţa sau la traversarea rîului. Staţiile Magistralei I erau simple, moderne şi de mare viteză de trecere.

   Linia iniţială M1 – primul tronson - Semănătoarea (1979, din 2009, Petrache Poenaru) - Timpuri Noi, cu 6 staţii (Semănătoarea – Grozăveşti – Eroilor – Izvor – Piaţa Unirii – Timpuri Noi), de 8, 63 km lungime, a fost inaugurat în 16 noiembrie 1979, din punct de vedere tehnic şi pentru public. La această inaugurare am participat şi eu (m-am plimbat cu metroul), împreună cu Emy (soţia), fetiţa noastră, Daiana (pe atunci de 10 ani - acum mi-a reamintit că a fost şi ea), Nina (verişoara mea) ,Tibi Barbu, soţul ei, Raluca, fetiţa lor, din Bucureşti. Vara mea era secretară la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, deci colegă de serviciu cu Valentin Ceauşescu, fizician. În 19 decembrie 1979 are loc inaugurarea oficială a metroului bucureştean, cînd Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu s-au plimbat şi ei cu metroul, în cabina conductorului.
      METROUL BUCUREŞTI are 4 linii şi în perspectivă vor fi 6, numerotate M1 … M6.
      Staţiile Metroului din Bucureşti:
- M1 – Dristor – Pantelimon -  22 staţii – 31,7 km – anul 1979 = Dristor (1,2) – Piaţa Muncii – Iancului – Obor – Ştefan cel Mare – Piaţa Victoriei (1,2) – Gara de Nord (1,2) – Basarab (1,2)  – Crîngaşi – Petrache Poenaru (Semănătoarea) – Grozăveşti – Eroilor – Izvor – Piaţa Unirii (1,2)  – Timpuri Noi – Mihai Bravu – Dristor  (1,2, se închide bucla) – Nicolae Grigorescu (1,2) – Titan – Costin Georgian – Pantelimon.
- M2 – Pipera – Berceni– 14 staţii – 18,6 km – anul 1986 = Pipera – Aurel Vlaicu – Aviatorilor – Piaţa Victoriei (1,2) – Piaţa Romană – Universitate – Piaţa Unirii (1,2) – Tineretului – Eroii Revoluţiei – Constantin Brâncoveanu – Piaţa Sudului – Apărătorii Patriei – Dimitrie Leonida (IMGB) – Berceni (Depoul IMGB).
- M3 – Preciziei – Anghel Saligny – 18,8 km – anul 1983 = Preciziei (Industriilor) – Păcii – Gorjului – Lujerului (Armata Poporului) – Politehnica – Eroilor – Izvor – Piaţa Unirii – Timpuri Noi – Mihai Bravu – Dristor (1,2) – Nicolae Grigorescu (1,2)  – 1 Decembrie 1918 – Nicolae Teclu (Policolor) – Anghel Saligny (Linia de Centură).
- M4 – Gara de Nord – Laminorul – 6,1 km – 2000 =  Gara de Nord (1,2) - Basarab (1,2) - Griviţa - 1 Mai – Jiului (Pajura) – Parc Bazilescu – Laminorul (Laromet) – (Lac Străuleşti, în viitor) 
- M1…M4 – 51 staţii – 70 km.
- Vezi mai jos şi magistralele M5, M6, M7, M8.
    În paranteză s-au pus denumirile iniţiale (vechi).
    În 16  noiembrie şi 19 decembrie 1979 se inaugurază în Bucureşti primul tronson (Semănătoarea – Grozăveşti – Eroilor – Izvor – Piaţa Unirii – Timpuri Noi) al reţelei metroului bucureştean. Lucrările la reţeaua subterană de transport au fost complet terminate în 1987. Dar lucrările la metrou au continuat şi mai continuă încă.
    Istoricul metroului bucureştean, pe scurt: Prima linie, M1, a fost inaugurată – deci - pe 16 noiembrie 1979, între Timpuri Noi și Semănătoarea. Lungimea liniei era de 8,63 km și avea 6 stații. După aceasta, au fost deschise în ordine următoarele segmente:
- 28 decembrie 1981: M1 Timpuri Noi - Republica; 10,1 km, 6 stații
- 19 august 1983: M1 (în prezent M3) Linia derivată Eroilor - Industriilor; 8,63 km, 5 stații. Stația Gorjului a fost deschisă în 1991;
- 22 decembrie 1984: M1 Semănătoarea - Crângași; 0,97 km, 1 stație;
- 24 ianuarie 1986: M2 Piața Unirii 2 - Depoul I.M.G.B.; 9,96 km, 8 stații;
- 25 octombrie 1987: M2 Piața Unirii 2 - Pipera; 8,72 km, 6 stații;
- 25 decembrie 1987: M1 Crângași - Gara de Nord 1; 2,83 km, 2 stații. Stația Basarab a fost adăugată ulterior;
- 17 august 1989: M3 (în prezent M1) Gara de Nord 1 - Dristor 2; 7,8 km, 6 stații;
- mai 1991: M1 Republica - Pantelimon; 1,43 km, 1 stație;
- 1 martie 2000: M4 Gara de Nord 2 - 1 Mai; 3,6 km, 4 stații - Inestiţii de 220 milioane euro;
- 19 noiembrie 2008: M3 Nicolae Grigorescu 2 - Linia de Centură; 4,75 km, 4 stații – investiţii  de 145 de milioane de euro;
- 1 iulie 2011: M4 Jiului - Parc Bazilescu; 2,62 km și 2 stații.
  
   Au mai fostplanificate  şi alte dezvoltări ulterioare, ajungîndu-se la M5 - M8, astfel:
- M5 – Rîul Doamnei – Pantelimon = Rîul Doamnei – Brâncuşi – Valea Ialomiţei – Romancierilor – Parc Drumul Taberei – Drumul Taberei 34 – Favorit – Orizont -  Academia Militară – Eroilor – Haşdeu – Cişmigiu – Universitate – Iancului – Pantelimon. Vor fi 2 etape:
   I: Drumul Taberei – Universitate (Ghencea, Râul Doamnei, Brâncuși, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2, Hașdeu, Cișmigiu, Universitate 2 – 9,06 km şi 13 staţii) ;
   II: Universitate – Pantelimon (pe traseul Bulevardul Carol I, Bulevardul Pache Protopopescu, Şoseaua Iancului, Şoseaua Pantelimon – 8 km şi 13 staţii).
- M6 – 1 Mai – Aeroportul Henry Coandă = 1 Mai – Piaţa Presei Libere – Aeroportul Băneasa – aeroportul Henry Coandă. Leagă Aeroportul Henri Coandă de Gara de Nord. Proiect, termen 2019; finanţare din Japonia. 15,79 km, 19 staţii şi un depou.
- M7 – Voluntari (Colentina) – Bragadiru (Rahova) = Voluntari – Colentina – Obor – Piaţa Unirii – Rahova – Bragadiru. Planificare, vis.
- M8 – Crîngaşi - Drtistor (Magistrala inelară sau semi-inelul de sud) = Crîngaşi – Lujerului – Parc Drumul Taberei – Rahova – Piaţa Progresul – Piaţa Sudului – Dristor. Planificare, vis.
     Metroul s-a făcut numai cu surse româneşti, ca şi în Marea Britanie, Ungaria, Franţa, SUA, Germania,. China… S-a mers într-un ritm de 5 km pe an, un ritm alert.

    Cele mai vechi metrouri din lume: Londra, Budapesta, Paris. Cîteva metrouri:
- Londra – cel mai vechi metrou din lume, inaugurat în 1863. Are 400 km şi 270 de staţii. În 1890 s-au introdus trenuri electrice. Cel mai mare sistem ca întindere, după cel din Shanghai – China. În engleză: subway, metro, underground, tube.
- Budapesta – Al doilea metrou din lume, ca vechime. Este inaugurat în 2 mai1896, de către Împăratul Franz Iosef.
- Paris – inaururat la 1900. Are 214 km şi 380 de staţii, una la circa 500 m.
- New York. Are 369 km şi 462 de staţii.
- Moscova – Construit între 1935-2003, are 12 linii, 290 km şi 182 de staţii, cam una la 800 m. Este cel mai frumos metrou din lume.
- Madrid – Are 270 km şi 231 staţii.
- Barcelona – Are 9 linii. Construit în 1926.
- Copenhaga – din 2002. Are 2 linii şi 17 staţii.
- Bucureşti – Are 70 km şi 51 de staţii (pentru magistralele M1-M4).
    
   LISTA SISTEMELOR DE METROU DIN LUME - Continent, ţară, oraşe:
   AFRICA: Algeria: Alger; Egipt: Cairo, Alexandria.
   AMERICA: Brazilia: Brasilia, Belo Horizonte, Rio de Janeiro, Sao Paolo; Canada: Montreal, Toronto, Vancouver; Chile: Santiago, Biotren, Valparaiso; Mexic: Mexico, Guadalajara; SUA: Boston, Chicago, Los Angeles, New York City, Washington.
   ASIA: China: Beijing, Guangzhou, Hong Kong, Nanjing, Shanghai; Coreea de Sud: Busan, Daegu, Seul; Israel; Haifa; Japonia: Tokyo, Osaka; Kazahstan: Almatî; Filipine: Manila; Singapore: Singapore; Siria: Damasc (în plan); Taiwan: Taipei.
   EUROPA: Austria: Viena; Azerbaidjan: Baku; Belgia: Brtuxelles; Bulgaria: Sofia; Cehia: Praga; Danemarca: Copenhaga; Franţa: Lille, Lyon, Marsilia, Paris, Reimes; Germania: Berlin (Bahn), Frankfurt pe Main, Hamburg, Munchen, Nurnberg; Norvegia: Oslo; Polonia: Varşovia; Portugalia: Lisabona, Porto, Faro; Regatul Unit: Glasgow; Londra; România: Bucureşti; Rusia: Moscova, Sankt Petersburg, Ekaterinesburg, Kazan, Novosibirsk, Samara, Nijni Novgorod; Serbia: Belgrad; Spania: Madrid, Barcelona, Sevilia, Valencia, Palma de Mallorca; Turcia: Istambul, Ankara, Izmir, Bursa; Ucraina: Kiev, Harkov, Dnipropetrovsk; Ungaria: Budapesta.
   OCEANIA: trenuri suburbane asimilate metrourilor.

   BÎRFE: Există şi bancuri făcute pe seama Metroului din Bucureşti. De pildă, cum s-ar spune, pe moldoveneşte, apelul la plecarea metroului: „Păzea că se lichiesc uşili. Urmiază staţia Primăvierii, cu podişca pi partea driaptă!”. (Date de pe Internet, mai ales Wikipedia.)
   O legendă susţine că s-ar fi construit un metrou personal al lui Nicolae Ceauşescu, plecînd de sub Casa Poporului pînă la aeroportul Otopeni.
   O alta, tot aşa, este vorba despre un metrou  planificat, plecînd de sub Casa Poporului tocmai la... Tîrgovişte, unde ar fi urmat să se... retragă cuplul prezidenţial, după ieşirea la pensie.
   Ceauşescu ar fi ocolit cu „Metrăul”, cum pronunţa un muncitor, cartierul Drumul Taberei, cel mai aglomerat, dar cel mai burghez, în favoarea cartierului Militari, spre Balta Albă.
   Staţia Romană s-a construit tacit, cu aprobarea lui Nicolae, împotriva voinţei Elenei, care s-a opus. Un anonim: „In mare parte aşa este cu staţia de la Romană. Ceauşescu a dorit acea staţie de metrou acolo pentru studenţii de la ASE, de fapt asta a fost si motivul pentru care tronsonul Piata Unirii - Victoriei a fost realizat. Au fost discuţii aprinse pe tema asta, din două motive: clădirile de pe bulevard se puteau prabuşi oricînd din cauza săpăturii, iar celălalt a fost legat de faptul că Elena Ceauşescu era ingrozită de ideea ca studenţii s-ar putea răscula la un moment dat impotriva regimului, fapt pentru care a fost impotriva construirii staţiei de la Romană. Staţia este atat de ingustă pentru că nu au avut suficient spaţiu pentru construcţie, dar mai ales datorită celor două motive enumerate mai sus”.

    Se zice că, la un moment dat, N.C. ar fi înţeles „excavatoare”, în loc de „excalatoare”, adică „scări rulante” şi cînd a înţeles bine ar fi zis, şi-n glumă şi în serios: „ - Aha, nu!, bucureştenii şi aşa sunt prea graşi, le trebuie mai multă mişcare!”
    Nicolae Ceauşescu participa activ, cu idei, la metrou: “Constructorii îşi amintesc cum un astfel de capriciu a pus beţe-n roate soluţiei de evacuare a staţiei de la Gara de Nord. De regulă îi plăcea să inoveze. Să participe cu idei. La Casa Poporului era cel mai evident. Nu e frumos ce aţi făcut aici. Daţi jos! Nu pricepeai ce voia, făceai din nou, iar nu-i plăcea. Şi până la urmă ajungeam la o soluţie, care era de fapt prima. Era dorinţa lui de a se băga în seamă. -  Dar orice făcea, nu trecea peste opinia Ancăi Petrerscu, adaug eu. -  La metrou a fost una celebră. În zona Gării de Nord noi trebuia să ieşim cu staţia pe strada Buzeşti. Făcusem galeria prin faţa hotelului Nord (Ibis acum) până aproape de strada Buzeşti. Din asta ieşea o galerie care tăia curba de pe Calea Griviţei colţ cu Buzeşti. Şi ieşeam pe acolo. La prezentare Ceauşescu a izbucnit: “Ce faceţi mă, vreţi să dărâmaţi tot Bucureştiul?!” Şi a cerut ieşirea din Gara de Nord pe strada Polizu. A forţat curba. E o rază mică acolo, dacă auziţi că scârţîe când intră metroul în Gara de Nord şa ştiţi că de la curba aceasta forţată e. O soluţie chinuită. O muncă titanică făcută acolo. Aici era marea problemă întotdeauna, te rugai să nu schimbe soluţiile. Câtă luptă era să-l faci să zică că e bine, ca să nu te facă s-o iei de la început”, au povestit inginerii.
  

   La inaugurarea oficială, la 19 decembrie 1979: Nicolae Ceauşescu în dialog cu Elena Ceauşescu:
   “N.C.: - Să porneacă!
   E.C.: - Dacă o porni!
   N.C.: - O să pornească! Metroul nu a pornit.
   E.C.: - Sîc! Că nu merge! Metroul a pornit.
   N.C.: - Sîc! C-a mers!”
(date de la Wikipedia şi de pe Internet).

    În ultimul timp s-a realizat şi o linie de metrou uşor, de fapt ca o linie de tramvai... greu. Idee gestionată de... Traian Băsescu.
   Consider că inaugurarea tehnică a metroului bucureştean, din 16 noiembrie 1979, a fost unul din puţinele hatîruri cu care m-a răsplătit Nicolae Ceauşescu (am fost împreună cu Emy, Daiana, Nina, Tibi şi Raluca). 
    Cîntecul metroului, “Trenul galben fără cai”, cîntat de Angela Similea mi-a umplut sufletul de bucurie. Angela Similea este una dintre multele cîntăreţe care îmi plac grozav.
   P.S.  În vremea Internetului, am aflat de ce ideea metroului a devansat ideea "extraterestrului" Henri Coandă de transport prin tub a persoanelor şi coletelor poştale; persoane, pe ruta Bucureşti-Ploieşti şi colete, pe ruta Bucureşti-Constanţa.
 Ideea mea a triumfat; era dată "la pachet", împreună cu Canalul şi Podurile Dunărene de la Cernavodă, idei cuprinse în lista mea de idei, mult mai amplă, pusă în practică de Nicolae Ceauşescu, omul care a gestionat foarte multe astfel de liste. În glumă, în roman, l-am numit pe Ceaşcă, "şoricelul care pune zurgălăi pisicii" - citiţi "Fabule" de La Fontaine şi veţi înţelege de ce. "Revoluţia română" a ucis pe cel mai harnic şi mai gospodar şef de stat din istorie.
PPS. A, era să uit! Să mă facă să vorbesc despre metrou, la ordinul Elenei, conducerea Institutului meu, ICITPML Craiova, hotărăşte să mă trimeată într-o duminică dimineaţa la Bucureşti, în delegaţie, să discut probleme de serviciu cu Doamna Maftei, o colegă din studenţie a Elenei Ceauşescu. Iniţial am refuzat, dar la ordinul insistent al Secretarului Ştiinţific m-am dus. Cu Doamna Maftei am vorbit prin telefon fix din cabina portarului de la ICEMENERG, la ora 8 dimineaţa. Bineînţeles că a refuzat vizita mea de... lucru, şi matinală şi duminicală. Am făcut stînga-împrejur la Craiova, dus-întors, numai cu "metrăul", fără delegaţia semnată, că doar n-o semna portarul, iar la conducere am făcut scandal-monstru, am ţipat cu reproş: " - M-aţi făcut să mă plimb cu metroul... - Ce, parcă nu mă mai plimbasem eu cu metroul?!"
    Care era treaba?: Ceauşescu "mă ignorase" voit timp de 8 ani (dar în trotal, 18 ani); eu la fel, am vrut să-i plătesc în aceiaşi "monedă". Singurul hatîr pe care mi l-a făcut - să inaugurez tehnic metroul, cu toată familia! Eu l-am ajutat în schimb, suplimentar, cu referendumul din 1986 şi cu penultima strofă a imnului naţional "Trei culori"... Noroc - de 7 ani - cu blogul ăsta, cu altele şi cu Internetul...
ing. Savin BADEA