FURTUNĂ-N PĂDURE

FURTUNĂ-N PĂDURE

Rodicăi. Copiilor şi fetelor din Păuliş (judeţul Arad), cu prilejul unei serbări literare.

Ne prinse furtuna-n pădure
Şi singuri sub cetini eram,
Tăcerea pierise din crînguri
Şi trilu-amuţose pe ram;
Un vuiet pornise să bată
Pădurea c-un şuier bizar,
Vîrtejuri stîrnind pretutindeni
Din veşted şi galben frunzar.

Un leagăn fu cetina verde
Şi freamătul brazilor cînt,
Purtat, prin zăvoaie, de ape
Şi, peste pădure, de vînt.
În dansul acela sălbatic
Brădetul era de ne-nfrînt,
Precum totdeauna e falnic
Superbul lui verde veşmînt.

Se-nvolbură tunete crunte
Pe-a munţilor frunte-amnar,
Puhoaie de vuiete şuier’,
Zigzaguri de fulgere sar.
Cu freamătul sobru de cetini
Pădurea întragă-i vacarm,
Năpraznică ploaia loveşte
Şi vîntul apleacă barbar.

Noi stam sub un brad să ne fie
În tihnă sărutul de foc –
Vedeam cum vîrtejul încearcă
Să smulgă tot bradul din loc –
Zadarnică forţă – nu poate
Să-ndoaie prea-dreptu-i mijloc,
Ci doar răvrăşindu-i din cetini,
Ci doar unduindu-l - un joc.

Te văd: cît erai de senină,
Cînd vîntu-n năvalnic fior,
Căta să îţi ducă departe,
Spre zare, cosiţa în zbor;
Cum pieptu-ţi sălta, prins de vrajă,
Ca stropii de ploaie, sonor,
Cabrat sub ritmarea ciudată,
În tremur lăuntric, de dor.

Mai ştii cum naive cuvinte
Cu încrîncenare ţi-am spus:
- Hai, dragă,-n furtună să mergem,
Ca brazii, cu frunţile sus!… -
Ştiam că acela ce este
La grea încercare ajuns,
Mai poate prin greu să răzbată,
De patosul vieţii sedus.

Plecat-am în largul furtunii,
Răzbeam prin vîrtej mai apoi
– Întreaga pădure în volburi
Era, parc’-alături de noi.
Un clocot de viaţă ajunse
Să curgă în inimi şuvoi,
Ca inima pieptul să spargă :
Eram fericiţi amîndoi!

…Şi după furtună e soare,
Un soare cu raze de mai,
Ce pune în rîuri beteală
Şi aur în holde pe plai –
Te văd ca-n furtuna aceea
Şi-aievea în minte-mi răsai –
Erai tot atît de senină,
Dar mult mai frumoasă erai!

Savin BADEA