LI-TAI-PE
Cu mîna mişcînd pe strune,
Li-Tai-Pe se suie-n barcă,
Luna-n unde nu-ş’ ce spune
Şi-i zîmbeşte lung şi parcă...
De pe maluri, în plutire,
Vin cîntînd chineze fete,
Cu pocaluri şi-n iubire
Vrînd pe Li-Tai-Pe să-mbete.
Nuferi au în păr, ca luna,
Şi lui Li-Tai-Pe surîd.
Murmură duioasă struna
Şi ghitara cîntă blînd.
Vor ca Li-Tai-Pe să pună
Mîna-n sînii mari şi plini,
Să-i sărute şi pe lună
S-o dezmierde-n valul lin.
Li-Tai-Pe tresare, vede
Cum tresar sub văluri sînii,
Cum tresar în valul verde
Nuferii şi chipul lunii.
Din pocal sorbi şi-l sparse
Li-Tai-Pe, poetul falnic,
Iar ghitara-n flăcări arse,
Strunele pocnindu-şi jalnic.
Fiecare fată, vai!,
Care dragostea şi-o dete,
Plînse-amar că bunul Li-Tai
A uitat de sîni şi fete.
„-De ce, Li-Tai, plîngi amarnic
Sub răchitele pletoase?
Sînt pe mal, visînd zadarnic,
Dulci, fetiţele sfioase...
Şi de ce sorbi unda clară
Şi cauţi liniştea de parcă
E vreun tunet în ghitară
Şi-ţi lipseşte vin în barcă?
De ce dragostea ţi-e oarbă?
Versul nu-ţi mai e fecund?
Vrei adîncuri să te soarbă?
Liniştea s-o ai la fund?”
Astfel zise luna, parcă
Prinsă-n rochii de zambilă,
Răsărind pe lîngă barcă,
Bălăioară şi copilă.
Li-Tai-Pe rănit e oare
De al dragostei jungher,
De sărută luna, care
E-oglindită-n lac şi-n cer?
Zeii-l luară în afunduri –
Fetelor, el veşnic e!
Nu bociţi! Cîntaţi pe prunduri
Versuri dragi din Li-Tai-Pe!
Savin BADEA
Poetul - pictură de Leon GIRARDET.
O poezie de Li Tai Pe:
Gânduri de toamnă
Cad frunzele, într-o perdea gălbuie.
De pe terasă vrut-am să privesc,
Prin zborul lor, statura ta, dar nu e;
Doar muntele departe îl zăresc...
Sunt singură şi dorul tău mă cheamă...
Cad frunzele, şi eu oftez prelung.
Nici nourii la tine nu ajung,
Căci toţi, deasupra mării, se destramă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu