Vis
O albă lună (Cîntec)
Cîntec de toamnă
Sappho
Traducere din Paul VERLAINE
Renunţ de azi la poezie!
De mîine fi-voi om bogat.
Să vină alţii la frecat:
Hei, cine îmi va fi sosie?
La martori, ore de baladă,
Terţine cînd ritmam cascadă,
Tîrziu în noapte, viers zeiesc.
Lucind în punţi scînteietoare,
În apa, valuri mişcătoare,
Parisul-cimitir învie.
Las tinerilor lira, trilul!
Şi las delirul, verva, stilul –
Vreau moştenirea, punga plină!
Savin BADEA
VIS
Las baltă toată poezia,
Că mâine o să fiu bogat.
Să vină alţii la-ncercat.
Zău, care îmi va fi Sosia?
E-o treabă bună! Martori sunt
Hoinarele lungi escapade
Când mâzgăleam şontâc balade
Prin nopţi târzii, dus craina-n vânt.
A lunii limpezi străluciri
Loveau în punţi înşelătoare
Şi undele scăldau uşoare
Parisul – vesel cimitir.
Las baltă fericirea toată
Şi tinerilor lira-n dar!
Să-mi moşteniţi delirul-har,
Eu voi doar punga ce desfată.
Mihai RĂDULESCU
REVE
Je renonce a la poesie!
Je vais etre riche demain.
A d’autres je passe la main :
Qui veut, qui veut m’etre Sosie ?
Bel emploi ! j’en prends a temion
Les bonnes heures de ballade,
Ou, rimaillant quelque ballade
Je passais es nuits tard et loin.
Sous la lune lucide et claire
Les ponts luisaient, insidieux,
L’eau baignant de flots gracieux
Paris gai comme un cimetiere.
Je renonce a tout ce bonheur
Et je legue aux jeunes ma lyre !
Enfants, heritez mon delire ;
Moi j’herite un sac suborneur.
Paul VERLAINE
O albă lună
Luceşte-n ram;
Clar, creanga sună,
Nitam-nisam –
Parcă s-agită…
Şi-n luciu-i, vii,
Reci siluete
De sălcii gri,
Cu vîntu-n horă…
Tandră,-n prezent:
Luna e castă
Pe firmament –
E ora-n care
Savin BADEA
(La lune blanche)
La lune blanche
Luit dans les bois ;
De chaque branche
Part une voix
Sous la ramée...
Ô bien-aimée.
L’étang reflète,
Profond miroir,
La silhouette
Du saule noir
Où le vent pleure...
Rêvons, c’est l’heure.
Un vaste et tendre
Apaisement
Semble descendre
Du firmament
Que l’astre irise...
C’est l’heure exquise.
Paul VERLAINE
Hohot de plîns,
Lung, pe pustii –
Toamna, vioară,
În mine-a strîns
Melancolii
Ce mă omoară.
Livid, simt prost –
Cînd ceasul sună,
În minte-mi vin
Zile ce-au fost,
De plîng o lună.
De vîntul ce
În hău mă poartă –
Ba jos, ba sus,
La fel ca pe
O frunză moartă.
Savin BADEA
Chanson d'automne
Les sanglots longs
Des violons
De l'automne
Blessent mon coeur
D'une langueur
Monotone.
Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l'heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure
Et je m'en vais
Au vent mauvais
Qui m'emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.
Paul VERLAINE
SAPPHO
Rea, furioasă, Sappho, de patimă rănită,
Ca o lupoaică fuge, de-a-lung, pe reci prundişuri.
Cu lacrima fierbinte, perfid dispreţuită,
În pumni îşi smulge părul imens, adînci hăţişuri.
De vremuri de domnie şi-mprospătate glorii,
Despre iubiri cîntate, desprinse din memorii,
Ce inima le spune fecioarelor vrăjite.
Şi sare-n marea-n care o cheamă triste Morii –
Ca şi cum cerul apa incendiază-n zorii
Selenei ce-şi răzbună Prietene iubite.
Furieuse, les yeux caves et les seins roides,
Sappho, que la langueur de son désir irrite,
Comme une louve court le long des grèves froides,
Elle songe à Phaon, oublieuse du Rite,
Et, voyant à ce point ses larmes dédaignées,
Arrache ses cheveux immenses par poignées ;
Puis elle évoque, en des remords sans accalmies,
Ces temps où rayonnait, pure, la jeune gloire
De ses amours chantés en vers que la mémoire
De l'âme va redire aux vierges endormies :
Et voilà qu'elle abat ses paupières blêmies
Et saute dans la mer où l'appelle la Moire, -
Tandis qu'au ciel éclate, incendiant l'eau noire,
La pâle Séléné qui venge les Amies.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu