DIVINA COMEDIE A LUI DANTE ALIGHIERI
IN NOUA VERSIUNE ROMANEASCA A LUI RAZVAN CODRESCU
PURGATORIUL
Cintul XI
Cintul incepe cu rugaciunea cetei ispasitoare, dupa modelul evanghelic al Rugaciunii Domnesti (Pater noster), din care sint pastrate principalele cereri si chiar expresii intregi. Detaliul cel mai emotionant, pe care Dante il exploateaza cu finete (cf. vv. 31-36), este acela ca mortii se roaga si pentru cei vii (de ale caror rugaciuni au la rindul lor atita nevoie). Cintul se constituie astfel intr-un imn vizionar al comuniunii prin rugaciune intre cei vii si cei adormiti, intre Biserica vazuta si Biserica nevazuta. Apoi, dintre trufasii ce poarta poveri dupa masura pacatului fiecaruia, Dante sta de vorba cu duhurile contelui Omberto Aldobrandesco si miniaturistului Oderisi da Gubbia (care-l si recunoaste si-i tine o lunga tirada despre desertaciunea faimei lumesti, apoi ii spune povestea lui Provezan Salvani, iar in cele din urma ii profeteste laconic exilul). Cei doi poeti merg mai departe pe drumul aratat de duhuri.
1 „O, Tatal nostru care-n ceruri stai,
nu ingradit, ci din iubirea mare
ce de faptura ta dintii o ai,
4 puterea si-al tau nume fiecare
slaveasca-le, cum drept e-a multumi
suflarii tale-n veci mingiitoare.
7 Si pacea sfintei tale-mparatii
ne vie-n dar, caci singuri n-avem spor
s-o dobindim, oricit ne-am stradui.
10 Cum ti-aduc jertfa tie voia lor
cerestii ingeri si Osana-ti cinta,
la fel sa faca omul muritor.
13 Si da-ne azi a zilei mana sfinta,
caci fara ea-n aceasta grea pustie
da indarat cel care-n mers se-avinta.
16 Si cum si-n noi iertarea se imbie
spre cel gresit, la fel ne da iertare
si nu cata de-avem vreo vrednicie.
19 Virtutea noastra, nu-ndestul de tare,
nu o lasa sa cada in ispita,
ci da-ne de vrajmasul vechi scapare.
22 Ruga din urma, Doamne, e rostita
nu pentru noi, caci nu ni-e de folos,
ci pentru cei din lumea parasita”.
25 Si lor si noua mersul lesnicios
rugindu-se a ne fi, trageau trudite
acele umbre, ca-ntr-un vis hidos,
28 poveri dupa masura rinduite
si-ocol acelei prime brine dind,
spalau pacate-n lume-agonisite.
31 Si daca pentru noi se roaga blind
aceia-acolo, ce-ar putea aci
sa faca pentru ei piosul gind?
34 Se cade deci si noi a-i sprijini
sa-si spele vina si usori sa zboare
spre crugul instelatei vesnicii.
37 „Cea din inalt dreptate si-ndurare
curind usoare aripi sa va dea,
spre-a va-nalta pe cit rivniti de tare.
40 De-o scara a da pe unde am putea
mai iute, iar mai multe daca sint,
care-i mai lina, s-o urmam pe ea?
43 Purtind acesta-al lui Adam vesmint,
povara carnii-l face ca sa fie
mai greu la pas decit s-ar vrea-n avint”.
46 Raspunsul dat acelui care mie
mi-era pe-acolo-ndrumator nu stiu
de la ce duh s-a intimplat sa vie,
49 dar fu: „De-a lungul malului pustiu
prin dreapta ne urmati si veti gasi
drum potrivit si pentru omul viu.
52 De nu m-ar tine piatra ce-mi smeri
grumazul prea trufas si ma sileste
numai in jos intruna a privi,
55 pe-acesta, care-i viu si nu graieste,
l-as masura, sa vad de-l stiu anume
si cita mila cazna mea-i trezeste.
58 Latin, din domn toscan venii pe lume:
Guglielmo Aldobrandesco mi-a fost tata;
nu stiu de-ati auzit de al lui nume.
61 Cu neamul vechi si gloria-adunata
de-ai mei strabuni atita m-am trufit
incit, uitind de maica lumii data,
64 pe toti dispretuindu-i, mi-a venit
si moartea, cum sienezii stiu prea bine,
si-n Campagnatic – si-ultimul pirlit.
67 Omberto sint, si nu numai pe mine
trufia ma pierdu, ci toti ai mei
ajunsera prin ea niste ruine.
70 Deci este drept sa stau aici sub stei,
spre-a dobindi cu Domnul impacare,
mort savirsind ce viu nu ajunsei”.
73 Imi aplecasem fruntea-n ascultare;
si altul decit cel ce-abia tacuse
se opinti sub piatra din spinare,
76 ma cunoscu vazindu-ma si-mi spuse
catind cu greu in sus chiar cine mi-s,
desi din sale si-al meu trup se-aduse.
79 „Nu esti tu oare Oderisi”, am zis,
„a Gubbiei faima si-a acelei arte
numita-nluminare la Paris?”.
82 „Frate”, grai, „culori mai vii imparte
bolognezul Franco din penel:
e faima-ntreaga-a lui si-a mea e-n parte.
85 Pe cind traiam eu n-as fi fost cu el
asa curtenitor, caci ma ardea
trufasu-ntiietatii mele zel.
88 E data-aici trufiei plata grea;
si n-as fi-ajuns aici fara cainta
pe cind pacate mai puteam avea.
91 E fala goala-a omului putinta!
Putin in virf ce-i verde dainuieste,
si-abia mai mult in vremi de suferinta!
94 Cimabue crezu cindva orbeste
ca-i in pictura ne-ntrecut, si iata,
Giotto-acum in faima-l copleseste.
97 La fel, a limbii glorie e luata
de la un Guido de cel’lalt, si poate
se si nascu cel ce din cuib sa-i scoata.
100 A lumii vilva-i ca un vint ce bate
cind dintr-o parte, cind dintr-alta, si
i-s dupa loc si numele schimbate.
103 Mai mare oare faima ta va fi
murind batrin decit de-ai fi murit
la virsta lui pappo si-a lui dindi,
106 cind veacuri trec?Rastimp ce socotit
cu vesnicia, nici cit clipa nu-i
pe linga-ntregul crugului rotit.
109 De cel ce-abia-si tiraste piatra lui
in fata mea, Toscana vuia toata;
si-azi e doar zvon chiar si-n Siena, cui
112 stapin i-a fost cind fu ingenuncheata
furia Florentei, cea cindva semeata
pe cit ajunse astazi de spurcata.
115 E faima voastra ca acea verdeata
ce-azi e si miine nu-i, caci o paleste
chiar cel ce-i dase din paminturi viata”.
118 Iar eu: „Cuvintu-ti inima-mi smereste
si-usuca-n mine-o buba ce mustise;
dar cine-i cel ce spui – ma lamureste”.
121 „E Provenzan Salvani”, acela-mi zise,
„si-ajunse-aici pentru c-odinioara
doar pentru el Siena o rivnise.
124 Asa-si tot poarta greua lui povara
de cind muri: acesta-i pretul care
platit e-aci de citi se ingimfara”.
127 Si eu: „De cel ce-abia atunci cind moare
se pocaieste de-ale lui pacate
nu vine-aici, ci sta in asteptare,
130 de nu-l ajuta rugi inflacarate,
atit cit fu lungimea vietii sale –
acesta cum putu in sus razbate?”.
133 „In piata mare-a Sienei lui natale,
pe cind in culmea faimei se afla,
de bunavoie a gasit cu cale,
136 lasind rusinea, la cersit a sta,
pe un amic de Carol pus in fiare
catind, cu dintii strinsi, a-l ajuta.
139 Nu spun mai mult – si stiu c-obscur iti pare:
prea mult n-o trece si ai tai te-or face
sa intelegi cuvintul meu in stare.
142 Aceasta fapta il aduse-ncoace”.
(In numarul viitor: Cintul XII)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu