DE LAPTE - OLTENIADA - DIVINA COMEDIE OLTENEASCĂ şi DECAMERONUL OLTENESC

OLTENIADA - DIVINA COMEDIE OLTENEASCĂ şi

DECAMERONUL OLTENESC

DE LAPTE

191

Prelucrare după Marin SORESCU

Oare-aţi văzut pe cîmp o vrăjitoare? –    I

Biet-Mitru, da! Şi ce-o fi auzit

Din vrăjile Ioncicăi!? Ea, călare,   3

Pe-un sul pentru ţesut, închipuit

Ca mătură, sta goală, despletită,

Prin iarba-n spic şi fînul necosit.  6

Cu păr ponegru, negru-corb, ispită,

Aşa, în vînt, cu sînii tari, pietroşi –

El, curios, văzînd-o Afrodită,  9

Ca omul sta, uimit de sîni, prin boji.

De ce să n-o asculte, să ia seama

Măcar o ţîră la doi ochi focoşi?  12  II

Şi îi sclipea părul ei negru, coama,

Şi îi sclipea pielea ei albă-nea!...

Zbura femeia goală – nici năframa,  15

Nici hala zbuciumată, neam pe ea! –

Prin fînul nalt şi iarba deasă-n floare,

Spunea doar nişte vorbe, cam aşa:  18

„- Ţîr de la vaca lu’ Ion Stan Mardare,

Ţîr de la Tăgărîla, a de cea,

Ţîr de la capra lu’ Tiuganu, care…  21

Ţîr de la iapa Rinii – prin smicea –

Ţîr de la Savu, Bîţu, Nu-ştiu-cine –

Ţîr de la toate lapte-n vaca mea!”  24

El asculta pitiş prin mărăcine:   III

„ – Ce se tot ţîrîie, mă, fir-ar ea

A relelor!...” – iar cînd văzu mai bine:   27

Era Ioncica Moise – ea vrăjea! –

Îi da-nainte şi juca şi sîrba:

„ – Ţîr de la vaca aia…” – tot aşa.  30

„ – Ţîr – zice Mitru – şi din drîmba-strîmba!”

„ – Ţîr şi din drîmba, dacă vrei şi vrei,

Fir-ai împeliţat! Ce-mi ţii tu zîmbra?!  33

Ce caţi, nărodu dracu, prin costrei,

După femeie goală, despuiată?”

„ – Dar tu de ce aprinzi în om scîntei,  36

Ici, în poteca mea, dezbăierată?”

Muierea a fugit. Acas’, din pat,

Se scoală, dimineaţa, la privată,  39

Cum iese-n curte omul înfrînat.

Se pişă lapte… „ – Ptiu! A vrăjitoare,

Ce-am zis mă ţurui, că m-a fermecat!”  42

Se uită iar, mai dă o roată mare

Şi mai încearc-odat’, un firicel…

Ce mai, e lapte-lapte! O căldare!   45

A doua zi şi-a treia zi – la fel!

Se ia de gînduri. Fuge la Ioncica:

„ – Păi n-ai zis tu aşa, ca un mişel?  48

Aşa îţi trebuie! Să-ţi cari olica!”

Şi-apoi, rîzînd: „ – E bun să-ţi faci săpun!

Dar te blesteamă lumea: lu’ Florica,  51

Lu’ Lungu, lu’ Tiuganu… lor, te spun!

Că le-ai prădat tot-tot: vacă şi oaie,

Iapă şi capră, tot ce-aveau mai bun!...   54

Aşa-i că faci o zi de post?” „ – Aşa e!

Mă piş şi-o zi. Dar voi să mă dezlegi.

Cad şi-n genunchi, dezleagă-mă, Ioncioaie!”  57

„ – Nu te dezleg. Şi cînd ai să-nţelegi,

Muierile-or să te zburătăcească,

Că laşi copiii fără lapte, blegi!...”   60

„ – Iar eu te spun că umbli-n rostopască

Şi că faci farmece la vaci, să-i furi…”

„ – Poţi să mă spui şi n-or să-ţi mulţumească,   63

Că m-au văzut toţi goală, în călduri.”

Şi n-a vrut să-l dezlege asta, muică.

Pişa: ori gros, ori subţiat, copturi…  66   IV

Şi albăstrea. Da-n lapte praf, ţăţuică,

Ozîcă, depindea şi ce mînca.

De-abia mînca, abia mai bea o ţuică.  69

Că-i fermecat… e!, asta se vedea!

Părea că-i tras din spurcăciuni anume

Şi se strica ăl lapte, viermuia.   72

Sta-n bătătură lat, o mortăciune.

Pe Mitru scîrba îl prinsese rău.

Bolea, slăbea şi se-nmuia, cum spune.  75

Sau se-mpietrea! Sta falnic, popîndău!

Şi s-anrăit la suflet. Ca pădurea,

Ca parul împietrit, ăl biet flăcău!   78

„ – Hai la Ioncica!” – Ia de cot securea

Şi-i ia din drum pe Liu Constandin

Şi pe Sălcianu Nae – doi „aiurea”,  81

Doi cantauri, de băutură plini.

Noapte de noapte, pe la cîrciumioară,

Ca nişte colii, prin scaieţi şi spini…  84

Acum treceau spre casă, bunăoară,

Cu toţi copiii landră după ei.

Le zice Mitru: „ – Inapoi! La gară!”  87

„ – Nu ne dă drumul neam de neamul ei!”

(Cîrciumăreasa îi ştia de-ndată:

Nu le făcuse ea regim! – ehei! -   90

Nu-i mai primea – program – o zi, o dată…

„ – Haideţi cu mine!” Aia au rămas

La cîrciumă, sub umbră parfumată.  93

O strigă Mitru, cu putere-n glas,

Pe-acea cîrciumăreasă, o arzuică,

Zisă Budeanca, fată de pripas,  96

A lui Moş Şonea. Sta la ferestruică.

„ – Deschide, gagă, numai un minut,

Să-mi beau cinzeaca, plină-ochi cu ţuică.  99

Cînd a deschis femeia, la băut,    V

Au dat năvală şi-ăia doi, berbecii.

„ – Lasă-i, Budeanco! Am să-ţi dau năut…  102

Fac cinste ţuica, ei să dea dovlecii.”

Băură tot, la blană! – Basamac,

Spirt stins cu apă, de-l de-l beau şi grecii,  105

Şi-l dau pe gît beţivii… Vin, de leac,

Nu era ioc, că n-avea cin’ l-aduce,

Taman din Drăgăşani, din ălalt veac.  108

Beau ţuică-basamac, o zeamă dulce…

Din cînd în cînd, Mitru ieşea pe-afar’

Şi se-ntorcea pămînt, cu ochii-n cruce.  111

„ – Da’ altă băutură n-ai la bar,

Mărie, Rie, Riţă, porumbiţă?”

Nu nimerea de-al dracu, de coţcar.  114

„ – Zeamă de varză... am.” „ – Dă, crîşmăriţă,

Şi adă la tot satul un urcior!”

Bea Mitru oala – iese-n poieniţă…  117

Şi oţărît se-ntoarce: „ – O omor!

Pe Dumnezeii ei, unde-i securea?” –

Aia s-a dat după tejghea, uşor.  120

Dar Mitru-i puse, cu gînd bun, aiurea,

Boldoaşca lui de galbeni. „ – Marş, flăcăi!” -

Să-i mai urnească la trecut pădurea. 123

„ – Pe unde, mă?” „ – Pe văi, la Nătărăi!

Hai la Ioncica. Vreau să mă dezlege!”

„ – De ce, mă?” „ – De-asta! Gagă, adă-mi, măi,   126

Şiştarul de muls vaca, să se-nchege…

Şi-ntoarce-te cu spatele o ţîr.”

Cel tolomac, ca un izvor în lege,   129

Că nu-i fu greu, de cît bău! Şi, ţîr!,

Li s-a părut sau n-au văzut prea bine.

Iar Mitru se-nvîrtea ca un ceacîr:   132

„ – De nu vrea nici acum dezleg, străine,

O ciozmăţesc, Vai!, o omor de tot!

Face de rîs comuna a ruşine,  135

Cu farmecele ei pe cal, un ciot!

Fir-ar a deavu, face la moşmoane

Şi mi le-aruncă mie peste bot,  138

În casa mea!?...”  „ Nu chiar în cas’, ţărane.”

„ – E!, a făcut un farmec şi s-a prins

De-a apoiazma… N-o fi vrut, bălane.”  141

„ – Ce apoiazma, mă!, că fac întins,

De-amar de timp!... Şi n-a-ncetat calvarul!”

Beţivii-au rîs de el, de, într-adins!:  144

„Melic”, „Lapte de Cuc”, ei, na, „Mulgaru”,

Ba „Om de lapte”… l-au tot poreclit.

„ – Şi n-ai fost, mă, la ea, cu parul,   147

S-o miruieşti?” „ – Păi nu, că m-a vrăjit!

Ştii, precum dătorneşti un cîine

Fără stăpîn – aşa m-a dătornit.”  150

„ – Mai du-te-odat’! Şi nu lăsa pe mîine!”

„ – Păi de-aia luai securea, s-o lucrez.

Să vezi ce intru-n ea, ca-n miez de pîine!  153

Să vezi ce ţi-o lucrez! Aşa, în piez!

Ceşnica dracu! Şi-a găsit mîrlanul!”

„ – Păi, dacă vrei să merg şi eu, să vezi!” –  156

Se hotărăşte, bărbătos, Sălcianu:

„ – Eu nu vreau lapte, eu aş vrea rachiu!

De are-aşa putere, cu toptanul…”   159

„ – Păi tot rachiu faci tu, de cînd te ştiu!” –

Îl rîde Mitru-n toiul veseliei.

„ – Nu, vreau rachiu! Să fiu şi eu hangiu!”  162

Şi-au luat-o-n piept pe Calea Primăriei.  VI

O strigă ei subt deal, pe Ududoi.

Ioncica-i auzi din capul viei   165

Dar nu vru să răspundă vistavoi.

„ – Fir-ai a dracu tu, de cotoşboaie,

Îţi frîng eu ţie, lasă!, un ţurloi,  168

Ca ălei de la deal.” Toţi trei, prin ploaie…

Cei doi, prin şanţuri, beţi, au adormit,

Fără să simtă pe subt ei puhoaie.  171

Şi vrăjitoarea, muta, n-a ieşit!

Mitru-ncepu s-o ia cu rugăminte,

După ce gardul i l-a văruit.  174

„ – Hai, fă, că-ţi cad cu rugă dinainte.

Cad în genunchi, destul m-ai pricopsit.”

Ioncica, pedepsindu-l, mai cuminte,   177

Îi zice: „ – Fir-ai anchilomănit!

Te-ai săturat să stai noaptea pe vale?

Mai umbli după vrăji? După iubit?”  180

„ – Păi, nu mai fac!” „ – Te-am dezlegat din foale!”

S-a dus acasă omul fericit!

Dar varianta cu frumoasa-n cale,  183   VII

Cu păr ponegru, negru, despletit,

Ce bîntuia prin fînul dat în floare,

Rău de deochi, necazuri din iubit,   186

Despre bruneta, dalba vrăjitoare,

Ştia Sălceanu ăl bătrîn un mit, 
Care zicea c-o lună-a stat în soare   189

Gardul Ioncicăi alb şi covăsit… -

Nu pricepuse ce-i cu el şi-o noapte

I-a povestit chiar Mitru ce-a păţit.  192

Cum ajunsese el izvor de lapte. –

Iar eu, care-am citit snoava atent,

Eu judec întîmplarea după fapte:   195

Susţin că Mitru luase „armament”

Căci urmărind prin fînul atîtica

Pe vrăjitoarea goală, evident,   198

Că cea „vrăjită bine” fu Ioncica!

Savin BADEA

Vezi şi: 

În La Lilieci, Sorescu se-ntoarce

PESTE CĂCIULĂ...(din DECAMERONUL OLTENESC: 5)

PESTE CĂCIULĂ -

(din DECAMERONUL OLTENESC: 5)

După o snoavă (spusă de Florin Vaibăr, via Bebe Bumbucea).

Olteanul, ca ţăranul, ajuns la Bucureşti,

Se minuna de toate: „ – Ce născociri drăceşti!”

În hărmălaia lumii părea o moleculă:

Iţari, cămeşe, bete şi ditamai căciulă.

Însingurat, dar ţanţoş, văzu într-o vitrină

O fată goală-puşcă, de nestemate plină:

„ – S-a pus pe asta aur ca jegul pe Măria.”

Silabisind, pe firmă citi: „Bi-ju-te-ri-a.”

Cînd termină alene şi ultima silabă:

„ – E bună rău gagica! Păcat că e cam slabă...”

Sedus de-aşa dilemă, l-apucă, cu mirare,

O sfîntă mîncărime, de-i musai scărpinare!

Nu stă el mult pe gînduri, privind la libelulă,

Se scarpină în creştet, de-a dreptul prin căciulă.

Dar, ia, bucureşteanul, hazliu, l-a şi zărit:

„ – Dă, bade, jos căciula.Te scarpină cinstit!”

„ – Eşti slab de cap, nepoate, şi vezi să nu te-njur…-

Tu-ţi dai în jos izmana ca să te zgîrmi în tur?”

Savin BADEA

TRIPLETA - (din DECAMERONUL OLTENESC: 4)

TRIPLETA -

(din DECAMERONUL OLTENESC: 4)

Fabulă.

După o snoavă (spusă de Bebe Bumbucea).

Un prieten din aceia pe cari nu-i vezi cu anii

Veni să-l viziteze pe Ţurl' al Babii Stanii.

Se puse masă mare, întinsă şi bogată.

Băură şi mîncară, vorbind despre armată.

Dar timpul trecu iute, venind şi înserarea,

Cei doi nu terminară nici ţuica, nici mîncarea.

Mai pe la miezul nopţii: „ – Amice, plec acas’…”

„ – Vai, nu se poate, dragă. Nici gînd... că nu te las!

Mai trăncănim o leacă. Rămîi să dormi la noi.

E loc şi pentru- al treilea, am ditamai pătoi.”

Şi, uite-aşa, cu rugă, amicul a rămas

Să doarmă la Ţurlică, pînă în zori, un ceas.

Amicul, gazda, soaţa-i – ca ciorile pe fir -

S-aşază şi se culcă, tustrei în pat, în şir.

Pe gazdă, mai spre ziuă, l-apucă o scăpare,

De aia, întărită, de-i musai uşurare.

Încet, pe nesimţite, îşi părăseşte patul

Şi iese-n frig, afară, să slobode udatul.

Se varsă zorii limpezi şi soarele răsare:

Ca fermecat, Ţurlică adoarme din picioare.

În lipsa lui, rămaşii, s-au luat cu mîngîiatul,

Aşa, pe deşelate, mai să fărîme patul.

Cînd reveni Ţurlică, amicul sta pe-un sîn:

„ – Ce faci, mă rog, amice?” „ – Ascult la un plămîn.

E radio acilea şi-i meci, prima repriză,

Se dă urît la gioale, joc îndrăcit, cu miză!”

Se pune şi nărodul la sînul celălalt -

Între cei doi femeia - lemn, stîncă de bazalt!

„ – N-aud nimic, amice! Ce meci şi ce repriză?”

„ – Normal! Tu nu ai ştecher – ca mine – pus în priză!”

MORALA este simplă: „Să nu-ncercaţi, şi-n joacă,

Să puneţi două săbii într-o aceiaşi teacă!”

Savin BADEA

MĂGARUL ŞI LUPUL - (din DECAMERONUL OLTENESC: 3)

MĂGARUL ŞI LUPUL -

(din DECAMERONUL OLTENESC: 3)

Fabulă.

După un banc (spus de Florin Piersic la TV).

Un măgar bun de samar

Se priveşte în oglindă:

„ – Îh! – se plînge – biet măgar,

Cu urechile la grindă!”

Şi se-nmoaie bleg pe noadă,

Trist privindu-se şi-n jos…

Dar acolo ce să vadă? –

Ditai falusul băţos!

„ – Ha!” – s-a luminat la moacă,

Numai zîmbet, plin de fum… -

„ – Am urechi prea lungi? Mai treacă…

Dar ce sculă am, parfum!”

„ – I-ha! I-ha!…I-ha! I-ha!…” –

Galopează-n crîng cu foc,

Dînd în jurul lui cu tifla –

„ – Ce mai sculă am, bîzdoc!”

Şi se-opreşte-n fuga mare

În dumbravă, pe-un imaş,

Lîngă un gropan în care

A căzut un Iepuraş:

„ – Scoate-mă din hău afară,

Te rog, Domnu’ Măgăruş,

C-am să-ţi dau plocon, la vară,

Un vătui frumos!…” „ – Acuş!”

Bagă ranga-i, fără milă,

Ca pe-o mînă în gropan

Şi, scoţînd pe Iepurilă,

Îl aruncă pe tăpşan.

Mai apoi, tot sare, sare,

Repetînd „I-ha!” dement –

Dînd de un gropan mai mare,

Cade, nefiind atent.

Strigă „ – Ajutor!”, de frică,

Din prăpăstii, cu ecou,

Şi-l aude Lupul Trică,

Urmărind trei vaci şi-un bou.

„ – Scoate-mă din hău afară,

Te rog, Domnu’ Lup, acuş,

Că-ţi voi da plocon la vară,

Dar superb, un măgăruş!”

Şi aşteaptă scula care

Îl va scoate la liman –

Doar e Lup şi-i cel mai tare,

Şef de haită, barosan.

Însă Lupul, panglicarul,

Cu mişcări de crai galant,

Scoate leneş celularul,

Apelînd pe Elefant.

„ – Domnu’ Trompy, vin’ degrabă,

Că-i nevoie de mata:

Să scoţi un măgar de treabă –

A căzut într-o hazna!”

Elefantul vine iute,

Ia pe trompă pe-l măgar

Şi îl scoate-n trei minute,

Fără opinteli măcar.

Zice-Asinul: „ – Har cu carul! –

Telefonu-i lucru rar! –

Da-n zadar ai celularul,

De n-ai sculă de măgar!”

MORALA:

Cine-l are – lucru mare –

Să vorbească de nebun! –

Ştremeleag dacă nu are,

Şef să fie, la ce bun!?

Savin BADEA

CUIUL LUI PEPELEA (din DECAMERONUL OLTENESC: 2)

CUIUL LUI PEPELEA

(din DECAMERONUL OLTENESC: 2)



Prelucrare după o snoavă populară românească.
Parodie şi fabulă.


A fost cîndva un om frumos,
Isteţ, iubeţ, sărac, hazos –
« Bun gospodar, cu toate celea -
Totuşi, sărac, bietul Pepelea. »
El, într-o bună zi, se-arată
Îndrăgostit lulea de-o fată,
O fată mîndră, ca o zînă,
Frumoasă foc, s-o iei de mînă,
Să cumperi lumînări de ceară
Curată şi s-o pui la scară,
Să o cununi şi la altar
Cu-acel Pepelea, om ştrengar.
Iar fata nu s-ar fi codit,
Dar tatăl fetei, om sucit,
Nu vrea s-audă de flăcău,
Că-i sărăntoc şi de neam rău.
“ - Măi, moşule, faci treabă proastă,
De nu-mi dai fata de nevastă. »
« - Mai puneţi pofta-n cui, băiete,
Că toate satele au fete !… »
« - Atunci, dacă-i aşa anume,
Am să-mi vînd casa, plec în lume!”
“ - Ţi-o cumpăr eu!” – zice-acel tată.
« - Bine, ţi-o vînd, dar ia-o toată,
Din cheutoare-n cheutoare,
Afară doar de-un lucru mare…
Acela, nu ! – un cui de lemn,
Bătut în casă ca însemn,
Pe partea dinspre răsărit –
Pe-acela să mi-l laşi înfipt. »
« - Ei, şi de ce ?! » - se miră moşul.
« - E pus anume de strămoşul –
O moştenire din părinţi,
Nu-l dau nici pe un car de sfinţi !
Hai, bate palma, facem pactul,
Tu scoate banii, eu scriu actul ! »
Omul dă banii şi se face
Un act pecetluit şi… pace !
Iar cel cu fata cea frumoasă
Se mută la Pepelea-n casă –
Pridvor, odăi încăpătoare,
Ferestre mari, strălucitoare,
Cu-mprejurime de livadă
Şi acareturi prin ogradă.
Le erau dragi toate acelea,
Numite « casa lui Pepelea »,
Dar lui Pepelea, drag ca pragul,
Îi era cuiul, cît ciomagul,
Cui – lemn de fag – bătut iţit,
Pe partea dinspre răsărit.
A doua zi, să vezi belele :
Vine Pepelea. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit, acilea, eu,
Să-mi pun căciula-n cuiul meu, »
Iar omul cam strîmbă din nas,
Dar învoiala i-a rămas ! -
Si-apoi ce mai putea să facă,
Dacă aşa s-a scris în joacă ?!
A treia zi – la fel – belele:
Vine nebunul. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit acilea eu,
Să-mi iau ce-am pus în cuiul meu. »
Şi-apoi aşa, mîine aşa,
Punea Pepelea ce avea,
Cîte ceva sau lua pripit,
Din cuiul de la răsărit,
Cui zdravăn, fain, un cui de lemn,
Bătut de moşu-său însemn.
Şi să vedeţi treabă isteaţă :
Se întîmpla de dimineaţă,
Cu pusul luat şi luatul pus,
Taman cînd omul era dus
În sat, la tîrg, să are gruiul…
Acasă, fata, cui şi şuiul.
Şi fata avea grijă ca
Să nu i-l scoată careva,
Cuiul acela pricopsit,
Din partea dinspre răsărit –
Nu vrea să piardă acel cui…
De ce? Ghiciţi, că nu vă spui ! –
Nu pot, nu vreau… să vreau, nu ştiu –
Pepelea a rămas tot viu,
Casa rămase în picioare
Şi în perete cuiul mare:
Pepelea-ndrăgostit de cui
Şi fata după… cuiul lui.
Dar nu prea mult, căci într-o zi,
Prin sat o nuntă se porni:
Pepelea s-a-nsurat « acasă »
Şi-a luat pe fată de mireasă,
Fată cuminte, păzind cuiul,
În casa ce-o vînduse şuiul.


M-am dus la moş c-o vorbă – spui :
« - Prea bine, moşule Băcui,
Ce te-a făcut să îţi măriţi
Fata cu unul fără minţi ?
Tocmai cu-acela din zăluzi,
De care nici nu vreai s-auzi ? »
« - Ce m-a făcut ? – zise Băcuiul –
Păi, cuiul lui Pepelea, cuiul !…
Îi zic, ast’ vară, ălui prost,
Că-i prea glumeţ şi n-are rost…
Dar el, rîzînd: “Scăpare nu-i!
Dă fata, că mai am un cui!”
Şi ca să ştiu că nu glumeşte
Mi-arată « cuiul », voiniceşte :
Avea nărodul căscăui
Un ditamai piroi, nu cui.
De-l mai vedea şi fata mea,
Se-ngreuna cum de-l vedea.
Geaba mă luam de viaţa lui,
Că pofta nu se pune-n cui.
Şi mi-ar fi zis : « Neică Băcuiu,
Îţi las şi fata, las şi cuiul !… »
Sau : « Joaca s-a sfîrşit, e gata,
Rămîi cu cuiul, eu cu fata!”-
M-ar fi lăsat bătrîn, nebun,
Cu ochii pironiţi la drum,
Neputincios, c-un cui folos,
De rîsul lumii, dar băţos…
Aşa că mi-a rămas – nu pot,
Să nu-i dau cuiul, fată, tot ! –
Îi dau şi haina de pe mine,
Să mîntui treaba asta bine :
Nebunul poa’ să-mi ia şi pielea,
S-o puie-n cuiul lui Pepelea.
Însă să ştii : povestea toată
Nu-i doar c-un cui, ci două, iată.
Am pus-o, zău, de mămăligă –
« Cine nu riscă, nu cîştigă ! »

Savin BADEA

GRADELE MILITARE (din DECAMERONUL OLTENESC: 1)

GRADELE MILITARE

(din DECAMERONUL OLTENESC: 1)

Prelucrare după „LA BLAGOVEŞTENII” de Mihail LUNGIANU ( prima snoavă )
din „RAMURI”, ianuarie-februarie, 1943.
Repovestire în versuri, parodie.



Se dedică Mamei-Mariţa, spre veşnică pomenire, o ţigancă bătrînă cu ghioc, care m-a salvat de la moarte, cu ceaiuri de plante medicinale, după ce medicii s-au declarat neputincioşi în faţa unui icter negru şi m-au trimis acasă nevindecat, pradă morţii, cînd aveam doar 11 ani - Mama-Mariţa n-a avut numai ştiinţa tămăduirii, ci şi iniţiativa salvării mele.


O ţigancă crăcănată
Avea un dănciuc mişto,
Soldăţoi pe la armată,
Într-un loc cu gard maro –
Nu departe, lîngă vatră,
Poţi să mergi pe jos, colo.

A nebună, dimineţa,
Prinse-o mreană în belciug
Şi-o băgă-ntre ţîţe ţaţa,
Să i-o ducă lui Dănciuc -
Iar cînd se săltă şi ceaţa,
Avea zece, ca pe drug.

Şi plecă-n oraş, ca popa,
Pe cărare – pas de drag –
Pîş-grăpiş şi tropa-tropa,
Cale lungă, pe ciomag! –
Obosită, zice: „ - Hopa!
Fac popas aici sub fag.”

Cornu-n traistă şi pe-o rînă
A dormit ca un buhai –
Mai dormea şi-o săptămînă,
Da-i intră în cur un pai.
La cazarma „De-la-stînă”
A ajuns, cu chiu, cu vai!

Vede ţaţa un ostaş
Stînd de gardă-n faţa porţii:
„ - Aulio, ce uriaş,
Cal abraş – să moară morţii! –
Bă, Petrică, grad fruntaş,
Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”

„ - Ce e ţaţă?…” „ - Ce să hie? –
Iaca, bre – îi turuieşte -
Am venit cu veselie
De la iaz c-o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii, fie
Danciului, cică pofteşte!”

„ - Au trecut Blagoveştenii!…”
„ - Aulio, zici bine, Petre! –
Cum sorbea cu mirodenii,
Saramura, bre, cumetre! -
Amu-nghite fierotenii,
Noduri, bolovani şi pietre…

Prăpădii cu trepădatul…”
„ - O înghite ghionturi, ţaţă,
I-o fi dînd, din milă, altul,
A mîncat şi are greaţă!” –
Rîde cu sughiţ soldatul,
Vesel, dis de dimineaţă.

„ - Ghionturi, zici? Ptiu, măiculiţă,
E-nghionteală la armată?! –
Înghiontit ăi fi tăliţă,
El nu face şmotru, bată-l!
Nu aleargă, chisăliţă
Dă pe cap la alţii-ndată…”

„ - Vai de mine, ce-i feciorul,
De-i boier? E d’on fruntaş?”
„ - Mare-i ! Tare-i! Cu toporul,
La fruntaşi le zice „ Marş!”.
Lui cu teamă-i dau onorul,
Că le dă la gură caş!”

„ - Atunci o fi d’on căprar?…”
„ - La căprari le crapă capul…”
„ - O fi d’on sergent?” „ - Măcar…
La sergenţi le-arată hapul.
Îi stau smirnă.” „ - N-am habar,
Nu mă taie păstîr-napul!…”

Vede baba alt puţoi
De soldat în faţa porţii –
Strajă stînd pe locul doi:
„ - Cal abraş – să moară morţii!…” –
Dau taclalele-napoi:
„ - Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”

„ - Ce e, ţaţă?…” „ - Ce să hie?…”
„ - O fi, machea, d’on major…”
„ - Aş! Să vezi copilărie,
Pe majur îl dă, bre, Flor,
Cu magiun şi pe călcîie!…”
„ - Nu ştiu ce e, ga, să mor!…”

Vede baba alt holtei,
Ce de strajă stă prezent.
Presupune Sîn- Andrei:
„ - E d’on sublocotenent?…”
„ - Ai zburcat, soldatu’ trei,
Nu e su-lu-co-ti-nent!

Ăstuia îi dă ciorbeală,
La ciordeală, su’ palton,
Zeamă acră, covăsală,
Un pişat, s-avem pardon,
Şi să vezi, tu, milogeală,
Pe su’ scări, pe su’ cotlon!…”

„ - O fi vr’un locotenent…”
„ - Lo-cu-ti-nent nu e, pică!
Ăsta-i cu abonament
La beut şi mîncărică.
Judecă şi fii atent!”
„ - Nu ştiu, ţaţă, nici de frică!”

Vine şi-un Sultan pe patru:
„ - Doar n-o fi d’on căpitan?”
„ - Ăsta cere şi pe dracu’,
Vrea omletă de hultan!
Şi cum rîde? Ca la teatru!
N-ai ghicit. Eşti prost, Sultan.”

Hop, şi Rică, mai pe seară:
„ - Nu cumva o fi maior?” –
Zice cinciul, de ocară,
Prea mirat, bănuitor.
„ - La maiori le dă papară,
Dar arar…” „ - Nu cred.” „ - Să mor.!”

„ - N-am habar.” Soldatul şase
Se aşază-n post şi el e
Înciudat şi o descoase:
„ - Locotenent-colonel e?”
„ - Nu, lui ăsta-i dă la oase.
Vrea lichior… Lichea, Fănele!…”

Fănel sus pe cer priveşte
Cum cad stelele răscoapte:
„ - Număr gradele pe deşte,
N-am habar şi-i miez de noapte.”
Rîde baba şi porneşte
Taina şi cu schimbul şapte:

Domn’ Mitică, scund şi chel,
Dă ocol şi o îmbie:
„ - Nu-i aşa că-i colonel?”
„ - Ăsta-l roagă colonie
Să îi dea pe-un degeţel
Din sticluţa sidefie”.

„ - Trei mîrtani şi-un cîine copt!,
Eu mi-am luminat bostanul –
Zice sentinela opt,
Mădălin, ditai cîrlanul –
Să mă tai, de nu e moft:
Toboşar e barosanul!”

„ - Gogoşar?!… Bă, minte scurtă,
Cînd îl vede pe Dănciuc,
Bucuros se bate-n burtă,
Să-i dea lapte şi-n papuc!
Danciu-i face capul turtă
Şi dă-i ghionţi la mameluc!…”

La amiază, ora două,
Vine negrul costorar -
Un ţigan e-n postul nouă,
Zis Ranglo, un tip şucar!
Iar afară dă să plouă.
„ - Ar fi, ţaică, bucătar!”

Sare baba: „ - Mînca-te-aş!
Bre, Ranglo, Sultanul Porţii,
Bucătar e, şmecheraş,
Cel mai cel – să moară morţii! –
Să-ţi pun pilă, bulibaş,
La castron de zece porţii!…

Danciu-i şeful: „Lasă vorba,
Că-ţi dau lingura” şi, poc!,
Îl pocneşte cu cociorba,
Mama mamii lui de porc!
„Că-ţi dau strachina şi ciorba,
Numai dacă stai pe loc.””

Ranglo rîde: „ – Dup-amiază
Vine-n post, căci momentan
E la popotă, dă varză
Ca sarmale la cazan.
Ţaică, ai dănciuc de vază,
Cel mai brava din ţigani!”

La taifas, la adăpost,
Una, alta, timpul trece…
Intră şi Dănciucu-n post –
El e sentinela zece,
Dar gagiul n-ar fi prost –
Arămiul e berbece !

„ - Pupă-l muica, Danciu’ meu!,
Am plecat de vineri seară;
Bată-l Domnul, drumu-i greu,
Un pîrlit de drum de ţară.
Şi m-am rătăcit mereu,
De-am dormit prin ger, pe-afară.”

„ - Ce e, maică?…” „ - Ce să hie? –
Biata mamă îi zîmbeşte –
Păi, să vezi ce comedie:
Ţi-am adus o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii fie –
Că Dănciucul meu pofteşte!…

Dar m-am luat cu taina, mamă,
C-un ostaş, cu alt ostaş,
Şi mi-au spus, să bagi de seamă,
C-ai fi prost, c-ai fi codaş,
Ba căprar sau, Doamne ia-mă,
Vreun sergent majur, trupaş.

Alt pîndar, un repetent,
Te-a dat fericit la dracu’,
C-ai fi su-lu-co-ti-nent,
Căpitan, maior, spanacu’…
Colonel sau, pe moment,
Gogoşar – ditai dănacul!

Două zile şi-nc-o noapte
La taclale dac-am stat,
N-am mîncat nici stele coapte,
Şi nici turtă, nici păsat;
Îmbucai, pe apucate,
O ţîr’ peşte, de-l stricat…

Ce rămase, l-am păstrat!” –
Baba ia din sîn un peşte,
Care pute de stricat,
Pute-pute, de trăzneşte! -
Iacătă-l, peşte sărat…
Ia-l, că poate-ţi trebuieşte!”

„ - Ce să hie? Hoit e! Pute!” –
Îşi dă greţuri ăl ţigan.
„ - Ia-l şi dă-l prin ciorbă iute;
Nu se simte la cazan.
Că-l mănîncă vreun răcute…
N-ai prin curte vreun mîrtan?

În majuri şi-n toţi căprarii,
Să dea guşterii în ei!
Toboşarii, gogoşarii,
Coloneii, cei mai cei -
Dar-ar turcii şi tătarii,
Mama mamii lor de zmei!”

Iaca vine ca muscalul
Un căprar puţin diliu,
Îşi frînează iute calul
Şi se zbiară la gagiu:
„ - Cînd soseşte generalul
Să mă chemi să viu să-l ţiu!”

Dup-un sfert apare insul,
Un bondoc înmiresmat
Cu parfum pe tot cuprinsul
Şi cu damf, ca omu’ beat;
Umblă baba după dînsul:
„ - Pe-unde dracu’ ai umblat?

Că te căută fiert căpraru’,
Ăl încălicat şi şui.
O-ncurcaşi!… Îmi dai sutaru’?
Să te scap din mîna lui!”
„ - Mamă, zău, e ghinăraru’,
Şi cu el să nu te pui!”

„ - Să trăiţi!”, zice, ca parul,
Ăl Dănciuc spre general.
„ - Lasă asta, dă-mi paharul…
Va să vin’-un amiral!
Să-l primească spirt căprarul,
Da’ să-l suie şi pe cal.

Să pui masa în Dumbravă,
Lîngă rîu, la Trei-Arţari.
Să-mi aduci vînat la tavă
Şi o Grasă de Cotnari -
Te-ai ales după ispravă,
C-un conced’ de zile mari.

Ia pe hoaşca a bătrînă,
Cazarmeaz-o, dă-i păpic,
Iar de vrea să stea la „Stînă”,
Poţi s-o ţii, nu zic nimic.
Eu aş vrea să mai rămînă,
Să ne joace din buric.”

„ - Ha, că bine zici matale!
Să-ţi dea baba în ghioc!
Mă faci „hoaşcă”, mareşale?
Te fac praştie, ghindoc!
N-ai habar ce geamparale
Ştie baba cînd ia foc!”

Ia ţiganca pe Dănciucu’
Şi-l descoase „ce şi cum”:
„ - Uită-te la zăbăucu’,
Ce vipuşcă, ce costum!
Să te văz că-i iei ciubucu’
Şi te-mbraci ca el, parfum!”

Generalul pleacă-n grabă
Cu Dănciucu, braţ la braţ,
Îndemnat să-i facă treabă,
Că-i flămînd şi cu nesaţ.
Şi-o cafea să puie, slabă,
Dar fierbinte şi cu zaţ.

Pleacă Danciu’. Socoteşte:
„Ce mai bucătar vestit!”
Ia putoarea lui de peşte
Şi-o aruncă la gătit.
„Fericit cine-l găseşte!…
De se prinde, m-am prăjit!”

…Pe la şase, jos, pe malul
Rîului, pe ududoi,
Vizitează amiralul
Pe bondoc, cu încă doi -
Regele şi mareşalul –
Şi chiolhanul e în toi!

Savin BADEA