PESTE CĂCIULĂ - (din DECAMERONUL OLTENESC: 5)
După o snoavă (spusă de Florin Vaibăr, via Bebe Bumbucea).
Olteanul, ca ţăranul, ajuns la Bucureşti,
Se minuna de toate: „ – Ce născociri drăceşti!”
În hărmălaia lumii părea o moleculă:
Iţari, cămeşe, bete şi ditamai căciulă.
Însingurat, dar ţanţoş, văzu într-o vitrină
O fată goală-puşcă, de nestemate plină:
„ – S-a pus pe asta aur ca jegul pe Măria.”
Silabisind, pe firmă citi: „Bi-ju-te-ri-a.”
Cînd termină alene şi ultima silabă:
„ – E bună rău gagica! Păcat că e cam slabă...”
Sedus de-aşa dilemă, l-apucă, cu mirare,
O sfîntă mîncărime, de-i musai scărpinare!
Nu stă el mult pe gînduri, privind la libelulă,
Se scarpină în creştet, de-a dreptul prin căciulă.
Dar, ia, bucureşteanul, hazliu, l-a şi zărit:
„ – Dă, bade, jos căciula.Te scarpină cinstit!”
„ – Eşti slab de cap, nepoate, şi vezi să nu te-njur…-
Tu-ţi dai în jos izmana ca să te zgîrmi în tur?”
Savin BADEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu