marți, 4 august 2009

CÎNTAREA CÎNTĂRILOR

CÎNTAREA CÎNTĂRILOR

Emiliei, cea demnă de iubire, soţia mea (această reversificare).
(În greceşte, Emilia înseamnă "cea demnă de iubire".)

Poem erotic /cinematografic.
Prelucrare după Biblie.
(Reversificare după Solomon).
MOTTO:
„...dacă dragoste nu e, nimic nu e...”
(Marin PREDA, în finalul romanului „Cel mai iubit dintre pămînteni”)
I
1
1
Poetul:
În Biblie e un izvor
Ca prăvălit din creste,
Un susur lin, fermecător,
O blîndă boare este:
„Cîntare a cîntărilor”, 5
Dulci armonii celeste,
Iubire a iubirilor,
Povestea din poveste...
2
Un cîntec inspirat de Domn,
Preasfîntul, Preacuratul, 10
Un minunat diapazon –
Femeia şi bărbatul –
Cîntare a lui Solomon,
Poetul, împăratul,
Care iubeşte un demon 15
Ce-i bîntuie palatul...
3
În viers e vorba de-un iubit,
Ce-şi laudă iubita,
Un împărat îndrăgostit
De ea, israelita, 20
Cea care parcă l-a vrăjit,
Cînd fulgeră clipita,
Cînd dăruită l-a robit,
Frumoasă, Sulamita.
2
4
Ea zice:
Sulamita:
„- Vreau să te sărut, 25
Să mă săruţi întruna,
Să mă dezmierzi nemaivăzut
Cu braţul şi cu mîna.
De dezmierdarea ta s-ascult,
Ce-mbată, totdeauna, 30
Nu-i vin pe lume mai plăcut
Să-nlocuie vreuna!
5
Nu-i trandafir aşa frumos
Şi nici-o altă floare,
Care să-mprăştie miros 35
Şi-o mai plăcută boare,
Ca tot parfumul tău duios
Vărsat să mă doboare,
Ca numele tău maiestos
Rostit cu încîntare. 40
6
De-aceea tu eşti minunat
Şi înţelept, poete,
Nu c-ai fi mare împărat,
Stăpîn peste brunete,
Dar tu săruţi întîrziat, 45
Cu dezmierdări încete...
Eu te iubesc nemaivisat,
Mai mult ca alte fete!
3
7
Hai, vino, s-alergăm prin văi,
Nu prin odăi vetuste. 50
Şi nu mă trage spre odăi,
Să mă aprind în fuste.
Tu mă cutreieră pe căi,
Uitate şi înguste,
Să înfloresc sub ochii tăi, 55
Prin văile lacustre.
8
Şi vom fi veseli, bucuroşi,
Ne-om hîrjoni pe grinduri,
Te voi feri de curioşi,
De griji şi grele gînduri. 60
Căci vei sorbi doi ochi frumoşi,
Tăciuni în două linguri,
Cînd te vor îmbia focoşi,
Ded vom rămîne singuri.
4
9
Voi, fete din Ierusalim, 65
Mă ştiţi cam negricioasă,
Dar soarele ce îl privim
Sărută faţa-mi arsă.
Şi, ditre-acelea ce iubim,
Sînt eu cea mai frumoasă: 70
Ca în Chedar un cort sublim
Şi un covor de-acasă.
10
Am părul negru, abanos,
Mi-e pielea măslinie,
Mi-e glasul cînt melodios, 75
Privirea mea e vie...
Adesea, cînd mă plimb pe jos,
Din şolduri dînd mlădie,
Plîng toţi bărbaţii dureros,
Căci toţi mă vor soţie! 80
11
Chiar fiii mamei mele vor
Să plec de-acasă paşnic,
Să pier din calea vieţii lor,
S-ajung la vie paznic.
Căci mă doreau cu un fior, 85
M-ar fi iubit năpraznic,
De n-aş fi sora lor, de dor
Ar fi murit prea-groaznic.
12
Eu, viţa viei lor din vii
Şi strugurii dulceţii, 90
O mai păzii, dar nu păzii
În via frumuseţii:
Ea, frumuseţea, mă iubi
Cu floarea tinereţii –
Înnebunesc în vis copii, 95
Bezmeticesc drumeţii!
5
13
Azi eşti copilul ce-a găsit
Un fagure de miere,
Tu, fericitul meu iubit,
Ce inima mea cere. 100
Spune-mi, pe unde te-ai pornit
Cu turma de plăcere,
Pe la amiezi, neobosit,
Sub lina adiere?
14
De ce, sedusă de dorinţi, 105
Mă rătăceşti prin lume,
Cu sîni tremurători, fierbinţi,
Să-i mîngîi tu anume?...
Unde stai tu, cel care minţi
Cu dulce-nţelepciune? 110
„Cunoaşte turma după prinţ!”,
Fac prietenii tăi glume...”
15
Solomon:
„- Tu, cea mai dragă din femei,
Frumoasa mea ochioasă,
Nu spulbera din ochi scîntei, 115
Mînia ta o lasă:
Ia urma oilor, de vrei,
La umbra cea mai deasă.
Îţi paşte iezii lîngă miei,
În turma mea miţoasă. 120
16
Te ţine-aproape de păstori,
Nu le strica alaiul,
Bea lapte de la mulgători,
Să-ţi îndulcească graiul...
Popas vom face-n şezători 125
Cu flautul şi naiul.
Peste colibă ningem flori -
Închipuieşte-ţi raiul!
6
17
Tu, cea focoasă, fără somn,
Pari iapa înhămată 130
La carăle lui Faraon,
Cea mai ciudată fată.
De te iubeşte Solomon,
Nu e mirare. Iată,
Mă-mbrăţişezi ca un dragon, 135
Te laşi îmbrăţişată.
18
Superbă floare am văzut!
Eşti topată ca o floare.
Obrajii tăi au ten plăcut,
Sînt piersici visătoare. 140
Iar lănţişoarele, la gît,
Au flori de pietre rare.
Pe gîtul care îl sărut
Înşir mărgăritare.
19
Un lanţ cu filigran zeiesc 145
Voi porunci la faur,
Să-l pun la gîtul tău firesc,
Cum pun pe frunte laur.
Va fi un dar împărătesc,
Argint stropit cu aur, 150
Chiar dacă am să îl plătesc
C-o parte din tezaur."

7
Sulamita:

20

„ – Azi, împăratul meu stă jos,

Într-un ospăţ, la masă.

Eu nard înmiresmat miros, 155

Sunt floarea lui aleasă.

Pe pieptul meu, el, drăgăstos,

Mănunchi de mirt miroase,

Ca şi buchetul alb, frumos,

Pe sînul de mireasă. 160

21

Pe ţîţa mea a adormit,

În flori de măliniţă:

Ca pe un strugure vrăjit,

La En-Ghedi pe viţă.

Mă cheamă-n vis abia şoptit, 165

Crezîndu-mă fetiţă,

Care îl cheamă la iubit

Cu ochi de porumbiţă.”

Solomon:

22

„ – Frumoasă eşti, iubita mea,

Eşti tu cea mai frumoasă! 170

Să arzi pe bolta mea ca stea,

O steauă luminoasă…”

Sulamita:

„ – În calde nopţi de catifea

Luci-voi bucuroasă,

Dar eu, iubitul meu, m-aş vrea 175

Cu tine stînd „acasă”:

23

Să fim ca doi copii frumoşi,

În flori s-aşternem patul,

Sub „grinda” codrilor umbroşi

Să doarmă împăratul… 180

Dar fi-vom, oare, norocoşi

Să „pardosim” „palatul”

Cu frunza unor chiparoşi,

De-a lungul şi de-a latul?”

II

8

24

„ – Sunt trandafir de Saron, blînd, 185

Subţire-s ca şi crinii.

Sunt crin şi trandafir arzînd

Prin tufele grădinii…”

Solomon:

„ – Da. Tu eşti crinul meu plăpînd,

Ce-l năpădiră spinii: 190

Tu, dintre fete ieşi rîzînd,

În chiotul mulţimii!”

Sulamita:

25

„ – Un măr de floare potopit,

Într-o pădure mare,

Aşa eşti, dragul meu iubit, 195

În strai de sărbătoare,

Între cei tineri răsărit,

La joc şi vînătoare.

Iar eu, sub mărul tău rotit

Sorb dulcea-ţi sărutare. 200

9

26

Mă du în „sala de ospăţ”,

Poiana însorită,

Ca dragostea să ţi-o învăţ,

Cu dragostea-mi sporită.

Cînd inima mi-e steag pe băţ, 205

De-o dragoste lovită,

Tu mă învaţă la răsfăţ

Şi fă-mă fericită!

27

Cu stînga ţine capul meu,

Cu dreapta mă alintă, 210

Ca să adorm la pieptul tău,

Într-un zefir de mintă.

Dar întăreşte-mă mereu,

Din struguri fă-mi plăcintă,

Pe braţul tău, bolnavă eu, 215

Tu vînător, eu ţintă…

28

Voi fete din Ierusalim,

Vă jur pe căprioare,

Pe soarele ce îl slăvim,

Pe inima ce doarew: 220

Să nu treziţi, să nu stîrnim

O dragoste prea mare…

Ea vine! Dulce chin sublim.

Şi negreşit apare…

10

29

Vede-ţi-l? Vine obosit, 225

Acum ca prima oară,

Din munte parcă prăvălit,

Torent de primăvară…

Aud iar glasul său iubit

Cum tainic cheamă iară, 230

Cu susur lin, rostogolit,

Un pui de căprioară.

30

El este cerb sosit tiptil

Din rariştea sihastră 235

Şi, furişat ca un copil,

Mă strigă la fereastră:

Printre zăbrele, pare tril

De pasăre măiastră,

Ce-ncîntă noaptea de april

Şi steaua mea albastră. 240

11

31

El zice:

Solomon:

„ – Vin’ să te sărut,

Să te sărut întruna,

Căci, iată, iarna a trecut,

Pe cer răsare luna.

Şi ploaia biciul şi-a pierdut 245

Şi a fugit nebuna,

Lăsînd pe cîmpul renăscut

Doar flori, ca totdeauna.

32

Şi, iată, zorii s-au trezit,

E vremea de cîntare: 250

O turturea a ciripit

Şi o privighetoare…

E cîmpul parcă smălţuit,

Sunt văile în floare,

Smochinul s-a mai pîrguit, 255

Curmalii dau răcoare…

33

Pluteşte-n văi un iz divin,

Prăpastia-i adîncă…

Eu, porumbiţa mea, revin

Sub scobituri de stîncă. 260

Să te răpesc, să ne iubim,

Aşa să dai poruncă,

Să hoinărim, să chiuim,

Pe cîmpuri şi pe luncă…

34

Ţi-arată faţa ta de vis, 265

Cîntarea ta să zboare

Prin văile de nedescris,

De eşti tu păzitoare.

Să fugă vulpile ce ni-s

Prin vie stricătoare, 270

Căci viţa floarea şi-a deschis,

Vor strugurii iar soare!”

12

Sulamita:

35

„ – Eu sunt a lui şi-al meu iubit

Turma prin crini doseşte.

Eu, hoinărind, m-am rătăcit 275

Şi plîng copilăreşte:

Iubitule, dac-ai glumit,

Întoarce-te, porneşte,

Căci o răcoare s-a-nteţit

Şi umbra serii creşte… 280

36

Şi iar mi-e dor de vraja ta,

Ca-n fiecare seară,

Cînd răsuflaresa mea şi-a ta

Se împreună iar…

Porneşte iute, nu mai sta, 285

Fă salt de căprioară,

Înfrînge depărtarea rea,
Tu munţii îi coboară!”

III

13

37

„ – M-am zvîrcolit în aşternut

Şi te-am căutat în noapte, 290

Aşa cum cauţi ceva pierdut

În oala cea de lapte.

Te cunoşteam după sărut,

Din dezmierdări şi fapte.

Aşa cum luna ne-a ştiut, 295

După surîs şi şoapte…

38

Dar de găsit nu te-am găsit…

Atunci ideea-greier

M-a chinuit şi ispitit,

Ca-ntr-un anume treier, 300

Pe străzi şi uliţi, rătăcit,

Cetatea s-o cutreier,

În preumblat neobosit,

C-un gînd aprins în creier:

14

39

Să te iubesc necontenit, 305

Să mi te cat nebună:

„Nu l-aţi văzut pe-al meu iubit?”,

Aşa să strig la lună.

Întreb pe toţi: „L-aţi întîlnit?”,

Ei cată împreună… 310

Dar, iarăşi, nu te-am mai găsit.

Şi inima mea tună!

40

Cetatea toat-am ocolit,

În rînd cu păzitorii.

Ei, parcă-parcă, te-au zărit, 315

Cînd se vărsară zorii.

Cînd, în sfîrşit, te-am regăsit,

M-au apucat fiorii:

Erai tu cîntecul vrăjit,

Eu, strunele viorii! 320

15

41

Te-am luat de mînă obosit,

În zorii dimineţii,

Şi te-am purtat neadormit

Prin tot tumultul pieţii,

Pînă la casa de granit, 325

Din via frumuseţii,

La mama ce m-a zămislit,

Dîndu-mi comoara vieţii…

42

Voi, fete din Ierusalim,

Vă jur pe căprioare, 330

Pe soarele ce îl slăvim,

Pe inima ce doare:

Să nu treziţi, să nu stîrnim

O dragoste prea mare…

Ea vine! Dulce chin suiblim. 335

Şi negreşit apare…

16

43

Ce vînt se iscă din pustiu,

În ceruri lin se suie,

Ca nişte stîlpi de fum zglobiu,

De mir şi de tămîie? 340

Ce abur leneş, străveziu,

Cu iz ca de lămîie,

Se deapănă pînă tîrziu,

Mirosul să-i rămîie?

44

E Solomon, monarhul dur, 345

În baldachin pluteşte,

Cu şaizeci de viteji în jur,

Plătiţi împărăteşte.

Din Izrael sunt. Împrejur,

Stau pururi ostăşeşte, 350

Să nu ajungă nici-un fur,

La Împărat, fireşte…

45

Ei poartă sabie şi scut.

În luptă nu se joacă.

El, împăratul, le-a cerut 355

Să lupte şi să tacă.

Nici-un duşman nu i-a bătut

Şi n-a putut să treacă.

Nici-un erou nu s-a născut

În luptă să-i întreacă. 360

46

Imperialul baldachin,

Făcut de Maiestate,

E un pridvor de aur fin

Bătut cu nestemate.

Iar în contururi de rubin 365

O purpură se zbate:

Ascunde jeţ de jad şi pin,

Rezemători curate.

47

Mijlocu-i e împodobit

Cu o alesătură, 370

Ţesută numai în argint

Şi aur, pe măsură.

Dar oare cine a iţit

Din lîna cea mai pură

O prea frumoasă la privit 375

Şi mîndră ţesătură?

17

48

Voi, fete din Ierusalim,

Mereu fermecătoare,

Pe care ţesătură ştim

S-o dăruim sub soare? 380

Cu vrajă noi împodobim

Lectica păşitoare:

Din toată inima iubim

Pe Solomon cel Mare.

49

Veniţi, voi, fete din Sion, 385

La marginea pustiei,

Să preamăriţi pe Solomon

Şi frumuseţea viei!

Căci l-a împodobit ca Domn

Coroana cununiei. 390

El e al dragostei demon,

În ziua veseliei!”

IV

18

50

Solomon:

„ – Frumoasă eşti, iubita mea,

Eşti tu cea mai frumoasă!

Cu ochi de porumbiţă rea, 395

Sub valuri de mireasă.

Cu părul despletit aşa,

Zglobie, bucuroasă,

Pari capra mea care sărea

Prin iarba cea mai grasă! 400

51

Iar dinţii care-i dezveleşti,

Par turme de oi tunse,

Albite-n scăldători drăceşti,

Cascade reci, ascunse.

Pe gură buze îngereşti 405

Cu fin cîrmîz sunt unse.

Cu ele parcă porunceşti

Cuvinte tainic spuse.

52

Obrajii tăi au ten plăcut,

Sunt rodii cîntătoare. 410

Iar gîtul tău neîntrecut

E ca un turn în soare.

Ca la Damasc un turn ştiut,

Cu scuturi lucitoare:

Pe gîtul care ţi-l sărut 415

Înşir mărgăritare.

53

Pe ţîţa ta eu m-am trezit

În flori de măliniţă.

Te mîngîi şi privesc uimit

La fiecare ţîţă: 420

Ele sunt pui de cerb gonit

Din crini şi lămîiţă.

Aştern pe sînul tău vrăjit

Buchet de mirt şi viţă.

54

Iată, răcoarea s-a-nteţit 425

Şi umbra serii creşte.

Eu vin la tine negreşit

Căci dorul meu sporeşte.

Şi tu eşti mirul cel sfinţit,

Tămîia ce iubeşte, 430

Femeia care m-a răpit,

Zîmbind dumnezeieşte.

19

55

Şi tu eşti cea fără cusur,

Iubito, via las-o,

Vom merge în Liban, ţi-o jur, 435

Şi vom sui, mireaso,

Munte de munte, împrejur,

În dar să ai, aleaso,

Pe vîrful Amana, să fur

Din nurii tăi, frumoaso! 440

56

Să speriem chiar leii toţi,

De cearcă să ne-nfrunte.

Pe pardoşi să-i gonim ca hoţi,

Scăpînd de griji mărunte.

Ne pizmuiască cei netoţi, 445

Că ne-am retras pe munte,

În vizuini de lei, să poţi

Să mîngîi a ta frunte.

20

57

Iubita mea, ce mi-ai făcut?

Privire gînditoare, 450

Ce lănţişoare ai la gît,

Sclipind mărgăritare?

Sau ochii care îi sărut,

Pe fiecare floare,

Îmi luasră inima şi-atît… 455

Şi inima mă doare!

58

De dezmierdarea ta ascult:

Lipici ea are oare?

Nu-i vin pe lume mai plăcut

C-a ta îmbrăţişare. 460

Nu-i trandafir nemaivăzut

Şi nici o altă floare,

Să-mprăştie miros făcut

Din zîmbet şi mirare.

59

Pe gura mică am găsit 465

Un picur ca de miere:

Beau, parcă, lapte îndulcit

La orice mîngîiere.

Eşti nardul cu miros iubit,

Răcoare, adiere. 470

Miroşi ca un Liban rîvnit,

Cînd inima ta cere.

21

60

Eu am grădini de nedescris,

Cetate şi palate,

Fîntîni cu susurul închis, 475

Izvoare fermecate,

Am pus pecete pe înscris

Şi le-am păstrat aparte,

Să ţi le dăruiesc în vis,

Să te trezeşti cu toate. 480

61

Căci tu, balsamul meu, vei şti

Ce gînduri mă frămîntă:

Tu fii mireasa mea şi fii

În orice zi la nuntă:

Să-mi umpli casa de copii, 485

Pînă vei fi căruntă,

Să-i cert de-or face nebunii,

Să-i ţuc de-or face turtă.

62

Vor fi şi bucuria ta,

Cînd rod vei da în toate: 490

Mălin, Şofran şi Viorea,

Smirnă, Aloe poate,

Zoreaua, Trestia, aşa…

Sau alte roade coapte,

Copiii tăi, minunea mea, 495

M-or bucura cît… şapte!

22

69

Fîntînă din grădini de vis,

Izvor de apă vie,

Ce udă un Liban încins,

Frumoasa mea din vie, 500

Azi cheamă vîntul necuprins

Şi-un crivăţ din pustie,

Să stingă dorul meu aprins

Şi liniştea să-mi vie.

64

Să zboare un miros divin 505

Pe-o linişte adîncă!

Eu, porumbiţa mea, revin

În crăpături de stîncă…”

Sulamita:

„ – Iubitul meu, să ne iubim,

Aşa să dai poruncă, 510

Să hoinărim, să chiuim,

Peste cîmpii şi luncă!...”

23

65

Solomon:

„ – Grădină cu ales parfum,

Feerică grădină,

Îmbelşugată-n rod acum, 515

De dragostea mea plină,

Oriunde rătăcesc pe drum,

Din orişice pricină,

Cu amintirea ta mă-ndrum,

În mine-ai prins tulpină!” 520

66

Sulamita:

„ – Tu intră în grădina mea!

Şi nu la alte fete.

Gusta-vei poama, bună, rea,

Cu poftă, pe-delete.

Fura-vei rod, ce rod vei vrea, 525

De pildă buze zvelte,

Cînd sărutarea mea vei bea,

Ca din izvor, de sete.

67

Şi vino, vesel vînt poznaş,

Grădina mea s-o nărui 530

Şi doar miresmele să-mi laşi,

În jurul lui să stărui…

Şi fă-mă flutur-fluturaş,

Petală peste măru-i,

Să mă iubească pătimaş, 535

Cu dragostea să-l dărui!”

68

Solomon:

„ – Azi intru în grădina ta,

Cum inima ta cere:

Adie smirna cea mai cea,

Beau vin, nectar şi bere. 540

Apoi, pentru dezbăt, aş vrea

Un fagure de miere…

Beţi, prieteni, dragostea se bea,

Gustaţi-o cu plăcere!”

V

24

69

Sulamita:

„ – Adorm cu gîndul dus la el, 545

Inima, paj, veghează.

Iubitul meu, plouat niţel,

Mă cheamă şi oftează:”

Solomon:

„ – Deschide uşa, puţintel,

Că-i noapte, nu-i amiază, 550

Că s-a pornit un vînt mişel,

Peste pustiu e groază!

70

Iar ploaia biciul şi-a pornit,

Peste Pămînt iar plouă,

Bezmetic uragan hulit 555

Mi-a pus în plete rouă.

Neprihănito, tu, grăbit,

Mai fă o pîine nouă

Şi toarnă vinul tău vrăjit

C-o sărutare, două…” 560

71

Sulamita:

„ – Vei fi, iubite, îndoit,

Vei şti că nu se poate:

Am sînii goi, sunt fruct oprit

Şi dorm pe dezbrăcate.

Picioarele mi le-am sfinţit 565

Cu smirnă. Sunt curate.

Cum să mă dărui chinuit?

Cum umblu prin cetate?

72

Dar el s-a mîniaqt un pic,

Prea aprig să-nţeleagă. 570

S-a opintit ca un voinic

Cu uşa mea beteagă.

Eu trag zăvorul şi… nimic!,

Zîmbesc degeaba dragă,

Sub albul voal de borangic, 575

Geaba m-arăt întregă!

73

Se scurge smirna, strop cu strop,

Mirosul ei păleşte.

Afară-i uragan, potop…

Iubitu-mi biciuieşte! 580

El fuge-n tropotit galop,

Iar depărtarea creşte.

Degeaba strigăt, sîrg miop,

Ce mă înnebuneşte!...

25

74

Un ropot de zăgaz trăznit 585

Dă vuiete vîltorii.

Eu fug. Sunt pui de cerb gonit,

Cînd se vărsarii norii.

Cetatea iar am ocolit,

Dar, uite, păzitorii 590

M-au tot bătut şi m-au rănit,

De mă tot trec fiorii.

75

Pe ziduri, un străjer infirm

Mă roagă şi m-alintă

Să ne jucăm, să ne iubim, 595

Să îl îmbăt cu mintă…

Voi, fete din Ierusalim,

De orişicare gintă,

Bolnavă-s eu de-un chin sublim:

El vînător, eu ţintă! 600

76

Vedeţi? El este chinuit

De-un dor ce îl doboară,

Un munte lesne prăvălit,

Torent care coboară.

Aud iar glasul său iubit, 605

Zefir pe o vioară,

Un susur lin, rostogolit,

În zori de primăvară…”

26

77

Păzitorii:

„ – Tu, cea mai dragă din femei,

Minune-ncîntătoare, 610

Făclie, pulberi de scîntei,

Visare şi splendoare,

De ce-l iubeşti, de ce îl vrei

Pe Solomon cel Mare?

Porţi amăgirea în cercei 615

Şi în mărgăritare!

78

Alege-ţi alt iubit cu drag,

Pe altul îl îmbie,

Pe alt tărîm, pe alt meleag, 620

La altul fii mireasă-n prag,

Alt fericit să fie,

Înşire altul alt şirag,

Fă-i altuia lipie!”

27

79

Sulamita:

„ – Dar el e-alesul meu întîi, 625

Sunt prima lui aleasă.

Şi cortul lui, palatul lui,

Îmi sunt umbrar şi casă.

Cu drag pe munţii lui mă sui,

Alerg prin văi voioasă, 630

Mă pierd prin codrii lui sîhlui,

Prin via lui umbroasă.

80

De-aţi umple ţara cu bărbaţi

Din fiece cetate,

De peste mări ţi ţări purtaţi, 635

Din mii şi mii de sate,

Nu ştiţi doi ochi mai migdalaţi,

Mustăţi mai parfumate,

Obraji mai rumeni, mai curaţi,

Sau buze mult visate. 640

28

81

Coroana lui din aur pur,

Purtată vitejeşte,

Cu diamante înconjur,

Pe fruntea lui luceşte.

Iar vîntul, corbul cel obscur, 645

În păru-i leneveşte…

Ca valul înspumaţi şi sur,

Pe marea ce vuieşte.

82

Doi ochi, doi porumbei rotaţi

Pe-o margine de zare, 650

În lapte şi cafea scăldaţi,

Stau floare lîngă floare.

Iar obrăjorii parfumaţi

Sunt piersici visătoare.

Pe buze nişte crini curaţi 655

Au pus mărgăritare.

83

Şi mîna care o sărut

E-o piatră măslinie

La un inel aşa plăcut,

O mînă ce mîngîie… 660

E trupul drag şi cunoscut

Ca o statuie vie,

Din fildeş şi safir făcut

Ca ziua azurie.

84

Picioarele? Doi stîlpi de jar 665

Pe geana dimineţii,

Pe temelia de pojar

Din tot tumultul pieţii.

E tînăr, un Liban solar,

Cîntat de toţi poeţii, 670

E cedrul, mîndrul legendar,

Din via frumuseţii.

85

Dulceaţă e – să o sorbim! –

Un farmec pur, candoare,

Un chin de dragoste sublim, 675

În inima ce doare…

Să îl slăvim, să îl iubim,

E Solomon, cel Mare…

Voi, fete din Ierusalim, 680

Sfioase căprioare!...”

VI

29

86

Păzitorul:

„ – Pe care căi, pe care drum

Se bîntuie iubitul?

Pe ţîţa cui, ca un parfum,

Adoarme fericitul?

Pe unde oare să-ţi îndrum 685

Şi paşii şi ghicitul?

Frumoaso, care plîngi acum,

Cum să-ţi opresc sughitul?...”

87

Sulamita:

„ – El vine, iată-l în grădini.

Păstorul e-n grădină. 690

Din trandafiri alege crini,

Să prindă rădăcină.

Ce-mi pasă, dacă ochi haini

Privesc peste mejdină?

Eu în grădină n-am ciulini, 695

De rodul lui sunt plină!

88

Sunt toată-a ta, iubitul meu,

Grădina ta rodeşte!

Tu eşti al meu, iubit mereu,

Cum nu se mai iubeşte! 700

Adorm în vis pe braţul tău,

Cu dreapta mă fereşte,

De eşti pescar, bolnavă eu,

În mîna ta sunt peşte!...”

30

89

Solomon:

„ – Frumoasă eşti, iubita mea, 705

Eşti tu cea mai frumoasă!

Ca în Ierusalim o stea,

Sub steag o oaste deasă!

Cu părul despletit aşa,

Zglobie, bucuroasă, 710

Eşti o căpriţă care vrea

Din iarba cea mai grasă.

90

Iar dinţii care-i dezveleşti

Sunt turme de oi tunse,

Albite-n scăldători drăceşti, 715

Cascade reci, ascunse…

Obrajii, rodii ingereşti,

De pîrgă sunt pătrunse.

Împrăştii vrajă, de şopteşti

Cuvinte tainic spuse… 720

31

91

Împărătese am şaizeci,

Savante răpitoare.

Iar ţiitoare am opzeci,

Zurlii, nevoie mare!...

Haremul cu havuzuri reci 725

E plin de fete, care

Se ofilesc, cînd tu petreci,

Tu, stea uluitoare!

92

Ferice fie mama ta,

Cea care te alintă, 730

Doar tu eşti fericirea mea,

Te ştie fericită!

Orice împărăteasă vrea

Să fie cea iubită.

Doar tu, din toate, îmi eşti stea, 735

Cea mai neprihănită!

93

Eşti un luceafăr luminos,

Frumoasă eşti ca luna,

Şăgalnic cînt melodios,

Un vis de totdeauna. 740

Arar, ţi-e rîsul dureros,

Cu tremur scurt ca struna,

Cînd vîntul unui gînd noros

Dezlănţuie furtuna. 740

32

94

Te-ai rătăcit, iubirea mea, 745

Prin noaptea sidefie,

Printre araci cu o nuia,

Gonind din vulpi prin vie?

Pe ce cărare fugi? Te vrea

O altă-mpărăţie? 750

Te-a ispitit vreo zînă rea

Să-i ţii tovărăşie?

33

95

Vezi? Timpul zboară, sunt grăbit,

Mă fulgeră clipita.

Răsună un alt cînt vrăjit 755

Şi-mi tulbură ursita:

Sunt Împăratul înrobit

De tine, Sulamita,

Un înţelept îndrăgostit

Ce-şi laudă iubita: 760

96

Voi, fete din Ierusalim,

O ştiţi pe negricioasă?

Căutaţi-o! Vreau să o găsim,

S-o ştiu din nou acasă!

Te-ntoarce, dulce rai sublim, 765

Mireasa mea aleasă,

Căpriţa mea, să ne iubim,

În iarba cea mai deasă!

97

Căci iar e floare-n meri şi nuci,

E iarbă prin ponoare, 770

În vie crapă muguri dulci,

Dau rodiile-n floare!

Hai, vino, să fugim prin lunci,

Cu iezi şi cu mioare,

Sub tril de turturea şi cuci 775

Şi de privighetoare!...”

VII

34

98

„ – Rotunde coapse ţi-am făcut,

În dezmierdări, întruna.

Bustul întors, pahar umplut

Cu vin, e tors cu mîna. 780

Piciorul care ţi-l sărut,

Mai tremură ca struna,

Un giuvaer neîntrecut

Sau fald prelung, totuna.

99

La dans, mlădie ca un rîu, 785

Un şarpe pe nisipuri.

Eşti o cascadă fără frîu,

Naivă în tertipuri.

Eşti ca un snop uitat, de grîu,

Sub roi de cip-ciripuri, 790

Cu crini încinsă peste brîu,

În felurite chipuri.

35

100

Pe ţîţe tari, doi pui de cerb

Cu boturi uzi de rouă,

Am pus parfum de mirt superb 795

Şi număr: una… două…

Şopteşte un străvechi proverb:

„A veche pare nouă” –

Pe care s-o aleg în herb?

Mi-s scumpe amîndouă! 800

101

Tu, mărul meu, măr dăruit,

Ţii ţîţele ca mărul,

Ele sunt strugure vrăjit

Ce-mi spune adevărul:

De ai visat, de ai minţit, 805,

De te îndeamnă dorul

De-ţi este somnul postenit,

De te-a pătruns fiorul…

36

102

Au ochii tăi „ceva” ştiut.

Stau floare lîngă floare. 810

Ca nişte lacuri ce-am văzut,

Sclipind strălucitoare.

Iar gîtul care ţi-l sărut,

De eşti tu visătoare,

E ca un turn la fel făcut, 815

Să cheme la visare.

103

Pe creştet pun cununi de flori,

De pildă, maci şi viţă,

Chem porumbeii cei uşori

Să-ţi lege în cosiţă. 820

Şi, dăruită cu comori,

Te-am înălţat „crăiţă”,

Eu, Împăratul visător,

Robit de-o păstoriţă.

37

104

Pe stînga te aştern pe braţ, 825

Cu dreapta n-am răbdare,

Să te dezmierd cu mult nesaţ,

Pe săni şi pe picioare…

Şi tu miroşi de prin fînaţ

A nu ştiu care floare, 830

Tu, porumbiţa mea din laţ,

Ce-mi dai o sărutare.

105

Îţi zic: „ – Voiesc să te iubesc,

Le lasă toate baltă!”:

Parcă harapnice pocnesc 835

Şi pieptul tău tresaltă.

Mă înfierbînţi şi mă zoresc.

Fac mîna mea unealtă,

Dar sărutarea ce-o primesc,
O vrea pe „cealălaltă”!... 840

106

Pe gură dulci săruturi ţes –

A măr miroase gura…

Îmi torni pe buze vin ales,

Cu drag întreci măsura!

Sărutul la sărut dă ghes, 845

Parcă ne-am da de-a dura,

Neobosiţi, ne-am înţeles,
Să încîntăm natura…”

38

107

Sulamita:

„ – Eu sunt a lui şi-al meu iubit

Turma în crini doseşte…

Umbrele, parcă, s-au lungit,

Răcoarea serii creşte.

Eu între flori am adormit,

Visînd copilăreşte,

Că m-a certat, că m-a gonit, 855

Că nu mă mai iubeşte!

108

Hai, vină, s-alergăm prin văi,

Şi-n lunci, pe săturate,

Prin mandragore, în zăvoi,
Sub sălcii aplecate. 860

Şi mă cutreieră pe căi,

Ştiute şi umblate,

S-adorm, de drag, sub ochii tăi,

La un popas, prin sate.

109

Voi hoinări prin meri şi nuci, 865

Prin ierburi, pe ponoare,

În via cu miresme dulci

Şi-n cîmpul cu mioare.

Te mulţumesc de zbeg atunci

Doar cu o sărutare, 870

Dar de mă mîngîi şi mă culci,

Te voi iubi mai tare!

110

Să ne ascundem amîndoi,

Într-un amurg de sînge,

În vreo colibă din zăvoi, 875

Sub salcia ce plînge.

Avem bucate pentru doi,
De-o foame ne-o ajunge…
Să mă iubeşti, atîta voi,
Mai tare tu mă frînge!... 880

VIII

39

111

„ – De mi-ai fi frate-adevărat,

Chioar fiul mamei mele,

Tot te-aş iubi, fără păcat

Şi fără patimi grele.

Şi n-o fi nimeni supărat,

Nu e nici foc, nici jele:

Tu eşti bărbatul cel visat

Să îl iubesc sub stele!

112

Te-aş duce, frate uluit,

În zorii dimineţii, 890

La mama ce ne-a zămislit

Şi ne-a dat darul vieţii,

Să ne dezlege de iubit,

Zicînd ce-au zis poeţii!

Sau vrei din vinul meu rodit 895

În via frumuseţii?...

40

113

Pe stînga să mă culci pe braţ,

Cu dreapta n-ai răbdare,

Să mă dezmierzi într-un nesaţ,

Pe săni şi pe picioare… 900

Şi tu miroşi de prin fînaţ

A nu ştiu care floare,

Tu, porumbelul meu din laţ,

Ce-mi dai o sărutare.

114

Voi, fete din Ierusalim, 905

Vă jur pe căprioare,

Pe soarele ce îl iubim,

Pe inima ce doare.

Să nu treziţi, să nu stîrnim

O dragoste prea mare… 910

Ea vine! Dulce chin sublim.

Şi negreşit apare…

41

115

Sunt Sulamita. Te-am găsit,

Dormind sub măr la soare,

Pe locul unde ai venit 915

În lumea rea şi mare.

Tu eşti ca mărul, măr rotit,

În strai de sărbătoare,

Un măr de floare potopit,

Într-o pădure mare. 920

116

Te-am sărutat pe braţ, pe piept,

Pe inima ce doare…

Eu, sărutarea ta aştept

S-o pui, cu nerăbdare.

Sărutul ce ne-am dat e drept 925

POecetea noastră, care

A întărit prea-înţelept

O dragoste sub soare !

42

117

Eu am o soră măricea,

Ce n-are ţîţe încă… 930

E ca o mică turturea

În tril şi joc prin luncă.

N-o pot zidi, n-o pot certa,

Cînd flăcări vii aruncă.

Ştiu, va primi curînd şi ea 935

A dragostei poruncă!

118

Am fost zidită… Astăzi zbor

Pe-azur ca porumbiţa!

Mi-aţi pus şi paznic şi zăvor…

Am doborît portiţa! 940

În turn mă ţineţi… Eu cobor,

Zburînd în vînt cosiţa!

Ce vreţi ? Iubesc ! Iubesc cu dor,

Cînd dă în muguri viţa…

43

119

Un Împărat îndrăgostit, 945

În floarea tinereţii,

Avea o vie de păzit

Pe drumul scurt al vieţii ;

Pe Sulamita, vis şi mit,

Şi via frumuseţii. 950

Iar păzitorii s-au plătit

Cu aurul cetăţii.

120

Tu, Împărate, fii slăvit !

Cu slavă tu domneşte !...

Ia-ţi aurul cel risipit, 955

Pe cei săraci cinsteşte !...

Căci via mea e fruct oprit

Şi cine o pofteşte,

Va şti de-un Împărat robit

De fata ce-l iubeşte… 960

121

Tu intră în grădina mea !

Şi nu la alte fete…

Gusta-vei poama, bună rea,

Cu poftă, pe-ndelete.

Fura-vei rod, ce rod vei vrea, 965

De pildă, buze zvelte,

Cînd sărutarea mea vei bea,

Ca din izvor, de sete.

44

122

Vedeţi-l? Vine obosit,

Acum ca prima oară, 970

Din munte parcă izgonit

Un pui de căprioară…

Aud iar glasul său vrăjit,

Cu tîlc cum cheamă iar,

În murmur lin, rostogolit, 975

Torent de primăvară”:

123

„ _ Voi, fete din Ierusalim,

Vă jur pe căprioare,

Pe soarele ce îl slăvim,

Peinima ce doare: 980

Să nu treziţi, să nu stîrnim

O dragoste prea mare –

Ea vine! Dulce chin sublim.

Şi negreşit apare…

124

Pe dragostea cea mai de preţ 985

Dau tot ce preţul cere:

Împărăţii, palate, jeţ,

Mărire şi putere…

Şi chiar de-aş fi un biet drumeţ,

Sărac, fără avere, 990

Nu aş rămîne în dispreţ,

Cerîndu-ţi mîngîiere.”

45

125

Amîndoi:

„ – Căci dragostea e chin sublim –

Ea-nvinge moartea rece

Şi nu e foc, nici ţintirim, 995

Nici rîu să o înnece.

Suprema dragoste dorim

În viaţa ce se trece:

Cu dăruire să iubim! –

C-o viaţă-avem, nu zece!...” 1000

Savin BADEA


(vezi şi : SULAMITA - George COŞBUC şi textul biblic)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu