joi, 24 februarie 2011

APEL PENTRU ROŞIA MONTANĂ

"Lucrurile ar putea fi ceea ce le facem sa fie atunci cand le percepem."


Cred ca stiai despre asta, dar apelul merita trimis mai departe.

Sfartecarea trupului tarii urmeaza pasii marunti ai Germaniei si Ungariei pe de-o parte si Israelului pe alta parte, care si-a indeplinit misiunea: ne-a cumparat deja. Prim-ministrul Israelului a raportat in kneset ca misiunea de a cumpara Romania a fost indeplinita.

Subject:  Reactie la Rosia Montana - trimiteti mai departe

Pentru ca urmasii nostri sa mai afle vreodata cine au fost stramosii
al caror sange le curge in vene, Trimiteti mai departe !


>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
>>>>>>>




Mai jos este un material care TREBUIE SA CIRCULE. E singura forma de protest deocamdata. Sunt informatii despre Rosia Montana si despre valoarea ei fizica, despre valoarea spirituala a zonei si mai ales despre valoarea romanului si a Romaniei, aici si in lume. Am decis sa
anexez citeva fotografii facute de subsemnatul in zona, acum circa 3 ani. AM VAZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2.000 DE ANI! EXISTA! NU SUNT O MINCIUNA!
Acolo se ascunde un tezaur urias ce nu va putea fi masurat nicicind in bani! Am gasit ghidul local recomandat (clandestin, in soapta, la ureche! - dureros!) care stie foarte multe (nu din presa!) si care ne-a dus in adincurile pamintului. Si mai ales ale istoriei. Si cind am iesit la suprafata ne-am dat seama in ce hau fara fund de fapt suntem pe cale sa fim aruncati.
Cezar Aanicai
Iasi, mai 2010






" ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania,
atestata de la anul 131 dupa Hristos.
..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile
Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.
..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori
ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in
revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu..
..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu,
construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in
urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp..
...Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie
exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold
Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.


..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman
compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de
kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor.
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca
sapte ani de-acum incolo.
..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo...
..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.


De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de
dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana, iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice,
galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.


Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.


"Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si
fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi, plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.


Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in
procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.


Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea,  compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat.
Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor.
Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti  sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita, in cele din urma, pentru minciunile continute in ea.
O lovitura dura pentru companie.


Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam.
Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana ."
Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana


Am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si  bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de exploatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ccea ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic, tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm.
Oamenii sunt constienti  de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor, ca au vandut tara pe nimic.
       In principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor
bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii,  au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine


Fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele,
numai negative, ale explaotarii miniere  pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana.


Prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist, a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine) din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer.


Prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea
siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si
despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau
certificat de nastere Dacic.


S-a vorbit despre faptul ca asta este rezerva strategica de aur a
Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni, pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din Europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram, metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de
gasit, foarte necesar  in industria militara si spatiala si in economie in general.


Sunt multe lucruri care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga, e plin de zacaminte si pe toate vor sa le exploateze. Statul roman primeste  nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica  15 %,  iar  exploatatorii  iau restul de  85 %, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE, economice inestimabile.


Pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori si ca sa il dam noi degeaba astazi.


Pasivitatea o sa ne coste scump.


Eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra, nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii,  pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.


Ce e de facut ? Cum putem incepe sa ajutam ?


Cred ca trebuie, in primul rand,  ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. Oamenii nu stiu ce se intampla. Apoi, impreuna, oamenii trebuie sa spuna NU !!


Pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contribuim cu resursele pe care le avem, si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. Sa punem in miscare pe toata lumea pe care o cunoastem, care, la randul ei, va angrena mai departe alte roţi.

NOTA MEA. Ce fac: Preşedintele României, Parlamentul României, Guvernul României, Opoziţia Puterii din România, Europarlamentarii României? Dragilor, rezolvaţi problema Roşiei Montane în favoarea Poporului Român, în virtutea celor semnalate mai sus - vă rog, cît mai repede. Luaţi această rugăminte drept SOMAŢIE, la urma urmelor, pînă nu e prea tîrziu. 
Am semnalat de multă vreme nocivitatea cianurării şi jaful asupra aurului românesc.
Deasemenea, lămuriţi în ce măsură afirmaţiile premierului israelian sunt exacte, dacă a cumpărat sau nu România, aşa cum "glumeşte". Am semnalat şi acest caz, dar nimeni n-a mişcat un deget, pînă la semnalarea de mai sus. 
În ce măsură au făcut-o Germania şi Ungaria. 
Dacă se adeveresc aceste "glume", singura soluţie este o nouă revoluţie - NAŢIONALIZAREA - şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi de trădarea intereselor  poporului român. Savin BADEA

miercuri, 16 februarie 2011

Melodii Dragoste... Di Quinto Rocco (selectie cele mai frumoase melodii ) Colajul merita ascultat .

Melodii Dragoste... Di Quinto Rocco (selectie cele mai frumoase melodii ) Colajul merita ascultat .

Asculta mai multe audio blues

MAGAZIN MELODII SUPERBE ❤♪♫

Asculta mai multe audio diverse

marți, 15 februarie 2011

PENSII MILITARE

La sugestia Guvernului Boc,

Directia Management Resurse Umane a Ministerului
Apararii Nationale "descopera" ca in ultima vreme
are prea multi ofiteri... se hotaraste ca acelora
care vor sa plece benevol, "ca sa nu fie dati afara
fara nimic", sa li se acorde un bonus special de 100
euro pentru fiecare centimetru al distantei in linie
dreapta dintre oricare doua puncte de pe corp. Ca un
semn de bunavointa a Guvernului si cu aprobarea
Cotroceniului, fiecare ofiter are dreptul sa indice
punctele de preferinta.

Primul intra un ofiter de aviatie, foarte suplu,
cere sa fie masurat din crestet pana in varful
degetelor de la picioare. Avea 1.95m, asa ca
primeste un cec de 19.500 euro.

Al doilea vine un ofiter de marina si cere sa fie
masurat din varful degetelor de la picioare pana la
varful mainilor intinse deasupra capului - "atata
cat are cand inoata" - si masoara 2.55m. Pleaca
marinarul cu un cec de 25.500 euro.

Intra si al treilea ofiter, un zdrahon de
infanterie. Cand e intrebat cum sa fie masurat, asta
zice: "Din varful penisului pana la testicole".
Mustacesc astia de la pensii intre ei si ii atrag
atentia ca ofiterii anteriori plecasera cu niste
cecuri frumusele.
Asta nu si nu, ca pe el sa-l masoare cum le-a cerut.
"OK", zic ei.
Asa ca medicul ii cere ofiterului sa-si dea jos
uniforma. Infanteristul se dezbraca, medicul scoate
ruleta, o pune pe varful penisului si dupa primii 20
de centimetri se aude un strigat: "Dumnezeule mare!
Unde va sunt testicolele? ..."
Ofiterul: "In Irak..."

luni, 14 februarie 2011

O RUGĂMINTE - O SUGESTIE - Către DeAGOSTINI, colecţia "MARI CORĂBII"

e-mail la info@deagostini.ro


Către DeAGOSTINI, 
Am luat numerele 1 şi 2 din colecţia MARI CORĂBII. M-am documentat şi pe INTERNET şi am constatat că s-au mai făcut 2 încercări, rămase la numerele 1, 2, 3 şi 4, în anii 2007 şi 2009. Am luat legătura telefonică, în două rînduri, şi mi s-a confirmat că se vor edita 100 de numere şi doar o corabie, o singură corabie. 
Vă semnalez următoarele: 
- să realizezi o corabie în 2 ani e peste poate, ca îndemînare şi răbdare; trebuie să ţii evidenţa de a nu pierde nici-un "şurub", pe parcursul a 2 ani sau să ai răbdare să construieşti corabia la sfîrşit, după 2 ani de aşteptare, chin şi răbdare. Copiii şi bătrînii nu au atîta răbdare colosală! Cine a gîndit acest proiect, nu s-a gîndit bine.
- am 69 de ani şi la 71 de ani cu greu o să fac faţă: uit şi de ce m-am aplecat peste corabie, uit s-o fac! Ori şi bătrînii dau în mintea nepoţilor, mai uită! Nici alte categorii de vîrstă n-au răbdare 2 ani, îi copleşesc alte evenimente. 
- preţul total de ceva mai puţin de 15x100=15oo roni (15 milioane lei vechi) este enorm, oricît de atractivă ar fi jucăria. 
- acest sub-punct îl scriu cu majuscule, să luaţi bine aminte: NU SÎNTEŢI SINGURII PE PIAŢĂ! - NOI, CUMPĂRĂTORII, SÎNTEM ASALTAŢI DE TOATE ZIARELE ŞI REVISTELE, CARE VÎND PRODUSE SIMILARE, CĂRŢI, DVD ŞI CD, încît, unii dintre noi, ÎMPĂTIMIŢII, plătim, lunar, în total, jumătate sau chuiar TOT, din cît ne costă corabia Dvs., adică 600 sau 800 sau 1500, lunar, îndatorîndu-ne la bănci, la prieteni, la vecini, c-aşa-i în capitalism: SĂGEATA DE AUR A PUBICITĂŢII ne vîră tot mai adînc în SOCIETATEA DE CONSUM. De dragul meu, fiţi, vă rog, şi mai INTELIGENŢI decît v-aţi propus cu actuala colecţie "MARI CORĂBII"!

PROPUNEREA MEA: 
- revizuiţi PROIECTUL "MARI CORĂBII" din mers şi în loc de 1 (o, una) corabie, să ne livraţi 4 (patru) corăbii diferite, (adică alte 3 corăbii diferite, plus asta); 
- se ajunge la un preţ convenabil: să zicem că scumpiţi revista la 20 de roni, dar ne daţi 4 corăbii, cîte una la 25 de numere (un ritm mai alert) -  2000:4=500 roni o corabie şi nu 1500 roni  (este doar o sugestie didactică, că doar nu eu vă fac preţul, ci doar vă implor SĂ NU NE EXPLOATAŢI PASIUNILE, mai ales ale COPIILOR (tineri sau bătrîni), cărora vă adresaţi, în primul rînd, mai ales educativ, instructiv, misia cu care v-a înzestrat DeAGOSTINI bătrînul. O fi ea CRIZA criză şi-oţi fi Dvs. CAPITALIŞTI-capitalişti sadea, dar la o adică, Dvs. sînteţi cei care v-aţi putea pierde muştereii, ca în eşecurile trecute.
- puneţi-vă, vă rog, oamenii la treabă să iuţească livrarea în 25 de numere a corabiei cu care aţi început (cîte 4 pliculeţe cu repere pe număr!) şi pregătiţi de pe acum livrarea celorlalte trei corăbii. Odată cu prima corabie, grăbiţi şi livrarea instrucţiunilor de montaj scrise, reeşalonate de la 100 de numere (una la cîte 4 numere) la 25 (una pe număr). Aveţi suficient timp (o jumătate de an, cel puţin) să vă refaceţi şi pregătiţi restul proiectului modificat, AVEŢI destui bani (v-am "răbdat" 4 ani şi MAI BINE cu colecţia "ATLAS", pe care am fost nevoit s-o leg în 14 CĂRŢI, că şi acolo aţi gîndit repede!* - PESTE CELE 11 MILIOANE DATE Dvs. AM MAI PLĂTIT ÎNCĂ 2 LEGĂTORULUI, BANI PIERDUŢI ÎN CONTUL Dvs.) şi destulă imaginaţie şi profesionalism.
- ATENŢIE: revista de specialitate despre MARI CORĂBII este prea firavă în informaţii, în comparaţie cu ENCICLOPEDIA AVIAŢIEI, de pildă. Îmbogăţiţi conţinutul sau scădeţi din preţ că tot Dvs. ne-aţi învăţaţi cu produse de calitate, excepţionale, şi nu uitaţi cît de inteligenţi sînt românii!
Sper că m-am făcut bine înţeles.Ţineţi seama că sînt bătrîn şi în materie de brainstormig am o experienţă dureroasă.
* V-aţi putea revalorifica produsul ATLAS (eu mi l-am organizat în 14 volume a cîte 400 de pagini fiecare, pe mari probleme şi pe continente şi am avut şi un prieten care "m-a copiat"), ARBORELE VIEŢII sau oricare altele, re-tipărindu-le ca volume distincte, la preţuri convenabile. Toate mapele sînt sub orice critică, le-am dat dracului! Voi lega toate colecţiile!
AŞTEPT UN RĂSPUNS... şi personal şi în 4 corăbii! Cu salutări cordiale!
P.S Materialul acesta a apărut şi pe blogul meu MIRACOLUL IUBIRII. 
Cu salutări cordiale!, al Dvs., ing. Savin BADEA

De la DeAGOSTINI:
Buna ziua,
 
    Va informam ca vom inainta sugestiile dumneavoastra catre departamentul abilitat.
 Insa va precizam ca din moment ce aceasta colectie a fost deja lansata ,modalitatea de expediere, frecventa aparitiilor, pretul, nu se mai pot modica ulterior 

Va multumim si va dorim o zi placuta!
 
Oana Luca
DeAgostini Customer Service

Tel: +40.21.40.10.888
Fax: +40.21.40.01.067

103 - DIVINA COMEDIE



Josef Stalin and Leonardo da Vinci are deep in conversation, Vladimir Putin rests his legs next to a sprawled Mike Tyson, while Margaret Thatcher – clutching her handbag – looks on with disdain. Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante. [Photo: gb.cri.cn]

103 famous faces in one painting

An extraordinary oil painting depicting 103 historical figures in striking detail has become the latest internet sensation, The Daily Telegraph reports.
The 6m by 2.6m painting also includes world landmarks like the Great Wall of China, the Egyptian pyramids, and Stonehenge.
On the canvas, Josef Stalin and Leonardo da Vinci are deep in conversation. Vladimir Putin rests his legs next to a sprawled-out Mike Tyson, while Margaret Thatcher – clutching her handbag – looks on with disdain.
Many of the figures in the painting are Chinese. Chairman Mao Zedong appears smoking by a round table in the center, with Chinese Premier Zhou Enlai standing behind him. Mongolian conqueror Genghis Khan is riding a horse opposite Napoleon. Ancient Chinese poet Li Bai is sprawled on a chair, seemingly drunk, with a delicate wine cup and a typewriter in front of him.
Other Chinese faces that are instantly recognizable are former Chinese leader Deng Xiaoping, the ancient philosopher Confucius, the initiator of China's democratic revolution, Dr. Sun Yat-sen, Kuomintang leader Chiang Kai-shek, and the first Chinese emperor, Qin Shihuang. Modern Chinese figures include renowned writer Lu Xun, contemporary media mogul Run Run Shaw, artist Qi Baishi, Kung Fu star Bruce Lee, and hurdler Liu Xiang. 

Message boards have erupted with contests to identify every person featured, according to The Daily Telegraph. An element of mystery also surrounds the origins of the painting, which appears to have been inspired by Raphael's Renaissance fresco, "The School of Athens".
While the figures in Raphael's painting were all ancient philosophers, there appears to be little connecting the characters in this work, which includes historical giants like Napoleon alongside Bill Gates, the bespectacled face of modern success.
But eagle-eyed observers have spotted clues as to the painting's provenance in some of the people depicted, and some people guess the painter may be Chinese.
A clue comes from three undistinguished men in contemporary dress surveying the scene from behind a wall at the top right of the picture. Internet detectives have identified these three as the little-known Chinese artists Dai Dudu, Li Tiezi, and Zhang An.
They created this oil painting - "Discussing the Divine Comedy with Dante" - in 2006, though it has only become a hit ever since the past few weeks.
Alastair Sooke, the art writer for The Daily Telegraph, says the work reflects a trend of contemporary Chinese artists adopting Western styles and subjects.
"But the Dante reference makes us wonder whether we are looking at some nether-circle deep inside the Inferno: this is a vision of Celebrity Hell," he added.

Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante. Chairman Mao Zedong appears smoking by a round table in the center, with Chinese Premier Zhou Enlai standing behind him. [Photo: gb.cri.cn]

Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante, with Chinese hurdler Liu Xiang standing in the corner. [Photo: gb.cri.cn]

Part of the painting, titled Discussing the Divine Comedy with Dante, featuring former Chinese leader Deng Xiaoping (C), and the initiator of China's democratic revolution, Dr. Sun Yat-sen. [Photo: gb.cri.cn]


Editor: Christy Zhao   Email: zhaolt@cnci.gov.cn
103 se confruntă cu un celebru în pictură
Josef Stalin şi Leonardo da Vinci sunt adânc în conversaţie, Vladimir Putin se bazează picioarele sale alături de o întins Mike Tyson, în timp ce Margaret Thatcher - strîngînd geanta ei - se uită la cu dispreţ. O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante. [Foto: gb.cri.cn] O pictură în ulei reprezentându-103 extraordinar figuri istorice în detaliu izbitoare a devenit senzaţie mai recente internet, rapoarte de Daily Telegraph. 6m prin vopsire 2.6m include, de asemenea, puncte de reper lume cum ar fi Marele Zid Chinezesc, piramidele egiptene, şi Stonehenge. Pe panza, Josef Stalin şi Leonardo da Vinci sunt adânc în conversaţie. Vladimir Putin se bazează picioarele sale alături de o întins-out Mike Tyson, în timp ce Margaret Thatcher - strîngînd geanta ei - se uită la cu dispreţ. Multe dintre cifrele din pictura sunt chinezi. Preşedintele Mao Zedong apare fumat de o masă rotundă în centru, cu premierul chinez Zhou Enlai în picioare în spatele lui. Cuceritor mongol Genghis Khan este un cal de echitatie opus Napoleon. Vechii chinezi poet Li Bai este întins pe un scaun, aparent beat, cu o ceaşcă de vin delicat şi o maşină de scris în faţa lui. Alte fete din China, care sunt recunoscute imediat sunt fostul lider chinez Deng Xiaoping, Confucius vechi filosof, iniţiator al revoluţiei democratice din China, Dr. Sun Yat-sen, liderul Kuomintang Chiang Kai-shek, şi primul împărat chinez, Qin Shi Huang. Modern cifrele includ renumit scriitor chinez Lu Xun, mass-media contemporana mogulul Run Run Shaw, artist Qi Baishi, Kung Fu stele Bruce Lee, şi săritor Liu Xiang.
panouri de mesaje au erupt cu concursuri pentru a identifica fiecare persoană recomandate, în funcţie de Daily Telegraph. Un element de mister inconjoara, de asemenea, originile picturii, care pare să fi fost inspirat de fresca lui Raphael Renaissance, "Şcoala din Atena".
În timp ce cifrele din pictura lui Rafael, au fost toţi filozofii antici, se pare că există conectarea puţin caractere în această lucrare, care include giganti istorice precum Napoleon alături de Bill Gates, se confruntă cu ochelari de succes moderne.
Dar observatorii cu ochi de vultur au identificat indicii cu privire la provenienţa picturii în unele dintre oameni descrise, şi unii oameni ghici pictor poate fi chinez.
Un indiciu provine din trei barbati undistinguished în rochie contemporană supravegherea scena din spatele unui perete de la partea din dreapta sus a imaginii. detectivi Internet au identificat aceste trei ca artişti puţin cunoscuţi chinez Dai Dudu, Li Tiezi, şi Zhang An.
Ei au creat această pictură în ulei - "Discutând Divina Comedie cu Dante" - in 2006, desi a devenit doar un hit încă de la ultimele saptamani.
Alastair Sooke, scriitorul de artă pentru The Daily Telegraph, spune că lucrarea reflectă o tendinţă de artişti contemporani chinezi adoptarea stiluri occidentale şi subiecte.
"Dar de referinţă Dante face sa ne intrebam daca ne uitam la unele de jos-cerc adânc în interiorul Infern: aceasta este o viziune de iad Celebrity", a adăugat el.
O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante. Preşedintele Mao Zedong apare fumat de o masă rotundă în centru, cu premierul chinez Zhou Enlai în picioare în spatele lui. [Foto: gb.cri.cn]

O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante, cu săritor chinez Liu Xiang în picioare în colţul. [Foto: gb.cri.cn]

O parte din pictura, intitulat Discutând Divina Comedie cu Dante, featuring fostul lider chinez Deng Xiaoping (C), şi iniţiator al revoluţiei democratice din China, Dr. Sun Yat-sen. [Foto: gb.cri.cn]
SURSA:http://en.cnci.gov.cn/Culture/CultureDetail.aspx?ID=8245&p=3
 

duminică, 13 februarie 2011

MIRACOLUL BLOND - Maria Cristina Craciun

Maria Cristina Craciun - O portocala - Semifinalista la Ploaia Stelutelor

Maria Cristina Craciun la Sa v-amintiti duminica

Maria , la nuova Shirley ! (2007)

MARIA CRACIUN-- GRAND PRIX --FESTIVALUL DOUA INIMI GEMENE CHISINAU 2009

BIROCRAŢIE! URSS=UE=IMPERIUL LUI PEŞTE, imperiul franco-german. ÎN ATENŢIA CELOR 3: EBA, VADIM şi BECALI!

UE – noul Soviet?
Mi se pare de neînţeles că după ce a fost îngropat un monstru, Uniunea Sovietică, un monstru similar, este construit. De ce CE (Comunitatea Europeană) a devenit UE (Uniunea Europeană)?
Poate dacă examinăm Rusia Sovietică vom afla răspunsul.
Uniunea Sovietică era condusă de 15 oameni care nu erau aleşi, care se investeau in funcţii reciproc şi care nu dădeau socoteală nimănui.
Uniunea Europeană  este condusă de 2000 de oameni în acelaşi fel. Se întîlnesc în secret, nu răspund faţă de cineva şi nu-i putem destitui din funcţii.
S-ar  putea spune că Uniunea Europeană are un parlament ales. Şi Uniunea Sovietică avea unul: Sovietul Suprem. Se aplica ştampila (se vota) la fel ca pentru Parlamentul European, iar timpul la microfon era limitat la un minut (1 MINUT! - adaug, Savin BADEA) pentru fiecare vorbitor la fel ca şi in Parlamentul European.
În UE sunt sute de mii de eurocraţi cu salarii imense, cu mulţi servitori, bonusuri şi privilegii, cu imunitate pe viaţă la orice persecuţie, care sunt mutaţi pur şi simplu de la o funcţie la alta, indiferent dacă au făcut treabă sau nu. Nu este asta, exact ce se făcea în fosta Uniune Sovietică?
Uniunea Sovietică a fost creată prin coerciţie şi prin ocupare militară. Uniunea Europeană, admitem, a fost creată fără folosirea expresă a forţei militare dar tot prin coerciţie şi prin abuzuri economice.
Pentru a continua să existe, Uniunea Sovietică  s-a extins continuu. În momentul când s-a oprit extinderea a început colapsul. Iar eu am convingerea că aşa se va întâmpla şi cu Uniunea europeană.
Scopul existenţei Uniunii sovietice a fost crearea unei noi entităţi istorice: poporul sovietic, iar noi trebuie să ne (renegăm) uităm naţionalitatea, tradiţiile şi obiceiurile popoarelor noastre.
La fel şi Uniunea Europeană nu doreşte să fiţi englezi sau francezi (nici români sau bulgari). Doreşte ca voi toţi să fiţi o nouă entitate istorică, să fiţi europeni. Să vă suprime toate sentimentele naţionale si să trăiţi ca o comunitate multinaţională. După 73 de ani, acelaşi sistem(multinaţional), în Uniunea sovietică, a cauzat mai multe conflicte interetnice decât oriunde în lume.
În Uniunea Sovietică unul din marile ţeluri a fost distrugerea statului - naţiune. Şi asta este exact ce face UE, astăzi. Bruxelles-ul  absoarbe statele-naţiune pentru ca acestea să nu mai existe.
Corupţia era generală în sistemul sovietic, de sus până jos. Şi tot aşa este şi în UE. Aceeaşi activitate coruptivă care îmbiba Uniunea Sovietică este şi în UE. Cei care i se opun sau o dezvăluie sunt reduşi la tăcere sau pedepsiţi. Nimic nu s-a schimbat.
În Uniunea Sovietică aveam gulagul. Văd că, deasemenea, avem gulag şi în UE. Nu se numeşte „gulag”, ci “political corect”.  Când oricine încearcă să exprime ce gândeşte în legatură cu evenimentele (cu agenda de lucru a UE), iar viziunea sa este diferită de linia agreată (aprobată, oficială) va fi ostracizat. Acesta este începutul gulagului, începutul pierderii libertăţii.
În Uniunea Sovietică ne-au spus că avem nevoie de un stat federal pentru a evita războiul. În UE fac exact acelaşi lucru. Pe scurt, este aceeaşi ideologie,  modelul sovietic prezentat în ambalaj vestic.
Dar, din nou, la fel ca Uniunea Sovietică UE contine şi propriul sfârşit. Din nefericire, când se va prăbuşi, şi se va prăbuşi,  va lăsa în urmă dezastru imens şi vom rămâne cu uriaşe probleme economice şi etnice.
Vechiul sistem sovietic a fost incapabil de reformă şi la fel şi UE. Dar există o alternativă la a fi conduşi de cei 2000 de oficiali autodesemnaţi din Bruxelles.  Se numeşte independenţă. Nu trebuie să accepţi ce au planificat pentru tine. Până la urmă, nimeni nu te-a întrebat dacă vrei să participi (să fii în UE)!
Eu am trăit în viitorul tău (în Uniunea Sovietică) şi nu a funcţionat!
Vladimir Bukovsky – scriitor rus

HOAX sau TERIFIANTA REALITATE?

Printr-o persoana de maxima incredere am aflat ce a declarat un membru PD-L, in urma unei sedinte cu usile inchise. Persoana in cauza este credincioasa si drept urmare, a hotarat sa plece din partid.
S-a primit un "mesaj" de la E. Barosso cum ca in doi-trei ani, populatia Romaniei trebuie sa scada cu 4 milioane. Pentru aceasta, de la 1 ianuarie se vor introduce in paine si produsele de panificatie saruri de plumb, cadmiu si altele. Cele mai multe victime vor fi din randul pensionarilor.
Chiar daca pare incredibil, TREBUIE sa stim si sa actionam in consecinta!
Solutia este sa nu mai consumam paine din comert si sa folosim faina din surse "bio"….deocamdata!
Dumnezeu sa ne apere!




EBA şi-a intrat în formă! Mezina preşedintelui a avut, miercurea trecută, o nouă intervenţie în cadrul Parlamentului European. Iar tema aleasă a fost riscul de poluare apărut în urma utilizării substanţelor toxice în industrie. Un subiect destul de complicat, care nu prea i-a permis Elenei să ridice ochii din foaia pe care îşi pregătise intervenţia.


NOTA MEA: 
UN SINGUR MINUT! - VAI, CE MARE PROSTIE!, LA DITAMAI UNIUNEA EUROPEANĂ! 2-3 minute, mai poţi respira! De ce nu, 140 de semne, ca pe Twitter?! De-aia se va alege praful şi de UNIUNEA EUROPEANĂ! Nu te poţi face convingător într-un singur minut, într-o problemă crucială! O LISTĂ DE ARGUMENTE POATE DEPĂŞI 1 MINUT!
" OAMENI DIN TOATĂ LUMEA, UNIŢI-VĂ!" Savin BADEA
De 4 ani şi-o ţîră sînt cetăţean european. Dar nu mă simt... M-am aşteptat la mai bine, dar trăiesc şi mai rău. Doar în Samos n-am fost întrebat de  paşaport, ci doar de card de identitate, că eram cetăţean european. Şi cu asta ce-am făcut?...  Existenţa UE se argumenta, pe vremuri, în contra unei posibile "invaziei chinezeşti" copleşitoare şi contra-balans la SUA şi Japonia... . Ori CHINA le-a luat-o înainte la toţi, a întrecut toate ţările, pe Pămînt şi în Cosmos. Ce mă doare cel mai mult este că România şi-a pierdut orice fel de independenţă şi demnitate, ambele naţionale. Mai ales, că n-am fost întrebaţi dacă vrem să fim în UE sau nu. Totul s-a făcut (fără) şi peste voia noastră, a cetăţenilor de rînd. Mai de grabă aş fi vrut să fiu Cetăţean al Lumii (Libere), o LUME LIBERĂ cu adevărat, ca trăitor în STATELE UNITE ALE LUMII, în deplină PACE şi în deplină INTER-INDEPENDENŢĂ a tuturor ţărilor de pe glob. UE s-a făcut doar şi numai pentru spaţiul de desfacere a produselor franco-germane, îndeosebi... Este un talmeş-balmeş de nedescris, care culminează cu EXTINCŢIA VOITĂ A VÎRSTEI A TREIA, prin reaua alimentaţie (Codex alimentarius, ce drac mai e şi ăsta?) şi asigurări de sănătate precare, din lipsă de medici (buni), dotări şi bani, medici lăsaţi să plece în cele 4 vînturi. Pînă şi PREŞEDINTELE ROMÂNIEI a FUGIT la Viena, să scape sănătos de sub bisturiu! Pe vremea Răposatului, în 1971, cerusem să se facă TOTUL pentru REVENIREA ACASĂ, ÎN ROMÂNIA, A TUTUROR ROMÂNILOR, a tuturor specialiştilor români din străinătate!... pentru re-propăşirea Patriei! Şi cuvîntul meu, "pentru CEAUŞESCU", era LEGE, ca să zic mai plastic, să moară morţii! Ori după CONTRAREVOLUŢIA DIN DECEMBRIE s-a făcut TOTUL anapoda: din cei veniţi acasă majoritatea au plecat din nou, iar din cei de-acasă, cei mai merituoşi, şi-au luat tălpăşiţa în ţări "mai calde"...
Sîntem în UE! Şi cu asta ce-am făcut?...
ATENŢIE: In 1971 am avut o "premoniţie", hazardată politic atunci, sub Nicolae CEAUŞESCU, , dar bazată pe temeiuri ştiinţifice: spuneam atunci că URSS este un IMPERIU MULTINAŢIONAL, acelaşi imperiu ţarist, dar fardat (ca o varză cu 2-3 învelişuri, ghiciţi de ce?), şi, ca orice imperiu, "SE NAŞTE, TRĂIEŞTE ŞI MOARE!" (în virtutea materialismului dialectic şi istoric), mai ales, sub povara cursei înarmărilor. Acelaşi lucru l-am spus şi-l spun despre STATELE UNITE ALE AMERICII, dacă nu renunţă la capitalismul pur şi nu îşi modifică politica externă agresivă. Nici "glastnosti şi perestroica", nici Gorbaciov "salvatorul", n-au putut salva URSS-ul, decît prin metamorfoza operată de Boris ELŢÎN, C.S.I., Comunitatea Statelor INDEPENDENTE... Orice imperiu, mai ales cel creat artificial, care trece peste voinţa  POPOARELOR lui, n-are zile prea multe.
CĂTRE EBA, VADIM şi BECALI, un apel disperat:
APĂRAŢI ROMÂNIA ÎN UE - vin vremuri grele pentru români şi nădejdea mea stă în voi, în cei 3! Altfel, sîntem terminaţi! Informaţi-ne corect, lunar sau trimestrial, de starea României în UE - să se cunoască aportul vostru acolo! Veţi răspunde!
Dacă UE ar fi ce s-ar vrea ea, ar fi în UE membre ţări ca ELVEŢIA, ISRAEL, RUSIA sau CHINA - prin EXTENSIA UE. Dar aceste ţări "deştepte" nu se "bagă". UE va fi în "extincţie", dacă nu face nimic vizibil BUN pentru soarta tuturor - şi a celor nevoiaşi şi săraci şi a celor mai avuţi...
ing. Savin BADEA
P.S. În conformitate cu lozinca mea de mai sus, apariţia UE mă bucura... Dar sunt dezamăgit! Mă întorc spăşit la condiţia mea de român, de sărac şi biet  român! Ce ştiu cu precizie e că PÎINEA S-A SCUMPIT - DATORITĂ OTRĂVURILOR de exterminare? SOMEZ pe cei în drept să ne dea explicaţii corecte în ACEASTĂ GRAVĂ SCUMPIRE şi problemă. CEAUŞESCU NU A SCUMPIT NICIODATĂ PÎINEA!... S.B. 

Fragment istoric:

Liga Natiunilor, miscarea pan-europeana condusa de contele austriac Richard Coudenhove-Kalerhi

Aplicarea in practica a solutiilor alternative la Liga Natiunilor, cristalizate in dezbaterea teoretica din anii imediat urmatori primului razboi mondial, a fost obiectivul atit al unor organizatii si miscari non-guvernamentale, cit si al unor initiative politice la nivel oficial. Miscarile non-guvernamentale au avut obiectivul mobilizarii opiniei publice europene, a elitei intelectuale si politice, pentru a crea o stare de spirit favorabila unificarii europene in spirit federal si pentru a exercita presiuni asupra guvernelor in vederea efectuarii unor pasi practici in directia integrarii continentului pe plan economic, politic si spiritual. Dintre aceste initiative, cea mai influenta s-a dovedit, in anii´20 cu deosebire, miscarea pan-europeana condusa de contele austriac Richard Coudenhove-Kalerhi. Nascut in 1894 intr-o familie de o puternica traditie cosmopolita, originara din Brabant, care s-a mutat in secolul XVIII in Austria, inrudindu-se prin alianta cu familia cretana Kalergi si cu legaturi matrimoniale extinse in rindul nobilimii norvegiene, ruse, britanice, germane, poloneze, franceze, Richard Coudenhove-Kalergi era fiul ambasadorului austriac la Tokio, cu o mama japoneza. In cursul copilariei petrecute in Boemia, a primit o educatie austriaca, crestina, europeana si cosmopolita, inculcindu-I-se durabil spiritul de toleranta si de respingere a oricarui nationalism, ideea inrudirii, destinului comun, a unitatii si identitatii tuturor popoarelor europene, dincolo de specificul fiecaruia, ca si o perspectiva globala asupra lumii. In urma studiilor efectuate la Institutul Trezianum si la Universitatea din Viena, in 1917 obtine doctoratul in filosofie. Evenimentele razboiului si ale revolutiei ruse din 1917 ii indreapta interesul spre politica, considerind conflagratia mondiala o crima si nebunie, condamnind cu asprime nationalismul fanatic, exprimindu-si temerile pentru amenintarea ruseasca si identificind cauza Antantei cu cea a democratiei. El a primit cu entuziasm programul wilsonian de reorganizare postbelica a lumii, in conditiile haosului economic, al mizeriei sociale si instabilitatii politice generate de prabusirea marilor imperii. Adera la formula unor reforme treptate in plan social si economic, intr-un cadru politic liberal-democratic, si respinge bolsevismul rusesc ca un atac la libertatea individuala, conceputa ca valoare suprema.

Rezultatul tratatelor de pace si esecul solutiilor wilsoniene il determina sa adopte o pozitie deosebit de critica la adresa noilor realitati politice ale continentului. Europa divizata, rezultata in urma lor, creeaza un haos periculos al nationalismelor vindicative. Tratamentul umilitor aplicat Germaniei, ca si nationalismul statelor succesoare marilor imperii, constituie germeni ale unor viitoare conflicte generatoare de razboi. Liga Natiunilor este incapabila sa controleze aceasta situatie anarhica, in care se confrunta adeptii tratatelor de pace si revizionistii, nationalismele in concurenta, minoritatile si majoritatea, diversele orientari economice protectioniste. Se conturteaza astfel cu claritate, in viziunea sa, pericolul colapsului economic, al razboiului european si al ascensiunii bolsevismului, iar unicul remediu poate fi doar o unificare federala a continentului, in cadrele Statelor Unite ale Europei.


Pe baza studiului efectuat, in anii 1920-1922, asupra proiectelor, experimentelor si modelelor federaliste anterioare, el contureaza imaginea unei ere a primatului valorilor internationale in fata celor nationale, a unei faze de tranzitie a istoriei mondiale de la federatii continentale la cele intercontinentale, Europa aflindu-se intre continente gigant, cu resurse unificate, si salvarea ei constind intr-o armonizare si unire a intereselor celor 30 de state care o compun, integrindu-se intr-un sistem mondial aflat sub egida Ligii Natiunilor. Pentru apropierea de acest obiectiv, el postuleaza o campanie majora de educatie si propaganda in spiritul identitatii si solidaritatii general-europene, printr-o organizatie si miscare pan-europeana, menita a forma o opinie publica favorabila proiectului si a influenta in mod decisiv initiativele politice guvernamentale care sa-l puna in practica.


Programul miscarii pan-europene este formulat in cartea Pan-Europa, publicata la Viena in octombrie 1923. Acest manifest politic imbina viziunea globala cu un diagnostic exact al situatiei concrete a Europei. Esenta, in conceptia sa, este decaderea Europei datorita sistemului politic invechit, al accentului pus pus pe conflictele intre clase in locul relatiilor interstatale, a imbinarii slabiciunilor interne cu vulnerabilitatea in plan extern, ca urmare a ascensiunii marilor puteri extraeuropene. Marea Britanie, Rusia Sovietica, Japonia, Statele Unite, care sint fie federatii, fie imperii, cu resursele unificate, creeaza un cimp de forte planetar, in timp ce Europa se marginalizeaza datorita atomizarii in state independente, iar continentele rivale se integreaza tot mai mult. In conditiile dezvoltarii economice moderne, a globalizarii transporturilor si comunicatiilor, statele nationale devin un cadru strimt si generator de conflicte, pe cind unificarea continentului ar asigura pacea si stabilitatea, rezolvarea problemelor litigioase interne si transformarea Europei intr-o importanta putere mondiala, cu pastrarea primatului sau cultural. Acest obiectiv poate fi realizat pe doua cai: prin forta, respectiv cucerirea ruseasca si generalizarea continentala a modelului revolutiei bolsevice, fie prin unificarea federala voluntara a statelor europene.


Granitele Europei unificate, ale Pan- Europei, trebuiesc trasate tinind seama de factorii politici si culturali. Ea va cuprinde, intr-o prima faza, doar tarile continantale, cu exlcuderea Angliei, ale carei interese sint preponderent extraeuropene. Anglia insa va trebui atrasa sa sprijine uniunea pan-europeana dinafara ei, raminindu-i totodata deschisa posibilitatea aderarii viitoare. Pincipalul adversar al Europei unite va fi Rusia Sovietica, datorita sistemului sau politic nedemocratic si tendintelor de a-si exporta acest model. Pericolul rusesc va puta fi oprit prin forte unite, doar prin realizarea Pan- Europei inaintea refacerii economice si militare a colosului rasaritean, in caz contrar o Rusie refacuta dobindind inevitabil hegemonia asupra Europei divizate. Este necesar, deci, in prima faza, un pact de garantare a securitatii statelor invecinate cu Rusia, apoi un tratat de arbitraj obligatoriu intre toate statele europene, care sa impiedice o interventie posibila a Rusiei in conflictele intereuropene. Sa se dezvolte relatii economice pasnice intre uniunea pan-europeana si Rusia, iar in viitor sa se urmareasca atragerea acesteia intr-un program de dezarmare generala, pe baza convingerii ei treptate asupra ineficientei si inutilitatii razboiului contra Europei unite.


In ceea ce priveste relatiile cu America, doar integrarea economica si unificarea federala, imbinate cu cooperarea cu Rusia in plan economic si cu dezarmarea generala, vor putea impiedica "cumpararea" Europei de catre americani, invazia marfurilor americane pe continent. Daca Europa va ramine divizata, va pierde pozitiile sale pe plan mondial in fata concurentei americane si a posibilei industrializari sovietice si chineze.

Liga Natiunilor se intemeiaza pe principii de organizare eronate, sustine contele austriac. Drepturile similare acordate tuturor statelor, indiferent de marimea si ponderea lor, caracterul incomplet prin excluderea Rusiei si Germaniei, interferenta statelor extraeuropene in problemele specifice continentului european, condamna organizatia la ineficienta si esec. I n conceptia sa, Liga Natiunilor va trebui restructurata ca o uniune de federatii regionale si continentale, care sa se ocupe doar de problemele globale, intercontinentale, Pan-Europa devenind o federatie autonoma in cadrele unei astfel de organizari unitare a lumii, care sa garanteze pacea mondiala.

Pentru rezolvarea problemelor interne ale continentului, sa se elimine, in primul rind, pericolul unui razboi intereuropean, din care ar profita doar Rusia. Mijloacele in acest sens ar fi federalizarea, arbitrajul obligatoriu si garantiile generale de securitate acordate tuturor statelor. In plan economic, sa se refaca cu forte unite regiunile distruse de razboi, sa se renunte la unele stribute ale suveranitatii nationale in domeniul politicii economice, realizindu-se o uniune vamala continentala. Unificarea economica a continentului sa preceada cea politica si sa se infaptuiasca treptat, prin integrarea unor entitati regionale. O alta premiza importanta a unitatii continentului este combaterea si eliminarea nationalismului, promovindu-se, prin educatie, ideea unitatii Europei in diversitatea culturilor sale nationale, care sint intretesute in cadrele culturii europene unice. Natiunile nu pot fi despartite prin frontiere si acestea trebuiesc golite de insemnatatea lor economica, strategica, spirituala, ceea ce va duce la disparitia treptata a urii intre natiuni si state. Cea mai grava problema politica a Europei -­rivalitatea franco-germana ­ sa se rezolve prin conciliere, Germania devenind principala bariera in calea expansiunii rusesti spre Occident. Alternativa nu poate fi decit alianta germano-rusa contra Frantei si un nou razboi european.

Realizarea practica a obiectivelor Pan-Europei urmeaza a avaea loc in mai multe etape. Intr-o prima faza, sa se convoace o Conferinta pan-europeana, in care sa se inffinteze comitete de organizare a Curtii de arbitraj, a Curtii de garantii, sa se dezbata problemele dezarmarii, ale unificarii comunicatiilor, vamilor, monedelor, protectia minoritatilor, reglementarea datoriilor si reparatiilor de razboi. Sa se decida periodicitatea acestor intruniri in viitor si sa se infiinteze un birou pan-european, ca organ central al miscarii de unificare europeana. I n faza urmatoare, sa se incheie tratate de arbitraj obligatoriu si un pact de securitate intre toate statele europene democratice, o uniune vamala pan-europeana, abolindu-se barierele vamale existente, incepind cu statele succesoare ale Monarhiei Austro-Ungare, creindu-se uniuni monetare si vamale regionale. In sfirsit, sa se elaboreze si sa se adopte o Constitutie pan-europeana, cu un parlament bicameral al continentului, o camera fiind cea a popoarelor, cu 3oo de deputati, si cealalta a statelor, reprezentind cele 26 de state continentale. Sa se generalizeze limba engleza, introdusa ca limba obligatorie in scolile primare si secundare.

Premiza indeplinirii acestui program este extinderea spiritului solidaritatii europene printr-o miscare de masa, care sa angreneze reprezentanti ai tuturor fortelor politice democratice, de la socialisti la catolici si liberali, generatia tinara, femei, intelectuali, toate clasele si paturile sociele, pentru combaterea nationalismului si sovinismului, a militarismului, a protectionbismului economic, a bolsevismului, si pentru a determina factorii guvernamentali ai tarilor continentului sa inlocuiasca viziunea politica a confruntarii cu cea a unificarii si federalizarii europene, ca o garantie a pacii, stabilitatii si a salvgardarii rolului mondial al Europei.

Pentru punerea in aplicare a acestui program, care, in pofida idealismului sau, a impreciziei in definirea unor detalii conceptuale sau organizatorice, datorat si tendintei de a atrage forte politice cit mai largi, era, fara indoiala, in sensul evolutiei istorice, contele Coudenhove-Kalergi a lansat in 1924 un Manifest european, in care a cerut tuturor fortelor democratice din Europa sa militeze pentru unificarea economica, politica si militara a continentului, prin uniune vamala si inlaturarea autarhiei economice, arbitraj obligatoriu si garantii reciproce de securitate, reorganizarea Ligii Natiunilor in colaborare cu Marea Britanie, Rusia Sovietica, Statele Unite si tarile din Extremul Orient, reconciliere cu Germania, pentru a anula spiritul de revansa. Adresind apelul catre alegatori ca an toate tarile sa voteze doar candidatii favorabili unificarii europene, Manifestul se incheia contrapunind o Europa divizata, sorginte a mizeriei, agresiunii si razboaielor, unificarii continentale aducatoare de pace si prosperitate.

57196jip89vfn4b
Activitatea organizatorica staruitoare si abila a contelui Coudenhove-Kalergi, in spiritul acestor idei programatice, a permis in citiva ani nasterea unei miscari pan-europene de anvergura, cu influenta importanta in cadrul opiniei publice si la nivelul forurilor oficiale guvernamentale. O editura a miscarii pan-europene la Viena, reviste ca "Das neue Europa", "Les États Unis d´Europe", "L´Europe nouvelle", au contribuit esential la difuzarea programului pan-european. S-au infiintat sectii nationale in numeroase tari europene, avind in frunte personalitati de prim-plan ale vietii politice si intelectuale. Sectia austriaca era condusa de cancelarul federal Ignaz Seipel si vicecancelarul Karl Renner, una din personalitatile directoare ale miscarii socialiste internationale a vremii. Sectia germana includea pe social-democratul Paul Loebe, presedinte al Reichstagului, pe Erich Koch-Wieser, presedinte al Partidului Democrat, pe ministrul economiei Joseph Koeth. Sectia franceza avea in frunte pe ministrul economiei Louis Loucheur si pe liderul socialist Léon Blum. Printre personalitatile vietii cultuirale care si-au asumat obiectivele miscarii pan-europene se aflau Paul Claudel, Paul Valéry, Jules Romains, Thomas si Heinrich Mann, Gerhardt Hauptmann, REINER Maria Rilke, Stefan Zweig, Franz Werfel, Selma Lagerlöf, Sigmund Freud, Albert Einstein, Jose Ortega y Gasset, Miguel de Unamuno, Richard Strauss, Bruno Walter, Max Reinhardt etc.

In ca in 1924, primul-ministru francez Edouard Herriot se pronunta favorabil ideii Statelor Unite ale Europei, iar ministrul de externe german Gustav Stresemann, primind in repetate rinduri in audienta pe contele Coudenhove-Kalergi, se declara interesat de obiectivele economice ale uniunii preconizate, raminind, in schimb, rezervat fata de aspectele politice si critic fata de excluderea Marii Britanii din proiectul pan-european, Germania vizind, in esenta, o revizuire a tratatelor de pace in cadrele unei Ligi a Natiunilor reorganizata cu sprijin englez, mizind pe tendintele britanice de contracarare a hegemoniei continentale franceze. Ministrul de externe francez Aristide Briand accepta, in schimb, presedintia de onoare a Uniunii Pan-europene, care cunoaste cel mai insemnat succes organizatoric in octombrie 1926 prin convocarea primului Congres pan-european la Viena cu 2000 de participanti, sub presedintia lui Eduard Benes, Ignaz Sweipel, Joseph Caillaux, Paul Loebe, Francesco Saverio-Nitti si Nicola Politis.

Desi miscarea pan-europeana a lui Coudenhove-Kalergi a avut initiativa in promovarea ideii unificarii europene, nu au lipsit nici alte organizatii non-guvernamentale care si-au asumat un rol in aceasta privinta. Astfel, in 1924 ia fiinta Uniunea vamala europeana, prezidata de Edgar Stern-Rubath, Charles Gide si profesorul Emil Hantos. Miscarea isi propunea uniunea vamala treptata a tarilor europene in jurul unui nucleu central reprezentat de Franta, Germania, Belgia si Luxemburg, prin intelegeri regionale, acorduri de acrtel, cu atragerea Uniunii Sovietice, a Marii Britanii si a Statelor Unite, ca o etapa spre liberalizarea comertului mondial sub egida Ligii Natiunilor. Uniunea a editat trei reviste si a creat comitate nationale in diferite tari europene, bucurindu-se de sprijinul unor cercuri din cadrul Ministerului de externe francez, care suspectau miscarea pan-europeana a lui Coudenhove-Kalergi de simpatii filogermane, considerind totodata Statele Unite ale Europei o himera, iar tendinta de excludere a Uniunii Sovietice si a Statelor Unite o greseala. O alta organizatie, Asociatia pentru cooperarea europeana, infiintata in 1924 de Wilhelm Heile si avind in fruntea comitetului national francez pe matematicianul Émile Borel, incerca sa coaguleze unitatea elitei economice, politice si intelectuale din tarile europene in jurul unui program de extindere a cooperarii economice, de atragere a Marii Britanii in Europa unita, de dezvoltare a colaborarii cu Uniunea Sovietica, Turcia, Statele Unite si dominioanele britanice. In cercurile de afaceri britanice apar de asemenea tendinte de promovare a relatiilor economice cu continentul, principalii exponenti ai acestei orientari, ca industriasul Sir Alfred Mond, liderul industriei chimice engleze, politicianul conservator Leo Amery, care adera si la miscarea pan-europeana, liderul sindical laburist Ernest Bevin, militind pentru contracararea concurentei industriei americane printr-un bloc economic european, care sa includa si Anglia, evitindu-se orientarea exclusiva a acesteia spre propriul Imperiu si izolarea ei intre Statele Unite si Europa unita.

Tendintele de integrare economica a continentului inregistreaza in anii ´20 si citeva realizari concrete prin crearea in 1926 a cartelului international al otelului intre Franta, Germania, Belgia si Luxemburg, cu reglementarea productiei pe baza de cote anuale, prin infiintarea comitetului de studiu germano-francez, sub conducerea industriasului luxemburghez Émile Mayrisch, pentru promovarea unitatii economice a continentului si contracararea concurentei americane. Intre 4-23 mai 1927, se intruneste la Geneva o Conferinta economica mondiala, la care se dezbate liberalizarea comertului, desfiintarea barierelor vamale, modalitatile de aplicare ale clauzei natiunii celei mai favorizate.

Aceste initiative nu intirzie sa-si manifeste efectele si asupra politicii oficiale, guvernamentale, din principalele tari europene. Daca in primii ani de dupa razboi, in politica franceza prevaleaza elementele de forta, menite a asigura securitatea proprie prin aplicarea prevederilor tratatelor de pace cu slabirea si subordonarea Germaniei, orientare ce culmineaza cu ocupatia militara a regiunii Ruhr in 1923 pentru a garanta plata reparatiilor de razboi, Germania, in schimb, este cea care cauta iesirea din situatia ei dificila postbelica prin promovarea initiativelor de cooperare si integrare europeana, mai cu seama pe plan economic. Inca in 1919, cu prilejul dezbaterilor privind statutul viitoarei Ligi a Natiunilor, reprezentantii germani considera reconstructia de dupa razboi o responsabilitate europeana comuna, iar refacerea Germaniei ca o conditie a restabilirii normalitatii vietii economice a Europei. Ei sustin, de asemenea, ideea unei piete mondiale libere si accesul tuturor la sursele de materii prime si alimente. Dupa ce statele invingatoare refuza sa ia in considerare aceste puncte de vedere, in 1921 ministrul german al reconstructiei, Walter Rathenau, propune Frantei organizarea unei societati internationale de refacere economica a Europei si proiectul unei Uniuni vamale europene, realizate in etape, prin reducerea vamilor, inlaturarea interdictiilor de export-import, crearea unor uniuni regionale si zone economice libere. Conferinta economica din 1922 de la Genova pentru dezbaterea acestor probleme nedind rezultate concrete, se ajunge la tratatul separat germano-sovietic de la Rapallo, din acelasi an, care reflecta frustrarea si dezamagirea celor doua state excluse in cadrele Ligii Natiunilor si a cooperarii continentale preconizate de invingatori
Dupa momentul de criza de maxima intensitate adus de anul 1923, prin ocupatia militara franceza a regiunii Ruhr si rezistenta pasiva a Germaniei, cu refuzul achitarii reparatiilor de razboi, incepind din anul 1924 protagonistii scenei politice europene ­ Franta si Germania ­ adopta o noua orientare, cea a reconcilierii, destinderii si cooperarii, considerate de catre promotorii acestei politici ­ ministrii de externe Aristide Briand si Gustav Stresemann ­ drept caile menite a aduce dorita pace si stabilitate pe continent. Desigur, dincolo de acest obiectiv general, fiecare dintre cele doua parti isi urmarea propriile interese: Franta ­ garantarea si stabilizarea securitatii proprii si mentinerea prevederilor tratatelor depace; Germania ­ reintrarea in Concertul statelor europene cu drepturi egale, refacerea puterii sale economice si revizuirea, in final, a reglementarilor postbelice, considerate dezavantajoase si nedrepte. Rezultatul confruntarii, in cursul negocierilor, a acestor puncte de vedere si interese contradictorii, a fost realizarea unor solutii de compromis, care au stimulat sperantele celor care vedeau in unificarea continentala panaceul menit a aduce pacea durabila si stabilitatea dorita. Incheierea pactului de la Locarno din 1925, prin care frontierele occidentale ale Germaniei erau garantate international, reprezenta un pas important spre obiectivele urmarite de Franta, in timp ce mentinerea negarantata a frontierelor rasaritene lasa deschisa pentru Germania perspectiva unei viitoare revizuiri a acestora. Primirea Germaniei in Liga Natiunilor in 1926 si acordul economic franco-german din 1927 au fost considerati pasi importanti in directia cooperarii la nivel continental. Pactul Briand-Kellog, incheiat in 1928 de ministri de externe francez si american privind excluderea razboiului ca mijloc de rezolvare a conflictelor internationale, cu deschiderea posibilitatii de aderare pentru toate statele, marca tendinta de globalizare a acestor orientari pozitive spre destindere. Acordurile realizate in problema spinoasa a reparatiilor de razboi germane prin planurile Dawes si Young, ca si retragerea franceza din Ruhr in 1930, au contribuit la crearea unei atmosfere politice in care o initiativa majora pentru trecerea la realizarea concreta a unitatii europene se transforma dintr-un obiectiv utopic al viitorului nedefinit intr-o posibilitate imediata, palpabila.

Cel care si-a asumat o atare responsabilitate a fost ministrul de externe francez Aristide Briand, apropiat de miscarea pan-europeana, a carei presedintie de onoare o acceptase. In iunie 1929, el semnaleaza pentru prima oara tendinta transformarii proiectului unificarii europene intr-un obiect al dezbaterii politice oficiale interguvernamentale, scopul sau fiind crearea unui cadru institutional menit a garanta pacea si stabilitatea continentului si aplicarea in practica a prevederilor tratatelor de pace, in conditiile in care intelegerile bilaterale cu Germania erau insuficiente pentru indeplinirea acestui obiectiv, iar Liga Natiunilor era ineficienta datorita refuzului statelor extraeuropene, si in primul rind al Statelor Unite, de a se implica in problemele pacii Europei. In cursul unei intilniri la Madrid cu Gustav Stresemann, in 11 iunie 1929, Briand I-a prezentat proiectul unei federatii europene, sprijinite din exterior de Marea Britanie, care sa asigure pe de o parte pacea continentului, iar pe de alta parte contracararea preponderentei economice americane, care ajunsese sa egaleze volumul total al exporturilor si importurilor tuturor statelor europene. Ministrul de externe german s-a declarat favorabil obiectivelor economice, exprimind, in schimb, rezerve fata de o eventuala slabire a Ligii Natiunilor, prin crearea unor structuri institutionale paralele, ca si fata de o posibila confruntare cu Marea Britanie si Statele Unite, de la care Germania spera sprijin in tendintele sale de revizuire a tratatelor de pace, mai cu seama in privinta granitelor sale rasaritene. In timp ce Ministerul german al economiei se arata, in august 1929, interesat de avantajele economice ale proiectului prin amplificarea schimburilor si marirea capacitatii de concurenta externa a continentului, iar reprezentantul german la Liga Natiunilor sublinia contributia favorabila a unui astfel de demers pentru solutionarea problemelor economice, financiare si chiar politice ale Europei, consilierii politici ai lui Stresemann din Ministerul de externe isi exprimau neincrederea in propunerile lui Briand, suspectate de urmarirea exclusiva a unor interese nationale franceze in detrimentul Germaniei.

Dupa aceste antecedente, in 5 septembrie 1929, in cadrul Adunarii generale a Ligii Natiunilor, ministrul de externe francez Aristide Briand, care indeplinea la momentul respectiv si functia de prim-ministru al Frantei, pune oficial in dezbatere proiectul uniunii europene, sub forma unei legaturi federale, care sa permita discutarea in comun a tuturor problemelor de interes general continental, adoptarea de decizii si incheierea unui acord de garantare a securitatii. Asociatia statelor europene sa dezbata primordial problemele economice, dar aceasta legatura federala sa se extinda treptat si asupra planului social si politic. Fara a prezenta deocamdata detalii concrete privind structura si obiectivele viitoarei organizatii, Braind propunea adoptarea principiala a ideii unificarii europene si initierea de dezbateri oficiale pentru concretizarea ei. In discursul ministrului de externe german Gustav Stresemann, din 9 septembrie 1929, erau sprijinite ferm obiectivele economice ale unei astfel de uniuni, prin crearea de noi piete pentru industria tarilor europene, rationalizarea economiei continentului si integrarea acesteia in circuitul mondial. El exprima, in schimb, necesitatea precizarii obiectivelor politice, astfel incit unificarea preconizata sa nu limiteze suveranitatea nationala a tarilor participante si sa nu fie indreptata impotriva nici unei puteri extraeuropene. In aceeasi zi, la intrunirea reprezentantilor celor 27 de state europene, initiata de Briand, la propunerea ministrilor de externe german si britanic Aristide Briand a fost solicitat sa prezinte pentru viitoarea Adunare generala a Ligii Natiunilor un memorandum scris cu proiectul detaliat al uniunii europene preconizate.

Aminarea astfel cu citeva luni a dezbaterii proiectului Briand a pecetluit practic soarta acesteia, datorita schimbarilor nefavorabile intervenite in contextul economic si politic international. Izbucnirea crizei economice mondiale duce la un val de masuri protectioniste, adoptate de statele afectate, tocmai atunci cind o componenta esentiala a unificarii europene ar fi fost demontarea barierelor si liberalizarea schimburilor internationale. Schimbari majore au loc si in viata politica germana. Moartea lui Stresemann in 3 octombrie 1929 si guvernul minoritar Brüning, venit la putere in urma alegerilor din 1930 care marcheaza o spectaculoasa intarire a pozitiilor extremei drepte, aduce o cotitura in orientarea politicii externe, in care ideea reconcilierii cu Franta cedeaza locul unei intransigente sporite pentru revizuirea tratatelor de pace si urmarirea prioritara a intereselor nationale ale Germaniei. Reapar in prim-plan proiectele de unificare regionala a tarilor central-europene sub egida Germaniei, de apropiere de Uniunea Sovietica si de Italia lui Mussolini, simptomatica fiind si atitudinea oficiala rece fata de cel de-al doilea Congres pan-european organizat la Berlin, in mai 1930, de contele Coudenhove-Kalergi, ca si fata de un proiect al acestuia inaintat forurilor guvernamentale germane, in acelasi an, pentru integrarea Europei ca o unitate regionala in Liga Natiunilor. Schimbari importante au loc si in contextul politic francez, unde, in urma unei campanii sustinute a dreptei nationaliste impotriva evacuarii regiunii renane, guvernul Briand este inlocuit cu un guvern condus de Tardieu, in care Briand isi pastreaza Ministerul de externe, dar presiunea elementelor nationaliste il obliga la corectii ale proiectelor sale, care sa tina seama intr-un grad mai accentuat de interesele specifice ale Frantei.
Dupa aceste antecedente, in mai 1930 Memorandumul asupra organizarii unei uniuni federale europene este prezentat tuturor guvernelor din Europa, cu exceptia Uniunii Sovietice si a Turciei, de catre ambasadorii francezi din capitalele tarilor continentului. Redactia Memorandumului a apartinut lui Braind si principalilor sai colaboratori, Massigli si Alexis Léger, acesta din urma sef de cabinet al ministrului, unul din inspiratorii politicii de destindere in raport cu Germania si atasat profund proiectelor de unificare europeana. El a avut la indemina si un proiect de pact economic european, elaborat de Jacques Rueff, secretar al Comisiei financiare a Ligii Natiunilor, care a oferit baza multora dintre propunerile Memorandumului in acest domeniu. Influenta acestor colaboratori, sustinatori ai solutiei federale, a fost insa cenzurata in cadrul Ministerului de externe francez de pozitia secretarului general al acestuia Philippe Berthelot, care prefera politica traditionala a colaborarii prioritare franco-britanice pentru tinerea in friu a refacerii Germaniei, in timp ce un alt influent demnitar al Ministerului de externe, Jacques Seydoux, era adept al restringerii cooperarii la domeniul economic, prin reducerea barierelor vamale si intelegeri regionale tip cartel in domenii specifice, respingind, in schimb, ca o himera, ideea Statelor Unite ale Europei. Proiectul Memortandumului, influentat intr-o prima instanta de dezbaterile din interiorul Ministerului francez de externe, a fost supus, apoi, dezbaterii Consiliului de ministri, unde a suferit noi corectii in spiritul fortelor nationaliste de dreapta, reprezentate in cabinetul Tardieu, rezultind, in cele din urma, un text final diferit in multe privinte de principiile generale enuntate in septembrie 1929 de BriandMemorandumul cuprinde o parte de consideratii generale, propunerile concrete in patru puncte si o motivare conclusiva a acestora. In consideratiile generale, se expliciteaza relatia intre preconizata Europa unita federala si Liga Natiunilor pe de o parte, statele nationale suverane pe de alta parte. Astfel, se considera, in primul rind, ca farimitarea Europei este o piedica in calea colaborarii si solidaritatii internationale si contravine astfel obiectivelor sistemului universal al Ligii Natiunilor. Unificarea federala a Europei nu se va realiza in afara acestei organizatii, ci, dimpotriva, se va urmari aducerea in concordanta a intereselor europene sub egida si in spiritul Ligii Natiunilor, ca o contributie esentiala la indeplinirea obiectivelor sale specifice. Liga Natiunilor isi va pastra integral atributiile si competentele avute pina acum. Proiectul nu este indreptat nici impotriva vreunei puteri extraeuropene, ci are in vedere colaborarea cu toate statele sau gruparile de state, in interesul asigurarii pacii generale. In sfirsit, relatiile federale ce se vor institui intre guvernele europene nu vor afecta suveranitatea nationala a statelor participante, care isi vor pastra independenta politica, scopul fiind coordonarea reciproca a actiunilor indreptate spre mentinerea pacii si stabilitatii, a dezvoltarii cooperarii internationale.

Dupa aceste enunturi menite a dezarma obiectiile deja exprimate (de pilda, de Stresemann) si cele previzibile impotriva proiectului, in Partea I-a se propune un tratat care sa proclame principiile unitatii morale a Europei si intarirea solemna a solidaritatii intre statele europene, orientarea lor generala spre o politica menita a asigura, prin eforturi comune, unitatea viitoare a continentului. Scopul declarat al tratatului va fi organizarea pasnica a Europei, in concordanta cu Statului Ligii Natiunilor. Asceste primcipii generale urmeaza a fi concretizate in cursul evolutiei ulterioare a procesului de unificare. In Partea a II-a, se propune infiintarea unui sistem institutional menit a pune in practica masurile preconizate. Astfel, principalele decizii vor fi adoptate de o Conferinta europeana, care se va intruni periodic si va cuprinde reprezentantii tuturor guvernelor europene membre ale Ligii Natiunilor (ceea ce inseamna excluderea Uniunii Sovietice si a Turciei). Organul executiv va fi un Comitet politic permanent, cu o componenta mai restrinsa, cu presedintia reinnoita aannual la care pot fi invitate si alte state, membre sau nemembre ale Ligii Natiunilor, atunci cind se dezbat probleme care le privesc in mod direct. Acest organism va avea menirea de a examina toate procedurile necesare realizarii si aplicarii proiectului de unificare si va cauta caile si mijloacele cele mai potrivite punerii in aplicare a federatiei europene. Va realiza un inventar general al programelor de cooperare in domeniul economic, social si politic si va actiona in directia traducerii in practica de catre guverne a deciziilor generale luate. Dupa adoptarea programului general de cooperare, va incredinta unor comitete speciale examinarea problemelor specifice, inca neabordate in cadrele institutionale existente ale Ligii Natiunilor, sub controlul Comitetului politic si sub responsabilitatea guvernelor participante. Un serviciu de Secretariat va elabora lucrarile preliminare si va asigura din punct de vedere administrativ executarea instructiunilor Comitetului politic permanent sau Conferintei europene.


Partea a III-a, esentiala din punctul de vedere al orientarii si continutului viitoarei uniuni, proclama, in primul rind, prioritatea problemelor politice in raport cu cele economice, astfel incit constructia europeana sa debuteze pe plan politic, orice progres pe calea unificarii economice fiind dependent strict de rezolvarea problemelor securitatii europene. Sacrificiile reclamate de integrarea economiilor nationale ale tarilor participante vor fi acceptabile doar in schimbul instaurarii increderii si pacii reale pe continent. Acest obiectiv se va realiza prin crearea unui sistem european de secutitate, generalizarea arbitrajului, extinderea garantiilor internationale instituite prin tratatul de la Locarno asupra intregii comunitati europene. De-abia dupa aceste masuri se va trece la crearea unei piete comune a Europei printr-un pact de solidaritate economica, stabilirea limitelor politicii vamale a fiecarui guvern, organizarea rationala a productiei si schimbului, eliberarea progresiva de bariere si simplificarea metodologica a circulatiei marfurilor, capitalului si persoanelor. Se va utiliza in acest scop interventia statului in economie si colaborarea interguvernamentala, iar procesul integrarii se va desfasura gradual, prin largirea treptata a structurilor comune, in faze succesive de unificare politica si integrare economica, realizate cu includerea de la inceput a tuturor statelor europene.

In sfirsit, in Partea a IV-a, sint enumerate domeniile economice, financiare, sociale, care ar urma sa faca obiectul prioritar al analizei primei Conferinte europene si a Comitetului politic permanent, pentru ca acestea sa se poata concentra pe deciziile principiale necesare crearii uniunii statelor europene. In final, se cere raspunsul guvernelor europene pina la data de 15 iulie 1930, pentru ca Adunarea generala a Ligii Natiunilor din toamna aceluiasi an sa poata adopta bazele unui acord european, care sa elibereze continentul de urmarile materiale si morale ale ultimului razboi.

Memorandumul reprezinta, fara indoiala, o remarcabila tentativa de solutionare realista, in spirit general-european, a gravelor probleme postbelice, create de divizarea teritoriala a continentului, de lipsa de concordanta a intereselor si de incredere intre statele si popoarele acestuia. El a dezamagit adeptii miscarii pan-europene, limitindu-se la propunerea unui acord general de principii morale si la crearea unor institutii comune, fara a se trece imediat la adoptarea unei Constitutii europene elaborate in detalii. Intregul proiect sta insa sub semnul cautarii compromisului acceptabil intre diversele interese nationale si caracterul inevitabil supranational, federal, al viitorului edificiu european. Astfel, sub presiunea fortelor nationaliste in ascensiune in Franta, in contrast cu conceptia initiala a lui Briand, care, in septembrie 1929, avusese in vedere crearea prioritara a unei temeinice baze economice a uniunii, acum se instituie ca o preconditie adoptarea masurilor politice de garantare a securitatii, ceea ce corepunde primordial intereselor nationale franceze de mentinere a situatiei stabilite prin tratatele de pace. Generalizarea garantiilor internationale de tipul celor acceptate la Locarno indica in mod clar aceasta tendinta. Pe de alta parte, accentul pus pe mentinerea suveranitatii nationale a statelor membre amenda drastic principiul federalist si impingea proiectul in directia unei confederatii de state independente. Sistemul institutional preconizat reproducea cel existent, al Ligii Natiunilor, ceea ce reflecta de asemenea prudenta si retinere in instituirea unui cadru supranational, respins de fortele nationaliste din tarile continentului. Briand si colaboratorii sai au preferat astfel calea utilizarii modelului institutiilor existente si a elementelor de consens deja cristalizate ca puncte de pronire in sensul unei largiri succesive a lor in directia unificarii viitoare preconizate. Europeana si federativa in obiectivele si principiile sale, prudenta si concesiva in sens confederativ, in menajarea susceptibilitatilor nationaliste, imn planul masurilor concrete avute in vedere pe termen scurt, initiativa Briand reprezinta deci o tentativa curajoasa de a gasi calea realizarii idealului de unitate a continentului pe calea compromisului acceptabil de catre toate partile interesate.

Ecoul de presa imediat urmator aparitiei acestui proiect a prefigurat insa previzibilul esec al unei astfel de incercari de armonizare a unor interese iremediabil opuse. In Franta, in timp ce presa de centru si de stinga necomunista saluta proiectul, avind rezerve (de pilda, prin articolele lui Léon Blum) privind principiul mentinerii suveranitatii nationale absolute, presa de dreapta vorbeste de "iluzii incurabile", de "pacifism tradator", vazind singurul avantaj doar in obligarea tuturor statelor de a declara deschis acceptarea situatiei create prin tratatele de pace. In presa germana, organele de centru si stinga, obiectind impotriva stabilizarii sistemului de la Versailles prin punerea in prim-plan a garantiilor de securitate, subliniau totusi sansa irepetabila oferita de proiect pentru unificarea europeana, pentru rezolvarea pe cale pasnica a tuturor diferendelor, incluzind revizuirea granitelor existente, prin buna intelegere. Ziarele de dreapta, in schimb, absolutizau critica proiectului ca expresie a intereselor nationale franceze, menite a impune noi "servituti" Germaniei si contrapuneau ideea unei Europe central-rasaritene sub egida germana. In presa engleza, desi nu lipsesc voci, ca cele ale lui L. S. Amery sau W. Churchill, care exprima simpatie pentru reorganizarea federativa a continentului, predomina totusi luarile de atitudine care recomanda abtinerea Marii Britanii de la implicarea intr-un astfel de proiect si orientarea politicii sale spre intarirea colaborarii cu tarile Commonwealthului. Se exprima, uneori deschis, speranta ca initiativa lui Briand va fi zadarnicita de opozitia Germaniei, fara a mai fi necesara o interventie a Angliei. In Italia, presa fascista, in Ungaria si Bulgaria organele de orientare revizionista, s-au declarat evident ostile proiectului, in timp ce presa din majoritatea tarilor mici si mijlocii ale continentului au primit favorabil ideea unificarii europene. Presa sovietica a denuntat ferm pretinsul caracter "antisovietic" al proiectului si a facut apel tot la Germania pentru a-l torpila ca o incercare de consacrare si permenentizare a sistemului de la Versialles. In Statele Unite, desi vocile favorabile proiectului au prevalat, simpatia era amendata de un scepticism quasi general privind sansele de reusita, fiabilitatea masurilor concrete de aplicare.

Desigur, esential pentru soarta proiectului Briand era raspunsul oficial al guvernelor europene, o pozitie-cheie in acest sens revenindu-I Germaniei. In cadrul Ministerului de externe german, Julius Curtius, fost colaborator al lui Stresemann si fost ministru al economiei, participant la elaborarea politicii de reconciliere cu Franta si adept al avantajelor economice ale integrarii europene, in noua sa calitate de ministru de externe in cabinetul minoritar Brüning era expus unei presiuni puternice din partea dreptei nationaliste pentru punerea in prim-plan a intereselor specifice ale Germaniei de anulare a reparatiilor si de revizuire a tratatelor de pace, mai cu seama in privinta frontierelor rasaritene negarantate la Locarno. Principalii sai colaboratori, secrertarul de stat Bernhard von Bülow, consilierii Köpke si Weizsäcker, erau adversari consecventi ai proiectelor de unificare europeana, contracarind sistematic demersurile miscarii pan-europene a contelui Coudenhove-Kalergi si avind in vedere cu prioritate tendintele de revizuire a sistemului de la Versailles cu sprijinul sperat al Marii Britanii si al Statelor Unite, interesate in contracararea pretentiilor franceze de hegemonie continentala.

Pe linia acestor premize, in 21 mai 1930 secretarul de stat von Bülow elaboreaza primul proiect de raspuns oficial german la propunerile lui Briand. El considera acestea drept o expresie exclusiva a intereselor franceze de consolidare a status-quoului intr-un cadru mai restrins decit cel al Ligii Natiunilor, ceea ce favorizeaza net Franta si limiteaza spatiul de manevra al Germaniei pentru a obtine o revizuire a tratatelor de pace cu sprijin american si rusesc. In opinia sa, proiectul uniunii europene ar institui "noi catuse" asupra Germaniei. In acelasi timp, insa, von Bülow avertizeaza si asupra tendintei Angliei si Italiei, reticente si ele fata de ideea unificarii federale a Europei, de a lasa Germania "sa scoata castanele din foc" pentru ele, luindu-si asupra ei oprobriul torpilarii proiectului. De aceea, recomandarea sa este ca Germania sa-si exprime adeziunea, in general, la ideea unitatii europene, dar, in spiritul consolidarii Ligii Natiunilor, sa ceara extinderea eforturilor pe plan universal si nu doar strict continental. De asemenea, sa se limiteze lucrarile preliminare la domeniul economic si administrativ, excluzindu-se, contrar opiniei franceze, problemele politice, care nu fac decit sa exacerbeze contradictiile. Drept urmare, in plan institutional sa se accepte doar un Secretariat cu rol tehnic, fara infiintarea unui Comitet politic. Formulind si mai transant, intr-o informare ceruta de ambasadorii straini de la Berlin privind pozitia germana, consilierul Köpke critica proiectul Briand pentru subordonarea problemelor economice prioritare celor politice, pentru tendinta franceza de consolidare a starii de fapt continentale, inacceptabile pentru Germania, prin garantii internationale, pentru excluderea tarilor extraeuropene, mai ales a Statelor Unite, si pentru transferarea spatiului institutional de rezolvare a problemelor politice din sfera Ligii Natiunilor intr-un cadru mai restrins, in care influenta Frantei sa fie preponderenta. if196j7589vffn

Ministrul de externe Curtius adreseaza in 31 mai o circulara catre celelalte ministere ale guvernului german, cerindu-le examinarea posibilitatilor de colaborare economica, sociala, culturala cu celelalte state europene. Raspunsurile au fost in general pozitive, cu exceptia Ministerului apararii si al transporturilor, dar ele, dupa cum a reiesit din pozitia finala a guvernului german, nu au avut o influenta semnificativa asupra acesteia. Intr-o alta circulara, din 10 iunie 1930, de aceasta data catre toate ambasadele germane din Europa, ministrul de externe Curtius sublinia ca ideea sanatoasa si importanta a colaborarii europene a fost legata organic in cadrul proiectului Briand de telurile politice specifice Frantei, conditionindu-se solidaritatea europeana de mentinerea hegemoniei franceze si de stabilizarea frontierelor existente. De aceea, pozitia Germaniei este accentuarea colaborarii economice in domenii unde sint posibile progrese mai rapide si atragerea in aceasta cooperare a Uniunii Sovietice pentru contracararea influentei franceze, idee agreata si de Italia. Intr-un proiect de raspuns la Memorandumul lui Briand, in 14 iunie, consilierul Weizsäcker era inca pe pozitii mai concesive, pe linga prioritatea obiectivelor colaborarii economice neexcluzind nici posibile negocieri pe tema asigurarii securitatii continentului.

Contrar acestor tendinte rezervate si chiar ostile din Ministerul de externe german, o serie de semnale pozitive veneau din partea altor tari europene. Statele scandinave si baltice erau gata sa sustina planul Briand, iar un proiect de raspuns austriac, notificat Germaniei, exprimind gindirea proeuropeana a cancelarului Seipel, se proclama gata sa semneze tratatul general propus de Briand si sa procedeze la crearea organelor institutionale preconizate, acceptind ideea unei Europe pasnice si sigure, bazate pe garantiile colective ale tuturor statelor sale, sub conditia unor posibile modificari prin buna intelegere a status-quoului, considerindu-se ca proiectul deschide calea ridicarii deschise a problemei revizuirii tratatelor de pace. In schimb, Belgia sustinea prioritatea problemelor economice si mentinerea cadrului strict al Ligii Natiunilor, precum si o schimbare pe cale pasnica a realitatilor consacrate de sistemul de la Versailles. Italia insista asupra atragerii Uniunii Sovietice in discutia proiectelor de reorganizare a continentului.

Semnale favorabile proiectului Briand nu lipseau nici din mediul politic german. Astfel, in 20 iunie 1930, ambasadorul german la Paris, Leopold von Hoesch, intr-un memoriu adresat ministrului de externe, se pronunta pentru un raspuns german pozitiv, considerind ca problemele colaborarii economice pot fi rezolvate doar in conditiile asigurarii securitatii europene, altfel statele nu vor accepta rationalizarea si liberalizarea economiei la scara continentala. In opinia sa, deci, proiectul Briand a pus problema prioritatii garantiilor de securitate cu bunacredinta, tocmai din acest considerent si nu pentru asigurarea hegemoniei proprii. Planul ministrului de externe francez concentreaza tot ceea ce este mai valoros in politica postbelica a Frantei, creind perspective favorabile unei ameliorari rapide a situatiei economice europene. In conditiile in care ambiguitatea Angliei si Italiei in aceasta privinta face pozitia Germaniei decisiva pentru soarta proiectului, ambasadorul german de la Paris propune ca raspunsul acesteia sa nu fie grevat de accente polemice, ci sa proclame vointa ei de a colabora activ si loial la inlaturarea tuturor piedicilor in calea colaborarii economice, domeniul cel mai important si de o actualitate stringenta.

Pentru a netezi calea unui raspuns german in acest spirit, Aristide Briand declara ambasadorului german ca si pentru el problemele economice sint cele mai urgente, iar prioritatea acordata in proiect aspectelor politico-institutionale inseamna doar necesitatea crearii in prealabil a organismelor europene si a garantarii securitatii continentale, pentru a se trece apoi imediat la rezolvarea stringentelor obiective ale liberalizarii comertului si reducerii somajului. De asemenea, el punea in vedere ca, in cazul unui german negativ, isi va retrage propunerile, considerind ca nu sint inca coapte conditiile pentru realizarea lor.

Cu toate aceste semnale pozitive, in cadrul Ministerului german de externe au prevalat punctele de vedere negative, sustinute de von Bülow, care inainteaza spre dezbatere plenului cabinetului un proiect de raspuns din care lipsesc chiar si palidele indicatii de deschidere schitate de Weizsäcker. Discutia decisiva a guvernului german are loc in 8 iulie 1930. Cancelarul Brüning, al carui guvern minoritar era dependent de voturile partidelor de dreapta nationaliste, renunta la politica de conciliere promovata de fostul ministru de externe Stresemann, adoptind o pozitie transanta fata de Franta, acuzatza ca nu ar urmari decit mentinerea cu orice pret a sistemului de la Versailles si a hegemoniei proprii pe continent, facind iluzorie speranta revizuirii pasnice a frontierelor rasaritene pe calea arbitrajului, in spiritul tratatului de la Locarno. Uniunea europeana, in conceptia cancelarului, ar fi oferit doar un mijloc in acest scop si pentru izolarea Germaniei de tarile extraeuropene, de Anglia si de Italia, posibile sustinatoare ale tendintelor de revizuire. Punind interesele specifice ale Germaniei inaintea celor generale ale asigurarii pacii, securitatii si stabilitatii continentului, cancelarul Brüning respinge formula lui Stresemann de realizare treptata a obiectivelor germane pe cale pasnica, prin intelegere si reconciliere cu Franta, contrapunind revendicarea radicala a revizuirii tratatelor de pace, a recunoasterii egalitatii depline in drepturi a Germaniei cu celelalte state europene, a anularii reparatiilor de razboi. Pe baza acestui punct de vedere principial nationalist, care face tranzitia de la politica de consiliere a lui Stresemann la epoca nazista, cancelarul Brüning, opunindu-se categoric aspectelor politice ale proiectului Briand, se declara sceptic chiar si in privinta colaborarii economice, considerind ca, in cazul unei liberalizari si uniuni vamale, agricultura si industria germana nu ar fi capabile sa faca fata concurentei celorlalte state europene, iar punctul central al programului sau ­ anularea reparatiilor pe considerentul incapacitatii de plata a Germaniei ­ ar fi zadarnicit de perspectivele deschise prin unificarea economica a Europei. Secondat de ministrul de externe Curtius, care s-a limitat la a cere ca sa nu se respinga total ideea unui tratat general-european intr-un viitor nedefinit, cancelarul obtine adeziunea cabinetului la un raspuns oficial german, dat in 15 iulie 1930, prin care se afirma ca actuala configuratie politica si economica a continentului este o piedica in calea dezvoltarii naturale a vietii popoarelor sale. Noua Europa nu se poate cladi, deci, pe vechile temeiuri si de aceea Germania doreste oschimbare a raporturilor existente, in sensul asigurarii egalitatii in drepturi si a securitatii reale pentru toate popoarele. Aceasta sa se infaptuiasca insa fara eliminarea vreunei tari europene, inclusiv Uniunea Sovietica si Turcia, si sa nu fie indreptata contra puterilor extraeuropene. Sa se ramina in cadrele Ligii Natiunilor si crearea in sinul acesteia a unei grupari europene separate ar avea efecte nefavorabile asupra indeplinirii obiectivelor sale. Colaborarea economica sa se promoveze in cadrele deschise de Conferinta economica mondiala din 1927, iar Adunarea generala a Ligii Natiunilor sa continue eforturile pentru apropierea treptata de posibilitatea unor viitoare tratate in acest scop.

Asa cum era previzibil, refuzul german, care pune capat perspectivelor politicii de reconciliere, a oferit un bun prilej si celorlalte mari puteri europene pentru a gasi calea eludarii unui raspuns pozitiv prin formule care sa evite totusi o respingere in sine a ideii unificarii europene. Astfel, Anglia, exprimindu-si, in principiu, simpatia pentru colaborarea europeana si eliminarea pericolului de razboi printr-un sistem de garantii, sublinia necesitatea evitarii in acelasi timp a unor rivalitati izvorite din contrapunerea continentelor in cadrul LIGII Natiunilor. Opozitia extraeuropene fata de o unificare a Europei in forme institutionale distincte, indeosebi din partea statelor componente ale Commonwealthului, prioritare pentru interesele engleze, determina Marea Britanie sa se limiteze la contrapropunerea crearii in cadrul Ligii Natiunilor a unor comitete speciale pentru promovarea colaborarii europene. Italia fascista conditioneaza, in raspunsul ei, orice program de colaborare europeana de dezarmarea prealabila a Frantei, de garantarea respectului suveranitatii absolute a statelor nationale si de atragerea in aceste proiecte a Uniunii Sovietice si a Turciei.

Celelalte state europene, mici si mijlocii, cu exceptia Ungariei si Irlandei, accepta principial ideea unui tratat general de unificare europeana, dar cu rezerve si conditionari specifice, potrivit intereselor lor particulare. Astfel, o conditie quasi generala era cea a prezervarii independentei si suveranitatii statelor participante, doar Olanda fiind dispusa sa accepte anumite limitari in acest sens. Posibilitatea unui conflict de interese intre uniunea europeana si Liga Natiunilor nelinistea nu numai Anglia, ci si tarile scandinave, Belgia, Olanda. Tarile coloniale, cu puternice interese extraeuropene, obiectau impotriva unor bariere ridicate la nivel continental si contra posibilei prejudicieri a raporturilor cu lumea dinafara Europei. Prioritatea problemelor economice asupra celor politice, de securitate, era sustinuta de numeroase state europene. Egalitatea in drepturi intre tarile invingatoare si invinse in razboi era o alta conditie prealabila sustinuta de Ungaria si Bulgaria.

Dupa aceste antecedente nefavorabile, in 9 septembrie 1930 se intruneste la Geneva Conferinta reprezentantilor statelor europene, care era chemata sa-si dea verdictul asupra proiectului Briand. Autorul planului a propus adoptarea unei declaratii de principii in favoarea uniunii europene si a constituirii Adunarii federale. Contrapropunerea germana prevedea o simpla rezolutie, care sa declare vointa statelor de a dezbate problemele europene, in integralitatea lor, in cadrul exclusiv al Ligii Natiunilor. Pina la urma, la propunerea Angliei, rezolutia finala a prevazut doar constituirea in cadrul Ligii Natiunilor a unui comitet de studiu al problemei uniunii europene, cu un secretariat condus de secretarul general al Ligii, Eric Drummond. Comitetul s-a intrunit in ianuarie 1931 si a avut mai multe sesiuni pina in septembrie 1932 la Geneva, fara a adopta rezolutii, ci doar rapoarte adresate Adunarii Generale a Ligii Natiunilor. In dezbaterile sale, la care din mai 1931 a fost invitata si Uniunea Sovietica, nu au fost abordate decit probleme de detaliu de natura economica, respingindu-se, in septembrie 1931, si o ultima propunere a lui Briand privind crearea unei comisii permanente a Ligii Natiunilor pentru problema unitatii europene. Dezamagit si descurajat, Aristide Briand, cu putin inaintea mortii sale intervenite in martie 1932, a declarat retragerea proiectului sau si limitarea disponibilitatii viitoare a Frantei pentru o politica de intelegere cu Germania.

Se incheia astfel destinul unei initiative care a reprezentat momentul culminant al politicii de reconciliere din primul deceniu postbelic in vederea organizarii colective a pacii si securitatii continentului prin efortul propriu al tarilor sale, in conditiile in care Statele Unite si-au declinat vreun rol in acest sens, iar celelalte state extraeuropene reprezentate in Liga Natiunilor au refuzat sa se implice in rezolvarea problemelor Europei. Proiectul Briand a constituit, in pofida limitelor interne legate indeosebi de incompatibilitatea unificarii federale a continentului cu prezervarea suveranitatii absolute a statelor sale, ultima sansa de corectare pe cale pasnica, prin buna intelegere, a greselilor comise de autorii sistemului de la Versailles. Compromisurile impuse de presiunea nationalista in crestere, care au facut sa planeze asupra proiectului ambiguitati si suspiciuni mai mult sau mai putin intemeiate privind urmarirea prioritara a intereselor specifice franceze de hegemonie continentala, ca si schimbarea radicala a orientarii politicii externe germane, care a dat preferinta intereselor nationale in fata celor general-europene, au facut ca proiectul Briand sa se dovedeasca tardiv si sa esueze, deschizind, astfel, cale libera ascensiunii nationalismului economic si politic, regimurilor autoritare si tendintelor de inarmare, care au pregatit direct noua conflagratie mondiala.
SURSA: www.referatele.com