luni, 8 februarie 2016

APEL CĂTRE CUNOSCĂTORI:

APEL CĂTRE CUNOSCĂTORI: Scriu o carte şi nu găsesc pe internet, pentru documentare şi aducere aminte, următoarele:
- o carte de poezii pentru copii, editată în jurul anului 1947, în care scrisul tipărit nu era numai negru, ci avea, pe cîte două pagini deschise, şi alte culori: roşu, verde, albastru, maro etc. Autor, titlu, editură, an;
- un roman care descrie trei ani din viaţa lui Leonardo da Vinci, mai puţin cunoscuţi biografilor, şi fabulaţi de autorul romanului;
- un film cehoslovac, în două părţi, dinainte de 1970, în care se descrie un jaf armat asupra unei dube de bancă şi comedia unui inspector amator, de restaurante, dotat cu un densimetru;
- cine a scris versurile?:
Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Mulţumesc anticipat pentru ajutor, Savin Badea

(4. Am găsit: poezie celebră, cu titlul primului vers: E totul rînduit să se întîmple... un sonet. Savin Badea)

miercuri, 6 ianuarie 2016

25% - LA UN "RAHAT" AŞA MARE MOŢ MAI LIPSEA: NORD-COREENII AU TESTAT BOMBA CU HIDROGEN!

Bomba cu hidrogen

Bomba cu hidrogen, cea mai puternică armă nucleară

Bomba cu hidrogen este, de departe, cea mai importantă armă de distrugere în masă pe care omul a inventat-o. Este cel mai puternic tip de armă nucleară, chiar de 2.000 de ori mai puternică decât bombele detonate la Hiroshima şi Nagasaki.
Diferenţa dintre o bombă atomică obişnuită şi una cu hidrogen este tipul de reacţie. Bombele atomice de tip A eliberează energia acumulată prin procesul de fisiune (fenomen spontan sau indus de scindare a unui nucleu atomic greu în mai multe produse cu mase cinetice foarte mari), pe când cele cu hidrogen acţionează prin fuziunea nucleilor de tritium şi deuteriu (fuziunea este, conform dicţionarului explicativ, reacție nucleară de contopire a două nuclee ușoare pentru a forma un nucleu mai greu).
Ivy Mike, prima bombă cu hidrogen
Cu toate că ideea bombei cu hidrogen a apărut în mintea oamenilor de ştiinţă încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceasta nu s-a concretizat decât la începutul anului 1950, când preşedintele Statelor Unite ale Americi, Harry S. Truman, aprobă continuarea cercetărilor în domeniul nuclear. Astfel, sub conducerea lui Edward Teller, ia naştere bomba cu hidrogen.
În 1951 au avut loc două testări ale prototipului armei, dar adevărata invenţie a fost testată pe 1 noiembrie 1952. Primul „copil” pe care ştiinţa l-a dat se numea Ivy Mike şi avea peste 80 de tone, neputând fi transportat cu avionul. Bomba a fost testată în Oceanul Pacific, explodând cu o forţă de 10,4 megatone de TNT, fiind de peste 450 de ori mai puternică decât cea lansată peste oraşul Nagasaki, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ivy Mike a înregistrat recordul ca fiind cea mai mare explozie de până atunci. Astăzi se clasează pe locul al patrulea.
La un an distanţă, Uniunea Sovietică îşi testa şi ea prima bombă cu hidrogen, pe 12 august 1953, pe stepele Kazahstanului. În 1967, China era următoarea ţară care testa arma, prin experimentul de la Lop Nur.

„Mi s-a părut că va cuprinde întreg Pământul” În perioada mai-iulie 1956, America organizează operaţiunea Redwing, care presupunea 17 teste nucleare realizate în aria Oceanului Pacific. Atunci are loc testarea primei adevărate bombe cu hidrogen, varianta mult mai uşoară şi îmbunătăţită a lui Ivy Mike. Bomba a fost ridicată la peste 50.000 de picioare altitudine, într-un bombardier B-52, numit Barbara Grace. Un corespondent de la London Times, care a luat parte la eveniment, spunea că „mi s-a părut că va cuprinde întreg Pământul”. Efectul vizual a fost de impact: explozia, înaltă de peste 25 de mile şi ocupând o arie de 100 de mile, a expus o paletă de culori de la mov la portocaliu şi roz.
„Ceea ce ar trebui să învăţăm este că lumea este mică, că pacea este importantă, iar cooperarea în ştiinţă poate contribui la menţinerea păcii. Armele nucleare, într-o lume unde domină pacea, au o importanţă limitată.” ( Edward Teller, inventatorul bombei cu hidrogen, într-un interviu pentru CNN)
Sursa: HISTORIA.RO
25% - LA UN "RAHAT" AŞA MARE MOŢ MAI LIPSEA: NORD-COREENII AU TESTAT BOMBA CU HIDROGEN!
     Dar ştiaţi că există şi:
- "Mama tuturor bombelor" - MOAB - "Mother of All Bombs" (SUA) şi 
- "Tatăl tuturor bombelor" - FOAB - "Father of All Bombs" - (Rusia)???????
Priviţi ultimele două video-uri.
     ACUM VĂ DAŢI SEAMA DE CE CER CA OMENIREA SĂ TREACĂ LA DEZARMAREA GENERALĂ ŞI TOTALĂ?
CURSA ÎNARMĂRILOR ESTE CA O AVALANŞĂ: SE ACUMULEAZĂ ÎNCONTINUU TOT MAI MULTE ARME ŞI EXPERIMENTE PERICULOASE, CARE NU DUC LA NIMIC BUN! VĂ GARANTEZ PACEA, DACĂ SCĂPĂM DE ARME ŞI DE SĂRĂCIE, CÎT DE CÎT!
     TRĂIASCĂ LIBERTATEA BINE ÎNŢELEASĂ! 

NU LIBERTĂŢII DE A TRAGE CU "PUŞCA"!
NU BOMBEI CU NEURONI CARE INVENTEAZĂ MOARTE!
ing. Savin BADEA


Puteri nucleare declarate
Ţară Focoase active/total* Anul primului test
Statele Unite Statele Unite 5.735/9.960[1] 1945 ("Trinity")
Rusia Rusia ( Uniunea Sovietică) 5.830/16.000[2] 1949 ("RDS-1")
Flag of the United Kingdom.svg Marea Britanie 225[3] 1952 ("Hurricane")
Franța Franţa 350[4] 1960 ("Gerboise Bleue")
Flag of the People's Republic of China.svg China 130[5] 1964 ("596")
Flag of India.svg India 75-115[6] 1974 ("Smiling Buddha")
Flag of Pakistan.svg Pakistan 65-90[7] 1998 ("Chagai-I")
Flag of North Korea.svg Coreea de Nord necunoscut[8] 2006[9]
 



http://xnn.ro/toate-exploziile-nucleare-din-istoria-omenirii-adunate-pe-o-harta-video/






Povești adevărateVideo

Toate exploziile nucleare din istoria omenirii adunate pe o hartă video


Duetul creativ Orbital Mechanics a inclus într-un video de 14 minute toate cazurile cunoscute de testare a bombelor nucleare din 1945 și până în zilele noastre. Acest video a fost pregătit la „aniversarea” a 70 de ani de la prima explozie nucleară.
Clipul video începe cu 16 iulie 1945. Anume atunci au avut loc primele teste ale bombei nucleare pe teritoriul SUA, testări ce au avut loc sub denumirea secretă Trinity. Puterea acelei bombe avea un echivalent de 21 de kilotone de trotil. După aceasta, sunt ilustrate bombardamentele din Hiroshima (6 august 1945) și Nagasaki (9 august 1945). Primele teste ale bombelor nucleare sovietice au avut loc pe 29 august 1949. În video pot fi văzute poligoanele din Rusia, SUA, Asia și Oceanul Pacific.
Cea mai mare explozie nucleară înregistrată este cea a bombei cu hidrogen sovietice АН602, elaborată în perioada 1954—1961 la Academia de științe USSR „I.V. Kurceatov”. Energia exploziei a constituit între 57 și 58,6 megatone în echivalent de trotil sau 2,4·1017 jouli. Această bombă a fost numită Bomba țarului (Царь-бомба), pentru a evidenția caracteristicile ei și pentru a demonstra potențialul nuclear al Uniunii sovietice.
bomba-tarului-ah602
explozia-bombei-tarului
Testarea bombei a avut loc pe 30 octombrie 1961 și a fost lansată dintr-un avion Tu-95V, modificat special pentru a corespunde parametrilor fizici ale bombei. După 2 ore de zbor, bomba a fost aruncată de la o înălțime de 10’500 de metri și a fost detonată la o înălțime de 4 km de la ținta terestră. Tu-95V a reușit să parcurgă 39 de kilometri de la momentul detonării, dar totuși a fost lovit de valul detonării, ca rezultat a pierdut 800 m de înălțime.
Așa ar arăta Parisul, dacă Bomba țarului ar fi fost aruncată peste acest oraș:
bomba-tarului-daca-aruncata-in-paris
Exploziile din atmosferă sunt de culoare roșie, cele de sub pământ de culoare galbenă, iar cele de sub apă — de culoare albastră. În video sunt demonstrate 2153 de explozii. Ultimele teste nucleare au avut loc în octombrie 2006 și mai 2009 în Coreea de Nord.
Imaginea de pe copertă reprezintă explozia bombei nucleare pe atolul Bikini, 1964. Pe acest atol SUA a testat de-a lungul anilor 23 de dispozitive nucleare.
Dar ştiaţi că există
"Mama tuturor bombelor" - MOAB - "Mother of All Bombs" (SUA) şi
"Tatăl tuturor bombelor" - FOAB - "Father of All Bombs" - (Rusia)???????







sâmbătă, 2 ianuarie 2016

HAI, LILY! - "NU-MĂ-UITA" (1)...



„De ce-mi zîmbești, păpușico?,
Hai, Lily, hai Lily, hai Lo,
De unde
știi, inimioara mea
Ce taine-ascunde-n ea?…
Zîmbe
ști, zîmbești și faci tumbe,
 Hai, Lily, hai Lily, hai Lo… ”


De ce-mi zîmbeşti, papuşico?,
Hai, Lili, hai, Lili, hai Lo...
De ce zîmbesti, papuşica mea,
Cu trupul din catifea?

Zîmbeşti, zîmbeşti şi faci tumbe,
Ca să mă înveseleşti,
Ai inima poate din catifea
Şi ochii din bobi de mărgea...
Păpuşă frumoasă cu ochi de comori,
Vom fi totdeauna surori.”

vineri, 18 decembrie 2015

AŞA SE SCRIE ISTORIA? S-O CORECTĂM PUŢIN. POVESTEA CASEI POPORULUI - PALATUL PARLAMENTULUI. PALATELE MELE...





   
 În atenţia Prof.  Dr. Adrian CIOROIANU, istoricul de pe strada mea.

Fragment din romanul "OCHI ALBAŞTRI", Capitolul 17, TRĂNCĂLĂU:

     CENTRUL CIVIC - Proiectul de reconstruire a Bucureştiului: după cutremurul din 1977: o constelaţie de palate, mai mari şi mai mici, ca o salbă de perle...nu numai un singur palat!
  
     „...în afară de Sala Palatului nu mai ştiu despre nici-un palat construit în România. La Castele stăm şi mai prost: n-am văzut decît Castelul Huniazilor, unde am scris o poezie dedicată... turcilor. În Craiova este un palat, Palatul lui Jean Mihail, unde s-a semnat Pacea cu Bulgaria, pentru cedarea Cadrilaterului şi unde a stat şi Tito, coordonînd lupta de partizani din Iugoslavia. Se zice că Jean Mihail i-a cerut Regelui Carol al II-lea voie să acopere palatul cu aurul obţinut din cocoşei. Regele şi-a pus apostila: „ – Da, numai dacă pui monedele în dungă!”. Măcar cîteva palate de mărimea asta să se facă – la tehnica de-acum, nu este chiar aşa de greu!” (v. Convorbirea cu Păcală - în 1971, eu aveam 29 de ani, iar Păcală, 24 de ani!)



      Deci am propus o salbă de palate şi castele împrăştiate în toată România. Ce i-am propus, a stîrnit "arhitectul" din el...

   
„Astăzi, 25 iunie 1984, în al patruzecelea an al aniversării revoluţiei de eliberare şi afirmare naţională, de dezvoltare liberă şi independentă a României, am început lucrările la Casa Republicii şi Bulevardul Victoria Socialismului, mândre şi luminoase ctitorii ale acestei epoci de adânci transformări revoluţionare, construcţii monumentale ce vor dăinui peste veacuri, ca o impresionată mărturie a voinţei locuitorilor Bucureştiului, a întregului popor român, menită a conferi demnitate şi măreţie Capita-lei tării, patriei noastre socialiste, România.”
Semnat, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Aşa scrie pe un pergament îngropat de Ceauşescu undeva la temelia Casei Poporului. 
  

    Pentru realizarea Centrului Civic s-a organizat un concurs de proiecte de arhitectură cîştigat de tînăra arhitectă foarte îndrăzneaţă Anca Petrescu (29-30 de ani), căreia i s-au supus 700 de arhitecţi şi însuşi soţii Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, care n-au ieşit din cuvîntul ei. Cei doi, Nicolae Ceauşescu şi Anca Petrescu, „arhitectul” şi arhitecta, s-au înţeles de minune. Probabil că experienţa de „bună înţelegere” cu mine, nereuşită 100%, i-a dat mai multă înţelepciune tovarăşului nostru dictator.
    După cum lesne se observă, Nicolae Ceauşescu denumeşte fiecare construcţie casă şi nu palat. Muncitoreşte, Palatul Armatei se numea, pe timpul copilăriei mele, Casa Armatei. Palatele aparţineau epocii feudale, aparţineau burgheziei şi moşierimii, aparţineau Domnilor, nu poporului muncitor – aşa era ordinea prestabilită din mintea dictatorului-ctitor. Pe lîngă Casa Poporului, celelalte patru case şi blocurile bulevardelor – şi ele, nişte mici palate – nu mai înseamnau mare lucru, deşi sunt şi ele de mari dimensiuni, o constelaţie de palate. Dar niciunul acoperit cu aur!
  
În mintea Ceauşeştilor – tot aşa -  cuvîntul „domn” însemna „trădător” – de unde pînă unde? – probabil... şi eu, care vorbeam în mod obişnuit cu „domnule”, arareori şi cu „tovarăşe”, obişnuinţă din copilărie, chiar dacă eram membru plin al Partidului Comunist Român, totuşi eram considerat... trădător.
    Centrul Civic:
- Casa RepubliciiCasa Poporului. 25 iunie 1983 – 1997 – astăzi, Palatul Parlamentului.
- Casa Armatei – Ministerul Apărării Naţionale. Alta decît Casa Armatei, cea veche.
- Casa Radio – Radio România. Se pare, s/a demolat.
- Casa de Oaspeţi – astăzi, Hotelul Marriott sau, mai precis,
JW Marriott Bucharest Grand Hotel..
- Casa Academiei Române
- Parcul Izvor
- Bulevardul „Victoria Socialismului” – Bulevardul Unirii.. într-o perfectă unitate arhitectonică. 700 de arhitecţi, n-or fi fost toţi nişte pîrliţi, nişte nebuni!

   Demolări:
- S-au demolat 7 km² din vechiul centru al capitalei: cartierul “Uranus”, Stadionul Republicii şi Stadionul Progresul;
   După Wikipedia: “S-au demolat 19 biserici ortodoxe, 6 sinagogi, 3 biserici protestante, s-au mutat alte 8 biserici şi s-au demolat peste 30.000 case particulare iar peste 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi”.
   O glumă: “Victoria Socialismului asupra Bucureştiului”- “Ceauşima”, mai exact “Ceaushima” (“un fel de Hiroshima”, zice Dinu Giurăscu): “Pe lângă vilele boiereşti şi casele vechi, modeste,
 au fost demolate în cartierul Uranus (demolat tot cartierul Uranus-Izvor) trei biserici: Alba-Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii, iar alte două au fost mutate în altă parte –biserica Schitul Maicilor şi Mihai Vodă. Aceste lăcaşe de cult au fost ascunse, alături de altele care au avut aceeaşi soartă, printre blocuri înghesuite, ca să fie cât mai puţin vizibile.” Străzile demolate din cartierul Uranus: Cazărmii, Brutus,  Bateriilor, Vităneşti, Puţul cu Apă Rece, Vânători, Sapienţei, Apolodor, Meteorilor, Antim, Puişor, Crăiţelor, Aleea Trandafirilor, Militari, Schitul Maicilor, Banul Mihalcea, Meteorilor, Minotaurului, Arionoaia. Cartierul Uranus - se păstrează imagini din filmul românesc realizat prin 1980-81 “Angela merge mai departe”.
   Nicolae Ceauşescu a fost numit, în presa franceză, “Regele
 Ubukarest” (după “Ubu Rege” de Alfred Jary) sau “Ceauşescu I Demolatorul”.
      Am cunoscut cartierul Uranus chiar în timpul evacuării locatarilor şi nu mi s-a plîns nimeni - merita să se dărîăme! - nu era decît o ruină jegoasă, infectă şi mizeră, plină de cîini, pisici şi şobolani. De atunci datează începuturile maidanezilor... Ca "inspector", trebuia să iau aminte, să mă documentez la faţa locului. Am fost trimis intenţionat în zonă, către studioul filmelor de animaţie, "Anima-film", să aduc folii de acetofan pentru un studio "LUX", dedicat proiectării prin desen artistic şi film de animaţie, tot o idee de-a mea, pînă la urmă nerealizată, din lipsă de folii de acetofan, ne-mai-importate. 
     Să-mi re-amintesc:

   „ PĂCALĂ: - Măi, Savine, dacă-ţi faci o casă nouă, nu trebuie s-o demolezi pe cea veche?
    - EU: Te referi la Capitalism?
    - Lasă asta... Vorbeam, aşa, în general.
    - Desigur, demolezi. Dar mai ai şi varianta să construieşti alături. Pentru... comparaţie. Numai dacă e cazul, demolezi...
    - Dar dacă e o ruină?
    - Cu atît mai mult. Ce rost are discuţia asta?
    - Are.” (1971)

    CASA REPUBLICII, CASA  POPORULUI, PALATUL  PARLAMENTULUI. – „cea mai mare realizare din istoria românilor”.
- Recorduri:

- Cea mai mare clădire a unui Parlament din lume şi cea mai mare clădire administrativă de uz civil. Cea mai scumpă clădire administrativă din lume: Costurile clädirii: 1989 - 1.75 miliarde dolari SUA; 2006 - 3 miliarde Euro.
- locul 2 în lume – „clădiri administrative” – după clădirea Pentagonului, SUA. Are 330.000 m². - locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la 
Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Are 2.550.000 m³.
- depăşeşte cu 2% volumul 
piramidei lui KeopsEgipt – considerată o „construcţie faraonică”.
- Descriere:
- Cea mai mare atracţie turistică din Bucureşti.
- Cea mai grea clădire din lume: în fiecare an se scufundă cu cîte 6 mm. Mexicul se scufundă cîte 10 cm pe an.
- O hidoşenie arhitecturală, o ruşine, o megalomanie, o imensitate, după unii găunoşi.
- În aripa de vest se află Muzeul Naţional de Artă Contemporană – deschis în 2004.
- 700 de arhitecţi sub conducerea arhitectului Anca Petrescu. Stil: neoclasicism. 20.000 de muncitori, 24 ore pe zi, în 3 ture.
- Dimensiuni: măsoară 270 
m pe 245 m, 86 m înălţime şi 92 m sub pământ. Are 9 nivele la suprafaţă şi alte 9 subterane. Suprafaţa construită la sol - 66.000 metri pătraţi.
- Amplasată pe Dealul Arsenalului, o creaţie a naturii, parţial artificial. Partea Centrală a Bucureştiului – sector 5.
- Perimetrul curţii: V,N-V - strada Izvor,  N - Bulevardul Naţiunile Unite, E - Bulevardul Libertăţii, S - Calea 13 Septembrie.
- Acces: la 10 minute de Piaţa Unirii şi 20 de minute de Gara de nord (cu autobuzul 123).
- Începerea lucrărilor:  25 iunie 1983, punerea pietrei fundamentale:
25 iunie 1984.
- Proiectul inspirat, în mare, după Carol al II-lea, din anii '35-38, pentru zona Unirii – Dealul Arsenalului.
- Proiect inspirat şi de sistematizarea oraşului Phenian, Capitala RPD Coreeană (de Nord) - aşa s-ar zice.
- Clădirea are 3 registre pe verticală, de la cota 0, are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.
- Detalii, săli:
- 1. Intrarea 13 Septembrie -
un hol mare - coloane sculptate din marmură - scara monumentală ce duce la etajul I. Deasupra scărilor o cupolă din sticlă albastră, un candelabru. Scara, copie a la 
Palatul de Iarnă  Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg - 30 m înălțime - 27 m lăţime, conduce la birourile prezidenţiale, astăzi cabinetul Preşedintelui Senatului. Două saloane de primire - un mozaic inspirat de cel descoperit la Histria. 
- 2. Sala Drepturilor Omului  -
625 mp. Pt. CPEx. Complet 
lambrisată cu lemn de stejar, colorat. 60 de scaune, un fotoliu din aur şi argint pentru preşedinte. Harta ţării.
- 3. Galeria de Onoare şi holul Intrării Oficiale -
Galeria de Onoare cât şi scările a fost refăcută de mai mult de cinci ori, datorită dorinţei lui 
Ceauşescu de a vedea machetele lucrărilor executate la scara 1:1. Scările conduc la etajul 1 al Palatului, unde se află sala A. I. Cuza.
- 4. Sala Nicolae Bălcescu(1819-1852)
- cu lemn de mahon, cadou primit de Ceauşescu din partea prietenului său, Mobutu Sese Seko, președintele statului Zair (azi Republica Democrată Congo).
- 5. Sala Nicolae Iorga (1871 -1940) -
Pereţii: 
Margareta Sterian – "Flori stilizate" şi "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori şi flori de masă", "Toamna la Andriaşu", "Vas cu flori" şi "Primăvara la Andriaşu", Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioară", Zamfir Dumitrescu - "Flori în peisaj de toamnă".
- 6. Sala A.I. Cuza -
sală de protocol la cel mai înalt nivel: "Sala de semnare de documente şi tratative", ce s-ar fi numit România. Cu cea mai mare înălţime (circa 20 m), şi a doua ca suprafaţă - 2.040 m². cu deschidere printr-o 
logie amplă către Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Unirii. Sala de şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor. 
- 7. Sala
 
Ion I. C. Brătianu – Cea mai luminoasă sală - Sala Provinciilor pentru că într-o tematică iniţială trebuia să simbolizeze prin decorare judeţele ţării, lucru care nu s-a mai realizat.
- 8. Sala Tache Ionescu -
pentru târguri, expoziţii, cocktail-uri, cel mai adesea împreună cu sala Unirii.
- 9. Sala Unirii -
 
22 decembrie 1994 inaugurată la a cincea comemorare a Revoluţiei române din 1989. Pentru marile recepţii care ar fi avut loc la nivel de şef de stat.  "Sala de banchete", tratare arhitecturală cu fast a acestei săli.
- 10. Sala C.A.Rosetti – sală de spectacole – Centru Internaţional de Conferinţe – Cel mai important candelabru.
Conferinţe, concerte, piese de teatru etc.
- Parlamentul României: din 1994 – Camera Deputaţilor şi din 2004 – Senatul României.
  
   Nicolae Ceauşescu vizita şantierul construcţiei în fiecare sîmbătă, la ora 12. Omul acesta a muncit enorm, să-şi poată vedea visul împlinit pînă la capăt: să ajung să constat că mi-a îndeplimit aproape toate dorinţele, depuse pe lista mea din din 1971.
   Subsolul e plin de adăposturi, tunele şi alte funcţionaltăţi. Toate acestea nu sînt funcţionale pe deplin. Dacă ar fi fost, nu alegea calea aerului, cu elicopterul. Nea Nicu a avut de gînd să unească Casa Poporului cu reşedinţa lui de la Tîrgovişte, dacă se pensiona. (Date de pe Internet, Wikipedia etc.)
    Un merit aparte au avut şi regimurile preşedinţilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, care au continuat lucrările la Casa Poporului, Casa Republicii, pentru utilizarea ei ca Palat al Parlamentului, pînă în 2008. Mai multe nu ştiu.
    Casa Poporului: n-am „inspectat-o” niciodată, decît pe dinafară, după anii 2000 şi 2008. Prietena mea, Codruţa, a calificat-o: „este o construcţie megalomanică”, de mi-a trecut tot cheful să mai intru înăuntru, pe scări, pe culoare, prin săli şi prin birouri... „Gîndea - ziceam - cu cap de TV...” Dar „am inspectat”, în schimb, cartierul Uranus-Izvor, în drum spre „Animafilm” – am  scris mai sus... Atunci s-au prăsit maidanezii şi şobolanii!
    Cineva a vizitat Casa Poporului şi a scris: “Nu pot să descriu în cuvinte ce am simţit în suflet în momentul în care am păşit în interiorul clădirii. A fost incredibil de frumos. Am reuşit să vizităm o mică parte din parter, 2-3 etaje superioare şi vreo 2 etaje inferioare. M-am gîndit cît de norocoşi suntem că deţinem o astfel de minune. Da, pentru ca, din punctul meu de vedere, Casa Poporului este una dintre minunile Romaniei.”
   Dar s-au găsit “şase” inşi, care să-l critice pentru întregul Centru Civic-Administrativ, “cea mai mare realizare istorică a poporului român”!: la punctual 1.c. “Centrul civic din Bucureşti – investiţia cea mai mare, de multe miliarde de lei, făcută vreodată în România – nu dispune de un buget public şi este construit cu violarea tuturor legilor existente privitoare la construcţii şi finanţarea lor. Costul acestei clădiri imense s-a triplat din cauza schimbărilor pe care le faceţi în fiecare lună în interiorul şi în exteriorul acestei clădiri; “ Scoasă din contextual scrisorii, fraza aceasta, adresată Preşedintelui Nicolae Ceauşescu, sună mai mult a laudă, decît a reproş. Semnează “cei şase”: Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu, Grigore Răceanu.
    Pentru comparaţie: Casa Poporului este prima dintre cele 7 noi minuni ale arhitecturii incluse pe o listă specială de către jurnalilştii BBC. „Cea mai mare şi mai scumpă clădire administrativă din lume, Palatul Parlamentului din Bucureşti este cu adevărat o minune necunoscută. Construită din ordinul dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, clădirea este atât de mare încât este dificil să faci o fotografie care să surprindă mulţumitor grandoarea sa“, citează BBC un avocat, Jann Hoke, care a locuit şi a lucrat în clădirea Parlamentului.
   Printre celelalte minuni ale arhitecturii, din lista BBC, cu care se compară, cităm: Marele Zid Chinezesc, Taj Mahal, Colosseum.


    Aceasta este ultima dorinţă (realizată de către Nicolae Ceauşescu), din lista mea de idei – adică îi ceream o salbă de palate şi castele, în toată România, pornind de la Palatul Jean Mihail din Craiova (azi, Muzeul de Artă) şi de la Castelul Huniazilor -  pe care mi-a îndeplinit-o, printr-o lucrare neterminată, este  constelaţia de palate din Centrul Civic! A durat de construit timp de 20 de ani: 1977-1997.
    

Dintre toţi oamenii cu idei, eu am fost cel mai norocos şi nenorocos, în acelaşi timp. Nici măcar Marele Henri Coandă n-a avut noroc, n-a beneficiat de finalizarea ideilor sale, pentru că s-au abandonat. 
Dar Ceauşescu mai avea şi lista lui şi listele altora; însă lista mea l-a cucerit - ajunsesem... "dictatorul" dictatorului!

BONUS:

    Din bancoteca iEpocii de Aur, cu oameni cu “ochi albaştri”.
   “Dumneavoastră la cine vă gîndeaţi?!”de Şerban Cionoff:
   Cam pe la orele 5 după amiază, un bătrînel intră voios în magazinul “Crevedia” din Bulevardul Titulescu.
   - Bună ziua! Vreau vreo patru-cinci fleici să îmi fac o friptură ca la mama  acasă!
   - Friptură vrei mata? Da’ nişte tacîmuri de-alea ca la fraţii Petreuş, ţi se apleacă? Uite cum faci, deseară, după ce închidem prăvălia, vii şi te aşezi frumuşel la coadă, să prinzi rind.  Dar să fii atent, dimineaţa să nu te vadă T’arşu şi T’
arşa, că nu le place să vadă cozi. Ne-am înţeles?
    - Cum adică, n-avem carne macră?
    - N-avem! E bine?!
    -
‘tu-l în… pe mă-sa p’ăla datorită căruia n-avem noi azi friptură. Las că ştiu eu cine e!
    Iese pensionarul din „Crevedia” şi intră în magazinul de delicatese:
    - Vreau vreo 500 de cafea boabe să mi-o rîşnesc eu, cu mîna mea, pentru o cafea gingirlie...
    - Cafea vrei matale? Da
la nechezol ai alergie? Cîte 100 de grame pe cap de locuitor.
    - Cum adică, n-avem nici cafea?
pe mă-sa păla pentru care nu avem noi cafea boabe. Las că ştiu eu pe cine.
    Nervos pînă la Dumnezeu, pensionarul intră în magazinul de produse de panificaţie:
    - Vreau trei franzele mai rumene, pentru nişte sandvişuri.
    - Unde locuieşti matale şi cîţi membri de familie sunteţi în apartament?
    - Ce te priveşte?
    - Cum de ce? Ca să ştiu cîtă pîine ai voie, ce te faci că n-ai auzit de alimentaţia raţională?
    - Asta-i culmea, nici pîine la liber nu mai avem; ’pe mă-sa p’ăla datorită căruia n-avem noi azi pîine. Las
că ştiu eu pe cine!
    Cînd să treacă strada se simte prins de braţ:
    - Pssst! Vezi maşina aia cu perdeluţele trase, mergem cu ea, stăm la un birou liniştiţi şi ne povesteşti şi nouă la cine te refereai.
    - Nu-i nevoie să mai mergem, vă spun pe loc, eu sînt un cetăţean sincer, fiindcă aşa m-a învăţat partidul.
    - Bine, ne plimbăm şi discutăm tovărăşeşte, dar nu gesticula, că atragi atenţia. Ia spune, pentru carne pe cine ai înjurat?
    - Cum pe cine? Pe Komeiny. Toată lumea ştie că şahinşahul luase carne de la noi, contra petrol şi acuma ăsta nu mai vrea să ne plătească datoria...
    - Şi pentru cafea?
    - Pe fostul preşedinte al Braziliei, generalul Juao Goulart, i-am dat tractoare şi el nu ne-a dat nici pînă în ziua de azi cafeaua la schimb. Să nu îl bagi în mă-sa?
    - Da, dar pentru pîine, la un român te-ai gîndit. La Nea Nicu, nu-i aşa?
    - Aşa e!
    - Şi la nevastă-sa, la Coana Leana?
    - Exact. Şi la Nea Nicu Popescu, de la mine din bloc, şi la nevastă-sa, la Coana Leana.  Le-am dat recomandare la cadre, ca să meargă la specializare în SUA pentru doctorat în ştiinţe agricole şi ei, pe urmă, în loc să meargă la ţară, ca să înfăptuiască revoluţia agrară şi să obţină recolte sigure şi stabile, stau într-un birou, la minister şi plimbă hîrtii. Să nu îi bagi în mama lor?
    - Aveţi dreptate, ne-am lămurit. La revedere şi aveţi grijă, nu spuneţi la nimeni ce am discutat.
    După cîţiva paşi, pensionarul strigă după insul care tocmai dădea să se urce în maşina neagră:
    - Alo, tovarăşu', staţi puţin, vreau să vă întreb ceva foarte important.
    - Spune repede, că mă grăbesc.
    Păi vreau şi eu să ştiu: Dumneavoastră la cine vă gîndeaţi?
    P.S. Asistenţa, în picioare, ovaţionează îndelung.

    (Din Noua „Scînteia” a „Jurnalului Naţional”)


ing. Savin BADEA