miercuri, 6 ianuarie 2016

25% - LA UN "RAHAT" AŞA MARE MOŢ MAI LIPSEA: NORD-COREENII AU TESTAT BOMBA CU HIDROGEN!

Bomba cu hidrogen

Bomba cu hidrogen, cea mai puternică armă nucleară

Bomba cu hidrogen este, de departe, cea mai importantă armă de distrugere în masă pe care omul a inventat-o. Este cel mai puternic tip de armă nucleară, chiar de 2.000 de ori mai puternică decât bombele detonate la Hiroshima şi Nagasaki.
Diferenţa dintre o bombă atomică obişnuită şi una cu hidrogen este tipul de reacţie. Bombele atomice de tip A eliberează energia acumulată prin procesul de fisiune (fenomen spontan sau indus de scindare a unui nucleu atomic greu în mai multe produse cu mase cinetice foarte mari), pe când cele cu hidrogen acţionează prin fuziunea nucleilor de tritium şi deuteriu (fuziunea este, conform dicţionarului explicativ, reacție nucleară de contopire a două nuclee ușoare pentru a forma un nucleu mai greu).
Ivy Mike, prima bombă cu hidrogen
Cu toate că ideea bombei cu hidrogen a apărut în mintea oamenilor de ştiinţă încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceasta nu s-a concretizat decât la începutul anului 1950, când preşedintele Statelor Unite ale Americi, Harry S. Truman, aprobă continuarea cercetărilor în domeniul nuclear. Astfel, sub conducerea lui Edward Teller, ia naştere bomba cu hidrogen.
În 1951 au avut loc două testări ale prototipului armei, dar adevărata invenţie a fost testată pe 1 noiembrie 1952. Primul „copil” pe care ştiinţa l-a dat se numea Ivy Mike şi avea peste 80 de tone, neputând fi transportat cu avionul. Bomba a fost testată în Oceanul Pacific, explodând cu o forţă de 10,4 megatone de TNT, fiind de peste 450 de ori mai puternică decât cea lansată peste oraşul Nagasaki, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ivy Mike a înregistrat recordul ca fiind cea mai mare explozie de până atunci. Astăzi se clasează pe locul al patrulea.
La un an distanţă, Uniunea Sovietică îşi testa şi ea prima bombă cu hidrogen, pe 12 august 1953, pe stepele Kazahstanului. În 1967, China era următoarea ţară care testa arma, prin experimentul de la Lop Nur.

„Mi s-a părut că va cuprinde întreg Pământul” În perioada mai-iulie 1956, America organizează operaţiunea Redwing, care presupunea 17 teste nucleare realizate în aria Oceanului Pacific. Atunci are loc testarea primei adevărate bombe cu hidrogen, varianta mult mai uşoară şi îmbunătăţită a lui Ivy Mike. Bomba a fost ridicată la peste 50.000 de picioare altitudine, într-un bombardier B-52, numit Barbara Grace. Un corespondent de la London Times, care a luat parte la eveniment, spunea că „mi s-a părut că va cuprinde întreg Pământul”. Efectul vizual a fost de impact: explozia, înaltă de peste 25 de mile şi ocupând o arie de 100 de mile, a expus o paletă de culori de la mov la portocaliu şi roz.
„Ceea ce ar trebui să învăţăm este că lumea este mică, că pacea este importantă, iar cooperarea în ştiinţă poate contribui la menţinerea păcii. Armele nucleare, într-o lume unde domină pacea, au o importanţă limitată.” ( Edward Teller, inventatorul bombei cu hidrogen, într-un interviu pentru CNN)
Sursa: HISTORIA.RO
25% - LA UN "RAHAT" AŞA MARE MOŢ MAI LIPSEA: NORD-COREENII AU TESTAT BOMBA CU HIDROGEN!
     Dar ştiaţi că există şi:
- "Mama tuturor bombelor" - MOAB - "Mother of All Bombs" (SUA) şi 
- "Tatăl tuturor bombelor" - FOAB - "Father of All Bombs" - (Rusia)???????
Priviţi ultimele două video-uri.
     ACUM VĂ DAŢI SEAMA DE CE CER CA OMENIREA SĂ TREACĂ LA DEZARMAREA GENERALĂ ŞI TOTALĂ?
CURSA ÎNARMĂRILOR ESTE CA O AVALANŞĂ: SE ACUMULEAZĂ ÎNCONTINUU TOT MAI MULTE ARME ŞI EXPERIMENTE PERICULOASE, CARE NU DUC LA NIMIC BUN! VĂ GARANTEZ PACEA, DACĂ SCĂPĂM DE ARME ŞI DE SĂRĂCIE, CÎT DE CÎT!
     TRĂIASCĂ LIBERTATEA BINE ÎNŢELEASĂ! 

NU LIBERTĂŢII DE A TRAGE CU "PUŞCA"!
NU BOMBEI CU NEURONI CARE INVENTEAZĂ MOARTE!
ing. Savin BADEA


Puteri nucleare declarate
Ţară Focoase active/total* Anul primului test
Statele Unite Statele Unite 5.735/9.960[1] 1945 ("Trinity")
Rusia Rusia ( Uniunea Sovietică) 5.830/16.000[2] 1949 ("RDS-1")
Flag of the United Kingdom.svg Marea Britanie 225[3] 1952 ("Hurricane")
Franța Franţa 350[4] 1960 ("Gerboise Bleue")
Flag of the People's Republic of China.svg China 130[5] 1964 ("596")
Flag of India.svg India 75-115[6] 1974 ("Smiling Buddha")
Flag of Pakistan.svg Pakistan 65-90[7] 1998 ("Chagai-I")
Flag of North Korea.svg Coreea de Nord necunoscut[8] 2006[9]
 



http://xnn.ro/toate-exploziile-nucleare-din-istoria-omenirii-adunate-pe-o-harta-video/






Povești adevărateVideo

Toate exploziile nucleare din istoria omenirii adunate pe o hartă video


Duetul creativ Orbital Mechanics a inclus într-un video de 14 minute toate cazurile cunoscute de testare a bombelor nucleare din 1945 și până în zilele noastre. Acest video a fost pregătit la „aniversarea” a 70 de ani de la prima explozie nucleară.
Clipul video începe cu 16 iulie 1945. Anume atunci au avut loc primele teste ale bombei nucleare pe teritoriul SUA, testări ce au avut loc sub denumirea secretă Trinity. Puterea acelei bombe avea un echivalent de 21 de kilotone de trotil. După aceasta, sunt ilustrate bombardamentele din Hiroshima (6 august 1945) și Nagasaki (9 august 1945). Primele teste ale bombelor nucleare sovietice au avut loc pe 29 august 1949. În video pot fi văzute poligoanele din Rusia, SUA, Asia și Oceanul Pacific.
Cea mai mare explozie nucleară înregistrată este cea a bombei cu hidrogen sovietice АН602, elaborată în perioada 1954—1961 la Academia de științe USSR „I.V. Kurceatov”. Energia exploziei a constituit între 57 și 58,6 megatone în echivalent de trotil sau 2,4·1017 jouli. Această bombă a fost numită Bomba țarului (Царь-бомба), pentru a evidenția caracteristicile ei și pentru a demonstra potențialul nuclear al Uniunii sovietice.
bomba-tarului-ah602
explozia-bombei-tarului
Testarea bombei a avut loc pe 30 octombrie 1961 și a fost lansată dintr-un avion Tu-95V, modificat special pentru a corespunde parametrilor fizici ale bombei. După 2 ore de zbor, bomba a fost aruncată de la o înălțime de 10’500 de metri și a fost detonată la o înălțime de 4 km de la ținta terestră. Tu-95V a reușit să parcurgă 39 de kilometri de la momentul detonării, dar totuși a fost lovit de valul detonării, ca rezultat a pierdut 800 m de înălțime.
Așa ar arăta Parisul, dacă Bomba țarului ar fi fost aruncată peste acest oraș:
bomba-tarului-daca-aruncata-in-paris
Exploziile din atmosferă sunt de culoare roșie, cele de sub pământ de culoare galbenă, iar cele de sub apă — de culoare albastră. În video sunt demonstrate 2153 de explozii. Ultimele teste nucleare au avut loc în octombrie 2006 și mai 2009 în Coreea de Nord.
Imaginea de pe copertă reprezintă explozia bombei nucleare pe atolul Bikini, 1964. Pe acest atol SUA a testat de-a lungul anilor 23 de dispozitive nucleare.
Dar ştiaţi că există
"Mama tuturor bombelor" - MOAB - "Mother of All Bombs" (SUA) şi
"Tatăl tuturor bombelor" - FOAB - "Father of All Bombs" - (Rusia)???????







sâmbătă, 2 ianuarie 2016

HAI, LILY! - "NU-MĂ-UITA" (1)...



„De ce-mi zîmbești, păpușico?,
Hai, Lily, hai Lily, hai Lo,
De unde
știi, inimioara mea
Ce taine-ascunde-n ea?…
Zîmbe
ști, zîmbești și faci tumbe,
 Hai, Lily, hai Lily, hai Lo… ”


De ce-mi zîmbeşti, papuşico?,
Hai, Lili, hai, Lili, hai Lo...
De ce zîmbesti, papuşica mea,
Cu trupul din catifea?

Zîmbeşti, zîmbeşti şi faci tumbe,
Ca să mă înveseleşti,
Ai inima poate din catifea
Şi ochii din bobi de mărgea...
Păpuşă frumoasă cu ochi de comori,
Vom fi totdeauna surori.”