duminică, 8 august 2010

FENOMENUL TUNGUSKA - EU ZIC C-A FOST UN URIAŞ FULGER GLOBULAR

Revista Magazin - Misterul Tunguska, elucidat de un roman

Bombă atomică? OZN? Meteorit gigantic? Cea mai puternică explozie din istoria omenirii rămâne un mister

12 iulie 2008
 Tunguska - un veac de mister

30 iunie 1908, ora 7:17. Treziţi devreme şi ocupaţi cu treburile obişnuite, locuitorii din Siberia, la nord-vest de lacul Baikal, începeau o zi pe care aveau să nu o uite vreodată, o zi care le-a dat mari bătăi de cap oamenilor de ştiinţă din toată lumea şi a stârnit imaginaţia celor care cred în existenţa extratereştrilor. “Fenomenul Tunguska”, aşa cum au fost numite evenimentele de atunci, nu şi-a găsit explicaţia nici până azi.
S-a zguduit pământul

Potrivit martorilor aflaţi la momentul respectiv pe dealurile de lângă lacul Baikal, mai întâi a apărut o lumină puternică, albăstruie, ca o coloană imensă şi strălucitoare care se deplasa pe cer. După circa zece minute, a urmat o sclipire şi mai intensă, însoţită de zgomote ce semănau cu bubuituri de tun. Sunetele puternice au fost "acompaniate" de o undă de şoc extraordinară, care s-a resimţit la sute de kilometri depărtare, spărgând geamuri şi chiar doborând oamenii din picioare. Asta la nivelul solului, căci în aer unda a înconjurat Pământul de două ori!


Cei mai mulţi dintre martori au auzit doar sunetele şi au simţit unda de şoc, fără să vadă explozia iniţială. Alţii au perceput cu totul altfel evenimentele, durata şi succesiunea lor. Exista totuşi o certitudine - a avut loc un fel de explozie, urmată de acea zguduitură teribilă, echivalentă cu un cutremur de 5 grade pe scara Richter. Un alt efect al fenomenului a fost o perturbare a presiunii atmosferice, îndeajuns de puternică încât să poată fi detectată în Marea Britanie. Ulterior, s-a stabilit că forţa exploziei a fost echivalentă cu aproximativ 30 milioane de tone de trotil.

Ploaie neagră şi nori luminoşi

Imediat după explozie, unda de şoc a fost însoţită de un şuvoi de aer fierbinte, care a măturat dealurile, arzând vârfurile înalte ale coniferelor şi pornind incendii care au durat zile în şir. Copacii au fost doborâţi, iar colibele oamenilor au fost spulberate pur şi simplu de pe faţa pământului. Desigur, s-au înregistrat şi victime, oameni şi animale, însă numărul acestora a fost destul de mic. "Norocul", dacă se poate spune aşa, a fost că ciudatul fenomen s-a produs într-o zonă a lumii puţin locuită, fiind astfel evitată o catastrofă.


Acestea nu au fost singurele efecte. Mase întunecate de nori groşi s-au ridicat până la 20 de kilometri deasupra regiunii Tunguska, dând apoi naştere unei ciudate ploi negre. Ore întregi după explozie, undele provocate de aceasta s-au propagat în toate direcţiile, fiind detectate la distanţe foarte mari.


De asemenea, la mari altitudini a fost observat un alt fenomen neobişnuit: nori argintii, masivi şi parcă aprinşi, care au luminat cerul până şi noaptea. Din Siberia şI până în Peninsula Scandinav, datorită prafului rămas suspendat în stratosferă după explozia puternică, lumina a fost atât de intensă în perioada următoare, încât se putea citi sau se puteau face fotografii chiar la miezul nopţii sub cerul liber. Europenii au putut vedea pe cer, vreme de câteva săptămâni, nori de praf şi acea neobişnuită luminozitate nocturnă care le dădea fiori.

Meteorit, cometă, OZN?

Dar ce a fost, totuşi? Ce anume a explodat? Pornind de la această întrebare, oamenii obişnuiţi şi-au lăsat imaginaţia să zburde, iar cercetătorii au început să caute explicaţii logice şi ştiinţifice. De-a lungul celor 100 de ani care au trecut de la producerea fenomenului Tunguska, au fost emise tot felul de ipoteze: a fost vorba de o explozie nucleară, o cometă gazoasă dezintegrată în atmosfera terestră, o gaură neagră sau impactul dintre planeta noastră şi o fărâmă de antimaterie, ori chiar dezintegrarea unei nave extraterestre.


Dacă s-ar fi petrecut în vremurile noastre, un asemenea evenimen, probabil că sute de jurnalişti din toată lumea ar fi asaltat "locul faptei", iar oamenii de ştiinţă s-ar fi întrecut să analizeze fiecare milimetru pătrat al zonei. Din păcate însă a fost vorba de începutul secolului XX şi de Siberia Imperiului Rus, astfel că vreme de peste 12 ani nimeni nu a dat importanţa cuvenită fenomenului Tunguska. Nimeni nu s-a dus acolo, nimeni nu a încercat să găsească o explicaţie ştiinţifică. Singurii care au călcat în regiune după explozia nemaivăzută au fost localnicii.

Expediţiile lui Kulik


Primul care s-a arătat interesat de acest eveniment şi care a organizat o expediţie în regiunea Tunguska, în 1921, a fost cercetătorul rus Leonid Kulik. Acesta a analizat iniţial varianta căderii unui meteorit, însă era intrigat de mărturiile martorilor, care pomeneau de o formă de tub a obiectului cosmic, fapt care nu prea corespundea cu traiectoria pe care ar fi putut-o avea un meteorit. Nici celelalte elemente descrise de martori, norii de fum ori flacăra ca o limbă bifurcată, nu sprijineau această ipoteză.


Cu greu, folosind articole din ziarele vremii şi depoziţiile celor ce asistaseră la eveniment (şi care de multe ori se contraziceau reciproc), Kulik a schiţat un "portret" al misteriosului obiect. Concluzia lui a fost că, dacă într-adevăr fusese vorba de un meteorit, fusese cel mai mare căzut vreodată pe Pământ. Mai rămânea de găsit locul impactului. Kulik a încercat apoi să convingă guvernul sovietic să finanţeze o nouă expediţie care să pornească în căutarea imensului bloc de fier venit din Univers.


Sub pretextul că descoperirea unei asemenea cantităţi de fier ar putea revigora economia naţională, cercetătorul a primit fondurile pentru o a doua expediţie, care a avut loc în 1927. Pornit la drum cu mare însufleţire, cercetătorul a avut parte de o mare dezamăgire odată ajuns în zona cu pricina: nu exista niciun crater care să sugereze prăbuşirea unui meteorit. În schimb, pe o rază de peste 35 de kilometri, copacii erau carbonizaţi şi culcaţi la pământ. Pe de altă parte, în mod incredibil, în locul în care se credea că avusese loc impactul, copacii rămăseseră în picioare, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Argumente pro şi contra


În anii care au urmat, tot mai multe elemente s-au strâns în aşa-zisul "dosar Tunguska". În primul rând, s-a stabilit că locul exploziei a fost undeva în bazinul râului Tunguska, însă cercetătorii s-au lovit de superstiţiile localnicilor, care au ascuns cu grijă, timp de mai mulţi ani, locul exact. Apoi, s-a mai stabilit că fenomenul fusese îndeajuns de puternic încât efectele sale să fie resimţite, într-un fel sau altul, pe o arie ce cuprindea aproape un milion de kilometri pătraţi. Iar de aici încolo, în privinţa obiectului sau obiectelor care au explodat, părerile au început să difere.


Alţi cercetători ruşi au încercat să explice diferit ceea ce se întâmplase în regiunea Tunguska în zorii zilei de 30 iunie 1908: unul susţinea că ar fi putut fi vorba de un "mănunchi" de meteoriţi, care se desfăcea pe măsură ce se apropia de Pământ, iar alţi doi au emis o ipoteză total diferită de a lui Kulik, şi anume că obiectul care a explodat nu era deloc un meteorit, ci o cometă alcătuită din gheaţă şi praf cosmic, fapt ce ar fi putut explica lipsa craterului şi a metalului la locul cu pricina. Nici această ipoteză nu a fost, însă, acceptată de specialişti, întrucât nu explica toate fenomenele care au însoţit explozia, respectiv unda de şoc si cutremurele puternice.

Varianta antimateriei


Teoriile avansate ulterior au devenit tot mai fanteziste. În anii '50-'60 au fost organizate noi expediţii de documentare şi cercetare în regiunea Tunguska, însă acestea au adâncit şi mai mult misterul, căci au fost descoperite sfere microscopice de sticlă, ce conţineau nichel şi iridiu în cantităţi însemnate. Unii specialiştii ar fi putut jura că acestea erau de origine extraterestră şi au ajuns acolo după prăbuşirea unui OZN! Evident, au apărut rapid şi scenariile despre nava extraterestră care ar fi putut avea o avarie şi s-ar fi prăbuşit în Siberia.


Alte ipoteze, mai recente, au luat în calcul varianta ciocnirii dintre Pământ şi o fărâmă de antimaterie, ori apariţia unei găuri negre chiar lângă platoul siberian. Potrivit fizicienilor care au încercat să lămurească fenomenul Tunguska, antimateria ajunsă în contact cu materia poate degaja cantităţi imense de energie, după care dispare fără nicio urmă, lucru care ar putea explica lipsa craterului şi a oricăror alte dovezi materiale de la locul exploziei. Minusurile acestei teorii: nu justifică luminozitatea sau aspectul tubular al fenomenului şi nici de ce nu a explodat antimateria chiar la intrarea în atmosferă.
În ceea ce priveşte ipoteza găurii negre, se presupune că aceasta ar fi străbătut planeta ca un proiectil, ieşind pe partea cealaltă şi pierzându-se apoi în Univers. Totuşi, spun aceiaşi cercetători, o gaură neagră ar fi lăsat în urmă o radioactivitate ridicată şi nu ar fi apărut sub forma pe care au raportat-o martorii.

O ipoteză bizară: bombă atomică


În fine, ultima dintre cele mai vehiculate soluţii la enigma Tunguska era cel puţin la fel de ciudată şi implica o bombă atomică. Această ipoteză a fost înaintată de un alt om de ştiinţă rus, Aleksandr Kazantev, care a vizitat Japonia imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. La Hiroshima şi Nagasaki, locurile în care au avut loc cele două explozii nucleare, cercetătorul a descoperit numeroase elemente comune cu cele apărute imediat după fenomenul Tunguska - norii luminoşi, ploaia neagră şi, nu în ultimul rând, copacii rămaşi perfect drepţi chiar în zona unde a explodat bomba (aceasta explodase la 550 de metri deasupra solului, la Hiroshima). Dar cum ar fi putut exista şi exploda o bombă nucleară taman în Siberia începutului de secol XX?


Şi pe marginea acestei teorii au apărut argumente pro şi contra. Probele prelevate din solul şi vegetaţia din zonă nu prezentau urme de radiaţii. Pe de altă parte, o misterioasă epidemie, care se manifesta prin apariţia unor răni purulente, i-a lovit pe oamenii care locuiau pe o rază de circa 100 de kilometri de explozie, însă medicii ruşi susţineau că e vorba de o banală variolă, care afecta localnicii cu mult înainte de fenomenul Tunguska, şi nicidecum de expunere la radiaţii.


După toate aceste teorii şi ipoteze, fiecare cu argumentele sale, singura concluzie care se poate trage cu certitudine din toată această poveste este că enigma Tunguska a rămas nedezlegată până şi după 100 de ani, chiar dacă a fost cercetată de atâţia oameni de ştiinţă. Şi, probabil, va mai rămâne un mister pentru cine ştie cât timp.



Ar fi putut spulbera Sankt Petersburgul


Potrivit Guiness Book, dacă explozia din 30 iunie 1908 ar fi avut loc mai târziu cu 4 ore şi 47 de minute, din cauza mişcării de rotaţie a Pământului, ar fi distrus complet capitala imperiului rus, Sankt Petersburg. Sau, pe de altă parte, s-ar fi putut produce mult mai departe de Pământ şi ar fi trecut neobservată.


Românii au dezlegat misterul


Doi cercetători români, Ştefan Sgandăr şi Claudiu Sgandăr, susţin că au dezlegat "enigma Tunguska". Pe scurt, ei sunt convinşi că explozia ar fi fost provocată de un glob de plasmă... rupt din Soare. Aceştia sunt convinşi că această ipoteză răspunde la toate întrebările ridicate de-a lungul vremii de toţi prestigioşii oameni de ştiinţă. Traiectoria ciudată a corpului ar fi caracteristică fulgerelor globulare, iar sunetul puternic ar fi fost produs de contactul dintre uriaşul plasmoid ce se deplasa cu viteză supersonică şi atmosferă. De asemenea, susţin cei doi cercetători, plasmoidul se putea separa în două în timpul impactului, determinând acea "limbă de foc" bifurcată despre care povesteau martorii.



80 de milioane
de copaci au fost distruşi în urma exploziei din regiunea Tunguska, fiind afectată o suprafaţă de 2.150 de kilometri pătraţi



Articol de Mădălina Kadar

Bombă atomică? OZN? Meteorit gigantic? Cea mai puternică explozie ...



7 mistere inca neelucidate


Dintre care:
Pe 30 iulie 1908, in inima Siberiei, la Tunguska, s-a intamplat ceva incredibil. Cu o forta uriasa care a fost inregistrata si de care un institut din Anglia, ceva a culcat la pamant hectare intregi de copaci, asezandu-i intr-un model concentric pe pamant. Cativa rusi au vazut o lumina albastra, dar nimeni nu a indraznit sa se apropie de loc. Cercetarile ulterioare nu au gasit absolut niciun fragment de meteorit sau cometa, totul ramanand invaluit in mister...

    

Fenomenul tunguska

În zorii zilei de 30 iunie 1908 , marinarii de cart de pe câteva nave care pluteau pe Oceanul Indian observara un obiect urias care descria o larga traiectorie pe bolta cereasca , îndreptându-se catre Asia . Caravanele care strabateau desertul Gobi si regiunile de nord-vest ale Chinei s-au oprit o clipa din drumul lor ; oamenii si-au ridicat privirile , surprinsi si înfricosati , la trecerea globului de foc , care (dupa calculele stabilite ulterior) probabil ca dezvoltase la suprafata sa o caldura de aproximativ 3000 °C . În satele si micile târguri din centrul Siberiei , oamenii au fost îngroziti de şuieratul asurzitor al ciudatului obiect ceresc . La ora 7,17 , platoul siberian central , situat în apropiere de râul Tunguska Pietroasa s-a cutremurat sub impactul unei explozii atât de puternice , încât centrul seismografic din Irkutsk situat la aproape 900 km la sud , a înregistrat oscilatii de proportiile unui cutremur de grad înalt (4-5 Richter) .

     La impactul ciudatului obiect cosmic cu pamântul , tâsneste o uriasa jerba de foc apoi o unda de soc se propaga în aerul înconjurator, pâna la distante de 700-800 km. În acelasi timp , un suvoi fierbinte matura dealurile împadurite ale taigalei , arzând vârfurile înalte ale coniferelor si producând incendii care au durat zilz în sir . Mii de copaci sunt doborâti , colibe ale nomazilor sunt maturate pur si simplu de pe suprafata pamântului , se înregistreaza victime în rândul oamenilor si animalelor din împrejurimi . Rafalele de vânt care au zguduit usile si ferestrele locuintelor s-au resimtit si în localitati situate pâna la o distanta de 600 km.Mase întunecate de nori grosi s-au ridicat pâna la 20 de kilometri deasupra regiunii Tunguska , dând apoi nastere unei ciudate ploi negre .Vreme de ore în sir , undele provocate de explozie s-au propagat în toate directiile , fiind înregistrate la distante foarte mari , ca de pilda în Anglia , la Greenwich . La mari altitudini a fost de asemenea observat un fenomen neobisnuit , nori de argint , masivi , radiind o luminiscenta ciudata .Din Peninsula Scandinava si pâna în Siberia , lumina a fost atât de intensa în perioada imediat urmatoare încât a fost posibil sa se faca fotografii în miez de noapte . Vreme de câteva saptamâni , pe cerul Europei au fost observati nori de praf si o neobisnuita luminozitate nocturna care se manifesta pâna la latitudini cum ar fi cele ale Spaniei.

     Fireste ca astazi , dupa atâtia ani , puterea exploziei din regiunea Tunguska este greu de calculat , dar oamenii de stiinta sunt de acord ca unicul criteriu de comparatie îl; constituie exploziile din era noastra atomica . În ciuda acestor elemente spectaculoase care prin însasi natura lor ciudata pareau menite sa trezeasca interesul oamenilor de stiinta , vreme de peste 12 ani nu s-a intreprins nimic pentru cercetarea la fata locului a marii explozii si pentru cautarea unei explicatii stiintifice a acestui fenomen probabil unic în istoria Terrei . Asa se face ca pâna la sfârsitul deceniului al treilea al veacului nostru , singurii care s-au încumetat sa se aventureze pâna la locul exploziei au fost crescatorii de reni tungusi si vânatorii . Primul care este interesat întradevar de acest fenomen si încearca sa organizeze o expeditie de documentare este cercetatorl rus Leonid Kulik , pe atunci în vârsta de 38 de ani . Kulik era intrigat mai ales de acea forma de tub prin care satenii descriau obiectul cosmic deoarece nu prea corespundea aspectului pe care îl putea avea un meteorit în traiectoria sa .De asemenea nici norii de fum si nici flacara ca o limba bifurcata nu aveau ce cauta în descrierea unui meteorit , în afara de cazul ca impactul provocase un incendiu de mari proportii in taiga , ceea ce iarasi era greu de presupus , având în vedere ca în acea perioada a anului solul mustea de apa si , practic , mare parte a regiunii se transformase într-o mlastina .

     Facând cercetari în colectiile de ziare vechi , Kulik reusi sa schiteze un fel de portret al obiectului , desi majoritatea martorilor oculari se contraziceau sau chiar înflorisera declaratiile . Un lucru era sigur : daca fusese un meteorit , atunci acesta trebuie ca avusese proportii gigantice , era fara îndoiala cel mai mare meteorit cazut vreodata în Rusia si poate pe întregul Pamânt , caci altfel nu se pot explica puternicele cutremure înregistrate la acea data.

     În anii care au urmat , dosarul Tunguska s-a îngrosat cu numeroase file noi . S-a stabilit ca puternica explozie a avut loc la nord-est de Kansk , undeva în bazinul râului Tunguska Pietroasa , desi aceste încercari s-au lovit de rezistenta unor localnici superstitiosi . În ochii tungusilor meteoritul era un obiect sacru si de aceea ei au ascuns cu grija , mult timp , locul în care a cazut .

     Cercetarile efectuate au dus la concluzia ca efectele exploziei au fost vazute sau auzit pe o arie cuprinzând aproape un milion de kilometri patrati . A.Voznesenki credea ca explozia nu a fost produsa de un singur meteorit , ci mai degraba de un grup care pe masura ce înainta se desfacea din manunchi .

     În februarie 1927 , Kulik porneste a doua expeditie si calatoreste pâna la 13 aprilie când observa primele semne ale exploziei de la 1908: de-a lungul vaii Makirta , cât vedeai cu ochii , malurile erau acoperite cu trunchiuri rasturnate de mesteceni si de pini doborâti de explozie . Pe masura ce grupul înainta spre nord-vest , numarul copacilor smulsi din radacini crestea , toti cu vârfurile îndreptate spre sud sau sud-est. Radacinile smulse din sol se înaltau monstruase , ramurile erau dezgolite de frunze . În general urmele aratau ca focul pornise subit , cu mare intensitate si pe o arie foarte larga . Cu cât se apropia mai mult de centrul exploziei , Kulik vazu cu uimire ca încep treptat sa apara , printre trunchiurile doborâte , copaci care ramasesera în picioare . Iar acolo unde, dupa calculele lui , trebuia sa se afle epicentrul impactului , nimeri într-o padure obisnuita pentru acea regiune , cu copaci având radacinile adânc înfipte în sol , numai ramurile fusesera smulse si scoarta jupuita de pe trunchiuri de parca era o padure de stâlpi de telegraf . Iata deci cum marele crater prezis de Kulik si alti cercetatori , pur si simplu nu exista . De asemenea si încercarea de a gasi unele fragmente meteorice s-a soldat tot cu un esec .

     Prima parere diferita de a lui Kulik a venit în 1930 de la doi specialisti de prestigiu care au emis ipoteza ca obiectul cazut în taiga nu era meteorit ci o cometa alcatuita din corpuri gazoase , ceea ce ar explica de ce n-ar lasa urme metalice dupa caderea ei . În privinta fortei dezvoltate de explozie s-a opinat pentru 10-30 megatone TNT . Totusi , ipoteza cometei nu explica satisfacator toate fenomenele care au însotit marea explozie .

     Peste aproape un deceniu , un prieten al lui Kulik emite o alta ipoteza , si anume ca meteoritul nu a explodat pe suprafata solului , ci în aer , deasupra oceanului .

     Predecesorul lui Kulik , Aleksandr Kazantev , viziteaza Hirosima la scurt timp dupa iesirea Japoniei din razboi. Aici el descopera numeroase si uimitoare similitudini cu fenomenul Tunguska : padurea de stâlpi de telegraf( bomba explodase la 550 m deasupra solului) , norul negru , ploaia neagra , forta uriasa. Asadar explozia unei bombe nucleare în 1908 ??

     Mai recent , oamenii de stiinta din numeroase tari au cautat o explicatie în domeniul fizicii teoretice . S-au conturat în aceasta privinta doua directii: marea explozie din taiga a fost provocata fie de un mic corp de antimaterie , fie de o asa-zisa gaura neagra .

     Conform datelor fizicii teoretice , antimateria singura e stabila , dar în contact cu materia se anihileaza , degajând cantitati imense de energie si disparând fara a lasa nici o urma , ceea ce ar explica absenta craterului si materialului meteoric. Ce nu explica ipoteza este luminozitatea sau aspectul tubular si de ce nu a explodat antimateria chiar la intrarea în atmosfera .

     În ceea ce priveste gaura neagra , se presupune ca aceasta a strabatut planeta ca un proiectil , iesind pe partea cealalta si pierzându-se în cosmos . Gaurile negre exista peste tot în univers , pot avea greutati de miliarde de tone si mase atomice ceea ce ar explica de asemenea absenta craterului. Totusi o gaura neagra ar fi lasat în urma o radioactivitate ridicata , nedescoperita însa de nimeni si nici ea nu explica forma obiectului .

     În ultimii ani unii autori au reluat ipoteze mai vechi , presupunând ca a fost vorba chiar de o nava cosmica cu o grava avarie la motoare ce s-ar fi prabusit în acel loc .

     Fiecare dintre aceste ipoteze are argumente pro si contra , asa ca iata-ne la sfârsitul deceniului al 9-lea ajunsi acolo de unde plecasem. În ciuda faptului ca s-a bucurat de atentia unora dintre cei mai prestigiosi oameni de stiinta , marea explozie din regiunea Tunguska ramâne totusi o enigma .

Iluminatii din Ivanda: Fenomenul TUNGUSKA




COMENTARIUL MEU:  
O ipoteză. Să fi fost un fulger globular uriaş, format deasupra Oceanului Indian şi dus de curenţi pînă în Siberia? Care a explodat. MAI MULT CA SIGUR! (vezi mai sus textul subliniat cu roşu).
Savin BADEA

FULGERUL GLOBULAR
Enigma sferelor de foc
Autor: Camelia ONCIU
Data publicarii: 02/09/2006
Pe linga fulgere, trasnete si tunete, fenomene cu care sintem obisnuiti, pe Terra apar si fulgerele globulare, discuri de foc cu un comportament ciudat
Pe suprafata Pamintului se produc anual aproximativ 16 milioane de furtuni cu descarcari electrice. Pe linga fulgere, trasnete si tunete, fenomene cu care sintem obisnuiti, apar si fulgerele globulare, discuri de foc cu un comportament ciudat. Deseori sint asociate cu OZN-urile. Fulgerul globular a dat multa bataie de cap oamenilor de stiinta, in incercarea de a gasi o teorie satisfacatoare care sa explice formarea, structura si miscarea lui. Anul acesta, s-a reusit reproducerea lui in laborator. Dar sintem inca departe de a sti totul despre fulgerul globular. Misterioasele aparitii incandescente continua sa ne dea fiori si sa provoace lumea stiintifica.
Ghici ce vine pe horn?
In ultimii 300 de ani, de cind se studiaza fulgerul globular, aceasta rara manifestare a electricitatii naturale, au fost adunate mii de marturii si au fost publicate sute de descrieri amanuntite ale acestui fenomen. Cu toate acestea, globul de foc e si azi una dintre cele mai mari enigme ale naturii. In 1852, la citeva clipe dupa ce a auzit un zgomot ca de tunet, un parizian a vazut cum, din semineul apartamentului sau, a tisnit o minge de foc care s-a rostogolit spre el „ca o pisica". Barbatul s-a ferit, tragindu-si picioarele. Sfera s-a dus spre mijlocul camerei. Desi stralucitoare, nu emana caldura perceptibila. Mingea de foc s-a inaltat putin, a pornit inapoi spre punctul din care se ivise, apoi a luat-o in sus pe cosul semineului, explodind la iesirea in aer liber.
Musafirul aerian
Pilotul Valentin Akkuratov, intr-o zi a lui februarie 1946, s-a trezit cu o sfera orbitor de alba in carlinga. Se misca lin, de-a lungul peretelui. Apoi s-a apropiat de fata pilotului, pulsind. Pilotul n-a simtit decit o usoara intepatura in cap. Schimbindu-si culoarea in verzui, sfera s-a dus in cabina de radiotelegrafie si s-a cuibarit sub scaun unde a explodat cu zgomot puternic. Picioarele metalice ale scaunului s-au topit si a izbucnit un mic incendiu. Nimeni n-a patit nimic. Nu s-a putut explica cum a patruns sfera de foc intr-o incinta perfect etansa. In 1977, la Moscova, intr-o scoala, un fulger globular portocaliu cu diametrul de 5 cm a gaurit sticla ferestrei si s-a dizolvat imediat dupa aceea. Gaura parea facuta cu un fascicul laser.
Efecte benefice
Australianul John Barry se grabea sa inchida ferestrestrele cind o sfera luminoasa de marimea unei mingi de handbal a patruns pe usa principala in casa. Era incandescenta si vibra, scotind un sunet usor, de frecventa inalta. A plutit de-a lungul scarilor catre etaj unde se afla dormitorul mamei lui John si a iesit pe geam. A dereglat televizorul, care si-a pierdut imaginea pentru scurt timp. Mama lui Barry, care suferea de multa vreme de reumatism si de-abia putea merge, in urma acestei neobisnuite vizite, s-a simtit mult mai bine, durerile au incetat si ea si-a putut relua treburile in gospodarie. O femeie din Texas s-a trezit si ea cu un glob luminos in sufragerie. Dar trecerea lui n-a avut efecte placute. In urma lui, florile din jardiniera pareau arse.
Bile ucigase
Mai dramatice sint marturiile persoanelor care au avut o interactiune fizica cu mingile de foc. La 8 august 1975, in timpul unei furtuni, o englezoaica a fost lovita de un fulger globular de 10 cm in diametru, inconjurat de un halou. I-a provocat o arsura de gradul I la mina stinga cu care incercase sa-l indeparteze. O rusoaica a avut curajul sa loveasca cu palma sfera care plutea linga intrerupator. Sfera s-a descompus in altele mai mici, care au cazut pe podea. „Abia atunci m-am speriat. Mina imi era arsa pina la os. Pielea de pe degete se innegrise", a marturisit ea. Un alt caz dramatic este cel al unor alpinisti, in 1978, in Caucaz, la 3.900 metri altitudine. Sfera luminoasa a intrat in mai multi saci de dormit, ranindu-i pe alpinisti. Nu au suferit arsuri, ci bucati intregi de muschi le-au fost smulse de pe os. Unul dintre alpinisti a murit, ceilalti aveau cite 7-8 astfel de rani.
Mingi care explodeaza
In vara anului 1978, la Habarovsk (Rusia), un fulger globular cu diametrul 1,5 m a stat aproximativ un minut deasupra unei cladiri, dupa care a explodat, distrugind firele electrice pe o raza de 150 m si lasind un crater cu diametrul de 1,5 m si adinc de 25 cm. Familia Ellison din Noua Zeelanda, in urma unei astfel de intilniri, a ramas fara casa, iar un membru al ei a pierit in incendiu. Cei doi baieti ai familiei, au deschis geamul sa poata vedea mai bine mingea de foc. In citeva secunde, perdelele au luat foc, apoi intreaga casa. O alta relatare spune ca un fulger globular a fost zarit pe o autostrada rostogolindu-se si sarind, lasind in urma gropi de un metru si jumatate in diametru. De unde o forta atit de puternica intr-o minge de foc? La aceasta intrebare, oamenii de stiinta au tot cautat raspunsuri.
Ipoteza bilelor de plasma
Globurile de lumina incandescenta sint cunoscute inca din evul mediu. In contemporaneitate, ele au fost asociate fenomenului OZN, datorita miscarilor nerectilinii. Exista mai multe teorii asupra naturii fulgerelor globulare. Cea mai populara dintre ele spune ca sint niste bile de plasma care ramin concentrate la un loc datorita cimpurilor magnetice autogenerate. Plasma este un gaz de molecule ionizate si electroni. Teoria arata ca, pentru ca o asemenea bila de plasma sa poata exista, ar trebui sa fie extrem de incinsa, iar particulele sa se miste foarte repede. Insa, datorita faptului ca gazul fierbinte este mai usor decit cel rece, o asemenea bila de plasma s-ar ridica in atmosfera extrem de repede. Iar acest lucru nu se observa in cazul fulgerelor globulare. Au fost vazute coborind, nu urcind.
Particula sau unda electromagnetica
Revista „Nature" prezinta ipoteza formulata de doi cercetatori din Noua Zeelanda. John Abrahamson si James Dinniss sint de parere ca etericele mingi de foc nu ar fi altceva decit siliciu aprins. In timpul furtunilor puternice, fulgerele care lovesc pamintul ridica in aer o pulbere fina de particule de siliciu. In prezenta oxigenului si a carbonului, intre particulele microscopice de siliciu se formeaza o retea densa de micro-filamente ce emit lumina. In mod natural, reteaua astfel formata ar lua o forma sferica. P.L. Kapitza, in 1955, lansa teoria electromagnetica: fulgerul globular apare la interferenta unor unde electromagnetice ce provin dintr-o activitate electrica prezenta in decursul unei furtuni. Kapitza a presupus ca durata lunga a mingii de foc se datoreaza unei „fintini" de energie exterioara si a sugerat ca ar putea fi vorba de unde electromagnetice stationare intre nori.
Produse nucleare?
Teoria microfurtunilor (E.L. Hill, 1960) sustine ca fulgerul ce precede fulgerul globular produce o separare a sarcinilor negative (electroni) si pozitive (ioni) care au fost capturate si transportate de pulberi si aerosoli atmosferici. Teoria nucleara a lui M.D. Altschuler (1970) presupune ca, in timpul unei furtuni, fulgerele liniare pot disocia moleculele de apa, iar protonii care rezulta pot da nastere reactiilor nucleare cu O2 si N2. Acest lucru ar explica viata lunga a fulgerului globular. Teoria bozonilor formulata de catre G.C. Dijkhuis (1980), considera ca se creeaza o regiune de plasma in atmosfera prin intermediul unui curent electric cu impulsuri. In stare de plasma, electronii sint suficient de legati intre ei pentru a da nastere unei stari stationare a plasmei, adica fulgerul globular.
Cit o portocala
Fulgerul sferic e glob de foc de culoare alb-albastruie, portocalie, galbena, rosie, roz, gri. Marimea si forma poate varia de la dimensiunea unei portocale la cea a unei mingi de volei sau chiar mai mare, media fiind de 20 cm in diametru, iar forma poate fi regulata (ovala, cilindrica, inelara) sau neregulata (ca o para, flacara sau pata de cerneala). In 6% din cazuri s-au inregistrat variatii de forma, cu un halou transparent, cu coada, cu filamente in miscare in interior. Marginile sint usor estompate si uneori e vizibil un nucleu mai clar. Luminozitatea medie e comparabila cu cea a lampilor de 100W. Astfel, sint vizibile chiar si la lumina zilei. In mod obisnuit luminozitatea sferelor ramine constanta in timpul aparitiei, dar scade in timpul fazei de disparitie. Viteza lor e de ordinul a citiva m/s.
Fulgerul din cada
Foarte rar provoaca senzatie de caldura. Totusi, exista rapoarte despre fulgere globulare care au ars suri si au topit cabluri electrice. Intr-un raport gasit la McNally (1966) se descrie un fulger globular care a lovit un bazin de apa producind un zgomot „ca si cum ai pune o bucata de fier incandescent in apa". S-a mai raportat si un miros distinct ce insoteste fulgerul globular, descris ca fiind intens si respingator, asemanator cu sulful arzind sau ozonul. Mingile de foc sint atrase de obiecte metalice, liniile telefonice, garduri de sirma. Cind se ataseaza de obiecte metalice, se misca de-a lungul acestora. Apar la citiva metri de pamint simultan cu descarcarea electrica dintre nor si pamint. Altele au fost observate atirnind in aer sau cazind din nori spre pamint. Uneori apar ca invirtindu-se, rotindu-se, sarind, mergind in zig-zag sau vibrind atunci cind se deplaseaza. Fulgerele globulare se asaza pe obiecte. Nu se ridica. Unii cred ca sferele luminoase miscatoare sint ghidate de cimpul electric fapt care poate explica atractia lor pentru conductori. Se pot misca si impotriva vintului dind impresia ca ar fi de origine artificiala.
Pe vreme buna sau furtuna
Intr-un mare procent din cazuri, aceste mingi patrund in cladiri prin ferestre, usi sau hornuri. Sint rapoarte care afirma ca iau nastere in clipa cind se da un telefon. Pot exista in orice spatiu inchis metalic, chiar si in interiorul avioanelor. Exista mai mult de 2.000 de observatii facute de piloti si de specialisti care cunosc cerul. Se pot materializa oriunde si pot trece prin orice obstacol. In 52% din cazuri, fulgerele globulare au fost observate in interiorul incintelor, 24% pe strada si doar 1% deasupra norilor. Comportamentul lor e imprevizibil. Datorita acestor performante, multi pot crede ca fulgerul sferic e o structura inteligenta. Fenomenul apare, de obicei, in timpul sau imediat dupa o furtuna cu tunete si fulgere. In majoritatea cazurilor (70%), apare dupa un trasnet. La rusi, 89% din cazuri s-au semnalat in timpul furtunilor si 10% pe cer senin. La japonezi, doar 2,5% din fulgere au aparut in timpul furtunii. Luna preferata a fulgerelor globulare este iulie, urmata de august. Cele mai putine apar in noiembrie. In timpul iernii, sint aproape inexistente. Intervalul in care s-au inregistrat cele mai multe aparitii este intre orele 12 si 15.
Disparitii explozive
Un fulger globular poate disparea in tacere, cu un zumzet usor sau cu o explozie violenta. Stingerea lui este de obicei brusca, exploziva (60% din cazuri), putind produce deteriorari ale obiectelor din jur. Dupa disparitie, in aer poate ramine un miros caracteristic de ozon, sulf sau oxid de azot. Uneori s-a inregistrat prezenta reziduurilor solide a caror origine si natura nu e foarte clara. Una dintre problemele care nu au fost inca rezolvate satisfacator e intelegerea modului in care fulgerele globulare pot sa traiasca atit de mult. Odata cu cresterea diametrului, creste si durata vietii unui fulger globular. In general, traieste mai putin de 5 secunde, dar s-au inregistrat si cazuri de mai mult de 3 minute. Majoritatea celor aproximativ 10.000 de cazuri de observatii ale fulgerelor globulare e de origine rusa. Sint observatii mai ales cu caracter vizual, avind in vedere imprevizibilitatea fenomenului.
Sfera artificiala
Pina acum, incercarile de a reproduce fulgere globulare in laborator fie au esuat, fie au generat numai rezultate vagi. Cercetatorii istraelieni au reusit recent sa recreeze asemenea bile de foc in conditii controlate in laborator. Ei cred ca fulgerul globular este o combinatie de torta si bec cu halogen. Eli Jerby si Vladimir Dikhtyar de la Universitatea din Tel Aviv au folosit o „foreza cu microunde". Dispozitivul este similar unui cuptor obisnuit cu microunde de 600 de wati, cu singura exceptie ca intreaga putere este concentrata in numai un centimentru cub. Au indreptat microundele catre interiorul unui substrat de sticla, siliciu, germaniu, oxid de aluminiu si alte ceramice. Energia microundelor a produs o zona fierbinte in substrat, iar apoi, pe masura ce oamenii de stiinta au ridicat foreza din solid, zona fierbinte a fost ridicata si ea in atmosfera. Picatura fierbinte a devenit, in mod spontan, datorita interactiei cu oxigenul, o bila de foc de aproximativ 3 centimetri care a rezistat citeva zeci de milisecunde. „Bila de foc arata ca o meduza incinsa, zbatindu-se in aer", a spus Jerby. Prin urmare, au reusit sa creeze un fulger globular in miniatura.
Misterul ramine
„Abilitatea noastra de a genera asemenea bile de foc intr-o maniera sistematica poate conduce la diverse tehnici de a sintetiza bile de foc din diferite materiale", explica Jerby. El spera chiar ca aceste mingi de foc sa aiba aplicatii practice in depunerea de straturi subtiri sau producerea de energie. Fulgerul globular ar putea functiona in laborator ca instalatie in care sa se realizeze procese de fuziune nucleara. Si-ar gasi aplicatii in economie, industrie, uz casnic (incalzire, de exemplu). Dar, desi acum poate fi creat in laborator, si sperantele oamenilor de stiinta sint foarte mari, deocamdata bila de foc ramine inca un mister nedezlegat. De existenta fulgerului globular unii oameni de stiinta se indoiesc chiar si in zilele noastre. Obiectiile scepticilor sint foarte asemanatoare cu argumentele acelora care contesta relatarile despre farfuriile zburatoare. Dovezile sint neconcludente, majoritatea, daca nu chiar totalitatea fotografiilor sint indoielnice, si nici o teorie stiintifica logica nu poate da o explicatie plauzibila fenomenului.
Fel si fel de fulgere
In natura, s-au observat mai multe forme de fulger si anume: fulger globular, fulger fierbinte (heat lightning), fulger margica, fulger foaie, fulger tacut, fulger negru, fulger funda, fulger colorat, fulger tubular, fulger cu meandre, fulger stratosferic, jeturi rosii, jeturi albastre, „spiridusi". Fulgerul fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat si este considerat o forma intermediara intre fulgerul obisnuit si cel globular.
Savantii si fulgerele
Natura electrica a fulgerului a fost dovedita de catre M. V. Lomonosov si Benjamin Franklin. Primul a descoperit ca in atmosfera exista electricitate chiar si atunci cind timpul este frumos. Ideile lui stau si astazi la baza teoriilor care explica electricitatea in atmosfera. Franklin a fost primul care a conceput un experiment care a dovedit natura electrica a fulgerului. A presupus ca norii sint incarcati cu sarcini electrice, deci fulgerul trebuie sa fie tot de natura electrica. A experimentat mai intii cu ajutorul unui zmeu. In timpul unor descarcari electrice din Pennsylvania, in anul 1752, cel mai faimos zmeu din istorie a zburat cu scintei. Primul care a studiat serios fulgerul a fost F. Arago (1786-1853), in cartea „Furtuni si fulgere" in care vorbeste si despre fulgerul globular. In 1753, Richmann a reusit, involuntar, sa reproduca in laborator o sfera de lumina, probabil primul fulger globular artificial din istorie. In 1952, savantul suedez Benediks a publicat o lucrare in care spunea: „Inainte de toate, denumirea de fulger globular nu e exacta. Ar fi mai corect sa fie denumit glob fulgerator, deoarece nu e deloc un fulger".
Cifre fulgeratoare
- Fulgerul liniar poate avea o lungime de 1-3 Km si poate dura citeva sutimi de secunde.
- In fiecare minut, globul pamintesc este lovit de aproximativ 1.800 trasnete.
- In fiecare zi, trasnetul omoara, pe intreg globul, 20 de persoane si raneste 80.
- Probabilitatea medie de a observa un fulger globular in timpul unei vieti medii de 80 de ani e de 0,63%.
- In fiecare secunda, izbucnesc circa 100 de fulgere liniare.
- S-a calculat ca exista 4 fulgere globulare la fiecare fulger liniar.
- Un fulger are intensitatea curentului de 10-20 KA si tensiunea electrica de 30-200 MV.
- Doar 1% din populatia Pamintului a vazut un fulger globular.
- Cel mai mare fulger globular cunoscut este de aproape doi metri in diametru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu