joi, 5 august 2010

ACEIA (3)




ISTORIA LUI DACĂ... (3) 

- (2 - 3, adică 72-91)



Jan van Helsing 

 ORGANIZAŢIILE  SECRETE

ŞI  PUTEREA  LOR  ÎN  SECOLUL  XX


O călăuză în reţeaua Lojilor,
a Înaltei Finanţe şi Politici 
(fragmentul 2 - 3, adică 72-91)


CAPITOLUL  II   -  ACEIA*

Josef Landovski

Rakovski – Interogatoriu

...............ACEIA (3) - CINE SÎNT ACEIA?*

(* Subtitlul meu, SB.)

ACEIA*

CINE S}NT ACEIA?*
(72-91)

72
Kuzmin: Să ajungem la un final. Cine sunt "Aceia"?
Rakovski: Credeţi că dacă aş şti cine sunt "Aceia", m-aş afla aici întemniţat?
73
Kuzmin: De ce?
Rakovski: Foarte simplu, cine-i cunoaşte pe "Aceia" nu se află în postura să fie obligat să-i numească. Aceasta este o regulă elementară a conspiraţiei inteligente, ştiţi şi dumneavoastră.
74
Kuzmin: N-aţi spus dumneavoastră că ei sunt bancheri?
Rakovski: Eu nu, amintiţi-vă că eu am spus totdeauna "Finanţa Internaţională" şi când voiam să-i numesc am spus mereu "Aceia" şi nimic altceva. Dacă vreau să vă informez, mă pot referi numai la fapte, nu pot numi persoane, deoarece eu nu-i cunosc. Cred că nu vă înşel, dacă spun că "Aceia" nu sunt persoane care ocupă funcţii în politică sau bănci, în lume. După câte ştiu, de la omorârea lui Rathenau - Rathenau de la Rapallo - ei folosesc în politică şi în Finanţe numai intermediari. Bineînţeles, bărbaţi în care au deplină încredere, care garantat le sunt fideli, din o mie de motive. De aceea putem fi siguri că politicienii şi bancherii sunt oamenii lor "de paie", oricât de mare ar fi rangul lor sau oricât ar voi să pară că sunt Independenţi.
75
Kuzmin: Totul este logic şi de înţeles, dar nu cumva dumneavoastră încercaţi să camuflaţi şi să vă jucaţi de-a v-aţi ascunselea? După cele ce cunosc eu din acte şi despre persoana dumneavoastră, aţi jucat un rol mult prea mare în această conspiraţie, ca să nu ştiţi mai multe. Nu bănuiţi cel puţin o persoană dintre "Aceia"?
Rakovski: Da, dar poate n-o să mă credeţi. Eu cred că sunt personalităţi mistice ale Puterii absolute, un fel de Gandhi, dar nu atât de bătătoare la ochi. Nume sau adrese ale "Acelora" nu cunosc. Imaginaţi-vă: Stalin ar stăpâni azi Uniunea Sovietică ca un simplu cetăţean, fără ziduri şi fără gardă personală. Care ar fi mijlocul prin care s-ar putea feri de atentate? Mijlocul fiecărui conspirator, indiferent câtă putere are, este anonimatul!
76
Kuzmin: Este foarte logic ceea ce spuneţi, totuşi eu nu vă pot crede.
Rakovski: Vă rog să mă credeţi, eu nu ştiu! Dacă aş şti, ce fericit aş fi eu azi! N-aş sta aici pe scaun să-mi apăr viaţa! Eu înţeleg îndoiala dumneavoastră şi că meseria de poliţist vă împinge să aflaţi lucruri mai concrete. Ca să vă fac pe plac şi ca o necesitate în discuţia pe care o ducem, voi încerca să vă iniţiez.
Ştiţi că istoria nescrisă, pe care o cunoaştem numai noi, îl dă pe Adam Weishaupt, în secret, ca întemeietorul primei Internaţionale comuniste. El era şeful Iluminaţilor, ordin mason cunoscut; numele l-a purtat de la a doua conspiraţie comunistă, anticreştină a epocii noastre. Acest mare revoluţionar, semit şi iezuit, a prevăzut triumful Revoluţiei franceze; el s-a decis (sau a fost însărcinat) să creeze o organizaţie absolut secretă - se spune că şeful lui a fost filozoful Mendelssohn - şi să conducă mai departe ţelurile politice ale Revoluţiei franceze, spre a o transforma într-o revoluţie socială, pentru înfăptuirea comunismului. În acele timpuri era un mare pericol enunţarea comunismului ca scop.
De aici toate măsurile de precauţie ale Iluminaţilor. A trebuit să treacă încă un secol,  pentru ca cel ce se intitula comunist să nu fie aruncat în închisoare sau executat. Ceea ce a rămas un mister, este legătura între Weishaupt cu aderenţii lui şi primul Rotschild. Aceşti renumiţi bancheri au finanţat primul Komintern (Revoluţia franceză).
Este cunoscut că, de îndată ce cei cinci fraţi Rotschild şi-au împărţit între ei imperiul financiar european, o putere secretă i-a ajutat să-şi sporească averea legendară. Poate au fost primii comunişti din catacombele bavareze (Weishaupt şi Co. în 1790), care s-au răspândit apoi în întreaga Europă.
Alţii spun, ceea ce cred şi eu, că Rotschild a fost nu numai trezorierul, ci şi capul acelor primi comunişti misterioşi. Această teorie se sprijină sigur pe faptul că Marx şi căpeteniile de vârf deja cunoscute (printre alţii Heine, Herzen), ale primei Internaţionale, ascultau de baronul Lionel Rotschild. Disraeli, evreu, primul ministru englez, a format imaginea revoluţionară a lui Lionel Rotschild, acest multimilionar de care asculta o gloată de spioni: carbonari, masoni, evrei, ţigani, revoluţionari etc...
Acestea par fantasmagorii, dar este dovedit că fiul bătrânului Nathan Rotschild a dus o luptă contra ţarului Nikolai în favoarea lui Herzen, pe care a câştigat-o.
În lumina acestor fapte adevărate, putem spune pe drept cine este întemeietorul maşinăriei Acumulării şi Anarhiei ce reprezintă Internaţionala Finanţei; este acelaşi care a creat Internaţionala revoluţionară.
Ceva genial: prin capitalism, să creezi acumularea capitalului în cel mai înalt grad, să împingi proletariatul spre greve şi să-l aduci la disperare şi în acelasi timp să creezi organizaţia care să unească proletariatul şi să-l pună în mişcare spre revoluţie.
Acesta este capitolul cel mai "sublim" din istorie. Şi încă mai mult: vă amintiţi de spusele mamei celor cinci fraţi Rotschild "dacă fiii mei nu doresc, nu vom avea război". Adică ei au fost arbitrii şi stăpânii păcii şi ai războiului, nu regii. Puteţi să vă imaginaţi un fapt de o asemenea importanţă cosmică? Nu vedeţi deja că războiul a căpătat o funcţie revoluţionară? Război - Comuna! De atunci, oricare război a devenit un pas uriaş spre Comunism. Cu o putere magică a fost ajutat Lenin în dorinţa lui împărtăşită de Gorki între 1905-1914! Recunoaşteţi cel puţin, că două din cele trei pârghii care au dus lumea spre Comunism n-au fost şi nu au putut fi mânuite de proletariat. Războaiele n-au fost iniţiate şi purtate de Internaţionala a III-a şi nici de Uniunea Sovietică, care nu exista atunci. Nici acele grupări minore de bolşevici din exil n-au putut să ducă sau să provoace războaie, cu toată dorinţa lor arzătoare. Acest lucru este limpede. Mai mult, Internaţionala sau Uniunea Sovietică n-au putut ajunge la acumularea capitalului, şi anarhia naţională sau internaţională a producţiei capitaliste este capabilă să distrugă imense cantităţi de hrană, în loc să le-o dea celor ce mor de foame, este capabilă să determine ca "jumătate din mapamond să producă gunoi, iar cealaltă jumătate să fie obligată să-l cumpere" - citat din Rathenau*.
Proletariatul nu-şi poate asuma progresia geometrică a inflaţiei galopante, devalorizarea, furtul perpetuu al plusvalorii, nerefinanţarea capitalului economisit, lipsa procentelor adecvate la capital, scăderea continuă a puterii de cumpărare, care duc la pauperizarea clasei de mijloc, principalul duşman al Revoluţiei.
Nu proletariatul are în mână pârghia războiului sau a economiei. El este pârghia a treia, vizibilă şi care, printr-un ultim salt asupra fortăreţei statului capitalist, îl cucereşte. Desigur, îl cucereşte dacă "Aceia" îi permit.
77
Kuzmin: Toate acestea, expuse atât de literar, au un nume: contradicţia capitalismului - în discuţia noastră am repetat-o de o sută de ori. Dar dacă faceţi aluzie la o Putere sau o Acţiune pe care proletariatul nu o cunoaşte, eu vă cer concret să-mi numiţi acum un fapt anume.
Rakovski: Sunteţi mulţumit cu un singur exemplu? Aşadar, "Aceia" au izolat politic pe ţar în războiul ruso-japonez. America a finanţat Japonia, mai bine spus, Jakob Schiff şeful casei bancare Kuhn Loeb & Co., cel mai mare urmaş al băncii Rotschild. Puterea lui era atât de mare, încât a reuşit ca naţiunile ce posedau colonii în Asia (Franţa, Anglia, Olanda), să treacă de partea împărăţiei japoneze xenofobe; această xenofobie o simte acum Europa.  În lagărele  japoneze,  prizonierii  ruşi au fost instruiţi de
-----------------
* Ministru de externe, evreu, în Germania, 1922
americani revoluţionari şi trimişi înapoi la Petrograd ca luptători perfecţi; cei ce au finanţat pe japonezi, au obţinut învoirea Japoniei în această acţiune.
Războiul ruso-japonez, prin înfrângerea organizată a armatei ţariste, a fost un prolog spre revoluţia din 1905. Chiar dacă revoluţia a fost prematură, era aproape să triumfe. Ea a creat condiţiile politice necesare pentru victoria din 1917.
Mai mult încă. Aţi citit biografia lui Trotzki? Vă amintiţi de perioada lui de început ca revoluţionar? Era încă un băieţaş, după fuga lui din Siberia, când s-a aciuat printre emigranţi în Londra, Paris, Elveţia; Lenin, Plechanov, Martov, văd în el un novice foarte promităţor. Dar el, la prima sciziune îşi permite să rămână independent şi ia rol de arbitru. În anul 1905, la doar 25 de ani, se întoarce singur în Rusia, fără de partid şi fără organizaţie proprie. Citiţi rapoartele "nefrizate" ale lui Stalin despre revoluţia din 1905, rapoartele lui Lunatscarski, care nu este trotzkist. Trotzki stă în fruntea revoluţiei din Petrograd. Acesta este adevărul. Numai el se ridică cu prestigiu şi popularitate dintre revoluţionari. Nici Lenin, nici Martov, nici Plechanov, nu sunt la înălţimea lui. Cum şi de ce se ridică acest necunoscut Trotzki şi capătă deodată autoritate peste cei mai cunoscuţi şi vechi revoluţionari? Foarte simplu. El s-a căsătorit. Cu el vine în Rusia soţia sa, Sedova. Ştiţi cine era ea? Fiica lui Jivtovski, din cercul bancherilor Warburg, companionii şi verii lui Jakob Schiff, ai grupului financiar care a finanţat Japonia şi care prin Trotzki, a finanţat revoluţia din 1905. Aici aveţi motivul pentru care Trotzki se află deodată pe treapta de sus a revoluţionarilor. Şi aveţi de asemeni, cheia pentru a vă explica persoana lui Trotzki. Facem un salt în 1914. În spatele atentatului contra moştenitorului tronului, a stat Trotzki; acest atentat a dezlănţuit primul război mondial. Credeţi că atentatul şi războiul au fost simple întâmplări? Analizaţi, vă rog, în lumina "neîntâmplării", mersul operaţiunilor din Rusia. "Manevrarea" înfrângerii este o capodoperă. Ajutorul aliaţilor pentru ţar a fost aşa de dozat şi regulat, încât ambasadorii aliaţilor de pe atunci spuneau că prostia ţarului duce ofensive de automasacrare. Carnea de tun a ruşilor era imensă, dar fără importanţă. Ofensivele organizate au dus la revoluţie. Încolţiţi din toate părţile, au găsit soluţia în proclamarea unei Republici democrate. O republică a "soliilor", cum a numit-o Lenin, şi a asigurat nepedepsirea tuturor revoluţionarilor. Kerenski mai organizează încă o ofensivă de masacru, ca să dea republica democrată peste cap şi, mai mult, Kerenski trebuie să predea puterea totală a statului, comuniştilor. Trotzki preia "neobservat" întregul aparat de stat. Acesta este adevărul despre mult cântata Revoluţie din Octombrie. Bolşevicii au luat puterea pe care "Aceia" le-au permis să o ia şi le-au predat-o.
78
Kuzmin: Îndrăzniţi să afirmaţi că Kerenski a fost complicele lui Lenin?
Rakovski: Nu al lui Lenin, ci al lui Trotzki, mai bine-zis complicele "Acelora".
79
Kuzmin: Absurd!
Rakovski: Nu puteţi înţelege? Tocmai dumneavoastră? Mă uimiţi. Dacă dumneavoastră, ca spion, v-aţi afla comandant într-o fortăreaţă pe care inamicul vrea să o cucerească, nu aţi deschide porţile celor ce o asaltează şi în serviciul cărora sunteţi? Nu veţi risca să muriţi în timpul asaltului, dacă un agresor vă crede duşman? Credeţi-mă, fără monumente şi mausolee, comunismul datorează mai mult lui Kerenski decât lui Lenin.
80
Kuzmin: Vreţi să spuneţi că Kerenski s-a lăsat de bună voie învins?
Rakovski: Da, pentru mine este sigur. Înţelegeţi, vă rog, eu am fost la toate prezent. Vă spun mai mult: ştiţi cine a finanţat revoluţia din Octombrie? "Aceia" au finanţat-o, mai bine spus, aceiaşi oameni care au finanţat Japonia, revoluţia din 1905. Jakob Schiff şi fraţii Warburg, adică marele cuplu al băncilor, una din băncile Federal Reserve, banca Kuhn Loeb & Co. la care au participat şi bănci europene: Gugenheim, Hanauer, Breitung, Aschberg de la "Nya Bank" din Stockholm. Am fost martor la predarea banilor. Până a venit Trotzki, eu am fost singurul dintre revoluţionari. La sfârşit a venit Trotzki. Aliaţii l-au expulzat din Franţa pentru acţiuni subversive şi tot ei l-au lăsat liber să meargă în Rusia aliată, unde să organizeze înfrângerea. Tot fapte întâmplătoare? Cine a dirijat aceasta? Aceiaşi oameni care au reuşit, prin intermediul lui Rathenau, să-l facă pe Lenin să treacă liber prin Germania. "Aceiaşi" oameni au reuşit în Anglia, ca Trotzki să iasă dintr-un lagăr canadian şi, cu paşaport, să treacă liber toate graniţele până în Rusia. Dacă veţi studia odată istoria revoluţiilor şi războaielor civile cu spiritul cercetător al unui poliţist, veţi găsi o sumedenie de fapte "întâmplătoare".
81
Kuzmin: Bine, să spunem că toate acestea n-au fost la întâmplare; ce consecinţe practice reies din ele?
Rakovski: Lăsaţi-mă să isprăvesc această scurtă poveste, apoi tragem concluziile. Trotzki, de la venirea lui la Petrograd, este acceptat fără rezerve. După cum ştiţi, divergenţele de păreri între el şi Lenin în timpul revoluţiei au fost mari. Totul s-a dat uitării şi Trotzki este maestrul triumfător al revoluţiei, chiar dacă Stalin o doreşte sau nu. De ce? Secretul îl păstrează soţia lui Lenin, Krupskaia. Ea ştie cu adevărat cine este Trotzki, ea l-a convins pe Lenin să-l accepte pe Trotzki. Ea l-a deblocat pe Lenin în Elveţia. Lenin a ştiut cât de imens a fost ajutorul material din afară adus de Trotzki; vagonul plombat a fost dovada. Apoi unirea tuturor acelora de stânga revoluţionară, socialişti, anarhişti, este opera lui Trotzki şi nu încăpăţânarea lui Lenin. Nu degeaba este liga veche a proletarilor evrei adevăratul "partid" al lui Trotzki cel fără partid, "liga" din care au fost recrutate 90% din căpeteniile revoluţiei. Bineînţeles, nu liga publică, ci liga conspirativă, care pătrunsese în toate partidele socialiste şi ai căror şefi stăteau sub conducerea acestei ligi.
82
Kuzmin: Şi Kerenski?
Rakovski: Şi Kerenski împreună cu alţi şefi de partide naţionaliste, partide conservatoare.
83
Kuzmin: Cum aşa?
Rakovski: Nu uitaţi rolul masoneriei în prima fază burghezo-democratică a revoluţiei!
84
Kuzmin: Ascultau şi ei de "ligă"?
Rakovski: Cu o treaptă mai presus de ei, dar ascultau de "Aceia".
85
Kuzmin: Cu toată mişcarea marxistă care se ridica şi le periclita drepturile şi viaţa?
Rakovski: Cu toate acestea. Desigur ei n-au recunoscut pericolul. Ţineţi seama, fiecare mason crede că ştie mai mult decât realitatea, imaginaţia lui se orientează după dorinţele lui. Apoi, numărul mare de masoni în guvernele statelor burgheze, este pentru ei dovada puterii lor politice. Ţineţi cont că, pe vremea aceea, toţi şefii de guverne ai aliaţilor, cu mici excepţii, au fost masoni. Ei toţi au crezut că revoluţia se va desfăşura ca revoluţia franceză. Masonii n-au învăţat lecţia întâi, că în revoluţia cea mare, în care ei au jucat un rol important, majoritatea lor a fost înghiţită: marele maestru, principele de Orleans, regele, care era tot mason, apoi Girondinii, Herbertiştii, Iacobinii ... Dacă vreo câţiva au scăpat cu viaţă, aceasta a fost datorită lui Napoleon şi loviturii lui de stat din Brumaire.
86
Kuzmin: Vreţi să spuneţi că masonii au fost sortiţi să moară de mâna revoluţiei pe care ei înşişi o iniţiaseră?
Rakovski: Exact... Aţi pronunţat un adevăr secret. Eu sunt mason, vă voi destăinui secretul care li se spune masonilor că îl vor afla. Dar nici a 25-a, sau a 33-a, sau a 93-a lojă nu-l află.
87
Kuzmin: Şi ce poate să fie?
Rakovski: Organizaţia masonică a fost creată cu scopul de a pregăti revoluţia comunistă mondială, lichidarea clasei burheze şi a clasei de mijloc, lichidarea fizică a conducătorilor burgheziei, care înseamnă sinuciderea fiecărui mason mai important. De aceea, spre a li se ascunde adevărul, este nevoie de atâta teatru, mistere, secrete etc... Nu pierdeţi ocazia să priviţi trăsăturile feţei ce exprimă stupoarea şi spaima fiecărui mason, când înţelege că trebuie să moară pentru revoluţie. Este un spectacol de râs.
88
Kuzmin: Şi mai negaţi încă, prostia din naştere a burgheziei?
Rakovski: Neg prostia clasei burgheze, nu a anumitor indivizi ai ei. Prezenţa caselor de nebuni nu demonstrează că nebunia este generală. Masoneria este o casă de nebuni, dar în libertate. Eu continuu. După victoria revoluţiei, s-a ivit prima problemă: pacea, şi cu ea, prima sciziune în partid. Nu vreau să discut despre lupta de la Moscova, între adepţii şi adversarii păcii de la Brest-Litovsk. Vreau să spun că gruparea care s-a numit mai târziu "opoziţia lui Trotzki", cei lichidaţi şi cei ce urmau să fie lichidaţi, toţi fuseseră sau erau contra semnării păcii. Această pace a fost o eroare, o trădare inconştientă a lui Lenin faţă de revoluţie. Închipuiţi-vă pe bolşevici la Naţiunile Unite sau la Conferinţa de pace de la Versailles, în spatele lor cu armata roşie, dotată şi întărită de aliaţi. Dar Lenin, orbit de putere, susţinut de Stalin, urmaţi de aripa naţional-rusă a partidului, au izbândit. Astfel s-a născut naţional-comunismul, sub care Stalin a ajuns azi la apogeu. Desigur, au fost lupte interne, dar numai în măsura în care nu distrug statul comunist - aceasta este condiţia sine qua non a opoziţiei, până azi. Acesta a fost motivul eşuării noastre şi al insucceselor ce au urmat. Dar a fost o luptă sălbatică, chiar dacă a fost camuflată, pentru a nu pierde puterea. Trotzki a organizat atentatul lui Kaplan contra lui Lenin. Din ordinul lui, Blukim a ucis pe ambasadorul Von Mirbach. Puciul Spiridonovei şi al social-revoluţionarilor ei, era în înţelegere cu Trotzki. Soţul ei nu fusese bănuit, era acel Rosenblum, un evreu din Lituania cu numele O'Reilly, unul din cei mai buni spioni ai Intelligence Service. L-au ales pe Rosenblum, ca în cazul unui eşec, vina să cadă pe englezi şi nu pe trotzkişti. Aşa s-a şi întâmplat. Războiul civil ne-a dat posibilitatea să renunţăm la metodele conspirative şi teroriste, el ne-a dat puterea în mână, când Trotzki a fost numit organizatorul şi şeful armatei rosii. Armatele sovietice, care se retrăgeau mereu din faţa "armatei albe" şi au redus Uniunea Sovietică la mărimea principatului Moscovei, au început ca prin minune să fie victorioase. Pe ce cale credeţi, prin minune sau întâmplare? Vă pot spune: nouăzeci la sută este datorită "Acelora". Să nu uităm că armata albă era formată din "democraţi" cu restul de menşevici şi din alte partide liberale, în mijlocul cărora "Aceia" au avut foarte mulţi oameni în serviciul lor. Când a preluat Trotzki puterea, ei au căpătat ordin să trădeze pe "albi", cu promisiunea că vor face parte din viitorul guvern sovietic. Maiski a fost unul dintre aceştia, unul din puţinii faţă de care "Aceia" şi-au ţinut cuvântul şi aceasta numai pentru că s-a arătat loial faţă de Stalin. Prin aceste acte de sabotaj, împreună cu diminuarea ajutorului pentru generalii "albi“, sărmanii idioţi au suferit înfrângeri peste înfrângeri. În sfârşit, Wilson a luat decizia să se pună capăt ostilităţilor prin punctul 6 din cele 14. În timpul războiului civil, Trotzki a fost prezumtivul urmaş al lui Lenin. Lenin, care scăpase de glonţul lui Kaplan, nu va mai scăpa cu viaţă din eutanasia care s-a complotat împotriva sa (şi care a fost aplicată de medicul său, Levin).
89
Kuzmin: Trotzki i-a scurtat viaţa? Un "clou" în procesul dumneavoastră!
Rakovski: Trotzki? Poate a acţionat şi el. "Aceia" au atâtea canale şi posibilităţi, încât execuţia tehnică este lipsită de importanţă. Cert este că şi-au atins scopul.
90
Kuzmin: Oricum, uciderea rafinată a lui Lenin este de o mare importanţă, încât ar trebui adusă în discuţie la primul proces.
Rakovski: Vă sfătuiesc să nu vă atingeţi de acest fir roşu, este prea periculos, chiar pentru Stalin însuşi. Puteţi face cu propaganda dumneavoastră ce voiţi, dar "Aceia" au şi ei propaganda lor şi ei sunt mult mai puternici decât eventuala mărturisire a lui Stalin. Zicala "qui prodest" lasă să cadă bănuiala că Stalin este ucigaşul lui Lenin.
91
Kuzmin: Adică, ce voiţi să spuneţi?
Rakovski: Metoda clasică ca să descoperi un ucigaş, trebuie să afli cui i-a folosit crima. În cazul lui Lenin, Stalin a fost acela care a smuls puterea, Stalin, şeful dumneavoastră. Este un secret cunoscut. Dacă Trotzki nu i-a urmat lui Lenin, cauza nu a fost de natură umanitară. În timpul ultimei boli a lui Lenin, Trotzki poseda mai multă putere decât avea nevoie. Noi aveam deja condamnarea la moarte a lui Stalin; scrisoarea pe care Krupskaia a smuls-o bărbatului ei, a fost motiv îndeajuns pentru Trotzki să-l lichideze pe Stalin. Dar o întâmplare neprevăzută a cauzat eşuarea planurilor noastre. Trotzki s-a îmbolnăvit, o boală ca din senin, luni de zile. Nu a fost în stare de nici o activitate în momentul decisiv, când Lenin murea. Natural că un Trotzki pregătit pentru misiunea sa nu putea fi deodată improvizat. Nici unul din noi, nici Zinoviev, nici Kamenev n-a avut instrucţiunile sau pârghiile necesare în mână. De altfel, Trotzki, gelos, n-ar fi lăsat pe nimeni să-l înlocuiască. Aşa că, la moartea lui Lenin, ne aflam în faţa lui Stalin (care dusese o nemaipomenită activitate secretă) şi am întrevăzut, pentru noi trotzkiştii, viitoarea înfrângere în Comitetul Central. Deci, trebuia să improvizăm o soluţie: aceia dintre noi care se puteau alătura lui Stalin, trebuiau să se alăture, să devină mai stalinişti decât el, să exagereze, adică să-l saboteze. Restul îl cunoaşteţi, lupta noastră subversivă şi eşecul permanent faţă de Stalin, care s-a dovedit un geniu în materie poliţienească. Mai mult încă: dintr-un atavism naţionalist, Stalin pune accent pe elementul rusesc şi se înconjoară de indivizi pe care noi am fost hotărâţi să-i nimicim, promotori ai comunismului naţional în contradicţie cu comunismul internaţional pe care-l reprezentam noi. Stalin a pus Internaţionala în slujba Uniunii Sovietice; aceasta este în slujba lui, deci Internaţionala îi slujeşte lui. Dacă vom căuta în istorie o paralelă, o putem găsi în bonapartism şi dacă mai căutăm o personalitate asemănătoare lui Stalin, nu o vom găsi. Eu cred că am găsit o paralelă: Fouché şi Napoleon. Dacă lăsăm la o parte a doua jumătate din viaţa lui Napoleon, cu lucruri fără importanţă ca uniforme, ierarhie militară, coroană, care pe Stalin nu-l interesau, şi luăm ceea ce este important: sugrumarea revoluţiei, căreia el nu-i aduce nici un serviciu, ci se foloseşte de ea, identificarea cu vechiul imperialism rusesc, ca Napoleon cu cel galic, crearea unei pături aristocratice, nu din militari, căci nu a avut victorii, ci din pătura birocratico-poliţienească...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu