CODRUŢA


Asculta mai multe audio Muzica

DIALOG

DIALOG

Prelucrare după textul trimis de Ely. 
Codruţei.

Întreabă fata pe iubit: "- Îţi plac?"
El îi răspunde: " - Nu.", un nu posac.
" - Drăguţă mă găseşti?", îl ia la rost.
El îi răspunde: " - Nu.", un nu anost.
" - În inima ta sînt? Nădăjduiesc."
El îi răspunde: " - Nu.", un nu firesc.
C-o ultimă sforţare l-a-ntrebat:
" - De plec, vei plînge după mine beat?"
Răspunsul lui tot " - Nu.", un nu greu spus.
Ea dă să plece tristă, spre apus.

Iar el icni şi-o prinse delicat
De mînă şi-i răspunse răspicat:
" - Eu nu te plac, iubito, te iubesc.
Nu te găsesc drăguţă, te găsesc
Frumoasă foc, superbă, înger pur,
Şi inima nu mi-ai furat-o, jur! - 

Tu inima mea eşti! - aşa exist!... 
Şi dacă pleci, eu mor!" - surîse trist.

Savin BADEA

NU TE POT UITA

Găbiţei.

Nu pot uita sărutul mătăsos al stelelor sclipind îngîndurate
Şi adormite-n părul tău lucios, ademenite şi nemîngîiate -
Ţi le-am cules şi alintat duios şi mi-au rămas în palme mai departe,
În amintirea dorului frumos şi-al clipelor atît de minunate.

Nu pot uita fiorul luminos ţîşnit de sub arcade sprîncenate,
Cînd te-am privit şi m-ai privit sfios, şoptindu-ne cuvinte fermecate -
Şi-am înţeles că inima nu poate fi un ecou nătîng şi mincinos,
Am auzit-o, ca pe-a ta, cum bate, aşa de-ndrăgostită de frumos.

Nu pot uita şi-mi pare dureros timpul acela de-aş uita vreodată
Pe draga mea cu trupul unduios, minunea mea, Zaraza mea curată -
Visez mereu să te ridic de jos, ca peste prag să mi te trec în casă,
Lebădă albă, păr de abanos, iubita mea, posibila mireasă.

28 septembrie 1964
Savin BADEA

CĂLIN NEBUNUL - poemul meu

 Imagine:Eminescu.jpg
 CĂLIN NEBUNUL - poemul meu
Prelucrare după basmul cules de Mihai EMINESCU.
Poem dedicat CODRUŢEI.

1(strofa)    1(secvenţa)
…Era odat’ un Împărat
Şi-avea trei fete insul,
Frumoase cum nici n-ai visat,
Să baţi întreg cuprinsul.
2
La soare te puteai uita, 5
Strălucitorul soare,
La cele trei fecioare ba,
Stînd floare lîngă floare.
3
Tustrele erau dulci comori,
Înalte, o mîndreţe, 10
Dar cea mijloacă din surori
Un pisc de frumuseţe:
4
Cu doi bujori în obrăjori
Şi buze moi ca fraga,
Doi ochi „nu-mă-uita” şi flori
În păr de aur draga.
5   2
Amu, din cîţi feciori plecaţi
Din cele patru vînturi,
Toţi fii de crai şi de-mpăraţi,
Veniţi cu-alai şi cînturi, 20
6
Bătrînul Împărat, noros,
Tunînd, fără sî-i pese,
I-alungă pe acei frumoşi,
Rîvniţi chiar de prinţese,
7
Dar mai amînă pretendenţi, 25
Zicînd că prea-s necoapte,
Să mai rămînă-o zi prezenţi,
Măcar o bună noapte…
8
Şi cum făcea, cum desfăcea,
Plecau mofluzi şi-aceia… 30
Ce dacă fata şi-i dorea,
Stîrnind în ea femeia!
9   3
Acu,-ntr-o seară, trei feciori
Veniră şi cerură
De soaţe cele trei surori, 35
Făcînd cam multă gură.
10
Dar tatăl, neînduplecat,
Nevrînd să dea niciuna,
Zicănd că nu-s de măritat,
Tustrele, măcar una… 40
11
Atunci ieşiră-afar’ cei trei
In curtea din cetate,
S-au pus să fluiere-ntre ei,
Cum numai Dracul poate,
12
Şi-atunci, iscat ca din nimic, 45
Se face-un nor mai mare,
În care fiece voinic,
Din cei trei fraţi dispare.
13   4
Rotiţi într-un vîrtej iuţit,
Ce gîndul nu-l pricepe, 50
Se duc într-un vacarm cumplit
Şi-un nechezat de iepe,
14
În zbor întins, spre asfinţit,
Topindu-se în zare –
Cei trei flăcăi care-au răpit 55
Trei zîne răpitoare.
15
Au fost trei zmei şi-au dispărut
Cu fetele tustrele…
Stă tatăl uluit şi mut
Cu ochii după ele. 60
16
Acu,-mpăratul supărat
A dat o sfoară-n ţară
În patru vînturi, răspicat,
Iar olăcarii zboară:
17   5
Că cine va găsi, îndat’, 65
Pe cele trei prinţese,
Îl unge mare împărat
Şi-i dă, fără să-i pese,
18
Comoară şi palat, temei,
Juma de-mpărăţie 70
Şi-o fată, pe ales, din trei,
Nevasta lui să fie.
19
Apoi, tot cătrănit, a dat
O straşnică poruncă,
Să-i facă turn însingurat, 75
În munţi sîlhui, pe-o stîncă,
20
Căci el va sta în turnul său,
Plîngînd să se închine,
Uitat să fie, dacă-i rău,
Bine vestit, de-i bine. 80
21
Iar treburile lui de stat,
Le-a-ncredinţat la sfetnici,
Să fie numai înştiinţat,
De se ivesc nemernici.
22   6
Acu, prin jur, ca timp, un ceas,  85
Era un sat pe-o vale
Şi-un om cu trei feciori acas’,
Cu griji şi angarale.
23
Doi dintre ei au fost ce-au fost,
Dar unul ca niciunul -  90
Şedea-n cenuşă ca un prost:
Era Călin Nebunul.
24
Dar toţi voinici, şi gospodari,
Frumoşi, voioşi, ca focul!
Şi-au zis cei doi din fraţi mai mari:  95
“ – Să ne căutăm norocul!
25   7
Să batem lumea-n lung şi-n lat,
Să le găsim pe fete!”
Sare Călin: “ – Ne-ntîrziat!
Voi fi în brînză: iete!”  100
26
“ – Hai! Că-mpăratul e zorit:
Dă bani de cheltuială,
Mîncare pentru ghiftuit
Şi strai de primeneală.”
27
Acu, ei fac dintr-o nuia  105
Un arc – săgeata zboară –
Şi-acolo unde va cădea
Fac un popas de-o seară.
28
Aruncă primul spre zenit,
Acel’ din fraţi mai mare,  110
Şi-n două zile au găsit
Un lac cu trei izvoare.
29   8
Aruncă şi cel mijlociu
Săgeata lui spre soare
Şi-au mers trei zile, vai şi chiu!,  115
Şi dau de-un lac mai mare.
30
Apoi a tras şi-acel Călin
Cu arcul o săgeată,
De-au mers trei luni de zile şi-n
Trei luni de nopţi o dată!  120
31
Dar iată locul de popas.
Şi zic cei mari în glumă:
“ – Nebunule, ne-ai cam rămas,
Parcă n-am fi de-o mumă!”
32
Popasu-i cu copaci umbroşi,  125
Pe-un mal de rîu în spume,
Doar cei viteji şi norocoşi
Îl pot găsi prin lume.
33   9
Mergînd, pe drum au terminat
Şi cremenea şi-amnarul,  130
Dar dintr-un ultim scăpărat
Şi-aprinse focul jarul.
34
Să nu se stingă nicidecum,
E musai să-l păzească,
Să-l înteţească, dacă-i scrum,   135
De vînturi să-l ferească.
35
Iar dacă, totuşi, va fi stins
Şi nu mai e văpaie,
Să taie capul celui prins
C-a adormit la paie!   140
36
Acu, cei mici adorm subit
Şi a rămas cel mare,
Da'-n crucea nopţii au venit
Un vuiet şi-o vîltoare:
37   10
Era un zmeu – Trei Căpăţîni –  145
Şi: “ – Hai la luptă cruntă!
Că-mi calci moşia din bătrîni,
Fără de drept… Hai, trîntă!”
38
“ – Hai!” – zice Nenea. Ş-o luptat,
S-a pus să-l şi răstoarne,   150
La omorît şi l-a tranşat
În trei căpiţi de carne.
39
“ – Măi, fraţilor, cît aţi dormit,
Eu m-am luptat cu zmeul.
L-am tot tăiat şi căsăpit   155
Şi iată-l, feteleul!”
40
A doua noapte, cel mijloc
Stă treaz la foc de strajă,
Iar pe l-al nopţii trist soroc
Vine-un zefir, o vrajă.   160
-->
41     11
Acu’, cei doi au adormit
Şi-şi mîncă porcii jirul,
Zefiru-n vuiet s-a-nteţit
Şi-i un vacarm zefirul.
42
Alt zmeu, zis Patru-Căpăţîni,  165
Zice: „ – La luptă dreaptă!
Că-mi calci moşia din străbuni.
Numai să vezi, aşteaptă!”
43
„ – Hai!” – şi mijlocul s-o luptat,
S-a pus să-l ia de coarne,  170
L-a omorît şi l-a tăiat -
Patru căpiţi de carne.
44
„ – Măi, fraţilor, cît aţi dormit,
Eu m-am bătut cu zmeul,
L-am tot izbit şi dovedit  175
Şi iată-l paraleul!”
45   12
Şi s-a-mplinit un alt soroc:
Venind Călin Nebunul,
Să pună vreascuri peste foc,
Să ardă pîn’ la unul;  180
46
Acu’, cei mari adorm visînd,
Dar vine muştereul,
Cu şapte căpăţîni la rînd,
A opta fiind chiar zmeul.
47
„ – Măi, hai la luptă, bre, Călin!”  185
„ – Hai!”, zice şi mezinul –
Pe zmeu îl cunoştea deplin,
Iar pe Călin, hainul;
48
Căci zmeul era năzdrăvan,
Ca şi Călin Nebunul –   190
De zmei nu-i lipsă pe tăpşan,
Dar şi Călin e unul!
49   13
Se luptă ei, se luptă greu,
Viteji fără pereche,
Şi l-a tăiat Călin pe zmeu,  195
Da’ numai’ de-o ureche!
50
Şi-o picătură a picat
De sînge… stinge focul…
Şi-aşa, prin beznă, s-au luptat,
Pîn’ ce-a venit Norocul;  200
51
O ploaie cade din senin
Şi-i pune-un strop pe gură
Şi-atunci s-a opintit Călin:
- Să vezi tăvălitură! –
52
Pe zmeul cel împeliţat,  205
Împlătoşat cu coarne,
L-a smotocit şi l-a tăiat
În opt căpiţi de carne.
53   14
Şi-acum... ei?, ce te faci, Călin?
Foc nu-i şi nici scînteie!  210
Agale, lîngă rîul lin,
Căta tăciuni să-şi ieie.
54
Şi a ajuns la un copac.
Suind în pin, spre zare,
Zări un foc, un vîrf de ac,  215
Lucind în depărtare.
55
Coboară din copac şi cum
E jos se şi porneşte,
Se-ndeamnă fluierînd la drum
Şi-un om dormind găseşte:   220
-->
56
„ – Măi, bună noapte, om străin!” –
Zice Călin Nebunul.
„ – Mulţam’ matale, Domn’ Călin!” –
Zice şi-acela, unul.
57   15
„ – Da’ cine eşti, bătrîn hoinar?”  225
„ – Sunt Sfîntul De-cu-Sară.”
Şi-l leagă bine de-un stejar,
Nebunul cu o sfoară.
58
Prea-bine mulţămit de-acum,
Din nou pe jos porneşte,  230
Tot fluierînd şi tot pe drum,
Alt adormit găseşte:
59
„ – Măi, bună noapte, om străin!” –
Zice Călin Nebunul.
„ – Mulţam’ matale, Domn’ Călin!” -  235
Zice şi-acela, unul.
60
„ – Da’ cine eşti? – întreabă iar.
„ – Sunt Sfîntul Miez-de-Noapte.”
Şi-l leagă bine de-un arţar,
Dar dă de altul… Şoapte:  240
61   16
„ – Măi, bună noapte, om străin!” –
Zice Călin Nebunul.
„ – Mulţam’ matale, Domn’ Călin!” –
Zice şi-acela, unul.
62
„ – Da’ cine eşti?” – întreabă iar.   245
„ – Sunt Sfîntul Zori-de-Ziuă”.
Şi-l leagă bine de un par
Să nu se facă ziuă.
63
Sfîrşită-i treaba de acum.
Din nou pe jos porneşte,  250
Tot fluierînd şi tot pe drum,
Cu rîvnă, voiniceşte.
64
Ajunge el la loc viran,
Unde zărise focul,
Lîngă o groapă, pe-un maidan,   255
Cu pirostrii cît locul –
65   17
Se fierb trei vaci într-un cazan
Şi-n spuză coace-o turtă.
Călin Nebunul, năzdrăvan,
Se miră: „ – Ce de burtă!”   260
-->
66
În jur dorm doisprezece zmei
Şi două mari zmeoaice,
Mamele zmeilor acei,
Enormi, cît cinci ursoaice.
67
Călin Nebunu-n hîrb îşi ia  265
Vreo doi tăciuni cu care
S-aprindă focul, şi-n lulea,
Şi pleacă-n graba mare.
68
Dar o miroznă s-a ivit,
Aşa, ca voal de boare,  270
Şi, cum-ne cum, ademenit,
El gustă din mîncare.
69   18
Un strop de apă clocotit
Pică c-o buşitură
Pe zmeul mare, adormit,   275
Trezit de-acea arsură.
70
Pe o ureche i-a picat,
Iar zmeul straşnic ţipă,
Înnebunit, înfuriat,
Sculînd alţi zmei în pripă,   280
71
Şi-aceia, dacă s-au sculat,
Fac hărmălaie mare,
Prind pe Călin, bine legat,
Cu gînd să îl omoare.
72
„ – Lăsaţi-mă, că-s om sărac,   285
Mă rog Domniei Voastre…”
Dar zice zmeul spre dănac,
Cu vorbe dulci, măiastre:
73   19
„ – Dacă ne-aduci pe fata lui
Împăratul Roşu,  290
Păzită straşnic de doi şui,
Căţelul şi Cocoşul!”
74
„ – De ce n-o luaţi că sunteţi zmei
Şi tari precum o stîncă?...”
„ – Am lua-o noi, dar vezi, acei   295
Sar toţi şi ne mănîncă.
75
Noi suntem duhuri de liman,
Din cele necurate,
Pe cînd tu, om şi pămîntean,
Poţi trece lesne toate!   300
-->
76
Cu noi Căţelul e turbat,
Cucoşul cîntă-n strună,
Ne cată straja prin palat
Şi ca pe boi ne mînă.”
77   20
Dar tot Nebunul mai viclean:  305
„ – Haideţi, măi zmei, cu mine,
Căci eu sunt om şi pămîntean
Şi-o-ţi trece toţi cu bine.
78
Cucoşul nu va mai cînta,
Nici Cîinele n-a bate…”   310
Dar taman cînd Călin vorbea,
Vede-un voinic: de coate,
79
Legat de un stejar bătrîn,
C-o funie cît şapte,
Dar insul fuge şi-i rămîn   315
Mîinile-n crengi legate.
80
Ei merg pe-o cărăruie-n şir
Spre-a Roşului cetate,
Cu iederă şi trandafiri
Şi turnuri crenelate.  320
81   21
Străbat prin codrul cel umbros
Spre pisc de stîncă şuie,
Pe lîngă rîul unduios,
Spre mîndra cetăţuie.
82
În jur tufişuri şi brădet,
Poieni de vis în floare,   325
Sub Luna poleind cochet
A rîului splendoare.
83
Dar, iată, rîu-i prăvălit –
Prăpastia-i adîncă –   330
Un pod din bîrne arcuit
Din colţ în colţ de stîncă;
84
Sub el, cascada urlă rău,
Curgînd, sclipind vioaie,
Şi se prăvale-adînc în hău,   335
Unde renasc puhoaie.
85   22
Peste cascadă, fluierînd,
Trece Călin şi zboară
Toţi zmeii necuraţi, la rînd,
Cu răgete de fiară.   340
86
Apoi pîrîul pleacă-n chei,
Ascuns de-o vale-adîncă.
Nebunul de Călin – ehei! –
E sus pe-un vîrf de stîncă.
87
Iar zmeii, răsuflînd din greu,  345
L-ajung, din munte-n munte:
„ – Călin Nebunule, eşti zmeu,
De stai mereu în frunte?”
88
Iarăşi Călin, neobosit,
Le zice: „ – Măi, zmei – drace – 350
Ce-a fost, de-acum am isprăvit,
Dar greul e dincoace!”
89   23
Pe-un vîrf golaş, urcat în cer,
Trecînd cu bine toate,
Ajung la nişte porţi de fier,   355
Închise cu lăcate.
90
Dar nu tu Cîine, nici Cucoş!...
Zice Nebunul: „ – Bine!...
Aici stă Împăratul Roş?”
Da’ nu-i răspunde nime’.”   360
 



(va urma) 
 Savin BADEA



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu