duminică, 29 septembrie 2013

INDEPENDENŢA ENERGETICĂ

INDEPENDENŢA ENERGETICĂ

BIOTEHNOLOGII


SURSA: FOAIA NATIONALA.RO

Atentie la Rosia Montana! Priviti exploatarea miniera de la Rosia Poieni [VIDEO]

satul geamana de langa rosia poieni Atentie la Rosia Montana! Priviti exploatarea miniera de la Rosia Poieni [VIDEO]
Share on Facebook 

 

Presupun că APELE ROŞII-SÎNGERII filmate la ROŞIA MONTANĂ (secvenţa de la minutul 1:09, din videoclipul cu Moise GURAN) sunt de fapt... CONCENTRATE DE CUPRU şi de alte metale tentante, elemente extrase de minusculii mineri - MICROBACTERIILE. "Mîncătoarele de cupru" acţionează şi natural şi la voia specialiştilor. O veche variantă abandonată dintr-o mare  prostie! 
P.S. Biotehnologiile pot fi o parte a fluxului tehnologic global al unei instalaţii de preparare care va trebui să valorifice, împreună cu alte metode, şi alte metale, altele decît aurul şi argintul: Cu, Te, Ge, Se, Ta, Tl, Sb, Zr etc (adică: Cupru, Telur, Germaniu, Seleniu, Tantal, Taliu, Stibiu, Zirconiu etc. - mai tot tabelul lui MENDELEEV, aşa cum am mai scris.) ÎNSĂ!!!!... Nu-i nevoie numai de entuziasm şi poezie, ci şi de reînfiinţarea tuturor "institutelor de cercetări şi inginerie tehnologică miniere", ci şi de continuarea cercetărilor şi fundamentarea lor. La facultate, profesorii mei m-au învăţat să exploatăm şi să preparăm pînă şi sterilele din iazurile de decantare, dacă tehnologiile ne permit sau să lăsăm urmaşilor această sarcină deloc uşoară. Regele MIHAI spunea că "AM LUAT ŢARA CU ÎMPRUMUT DE LA COPIII NOŞTRI ŞI TREBUIE SĂ LE-O DĂM ÎNAPOI", mai bogată.
ing. Savin BADEA, inginer prepartare minereuri şi cărbuni.






ANEXĂ:

Institutul Geologic DESFIINŢEAZĂ proiectul RMGC: Cianurarea integrala, EXCLUSĂ din start

Institutul Geologic al Romaniei (IGR) a remis, luni, un punct de vedere comisiei parlamentare Rosia Montana in care subliniaza faptul ca solutia propusa de RMGC, de cianurare integrala a minereului, este din start exclusa ca solutie tehnica.



Institutul Geologic DESFIINŢEAZĂ proiectul RMGC: Cianurarea integrala, EXCLUSĂ din start
Institutul Geologic DESFIINŢEAZĂ proiectul RMGC: Cianurarea integrala, EXCLUSĂ din start
Specialistii invoca mai multe argumente. Printre altele, ei spun ca, din punct de vedere economic, daca s-ar aplica aceasta metoda, s-ar pierde cantitati importante de stibiu, germaniu, tantal, care sunt considerate materii prime "critice" conform definitiei europene. Totodata, din punct de vedere ecologic se arata ca biodegradabilitatea slamului de cianurare este estimata la 120 de ani, in conditiile climei din zona, in timp ce slamurile de flotatie se distrug in doar sase luni, se arata in documentul obtinut si publicat de Centrul de Investigatii Media.

Totodata, geologii spun ca iazul de decantare proiectat pentru a fi amplasat in bazinul Vaii Corna este urias, iar zona nu il poate asimila, pentru ca studiile pe care se bazeaza RMGC nu arata contextul geologic real.

In plus, acelasi bazin de decantare ar putea genera "imense probleme de control post-mining", din cauza permeabilitatii mari a versantului stang, dar si din cauza gradului intens de fisurare.

Pe de alta parte, acestia constata ca metoda propusa de RMGC permite exclusiv obtinerea aurului si argintului, nu si valorificarea celorlalte multe metale pretioase. "Conform calculelor noastre, bazate pe analizele comunicate de RMGC, au fost ignorate ca rezerve potentiale 161 de tone de Te, 49 de tone de Ge, 127 de tone de Se, 116 tone de Ta, 777 de tone de Tl, 1.220 de tone de Sb, 29.763 de tone de Zn si pana la 129 de milioane de tone de feldspat potasic", afirma specialistii IGR, care sustin ca daca investitia RMGC va fi aprobata cu procedeul tehnic propus, acest lucru "ar priva tara noastra de avantajul de a fi primul producator potential de Sb, Te si Ge din Europa".

In aceste conditii, geologii spun ca din punct de vedere economic proiectul "pare neavantajos pentru statul roman", pentru faptul ca nu poate asigura valorificarea complexa a zacamantului mixt de la Rosia Montana.

Contactat de sursa citata, directorul general al IGR, Stefan Marincea, a declarat ca solutia RMGC este una pentru lumea a treia, adica una cu o investitie minima, care aduce profit desi sacrifica resurse importante.
SURSA:
REALITATEA.NET

Cercetătorii români dezvoltă o soluție ecologică pentru Roșia Montană!

1 / 1 imagini
Cercetătorii români dezvoltă o soluție pentru extragerea aurului de la Roșia Montană printr-o tehnologie ecologică, prietenoasă cu mediul, care nu implică în niciun fel utilizarea cianurilor. Știință&Tehnică a primit pe adresa redacției următorul comunicat de presă, dat de Insitutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE-CA – site oficial) prin care suntem anunțați că extragerea aurului din minereuri se poate face și printr-o tehnologie alternativă cianurilor, o tehnologie inovatoare la care cercetătorii români lucrează de mai multă vreme. Publicăm comunicatul de presă ca atare și revenim cu informații noi, în curând.
„În cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA se studiază și se experimentează de mai mult timp o tehnologie relativ nouă pe plan mondial pentru extragerea componentelor din minereuri, tehnologie care nu implică „cianurarea”. Această tehnologie alternativă, cu elemente de noutate aparținând cercetătorilor români, poate fi aplicată cu succes și în cazul extracțiilor de aur de la Roșia Montană.
Tehnologia permite extragerea tuturor componentelor din minereuri / conglomerate prin procesul de fragmentare selectivă a rocilor cu impulsuri de înaltă tensiune și mare putere. Metodele studiate și propuse de ICPE-CA sunt absolut ecologice, bazându-se pe electrotehnologii și lichide magnetice ce acționează pe principiul diferenței de densitate a componentelor, respectiv separarea electrodinamică prin diferența de conductibilitate electrică a metalelor sau a altor componente.
Față de aceste aspecte semnalate, ICPE-CA poate să se implice în vederea soluționării acestei probleme atât de delicate, prin oferirea unor soluții viabile și, cel mai important, perfect ecologice.”

Citește și articolul Roșia Montană – o alternativă nepoluantă la cianuri, în care cunoscutul scriitor și jurnalist Știință&Tehnică Alexandru Mironov dezvăluie o altă tehnologie nepoluantă românească, dezvoltată la Baia Mare.

  CITEȘTE PE LARG DESPRE TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ DEZVOLTATĂ DE CERCETĂTORII ROMÂNI ÎN EDIȚIA DE OCTOMBRIE A REVISTEI ȘTIINȚĂ&TEHNICĂ

 

ROȘIA MONTANĂ. Soluție alternativă pentru cianuri?

Cercetătorii români dezvoltă o soluție ingenioasă pentru extragerea aurului de la Roșia Montană printr-o tehnologie ecologică, prietenoasă cu mediul, care nu implică în niciun fel utilizarea cianurilor. La începutul lunii octombrie, pe adresa redacției am primit un comunicat de presă, dat de Insitutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE-CA) din București prin care eram anunțați că extragerea aurului din minereuri se poate face și printr-o tehnologie alternativă cianurilor, o tehnologie inovatoare la care cercetătorii români lucrează de mai multă vreme. Am investigat subiectul și iată ce am aflat.
Comunicatul ICPE-CA este următorul: „În cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA se studiază și se experimentează de mai mult timp o tehnologie relativ nouă pe plan mondial pentru extragerea componentelor din minereuri, tehnologie care nu implică „cianurarea”. Această tehnologie alternativă, cu elemente de noutate aparținând cercetătorilor români, poate fi aplicată cu succes și în cazul extracțiilor de aur de la Roșia Montană. Tehnologia permite extragerea tuturor componentelor din minereuri / conglomerate prin procesul de fragmentare selectivă a rocilor cu impulsuri de înaltă tensiune și mare putere. Metodele studiate și propuse de ICPE-CA sunt absolut ecologice, bazându-se pe electrotehnologii și lichide magnetice ce acționează pe principiul diferenței de densitate a componentelor, respectiv separarea electrodinamică prin diferența de conductibilitate electrică a metalelor sau a altor componente. Față de aceste aspecte semnalate, ICPE-CA poate să se implice în vederea soluționării acestei probleme atât de delicate, prin oferirea unor soluții viabile și, cel mai important, perfect ecologice.” Curioși fiind în privința acestei tehnologii, am luat legătura cu cercetătorii de la ICPE-CA și am stat de vorbă cu cercetătorul științific Mihai Bădic, șeful echipei care a dezvoltat această soluție alternativă cianurării.

Ce înseamnă fragmentarea selectivă a rocilor?
Cercetarea privind fragmentare selectivă a rocilor cu impulsuri de înaltă tensiune și mare putere a început la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică în urmă cu trei ani, după ce patru oamenii de știință români entuziaști, specialiști în laboratorul de înaltă tensiune, au descoperit noi informații și studii în legătură cu diversele tendințele de dezvoltare pe plan internațional. Ideea în sine nu le aparține.
„Să ne închipuim că avem un conglomerat mineral, un bolovan de dimensiunile unui pepene”, exemplifică Mihai Bădic. „Să spunem că acest conglomerat provine din Africa de Sud și conține diamante de felurite dimensiuni înglobate în bolovan împreună cu alte componente. Să spargi bolovanul cu ciocanul și să cauți bucățile de diamant este o muncă meticuloasă care consumă foarte mult timp”, continuă cercetătorul român. „În cazul fragmentării selective, bolovanul se așează într-un container de inox, în mediu lichid dielectric, care poate fi și apa, și se procesează cu ajutorul unor trenuri de impulsuri (impulsuri repetate de înaltă tensiune și mare putere) cu o serie de caracteristici speciale, printre care o pantă de creștere situată sub 500 de nanosecunde. Aceste impulsuri trebuie adaptate ca formă și valori la diversele minereuri pe care le căutăm. După procesarea bolovanului prin trenurile de impulsuri, obținem o grămadă de nisip pietriș alcătuit din componentele elementare destructurate, perfect separate între ele. Fragmentarea acționează progresiv și, din punct de vedere teoretic, poate ajunge la orice nivel, inclusiv cel nanometric. Apoi, după impulsuri, pe acest nisip pietriș, în funcție de componenta pe care dorim să o extragem din el, se aplică una sau mai multe metode de separare: gravimetrice, cu lichide magnetice sau electrodinamice – acestea din urmă, de exemplu, atrag doar elementele conductoare, adică metalele.”
icpe2
Nimic nu se pierde!
Prin metoda electrodinamică se poate obține aur, argint, wolfram, oxid de aluminiu etc. Apoi, dacă de exemplu ne interesează doar aurul, cum este cazul la Roșia Montană, pe selecția de metale se poate aplica metoda gravimetrică, care separă acest metal de restul. Interesant la fragmentarea selectivă este faptul că, spre deosebire de cianurare, păstrează toate metalele rare, folosite în diverse tehnologii – iar conform Institului Geologic al României, pe buletinele de analiză de la Roșia Montană se poate observa că o parte a acestor metale rare și foarte valoroase se găsesc în procentaje chiar mai ridicate decât aurul. Fiecare dintre aceste metale rare se poate extrage separat, astfel nimic nu se pierde. Potrivit lui Ştefan Marincea, directorul demis al Institutului Geologic al României, în zona Roșia Montană, pe lângă aur se găsesc abundent „multe alte elemente critice, de care România ar putea profita mult mai mult, precum stibiu, seleniu, indiu, germaniu, galiu şi, nu în ultimul rând, telur (acesta este folosit la fabricarea panourilor solare).”
În plus, fragmentarea selectivă are o vastă arie de aplicabilitate care depășește mineritul. În țările avansate, preocupate de mediul înconjurător, deșeurile menajere care nu pot fi separate se duc la cuptor unde se ard, rezultând o zgură. Această zgură conține carbonul rezultat din procesul de ardere, dar și metalele care nu au fost topite (aur, zirconiu, wolfram – provenite de la componentele diverselor obiecte electrocasnice: becuri, radiouri, calculatoare etc). Tehnologia fragmentării selective cu impulsuri de înaltă tensiune se folosește inclusiv pe această zgură, iar în urma procesului se separă toate metalele. „Metoda este viabilă și poate fi aplicată inclusiv la minereul de aur”, consideră Mihai Bădic.
„Cred în proporție de 80% că este aplicabilă la Roșia Montană. Deocamdată, nu mă pot pronunța asupra eficienței: s-ar putea ca, din punct de vedere economic, metoda cu cianurarea să fie mai eficientă”. Problema este că statul român, având deja semnat un contract cu RMGC, nu a fost interesat să testeze metoda fragmentării chiar la Roșia Montană. „Am făcut teste și experimente pe alte minereuri, pe bolovani mari, dar nu pe conglomerate de la Roșia Montană. În acest moment, nu avem o tehnologie pentru aur, însă avem niște premise foarte pozitive că o putem dezvolta.”
CITEȘTE PE LARG DESPRE TEHNOLOGIA ECOLOGICĂ DEZVOLTATĂ DE CERCETĂTORII ROMÂNI ÎN EDIȚIA DE OCTOMBRIE A REVISTEI ȘTIINȚĂ&TEHNICĂ!
coperta octo

Roșia Montană – o alternativă nepoluantă la cianuri

1 / 1 imagini
Cunoscutul jurnalist de știință Alexandru Mironov a descris, în revista Știință&Tehnică, ediția februarie 2012, o tehnologie de extracție a aurului nepoluantă, alternativă la metoda cu cianuri propusă de RMGC și contestă în cadrul protestelor de stradă, de la început de septembrie 2013. În contextul în care liderii politici ai principalelor partide s-au pronunțat împotriva proiectului de exploatare RMGC, iar acesta din urmă urmează a fi respins în Parlamentul României, republicăm aici articolul d-lui Mironov, invitând oficialii români și mass media să investigheze mai amănunțit cazul alternativei nepoluante propuse la Baia Mare.
Am descris cu puțini ani în urmă – în revista „Esenţial” şi ziarul „Cronica Română”, într-o emisiune de televiziune şi în alta de radio – o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, propusă de un grup de cercetare ştiinţifică numit SC Larechim (cercetători care lucraseră anterior la excelentul „Institut pentru metale neferoase” din Baia Mare pe care marea dezindurializare l-a suprimat pur şi simplu). Mediatiatizarea metodei a avut un efect neaşteptat, voi vorbi mai târziu despre dubioasa întâmplare de la Baia Mare, acum mă întorc la tehnologia descrisă de dr. ing. Vasile Coman, un manager cum puţini există în România şi un om în al cărui cuvânt te poţi încrede.
Prietenul Vasile Coman mi-a spus, atunci, că ei lucrau, de ceva vreme, la o tehnologie care, se pare, avea meritul de a evita cumplitele cianuri. Cele pentru care, vă amintesc, Ungaria ne-a reclamat la Parlamentul European, atunci când am poluat criminal râul Tisa. Băimarenii din echipa SC Larechim-ului descoperiseră un activator, o substanţă care, într-un mediu alcalin amoniacal, permite o reacţie cu cheltuială rezonabilă de energie. Adăugaseră încă o invenţie privind extragerea arsenului din pirite aurifere (brevet RO 120980 / 28.08.2003). În laboratoarele şi atelierele răposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior. Odată instalaţia pusă la punct, şi după un şir lung de experimente (24 şarje de câte 200 kg pirite), ei ajunseseră să poată asigura un proces constant de recuperare. Pe care îl pot sintetiza în câteva propoziţii.
Prin reactoare, vase de stocare şi uscătoarele instalaţiei s-au pompat 400 kg pirite aurifere (3 şarje au fost rebutate), tratate cu tiosulfat de sodiu în soluţie; în urma operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 g aur (cu un randament de 99,5% !) şi 165,7g argint (randament 91,4%), în 30 ore-manoperă, cu un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500kwh energie electrică şi 3 metri cubi de apă. Dar din prelucrare rezultă şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen. La o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: că din o tonă pirită auriferă se obţin 13,25 kg trisulfură de arsen, la un preţ de prelucrare de 1426,24 RON. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă în industria vopselurilor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale, chiar în industria de armament s-a obţinut la SC Larechim cu doar 400 euro/kg (dar, atenţie, pe piaţa mondială se vinde la preţuri mult mai mari, între 5000 euro-8000 euro, după cum variază bursa materiilor prime!). Un calcul simplu ne arăta că din cele 500.000 tone aflate atunci în haldele de la Flotila centrală s-ar fi putut obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare – preiau cifra din raportul băimărean: 341.890.000 euro!! Şi chiar dacă aurul şi argintul recuperate din haldele Maramureşului nu reprezintă decât 20% din această sumă, să recunoaştem că averea din deşeurile minelor aurifere este uriaşă, putând să acopere datoriile externe ale României – aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu celebrul zăcământ de la Comstock din Virginia City, Nevada, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, care a echilibrat, în acea vreme, balanţa comercială a SUA!
Or, noi şi urmaşii noştri nu avem moştenire din istoria milenară a mineritului doar haldele maramureşene (cu 10-12 g aur per tonă şi 50 g argint per tonă), ci şi pe cele de la Certej – Deva (8-10 g aur şi 150 g argint per tonă) şi Roşia Montană (2 g aur şi 15 g argint per tonă). Adica: „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă.”
Îi numesc pe eroii de atunci ai cercetării ştiinţifice din Maramureş: dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Năftănăilă şi dr. ing. Vasile Coman, nu ştiu dacă ei mai lucrează şi acum la acel proiect, trebuie să vă spun că în 2009 ei adresaseră o scrisoare-manifest Academiei Române, preşedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist cu largă recunoaştere internaţională, dar au fost sesizate şi ministerele de resort (ale Economiei şi Mediului).
Fac fixarea temei – aşa cum am învăţat la cursurile de pedagogie – o fac pentru politicieni: pentru 1 kg aur şi 5 kg argint extrase din haldele de pirite prin metoda SC Larechim se consumă 0,7 t tiosulfat de sodiu, între 0,2 şi 0,9 t var, 0,02 t NaOH, 0,5 t sulfat de amoniu şi circa 0,03 t „activatori”. În total, de 1,5-2 ori mai mult cantitativ decât pentru tehnologiile pe bază de cianuri – dar la preţuri de 2,5 ori mai mici!
Adăugaţi câştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen – şi aveţi în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Mai era atunci nevoie de doar o investiţie de circa 100.000 euro, care ar fi trebuit să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni şi să contribuie la apărarea bogăţiilor ţării şi curăţeniei ei.
Dar: la scurtă vreme după demersurile mele jurnalistice, laboratorul de la Baia Mare a fost vandalizat de indivizi rămaşi, fireşte, necunoscuţi. Este vorba, desigur, de o coincidenţă absolut întâmplătoare cu ofensiva mediatică din ultima vreme – ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni – care vrea să ne convingă să ne aplecăm şi să culegem miliardele de dolari pe care vrea să ni le ofere o companie, desigur, mare prietenă a României. Generozitatea copleşitoare a căutătorilor de aur – „Nu vreţi 4 miliarde de dolari?” – vrea, desigur, să ne facă să privim cu mai multă bunăvoinţă aventura. Numai că, în ceea ce mă priveşte, eu sunt oltean-basarabean, şi în ambele ţinuturi româneşti bântuie ideea că atunci când cineva vrea neaparat să-ţi facă prea mult bine, trebuie să fii atent, foarte atent cu intenţiile lui…
de Alexandru Mironov

SURSA: ŞTIINŢĂ ŞI TEHNICĂ
 

Traian BĂSESCU: "Cianura dispare la soare". Se degajă HCN, la fel de periculos - zic eu. (vezi sublinierea cu roşu)

Cît de toxică e cianura

Cianura se folosește în mineritul cu aur de la sfârșitul secolului XIX. Chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele a descoperit în 1783 o metodă de dizolvare a aurului în soluții de cianură, însă substanța a început să fie utilizată pentru extragerea aurului din minereuri abia după 1887. Atunci, chimistul scoțian John Stewart MacArthur, finanțat de frații Robert și William Forrest, medici de profesie, a dezvoltat în Glasgow așa-numitul proces de cianurare a aurului MacArthur-Forrest. Dacă procesul cu pricina a făcut profitabilă extragerea aurului din zăcăminte cu conținut aurifer redus, dar și a altor metale, precum argintul și cuprul, după 120 de ani, el a devenit subiect de controversă în urma unor dezastre. Vom prezenta o parte din ele, dar ne vom axa mai mult pe efectele cianurii asupra sănătății umane și a mediului.


Baia Mare/Wikipedia

Începând cu anii ’80, în două decenii de activitate, mina de aur și cupru Ok Tedi din Papua Noua Guinee a fost responsabilă pentru deversarea a peste 1 miliard de tone de deșeuri și de reziduuri de piatră în râul cu același nume, scrie Stuart Kirsch în „Reverse Anthropology: Indigenous Analysis of Social and Environmental Relations in New Guinea”. Oamenii care locuiesc în aval de râul Ok Tedi s-au confruntat pentru prima oară cu efectele de mediu ale exploatării după scurgerea de cianură de la mină din 19 iunie 1984. O valvă a fost lăsată deschisă preț de câteva ore, timp în care s-au scurs aproximativ 100 de metri cubi de cianură foarte concentrată în apa râului, omorând pești, creveți, țestoase, crocodili și alte vietăți pe o rază de 100 de km în aval. Indigenii Yonggom își amintesc cum adunau și mâncau pești și animale moarte. Zece ani mai târziu, bancuri întregi de pești și porci pluteau pe cel mai mare râu din Guyana, Essequibo, victime ale scurgerii a 3,2 miliarde de deșeuri ce conțineau cianură de la mina Omai, operată de companii americane și canadiene.
După trei ani, un camion care căra aproape 1.800 de kilograme de cianură de sodiu spre mina Kumtor din Kîrgîstan a căzut în râul Barskaun. Scurgerea ar fi lăsat în urmă o serie de decese, sute de oameni în căutare de tratament medical și mii de evacuări. Cel mai grav dezastru cu cianură a avut loc însă în România, în anul 2000, când 100.000 de metri cubi de lichid și steril conținând între 50 și 100 de tone de cianură provenite de la mina de aur din Baia Mare s-au vărsat într-un afluent al Dunării, omorând mai mult de o mie de tone de peşte. Pata de cianură s-a întins pe mai mult de 2.500 de kilometri, până la Marea Neagră. Un raport al Programului de Mediu al ONU, citat de New York Times în 2010, arată că, din 1985 până în 2000, s-au prăbușit peste o duzină de rezervoare încărcate cu cianuri. Deversarea de proporţii de la Baia Mare a pus presiune pe industria auriferă de a îmbunătăţi condiţiile de manipulare a cianurilor, apărând astfel un set de standarde ce reglementează transportul şi depozitarea lor – Codul Internațional de Management al Cianurii – și care invită companiile să se conformeze şi să se supună inspecţiilor efectuate de un organism instituit în industrie – Institutul Internațional de Management al Cianurii.
Apariția codurilor pentru managementul cianurii ar fi avut ca rezultat reducerea considerabilă a acestor tipuri de incidente, susține Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) în secțiunea Riscuri a proiectului din Munții Apuseni, secțiune cu peste 200 de pagini. Asta nu înseamnă însă că ele nu există. În perioada 1975-2005, arată compania, ar fi avut loc, în toată lumea, peste 30 de accidente majore – aproximativ unul pe an – în care au fost implicate companii miniere. Cele mai frecvente ar fi fost accidentele de transport, ruperea conductelor şi a barajului iazului de decantare. Cedarea barajelor ar fi stat în spatele a 75% din totalul accidentelor cu impact ecologic, din care în mai puţin de o treime ar fi fost implicate cianurile. „Din informaţiile existente cu privire la aceste incidente, deversările cu cianură nu au generat pierderi de vieţi omeneşti”, susține compania. „Impactul major al cianurii asupra mediului înconjurător a fost asociat cu efectul pe termen scurt care produce daune ecologice şi moartea mediului acvatic”. Alte surse asociază însă scurgerile de cianură și cu pierderi de vieți omenești, nu doar acvatice, și oferă o listă a accidentelor cu cianură produse în lume din 1995 până în 2006. În plus, demn de menționat este că așa-zisul cod al cianurii este facultativ şi nu e impus de guvern.
Cianurile sunt considerate a fi modalitatea cea mai rentabilă pentru a culege pepitele microscopice de aur. Cu ajutorul procesului MacArthur-Forrest, aflăm de aici, poate fi extras până la 97% din aurul conținut în minereu, randamentul obișnuit fiind însă de circa 80%, față de 60-75% cât se putea extrage prin metoda amalgamării (care prezenta și ea riscuri mari, din cauza toxicității mercurului). Prima etapă a procesului implică extragerea minereului de aur din masele de rocă. Pentru a ajunge la el, se efectuează pușcări, după care minereul se transportă la uzina de procesare și se depozitează în halde de steril. În uzină, minereul se sfarmă și se macină, în mai multe etape: o sfărâmare grosieră, în concasoare, apoi măcinări în mori speciale. Scopul acestor operaţiuni este acela de a expune o suprafaţă cât mai mare acţiunii dizolvante a cianurii. Urmează partea chimică. Praful de minereu obținut este introdus în rezervoare închise, împreună cu o soluție de cianură de sodiu, etapă numită leșiere. Cianura dizolvă aurul și argintul din minereu, formând compuși numiți aurocianuri, pe care îi fixează în porii cărbunelui ce plutește în soluția din tancurile de leșiere. În etapa următoare, cărbunele se recuperează, iar nămolul de aur și argint e extras din pori cu o soluție de acid clorhidric, prin electroliză. La final, metalele prețioase se toarnă în lingouri, într-un cuptor electric, iar cianura de sodiu urmează să fie neutralizată, înainte de a părăsi uzina, printr-un procedeu de oxidare. După neutralizarea cianurii, sterilul de procesare se depozitează într-un iaz de decantare, în spatele unui baraj construit din piatră (cazul Roșia Montană).
Pentru extragerea aurului din minereu este nevoie însă de multă cianură. Dacă va fi aprobat, proiectul minier de la Roșia Montană ar urma să folosească, anual, circa 12.000 de tone de cianură, o substanță nu foarte prietenoasă cu organismul uman și cu mediul. RMGC prezintă în secțiunea Riscuri și efectele cianurii asupra sănătății și a mediului, preluate în mare parte din Codul Internațional de Management al Cianurii. „Cianura de sodiu este o substanţă chimică industrială foarte folosită şi foarte valoroasă şi cu siguranţă este o otravă care acţionează rapid şi care în lipsa primului ajutor poate ucide în câteva minute”, arată raportul. Cianura e produsă de organismul uman și eliminată cu ajutorul ficatului în concentrații foarte mici, odată cu fiecare respirație. Ea e generată și de peste 1.000 de specii de plante, însă concentrațiile relativ mici pot fi foarte toxice pentru oameni și pentru viața sălbatică. Din câte aflăm de aici, chimistul american Robert Moran spune că o linguriță cu o soluție de cianură de 2% poate ucide un om.
Acidul cianhidric (HCN), lichid sau gazos, și sărurile alcaline ale cianurii pot intra în organismul uman prin inhalare, ingerare sau absorbție prin contactul cu ochii și cu pielea. Rata de absorbție prin piele e mai ridicată atunci când pielea suferă tăieturi, crăpături sau este umedă. Sărurile din cianură sunt dizolvate și absorbite rapid la contactul cu membranele mucoase umede. Doza letală pentru acidul cianhidric în stare gazoasă se situează, în cazul oamenilor, între 100 și 300 de părți dintr-un milion. Inhalarea cianurii între aceste limite cauzează decese într-un interval de 10 până la 60 de minute, moartea fiind cu atât mai rapidă cu cât concentrația e mai mare. Inhalarea a 2.000 de părți dintr-un milion cauzează moartea într-un minut. În cazul ingerării, doza letală este de 50-200 de miligrame, iar în cazul contactului cu pielea necrăpată, de 100 de miligrame per kilogram de greutate corporală. Odată pătrunsă în organismul uman și apoi în fluxul sangvin, cianura se coalizează cu o enzimă în lipsa căreia celulele nu mai pot folosi oxigenul din sânge și se asfixiază. Lipsa oxigenului conduce la o acumulare de acid lactic. Asfixierea celulară și acidoza lactică afectează sistemul nervos central și pot cauza stop respirator și moarte. Sistemul nervos central este unul din organele ţintă ale cianurii. Cianurile reduc memoria și reduc, concomitent, nivelurile de dopamină şi serotonină din creier. La concentrații letale mari, intoxicația cu cianură afectează și alte organe și sisteme din organism, printre care și inima.
Simptomele inițiale ale intoxicării cu cianură se pot instala după expunerea la doar 20-40 de părți dintr-un milion de acid cianhidric și includ dureri de cap, somnolență, amețeală, puls slab și rapid, respirație adâncă și sacadată, o nuanță de un roșu deschis a feței, greață și vărsături. Mai departe, pot apărea convulsii, pupile dilatate, piele cleioasă, un puls mai slab și mai rapid și respirație mai adâncă și mai sacadată. În cele din urmă, bătăile inimii ajung să fie încete și neregulate, temperatura corpului scade, buzele, fața și extremitățile trupului capătă o nunață albăstrie, iar victima intră în comă și apoi moare. Aceste simptome apar și la doze neletale, susține codul cianurii, dar se estompează pe măsură ce organismul se detoxifică și dă afară otrava (despre mecanismele de detoxifiere a organismului și antidoții disponibili în cazul intoxicațiilor cu cianură puteți citi aici).
Mai departe, vom prezenta efectele cianurii asupra mediului. Potrivit articolului New York Times din 2010, cianura poate crea probleme pe termen lung. Cei mai mulţi cercetători sunt de părere că substanța se descompune la lumina şi la căldura soarelui şi n-ar fi periculoasă dacă ar fi doar diluată. Un studiu din 2000 al United States Geological Survey (Centrul pentru studierea supravieţuirii geologice) despre transformarea chimică a cianurilor în alţi compuşi întăreşte faptul că formele lor toxice persistă îndeosebi în zonele cu climă rece. În acelaşi fel în care cianura dizolvă aurul din stâncă, ea dizolvă şi alte metale, de cele mai multe ori dăunătoare. Potrivit raportului RMGC, cianura de sodiu este produsă pe cale naturală de diverse bacterii, alge, ciuperci şi numeroase specii de plante, fructe (seminţe şi sâmburi de mere, cireşe, pere, caise, piersici, prune şi migdale), legume din familia verzei şi rădăcinoase (cartofi, ridichii, napi). Combustia incompletă din timpul incendiilor forestiere este considerată o sursă principală de cianuri în mediu. Activităţile industriale, însă, care includ și producţia de aur, pot elibera cianuri în mediu în concentraţii mult mai mari decât cele provenite din surse naturale, instalând efecte adverse asupra organismelor vii.
Peştii şi nevertebratele acvatice sunt deosebit de sensibile la expunerea la cianuri, arată codul cianurii. Concentraţiile cianurilor libere de 5-7,2 micrograme/litru reduc performanţa de înot şi capacitatea de reproducere la majoritatea speciilor de peşti. Alte efecte adverse includ mortalitatea întârziată, patologia, respiraţie întreruptă sau algoritmi de creştere alteraţi. Concentraţiile de 20-70 mg/l determină moartea multor specii de peşti, iar cele care depășesc 200 de micrograme sunt letale pentru majoritatea speciilor. Nevertebratele suferă efecte adverse neletale la 18-43 mg/l de cianuri libere şi efecte letale la concentrații de 30-100 micrograme. În cazul păsărilor, dozele letale variază de la 1,43 (rață sălbatică), la 11,1 mg/kg de greutate corporală (pui domestici). Simptome precum gâfâitul, clipitul ochilor, salivarea şi letargia apar la 1-5 minute de la ingerare la speciile mai sensibile și până la 10 minute la cele mai rezistente. Dozele ridicate conduc la îngreunarea respirației și la înghițituri repetate la toate speciile, moartea instalându-se, de regulă, în 15-30 de minute. Codul cianurii susține că exemplarele care supraviețuiesc mai mult de o jumătate de oră își revin. Intoxicația poate duce și la o moarte întârziată în cazul păsărilor, în condiții de aciditate în stomac. În cazul mamiferelor, dozele letale s-ar situa între 2,1 și 10 mg/kg de greutate corporală, simptomele de otrăvire acută incluzând tremurul muşchilor, salivarea, lăcrimarea, defecaţia, urinarea şi respiraţia grea, urmate de neconcordanţă musculară, gâfâit şi convulsii. Acestea apar de regulă la 10 minute după ingerare.
Deși se spune că cianura provenită din activități industriale dispare repede din mediu, toate aceste riscuri parcă par demne de luat în calcul. Într-un interviu pentru TVR, președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, îndemna la studierea altor tehnologii în cazul Roșia Montană înainte de a se lua o decizie finală:
A stârnit multă discuție și multe emoții tehnologia bazată pe folosirea cianurilor. E adevărat, în mineritul mondial al aurului, cea mai mare parte a exploatărilor din diverse țări folosesc cianură. Cianura poate fi controlată, dar există și alte tehnologii. Ea (n.r. – cianura) se folosește pentru că este cea mai ieftină, cea mai profitabilă, și atunci, sigur, orice firmă încearcă să lucreze cu profitul maxim și cu cheltuiala minimă. Dar există și alte tehnologii. În ultimul timp a apărut o informație pe internet, eu nu vreau să fac reclamă unei firme, dar există o firmă americană care susține că are o tehnologie nouă, environment friendly, adică prietenoasă mediului, care nu folosește cianură, nu folosește reactivi toxici, este la fel de eficientă ca și cianura din punctul de vedere al tehnologiei, adică a gradului de extracție, la fel de eficientă din punct de vedere economic și care ar trebui, cred, studiată înainte de a se lua o decizie finală.

SURSA:  TOTB.ro – Think Outside the Box

miercuri, 25 septembrie 2013

PARLAMENTARII AU LEGIFERAT CU TURUL NĂDRAGILOR. CEREM "RECURS"!: FACEŢI ALTĂ LEGE! ing. Savin BADEA (2)

În prima parte am redat opinia unei femei, text preluat de la prietenul meu, Mircea CERCELARU.

În a doua parte, vreau să vă relatez două situaţii, în două poveşti.

1. VULPIŢĂ.
Într-o piaţă, există un cîine maidanez, cu o coadă stufoasă, ca de vulpe - de unde i-au mers numele şi fulgii. E un cîine obişnuit, corcit cu lup, care urlă cînd trece salvarea (112 sau viceversa), încercînd să imite sunetul alarmei. Se sperie cînd pocnesc petardele şi pocnitorile - de Crăciun şi Anul Nou - motiv pentru care nu-i place pe oacheşi. Urlă ca lupii şi devene furios: Salvarea şi petardele or fi avut un impact dureros la viaţa lui, l-or fi marcat. Are deci motivul lui. Îl iubeşte o Tătăroaică, la nebunie. O ziaristă de chioşc. Pentru că e blînd şi-şi face veacul pe lîngă ea. Evident, o iubeşte. Nu calcă prin teritoriul altor cîini, pentru că îşi păzeşte, precaut, blana.
Acum trei ani, mă roagă Tătăroaica să-l iau acasă, să-l scap de chinul ţiganilor şi de petarde. Îi acord protecţie, ba mai mult, îl liniştesc cu vorbe blînde, la cumpăna dintre ani, cînd sunt rachetele multicolore pe cer şi mare vacarm de sunete. Pentru acest gest, mi-a întors iubirea lui pe viaţă. De cîte ori treceam prin piaţă, venea să-l mîngîi şi drept salut, dansa în jurul meu, cîineşte, manifestîndu-şi bucuria şi prietenia, dar nu mai mult decît îi e iubirea pentru Tătăroaică. De Anul Nou 2012 şi 2013, n-am fost acasă şi nu l-am putut proteja, eram eu protejatul, de către fiica mea, acasă la ea. M-a salvat o... salvare 112 şi medicii - la al doilea infarct. Şi acest căîne suferă de inimă, săracul. Gestul meu de acum trei ani nu l-a uitat. Eu sînt "tata", rivala (la dragostea lui) e "mama".
De cînd s-a pornit marea hinghereală şi încarcerarea cîinilor la adăposturi, Tătăroaica mi l-a dat acasă, vreau, nu vreau. 2x8 ore e cîine de curte şi se achită cu brio de îndatoriri, iar 1x8 ore e cîine de chioşc şi se bucură de dragostea "mamei" şi a pieţarilor. Am acasă şi două pisici superbe, care nu se suportă (reciproc) cu Vulpiţă. Prinţesa "Boule de neige" (Fifi cea albă) şi "Cafe au lait" (motanul Pufi, e precum cafeaua cu lapte) mă întrebă dacă au voie afară, dacă e Vulpiţă legat şi dacă vreau să ies eu primul, să mă conving că nu este nici-un pericol. Vulpiţă le-a băgat în sperieţi pe pisicuţe, într-o zi, încît motanul întrase în fibrilaţie o oră, pe caniculă, sus pe gard. Abia şi-a revenit. De atunci, Vulpiţă ori e legat, ori e la servici, la chioşc. Să se poată aerisi şi pisicuţele şi casa. Am mai avut şi alt cîine, un bişon, care a murit de bătrîneţe şi de căpuşe. Deşi l-am îmbăiat cu "dezinfectant" şi pe el şi pe Vulpiţă. Dar nu mult a lipsit să nu-l suspectez pe Vulpiţă de-o crimă - un gînd rebel, tembel - deşi Vulpiţă şi Tedy "coabitau" foarte bine. Vreau, nu vreau, Vulpiţă e 2/3 al meu şi 1/3 al ziaristei. Eu sînt împătimit de cărţi, de vapoare şi de păpuşi şi mă aprovizionez de la chioşcul lui... Vulpiţă. De cîte ori mi-aude glasul, fuge la mine sau, cel puţin, vrea doar să mă vadă. De multe ori fuge de la chioşc şi vine "acasă" - vrea, fie umbra, fie pisicile, fie să-şi facă treaba, în firea naturii, cîinele curţii. Pe pisici vrea numai să  le vadă, cînd e legat. Cînd îl leg se bucură, cînd îl dezleg, se bucură. Acum, cînd scriu, urlă după 112. Am să sfîrşesc iubindu-l. Îl voi avea, pînă cînd... mor sau moare, ori eu, ori el. În noile condiţii, nu există o a treia cale.
Al cui să fi fost, prima oară?
PS. Vulpiţă s-a îndrăgostit de pisicuţa albă şi de motan, iar  uneori, refuză să meargă la chioşc, la Tătăroaică, numai să rămînă cu ele. Acum nu mai are nevoie de lanţ. Nu se mai dezlipeşte de uşa mea, în speranţa apariţiei pisicilor şi a mea. Dansează în jurul meu şi, din prea mare zel şi iubire, mai urcă pisicile prin pomi, "să scuture gutuiul", atracţia multor pofticioşi. (PS-ul l-am adăugat la 41 de zile de la data postării - de bucuria minunii). SB

2. MICHELANGELO. Tot acolo, Vulpiţă are un "prieten", pe Michelangelo, unul din cei patru cîini, CARE AU ACEIAŞI SOARTĂ, cu un om sărman, pare-mi-se, Mărin/Mitică, stăpînul lor. Cei patru îl însoţesc pe cel sărman - un deposedat de soartă, de avere, de rude si de prieteni, care, şi om şi cîine, dorm sub cerul liber, omul pe iarbă sau pe ciment, cîinii în cutii de carton sau pe nisip. Trecătorii s-au obişnuit cu "tripleta de aur". Cîteodată, cîinii mai mîrîie, probabil de foame, sau cînd stăpînul lor doarme. Se pare că omul e citit şi, probabil, ştie şi cine a fost Michelangelo Buonarroti (1475 - 1564), Titan al Omenirii şi al Renaşterii. După cum observaţi, spre ruşinea mea, eu ştiu precis doar numele unui singur cîine! Pe-al omului doar îl bănuiesc. "Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!"

EUTANASIEREA MAIDANEZILOR nu e o soluţie! Mai sunt şi altele. EDUCAŢIA, componentă-pilon a Societăţii Inteligente. Trebuie să existe ţări şi popoare, regiuni şi judeţe, mai depopulate de cîini decît Bucureştii şi marile oraşe ale României. Ştiam că doar vînătorii au tot dreptul de omor numai asupra CÎINILOR VAGABONZI şi PISICILOR HOINARE, care acţionează ca vectori de boli, numai în PĂDURILE ROMÂNIEI. Nu şi în Bucureşti. Un om atacat de urs, a fost salvat, în ultimă instanţă, de un cîine MIORITIC. Românii, din vechime, au un cult deosebit pentru vită, cal şi cîine. CÎINELE SOLDATULUI... Citeam undeva că un  cîine din Pekin şi-a aşteptat ani buni stăpînul într-o staţie de tranvai. Sau un altul, a păzit mormîntul stăpînului, extra-program, de cînd se închidea poarta cimitirului, pînă se redeschidea. Exemplele abundă. Dar - alături de cîinii maidanezi - ce facem cu OAMENII MAIDANEZI. CINE PE CINE ÎNSOŢEŞTE? Îi eutanasiem şi pe ceilalţi... maidanezi? Tîmpită societate! - Societatea capitalistă!, vasăzică! Care ne omoară cîinii şi ne fură aurul. Dar cu CÎINII-SCLAVI, cîinii de luptă, ce facem? - Gladiatorii mileniului III...
În Evul Mediu, din cînd în cînd, din neştiinţă, se omorau pisicile, ca vrăjitoare şi piază-rea. Urmarea: se înmulţeau şobolanii, apăreau epidemiile de ciumă şi holeră. Mureau mii şi mii de oasmeni. La fel şi cu cîinii - au acelaşi rol sanitar... În Socialism se omorau caii, în cinstea... tractoarelor!: mare prostie! Nu vreau să-i suspectez de prostie pe aleşii neamului, dar vremea nu-i departe... Cer "recurs" - revenirea la o soluţie mai bună, vreau să devină mai deştepţi. Vă asigur: UN PARLAMENT AL CÎINILOR N-AR FI EUTANASIAT  OAMENI. 
Cazul copilului "omorît de cîini" trebuie bine cercetat: în ultimă instanţă tot oamenii se fac vinovaţi, cel puţin, pentru că i-au băgat în jungla foamei pe acei cîini, cîini "socializaţi" în haite, să supravieţuiască. Şi mai rău, dacă au fost cîinii de luptă, sclavi-gladiatori. Luptele lor sînt "organizate" tot de oameni. Că nu intrau cîinii în "arenă" de capul lor!
Apropo, de ELODIA... legenda ei... Trăiască ELODIA!

ing. Savin BADEA

PARLAMENTARII AU LEGIFERAT CU TURUL NĂDRAGILOR. CEREM "RECURS"!: FACEŢI ALTĂ LEGE! ing. Savin BADEA (1)

Fwd: Ganduri si intrebari fara raspuns...oameni vs caini! ing. Savin BADEA

Tataie, iti trimit un 'jurnal de ganduri' apropo de povestea cainilor comunitari si cea a copilului al carui tragic sfarsit a dezbinat toata Romania. Nu am impartasit gandurile mele decat cu mami si Raluca...Ma gandeam ca o sa-mi adopti principiile si parerile..asa ca iti trimit randurile de mai jos...cu dedicatia : "Iti multumesc pentru ca ai fost un bunic model, iti sarut mana pentru ca m-am nascut la insistentele tale, iti sunt recunoscatoare pentru copilaria mea lipsita de griji (mi-ar fi drag sa-i pot spune asta si lu' mamaie..dar e departe). Respect grija si implicarea pe care ai dovedit-o ca si bunic si multumesc pentru ca esti in viata sa te pot iubi macar de la distanta" . 

Gandurile despre care vorbeam:

 





Incep prin a-mi exprima regretul pentru  tragica incercare a unei familii..pentru suferinta greu de exprimat in cuvinte pe care o simt niste parinti si alaturi de ei o tara intreaga(inclusiv eu). Dar, nu sunt de acord cu aceasta polemica excesiva care a acaparat mass media si social media.Nu-i vad rostul! De ce sustin unii cu atata indarjire idei hitleriste de exterminare in masa? Daca as fi adepta teoriilor conspirative as crede ca acel caine criminal a fost dresat special  pentru a face un act malefic, ca sa creeze un subiect de presa sau ca sa distraga atentia populatiei de la multe alte atrocitati  semnificative infaptuite de un guvern interesat si incapabil. Din fericire nu tind spre a-mi face scenarii paranoice si prefer sa gandesc situatia la rece..
De ce in conditiile in care ne consideram ‚oameni rationali’ nu cautam solutii rationale ? De ce ne declaram crestini majoritari, cand noi avem in minte/suflet razbunare si crima? De ce generalizam cand e cazul sa fim obiectivi si calculati? Solutii rationale nu sunt (dupa parerea mea) deschiderea de adaposturi canine pentru milioanele de caini din Romania...e absurd sa ceri asa ceva. Ma straduiesc sa nu fiu subiectiva(precizez ca viziunea mea nu e extremista ci mediana). Sa-mi expun, pe scurt, conceptiile: -Educarea cetatenilor si eventualul sprijin financiar pentru sterilizarea cainilor aflati in propietate personala (daca ii omoram, nu inseamna ca nu o sa apara altii...) consider ca ar fi o solutie viabila pentru inceput . Cainii fara stapan sunt multi dintre ei abandonati tot de oameni. Spun asta pentru ca, raportat la statistici, nu a scazut numarul maidanezilor dupa nenumaratele campanii de sterilizare in masa..chiar a crescut. Saracia din ultimii ani, ii determina pe oameni sa abandoneze cainii care se nasc in propriile curti si tot saracia nu le permite sa plateasca sterilizarea animalelor reproducatoare ...si de aici un cerc vicios. Ca sa demolezi o piramida, ii destabilizezi baza..nu te atingi de varf! Desi sunt o iubitoare de animale, sunt totusi de acord cu retinerea in adaposturi sau chiar eutanasierea cainilor care manifesta violenta. Ca sa fiu inteleasa corect: as vrea sa se intample acelasi lucru si cu oamenii (tocmai pentru ca ma straduiesc sa fiu echitabila si obiectiva): vreau eutanasierea, macar a  celor care comit crime premeditat (ar mai fi si alte categorii, dar ma abtin) si o sa fiu de acord si cu exterminarea cainilor agresivi (in niciun caz a tuturor).
 Nu pot sa accept ca, de la bugetul de stat sustinut in nesemnificativa proportie si de mine, sa se plateasca lunar 26 milioane pentru un puscarias criminal (care cica are in plus fata de caine, ratiune ..dupa cum sustin altii) in conditiile in care pentru caini ( cazuri rare si izolate de deviatii criminale) sumele sunt modice raportate la numarul lor.
Ca sa exemplific: in Bucuresti, ASPA a primit 3 milioane de euro in 2013 : Din bugetul cu pricina, vreo 2 milioane au fost folositi pentru cheltuieli de functionare a  agentiei ceea ce include 20 mii de euro pentru hrana animalelor, materiale pentru curatenie, iluminat si plata a 8 hingheri.  8 hingheri pentru estimarea de 100 mii de caini in Bucuresti. Sterilizarea a 150 000  costa aprox. 9 milioane euro, construirea Catedralei Mantuirii neamului a costat 120 milioane euro. Fara catedrala aia...erau bani pentru sterilizarea a 8 milioane de caini comunitari...or fi atatia in Romania? Cat de crestini sunteti voi cei care sustineti alocarea unor asemenea sume de bani din buzunarul cetatenilor pentru o ‚catedrala-palat’ si in acelasi timp aprobati uciderea cainilor comunitari? O natie de farisei...asta e Romania! A luat cineva in calcul si partea economica a problemei?  Cati stiu ca sterilizarea unui caine costa 20 euro, iar eutanasierea lui minim 60? Cati stiu ca eutanasierea obliga autoritatile si la incinerarea animalelor care mai presupune 15-20 euro? Cati stiu ce alte cheltuieli implica o crima de genul asta? Eutanasierea este o solutie costisitoare si pe termen scurt...sterilizarea(inclusiv a cainilor aflati in proprietate privata) e o solutie durabila care o sa dea roade peste 5-10 ani, dar pe termen lung.
Nu ati realizat ce afacere banoasa ar constitui pentru unii instituirea unui legi de eutanasiere in masa!!? Ganditi-va si la asta! Sterilizarea poate fi verificata cumva..ca doar cainii inca traiesc! Moartea lor si felul in care sunt 'eutanasiati' nu prea mai poate fi verificata de nicio institutie. Nu o sa stiti niciodata daca animalele astea au fost omorate prin injectie letala sau pur si simplu otravite(sau mai grav, ucise sadic) pentru ca banii o sa le ia mintile celor direct implicati in toata povestea...si dorinta lor de imbogatire rapida o sa primeze categoric.

Ultimul aspect pe care vreau sa-l evidentiez: generalizarea! De ce sunt oameni care spun cu nonsalanta „sa-i faca sapun pe toti. ..SA-I OMOARE , ca si noi avem copii”...fara sa gandeasca? Oare fiintele astea (ma indoiesc ca merita catalogate drept umane) s-au gandit ca vad la televizor atatea crime odioase fara sa manifeste revolta si radicalism? De ce acceptati ca un om care ucide cu bestialitate sa stea dupa gratii, iar in materie de caini decideti sa moara toti pentru ca unul a produs o drama ? De ce nu blamati intreaga omenire pentru ca printre oameni sunt si violatori, rapitori, traficanti de copii? De  ce sa nu fim toti eutanasiati de catre o forta superioara noua pentru ca printre noi sunt si deviati/psihopati? De ce atata generalizare? Sunt cazuri de copii ucisi de neglijenta parintilor (multe) si in situatia trista, dezbatuta curent, neglijenta unei bunici a avut un aport semnificativ pentru tragicul lui sfarsit...cati au tinut cont si de aspectul asta?   Profit de ocazie si multumesc bunicilor care m-au crescut si mi-au supravegheat copilaria..datorita lor nu am bagat cuie in priza, nu m-am scaldat in apa clocotita, nu am inghitit otrava pentru sobolani , nu am coborat intr-o fantana desi curiozitatea ma indemna(etc).Asadar, imi exprim recunostinta pentru niste bunici responsabili si atenti carora probabil le datorez existenta mea. Va multumesc, dragii mei, pentru ca mi-ati permis sa traiesc...si sa provoc nervi si altora, nu doar voua.
Nu acuz o bunica pentru o tragedie...dar mi-as dori sa-si asume partea ei de vina si sa nu mai dea declaratii nonsalante reporterilor sustinand ca are sufletul impacat. Neglijenta ei a fost apanajul pentru aceasta drama si din punctul meu de vedere este la fel de vinovata ca si cainii care i-au hacuit nepotul. Din cauza lipsei dumneaei de atentie, copilul ala, in 2 ore avea  tot timpul sa se inece in lacul Tei. Care mai era atitudinea voastra atunci?!
Retineti: un stapan de cal cazut intr-un canal a trebuit SA PLATEASCA pentru ca nu si-a supravegheat animalul 3000 lei (http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/operatiune-de-salvare-emotionanta-un-catel-s-a-luptat-sa-scoata-un-cal-cazut-intr-un-canal.html ). Sa mai insist pe ideea ca a fost salvat tocmai de un caine? Nu are rost..
Vi se pare normal ca neatenta bunica sa nu plateasca macar cu o culpa morala?
Revenind, dau cateva exemple alese aleator cu ajutorul ‚google’ despre alte tragedii care ar trebui sa puna semne de intrebare oricui:


Copil ucis în bătaie de un prieten de joacă (http://www.telegrafonline.ro/1371070800/articol/237196/copil_ucis_in_bataie_de_un_prieten_de_joaca.html)



Copil ucis de animalele din gospodărie (http://www.gorjeanul.ro/investigatii/copil-ucis-de-animalele-din-gospodarie)

Copil ucis în faţa liceului! (http://www.kanald.ro/Emisiuni/Stirile-Kanal-D/stiri/copil-ucis-in-fata-liceului/)
Bărbat de 25 de ani şi-a spânzurat propriul copil (http://scrieliber.ro/2012/02/20/violenta-a-mai-ucis-un-copil/)
Copil ucis de tatăl lui! (http://www.mytex.ro/expres/copil-ucis-de-tatal-lui_289136.php)
Si-a ucis copilul cu drujba (http://someseanul.ro/crima-socanta-in-neamt-si-a-ucis-copilul-cu-drujba/)


  Copil ucis şi incendiat de propria mama (http://hotnews.re/cruzime-fara-margini-copil-ucis-si-incendiat-de-propria-mama/)




Copil ucis de bunică. Bătrâna s-a sinucis (http://www.stiripescurt.ro/update-copil-ucis-de-bunica-batrana-s-a-sinucis-foto/1175188.html)

Lucian, copilul ucis si torturat de asistenta maternala (http://www.acasatv.ro/povestiri-adevarate/exclusiv-imagini-socante-lucian-copilul-ucis-de-asistenta-maternala-pe-masa-de-autopsie.html)
Sunt doar niste exemple care ar trebui sa va puna pe ganduri, sa realizati ca cel caruia va rugati ar putea oricand sa ia intr-un pumn Planeta, sa o izbeasca de o alta galaxie si sa o faca tandari doar pentru ca printre oameni exista si specimene defecte!!
Conform judecatii pe principiul generalizarii, a unora ..ar trebui: 
-Sa ucidem toti taximetristii, pentru ca unul a ucis o chinezoaica  candva -Sa ucidem toate asistentele medicale, pentru ca neglijenta unora a insemnat ‚crima’ 
- Sa  ucidem copiii, pentru ca unul si-a ucis partenerul de joaca. 
- Sa ucidem toti ursii pentru ca si ei au facut omucideri in afara teritoriului lor - Sa interzicem intrarea in pesteri pentru ca pietrele pun capat zilelor (a se vedea povestea d-nei Gabor -Sa interzicem masinile pentru ca cele mai multe vieti se pierd din cauza lor 
Repet, sunt doar exemple...Vreau sa fiu bine inteleasa...nu apar cainii, nu apar oamenii! Nu fac niciun fel de activism pe tema asta! Din punctul meu de vedere un caine fara stapan nu are niciodata scuza de a-si apara teritoriul.Spatiul public nu este teritoriul cainilor! Deci, sustin prinderea celor agresivi de catre asociatiile de ecarisaj! 
Problema este ca putinii angajati ai acestor asociatii platite din bani publici trebuie sa indeplineasca un ‚target’, ‚o norma’... si in rarele ocazii cand ‚actioneaza’, aduna cainii docili, pasnici si inofensivi (doar pentru ca e mai usor) si nu se obosesc sa-si piarda timpul si energia incercand sa captureze animale care manifesta agresivitate.
Apropo de teritoriu...sa nu uitam ca pe langa maidanezi, avem si copii ai strazii si nu le-am cedat nici lor dreptul de proprietate asupra spatiului public.Sunt suficient de multe motive sa-i eutanasiem si pe ei (crime, talharii, violuri) si cu toate astea pentru categoria mai sus amintita cautam solutii si nu generalizam...manifestam mila, intelegere si compasiune.Am cunoscut oameni care ‚muscau’ mai rau decat cainii (imi permit sa fac comparatii, pentru ca am trait ambele experiente) si pot sa declar cu ‚mana pe inima’ ca mi-e mult mai frica de oameni decat de caini!!!!
 http://www.animalzoo.ro/o-fetita-de-12-ani-a-fost-salvata-de-la-viol-de-o-haita-de-maidanezi/
http://adevarul.ro/news/eveniment/povestea-jurnalistei-violata-plina-zi-centrul-capitalei-indiferentei-tratat-martorii-oculari-grozavia-politicienii-propun-castrarea-chimica-1_5230a3abc7b855ff5670bf6e/index.html


Pentru cine nu are rabdare sa citeasca, rezumat: 1.Tipetele unei fetite de 12 ani care risca sa devina victima unui viol au atras atentia a 5 caini maidanezi. Reactia lor prompta (l-au atacat pe monstru),i-au permis acesteia sa se salveze.2.O tanara jurnalista a fost rapita si apoi agresata sexual.Intamplarea a avut loc in Bucuresti, in plina zi, iar martorii sechestrarii au asistat pasiv la intreaga tragedie preferand sa-si manifeste indiferenta in fata unei agresiuni evidente la care era supusa o femeie.



Concluzie: unii caini salveaza oameni, dar multi oameni nu-si salveaza nici macar semenii! Sunt si astea exemple, nu? De ce sa nu generalizam cazuri de genul asta si sa concluzionam ca animalele astea fara stapan protejeaza, apara si salveaza ....in schimb oamenii (fiintele alea cu ratiune), ofera circumstante pentru comiterea de atrocitati prin impasibilitatea lor.



 „Si-atunci te intreb pe tine, care-i om si care-i caine?!!!?”



 PS Imi cer scuze pentru eventuala incoerenta in discursul meu scris..Am 3 caini pasnici ,fara stapan, in spatele blocului (nu-i hranesc, pentru ca au grija altii, mereu)...deci nu sunt in niciun caz o nebuna cu pretentia de a-si face asociatie canina in propriul apartament.Sunt doar un om care isi impune sa fie cumva obiectiv in incercarea de a raspunde intrebarii ‚tu ce crezi despre..?’ Intrebare care in scurt timp, presupun ca va inlocui ‚salutul’ din viata sociala a fiecaruia.  Sunt coplesita de atata tevatura media si ingrijorata de soarta unor oameni nevinovati, dar si a unor catei la fel de nevinovati...Masacrul NU este o solutie! Ca oameni rationali avem obligatia sa gasim rezolvari viabile pentru problemele noastre!Blamam mai toti genocidul infaptuit de Hitler ca apartenent autodeclarat al rasei 'ariene' la adresa evreilor catalogati ca inferiori, dar ii copiem atitudinea si gandirea, raportandu-ne la fiinte inferioare noua (nici n-as baga mana in foc pentru asta..uneori ne sunt chiar superioare), decretand 'Sa moara!' fara sa judecam rational si obiectiv. Daca tot sustineti cu atata inversunare idei radicale, tatuati-va svastica pe obrazul drept! Macar sa va pot recunoaste, sa stiu care dintre voi muscati mai rau decat cainii!!!


Oana Cercelaru

Publicat de la 02:46 Niciun comentariu:

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Mihail DRUMEŞ - "INVITAŢIE LA VALS"

Mircea ELIADE - "MAITREYI" şi "NUNTĂ IN CER"

 MAITREYI adevăîrata (mijloc) şi (mai jos) Mircea ELIADE


Nunta in cer - Rezumat

Surpriza s-a produs intr-o zi obisnuita, care nu prevestea in nici un fel dezastrul. Intors din oras, Mavrodin gasise un plic de la Ileana, care plecase definitiv, nu se stia incotro. In scrisoare il ruga sa n-o caute, ii multumea pentru fericirea pe care o traise alaturi de el si-i marturisea ca "ii era peste putinta sa suporte dragostea noastra, asa cum era... neroditoare."
    Mavrodin ii relateaza in continuare lui Hasnas, incercarile lui disperate de a afla unde plecase Ileana, ii descrie insomniile si deznadejdea de care suferise ingrozitor dupa ce fusese parasit de femeia iubita, marturisindu-i ca toata iarna dusese "o viata de larva". Gandindu-se ca poate romanul inceput pe cand erau impreuna ar putea s-o determine sa dea un semn de viata, se grabeste sa-l termine, dar Ileana nu a aparut, nu a trimis nici o veste. Acum nu-l mai interesa in nici un fel nici povestea de iubire pe care o traise Ileana cu alt barbat inainte de a-l intalni pe el, fiind convins ca femeia "nu va mai putea iubi vreodata" si indoindu-se ca el insusi s-ar mai putea indragosti de altcineva.
    Andrei Mavrodin se hotarase sa scrie povestea de iubire intr-un nou roman, pe care-l intitulase "Nunta in cer", dar care pacatuia fata de adevar prin "neputinta oricarui artist de a se marturisi omeneste, total, crestineste... Ai sa citesti cartea asta si ai sa vezi cat de mult se departeaza de tot ce ti-am povestit acum. Poate e mai frumoasa, dar atat...", incheie el marturisirea pe care o expusese in fata lui Barbu Hasnas.
    Impresionat de experienta de iubire a lui Mavrodin, Barbu Hasnas, simte nevoia sa-i destainuiasca acestuia propria poveste de dragoste intamplata mai demult, cu "vreo opt-noua ani" inainte, intrucat poate ca o sa-l inspire intr-un viitor roman. Ceea ce-l uimeste pe Hasnas este faptul ca i se pare ca iubirea lui "seamana cu tot ce ti se povesteste despre dragoste.".
    Ca personaj-narator, Hasnas, isi incepe povestea din vremea in care era un tanar student de 24 de ani si urma studii de inginerie in Franta, pentru care un unchi ii trimitea lunar o bursa modesta, ce-i ajungea "exact cat sa-mi duc zilele". Fiind pasionat de cariera de ofiter, tanarul Hasnas se inroleaza voluntar impreuna cu alti studenti romani din Franta, intrucat izbucnise primul razboi mondial. Dupa niste cursuri militare, se duce pe front ca sublocotenent, fiind decorat de doua ori pentru merite deosebite in lupta, in care se arunca fara teama, deoarece era orfan si "nu ma legau prea multe lucruri de viata". In anul 1917 tanarul ofiter se afla intr-un tren foarte  aglomerat, care se pusese brusc in miscare si este impresionat de o fetita de vreo 15 ani, care striga disperata, deoarece matusa ei ramasese pe peronul garii. Hasna? o ajuta pe Lena sa coboare in gara de destinatie, o da in grija unui prieten care lucra acolo, iar peste o saptamana, afla de la acesta ca fetita fusese preluata de un ofiter, care spusese ca e varul ei.
    Hasnas isi mosteneste unchiul si devine un om bogat. La cei 30 de ani ai sai avea avere, o bogata experienta de viata, nu se indragostise niciodata, ba mai mult, cu femeile era "poate un cinic". Prin 1924, cand "eleganta si desfranarea Bucurestiului atinsesera culmi neraaipomenite", intr-o noapte, prietena lui ii prezinta "o pasare rara", pe Lena, "ultima fecioara din secolul XIX!". Hasnas. o recunoaste pe fetita din tren si, intreband-o ce s-a intamplat dupa ce o lasase in gara, aceasta ii spune ca a doua zi sosise si matusa ei, negand ca ar fi luat-o un var imbracat in uniforma de ofiter, care, dupa ce ii pusese bagajele in trasura incepuse sa o sarute.
    Tanara este cu totul aparte fata de celelalte femei, "atat de sobra si atat de serioasa cum arata" si Hasnas afla ca nimeni dintre cei prezenti nu pare sa stie nimic altceva despre ea. Hasnas, o intalneste peste cateva zile in vagonul-restaurant al trenului care mergea laMilano. Coboara impreuna la Venetia, se plimba prin piata San Marco discutand despre experienta lui amoroasa, care se referea la "destule femei", dar recunoaste ca "n-am iubit niciodata". Barbu Hasnas ii evoca lui Mavrodin scena petrecuta la hotel in aceeasi seara, cand constatase uimit ca "fusese, intr-adevar, fecioara". La inceput atitudinea lui fusese obisnuita, orgolioasa si nepasatoare fata de tanara pe care o sedusese, dar, in ziua urmatoare, Lena ii acordase - in gluma - cinci zile ca sa se indmgosteasca de ea. Peste cateva zile, marturiseste Hasnas, el era total schimbat, incurcat si timid, simtea cum "o nelamurita fericire incepea sa ma cuprinda" si se surprinde declarand: "Cred ca m-am indragostit cu adevarat". Fara sa constientizeze, Hasnas, se trezeste ca, intr-o seara, o intreaba brusc: "Nu e asa ca vrei sa fii sotia mea?". Peste o luna s-au casatorit la Paris, avand ca martori un cere restrans de prieteni.
    Intorsi la Bucuresti, scenele de gelozie se dezlantuie intre cei doi, vechile relatii amoroase ale lui Hasnas declanseaza intre ei conflicte care le ameninta iubirea. Desi era constient ca Lena ii era necesara "ca aerul, ca apa, ca lumina", Hasnas este uneori sufocat de casnicia lui, alteori este melancolic, simtind iubirea ca pe o boala. Femeia se schimbase si ea dupa casatorie, renuntase la multe preocupari care-i placusera inainte, ca arta, muzica, dar nu putea deveni mondena, nu-i placeau vizitele, nu se putea  acomoda cu snobismul societatii bucurestene. Cu toata nefericirea de care se simte cuprins, barbatul constientizeaza ca dragostea lor este definitiva, ca sunt legati unul de altul "pana la moarte, in sensul concret al cuvantului" si casnicia lor se relaxeaza.
    Dupa aniversarea celui de al treilea an de casatorie, cateva intamplari minore strica din nou echilibrul casatoriei, ce parea solid. Intr-o zi, se surprinde spunandu-i Lenei: "Ma gandeam ca ar fi timpul sa avem un copil...", simtindu-se deodata coplesit de "setea obscura de a te naste din nou, nevoia unei compensate in altcineva decat tovarasa de iubire si de viata".
    Analizandu-si starea de deznadejde de care era dominat, Hasnas, regreta ca a lasat "sa treaca atata timp", ca, daca ar fl avut un copil din primul an de casatorie, "as fi simtit ca am pentru cine trai". Lena nu este deloc incantata de ideea de a avea un copil si intre cei doi soti se instaleaza o atmosfera tensionata, o gravitate rece. Lena pleaca de acasa si Hasnas primeste o scrisoare, prin care ii spunea ca in noaptea aceea va dormi la matusa ei, ca a doua zi il va vizita un avocat, ca ii multumeste pentru fericirea pe care i-a daruit-o in acesti trei ani. El incearca o impacare, dar femeia ramane inflexibila. Atunci barbatul se incranceneaza si hotaraste brusc sa se desparta, avand impresia ca decizia lui se bazeaza pe principii morale solide, ca despartirea se produsese numai pentru ca ea nu voia "sa aiba copii", iar pentru el "lucrul acesta e o datorie sacra".
    Suferinta lui Hasnas, fusese de neinchipuit si timpul nu-i ameliorase disperarea, dupa cum ii marturisea acum lui Mavrodin. Incercase sa se intereseze de Lena, dar nimeni nu mai stia nimic despre ea, se izolase complet.
    Confesiunea lui Hasnas are loc dupa opt ani de la intamplarile relatate, asadar in timp subiectiv, declansate fiind de memorie involuntara afectiva, desi "memoria pasionala nu e o calitate barbateasca".
    Gidismul despre care vorbeste critica literara este evident, timpul fiind definit de doua valente: una obiectiva - aceea in care s-au manifestat sentimentele de iubire in mod direct - si una subiectiva - aceea care evoca aceste sentimente: "nu mai era o amintire a dragostei, intocmai dupa cum pot spune ca imi amintesc, ca ma numesc Barbu Hasnas". Se recasatorise, avea doi baieti, dar este convins ca "nu te intalnesti cu o asemenea dragoste decat o singura data in viata", ca intensitatea unei astfel de iubiri este un miracol de care omul isi da seama prea tarziu.
Gazda, care venise sa-i trezeasca, este uimit ca nu dormisera deloc,  dar ei marturisesc cu glas tremurat ca au stat de vorba toata noaptea si au povestit "fiecare dragostele din tinerete". Mergand "tacuti si ganditori", Mavrodin intreaba deodata cu glasul sugrumat de emotie: "Crezi ca Ileana mai traieste?" si amandoi simt ca nu. Fraza din finalul romanului incheie definitiv confesiunile, aducand in prim plan inceperea vanatorii.
    Ideea iubirii profunde este privita prin prisma celor doi eroi care-si rememoreaza, prin confesiune, starile si sentimentele de dragoste asa cum le apar dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. Interesant este faptul ca cele doua versiuni succesive ale idilei arareau ca stau in opozitie, deoarece fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise Femeia dorise sa obtina de la ea exact ce respinsese celalalt. Barbu Hasnas. voise copii, dintr-un instinct al perpetuarii, inscriindu-se astfel in banalul realului cotidian, iar Andrei Mavrodin, scriitorul, avand aspiratii spirituate, ii refuza dorinta ei simpla si umana de a avea copii. Totusi, cele doua conceptii opuse ale eroilor se intalnesc in aceeasi iubire posesiva si patimasa fata de aceeasi femeie de care - fiecare dintre ei - se indragostise pe viata. De fiecare data, femeia gaseste forta interioara de impotrivire, caci, de fiecare data, ea este cea care desface legatura, disparand definitiv din viata lor si inchizandu-se enigmatic in sine.
    Critica literara vorbeste despre manifestarea, in acest roman, a egolatriei (manie de a se preocupa exagerat de propria persoana, supraestimare a valorii personale, egotism) masculine in doua versiuni succesive: "eroina intalneste egolatria masculina in doua versiuni succesive, ce s-ar spune ca stau in opozitie, pentru ca fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise dorise sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese celalalt" (Gabriel Dimisianu). Cei doi indragostiti nu pot ceda, nici chiar din dragoste, in fata dorintelor femeii iubite, care, la randul ei, are aceeasi forta interioara de a nu se supune acestei dominatii, pe care o simte ca pe un pericol de diminuare a personalitatii sale.
    In concluzie, in proza lui Mircea Eliade, Erosul reprezinta insasi substanta narativa a romanelor "Maitreyi" si "Nunta in cer", dragostea fiind inteleasa ca un act integral, ca un proces al reintregirii umane prin faptura nou creata din fuziunea barbatului cu femeia - recompunand perechea ideaia.
Sursa: REFERATE PENTRU TINE