Mihail DRUMEŞ - "INVITAŢIE LA VALS"

Mihail Drumes - Invitatie la vals by Aubrey de Vere

Mircea ELIADE - "MAITREYI" şi "NUNTĂ IN CER"

Mircea Eliade - Maitreyi by Gabriel A.

 MAITREYI adevăîrata (mijloc) şi (mai jos) Mircea ELIADE

Nunta in cer - Rezumat

Surpriza s-a produs intr-o zi obisnuita, care nu prevestea in nici un fel dezastrul. Intors din oras, Mavrodin gasise un plic de la Ileana, care plecase definitiv, nu se stia incotro. In scrisoare il ruga sa n-o caute, ii multumea pentru fericirea pe care o traise alaturi de el si-i marturisea ca "ii era peste putinta sa suporte dragostea noastra, asa cum era... neroditoare."

    Mavrodin ii relateaza in continuare lui Hasnas, incercarile lui disperate de a afla unde plecase Ileana, ii descrie insomniile si deznadejdea de care suferise ingrozitor dupa ce fusese parasit de femeia iubita, marturisindu-i ca toata iarna dusese "o viata de larva". Gandindu-se ca poate romanul inceput pe cand erau impreuna ar putea s-o determine sa dea un semn de viata, se grabeste sa-l termine, dar Ileana nu a aparut, nu a trimis nici o veste. Acum nu-l mai interesa in nici un fel nici povestea de iubire pe care o traise Ileana cu alt barbat inainte de a-l intalni pe el, fiind convins ca femeia "nu va mai putea iubi vreodata" si indoindu-se ca el insusi s-ar mai putea indragosti de altcineva.

    Andrei Mavrodin se hotarase sa scrie povestea de iubire intr-un nou roman, pe care-l intitulase "Nunta in cer", dar care pacatuia fata de adevar prin "neputinta oricarui artist de a se marturisi omeneste, total, crestineste... Ai sa citesti cartea asta si ai sa vezi cat de mult se departeaza de tot ce ti-am povestit acum. Poate e mai frumoasa, dar atat...", incheie el marturisirea pe care o expusese in fata lui Barbu Hasnas.

    Impresionat de experienta de iubire a lui Mavrodin, Barbu Hasnas, simte nevoia sa-i destainuiasca acestuia propria poveste de dragoste intamplata mai demult, cu "vreo opt-noua ani" inainte, intrucat poate ca o sa-l inspire intr-un viitor roman. Ceea ce-l uimeste pe Hasnas este faptul ca i se pare ca iubirea lui "seamana cu tot ce ti se povesteste despre dragoste.".

    Ca personaj-narator, Hasnas, isi incepe povestea din vremea in care era un tanar student de 24 de ani si urma studii de inginerie in Franta, pentru care un unchi ii trimitea lunar o bursa modesta, ce-i ajungea "exact cat sa-mi duc zilele". Fiind pasionat de cariera de ofiter, tanarul Hasnas se inroleaza voluntar impreuna cu alti studenti romani din Franta, intrucat izbucnise primul razboi mondial. Dupa niste cursuri militare, se duce pe front ca sublocotenent, fiind decorat de doua ori pentru merite deosebite in lupta, in care se arunca fara teama, deoarece era orfan si "nu ma legau prea multe lucruri de viata". In anul 1917 tanarul ofiter se afla intr-un tren foarte  aglomerat, care se pusese brusc in miscare si este impresionat de o fetita de vreo 15 ani, care striga disperata, deoarece matusa ei ramasese pe peronul garii. Hasna? o ajuta pe Lena sa coboare in gara de destinatie, o da in grija unui prieten care lucra acolo, iar peste o saptamana, afla de la acesta ca fetita fusese preluata de un ofiter, care spusese ca e varul ei.

    Hasnas isi mosteneste unchiul si devine un om bogat. La cei 30 de ani ai sai avea avere, o bogata experienta de viata, nu se indragostise niciodata, ba mai mult, cu femeile era "poate un cinic". Prin 1924, cand "eleganta si desfranarea Bucurestiului atinsesera culmi neraaipomenite", intr-o noapte, prietena lui ii prezinta "o pasare rara", pe Lena, "ultima fecioara din secolul XIX!". Hasnas. o recunoaste pe fetita din tren si, intreband-o ce s-a intamplat dupa ce o lasase in gara, aceasta ii spune ca a doua zi sosise si matusa ei, negand ca ar fi luat-o un var imbracat in uniforma de ofiter, care, dupa ce ii pusese bagajele in trasura incepuse sa o sarute.

    Tanara este cu totul aparte fata de celelalte femei, "atat de sobra si atat de serioasa cum arata" si Hasnas afla ca nimeni dintre cei prezenti nu pare sa stie nimic altceva despre ea. Hasnas, o intalneste peste cateva zile in vagonul-restaurant al trenului care mergea laMilano. Coboara impreuna la Venetia, se plimba prin piata San Marco discutand despre experienta lui amoroasa, care se referea la "destule femei", dar recunoaste ca "n-am iubit niciodata". Barbu Hasnas ii evoca lui Mavrodin scena petrecuta la hotel in aceeasi seara, cand constatase uimit ca "fusese, intr-adevar, fecioara". La inceput atitudinea lui fusese obisnuita, orgolioasa si nepasatoare fata de tanara pe care o sedusese, dar, in ziua urmatoare, Lena ii acordase - in gluma - cinci zile ca sa se indmgosteasca de ea. Peste cateva zile, marturiseste Hasnas, el era total schimbat, incurcat si timid, simtea cum "o nelamurita fericire incepea sa ma cuprinda" si se surprinde declarand: "Cred ca m-am indragostit cu adevarat". Fara sa constientizeze, Hasnas, se trezeste ca, intr-o seara, o intreaba brusc: "Nu e asa ca vrei sa fii sotia mea?". Peste o luna s-au casatorit la Paris, avand ca martori un cere restrans de prieteni.

    Intorsi la Bucuresti, scenele de gelozie se dezlantuie intre cei doi, vechile relatii amoroase ale lui Hasnas declanseaza intre ei conflicte care le ameninta iubirea. Desi era constient ca Lena ii era necesara "ca aerul, ca apa, ca lumina", Hasnas este uneori sufocat de casnicia lui, alteori este melancolic, simtind iubirea ca pe o boala. Femeia se schimbase si ea dupa casatorie, renuntase la multe preocupari care-i placusera inainte, ca arta, muzica, dar nu putea deveni mondena, nu-i placeau vizitele, nu se putea  acomoda cu snobismul societatii bucurestene. Cu toata nefericirea de care se simte cuprins, barbatul constientizeaza ca dragostea lor este definitiva, ca sunt legati unul de altul "pana la moarte, in sensul concret al cuvantului" si casnicia lor se relaxeaza.

    Dupa aniversarea celui de al treilea an de casatorie, cateva intamplari minore strica din nou echilibrul casatoriei, ce parea solid. Intr-o zi, se surprinde spunandu-i Lenei: "Ma gandeam ca ar fi timpul sa avem un copil...", simtindu-se deodata coplesit de "setea obscura de a te naste din nou, nevoia unei compensate in altcineva decat tovarasa de iubire si de viata".

    Analizandu-si starea de deznadejde de care era dominat, Hasnas, regreta ca a lasat "sa treaca atata timp", ca, daca ar fl avut un copil din primul an de casatorie, "as fi simtit ca am pentru cine trai". Lena nu este deloc incantata de ideea de a avea un copil si intre cei doi soti se instaleaza o atmosfera tensionata, o gravitate rece. Lena pleaca de acasa si Hasnas primeste o scrisoare, prin care ii spunea ca in noaptea aceea va dormi la matusa ei, ca a doua zi il va vizita un avocat, ca ii multumeste pentru fericirea pe care i-a daruit-o in acesti trei ani. El incearca o impacare, dar femeia ramane inflexibila. Atunci barbatul se incranceneaza si hotaraste brusc sa se desparta, avand impresia ca decizia lui se bazeaza pe principii morale solide, ca despartirea se produsese numai pentru ca ea nu voia "sa aiba copii", iar pentru el "lucrul acesta e o datorie sacra".

    Suferinta lui Hasnas, fusese de neinchipuit si timpul nu-i ameliorase disperarea, dupa cum ii marturisea acum lui Mavrodin. Incercase sa se intereseze de Lena, dar nimeni nu mai stia nimic despre ea, se izolase complet.

    Confesiunea lui Hasnas are loc dupa opt ani de la intamplarile relatate, asadar in timp subiectiv, declansate fiind de memorie involuntara afectiva, desi "memoria pasionala nu e o calitate barbateasca".

    Gidismul despre care vorbeste critica literara este evident, timpul fiind definit de doua valente: una obiectiva - aceea in care s-au manifestat sentimentele de iubire in mod direct - si una subiectiva - aceea care evoca aceste sentimente: "nu mai era o amintire a dragostei, intocmai dupa cum pot spune ca imi amintesc, ca ma numesc Barbu Hasnas". Se recasatorise, avea doi baieti, dar este convins ca "nu te intalnesti cu o asemenea dragoste decat o singura data in viata", ca intensitatea unei astfel de iubiri este un miracol de care omul isi da seama prea tarziu.

Gazda, care venise sa-i trezeasca, este uimit ca nu dormisera deloc,  dar ei marturisesc cu glas tremurat ca au stat de vorba toata noaptea si au povestit "fiecare dragostele din tinerete". Mergand "tacuti si ganditori", Mavrodin intreaba deodata cu glasul sugrumat de emotie: "Crezi ca Ileana mai traieste?" si amandoi simt ca nu. Fraza din finalul romanului incheie definitiv confesiunile, aducand in prim plan inceperea vanatorii.

    Ideea iubirii profunde este privita prin prisma celor doi eroi care-si rememoreaza, prin confesiune, starile si sentimentele de dragoste asa cum le apar dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. Interesant este faptul ca cele doua versiuni succesive ale idilei arareau ca stau in opozitie, deoarece fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise Femeia dorise sa obtina de la ea exact ce respinsese celalalt. Barbu Hasnas. voise copii, dintr-un instinct al perpetuarii, inscriindu-se astfel in banalul realului cotidian, iar Andrei Mavrodin, scriitorul, avand aspiratii spirituate, ii refuza dorinta ei simpla si umana de a avea copii. Totusi, cele doua conceptii opuse ale eroilor se intalnesc in aceeasi iubire posesiva si patimasa fata de aceeasi femeie de care - fiecare dintre ei - se indragostise pe viata. De fiecare data, femeia gaseste forta interioara de impotrivire, caci, de fiecare data, ea este cea care desface legatura, disparand definitiv din viata lor si inchizandu-se enigmatic in sine.

    Critica literara vorbeste despre manifestarea, in acest roman, a egolatriei (manie de a se preocupa exagerat de propria persoana, supraestimare a valorii personale, egotism) masculine in doua versiuni succesive: "eroina intalneste egolatria masculina in doua versiuni succesive, ce s-ar spune ca stau in opozitie, pentru ca fiecare dintre cei doi barbati pe care ii iubise dorise sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese celalalt" (Gabriel Dimisianu). Cei doi indragostiti nu pot ceda, nici chiar din dragoste, in fata dorintelor femeii iubite, care, la randul ei, are aceeasi forta interioara de a nu se supune acestei dominatii, pe care o simte ca pe un pericol de diminuare a personalitatii sale.

    In concluzie, in proza lui Mircea Eliade, Erosul reprezinta insasi substanta narativa a romanelor "Maitreyi" si "Nunta in cer", dragostea fiind inteleasa ca un act integral, ca un proces al reintregirii umane prin faptura nou creata din fuziunea barbatului cu femeia - recompunand perechea ideaia.

Sursa: REFERATE PENTRU TINE

Ion Luca CARAGIALE - "LA HANUL LUI MÂNJOALĂ"

Caragiale Luca Ion - La Hanul Lui Manjoala (Cartea) by cadeaducu

Vasile VOICULESCU - "LOSTRIŢA"

Lostrita de Vasile Voiculescu by silviuq12

Lostriţa iese din legendă: a fost găsită şi pusă la înmulţit

(P) Joaca GRATUIT Remi si poti CASTIGA bani reali! Joaca si tu!

Autor:  Antoaneta Etves

Ministerul Mediului a cheltuit aproximativ 30.000 de euro pentru a identifica apele în care mai înoată lostriţa, un peşte aproape dispărut. A depistat-o inclusiv în marile râuri ale patriei.

Pentru mulţi, lostriţa e doar personajul fantastic al prozei lui Vasile Voiculescu, o arătare strălucitoare ce ia minţile unui flăcău de pe Bistriţa. Când a scris povestirea cu acest nume, Voiculescu a pornit de la legenda "dracului din baltă", populară prin nordul ţării. De atunci şi până acum, chiar şi existenţa lostriţei în apele României a căpătat aură de legendă.

Se credea că a dispărut cu totul din majoritatea zonelor, după ce a fost pescuită pe rupte. Recent însă, specialiştii au aflat că se înmulţeşte pe neştiute în râurile României şi vor să repopuleze zone întregi.

S-a adaptat foarte bine în lacurile de acumulare

Redescoperirea lostriţei are ceva dintr-un film poliţist. În septembrie anul trecut, Ministerul Mediului a pus o firmă pe urmele sale. Şi "detectivii" au găsit-o recent, după ce au colindat toată ţara, după ce au "scanat" apele. Întreaga misiune a costat 30.000 de euro. Acum e clar: peştele răpitor a găsit calea spre supravieţuire.

"Specia Hucho hucho (denumirea ştiinţifică a lostriţei - n.r.) a fost semnalată în mai multe râuri principale cum ar fi Olt, Mureş, Vaser, Lotru, Jiu, Argeş, Cerna. La momentul actual o mai întâlnim în râurile Bistriţa, Vişeu, Tisa. Datorită condiţiilor de mediu şi repopulărilor efectuate în anii ’60, specia s-a adaptat foarte bine în lacurile de acumulare şi o întâlnim în Bicaz, Vidraru, Pecineag, Brădişor", explică specialiştii din cadrul Ministerului Mediului.

Autorităţile au stabilit deja şi o listă de măsuri ce ar trebui luate, pentru a proteja specia şi a o înmulţi. Aşa că zonele în care s-a stabilit că înoată acest peşte de legendă vor fi atent monitorizate, iar mai multe zone în care lostriţa se poate dezvolta vor fi populate cu puieţi de peşte, susţine Ministerul Mediului.

În limbaj de lemn, una dintre propuneri sună cam aşa: "Conştientizarea şi dezbaterea problematicii populaţiilor de lostriţă cu toţi factorii responsabili şi implicaţi necesită efectuarea unor întâlniri şi sesiuni de lucru atât a palierului decizional, cât şi executiv respectiv: autoritatea publică centrală de protecţie a mediului, gestionării fondului piscicol, autorităţile locale, ONG-urile, unităţile de învăţământ, mass-media, etc.".

Se ia în considerare finanţarea unor ferme publice sau private care să producă material biologic necesar populării râurilor cu peşte.

Amenajările piscicole sunt scumpe

Deşi, până în urmă cu câteva decenii, era un peşte foarte răspândit în apele de munte şi colinare, pescuitul abuziv şi poluarea au dus această specie în pragul dispariţiei.

Potrivit specialiştilor în acvacultură, întreţinerea unei amenajări piscicole de lostriţă este scumpă, iar statul nu a mai subvenţionat din ’90 până în prezent astfel de investiţii.

"Majoritatea banilor, chiar şi cei europeni, s-au alocat pentru amenajări piscicole unde se produc puieţi de sturioni. Motivul: sunt scumpi şi aduc profit repede. Eu am cerut finanţare pentru crap şi nu am primit. Vă închipuiţi cum e să ceri bani pentru pentru lostriţă, de care nu mai întreabă nimeni de la Revoluţie încoace. E greu de întreţinut", spune Viorel Muntean, patronul unei ferme piscicole de crap.

Pentru a creşte lostriţă, trebuie respectată o regulă strictă: deţinerea unor topliţe având ca sursă de alimentare un izvor în care puietul să poată fi crescut în condiţii optime în primul an de viaţă. În primul an, mortalitatea este ridicată din cauza consangvinizării populaţiilor din captivitate.

VORBE PESCĂREŞTI

"Un peşte cu o carne bună, dar nu extraordinară"

Puţini pescari se laudă că au reuşit să prindă o lostriţă în acul undiţei. "Sunt câteva poveşti. Pescarii au spus că au eliberat peştele. Dar n-aş crede 100% poveştile astea, e greu să le verifici", e de părere pescarul Ion Gheorghe, administratorul pescuit.ro, cel mai mare forum on-line al celor care iubesc sportul cu undiţă.

Pescarii sunt de părere că lostriţa e un peşte nobil doar pentru că e foarte rar, însă la gust nu iese foarte mult în evidenţă. "E un peşte cu o carne bună, dar nu extraordinară", a precizat pescarul.

Ca să fie dus la bun sfârşit planul de repopulare întocmit de Ministerul Mediului, pescarii le recomandă acestora să fie foarte atenţi cu braconierii, care "n-au nevoie de mult timp ca să distrugă tot".

"Majoritatea banilor s-au alocat pentru amenajări piscicole unde se produc puieţi de sturioni. Eu am cerut finanţare pentru crap şi n-am primit. Vă închipuiţi cum e cu lostriţa, de care nu mai întreabă nimeni de la Revoluţie încoace."
VIOREL MUNTEAN, patronul unei ferme piscicole de crap

"CARTE DE VIZITĂ"

Cel mai mare salmonid din apele româneşti

• Denumirea ştiinţifică: Hucho hucho;
• Clasa: Actinopterygii;
• Ordinul: Salmoniformes;
• Familia: Salmonidae;
• Răspândire: doar în bazinul Dunării, în zonele superioare ale fluviului şi pe afluenţi;
• Caracteristici: este cel mai mare salmonid din apele româneşti. Poate ajunge la dimensiuni impresionante: cele mai mari exemplare semnalate la noi au peste 30 kg, iar în Croaţia a fost capturată o lostriţă de 52 kg. Are corpul cilindric, gura mare, cu dinţi puternici. Are culoarea argintie, cu spinarea mai închisă, maro-arămie, roşcată pe laturi. Burta variază de la alb lăptos la galben.

Citiţi mai mult: Lostriţa iese din legendă: a fost găsită şi pusă la înmulţit > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/lostrita-iese-din-legenda-a-fost-gasita-si-pusa-la-inmultit-902559.html#ixzz2fMt5InXa
EVZ.ro

Johan HUIZINGA - "HOMO LUDENS" (OMUL JUCĂTOR, OMUL JUCĂUŞ, OMUL ŞI JOCUL)

Johan Huizinga - Homo Ludens by ariadna f

Johan Huizinga - Homo ludens - Humanitas

www.humanitas.ro/files/media/homo-ludens.pdf‎

de J HUIZINGA - ‎Citat de 187 ori - ‎Articole cu conţinut similar

Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii. Traducere din olandeză de. H. R. RADIAN. Prefaţă ºi notă biobibliografică de. GABRIEL ...

Johan Huizinga - Wikipedia

ro.wikipedia.org/wiki/Johan_Huizinga‎

Johan Huizinga ... Johan Huizinga ... Evului Mediu, 1919; Erasmus, 1924; Explorări în istoria civilizației, 1929; Criza civilizației, 1935; Homo ludens, 1938.

Referat Romana: Homo Ludens de Johan Huizinga - Calificativ.ro

www.calificativ.ro/.../referat-HOMO_LUDENS_de_Johan_Huizinga-rid6...‎

22.10.2009 - Dupa parerea lui Johan Huizinga din Homo Ludens jocul este mai vechi decat cultura presu.

 FOTO: Savin BA DEA

Mircea CĂRTĂRESCU - "REM" (din "NOSTALGIA")

Mircea Cartarescu - REM by amaliabis

Nuvela REM de Mircea Cartarescu - comentariu

                                  ,,REM”

                                       de Mircea Cartarescu

Nuvela “REM” este un fragment, o mica parte dintr-o opera mult mai complexa, mult mai bine inchegata, “Nostalgia”, al carei autor, Mircea Cartarescu a reusit prin tehnici postmoderniste sa evidentieze trairile si problemele omului cotidian. El a imbinat zona reprezentarilor abstracte, speculative cu realul, concretul vietii.

“REM” are valoarea unui adevar absolut, prin el se ofera chintesenta adevarurilor universale. In nuvela este reprezentat un proces initiatic si cea aleasa pentru a parcurge acest drum este Svetlana, personajul principal al operei, de altfel.  Nuvela nu are doar ca tema jocul, ci poate fi considerata un text creat in spiritul  jocului, prin imbinarea categoriilor narative. Scriitorul isi dovedeste calitatea de prozator postmodern, prin jocul ”de-a literatura”, prin desconspirarea procedeelor si tehnicilor literare.

Opera se deschide cu imaginea unei garsoniere, de la periferia Bucurestiului.Naratorul, cel care povesteste diegeza, este reprezentat de un paianjen.  Acesta devine simbolul Creatorului, al celui ce viseaza, imagineaza spatiul scriptural, reveria locuita de personaje. Prezenta sa sugereaza calitatea Demiurgului de a “tese” prin imagini, intamplari, situatii o lume aparent reala si de a hotari, dupa bunul plac, soarta personajelor sale. Acest paianjen este un narator implicat, isi desconspira identitatea prin marci autoreferentiale(“imi intind labele transparente prin camera”, “ma strecor printre carti, lasandu-mi afara doar cangile de pe care picura veninul”). Textul in ansamblu este o naratiune homodiegetica. Mai intai, faptura hidoasa care strabate toata camera, dezvaluind caracteristicile ei, este un narator de tip auctorial(simuleaza omniscienta si omniprezenta, realizeaza extrospectie,dar si introspectie,o analiza psihologica). Apoi, patrunzand in mintea lui Vali, incepe sa povesteasca din punctul de vedere al acestui personaj. Capata conditia unui narator heterodiegetic de tip narativ actorial.

Cititorul este si el atras in discursul epic, transformat in destinatar explicit al nararii, ceea ce ii confera conditia de naratar.(“Aici, drag cititor, ma tem ca, fara sa vreau, iti voi da o grea lovitura…..Iti pot sugera ca acum, cand ai ajuns la aceste randuri, sa inchizi pentru cinci minute ochii si sa-ti rechemi in minte toate detaliile celei mai frumoase nopti de dragoste pe care ai trait-o”).

REM poate fi considerata o nuvela de tipul naratiunii “in rama”, al “povestii in poveste”, caci in diegeza narata de paianjen sunt cuprinse mai multe lumi citate(diegeze secundare inscrise in prima prin interventia unui personaj narator). Astfel, Vali intrerupe diegeza principala prin relatarea sa despre Maria, “Bloody Mary”, ultima fata, inainte de Svetlana,pe care a iubit-o.

Dupa aceea urmeaza lumea citata de Svetlana( naratiune de gradul al II-lea), care este mult mai vasta decat cea anterioara. Aceasta difera prin cronotop de cea principala, caci actiunea se petrece prin anii ’60, in mai multe locuri din Capitala. Svetlana povesteste mai intai din perspectiva auctoriala. Devine, din personaj, un narator homodiegetic. Echivalenta dintre eul-narator si eul-personaj nu este perfecta. Se creeaza un anumit interval psihologic. Eul narant este reprezentat de Svetlana cea de treizeci si doi de ani,caracterizata prin acumularea unor experiente de viata, viziune matura, atitudine moralizatoare, nostalgie fata de copilarie(“Am sa-ti povestesc niste lucruri petrecute prin anii 1960 sau ’61, cand eram inca o fetita, nu aveam mai mult de doisprezece ani”). In schimb, eul narat, Svetlana cea cu varsta de 12 ani, este o ipostaza a eului narant, aceea legata de copilarie, avand alte caracteristici: spirit ludic, viziune senina asupra vietii. Unghiul din care este povestita naratiunea se schimba. Svetlana nareaza din perspectiva actoriala, echivalenta dintre eul-narant si cel narat fiind perfecta, atunci cand evoca minutios formele jocului desfasurate in cele sapte zile(“…mi-am amintit cu bucurie ca jocul nostru de-a Reginele(cel mai frumos pe care-l jucasem vreodata) continua cu ziua a patra, in care frumoasa Regina Verde avea sa fie Puia….S mai bucuroasa am fost amintindu-mi ca spre seara aveam sa-l vizitez din nou pe Egor.”).

In interiorul acestei lumi citate de ea, identificam o alta lume citata de Egor( naratiune de gradul al III-lea). Tanarul evoca istoria neamului sau de “alungiti”: “Ai mei sunt gruzini de origine, imi spuse. Strabunicul meu a venit in Valahia pe vremea lui Hangerliu, un domnitor cam intr-o ureche. Facea negot de atlazuri la Giurgiu.”

Spre final, cand Svetlana parcurge tot drumul initiatic, atat pe plan oniric,cat si pe plan ludic, ea ajunge in sfarsit sa-si cunoasca Creatorul, reprezentat de scriitorul Mircea Cartarescu. Prin anamneza( intoarcerea “in illo tempore”, la arhetipurile primordiale), Svetlana patrunde in inconstientul colectiv, unde i se releveaza adevarul despre ea insasi-calitatea de personaj- dar si adevarul suprem despre lumea ei- o fictiune- si despre Creatorul acesteia - un scriptor. Acest fapt e cu totul deosebit, caci autorul abstract este inclus in diegeza, devenind personaj in propria opera:” Tanarul nu era de fapt chiar asa tanar. Trebuie sa fi avut aproape treizeci de ani. Dar silueta lui firava, fata ingusta, triunghiulara, parul lung care-i cadea peste urechi in suvite dezordonate, saten-inchis, il faceau sa para de cel mult douazeci si cinci de ani.”.

La sfarsit, iar are loc un transfer de functii naratoriale, de la Svetlana la Vali, apoi la naratorul paianjen:” M-ai uitat, iubit cititor? Sunt eu, naratorul. E drept ca nu mi-am mai scos capsorul gingas la vedre, dar asta fiindca am avut cu totul alta treaba.”.

O alta caracteristica importanta a nuvelei o reprezinta textualismul. Scriitorul confera textului sau o puternica putere de semnificare, il construieste complex, incat aproape ca opera capata constiinta de sine, libertate de autocomunicare. Atitudinea si procedeele adoptate de prozatorul postmodernist transpar la fiecare pagina: enumerarea de titluri ale unor creatii literare(“ Manuscrisul de la Saragosa”, “Arta fantastica”, “Poesis”, “Cele mai frumoase poezii”, etc- acestea avand aspectul unui paratext), citarea de versuri din folclorul copiilor(“Esti o floare, esti un crin/ Esti parfumul cel mai fin/ Si-ti trimit  din departare/ Un cosciug si-o lumanare”) sau texte de muzica usoara(“ Lunca-i lunga, iarba-i verde/ Ce-am iubit nu se mai vede”- Angela Moldovan). Sunt frecvente trimiteri la titlurile pubilcatiilor culturale ale momentului: “Luceafarul”, “Orizontul”, “Romania literara”. De asemenea, un alt procedeu folosit il reprezinta crearea de hipertexte. Intalnim in interiorul operei o pastisa. Egor isi eminescializeaza discursul atunci cand se refera la conditia lui de scriitor. “Scrie-mi-ar numele pe mormant si nu as mai fi ajuns sa traiesc” constituie un intertext eminescian( un fragment dintr-o tulburatoare scrisoare adresata de poet Veronicai Micle la 1881, cand scriitorul epuizat isi enunta sfasietor neputinta de a se impaca, acceptandu-si viata).

Prin toate aceste tehnici narative si aspecte postmoderniste, nuvela “REM” constituie o adevarata capodopera a literaturii romanesti, inscriindu-se in universalitate.

Sursa: Nuvela REM de Mircea Cartarescu - comentariu referat