Nuvela REM de Mircea Cartarescu - comentariu
,,REM”
de Mircea Cartarescu
Nuvela “REM” este un
fragment, o mica parte dintr-o opera mult mai complexa, mult mai bine
inchegata, “Nostalgia”, al carei autor, Mircea Cartarescu a reusit prin tehnici
postmoderniste sa evidentieze trairile si problemele omului cotidian. El a imbinat zona reprezentarilor abstracte, speculative cu
realul, concretul vietii.
“REM” are valoarea unui adevar
absolut, prin el se ofera chintesenta adevarurilor universale. In nuvela este reprezentat un proces initiatic si cea aleasa pentru a
parcurge acest drum este Svetlana, personajul principal al operei, de
altfel. Nuvela nu are doar ca tema
jocul, ci poate fi considerata un text creat in spiritul jocului, prin imbinarea categoriilor
narative. Scriitorul isi dovedeste calitatea de prozator postmodern, prin jocul ”de-a literatura”, prin desconspirarea procedeelor si
tehnicilor literare.
Opera se deschide cu imaginea unei garsoniere, de la
periferia Bucurestiului.Naratorul, cel care povesteste diegeza, este reprezentat de un paianjen. Acesta devine simbolul Creatorului, al celui ce viseaza, imagineaza spatiul scriptural, reveria locuita
de personaje. Prezenta sa sugereaza calitatea
Demiurgului de a “tese” prin imagini, intamplari, situatii o lume aparent reala
si de a hotari, dupa bunul plac, soarta personajelor sale. Acest paianjen este
un narator implicat, isi desconspira identitatea prin marci autoreferentiale(“imi
intind labele transparente prin camera”, “ma strecor printre carti, lasandu-mi
afara doar cangile de pe care picura veninul”). Textul in ansamblu este o naratiune homodiegetica. Mai intai, faptura hidoasa
care strabate toata camera, dezvaluind caracteristicile ei, este un narator de
tip auctorial(simuleaza omniscienta si omniprezenta,
realizeaza extrospectie,dar si introspectie,o analiza psihologica). Apoi,
patrunzand in mintea lui Vali, incepe sa povesteasca
din punctul de vedere al acestui personaj. Capata conditia
unui narator heterodiegetic de tip narativ actorial.
Cititorul este si el atras in discursul epic, transformat in
destinatar explicit al nararii, ceea ce ii confera conditia de naratar.(“Aici, drag cititor, ma tem ca, fara sa vreau, iti voi da
o grea lovitura…..Iti pot sugera ca acum, cand ai ajuns la aceste randuri, sa
inchizi pentru cinci minute ochii si sa-ti rechemi in minte toate detaliile
celei mai frumoase nopti de dragoste pe care ai trait-o”).
REM poate fi considerata o nuvela de tipul naratiunii “in
rama”, al “povestii in poveste”, caci in diegeza narata de paianjen sunt
cuprinse mai multe lumi citate(diegeze secundare
inscrise in prima prin interventia unui personaj narator). Astfel, Vali
intrerupe diegeza principala prin relatarea sa despre Maria, “Bloody Mary”,
ultima fata, inainte de Svetlana,pe care a iubit-o.
Dupa aceea urmeaza lumea citata de Svetlana(
naratiune de gradul al II-lea), care este mult mai vasta decat cea anterioara.
Aceasta difera prin cronotop de cea principala, caci actiunea se petrece prin
anii ’60, in mai multe locuri din Capitala. Svetlana
povesteste mai intai din perspectiva auctoriala. Devine, din personaj, un narator homodiegetic. Echivalenta dintre eul-narator si
eul-personaj nu este perfecta. Se creeaza un anumit interval psihologic. Eul narant este reprezentat
de Svetlana cea de treizeci si doi de ani,caracterizata prin acumularea unor
experiente de viata, viziune matura, atitudine moralizatoare, nostalgie fata de
copilarie(“Am sa-ti povestesc niste lucruri petrecute prin anii 1960 sau ’61,
cand eram inca o fetita, nu aveam mai mult de doisprezece ani”). In schimb, eul
narat, Svetlana cea cu varsta de 12 ani, este o ipostaza a eului narant, aceea
legata de copilarie, avand alte caracteristici: spirit ludic, viziune senina
asupra vietii. Unghiul din care este povestita
naratiunea se schimba. Svetlana nareaza din perspectiva actoriala, echivalenta
dintre eul-narant si cel narat fiind perfecta, atunci cand evoca minutios
formele jocului desfasurate in cele sapte zile(“…mi-am
amintit cu bucurie ca jocul nostru de-a Reginele(cel mai frumos pe care-l
jucasem vreodata) continua cu ziua a patra, in care frumoasa Regina Verde avea
sa fie Puia….S mai bucuroasa am fost amintindu-mi ca spre seara aveam sa-l
vizitez din nou pe Egor.”).
In interiorul acestei lumi citate de ea, identificam o alta
lume citata de Egor( naratiune de gradul al III-lea).
Tanarul evoca istoria neamului sau de “alungiti”: “Ai mei sunt gruzini de
origine, imi spuse. Strabunicul meu a venit in Valahia pe vremea lui Hangerliu,
un domnitor cam intr-o ureche. Facea
negot de atlazuri la Giurgiu.”
Spre final, cand Svetlana parcurge tot drumul initiatic,
atat pe plan oniric,cat si pe plan ludic, ea ajunge in
sfarsit sa-si cunoasca Creatorul, reprezentat de scriitorul Mircea Cartarescu.
Prin anamneza( intoarcerea “in illo tempore”, la
arhetipurile primordiale), Svetlana patrunde in inconstientul colectiv, unde i
se releveaza adevarul despre ea insasi-calitatea de personaj- dar si adevarul
suprem despre lumea ei- o fictiune- si despre Creatorul acesteia - un scriptor.
Acest fapt e cu totul deosebit, caci autorul abstract este inclus in diegeza,
devenind personaj in propria opera:” Tanarul nu era de fapt chiar asa tanar.
Trebuie sa fi avut aproape treizeci de ani. Dar
silueta lui firava, fata ingusta, triunghiulara, parul lung care-i cadea peste
urechi in suvite dezordonate, saten-inchis, il faceau sa para de cel mult
douazeci si cinci de ani.”.
La sfarsit, iar are loc un transfer
de functii naratoriale, de la Svetlana la Vali, apoi la naratorul paianjen:” M-ai
uitat, iubit cititor? Sunt eu, naratorul. E drept ca
nu mi-am mai scos capsorul gingas la vedre, dar asta fiindca am avut cu totul
alta treaba.”.
O alta caracteristica importanta a
nuvelei o reprezinta textualismul. Scriitorul confera textului sau o puternica
putere de semnificare, il construieste complex, incat
aproape ca opera capata constiinta de sine, libertate de autocomunicare.
Atitudinea si procedeele adoptate de prozatorul postmodernist transpar la
fiecare pagina: enumerarea de titluri ale unor creatii literare(“ Manuscrisul
de la Saragosa”, “Arta fantastica”, “Poesis”, “Cele mai frumoase poezii”, etc-
acestea avand aspectul unui paratext), citarea de versuri din folclorul
copiilor(“Esti o floare, esti un crin/ Esti parfumul cel mai fin/ Si-ti trimit din departare/ Un cosciug si-o lumanare”) sau
texte de muzica usoara(“ Lunca-i lunga, iarba-i verde/ Ce-am iubit nu se mai
vede”- Angela Moldovan). Sunt frecvente trimiteri la titlurile pubilcatiilor
culturale ale momentului: “Luceafarul”, “Orizontul”, “Romania
literara”. De asemenea, un alt procedeu folosit il
reprezinta crearea de hipertexte. Intalnim in interiorul
operei o pastisa. Egor isi eminescializeaza discursul
atunci cand se refera la conditia lui de scriitor. “Scrie-mi-ar numele
pe mormant si nu as mai fi ajuns sa traiesc” constituie un intertext eminescian( un fragment dintr-o tulburatoare scrisoare
adresata de poet Veronicai Micle la 1881, cand scriitorul epuizat isi enunta
sfasietor neputinta de a se impaca, acceptandu-si viata).
Prin toate aceste tehnici
narative si aspecte postmoderniste, nuvela “REM” constituie o adevarata
capodopera a literaturii romanesti, inscriindu-se in universalitate.Sursa: Nuvela REM de Mircea Cartarescu - comentariu referat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu