Cred că toată lumea ştie legenda Calului Troian. Războiului Troian (dintre ahei şi oraşul Troia) a izbucnit după ce Paris, prinţul Troiei a răpit-o pe Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei. În cel de-al zecelea an al războiului, vicleanul Odiseu a organizat construirea unui cal gigantic din lemn, al cărui interior scobit putea ascunde luptătorii greci. Calul a fost umplut cu soldaţi, aflaţi sub comanda lui Ulise. Calul a fost aşezat în afara porţilor Troiei, restul armatei a ars taberele şi s-a îndreptat cu corăbiile spre Tenedos, de parcă ar fi fost înfrânţi. Când troienii au descoperit că grecii au plecat, crezând că războiul s-a încheiat, s-au bucurat şi au dus calul în cetate. În timp ce dezbăteau ce să facă cu el, unii erau de părere să îl arunce de pe stânci, alţii să îi dea foc, în timp ce câţiva se gândeau să-l dedice zeiţei Atena. Troienii au decis să ţină calul şi au sărbătorit până noaptea. Soldaţii din cal au ieşit şi au ucis gărzile apoi au deschis porţile cetăţii, lăsând întreaga armată înăuntru. Aheii au intrat în oraş şi au început să ucidă populaţia care dormea. A urmat masacrul, masacru care a continuat de noaptea până ziua. Pe scurt, ceva asemănător se întâmplă acum în Europa, cu criza refugiaţilor musulmani, datorită politicii SUA şi a unor puteri occidentale de distrugere a statalităţii unor ţări din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, prin război contra dictatorilor şi finanţarea „primăverii arabe”. Acum lucrurile s-au întors. Milioane de imigranţi musulmani iau cu asalt Europa. O parte din ei sunt nenorociţi ai soartei care fug cu familiile lor de război, o altă mare parte sunt bărbaţi tineri, imigranţi cu bani şi paşapoarte false sau luptători ISIS. În inconştienţa ei Uniunea Europeană îi primeşte cu braţele deschise sau nu ştie ce să facă, cu încălcarea propriei legislaţii, care prevede reîntoarcerea acestora acasă. Unde? În ţările distruse inconştient de armata SUA sau de către Franţa şi U.K, cu ajutorul Germaniei, în numele unei implementări a democraţiei futile, în societăţi islamiste predispuse la sharia?
Acum cancelarul Angela Merkel i-a încurajat pe aceşti refugiaţi să vină în Germania, cu milioanele, ca să umple golul demografic al îmbătrânirii populaţiei. În 50 de ani Germania poate se va intitula “Germanstan”. Şi ei vin cu milioanele şi Europa nu e în stare să facă faţă acestui uriaş val de imigranţi, care pare o invazie bine organizată, controlată şi finanţată? De cine? Unii susţin că de către Rusia, alţii că banii provin de la ong-uri americane. Personal îl cred pe fostul preşedinte T. Băsescu că vinovaţii morali sunt cei care au făcut război în Orientul Mijlociu şi Africa în numele „primăverii arabe”. Asistăm de fapt la un război asimetric dus de islamişti împotriva Europei, iar bătrânul continent condus de funcţionari, foşti marxişti şi troţkişti la tinereţe, nu ştie să răspundă. În curând marile oraşe europene vor fi umplute la refuz cu o populaţie majoritară musulmană şi în cartiere şi ghetouri se va aplica legea islamică „sharia” cum se întâmplă acum în Germania, Franţa, Suedia, Olanda sau Norvegia. Statul Islamic e condus de luptători proveniţi şi născuţi din ţări europene occidentale. Acum aceştia se reîntorc „acasă” în Europa, cum grecii cu Calul Troian în cetatea Troiei. Ei sunt în mijlocul valului de milioane de refugiaţi, cu ţeluri şi scopuri bine definite: islamizarea demografică Europei. E un război religios la care Europa i se opune printr-un ateism stupid. Valul de refugiaţi musulmani le sunt acoperirea, învelişul de lemn al Calului Troian pentru luptătorii ISIS. Asistăm la un război asimetric la care Europa e incapabilă să răspundă, să găsească soluţii. E stupid azi să vezi propaganda NATO cu aplicaţii, exerciţii militare şi rachete Deveselu, la un presupus pericol rusesc, în timp ce Europa e invadată asimetric de luptători ai Statului Islamic prin valul de refugiaţi. E un război asimetric la care Europa răspunde ca în secolul XX, cu tancuri, tunuri, crucişătoare, cu o organizaţie militară NATO, care pare depăşită de istorie, fără valori, un instrument vetust şi obtuz, pentru care europenii plătesc miliarde de euro din taxele şi impozitele lor ca să se bată cu fantoma unui pericol presupus: Federaţia Rusă, asta ce în timp ţările europene sunt ocupate la propriu demografic de milioane de musulmani şi înfiltrată de luptători ISIS, care vor pune bombe în casele noastre şi ne vor decapita pe străzi, cum s-a întâmplat recent cu un militar englez la Londra şi nu numai. Islamiştii ştiu ce vor, noi încă nu. Milioanele de musulmani veniţi în Europa vor merge la moschee şi se vor ruga sau căsătorii la imam. Se pare că islamiştii câştigă războiul asimetric cu U.E., iar NATO se joacă de-a războiul, pe banii noştri în Marea Neagră într-un „lac rusesc” al obsesiilor trecute, specifice războiului rece.
Ionuţ Ţene

budapesta61
Sursa: NapocaNews