AŞA SE SCRIE ISTORIA? S-O CORECTĂM PUŢIN. POVESTEA CASEI POPORULUI - PALATUL PARLAMENTULUI. PALATELE MELE...

   

 În atenţia Prof.  Dr. Adrian CIOROIANU, istoricul de pe strada mea.

Fragment din romanul "OCHI ALBAŞTRI", Capitolul 17, TRĂNCĂLĂU:

     CENTRUL CIVIC - Proiectul de reconstruire a Bucureştiului: după cutremurul din 1977: o constelaţie de palate, mai mari şi mai mici, ca o salbă de perle...nu numai un singur palat!
  
     „...în afară de Sala Palatului nu mai ştiu despre nici-un palat construit în România. La Castele stăm şi mai prost: n-am văzut decît Castelul Huniazilor, unde am scris o poezie dedicată... turcilor. În Craiova este un palat, Palatul lui Jean Mihail, unde s-a semnat Pacea cu Bulgaria, pentru cedarea Cadrilaterului şi unde a stat şi Tito, coordonînd lupta de partizani din Iugoslavia. Se zice că Jean Mihail i-a cerut Regelui Carol al II-lea voie să acopere palatul cu aurul obţinut din cocoşei. Regele şi-a pus apostila: „ – Da, numai dacă pui monedele în dungă!”. Măcar cîteva palate de mărimea asta să se facă – la tehnica de-acum, nu este chiar aşa de greu!” (v. Convorbirea cu Păcală - în 1971, eu aveam 29 de ani, iar Păcală, 24 de ani!)

      Deci am propus o salbă de palate şi castele împrăştiate în toată România. Ce i-am propus, a stîrnit "arhitectul" din el...

   
„Astăzi, 25 iunie 1984, în al patruzecelea an al aniversării revoluţiei de eliberare şi afirmare naţională, de dezvoltare liberă şi independentă a României, am început lucrările la Casa Republicii şi Bulevardul Victoria Socialismului, mândre şi luminoase ctitorii ale acestei epoci de adânci transformări revoluţionare, construcţii monumentale ce vor dăinui peste veacuri, ca o impresionată mărturie a voinţei locuitorilor Bucureştiului, a întregului popor român, menită a conferi demnitate şi măreţie Capita-lei tării, patriei noastre socialiste, România.” Semnat, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Aşa scrie pe un pergament îngropat de Ceauşescu undeva la temelia Casei Poporului. 
  

    Pentru realizarea Centrului Civic s-a organizat un concurs de proiecte de arhitectură cîştigat de tînăra arhitectă foarte îndrăzneaţă Anca Petrescu (29-30 de ani), căreia i s-au supus 700 de arhitecţi şi însuşi soţii Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, care n-au ieşit din cuvîntul ei. Cei doi, Nicolae Ceauşescu şi Anca Petrescu, „arhitectul” şi arhitecta, s-au înţeles de minune. Probabil că experienţa de „bună înţelegere” cu mine, nereuşită 100%, i-a dat mai multă înţelepciune tovarăşului nostru dictator.
    După cum lesne se observă, Nicolae Ceauşescu denumeşte fiecare construcţie casă şi nu palat. Muncitoreşte, Palatul Armatei se numea, pe timpul copilăriei mele, Casa Armatei. Palatele aparţineau epocii feudale, aparţineau burgheziei şi moşierimii, aparţineau Domnilor, nu poporului muncitor – aşa era ordinea prestabilită din mintea dictatorului-ctitor. Pe lîngă Casa Poporului, celelalte patru case şi blocurile bulevardelor – şi ele, nişte mici palate – nu mai înseamnau mare lucru, deşi sunt şi ele de mari dimensiuni, o constelaţie de palate. Dar niciunul acoperit cu aur!
   În mintea Ceauşeştilor – tot aşa -  cuvîntul „domn” însemna „trădător” – de unde pînă unde? – probabil... şi eu, care vorbeam în mod obişnuit cu „domnule”, arareori şi cu „tovarăşe”, obişnuinţă din copilărie, chiar dacă eram membru plin al Partidului Comunist Român, totuşi eram considerat... trădător.
    Centrul Civic:
- Casa Republicii – Casa Poporului. 25 iunie 1983 – 1997 – astăzi, Palatul Parlamentului.
- Casa Armatei – Ministerul Apărării Naţionale. Alta decît Casa Armatei, cea veche.
- Casa Radio – Radio România. Se pare, s/a demolat.
- Casa de Oaspeţi – astăzi, Hotelul Marriott sau, mai precis, JW Marriott Bucharest Grand Hotel..
- Casa Academiei Române
- Parcul Izvor
- Bulevardul „Victoria Socialismului” – Bulevardul Unirii.. într-o perfectă unitate arhitectonică. 700 de arhitecţi, n-or fi fost toţi nişte pîrliţi, nişte nebuni!

   Demolări: - S-au demolat 7 km² din vechiul centru al capitalei: cartierul “Uranus”, Stadionul Republicii şi Stadionul Progresul;
   După Wikipedia: “S-au demolat 19 biserici ortodoxe, 6 sinagogi, 3 biserici protestante, s-au mutat alte 8 biserici şi s-au demolat peste 30.000 case particulare iar peste 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi”.
   O glumă: “Victoria Socialismului asupra Bucureştiului”- “Ceauşima”, mai exact “Ceaushima” (“un fel de Hiroshima”, zice Dinu Giurăscu): “Pe lângă vilele boiereşti şi casele vechi, modeste, au fost demolate în cartierul Uranus (demolat tot cartierul Uranus-Izvor) trei biserici: Alba-Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii, iar alte două au fost mutate în altă parte –biserica Schitul Maicilor şi Mihai Vodă. Aceste lăcaşe de cult au fost ascunse, alături de altele care au avut aceeaşi soartă, printre blocuri înghesuite, ca să fie cât mai puţin vizibile.” Străzile demolate din cartierul Uranus: Cazărmii, Brutus,  Bateriilor, Vităneşti, Puţul cu Apă Rece, Vânători, Sapienţei, Apolodor, Meteorilor, Antim, Puişor, Crăiţelor, Aleea Trandafirilor, Militari, Schitul Maicilor, Banul Mihalcea, Meteorilor, Minotaurului, Arionoaia. Cartierul Uranus - se păstrează imagini din filmul românesc realizat prin 1980-81 “Angela merge mai departe”.
   Nicolae Ceauşescu a fost numit, în presa franceză, “Regele Ubukarest” (după “Ubu Rege” de Alfred Jary) sau “Ceauşescu I Demolatorul”.
      Am cunoscut cartierul Uranus chiar în timpul evacuării locatarilor şi nu mi s-a plîns nimeni - merita să se dărîăme! - nu era decît o ruină jegoasă, infectă şi mizeră, plină de cîini, pisici şi şobolani. De atunci datează începuturile maidanezilor... Ca "inspector", trebuia să iau aminte, să mă documentez la faţa locului. Am fost trimis intenţionat în zonă, către studioul filmelor de animaţie, "Anima-film", să aduc folii de acetofan pentru un studio "LUX", dedicat proiectării prin desen artistic şi film de animaţie, tot o idee de-a mea, pînă la urmă nerealizată, din lipsă de folii de acetofan, ne-mai-importate. 

     Să-mi re-amintesc:

   „ PĂCALĂ: - Măi, Savine, dacă-ţi faci o casă nouă, nu trebuie s-o demolezi pe cea veche?
    - EU: Te referi la Capitalism?
    - Lasă asta... Vorbeam, aşa, în general.
    - Desigur, demolezi. Dar mai ai şi varianta să construieşti alături. Pentru... comparaţie. Numai dacă e cazul, demolezi...
    - Dar dacă e o ruină?
    - Cu atît mai mult. Ce rost are discuţia asta?
    - Are.” (1971)

    CASA REPUBLICII, CASA  POPORULUI, PALATUL  PARLAMENTULUI. – „cea mai mare realizare din istoria românilor”.
- Recorduri:
- Cea mai mare clădire a unui Parlament din lume şi cea mai mare clădire administrativă de uz civil. Cea mai scumpă clădire administrativă din lume: Costurile clädirii: 1989 - 1.75 miliarde dolari SUA; 2006 - 3 miliarde Euro.
- locul 2 în lume – „clădiri administrative” – după clădirea Pentagonului, SUA. Are 330.000 m². - locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Are 2.550.000 m³.
- depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops - Egipt – considerată o „construcţie faraonică”.
- Descriere:
- Cea mai mare atracţie turistică din Bucureşti.
- Cea mai grea clădire din lume: în fiecare an se scufundă cu cîte 6 mm. Mexicul se scufundă cîte 10 cm pe an.
- O hidoşenie arhitecturală, o ruşine, o megalomanie, o imensitate, după unii găunoşi.
- În aripa de vest se află Muzeul Naţional de Artă Contemporană – deschis în 2004.
- 700 de arhitecţi sub conducerea arhitectului Anca Petrescu. Stil: neoclasicism. 20.000 de muncitori, 24 ore pe zi, în 3 ture.
- Dimensiuni: măsoară 270 m pe 245 m, 86 m înălţime şi 92 m sub pământ. Are 9 nivele la suprafaţă şi alte 9 subterane. Suprafaţa construită la sol - 66.000 metri pătraţi.
- Amplasată pe Dealul Arsenalului, o creaţie a naturii, parţial artificial. Partea Centrală a Bucureştiului – sector 5.
- Perimetrul curţii: V,N-V - strada Izvor,  N - Bulevardul Naţiunile Unite, E - Bulevardul Libertăţii, S - Calea 13 Septembrie.
- Acces: la 10 minute de Piaţa Unirii şi 20 de minute de Gara de nord (cu autobuzul 123).
- Începerea lucrărilor:  25 iunie 1983, punerea pietrei fundamentale: 25 iunie 1984.
- Proiectul inspirat, în mare, după Carol al II-lea, din anii '35-38, pentru zona Unirii – Dealul Arsenalului.
- Proiect inspirat şi de sistematizarea oraşului Phenian, Capitala RPD Coreeană (de Nord) - aşa s-ar zice.
- Clădirea are 3 registre pe verticală, de la cota 0, are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.
- Detalii, săli:
- 1. Intrarea 13 Septembrie - un hol mare - coloane sculptate din marmură - scara monumentală ce duce la etajul I. Deasupra scărilor o cupolă din sticlă albastră, un candelabru. Scara, copie a la Palatul de Iarnă – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg - 30 m înălțime - 27 m lăţime, conduce la birourile prezidenţiale, astăzi cabinetul Preşedintelui Senatului. Două saloane de primire - un mozaic inspirat de cel descoperit la Histria. 
- 2. Sala Drepturilor Omului  - 625 mp. Pt. CPEx. Complet lambrisată cu lemn de stejar, colorat. 60 de scaune, un fotoliu din aur şi argint pentru preşedinte. Harta ţării.
- 3. Galeria de Onoare şi holul Intrării Oficiale - Galeria de Onoare cât şi scările a fost refăcută de mai mult de cinci ori, datorită dorinţei lui Ceauşescu de a vedea machetele lucrărilor executate la scara 1:1. Scările conduc la etajul 1 al Palatului, unde se află sala A. I. Cuza.
- 4. Sala Nicolae Bălcescu(1819-1852) - cu lemn de mahon, cadou primit de Ceauşescu din partea prietenului său, Mobutu Sese Seko, președintele statului Zair (azi Republica Democrată Congo).
- 5. Sala Nicolae Iorga (1871 -1940) - Pereţii: Margareta Sterian – "Flori stilizate" şi "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori şi flori de masă", "Toamna la Andriaşu", "Vas cu flori" şi "Primăvara la Andriaşu", Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioară", Zamfir Dumitrescu - "Flori în peisaj de toamnă".
- 6. Sala A.I. Cuza - sală de protocol la cel mai înalt nivel: "Sala de semnare de documente şi tratative", ce s-ar fi numit România. Cu cea mai mare înălţime (circa 20 m), şi a doua ca suprafaţă - 2.040 m². cu deschidere printr-o logie amplă către Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Unirii. Sala de şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor. 
- 7. Sala Ion I. C. Brătianu – Cea mai luminoasă sală - Sala Provinciilor pentru că într-o tematică iniţială trebuia să simbolizeze prin decorare judeţele ţării, lucru care nu s-a mai realizat.
- 8. Sala Tache Ionescu - pentru târguri, expoziţii, cocktail-uri, cel mai adesea împreună cu sala Unirii.
- 9. Sala Unirii - 22 decembrie 1994 inaugurată la a cincea comemorare a Revoluţiei române din 1989. Pentru marile recepţii care ar fi avut loc la nivel de şef de stat.  "Sala de banchete", tratare arhitecturală cu fast a acestei săli.
- 10. Sala C.A.Rosetti – sală de spectacole – Centru Internaţional de Conferinţe – Cel mai important candelabru. Conferinţe, concerte, piese de teatru etc.
- Parlamentul României: din 1994 – Camera Deputaţilor şi din 2004 – Senatul României.
  
   Nicolae Ceauşescu vizita şantierul construcţiei în fiecare sîmbătă, la ora 12. Omul acesta a muncit enorm, să-şi poată vedea visul împlinit pînă la capăt: să ajung să constat că mi-a îndeplimit aproape toate dorinţele, depuse pe lista mea din din 1971.
   Subsolul e plin de adăposturi, tunele şi alte funcţionaltăţi. Toate acestea nu sînt funcţionale pe deplin. Dacă ar fi fost, nu alegea calea aerului, cu elicopterul. Nea Nicu a avut de gînd să unească Casa Poporului cu reşedinţa lui de la Tîrgovişte, dacă se pensiona. (Date de pe Internet, Wikipedia etc.)
    Un merit aparte au avut şi regimurile preşedinţilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, care au continuat lucrările la Casa Poporului, Casa Republicii, pentru utilizarea ei ca Palat al Parlamentului, pînă în 2008. Mai multe nu ştiu.
    Casa Poporului: n-am „inspectat-o” niciodată, decît pe dinafară, după anii 2000 şi 2008. Prietena mea, Codruţa, a calificat-o: „este o construcţie megalomanică”, de mi-a trecut tot cheful să mai intru înăuntru, pe scări, pe culoare, prin săli şi prin birouri... „Gîndea - ziceam - cu cap de TV...” Dar „am inspectat”, în schimb, cartierul Uranus-Izvor, în drum spre „Animafilm” – am  scris mai sus... Atunci s-au prăsit maidanezii şi şobolanii!
    Cineva a vizitat Casa Poporului şi a scris: “Nu pot să descriu în cuvinte ce am simţit în suflet în momentul în care am păşit în interiorul clădirii. A fost incredibil de frumos. Am reuşit să vizităm o mică parte din parter, 2-3 etaje superioare şi vreo 2 etaje inferioare. M-am gîndit cît de norocoşi suntem că deţinem o astfel de minune. Da, pentru ca, din punctul meu de vedere, Casa Poporului este una dintre minunile Romaniei.”
   Dar s-au găsit “şase” inşi, care să-l critice pentru întregul Centru Civic-Administrativ, “cea mai mare realizare istorică a poporului român”!: la punctual 1.c. “Centrul civic din Bucureşti – investiţia cea mai mare, de multe miliarde de lei, făcută vreodată în România – nu dispune de un buget public şi este construit cu violarea tuturor legilor existente privitoare la construcţii şi finanţarea lor. Costul acestei clădiri imense s-a triplat din cauza schimbărilor pe care le faceţi în fiecare lună în interiorul şi în exteriorul acestei clădiri; “ Scoasă din contextual scrisorii, fraza aceasta, adresată Preşedintelui Nicolae Ceauşescu, sună mai mult a laudă, decît a reproş. Semnează “cei şase”: Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu, Grigore Răceanu.
    Pentru comparaţie: Casa Poporului este prima dintre cele 7 noi minuni ale arhitecturii incluse pe o listă specială de către jurnalilştii BBC. „Cea mai mare şi mai scumpă clădire administrativă din lume, Palatul Parlamentului din Bucureşti este cu adevărat o minune necunoscută. Construită din ordinul dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, clădirea este atât de mare încât este dificil să faci o fotografie care să surprindă mulţumitor grandoarea sa“, citează BBC un avocat, Jann Hoke, care a locuit şi a lucrat în clădirea Parlamentului.
   Printre celelalte minuni ale arhitecturii, din lista BBC, cu care se compară, cităm: Marele Zid Chinezesc, Taj Mahal, Colosseum.

    Aceasta este ultima dorinţă (realizată de către Nicolae Ceauşescu), din lista mea de idei – adică îi ceream o salbă de palate şi castele, în toată România, pornind de la Palatul Jean Mihail din Craiova (azi, Muzeul de Artă) şi de la Castelul Huniazilor -  pe care mi-a îndeplinit-o, printr-o lucrare neterminată, este  constelaţia de palate din Centrul Civic! A durat de construit timp de 20 de ani: 1977-1997.
    
Dintre toţi oamenii cu idei, eu am fost cel mai norocos şi nenorocos, în acelaşi timp. Nici măcar Marele Henri Coandă n-a avut noroc, n-a beneficiat de finalizarea ideilor sale, pentru că s-au abandonat. 
Dar Ceauşescu mai avea şi lista lui şi listele altora; însă lista mea l-a cucerit - ajunsesem... "dictatorul" dictatorului!

BONUS:

    Din bancoteca iEpocii de Aur, cu oameni cu “ochi albaştri”.
   “Dumneavoastră la cine vă gîndeaţi?!”de Şerban Cionoff:
   Cam pe la orele 5 după amiază, un bătrînel intră voios în magazinul “Crevedia” din Bulevardul Titulescu.
   - Bună ziua! Vreau vreo patru-cinci fleici să îmi fac o friptură ca la mama  acasă!
   - Friptură vrei mata? Da’ nişte tacîmuri de-alea ca la fraţii Petreuş, ţi se apleacă? Uite cum faci, deseară, după ce închidem prăvălia, vii şi te aşezi frumuşel la coadă, să prinzi rind.  Dar să fii atent, dimineaţa să nu te vadă T’arşu şi T’arşa, că nu le place să vadă cozi. Ne-am înţeles?
    - Cum adică, n-avem carne macră?
    - N-avem! E bine?!
    - ‘tu-l în… pe mă-sa p’ăla datorită căruia n-avem noi azi friptură. Las’ că ştiu eu cine e!
    Iese pensionarul din „Crevedia” şi intră în magazinul de delicatese:
    - Vreau vreo 500 de cafea boabe să mi-o rîşnesc eu, cu mîna mea, pentru o cafea gingirlie...
    - Cafea vrei matale? Da’ la nechezol ai alergie? Cîte 100 de grame pe cap de locuitor.
    - Cum adică, n-avem nici cafea? ‘pe mă-sa p’ăla pentru care nu avem noi cafea boabe. Las’ că ştiu eu pe cine.
    Nervos pînă la Dumnezeu, pensionarul intră în magazinul de produse de panificaţie:
    - Vreau trei franzele mai rumene, pentru nişte sandvişuri.
    - Unde locuieşti matale şi cîţi membri de familie sunteţi în apartament?
    - Ce te priveşte?
    - Cum de ce? Ca să ştiu cîtă pîine ai voie, ce te faci că n-ai auzit de alimentaţia raţională?
    - Asta-i culmea, nici pîine la liber nu mai avem; ’pe mă-sa p’ăla datorită căruia n-avem noi azi pîine. Las’ că ştiu eu pe cine!
    Cînd să treacă strada se simte prins de braţ:
    - Pssst! Vezi maşina aia cu perdeluţele trase, mergem cu ea, stăm la un birou liniştiţi şi ne povesteşti şi nouă la cine te refereai.
    - Nu-i nevoie să mai mergem, vă spun pe loc, eu sînt un cetăţean sincer, fiindcă aşa m-a învăţat partidul.
    - Bine, ne plimbăm şi discutăm tovărăşeşte, dar nu gesticula, că atragi atenţia. Ia spune, pentru carne pe cine ai înjurat?
    - Cum pe cine? Pe Komeiny. Toată lumea ştie că şahinşahul luase carne de la noi, contra petrol şi acuma ăsta nu mai vrea să ne plătească datoria...
    - Şi pentru cafea?
    - Pe fostul preşedinte al Braziliei, generalul Juao Goulart, i-am dat tractoare şi el nu ne-a dat nici pînă în ziua de azi cafeaua la schimb. Să nu îl bagi în mă-sa?
    - Da, dar pentru pîine, la un român te-ai gîndit. La Nea Nicu, nu-i aşa?
    - Aşa e!
    - Şi la nevastă-sa, la Coana Leana?
    - Exact. Şi la Nea Nicu Popescu, de la mine din bloc, şi la nevastă-sa, la Coana Leana.  Le-am dat recomandare la cadre, ca să meargă la specializare în SUA pentru doctorat în ştiinţe agricole şi ei, pe urmă, în loc să meargă la ţară, ca să înfăptuiască revoluţia agrară şi să obţină recolte sigure şi stabile, stau într-un birou, la minister şi plimbă hîrtii. Să nu îi bagi în mama lor?
    - Aveţi dreptate, ne-am lămurit. La revedere şi aveţi grijă, nu spuneţi la nimeni ce am discutat.
    După cîţiva paşi, pensionarul strigă după insul care tocmai dădea să se urce în maşina neagră:
    - Alo, tovarăşu', staţi puţin, vreau să vă întreb ceva foarte important.
    - Spune repede, că mă grăbesc.
    Păi vreau şi eu să ştiu: Dumneavoastră la cine vă gîndeaţi?
    P.S. Asistenţa, în picioare, ovaţionează îndelung.
    (Din Noua „Scînteia” a „Jurnalului Naţional”)

ing. Savin BADEA