Mircea Cartarescu - Despre criza
Intre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane. Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie. Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e "răul cel mai mic". Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii. Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni? Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul "haiduciei" fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie. Nu cer confiscarea , ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oameni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedreptăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată. Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor. Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac. Cu atât mai cinice, "ca râsul la mormânt" ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare "prindeţi hoţii!"
MIRCEA CARTARESCU
Material semnalat de neneamircea, Mircea CERCELARU. Îi mulţumesc.
NOTA MEA:
Este vorba de criza generală a capitalismului, în faza de metastază, a imperialismului şi a prostiei omeneşti! I-am explicat acest lucru, virtual, pe un blog de-al meu, şi Majestăţii Sale, Regina Marii Britanii, ELISABETA A II-A.
Care imperii? Toate imperiile posibile, de azi, reale, virtuale, financiare, de la mic la mare, unde lăcomia celor bogaţi a sărăcit o omenire întreagă, a secătuit planeta copiilor noştri. IMPERII CARE AU DISTRUS ZNAGA TUTUROR STATELOR; A TUTUROR POPOARELOR. O să vă convingeţi... Iată dovada: Bill GATES a început să priceapă şi să ia măsuri, în disperare, nu atît pentgru sine, cît pentru alţii şi pentru urmaşii săi. Aşa trebuie să procedeze toţi bogaţii planetei, inclusiv "ploşniţele" noastre, inclusiv cele din Israel, Rusia, Marea Britanie, ...ce mai, îmi pun toată planeta în cap, dar trebuie să se priceapă odată că oamenii, ca societate, trebuie să fie inteligenţi şi raţionali. "Eşti OM cu mine, sînt OM cu tine!" (Legera lui OM) (logic, am evitat să scriu OHM, că nu e "vinovat" OHM).
Printre multe alte măsuri lăcomiei trebuie să i se pună tavan, nu ştachetă; trebuie impusă o limită.
ing. Savin BADEA
Miliardarii salvează America?
Bill Gates
Bill Gates (foto) şi Warren Buffett, aflaţi în topul miliardarilor planetei, îşi îndemnă „colegii“ de pe lista Forbes 400, în care se află cei mai bogaţi americani, să doneze jumătate din averile personale.
Iniţiativa, numită „Angajamentul Donaţiei" („Giving Pledge"), s-ar putea solda - în cazul în care toţi cei patru sute de miliardari ar fi de acord - cu strângerea a 600 de miliarde de dolari. Buffett a semnat deja „Angajamentul", iar site-ul „Giving Pledge" anunţă intenţia acestuia de a-şi dona 99% din avere, care însumează 50 de miliarde de dolari. Deşi semnarea „Angajamentului" nu are o valoare legală, iniţiatorii speră ca cei care le vor urma exemplul să fie constrânşi „de obligaţia morală" de a-şi respecta promisiunea.
În plus, filantropii vor fi invitaţi să participe în fiecare an la un summit, prezidat de Gates şi Buffett, denumit „Marii Donatori". Până acum, mai mulţi oameni de afaceri de pe lista Forbes 400, printre care Eli şi Edythe Broad, John şi Tasha Morgridge sau John Doerr şi-au anunţat intenţia de a-şi dona jumătate din averi. Deşi pare un gest pur altruist, analiştii suspectează că „Giving Pledge" are motivaţii ascunse.
Matthew Miller, din cadrul companiei Wealth-X, a declarat pentru CTV News Channel: „Nu trebuie să uităm că Gates şi Buffett, nr. 1 şi, respectiv, nr. 2, din listă, sunt, ambii, egocentrici, iar eventualele beneficii pentru societate ar avea drept consecinţă proiectarea imaginilor lor, învăluite într-o aură de dezinteres şi dragoste pentru umanitate".
Miller este de părere că oamenii de afaceri se confruntă cu o criză de imagine, deoarece societatea îi acuză că au contribuit la declanşarea recesiunii economice mondiale, iar eventualele donaţii i-ar asocia cu Gates şi Buffett, doi dintre cei mai mari filantropi din istoria Statelor Unite. Analistul avertizează şi asupra unor pericole: multi-miliardarii au investit în companii şi pachete de acţiuni bursiere, iar donaţiile ar putea provoca falimentarea acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu