COLECTIV. Secretul focului din "Clubul Infernului", descifrat de criminalistul Tudorel Butoi
O teorie extrem de interesantă cu privire la incendiul catastrofal din clubul Colectiv a oferit, pentru
ziarulring.ro,
prof. univ. dr. Tudorel Butoi, psiholog criminalist (şi criminolog),
consultat de anchetatori în mai toate marile dosare complexe (şi
delicate) intrumentate în România.
<a
href='http://x.cel.ro/www/delivery/ck.php?n=a82e757d&cb=<%%TIMESTAMP%%>'
target='_blank'><img
src='http://x.cel.ro/www/delivery/avw.php?zoneid=24&cb=<%%TIMESTAMP%%>&n=a82e757d&ct0=<%%REDIR%%>'
border='0' alt='' /></a>
Teoria exploziei pungii de gaze acumulată în timp
"Închipuiţi-vă o oală care are capac pe ea. Oala noastră este
pătrată. Este o sală lungă, o hală. Şi are capac pe ea, adică acoperiş,
tavan. Acoperişul ăsta este dublat, de la cap la coadă, cu bureţi
sintetici. Numai că, de ani de zile, de când este făcută această hală,
după ce pleacă cei cu dansul, cu concertele, femeile de serviciu spală
cu material inflamabil toată podeaua aia de la un cap la altul. O spală
de sclipeşte. Ce se întâmplă cu gazele? Păi, urcă în tavan. Şi aceste
gaze inflamabile au îmbibat buretele. Şi au şi rămas ca pungă de gaze,
cum se adună gazele în mină. De-a lungul anilor s-a mai scos afară, dar a
mai rămas suficient de mult. Este singura explicaţie a faptului că, în
momentul în care s-a aprins, flacăra i-a ajuns din urmă pe cei care
fugeau. Flacăra a fugit mai repede ca ei. Deci, orice material arde cu
viteză, chiar şi materialul ăsta exploziv, dar nu cu atâta viteză ca
gazul care arde. Aici a ars material inflamabil adunat de luni de zile
în punga de sub tavan. Şi în momentul ăla, când s-a atins masa critică
şi mai era nevoie doar de scânteie, a luat foc şi buretele şi toate
celelalte. Aşadar, punga de gaz formată pe tavan s-a aprins când a făcut
masă critică. Este teoria mea, n-aţi mai auzit pe niciunde. Decât în
tinerea mea, când mergeam în mină să fac psiho-traumă cu personele care
rămâneau după ce se produceau explozii în mină. Şi îmi povesteau ăia:
dar noi am intrat a treia zi şi, deodată bum, explozie. Aşa au învăţat
şi ei că pungile de gaze rămân. Persistă şi stau acolo până fac masă
critică. Doar scânteie le trebuie. Este teoria mea pe care v-o ofer în
exclusivitate. Este teoria exploziei pungilor de gaze de la materialele
inflamabile adunate în timp, teorie explicată prin viteza de ardere din
acel club", spune Butoi.
1. Cu extrem de mare părere de rău pentru victimile accidentului colectiv de la COLECTIV, m-am exprimat şi în alt articol că TOŢI SÎNT VINOVAŢI, şi AUTORITĂŢI şi PATREONI şi VICTIME!
NU SE INTRĂ ÎNTR-O ÎNCĂPERE NEAERISITĂ, FĂRĂ FERESTRE ŞI DOAR C-O UŞĂ MICĂ.
Eu am o încăpere, unde, vara, pe caniculă, nu se face circulaţia aerului şi pentru a lucra acolo, pun un ventilator puternic care face ca aerul să circule. Mă aleg şi c-o răceală pe caniculă.
Criminalistul are dreptate, dar nu explică 100% CORECT. "Punga de gaze" care s-ar fi format nu este o "pungă", oricît de extinsă, ci mai multe pungi definite de milioanele de pori ai buretului şi scîndurii de brad, în care s-au acumulat gaze inflamabile; în acest caz s-au acumulat gaze pînă la saturaţie prin fenomenul de
absorbţie (îmbibare), probabil favorizate şi de caniculă, dar şi prin fenomenul de
adsorbţie (aderare) - adică prin "lipirea" moleculelor gazoase de material, de buret. Aceste două situaţii sînt fenomene fizico-chimice înrudite, şi chimiştii vă pot explica mult şi bine.Gazele provin de la lichidele cu care s-au spălat podeaua, pereţii, tavanele, dar şi - scuzaţi-mă, vă rog - de la flatulenţa populaţiei (a băşinilor) din club, acumulate tot prin ambele fenomene fizico-chimice. După cîte mi-am dat seama, flacăra a traversat un sfert de ochi de geam, cu violenţă, de parcă ea s-ar fi refugiat în afară, avînd lungimea traversării străzii.Aici nu este vorba de o masă critică, ca la grizu, în mină - combinaţia dintre metan (5-15%), aer şi praf de cărbune, 2-1, pare-mi-se - care, evident, explodează pur şi simplu, cu suflu şi căldură, aici este vorba doar de o ardere extrem, extrem de rapidă. Generatoarele de explozie sunt aşa numitele paprika (ardei, în maghiară), locuri în cărbune cu acumulare de căldură şi metan, pe care minerii le distrug prin exploatare-excavare, înainte de atingerea masei critice. În plus, la Colectiv, uşa strîmtă şi culoarul au fost stavile în calea salvărilor în orice chip. Dacă uşa s-ar fi găsit doar cu deschidere înăuntru, ca la biserica de la Costeşti, nu mai scăpa nimeni, căci toţi se buluceau peste ea, blocînd-o, din panică.
(Incendiul de la biserica din Costesti, Arges, unde au ars 118
crestini, cei mai multi copii, intrati sa se roage la slujba din Vinerea
Mare, 18 aprilie 1930. De la o lumanare, s-au aprins brusc niste flori uscate, iar flacara s-a
inaltat rapid pana la tavanul de lemn, situat sub podul unde erau
depozitate alte uscaturi. In cateva minute, biserica s-a umplut cu un
fum gros si intreaga asistenta s-a repezit spre singura usa care dadea
afara. Dar, vai, in secolul XVII se construia fara a se tine
seama de normele elementare intr-ale arhitecturii: usa bisericii era
facuta sa se deschida spre interior. Imbulzeala spre iesire, panica si
presiunea celor din spate spre cei din dreptul usii ii punea pe acestia
in imposibiliate s-o deschida. Speriata, multimea nu intelegea ca
singura scapare era un pas indarat, pe care nu l-a facut. Ziare.com.)
În asemenea localuri, care găzduiesc aglomerări de oameni, trebuie musai, în primul rînd mai multe uşi şi mai multe ferestre. Ar fi bine să existe uşi batante, către încăperi de siguranţă, de salvare, acolo unde nu se iese imediat afară. Iar artificiile, de orice fel, nu trebuiesc folosite decît în aer liber.
2. În ceea ce priveşte explozia de la Fabrica de pîine din Braşov, acolo cred că s-a produs o explozie a făinii în aer, într-un spaţiu închis şi acolo explozia s-a produs exact cînd s-a acumulat o masă critică, ca la grizu, în mină (nu ştiu proporţia). Şi acolo sînt măsuri de protecţie specifice.
3. Legat de acest - iarăşi nefericit - accident de muncă, am să vă spun mai jos un mic "basm" din Epoca de Aur. Ca inginer de preparare, ajunsesem la un moment dat dublu expert ONU, pentru Europa, în ceea ce priveşte prepararea şi gazeificarea lignitului, dar şi expert naţional în aceste probleme şi nu numai. Într-o zi sunt trimis în delegaţie la Bucureşti, din ordinul conducerii nr. 1 şi 2, la un Institut de cercetare pentru materiale de construcţii, pentru fabrica de ciment de la Medgidia. Secretarul ştiinţific al institutului meu m-a pus în temă şi cu el m-am sfătuit să fiu prudent, căci acolo putea să se producă o explozie. Eu nu puteam refuza misiunea pentru că nu era loc de întors şi răspundeam de gazeificare pentru România, Europa, CAER şi ONU, în cadrul noii ordini mondiale. Înzorzonat cu aceste etichete, m-am prezentat la Institutul bucureştean, la o şedinţă, unde prezida un ministru adjunct de resort. În cadrul discuţiilor am aflat despre experimentul de la Medgidia, în care se implicase, probabil, şi Elena Ceauşescu - problema se punea extrem de serios. M-am ridicat şi am spus:
- Tovarăşe Ministru, acolo poate fi pericol de explozie! Eu mă duc cu teamă...
- Măi, băiete - aveam peste 45 de ani - cum poţi să afirmi aşa ceva, de vreme ce tu nici n-ai văzut intreprinderea, nu cunoşti nimic.
- Păi, văd aveugle, ca şahiştii, cu mutări înainte! - am încercat să mă apăr, simţind că am sărit calul.
- Mă, tu îţi baţi joc de mine?
- Nu, tovarăşe Ministru! Dar acolo măcinaţi cocs de petrol într-un spaţiu închis, o moară cu bile, iar cocsul, deşi n-are multe, va degaja volatile, se va produce o gazeificare, probabil o ardere mocnită şi de aici... explozia!
- Mă, dacă eşti tu atît de deştept, ia rămîi şi mîine la Institut, te duci la Camera Ofiţerului de Securitate, te prezinţi la el şi dai o declaraţie cu tot ce mi-ai spus mie acum, dar amănunţit. Te duci apoi la Craiova, azi e joi, stai sîmbătă şi duminică, iar duminică noaptea iei bilet doar numai pînă la Bucureşti. De la Bucureşti la Medgidia îţi ia Institutul de Materiale de Construcţii bilet, ca nu cumva să fugi. Iar marţi dimineaţa, mai dai o declaraţie, apoi o compari cu declaraţia ta de vineri şi tragi concluzia singur.
- Aşa am să fac, Tovarăşe Ministru!
Zis şi făcut: Vineri, dimineaţa m-am prezentat la securist şi pe o foaie A4 am prezentat situaţia în viziunea mea, ilustrată de toată succesiunea de reacţii chimice care au loc în gazeificarea cărbunelui, presupunînd o posibilă explozie. Cînd se va produce nu ştiu, dar trebuie cel puţin aerisită moara, cu un jet de aer. Cam greu, căci moara lucra îchisă un timp limitat.
Duminică noaptea, cei de la Institutul bucureştean m-au aşteptat cu 2-3 mape cu xerox după toate tipurile de explozii care au loc în spaţii închise. În urma declaraţiei mele, Ministrul adjunct, Directorul şi Securistul ordonaseră o documentare la sînge. Atunci am aflat că toate substanţele organice se pot auto-aprinde şi pot exploda în spaţii închise. M-a frapat informaţia despre făină - aceasta avea cele mai multe explozii în mapele documentare. La Medgidia, am atras din nou atenţia, verbal de data asta, întrebînd:
- Cine mama dracului a avut ideia asta, să-mi dea mie bătaie de cap?! Nu eu, ci ce de la Institut au rezolvat problema, să se evite explozia.
Imediat, Conducerea la vîrf mi-a dat ajutor: la Gazeificare s-au oferit Armata Română şi Petroliştii; am primit vizita a trei colonei de geniu şi a Generalului care a condus lucrările de la Canal şi Metrou, iar la Preparare Securitatea mi-a făcut rost de un desen de la un ciur ropro de concepţie ucraineană.
Trandafirul de pe tort a fost că, la întors, traversînd Canalul Dunăre-Marea Neagră, am făcut pe prostul şi am întrebat:
- Ce e ăsta?
- Canalul!, mi-au răspuns oamenii miraţi.
Drept pedeapsă, Conducerea Institutului meu m-a trimis într-o...Duminică dimineaţă să merg la ICEMENERG să mă întîlnesc la o şedinţă de lucru cu o... colegă a Elenei Ceauşescu, cea care lucra la prepararea lignitului prin alte metode decît mine. Am protestat, dar degeaba. A fost o plimbare de plăcere, extrem de obositoare: M-am plimbat cu Metroul.
Aşa că nu uitaţi: făina explodează, dar nu oricum!
A, era să uit: Canalul şi Metroul s-au făcut la propunerea mea (1971), Canalul, prin metode miniere de suprafaţă, Metroul prin metode miniere de subteran. Ceauşescu a fost acela care a înţeles perfect. Dar, din păcate, între mine şi el au existat două nivele de potenţial şi puteau ieşi scîntei. Din păcate, aceste două investiţii, au oprit dezvoltarea altor două mari idei, care se por relua azi: Staţiunea turistică Bîlea-Transfăgărăşan ca staţiune de iarnă mai ales (idee susţinută de Patilineţ şi Partidul de la... Sibiu) şi ideea lui Henri Coandă, de transport persoane şi colete prin metodă pneumatică, reluată de americani.
ing. Savin BADEA
(Vezi şi articolul de completare).
POST SCRIPTUM:
N-am mai fost chemat marţi de către Securistul Institutului şi nu am mai dat o A DOUA DECLARAŢIE.
Am trecut şi peste Complexul de Poduri Dunărene, de lîngă podul lui Anghel Saligny, "Carol I", prima mea propunere din 1971.
Oare, de ce cei patru Preşedinţi ai României de după Nicolae Ceauşescu - Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi Iohannis - , nu au vrut şi nu vor să elucideze nişte adevăruri istorice care privesc astăzi Istoria României - agentul sub acoperire, cel cu care am dialogat în 1971, este acum general !?
Probabil, toţi aşteaptă să termin romanul meu, "Ochi Albaştri", sau puţin le pasă de mine, de adevăr, de istoria ţării. Mai ales că nici eu nu i-am putut suferi! B.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu