miercuri, 4 august 2010

De pe patul de moarte în halat alb

  • Andreea Marin
  • Marţi 3 aug 2010

Allison John va folosi experienţa de pacient ca să vindece 
suferinţele semenilor

Allison John va folosi experienţa de pacient ca să vindece suferinţele semenilor.

SUPRANATURAL
Prima persoană din Marea Britanie cu majoritatea organelor vitale transplantate a ajuns doctor. Diagnosticată cu o boală genetică incurabilă, Allison John a învins moartea cu ajutorul transplantului de inimă, ficat, rinichi şi plămâni.
Oricine ar înţelege-o pe Allison John (32 de ani) dacă nu şi-ar mai dori să calce vreodată într-un spital. La vârsta de şase săptămâni, englezoaica a fost diagnosticată cu fibroză chistică, o boală genetică ce se manifestă prin înfundarea cu mucus a organelor vitale.


Cei afectaţi de această boală cronică nu pot absorbi grăsimile şi nutrienţii din mâncare. În ciuda celor 12 ani de agonie şi de aşteptare a unor donatori compatibili, tânăra a ajuns să profeseze medicina după 14 ani de pregătire, relatează „The Daily Mail".


Tirul transplanturilor


La 14 ani, ficatul lui Allison a început să cedeze. După 16 luni de aşteptare, adolescenta a primit un ficat nou. În timpul operaţiei, medicii au realizat că fata era atât de bolnavă încât alte trei zile de aşteptare i-ar fi fost fatale.


Cu toate astea, Allison a ales să studieze neurologia la Universitatea Cardiff. După şase luni de şcoală însă, plămânii lui Allison începuseră să cedeze şi ei. Un an mai târziu, în 1997, când s-a ivit un donator, boala evoluase atât de repede încât medicii i-au schimbat „la pachet" şi plămânii, şi inima.


Câţiva ani după, Allison s-a bucurat de o stare de sănătate bună, timp în care a reuşit să-şi finalizeze studiile şi să fie admisă la Colegiul de Medicină, în 2001. Cinci ani mai târziu, din cauza medicamentelor pe care le lua pentru ca organismul să nu respingă transplanturile, Allison era diagnosticată cu insuficienţă renală şi aştepta iar un donator, de data asta pentru rinichi. A avut din nou noroc: tatăl ei era compatibil.

I-a ajutat pe medici să o vindece



Voinţa tinerei de a reuşi a cântărit greu în timpul ultimului transplant la care a fost supusă acum trei ani. Deşi chirurgii susţineau că organismul lui Allison este prea slăbit pentru o anestezie generală, tânăra i-a convins să-i facă în schimb o anestezie epidurală. Pe tot parcursul intervenţiei, englezoaica a rămas trează, dar şi-a distras atenţia cu ajutorul unui iPod.


„Viaţa mea a fost ca un montagne russe. Mi-a luat mult timp să ajung aici, dar în final am reuşit. Am trecut prin multe şi cred că pot folosi experienţele pe care le-am avut cu doctorii buni sau cu cei mai puţin buni pentru a ajuta alţi oameni", spune Allison, proaspătă doctoriţă la Spitalul Neville Hall din Abergavenny, Marea Britanie.

"Mulţi mă consideră o ghinionistă. Numărul organelor donate e atât de mic încât cred că mă aflu printre cei mai norocoşi oameni de pe Pământ."
Allison John
medic 

Sursa: ADEVĂRUL.RO

De pe patul de moarte în halat alb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu