duminică, 30 iunie 2013
miercuri, 26 iunie 2013
POSIBIL? NEM TU DOM... EU ŞTIU, DIN PĂCATE...
Turcia are 81 de provincii, împărţite în 10-20 de districte fiecare, deşi este împărţită şi în 7 regiuni, regiuni care au rol doar în statisica naţională turcă (ca la noi, regionalele specifice CFR-ului).
Mai bine împărţiţi fiecare judeţ în două, să putem dezvolta economic şi uniform întreg teritoriul României, să creem mai multe locuri de muncă, chiar dacă, volens-nolens, vom crea şi mai multe posturi de şefi, şefuţi etc. Imaginaţi-vă încă 40 de oraşe în plină înflorire, alături de cele care sînt deja capitale de judeţ. Căci criza nu va ţine la infinit! Folosiţi regionalizarea numai în scopuri statistice şi ca provincii istorice. Comparaţi România pe o hartă a Europei detaliată cu restul Europei şi judecaţi singuri.
Nu pregătiţi României soarta YUGOSLAVIEI. Amintiţi-vă ziua în care eu împlineam 48 de ani (15 martie 1990)... Era doar începutul... DEZBINĂ ŞI STĂPÎNEŞTE! asta vrea UE... Europa este deja fărîmiţată prin dezmembrarea Yugoslaviei, a Cehoslovaciei, a Uniunii Sovietice etc. - o puzderie de state noi. Ar urma la rînd, de ce nu?, Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania etc., state deja "federale"şi cu probleme regionale... de ce nu şi România?
Ce-ar mai rămâne?
ing. Savin BADEA
P.S. Şi de am şi de n-am dreptate, nu vă lăsaţi amăgiţi - fiţi atenţi şi prudenţi! S.B.
Dragi prieteni,
M-am întors
dintr-o călătorie de câteva zile, facută cu colegii de promoţie ai
sotului meu, la Budapesta. Am revăzut această frumoasă capitală
europeană, elegantă şi mai curată decât Parisul.
Nu a fost o
excursie organizată, dar totuşi am avut câteva servicii punctuale cu
ghid. Desi nu era prevăzut în program, o ghidă ne-a condus la Piata
Eroilor, un frumos ansamblu de statui ai regilor Ungariei şi ne-a
prezentat pe scurt istoria lor.
In fata statuii
lui Matia Corvin, a început o pledoarie înflăcărată contra tratatului de
la Trianon, care a amputat Ungaria. Eu am sărit ca arsă şi am zis că
această pace a fost o pace justă, căci românii constituiau majoritatea
populaţiei din Transilvania. Ea
a replicat ca aşa o fi acum, dar la epoca respectivă nu era aşa. Eu
i-am spus ca nu pot sa accept astfel de neadevaruri, eu, care cunosc
în deaproape situatia, căci bunicul meu a fost miner într-o mină de aur
si un strămoş de-al meu a murit legat de coada calului. Ghida a zis că
ea povesteşte ce a învăţat la şcoală şi că nu e vina ei, nici vina mea
că avem păreri diferite, ci e vina istoriei.
Dar de toată evidenţa,
ea, ca şi colegii ei vor ţine acelasi discurs în fata următorului grup
de turisti ajuns la Budapesta. (Iar ungurii nu vor menţiona niciodată,
că în fond şi Matia Corvin avea sânge românesc după tatăl lui.)
Va povestesc ce am trăit eu si ce am auzit eu cu urechile mele. Deci
nu e vorba de zvonuri sau de manipulări ! Este purul adevar. Ungurii
sunt foarte activi şi au o influenţă mediatică importantă; ei nu s-au
resemnat de pierderea Transilvaniei si consideră românii ca pe nişte
intruşi ţigani. De altfel, de mult avusesem ecouri din partea unor
francezi, care mirati de ardoarea interlocutorilor unguri, mă
întrebau care e adevărul cu privire la Transilvania. De fapt ungurii nu
se ascund de loc. In 2007 am remarcat că pe prima pagină a unei
biografii a lui Nicolas Sarkozy scria ca "tatăl sau vine dintr-o ţară
din Europa Centrală cu geografía
amputată".
De asemenea,
în 1992 s-a publicat în Occident o istorie a Transilvaniei unde ungurii
popularizează cu abilitate teoriile lor (cum ca latinophonii ar fi
părăsit Transilvania o dată cu armata romană si în secolul IX, când au
ajuns acolo ungurii ar fi găsit ţinutul nelocuit).
Cum sa nu ma doară pe mine astfel de teorii absurde ? In
Transilvainia erau (şi sunt) unguri doar în regiunea secuiască si la
orase, dar altfel nu sunt multe sate de unguri. Bunicii mei dinspre mamă
erau dintr-un sat de lânga Cluj şi la ei în sat nu era picior de
ungur.
Nu era
nici un ungur, nici în satul de mineri de lânga Brad al bunicilor mei
dinspre tată. La mina de aur unde lucra bunicul, şefii erau nemţi; dar
nici acolo nu prea erau unguri. Dupa cum am spus, bunica dinspre tată a
avut un strămoş care a fost omorât legat de coada calului. Ea era
rubedenie chiar si cu Horia.
In memoria
strămoşilor mei, ma revolt si sa ma neliniştesc. De altfel, poate ca
zidurile frumoaselor clădiri din Budapesta inchid şi o picatură din
sudoarea strămoşilor mei.
Diaspora
română din secolul XIX a avut o contribuţie decisivă la crearea
României. Personal, eu nu-mi imaginez că diaspora română din Paris, ar
avea puterea de a ameliora situaţia economico-politică a României,
care, pe de o parte, e zguduită de loviturile crizei mondiale şi, pe de
altă parte, se zbate înnămolită într-o corupţie generalizată.
Dar cred ca diaspora
română din Occident ar avea datoria să încerce sa corecteze
interpretările greşite, vehiculate uneori în ziare sau chiar în
atlase, cum ar fi informaţii tendenţioase cu privire la Transilvania,
amalgamul : rrom-român, problema rău cunoscută a Basarabiei, etc.
Trebuie să facem ceva !
Si nu e uşor; mai ales
în contextul actual care nu e de loc favorabil României. Caci
constat cu tristeţe degradarea imaginii ţării noastre în
străinătate. In momentul de faţă o origine română se declină cu
ruşine. Activitătile ilicite ale ţiganilor, ca de altfel şi a foarte
multor români, au creat în Occident o impresie dezastruoasă despre
România.
Pun
dedesubt un mesaj care prezinta manevrele viclene ale ungurior care
speră ca situaţia Transilvaniei sa fie rediscutată în cadrul Comunitatii
Europene.
Ar fi bine să-l difuzăm.
Mi-e pur şi simplu teamă de viitor !
Cu stimă,Un roman, cu un singur R.
|
Cititiţi şi:
Scrisoarea unei unguroaice: „Am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României” (mulţumim Ana pt acest link)
Documentar cutremurator – atrocitatile Ungariei in Transilvania, 1940 (VIDEO)
Scandalul steagurilor conflict unguri – români, tinutul secuiesc, anexarea Ardealului la Ungaria, ocupatia Ungariei, istorie si planuri la nivel european (pol111)
Adevarul dur despre regionalizarea României si impartirea teritoriala a tarii. Diparitia statului Romania si a poporului roman (pol114)
Probleme modificare Constitutie 2013 si reimpartirea teritoriala – Graba re revizuirii Constitutiei – articol foarte bun Gheorghe Funar. Regionalizarea – colonizarea Romaniei (pol128)
NU sustineti regionalizarea Romaniei! NU votati noua varianta a Constitutiei! Sunt pasi clari spre disparitia Statului Romania si a poporului roman! (pol133)
Preşedintele de acum Traian Băsescu vrea să facă o noua împărţire administrativă pe motiv că sunt prea multe judeţe şi că s-ar cheltui bani mai puţini pe administraţie. Pesemne că oameni precum Căşuneanu, Umbrărescu, Cazacu sau Cocoş ar vrea nişte felii mai mari şi le fac cu ochiul banii pe care îi consumă acum administraţia celor 41 de judeţe plus municipiul Bucureşti.
Un yesman precum Vasile Blaga (în scurtele perioade în care nu e băut) îi ţinea isonul la momentul în care guvernul Boc depunea jurământul. "Aşa e" zicea către colegul de guvern de peste umărul sau drept când preşedintele îşi prezenta punctul de vedere înm discursul inaugural. În planurile lui Traian Basescu, judeţele dispar şi sunt înlocuite de regiuni pentru că "hă, hă, hă, nu sună bine judeţul Ardeal, hă, hă, hă".
Interesant este că şi Adrian Năstase a avut aceeaşi obsesie când era prim-ministru. Motivul său era că "nu ştiu, împărţirea administrativă este veche, desigur; judeţele astea sunt de la Decebal şi Traian, fireşte". Sunt prea vechi. Ceea ce nu ştie Năstase este că judeţele provin cam de la 1400 în Ţara Romaneasca şi de la 1500 în Moldova, unde se numeau ţinuturi.
Oricum, asemănările dintre Adrian Năstase şi Traian Băsescu nu se termină aici. Ambii avizi de putere, ambii apărau peste hotare interesele României socialiste înainte de 1989, ambii duri cu subalternii şi linguşitori cu şefii, ambii şi-au apreciat public şeful pentru a-l ataca mai târziu, ambii au de satisfăcut interesele comerciale ale celor cam 40 de "băieţi deştepţi" care îi susţin pe fiecare în parte.
Şi mai interesant este că şi Nicolae Ceauşescu a venit cu o nouă organizare administrativă, când era mai tânăr, în 1968. O hartă care modifica fundamental harta pe care o trasase cu 20 de ani înainte mentorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Partea bună a fost reinstituirea judeţelor.
Înainte de el, Carol al II-lea a trasat, în 1938, la instaurarea dictaturii sale personale o nouă hartă administrativă.
Peste gard, Vladimir Voronin a aruncat la coş judeţele abia revenite în zonă după independenţa Republicii Moldova din 1991 şi a reinstaurat raioanele, de sorginte sovietică.
Şi mai la est, Vladimir Putin, când era preşedinte a introdus o supra-structură teritorială între republica autonomă/ţinut/regiune şi federaţie.
În orice caz, în prezent avem 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, care are în ochii guvernului rang de judeţ, fiindu-i alocat un post de prefect. Ultimul judeţ (re)creat este Ilfov, redus de Nicolae Ceauşescu în 1981 la dimensiuni minimale şi transformat în braţul rural-agricol al capitalei, sub titulatura de tristă amintire "Sectorul Agricol Ilfov" (SAI).
Cum am ajuns aici
Până la reforma lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, judeţele şi ţinuturile din "Principatele Unite Moldova şi Ţeara Românească" (aşa era numele ţării) erau mai mult nişte simple zone de împărţire a unei fascicule de putere.
Nu trebuie uitat că, până în perioada modernă, voievodatele corespundeau ducatelor din vestul continentului, nu regatului. Astfel, în Ţara Românească, din feudalism până la 1864, judeţele erau conduse de un jude (uneori doi juzi simultan...), apoi de căpitan de judeţ sau ispravnic. În Moldova, ţinuturile erau conduse de pârcalabi, deveniţi apoi ispravnici. Atribuţiile lor erau militare, judecătoreşti şi administrative. Mai jos, împărţirea administrativă a Moldovei, în perioada lui Ştefan cel Mare:
Mai exact, la 1483:
În 1864, ţinuturile din Moldova sunt redenumite judeţe, precum în Ţara Românească şi apar Consiliile Judeţene. Judeţele vechiului regat au funcţionat în această forma (cu câteva modificări ale legii administraţiei) până în 1925, la următoarea reformă administrativă cu implicaţii structurale. Împărţirea administrativă antebelică a României:
În Transilvania, voievodatele românilor sunt ocupate succesiv de regatul maghiar începând cu anului 900, fiind înlocuite apoi cu comitatele maghiare. Sigur ca în prezent, transpunerea în teritoriu a voievodatelor de secol 10 ar fi total disproporţionată. Fără accente naţionalist-şovine, mai ales după o mie de ani, nu trebuie uitat că românii aveau voievodate şi în teritoriul dintre Tisa şi Dunăre. De altfel, primul voievodat căzut sub loviturile maghiarilor a fost cel al lui Salanus, nume izbitor de latin, ce conducea un teritoriu aflat aflat fix între Tisa şi Dunăre, în partea sudică a pustei; nu este menţionat în cărţile de istorie româneşti, dar apare în "Gesta Hungarorum".
Comitatele maghiare au suferit numeroase modificări, atât în perioada Regatului Ungariei de până la Mohacs (900-1526), cât şi în perioada vasalităţii faţă de Turcia a principatului Transilvania (1571-1711), dar şi în perioada apartenenţei directe la Austria (1711-1867). Ultimele modificări ale comitatelor au avut loc după instaurarea monarhiei dualiste în Imperiu şi includerea Transilvaniei în noul regat al Ungariei, membru al Austro-Ungariei.
Statul se numea Austro-Ungaria, în timp ce statele componente erau Imperiul Austriei, Regatul Ungariei (ce includea Regatul Croaţia Slavonia) şi oraşul liber Fiume. În timp ce Ungaria era împărţită în zeci de comitate, Austria era împărţită în landuri (ca şi acum), dintre care unul era "Bukowina". Sună cunoscut? Sigur, în limba română, termenul de "land" se traducea prin "ţară a coroanei".
Detalii despre comitatele din Ungaria de-a lungul timpului: aici. Mai jos, ultima împărţire administrativă a Ungariei, în perioada statului dualist. În interiorul hărţii este trasat conturul Ungariei rămase după împărţirea de la Trianon. Dincolo de restul comitatelor, observaţi comitatele aferente regiunii Transilvaniei.
Peste Prut, Basarabia, preluată de la Moldova în 1812, făcând abstracţie de scurta prezenţă a judeţelor din sud înapoi în Moldova până la 1878, teritoriul a făcut parte din gubernia Novorosiisk. Între 24 ianuarie-27 martie 1918, în teritoriul desprins din Rusia a existat Republica Democratică Moldovenească.
După 1918, a fost păstrată temporar administraţia din regiunile noi, după cum urmează:
De observat mai sus că se păstrau menţionate regiunile istorice, în limite destul de clar definite. Reforma administrativă din 1926 aduce judeţele în toată România şi retrasează o parte dintre acestea. Între 1926-1938, România a arătat aşa (explicaţii detaliate pe judeţe sunt disponibile aici):
În 1938, regele Carol al II-lea îşi impune dictatura personală. În perioada absolutismului carlist, democraţia parlamentară se restrânge la un Consiliu de Coroană lărgit, în timp ce pluripartitismul se reduce la Frontul Renaşterii Naţionale, partidul personal al regelui. După modelul german din epocă (restructurarea administrativă a landurilor în gau-uri), Carol al II-lea impune o modificare a hărţii administrative după bunul plac. Astfel, ţinuturile reapar, dar de data aceasta nu doar în Moldova şi nici nu înlocuiesc judeţele ci devin o suprastructură între judeţ şi stat, deposedând judeţul de o parte din putere. Nu trebuie uitat faptul că în perioada interbelică mai exista şi plasa, o formă administrativă între judeţ şi comună. În perioada primei dictaturi prin care România a trecut în secolul 20, harta administrativă a ţinuturilor arăta astfel:
Rapturile teritoriale din vara lui 1940 pun capăt regimului de paradă al lui Carol al II-lea. În a doua sa domnie, regele Mihai elimină ţinuturile şi redă judeţelor forţa administrativă, sigur, în teritoriul restrâns al perioadei 1940-1941. În răstimp, Ungaria reorganizează Transilvania de Nord preluată de la România, alături de celelalte teritorii anexate de la vecini, rezultând următoarea împarţire (pentru Transilvania de Nord, valabilă între 1940-1944):
In perioada interbelica, la Est, URSS a dus continuu o politica de recuperare a "teritoriilor strabune pierdute", dupa cum spunea propaganda sovietica. Teritoriile erau cele pe care Rusia le-a pierdut, iar Rusia Sovietica, apoi URSS, nu le avea in administrare. Acestea erau: Finlanda (in granitele interbelice), Estonia, Letonia, Lituania, partea Poloniei provenita de la Rusia dupa refacerea tarii, Basarabia. Pe hartile sovietice, aceste teritorii apareau hasurate in mod aparte, cu mentiunea ca se afla "temporar sub ocupatie straina". Propaganda sovietica s-a extins si in administratie, instoria consemnand aparitia unor RSS (Republici Sovietice Socialiste) la granita cu un stat vizat, in scopul agitarii populatiei de o anumita etnie din tara respectiva si incitarea la "unirea" cu RSS respectiva, dupa ce URSS va veni sa ii "elibereze de sub jugul capitalist". Astfel, pentru tinta Finlanda a fost creata momeala numita RSS Carela, pentru tinta Polonia a fost creata momeala RSS Bielorusa, iar pentru tinta Basarabia a fost creata RSSA Moldoveneasca. Republica Sovietica Socialista Autonoma ocupa doar o fasie din teritoriul dintre Nistru si Bug, locuit de romani. Hartile sovietice aratau asa (observati teritoriul-tinta hasurat):
Dupa anexarea Basarabiei si Nordul Bucovinei, sovieticii unesc pentru cateva zile teritoriul capturat de la Romania cu RSSA Moldoveneasca, bineinteles cu manifestari de voiosie si explozii de bucurie regizate de propaganda. Notabile raman discursurile unor minuscule oficialitati locale care imbratisau armata sovietica cu fraza "de 22 de ani va asteptam", pentru a spune apoi armatei romane un an mai tarziu "de un an va asteptam". RSSA Moldoveneasca este reorganizata in scurt timp in RSS, asadar desprinsa de RSS Ucraineana, si redesenata in granitele de azi ale Republicii Moldova. Astfel, la iesirea si RSS Ucraineana, Moldova sovietica pierde o jumatate din fosta "momeala" (inclusiv fosta capitala a RSSA Moldovenesti, Balta), Bugeacul (teritoriul de sud), o parte din judetul Hotin si Nordul Bucovinei. Hrusciov, originar din Ucraina, si-a adus aminte de perioada tulbure din 1917-1918 cand Ucraina de Vest a detinut pentru trei zile in administrare nominala Nordul Bucovinei si a cerut reinstituirea frontierei de atunci. Modificarile RSSA Moldovenesti sunt urmatoarele (in interiorul teritoriul figureaza raioanele, unitate administrativa de tip sovietic):
Intre 1941-1944, in perioada "razboiului impotriva comunismului" cum era denumit in Romania conflictul cu URSS, judetele trec Nistrul, iar Transnistria reintra dupa circa 450 de ani in administratie romaneasca. Judetele din teritoriul dintre Nistru si Bug au fost urmatoarele:
Între 1941-1944, hartă României a arătat un pic mai ciudat decât ne-am obişnuit. Este redată mai jos harta ce conţine rezultatele referendumului din 1941, cu proporţiile etniilor pe judeţe.
Dupa terminarea razboiului si instaurarea regimului comunist, Romania pierde impartirea din perioada democratica, deoarece judetele erau prea vechi (suna cunoscut?). Mai exact, dispar cele 58 de judete ramase dupa razboi, cu tot cu cele 424 de plasi si 6.276 de comune rurale si urbane in favoarea celor 28 de regiuni (unde era inspiratia lui Traian Basescu), compuse din 177 de raioane, 148 de orase si 4.052 de comune, aratand intre 1950-1952 dupa cum urmeaza (de observat regiunea "Stalin" in zona Brasov-Covasna):
In 1952, prin comasari, in scopul reducerii cheltuielilor cu administratia (suna cunoscut?) numarul de regiuni se reduce la 18, aparand ca element de noutate Regiunea Autonoma Maghiara in zona Mures-Harghita-Covasna (iata ce guvern a venit prima data cu ideea autonomiei in Harghita si Covasna). Intre 1952-1956, Romania a aratat asa:
Intre 1956-1960 a fost o perioada intermediara in care singurele modificari au fost disparitia regiunilor Arad (unita cu Timisoara in Regiunea Banat) si Barlad (impartita intre Bacau, Iasi si Galati). In 1960, se reduce iarasi numarul de regiuni, la 16 (URSS avea nevoie de mai multe resurse din tarile ocupate), iar Regiunea Autonoma Maghiara devine Regiunea Mures-Autonoma Maghiara:
Pentru a se reveni la judetele traditionale a fost nevoie ca la putere sa vina comunistii din factiunea lui Nicolae Ceausescu, cu o constiinta mai mult nationala si mai putin aservita URSS. Astfel ca, in 1968 a fost vehiculat urmatorul proiect, al celor 35 de judete:
În final, se acceptă o variantă cu 39 de judeţe, destul de asemănătoare cu harta de astăzi, numai ca judeţul Ilfov era foarte extins, după cum se vede în harta de jos. Împărţirea a fost valabilă între 1968-1981, când judeţul Ilfov a fost redimensionat şi i s-a dat numele de "Sectorul Agricol Ilfov". Au apărut judeţele Giurgiu (moştenitorul vechiului judeţ Vlaşca) şi Călăraşi (complet nou). Ultimul ocupa jumătatea sudică din Ialomiţa şi o bucată din Ilfov, în timp ce Ialomiţa a muşcat şi ea ceva din Iflov.
Harta din 1981 este, ca spaţialitate, valabilă şi astăzi. Singura modificare a apărut în 1995, când Sectorul Agricol Ilfov a redevenit judeţ.
După părerea mea, cea mai la indemana solutie ar fi revenirea la judetele interbelice, de dinainte de aparitia regiunilor. In plus, regiunile istorice au diferente de dezvoltare, economice si sociale intre ele, in unele cazuri chiar educationale si in toate cazurile de grai. Aparitia unei unitati administrative intre judet si stat ar fi benefica, fie ea si regiune/provincie, dar cu conditia unor atributii clar definite si cu pastrarea judetului. Impartirea administrativa ar veni cam cum e harta de mai jos (nu am desenat-o eu, am gasit-o). Cu rosu sunt judetele de acum si cu linie punctata judetele interbelice de dupa reforma administrativa din 1926. Cu culori sunt reprezentate regiunile: Dobrogea, Moldova, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Crisana, Maramures si Transilvania. Singura modificare ce nu ar strica ar fi evidentierea capitalei in mod aparte, la nivel de judet, inghitind comunele si orasele limitrofe si formand judetul Bucuresti, astfel incat prefectul sa fie prefect si in Voluntari, sa nu se suprapuna peste primarul general. In plus, la nivel de regiune, judetul Ilfov si acest judet Bucuresti ar forma regiunea Bucuresti, separata de regiunea Muntenia. In Austria exista landul Viena, in Germania exista landul Berlin, in Franta exista Ile-de-France, in Spania este Comunidad do Madrid, in Belgia este Brussels-Capital Region si exemplele pot continua.
De asemenea, în cazul unor modificări ale graniţelor care ar duce la integrarea Republicii Moldova în România, particularităţile acestui teritoriu pot fi păstrate prin crearea unei noi regiuni/provincii care să poarte denumirea istorică de Basarabia, dar care să acopere teritoriul R. Moldova dintre Prut şi Nistru.
Cu probleme mult mai mari decât teritoriul aflat sub administraţia efectivă a guvernului de la Chişinău este spaţiul dintre Nistru şi actuala graniţă a R. Moldova cu Ucraina, acolo unde nu se suprapune acestui fluviu, spaţiu în care activează nerecunoscută de nimeni Republica Moldovenească Transnistreană, mai pe scurt Transnistria. Atât din motive actuale evidente (spaţiu situat în afara legii, exercitarea unei democraţii de paradă şi criminalizarea excesivă la practic toate nivelurile administraţiei de la Tiraspol), cât şi din motive istorice (administrarea de facto a teritoriului de către voievodatul Moldova în urmă cu 500 de ani, dar cel mai recent exemplu este administraţia românească a Transnistriei din perioada 1941-1944), cred că se impune crearea celei mai estice regiuni/provincii a unei astfel de Românii lărgite sub numele de Transnistria, împărţită la rândul ei în judeţele din 1941-1944, pe teritoriile care nu sunt în Ucraina. Părţile de judeţ (ca în cazul judeţului Durostor) se includ în judeţele vecine. Ar rezulta astfel trei judeţe acolo, de la nord la sud: Râbniţa, Dubăsari şi Tiraspol.
Eventuala integrare a R. Moldova aduce o altă problemă, cea a UTA Găgăuzia. Având în vedere faptul că acest spaţiu nu are istorie, iar principiul istoric este cel folosit în demonstraţie, soluţia ar fi un referendum la nivelul fiecărei localităţi din Găgăuzia actuală (procent minim de rezultat favorabil 55%, ca în cazul referendumului pentru independenţa Muntenegrului, pentru eliminarea situaţiilor limită aduse de o majoritate de 50%+1 vot), pentru a se observa exact ce localitate doreşte să fie integrată judeţului istoric (implicit regiunii/provinciei Basarabia) şi care doreşte să rămână în structura actuală. Cum Constituţia României nu permite (şi nici Constituţia din 1923 nu a permis) autonomia, nu rămâne decât ca Găgăuzia să fie considerată o altă regiune/provincie.
Pentru restul teritoriilor care au făcut parte din România între 1918-1940, soluţia ar fi reconfigurarea judeţelor interbelice şi integrarea în regiunea/provincia istorice (Bucovina pentru Nordul Bucovinei, Moldova pentru Herţa, Basarabia pentru Bugeac, Transnistria pentru Transnistria deţinută în prezent de Ucraina, Dobrogea pentru Cadrilater).
Dincolo de aceste aspecte, integrarea în România a acestor teritorii nu este singura soluţie care să atragă libera circulaţie a mărfurilor, capitalului şi a oamenilor în aceste spaţii. Integrarea în Uniunea Europeană - apoi, on the long run, în spaţiul Schengen - a Ucrainei şi a R. Moldova (precum şi decriminalizarea şi relegalizarea Transnistriei) ar atrage după sine libera circulaţie între România şi toate teritoriile pe care le-a deţinut până în 1944. Naţionalism-şovinismul şi revizionismul nu mai sunt funcţionale în spaţiul Schengen.
UPDATE: Împărţirea administrativă în Republica Moldova
Din 1991 până în 1998, Republica Moldova a rămas cu împărţirea pe raioanele de model sovietic, moştenite din perioada ocupaţiei. Singura modificare a fost efectuată în 1994, când a apărut Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia.
Modificarea structurală a fost realizată în 1998, când acest teritoriu a revenit la judeţe. Deşi nu aveau limitele judeţelor din perioada interbelică, totuşi a fost un pas înainte spre desprinderea de trecutul roşu. Nici în România, judeţele nu mai corespund cu limitele din perioada interbelică, ca urmare a succesiunii de reforme administrative din perioada comunistă.
După 2003, administraţia comunistă a readus împărţirea administrativă de origine sovietică, chiar în acelaşi model de tristă amintire, pe raioane (cu mici modificări). În prezent, harta administrativă a Republicii Moldova este următoarea:
sursa: blogulmoshului.blogspot.com
Scrisoarea unei unguroaice: „Am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României” (mulţumim Ana pt acest link)
Documentar cutremurator – atrocitatile Ungariei in Transilvania, 1940 (VIDEO)
Scandalul steagurilor conflict unguri – români, tinutul secuiesc, anexarea Ardealului la Ungaria, ocupatia Ungariei, istorie si planuri la nivel european (pol111)
Adevarul dur despre regionalizarea României si impartirea teritoriala a tarii. Diparitia statului Romania si a poporului roman (pol114)
Probleme modificare Constitutie 2013 si reimpartirea teritoriala – Graba re revizuirii Constitutiei – articol foarte bun Gheorghe Funar. Regionalizarea – colonizarea Romaniei (pol128)
NU sustineti regionalizarea Romaniei! NU votati noua varianta a Constitutiei! Sunt pasi clari spre disparitia Statului Romania si a poporului roman! (pol133)
DOCUMENTAR:
Impartirea administrativ-teritoriala a Romaniei
Una dintre metehnele conducătorilor rupţi de realitate şi/sau absolutişti este personalizarea ţării pe care o conduc. Exemplele sunt destule. Ultimul din istoria României este Nicolae Ceauşescu, care a rămas până la moarte în suflet cu uimirea pe care a avut-o când a venit prima dată în Bucureşti şi a văzut clădiri înalte. A crezut ca bunăstarea înseamnă să locuieşti la bloc şi după ce a devenit preşedinte a mutat aproape un popor întreg în blocuri.Preşedintele de acum Traian Băsescu vrea să facă o noua împărţire administrativă pe motiv că sunt prea multe judeţe şi că s-ar cheltui bani mai puţini pe administraţie. Pesemne că oameni precum Căşuneanu, Umbrărescu, Cazacu sau Cocoş ar vrea nişte felii mai mari şi le fac cu ochiul banii pe care îi consumă acum administraţia celor 41 de judeţe plus municipiul Bucureşti.
Un yesman precum Vasile Blaga (în scurtele perioade în care nu e băut) îi ţinea isonul la momentul în care guvernul Boc depunea jurământul. "Aşa e" zicea către colegul de guvern de peste umărul sau drept când preşedintele îşi prezenta punctul de vedere înm discursul inaugural. În planurile lui Traian Basescu, judeţele dispar şi sunt înlocuite de regiuni pentru că "hă, hă, hă, nu sună bine judeţul Ardeal, hă, hă, hă".
Interesant este că şi Adrian Năstase a avut aceeaşi obsesie când era prim-ministru. Motivul său era că "nu ştiu, împărţirea administrativă este veche, desigur; judeţele astea sunt de la Decebal şi Traian, fireşte". Sunt prea vechi. Ceea ce nu ştie Năstase este că judeţele provin cam de la 1400 în Ţara Romaneasca şi de la 1500 în Moldova, unde se numeau ţinuturi.
Oricum, asemănările dintre Adrian Năstase şi Traian Băsescu nu se termină aici. Ambii avizi de putere, ambii apărau peste hotare interesele României socialiste înainte de 1989, ambii duri cu subalternii şi linguşitori cu şefii, ambii şi-au apreciat public şeful pentru a-l ataca mai târziu, ambii au de satisfăcut interesele comerciale ale celor cam 40 de "băieţi deştepţi" care îi susţin pe fiecare în parte.
Şi mai interesant este că şi Nicolae Ceauşescu a venit cu o nouă organizare administrativă, când era mai tânăr, în 1968. O hartă care modifica fundamental harta pe care o trasase cu 20 de ani înainte mentorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Partea bună a fost reinstituirea judeţelor.
Înainte de el, Carol al II-lea a trasat, în 1938, la instaurarea dictaturii sale personale o nouă hartă administrativă.
Peste gard, Vladimir Voronin a aruncat la coş judeţele abia revenite în zonă după independenţa Republicii Moldova din 1991 şi a reinstaurat raioanele, de sorginte sovietică.
Şi mai la est, Vladimir Putin, când era preşedinte a introdus o supra-structură teritorială între republica autonomă/ţinut/regiune şi federaţie.
În orice caz, în prezent avem 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, care are în ochii guvernului rang de judeţ, fiindu-i alocat un post de prefect. Ultimul judeţ (re)creat este Ilfov, redus de Nicolae Ceauşescu în 1981 la dimensiuni minimale şi transformat în braţul rural-agricol al capitalei, sub titulatura de tristă amintire "Sectorul Agricol Ilfov" (SAI).
Cum am ajuns aici
Până la reforma lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, judeţele şi ţinuturile din "Principatele Unite Moldova şi Ţeara Românească" (aşa era numele ţării) erau mai mult nişte simple zone de împărţire a unei fascicule de putere.
Nu trebuie uitat că, până în perioada modernă, voievodatele corespundeau ducatelor din vestul continentului, nu regatului. Astfel, în Ţara Românească, din feudalism până la 1864, judeţele erau conduse de un jude (uneori doi juzi simultan...), apoi de căpitan de judeţ sau ispravnic. În Moldova, ţinuturile erau conduse de pârcalabi, deveniţi apoi ispravnici. Atribuţiile lor erau militare, judecătoreşti şi administrative. Mai jos, împărţirea administrativă a Moldovei, în perioada lui Ştefan cel Mare:
Mai exact, la 1483:
În 1864, ţinuturile din Moldova sunt redenumite judeţe, precum în Ţara Românească şi apar Consiliile Judeţene. Judeţele vechiului regat au funcţionat în această forma (cu câteva modificări ale legii administraţiei) până în 1925, la următoarea reformă administrativă cu implicaţii structurale. Împărţirea administrativă antebelică a României:
În Transilvania, voievodatele românilor sunt ocupate succesiv de regatul maghiar începând cu anului 900, fiind înlocuite apoi cu comitatele maghiare. Sigur ca în prezent, transpunerea în teritoriu a voievodatelor de secol 10 ar fi total disproporţionată. Fără accente naţionalist-şovine, mai ales după o mie de ani, nu trebuie uitat că românii aveau voievodate şi în teritoriul dintre Tisa şi Dunăre. De altfel, primul voievodat căzut sub loviturile maghiarilor a fost cel al lui Salanus, nume izbitor de latin, ce conducea un teritoriu aflat aflat fix între Tisa şi Dunăre, în partea sudică a pustei; nu este menţionat în cărţile de istorie româneşti, dar apare în "Gesta Hungarorum".
Comitatele maghiare au suferit numeroase modificări, atât în perioada Regatului Ungariei de până la Mohacs (900-1526), cât şi în perioada vasalităţii faţă de Turcia a principatului Transilvania (1571-1711), dar şi în perioada apartenenţei directe la Austria (1711-1867). Ultimele modificări ale comitatelor au avut loc după instaurarea monarhiei dualiste în Imperiu şi includerea Transilvaniei în noul regat al Ungariei, membru al Austro-Ungariei.
Statul se numea Austro-Ungaria, în timp ce statele componente erau Imperiul Austriei, Regatul Ungariei (ce includea Regatul Croaţia Slavonia) şi oraşul liber Fiume. În timp ce Ungaria era împărţită în zeci de comitate, Austria era împărţită în landuri (ca şi acum), dintre care unul era "Bukowina". Sună cunoscut? Sigur, în limba română, termenul de "land" se traducea prin "ţară a coroanei".
Detalii despre comitatele din Ungaria de-a lungul timpului: aici. Mai jos, ultima împărţire administrativă a Ungariei, în perioada statului dualist. În interiorul hărţii este trasat conturul Ungariei rămase după împărţirea de la Trianon. Dincolo de restul comitatelor, observaţi comitatele aferente regiunii Transilvaniei.
Peste Prut, Basarabia, preluată de la Moldova în 1812, făcând abstracţie de scurta prezenţă a judeţelor din sud înapoi în Moldova până la 1878, teritoriul a făcut parte din gubernia Novorosiisk. Între 24 ianuarie-27 martie 1918, în teritoriul desprins din Rusia a existat Republica Democratică Moldovenească.
După 1918, a fost păstrată temporar administraţia din regiunile noi, după cum urmează:
De observat mai sus că se păstrau menţionate regiunile istorice, în limite destul de clar definite. Reforma administrativă din 1926 aduce judeţele în toată România şi retrasează o parte dintre acestea. Între 1926-1938, România a arătat aşa (explicaţii detaliate pe judeţe sunt disponibile aici):
În 1938, regele Carol al II-lea îşi impune dictatura personală. În perioada absolutismului carlist, democraţia parlamentară se restrânge la un Consiliu de Coroană lărgit, în timp ce pluripartitismul se reduce la Frontul Renaşterii Naţionale, partidul personal al regelui. După modelul german din epocă (restructurarea administrativă a landurilor în gau-uri), Carol al II-lea impune o modificare a hărţii administrative după bunul plac. Astfel, ţinuturile reapar, dar de data aceasta nu doar în Moldova şi nici nu înlocuiesc judeţele ci devin o suprastructură între judeţ şi stat, deposedând judeţul de o parte din putere. Nu trebuie uitat faptul că în perioada interbelică mai exista şi plasa, o formă administrativă între judeţ şi comună. În perioada primei dictaturi prin care România a trecut în secolul 20, harta administrativă a ţinuturilor arăta astfel:
Rapturile teritoriale din vara lui 1940 pun capăt regimului de paradă al lui Carol al II-lea. În a doua sa domnie, regele Mihai elimină ţinuturile şi redă judeţelor forţa administrativă, sigur, în teritoriul restrâns al perioadei 1940-1941. În răstimp, Ungaria reorganizează Transilvania de Nord preluată de la România, alături de celelalte teritorii anexate de la vecini, rezultând următoarea împarţire (pentru Transilvania de Nord, valabilă între 1940-1944):
In perioada interbelica, la Est, URSS a dus continuu o politica de recuperare a "teritoriilor strabune pierdute", dupa cum spunea propaganda sovietica. Teritoriile erau cele pe care Rusia le-a pierdut, iar Rusia Sovietica, apoi URSS, nu le avea in administrare. Acestea erau: Finlanda (in granitele interbelice), Estonia, Letonia, Lituania, partea Poloniei provenita de la Rusia dupa refacerea tarii, Basarabia. Pe hartile sovietice, aceste teritorii apareau hasurate in mod aparte, cu mentiunea ca se afla "temporar sub ocupatie straina". Propaganda sovietica s-a extins si in administratie, instoria consemnand aparitia unor RSS (Republici Sovietice Socialiste) la granita cu un stat vizat, in scopul agitarii populatiei de o anumita etnie din tara respectiva si incitarea la "unirea" cu RSS respectiva, dupa ce URSS va veni sa ii "elibereze de sub jugul capitalist". Astfel, pentru tinta Finlanda a fost creata momeala numita RSS Carela, pentru tinta Polonia a fost creata momeala RSS Bielorusa, iar pentru tinta Basarabia a fost creata RSSA Moldoveneasca. Republica Sovietica Socialista Autonoma ocupa doar o fasie din teritoriul dintre Nistru si Bug, locuit de romani. Hartile sovietice aratau asa (observati teritoriul-tinta hasurat):
Dupa anexarea Basarabiei si Nordul Bucovinei, sovieticii unesc pentru cateva zile teritoriul capturat de la Romania cu RSSA Moldoveneasca, bineinteles cu manifestari de voiosie si explozii de bucurie regizate de propaganda. Notabile raman discursurile unor minuscule oficialitati locale care imbratisau armata sovietica cu fraza "de 22 de ani va asteptam", pentru a spune apoi armatei romane un an mai tarziu "de un an va asteptam". RSSA Moldoveneasca este reorganizata in scurt timp in RSS, asadar desprinsa de RSS Ucraineana, si redesenata in granitele de azi ale Republicii Moldova. Astfel, la iesirea si RSS Ucraineana, Moldova sovietica pierde o jumatate din fosta "momeala" (inclusiv fosta capitala a RSSA Moldovenesti, Balta), Bugeacul (teritoriul de sud), o parte din judetul Hotin si Nordul Bucovinei. Hrusciov, originar din Ucraina, si-a adus aminte de perioada tulbure din 1917-1918 cand Ucraina de Vest a detinut pentru trei zile in administrare nominala Nordul Bucovinei si a cerut reinstituirea frontierei de atunci. Modificarile RSSA Moldovenesti sunt urmatoarele (in interiorul teritoriul figureaza raioanele, unitate administrativa de tip sovietic):
Intre 1941-1944, in perioada "razboiului impotriva comunismului" cum era denumit in Romania conflictul cu URSS, judetele trec Nistrul, iar Transnistria reintra dupa circa 450 de ani in administratie romaneasca. Judetele din teritoriul dintre Nistru si Bug au fost urmatoarele:
Între 1941-1944, hartă României a arătat un pic mai ciudat decât ne-am obişnuit. Este redată mai jos harta ce conţine rezultatele referendumului din 1941, cu proporţiile etniilor pe judeţe.
Dupa terminarea razboiului si instaurarea regimului comunist, Romania pierde impartirea din perioada democratica, deoarece judetele erau prea vechi (suna cunoscut?). Mai exact, dispar cele 58 de judete ramase dupa razboi, cu tot cu cele 424 de plasi si 6.276 de comune rurale si urbane in favoarea celor 28 de regiuni (unde era inspiratia lui Traian Basescu), compuse din 177 de raioane, 148 de orase si 4.052 de comune, aratand intre 1950-1952 dupa cum urmeaza (de observat regiunea "Stalin" in zona Brasov-Covasna):
In 1952, prin comasari, in scopul reducerii cheltuielilor cu administratia (suna cunoscut?) numarul de regiuni se reduce la 18, aparand ca element de noutate Regiunea Autonoma Maghiara in zona Mures-Harghita-Covasna (iata ce guvern a venit prima data cu ideea autonomiei in Harghita si Covasna). Intre 1952-1956, Romania a aratat asa:
Intre 1956-1960 a fost o perioada intermediara in care singurele modificari au fost disparitia regiunilor Arad (unita cu Timisoara in Regiunea Banat) si Barlad (impartita intre Bacau, Iasi si Galati). In 1960, se reduce iarasi numarul de regiuni, la 16 (URSS avea nevoie de mai multe resurse din tarile ocupate), iar Regiunea Autonoma Maghiara devine Regiunea Mures-Autonoma Maghiara:
Pentru a se reveni la judetele traditionale a fost nevoie ca la putere sa vina comunistii din factiunea lui Nicolae Ceausescu, cu o constiinta mai mult nationala si mai putin aservita URSS. Astfel ca, in 1968 a fost vehiculat urmatorul proiect, al celor 35 de judete:
În final, se acceptă o variantă cu 39 de judeţe, destul de asemănătoare cu harta de astăzi, numai ca judeţul Ilfov era foarte extins, după cum se vede în harta de jos. Împărţirea a fost valabilă între 1968-1981, când judeţul Ilfov a fost redimensionat şi i s-a dat numele de "Sectorul Agricol Ilfov". Au apărut judeţele Giurgiu (moştenitorul vechiului judeţ Vlaşca) şi Călăraşi (complet nou). Ultimul ocupa jumătatea sudică din Ialomiţa şi o bucată din Ilfov, în timp ce Ialomiţa a muşcat şi ea ceva din Iflov.
Harta din 1981 este, ca spaţialitate, valabilă şi astăzi. Singura modificare a apărut în 1995, când Sectorul Agricol Ilfov a redevenit judeţ.
După părerea mea, cea mai la indemana solutie ar fi revenirea la judetele interbelice, de dinainte de aparitia regiunilor. In plus, regiunile istorice au diferente de dezvoltare, economice si sociale intre ele, in unele cazuri chiar educationale si in toate cazurile de grai. Aparitia unei unitati administrative intre judet si stat ar fi benefica, fie ea si regiune/provincie, dar cu conditia unor atributii clar definite si cu pastrarea judetului. Impartirea administrativa ar veni cam cum e harta de mai jos (nu am desenat-o eu, am gasit-o). Cu rosu sunt judetele de acum si cu linie punctata judetele interbelice de dupa reforma administrativa din 1926. Cu culori sunt reprezentate regiunile: Dobrogea, Moldova, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Crisana, Maramures si Transilvania. Singura modificare ce nu ar strica ar fi evidentierea capitalei in mod aparte, la nivel de judet, inghitind comunele si orasele limitrofe si formand judetul Bucuresti, astfel incat prefectul sa fie prefect si in Voluntari, sa nu se suprapuna peste primarul general. In plus, la nivel de regiune, judetul Ilfov si acest judet Bucuresti ar forma regiunea Bucuresti, separata de regiunea Muntenia. In Austria exista landul Viena, in Germania exista landul Berlin, in Franta exista Ile-de-France, in Spania este Comunidad do Madrid, in Belgia este Brussels-Capital Region si exemplele pot continua.
De asemenea, în cazul unor modificări ale graniţelor care ar duce la integrarea Republicii Moldova în România, particularităţile acestui teritoriu pot fi păstrate prin crearea unei noi regiuni/provincii care să poarte denumirea istorică de Basarabia, dar care să acopere teritoriul R. Moldova dintre Prut şi Nistru.
Cu probleme mult mai mari decât teritoriul aflat sub administraţia efectivă a guvernului de la Chişinău este spaţiul dintre Nistru şi actuala graniţă a R. Moldova cu Ucraina, acolo unde nu se suprapune acestui fluviu, spaţiu în care activează nerecunoscută de nimeni Republica Moldovenească Transnistreană, mai pe scurt Transnistria. Atât din motive actuale evidente (spaţiu situat în afara legii, exercitarea unei democraţii de paradă şi criminalizarea excesivă la practic toate nivelurile administraţiei de la Tiraspol), cât şi din motive istorice (administrarea de facto a teritoriului de către voievodatul Moldova în urmă cu 500 de ani, dar cel mai recent exemplu este administraţia românească a Transnistriei din perioada 1941-1944), cred că se impune crearea celei mai estice regiuni/provincii a unei astfel de Românii lărgite sub numele de Transnistria, împărţită la rândul ei în judeţele din 1941-1944, pe teritoriile care nu sunt în Ucraina. Părţile de judeţ (ca în cazul judeţului Durostor) se includ în judeţele vecine. Ar rezulta astfel trei judeţe acolo, de la nord la sud: Râbniţa, Dubăsari şi Tiraspol.
Eventuala integrare a R. Moldova aduce o altă problemă, cea a UTA Găgăuzia. Având în vedere faptul că acest spaţiu nu are istorie, iar principiul istoric este cel folosit în demonstraţie, soluţia ar fi un referendum la nivelul fiecărei localităţi din Găgăuzia actuală (procent minim de rezultat favorabil 55%, ca în cazul referendumului pentru independenţa Muntenegrului, pentru eliminarea situaţiilor limită aduse de o majoritate de 50%+1 vot), pentru a se observa exact ce localitate doreşte să fie integrată judeţului istoric (implicit regiunii/provinciei Basarabia) şi care doreşte să rămână în structura actuală. Cum Constituţia României nu permite (şi nici Constituţia din 1923 nu a permis) autonomia, nu rămâne decât ca Găgăuzia să fie considerată o altă regiune/provincie.
Pentru restul teritoriilor care au făcut parte din România între 1918-1940, soluţia ar fi reconfigurarea judeţelor interbelice şi integrarea în regiunea/provincia istorice (Bucovina pentru Nordul Bucovinei, Moldova pentru Herţa, Basarabia pentru Bugeac, Transnistria pentru Transnistria deţinută în prezent de Ucraina, Dobrogea pentru Cadrilater).
Dincolo de aceste aspecte, integrarea în România a acestor teritorii nu este singura soluţie care să atragă libera circulaţie a mărfurilor, capitalului şi a oamenilor în aceste spaţii. Integrarea în Uniunea Europeană - apoi, on the long run, în spaţiul Schengen - a Ucrainei şi a R. Moldova (precum şi decriminalizarea şi relegalizarea Transnistriei) ar atrage după sine libera circulaţie între România şi toate teritoriile pe care le-a deţinut până în 1944. Naţionalism-şovinismul şi revizionismul nu mai sunt funcţionale în spaţiul Schengen.
UPDATE: Împărţirea administrativă în Republica Moldova
Din 1991 până în 1998, Republica Moldova a rămas cu împărţirea pe raioanele de model sovietic, moştenite din perioada ocupaţiei. Singura modificare a fost efectuată în 1994, când a apărut Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia.
Modificarea structurală a fost realizată în 1998, când acest teritoriu a revenit la judeţe. Deşi nu aveau limitele judeţelor din perioada interbelică, totuşi a fost un pas înainte spre desprinderea de trecutul roşu. Nici în România, judeţele nu mai corespund cu limitele din perioada interbelică, ca urmare a succesiunii de reforme administrative din perioada comunistă.
După 2003, administraţia comunistă a readus împărţirea administrativă de origine sovietică, chiar în acelaşi model de tristă amintire, pe raioane (cu mici modificări). În prezent, harta administrativă a Republicii Moldova este următoarea:
sursa: blogulmoshului.blogspot.com
luni, 24 iunie 2013
AŞ MÎNCA O LUBENIŢĂ CU MIEZ GALBEN - UE NE-A LĂSAT ŞI FĂRĂ ASTA!
Un brand oltenesc... 3D: dulcele de Dăbuleni!
Opinii - Ion Drăgan(citeste alte articole de acelasi autor »)
Marți, 27 Iulie 2010 - 20:44
Îmi
amintesc de verile de pe la începutul anilor ‘60 ai secolului trecut,
de zilele toride, de ploile calde, de bucuria „scăldatului“ în „piscina“
rotundă (fântâna arteziană) din faţa prefecturii de azi, unde ne
bălăceam „îmbrăcaţi“ în şpilhozen, mângâiaţi de razele soarelui (pe
atunci, deloc ostile) ori de stropii catifelaţi, curaţi şi calzi ai
ploilor de vară! Nouă, copiilor, zilele ni se păreau scurte, ca şi
ploile! Aveam atâtea şi atâtea de făcut-jucat în zilele de vară! Lucram
zi-lumină, ca specialişti - „oamenii“ potriviţi la locul potrivit -
într-o activitate foarte inventivă şi serioasă: jocul, jocurile
copilăriei! Nu ne inspiram din filme sau din desene animate, sau din
jocuri pe calculator, dar ştiam, aveam această înaltă calificare -
ştiinţă să ne bucurăm, să fim fericiţi (din te miri ce!) şi fără griji!
Grijile, gândurile erau ale părinţilor. Seara, târziu, când ajungeam
acasă, primeam răsplata unei zile petrecute pe tăpşanul - câmpul muncii
juvenile: câte o scatoalcă pentru că n-am venit să mănânc „mâncare
gătită, ca oamenii botezaţi, la masă, nu aşa, din mers, muşcând din
coltucul de pâine neagră (Doamne, ce gustoasă era!) şi dintr-o roşie,
iar ca desert, două-trei piersici. „De mâine, gata, nu-ţi mai dau să
mănânci seara dacă nu vii acasă la prânz“- încerca mama să-mi
restructureze „programul de lucru“ prin „implementarea“ unei pauze de
masă la prânz. Uneori, când căldura zilei stăruia până târziu, spre
miezul nopţii, mergeam împreună cu tata în Piaţa Veche, să cumpărăm
lubeniţă, „să ne mai răcorim“. Aici erau adevărate tabere de „beduini“,
veniţi în piaţă cu „caravane“ de căruţe pline cu lubeniţe ivite din
nisipurile Dăbulenilor, Mârşanilor, Corabiei. Nisipurile fierbintelui
sud, puse pe rod de munca trudnică a ţăranilor, ajungeau prin pieţele
Craiovei, sub forma unor adevărate dune (uneori, chiar munţi) de
lubeniţă. Era greu s-alegi! Tata avea tehnica lui de a încerca dacă sunt
coapte lubeniţele. Le asculta „plânsul“ când le dădea 3-4 scatoalce pe
coajă. „Vreţi să-i facem şi dop?“, întreba dăbuleanul. Răspunsul era
invariabil „da“. Eu testam calitatea produsului, mâncând în doi timpi şi
trei mişcări „dopul“. E bună, tată!, venea rapid rezultatul analizei
ad-hoc, confirmând alegerea tatălui meu. Acasă, mâncam o felie-două, dar
ai mei îmi opreau din oficiu miezul, încă un eşantion, spre temeinică
analiză! E dulce, tată, mai dulce ca zahărul!...
Aceste amintiri mi-au venit în minte ieri, în timp ce căutam prin piaţă, printre munţi de lubeniţă, o lubeniţă adevărată, ca să zic aşa. De fapt, ştiam că n-am să găsesc. Din două motive. Unul subiectiv, celălalt obiectiv.
Niciodată, nici o lubeniţă din lume nu va avea parfumul, aroma, dulceaţa lubeniţelor pe care le cumpăra tata sau mama! Părinţii, anii copilăriei, dulcele, adevăratul „dulce de Dăbuleni“ au rămas vii, totuşi, în sufletul meu! Pe de altă parte, niciodată „dulcele de Dăbuleni“ nu va mai fi acelaşi cu cel de acum 40-50 de ani, pentru că în acest răstimp s-a tot umblat la „originile“ lui. Trec în revistă standurile cu legume-fructe, mă rog, „prăvăliile de oltean, fără uşă, fără geam“. Parcă e un sediu ad-hoc al ONU. Varză poloneză, usturoi turcesc, lămâi greceşti, ba chiar şi „flori proaspete, aduse azi-noapte din Olanda“ şi, cu voia dumneavoastră, ultimele pe listă, roşii româneşti, lubeniţă „fff dulce“ românească. Unul, mai cu frică de Dumnezeu, şi-a scris pe o jumătate de coală A4, lipită pe o lubeniţă - „promo“, un sibilinic adevăr, pe jumătate... minciună: lubeniţa nu e de la turci. Sigur, fructul nu e de la turci, doar sămânţa fructului... Toate sunt... de unde vrea clientul, în funcţie de gusturi! Piaţa - ilustrare perfectă a sportului naţional: furatul căciulii la români! Preţuri exorbitante la intermediari, calitate modificată a fructului, la producători. Creşterea şi descreşterea (preţului şi a calităţii) lubeniţei de Oltenia, istoria unei culturi-brand se scriu azi inconsistent, pe nisipurile fierbinţi ale sudului, nu cu litere, ci cu cifre. Intermediarii le transformă în cărămizi de bani, iar munca trudnică a producătorului, scrisă cu sudoare pe solul arid, la orice pală de vânt se transformă în muncă-n zadar. Mulţi cultivatori se gândesc să folosească lubeniţele ca hrană pentru animalele din bătătură...
Mă opresc la poalele unui munte de lubeniţe. Frumoase, arătoase exponate! Contrastează cu mâinile celei care alege una, mi-o pune în braţe s-o încerc. Doar din respect pentru acele mâini aspre, arse de soare şi bătătorite de muncă, bat cu degetul în coaja fructului, îi mulţumesc insistentei producătoare - vânzătoare (Ia, maică, pupa-ţi-aş ochii, e de Dăbuleni, nu e cu chimicale de-alea, gustă ici, din felia asta, o am de „monstră“, e dulce ca zahărul!), dar nu cumpăr. Simt miros de medicament! De... chimie farmaceutică! Nu mă bucură faptul, realitatea că această chimie farmaceutică s-a cuibărit prin toate pieţele lumii şi nu doar prin pieţele Craiovei, României. Peste tot în lume dai de marfă contrafăcută. Nu vorbesc doar de piaţa agroalimentară, ci de toate pieţele, unde totul e de vânzare, inclusiv iubirea pentru semeni...
Am să păstrez în suflet, în amintire, brandul oltenesc de trei ori D, „dulcele de Dăbuleni!“, dar şi o realitate tridimensională şi totuşi palpabilă, reală doar în spaţiul sensibil, dar puternic, nepieritor, al amintirii.
Aceste amintiri mi-au venit în minte ieri, în timp ce căutam prin piaţă, printre munţi de lubeniţă, o lubeniţă adevărată, ca să zic aşa. De fapt, ştiam că n-am să găsesc. Din două motive. Unul subiectiv, celălalt obiectiv.
Niciodată, nici o lubeniţă din lume nu va avea parfumul, aroma, dulceaţa lubeniţelor pe care le cumpăra tata sau mama! Părinţii, anii copilăriei, dulcele, adevăratul „dulce de Dăbuleni“ au rămas vii, totuşi, în sufletul meu! Pe de altă parte, niciodată „dulcele de Dăbuleni“ nu va mai fi acelaşi cu cel de acum 40-50 de ani, pentru că în acest răstimp s-a tot umblat la „originile“ lui. Trec în revistă standurile cu legume-fructe, mă rog, „prăvăliile de oltean, fără uşă, fără geam“. Parcă e un sediu ad-hoc al ONU. Varză poloneză, usturoi turcesc, lămâi greceşti, ba chiar şi „flori proaspete, aduse azi-noapte din Olanda“ şi, cu voia dumneavoastră, ultimele pe listă, roşii româneşti, lubeniţă „fff dulce“ românească. Unul, mai cu frică de Dumnezeu, şi-a scris pe o jumătate de coală A4, lipită pe o lubeniţă - „promo“, un sibilinic adevăr, pe jumătate... minciună: lubeniţa nu e de la turci. Sigur, fructul nu e de la turci, doar sămânţa fructului... Toate sunt... de unde vrea clientul, în funcţie de gusturi! Piaţa - ilustrare perfectă a sportului naţional: furatul căciulii la români! Preţuri exorbitante la intermediari, calitate modificată a fructului, la producători. Creşterea şi descreşterea (preţului şi a calităţii) lubeniţei de Oltenia, istoria unei culturi-brand se scriu azi inconsistent, pe nisipurile fierbinţi ale sudului, nu cu litere, ci cu cifre. Intermediarii le transformă în cărămizi de bani, iar munca trudnică a producătorului, scrisă cu sudoare pe solul arid, la orice pală de vânt se transformă în muncă-n zadar. Mulţi cultivatori se gândesc să folosească lubeniţele ca hrană pentru animalele din bătătură...
Mă opresc la poalele unui munte de lubeniţe. Frumoase, arătoase exponate! Contrastează cu mâinile celei care alege una, mi-o pune în braţe s-o încerc. Doar din respect pentru acele mâini aspre, arse de soare şi bătătorite de muncă, bat cu degetul în coaja fructului, îi mulţumesc insistentei producătoare - vânzătoare (Ia, maică, pupa-ţi-aş ochii, e de Dăbuleni, nu e cu chimicale de-alea, gustă ici, din felia asta, o am de „monstră“, e dulce ca zahărul!), dar nu cumpăr. Simt miros de medicament! De... chimie farmaceutică! Nu mă bucură faptul, realitatea că această chimie farmaceutică s-a cuibărit prin toate pieţele lumii şi nu doar prin pieţele Craiovei, României. Peste tot în lume dai de marfă contrafăcută. Nu vorbesc doar de piaţa agroalimentară, ci de toate pieţele, unde totul e de vânzare, inclusiv iubirea pentru semeni...
Am să păstrez în suflet, în amintire, brandul oltenesc de trei ori D, „dulcele de Dăbuleni!“, dar şi o realitate tridimensională şi totuşi palpabilă, reală doar în spaţiul sensibil, dar puternic, nepieritor, al amintirii.
Sursa: GAZETA DE SUD
Din COMENTARII:
de pt 6:
o
singura data am mancat lubenita cu miez galben... a fost foarte dulce.
asta a fost prin anii 90. de atunci nu am mai vazut. au disparut si alea
lungi cu coaja verde deschis, fara dungi. de asta nu inteleg ce dracu
balmajea "prostanacu" ca inregistreaza marca de dabuleni, pai ce ala e
soi romanesc, descoperit de cercetatorii din dabuleni ?
de lubenita furajera:
Lubenitele de acum sunt pentru porci, nu pentru oameni!
de psycho_the_rapist:
O nelamurire am: de ce nu scri, domnule, mai des?
NOTA MEA: De cînd sînt pe pămînt mi-au plăcut cel mai mult lubeniţa (pepenele roşu) şi strugurii. Şi cel mai mult şi cel mai mult... lubeniţa cu miezul galben. Prin acest demers dau în judecată omenirea care, prin globalizare, prin UE şi alte aiureli, mi-au pierdut sămînţa oltenească de lubeniţă cu miez galben. De cînd mă ştiu, n-am făcut prostii mai mari decît cele două legate de lubeniţă.
Prima: Prin 1952, la 10 ani, m-a trimis mama la tata, desculţ, în centrul Craiovei, să-l caut pe tata la servici, la Aprozar, lîngă Piaţa Mare (unde astăzi este Teatrul Naţional), ca să-mi dea 1000 de lei (după stabilizare), din care să ia Maia (mamaia, bunica) de la Tîrgul-de-Afară porumb pentru porci. Era MUSAI. Zis şi făcut! M-am dus, mi-a dat mia şi, în loc să mă duc glonţ acasă, că de-aia m-au lăsat desculţ să plec!, m-am abătut o ţîră prin Piaţa Mare să casc ochii la lubeniţele cu miez galben. Nu m-am putut abţine şi am luat una, la nimereală, fără dop, başca şi-un kil de roşii (tomate) rest sau supliment - nu mai mult de-o sută de lei! Doar aveam bani în mînă... Încărcat cu vreo 6-7 kilograme, mai greu mi-a părut drumul,. acum, la-ntors acasă... aşa că în staţia de... trăsuri (azi, de taxi) din faţa Universităţii Craiova - vizavi de piaţă, la cîţiva metri - am abordat birjarii, cam cît m-ar costa un drum şi le-am spus cam pe unde stau. Taman 100 de lei. Am venit acasă, ca boierul, cu birja, dar nu chiar acasă, căci m-am oprit mai în faţă, în dreptul Ciuciuletii (o specie de ciuperci, Ciuciulete, Moromete, vorba lui nea Mărin PREDA). Mamei i-am dat ce mai rămăsese, 800 de lei. "Mi-a luat taica lubeniţa şi m-a trimis cu trăsura, că i-a fost milă să nu car prea mult!" Am minţit, evident, şi a ţinut minciuna. Maia s-a dus şi-a luat porumb pentru porci, cu sacu-n spinare, tocmai de la Tîrg, din Romaneşti, pe jos, şi fără trăsură. Cînd a venit taica, am fost pîrît. Taica m-a înţeles, că şi el era lubeniţar de la Rudari, dar cînd să taie lubeniţa... era crudă! O luasem pe încredere de la dăbulean - a fost galbenă la miez, dar crudă, crudă Perntru faptul că n-am încercat-o, tata m-a pedepsit cu închisoarea, în pivniţă, şi mi-a aruncat lubeniţa, ca la milogi, s-o mănînc toată, aşa crudă! Ce cruzuime! Şi-am mîncat-o, dar nu toată, că era cu miezul galben, moartea mea!, dar crudă...
A doua... Odată, vine la Ciuciuleata un oltean să cumpere copileţi (porumb, furaj pentru boi). Trage carul cu lubeniţă mai la umbră, în dreptul vecinii Ciuciuletii, iar eu n-am de lucru şi vreau să cumpăr o lubenită, de la băieţelul de 10 ani, rămas singur în car. Eu nu mai aveam 10 ani - acum eram ditamai măgădanul de liceu, 15-16 ani. În jurul meu apar la tîrguială, Doru, cel mai bun prieten şi Florin, unchiul meu, de 16-17 ani. Florin neavînd de tîrguială, îmi dă peste mînă, îmi cade lubeniţa neplătită pe jos şi seb sparge în mii de fărîme (o răzbunare după o spaimă prin cimitirul Ungureni, la un cavou). Era galbenă, ca aurul risipit! Doru, alt deştept: "Hai, să fugim, Savine!" Şi o ia la sănătoasa. Eu, mai bezmetic, nu scăpasem din uluială, mă iau după el. La cîţiva metri mai în urmă, ţăranul constată cazul, ia o biciuşcă de coderie şi zboară după noi. Pe Doru îl lovea în plin, dar pe el se încolăcea biciul, ca şarpele... Pe mine mă lovea numai vîrful înflorat al biciuştii-. Bici, biciuşcă, tot un drac: pînă la ulicioară ne-a prins. Strategia - ar fi fost să ocolim o grădiniţă, s-o cîrmim pe Domnul Tudor şi să intrăm la Florin, acasă, în curte. Dar n-am realizat planul. O ulicioară lată de 1 metru făcea o legătură imediată cu Stalingradul, strada mea. Florin a stat zălog lîngă car, dar n-a suferit nimic. Nici Doru, căci şarpele încolăcit nu-l muşca, strîngea doar. Eu, în schimb, eram numai vînătăi şi, de aceea, am refuzat să plătesc lubrniţa cu bani, odată ce o plătisem crunt, pe pielea mea. Era să mă aleg şi cu un resteu în cap, pentru refuz, noroc că au intervenit vecinii,. care au susţinut că dacă nu luam bătaie, puteau plăti ei lubeniţa! Justiţia de azi l-ar fi condamnat pe ţăran, ca în cazul lui Gigi BECCALI, cu sechestrarea hoţilor de maşini. Aşa că ţăranul a plecat huiduit de mulţimea de gură-cască (care m-au salvat, în schimb), cu banii intacţi, pielea înroşită, şi fără lubeniţă. Deşi mă durea spinarea, îmi părea rău că n-apucasem măcar să muşc din dopul cu miez galben... Şi-acum salivez... Azi am ajuns să cumpăr sferturi de lubeniţă - şi-aşa multă şi fără gust...
Şi veniţi voi, Europa, cu turcismele voastre, ca să pierdem noi sămînţa galbenă! Sămînţa de miez galben! Ia, vedeţi!, Georgienii, Azerii sau alte popoare, poate mai au sămînţa asta! Măcar pentru bătaia ce-am m'ncat... Dacă mi-o găsiţi, vă scriu romanul despre PEPENELE VERDE CU MIEZUL GALBEN, ca ăla despre asediul Vienei de către turci, pentru ca Suleyman să afle secretul berii brune. Lubeniţele roşii parcă şi-au pierdut toată savoarea... Şi voi vreţi să ne luaţi şi micii? Mici ca la Nea NICU de pe Crucea de Piatră, mai rar!, să mor...
Iată ce prostii mai făceam, copil zbanghiu!
ing, Savin BADEA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)