Repovestire în versuri.
1(strofa) 1(secvenţa)
A fost odat' un Împărat
Care ştia - minune mare! -
Să fie bine îmbrăcat
Cu haine noi, strălucitoare
2
De oaste nu se sinchisea, 5
Pe-mbrăcăminte da toţi banii,
De teatru ca de foc fugea,
Pădurea nu vedea cu anii.
3
Ci doar atunci cînd haine noi
Vroia mulţimii să arate - 10
Cîte un rînd de straie moi,
Cîte un rînd de straie moi,
La fiecare ceas în parte.
4
Se zice că Măria Sa
Nu lua în sfat mai-marii ţării,
Ci se-mbrăca, se dichisea, - 15
Avea mania îmbrăcării.
5 2
Oraşul era plin şi viu,
Prin piaţă mişunau străinii.
Odat', într-un amurg, tîrziu,
Sosiră, călărind asinii, 20
6
Doi pehlivani, perfecţi actori,
Ce pretindeau că ştiu să facă,
F'ind mari maeştri ţesători,
O stofă de miracol, iacă:
7
7
" - O alta-n lume n-aţi văzut, 25
Desene vii, culori superbe,
Cu diamant întreţesut,
Cu flori din aur care-ar fierbe.
8
8
Croiţi din stofa asta strai
C-o însuşire minunată: 30
C-o însuşire minunată: 30
Va şti s-arate dacă mai
Există hoţi şi proşti - îndată!
9
9
Acei slujbaşi nepotriviţi
Şi fără har în meserie
Şi-acei supuşi netoţi, smintiţi, 35
Toţi proştii din împărăţie,
10
10
S-o pipăie nu pot de fel
Şi nici n-au ochii buni să vadă
Ce filigran! şi ce penel!
Şi ce uşoară-i la paradă!" 40
11 3
11 3
" - Ce haine faine! Înţelept
Şi bun voi fi - ce încîntare! -
Slujbaşul cel deştept şi drept
Va sta în slujba cea mai mare!
12
Voi şti cîţi proşti şi cîţi deştepţi, 45
Cîţi sînt şomeri, cîţi cu simbrie,
Cîţi hoţi există, cîţi corecţi,
Procente certe pe hîrtie!" -
13
Aşa gîndea cu sîrg şi spor,
În Sala Tronului, Înaltul, 50
Geniu sublim şi creator,
Prea-luminatul, Împăratul.
14 4
" - Voi face-aceste haine,-am zis! -
Măi pehlivani, vă dau parale,
Arunc cu bani în voi, - dau scris - 55
Cît este de la cap la poale!
15
Să-nceapă lucrul de cu zori,
Şi mintenaş şi fără normă;
Dau aur, ranguri dau, onor!..."
Şi lucrul a-nceput - de formă: 60
16 5
Cei doi şoltici, pentru ţesut,
Au pus două războaie-n care
S-au tot făcut şi prefăcut
Că ţes pe rupte, cu sudoare;
17
17
De fapt ei nu ţeseau nimic, - 65
Ce li se da luau amintire:
Aurul bun de fir şi - sic! -
Mătasea fină şi subţire!
18
18
Aşa lucrau pănă tîrziu,
Cînd luna bate prin perdele, 70
Iar pe stative e pustiu:
Sînt goale, nu au stofă-n ele!
19 6
19 6
" - Unde cu lucrul s-a ajuns?
Se pare c-a trecut o vreme...
Eu sînt cel priceput şi uns 75
Şi nu e cazul a mă teme.
20
Dar, vai!, în ţara mea sînt proşti,
20
Dar, vai!, în ţara mea sînt proşti,
Trec tăntălăi nebuni pe stradă,
Nevrednicii comandă oşti,
Nepricepuţii fac paradă! 80
21
Tot umblă zvonul prin oraş
Că Majestatea Sa nu vede...
Păcat! Sînt proşti prea mulţi slujbaşi -
Păcat! Sînt proşti prea mulţi slujbaşi -
E-un zvon stupid, ce nu se crede.
22
Ce mă tot chinui - of! şi au! - 85
Eu nu mă tem... Dar pun pe altul
Să vadă faptele cum stau!..."-
Decide straşnic Împăratul.
23 7
Oraşul era viu şi plin:
Prin piaţă se dusese vestea 90
De stofa ce putea deplin
Să afle cum mai stă povestea:
24
Dacă vecinul are post
Şi nu e vrednic să-l deţie
Sau dacă are cap de prost, 95
Povară pentru-mpărăţie.
25 8
" - Am să-l trimit pe Înţelept,
Cel mai bătrîn din sfetnici, care
E om cinstit şi om deştept,
Cel mai bătrîn din sfetnici, care
E om cinstit şi om deştept,
De-ncredere şi de onoare. 100
26
Să judece el pentru toţi:
Dacă e stofa minunată,
Dacă sînt ţesătorii hoţi
Şi cînd e treaba terminată.
27
Va şti să spuie şi-l îndemn, - 105
Doar este cel mai bun din sfetnici, -
Mă jur că n-are cap de lemn,
Nici nu-i nedemn, printre netrebnici.
28 9
Bătrînul sfetnic, cel de soi,
În largi odăi imperiale, 110
Găsi la lucru pe cei doi,
Cu rafturi şi războaie goale.
29
Îl trec sudori şi e peltic:
" - Ce-o fi, pardon!, şi treaba asta?
Nu văd nimic, că nu-i nimic! 115
O, Doamne, m-a lovit năpasta!
30
Voi fi văzut? N-oi fi văzut?
Aşi! Parcă pînza pare verde!?...
Sau poate-s prost, nepriceput?" -
Şi nici nu spune că nu vede. 120
31 10
Amicii, pehlivani şoltici,
I-arată pînza mai de-aproape:
" - Vezi, ce arnici! Da' ce sclipici!
Acolo face ape-ape!
32
Şi ce culoare! Ce desemn! 125
Ce violet! Ce mov! Ce soare!
Nu vede orice cap de lemn
Aşa miracol şi splendoare!
33
E fulg de nea, un blînd zefir,
În fir bătut de aur moale!" - 130
Şi-i tot arată, în delir,
Stative şi războaie goale...
34 11
Deschide moşul ochii mari:
" - Ce-i de văzut? Nimic! De-o lună,
Doar pehlivani şi panglicari, 135
Ce stau şi zac! Mare minciună!"
35
Stă moşul palid, lemn de par,
Năuc, ca-ntr-un amurg de viaţă:
" - N-aş fi crezut!... Că-s prost - e clar!
Zevzec, senil şi nătăfleaţă! 140
36
Dacă se află e prăpăd!
Nu merit slujba mea bănoasă!
Voi spune tuturor că văd:
" - Da, stofa e miraculoasă!""
37 12
" - Ei, ce spuneţi? întreabă stins 145
Un ţesător. Frumoasă-i?" "- Este -
Răspunde sfetnicul, convins
Că nu se face de poveste -
38
Dar, ca bătrîn, eu văd mai greu,
Să-mi pun clar-văzătorii bine: 150
Vai, ce culori de curcubeu,
Superbe şi diamantine!
39
Rămîn extaziat şi mut
Şi am să-i spun Măriei Sale
Că mi-a plăcut tot ce-am văzut 155
Şi că mai trebuiesc parale."
40
" - Ne pare bine - i-au mai zis
Iar ţesătorii şi-ncepură
Să-i spuie ce culori de vis
Şi ce desemn e-n ţesătură. 160
41
Şi-i asculta docil, cu tact,
Moşneagul, chiar cu luare-aminte,
Să spuie la-mpărat exact.
Şi chiar i-a spus, ştiind că-l minte!
42 13
Iar pehlivanii au cerut 165
Bani tot mai mulţi, purcoi, mătase,
Mult fir de aur, cît mai mult,
Că stocul vechi se-mpuţinase.
43
Dar îşi vîrau în buzunar
Mătasea, aurul, tot sporul, 170
Dar în războaie nici măcar
Un cap de aţă, nici mosorul.
44
Căci ei lucrau cum am descris
Cu rafturi şi războaie goale -
Dar Împăratul le-a trimis 175
Alt sfetnic al Măriei Sale:
45 14
Un sfetnic foarte priceput,
Cel mai deştept din tot ţinutul -
Să vadă ce s-a mai ţesut
Şi cînd se-ncepe cu cusutul. 180
46
Dar şi al doilea moş de soi
Păţeşte ca şi primul - doiul
Holbează ochii amîndoi:
Pe rafturi - gol - la fel, războiul.
47 15
" - Ei, ce spuneţi? - l-au întrebat 185
Cei doi şoltici - Frumoasă stofă! -
I-au arătat-o şi-au cîntat,
Din nou, cu tîlc, celebra strofă:
48
" - Croiţi dion strofa asta strai
C-o însuşire minunată:
Va şti s-arate dacă mai
Există hoţi şi proşti, îndată."
49 16
" - Măi, prost nu sînt, gîndesc cucoş,
Dar asta-nseamnă că-s berbece
În slujba mea din moşi-strămoşi 195
Şi-ar fi ciudat, dar timpul trece,
50
Şi cum o fi sau cum n-o fi,
Nu trebuie să afle nima' -
Voi spune c-am văzut-o şi
Voi şti să laud bine crima." 200
51
Şi a-nceput, precum a zis,
Să laude a stofă fină:
" - Vai, ce desemn - de nedescris!
Şi ce culori îi dau lumină!"
52
Se duse glonţ la Împărat, 205
Zorit să-l scape de ispită:
" - Măria Ta, sînt încîntat! -
Da, stofa-i nemaipomenită!"
53 17
Dar Împăratul s-a gîndit
Că ar fi bine să se ducă 210
Şi el să vadă, negreşit,
Căci visteria e pe ducă.
54
A luat cu dînsul un puhoi
De oameni, numai unul şi-unul,
Şi, mai cu seamă, pe cei doiu, 215
Mai mult să facă pe nebunul!
55
Şi a ajuns la pehlivani,
Care lucrau pe rupte, neică,
Ca doi nerozi, ca doi plăvani,
Fără vreo aţă în suveică. 220
56
În jurul lor - pustiu şi vînt:
Stative şi războaie goale -
Dar sfetnicii şi-au luat avînt
Şi-i îndrugau Măriei Sale:
57 18
" - Dar, ia priviţi, ce vig frumos!" 225
" - Ce stofe fine, minunate!"
Şi-i arătau, în sus şi-n jos,
Stative goale, descărcate!
58
Fi'ndcă credeau sărmanii moşi
Că toţi ceilalţi văd stofa bine, 230
Iar dînşii ba, neputincioşi,
Nu vor să cadă de ruşine.
59 19
Îar Împăratul se gîndea:
" - Dar ce să fie oare asta?
Nu văd nimic! Sînt prost sadea! 235
Nu-s bun de împărat şi basta! -
Nu-s bun de împărat şi basta! -
60
Cumplită treabă! Simt că mor!"
Şi se trezi c-o voce lină,
Cum spune tare, tuturor:
" - Frumoasă stofă! Şi ce fină!" 240
61
Stă Împăratul năucit.
Priveşte farsa şi n-o crede,
Dar dă din cap că-i mulţumit,
Ferit să spună că n-ar vede...
62 20
Curtenii toţi - gealat, pitic - 245
Priveau holbaţi, ca Împăratul,
Dar nu vedeau nimic, nimic!,
Însă cîntau, cu lăudatul:
63
" - O, ce frumos! O, ce frumos!" -
Şi-l sfătuiră toţi, în ceată, 250
Să-şi facă haine, maiestos,
Din stofa asta minunată.
64
Căci s-a ivit, într-adevăr,
Un bun prilej să le şi-mbrace,
La nunta unui prinţ, bun văr,
Şi şansa asta nu-i da pace.
65 21
Iar Împăratul cel deştept
I-a decorat pe-aşa canalii
De pehlivani, cel trag în piept,
Cu decoraţii şi medalii. 260
66
Şi-au fost şolticii proslăviţi,
În ritm de tobe şi-n urale,
Maeştrii ţesători vestiţi
Ai 'naltei Curţi Împeriale.
67 22
Şi vine noaptea de soroc, 265
Ajunul zilei de serbare,
Cînd ţesătorii "luară foc",
Croiţi cu ruptul pe lucrare.
68
Nu s-au culcat, ci au muncit
La şai'şpe lămpi... şi lumea-n stradă 270
Putea să-i vadă la croit
Măreţe haine de paradă.
69
Se prefăceau că forfecau
O stofă luată din stative,
C-o însăileau şi c-o tiveau 275
Cu aţe în culori fictive.
70
Şi, după muncă, au chemat
Pe cei doi moşi şi toată ceata,
Rostind sfîrşiţi spre Împărat:
" - Slăvite, hainele sînt gata!" 280
71 23
Iar Împăratul i-a privit
Încredinţat, cu tot alaiul,
Cum pehlivanii, negreşit,
Au ridicat pe braţe straiul.
72
72
" - Poftim!: Ce pantaloni! Ce strai!, 285
Poftim!: Şi haina! Şi mantia!
Nici pînza de păianjen, vai!,
Nu-i mai uşoară, nici hîrtia!
73
Asemeni haine-mbracă sfinţi,
Ce ştiu a preţui nobleţea - 290
Cînd le îmbraci nici nu le simţi -
Dar tocmai asta-i frumuseţea!"
74 24
" - Da, da - ziceau cei sfetnici mari,
Ce nu vedeau, nici pe zărite,
Că n-aveau ce să vadă... clar!; 295
Iar pehlivanii zic: " - Slăvite,
75
De-ar vrea iubitul Împărat,
Aici şi-acum să se dezbrace,
V-am pune hainele de-ndat',
C-avem oglindă şi v-ar place!" 300
Vezi şi:
76 25
Imediat l-au dezbrăcat
Şi pehlivanii-l îmbrăcară
Cu hainele pe Împărat
Din stofa ceia prea uşoară.
77
Se tot făceau a-l îmbrăca, 305
Se prefăceau vreun fald să-i prindă,
Iar Împăratul se-nvîrtea
Şi se sucea după oglindă.
78
" - Ce bine-i vin! Frumoase ce-s!" -
Ziceau toţi cei ajunşi în faţă, 310
Vreo cîţiva doar din interes,
Dar, cei mai mulţi, de nătăfleaţă.
79
" - Nici nu se poate mai frumos
Costum! Şi stofa-i minunată!" -
Confirmă sfetnicul sfătos 315
Şi îl aprobă Curtea toată.
80 26
Maestrul de ceremonii
L-anunţă pe-mpărat, pe-o treaptă:
" - E gata baldachinul şi
Pe Majestatea Sa aşteaptă!"
81
" - Sînt gata! doar un fald la piept..." -
Striga-mpăratul către grindă,
Să-l creadă lumea că-i deştept,
Că-şi vede hainele-n oglindă.
82 27
Curtenii-n drept îndătinat 325
Să ducă trena la mantie
S-au repezit şi aplecat
Să ia de jos ceva, să ţie...
83
Şi, prefăcîndu-se - prăpăd! -
Că ţin ceva în mîini, şi pace, 330
Nu vor să spună că nu văd
Nimic-nimic, dar "ţin" tenace.
84 28
Iar Împăratul, pe deplin
Convins că are haine bune,
Mergea acum sub baldachin 335
Şi auzea tot ce se spune:
85
Căci omenirea de pe străzi
Şi din ferestrele ticsite,
Spunea: " - Ce haine de parăzi!,
Ce minunat au fost croite!" 340
86
" - Ce trenă straşnică! Ce fald!"
" - Ce haine are Împăratul!"
" - Imperialul roşu cald,
Se scaldă-n aur pe de-a latul!"
87 29
Oraşul era viu şi plin, 345
Dar nici-un om nu vrea să spună
Că n-ar vedea nimic, nici clin,
Din stofa ce le par nebună;
88
C-atuncea lumea ar fi zis
Că-i rău slujbaş bine-plătitul, 350
Sau că e prostovan, decis
Să dea în gropi, neisprăvitul!
89 30
Dar nici-o haină de-mpărat
N-a mai stîrnit aşa rumoare...
" - Dar Împăratu-i dezbrăcat!..." - 355
Se auzi, şi clar, şi tare...
90
E-o voce caldă de copil:
" - E vocea nevinovăţiei!" -
Şi şoapta tatălui subtil
Înconjură cuprinsul gliei. 360
91
" - E dezbrăcat! E dezbrăcat!" -
Strigă înveselit poporul,
Iar rîsul sănătos, curat,
Surprinse pe-mpărat, pe... Chiorul.
92 31
92 31
Iar Împăratul cel păţit
Dădu poporului dreptate:
" - Merg înaine... m-au prostit!,
Iar înapoi nu se mai poate!"
93
93
Şi Împărat, şi Curte, toţi,
Au mers cu fală, drepţi ca acul, 370
Ducînd o trenă de trei coţi,
Pe care n-o vedea nici Dracul.
94
Păi, n-o vedea, căci nu era! -
De-acuma, Împăratul nostru
Ştia exact cîţi proşti avea... 375
Oricît ar face el pe... prostul!
---------
1. Pehlivan - Scamator, şarlatan, poznaş.(s)
2. Şoltic - Ştrengar, şmecher, ghiduş, poznaş. (adj.)
3. Pricopsit - Instruit, priceput, învăţat. (adj.)
19 ianuarie 2001
Savin BADEA
H. C. ANDERSEN - "HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI" - traducerea: Al. Philippide şi I. Cassian-Mătăsaru - Editura Ion CREANGĂ, Bucureşti, 1978; pag. 84-90.
Indice (silabe)=94x34/2471=1,293=1,3
| 15.02.2009 | Publicata de OLTENIADA |
| Savin BADEA - HAINELE CELE NOI ALE IMPARATULUI - H. C. ANDERSEN | |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu