POEZII - Leconte de LISLE

Traduceri din Leconte de LISLE
(în premieră românească)

ALBATROSUL
L'albatros
COLIBRIUL
Le colibri
MOARTEA UNUI LEU
La mort d'un lion
ULTIMA AMINTIRE
Le dernier souvenir
VIPERA
La vipere

ALBATROSUL

(„L’albatros” - „Poeme tragice”)

Traducere din LECONTE DE LISLE (1818-1894)

În imensitatea Capricorn şi Pol

Vîntul urlă, rage, şuieră-n trist gol,

Sare pe de-a latul de Atlantic mut,

Tot albit de bale şi zdreleşte slut

Apa-ngălbenită, aburi ţîşnitori,

Muşcă, sfarmă, smulge, taie, rupe nori

În crîmpeie-zdrenţe, sîngerînd lumini,

Răsturnat în aer, ca-nvelit în spini,

În rotiri confuze, strigăt vast, penat,

Scutură şi trage valul înspumat,

Chinuind pe frunte monştrii-caşaloţi,

Încîlcit în urlet, crunt ţîşnit din toţi.

Regele din spaţiul mării necuprins

Zboară spre rafala-bestie întins,

Ca săgeata, sigur, dur şi negrăbit,

Ochi ce-nvinge bezna, dincolo de mit;

Cu rigid-întinse aripi de oţel

Sfîrtecă vîrtejul răguşit tembel,

Liniştit în miezul groazei, îndrăzneţ,

Vine, trece, piere, neînvins, măreţ.

Savin BADEA

Charles-Marie LECONTE DE LISLE (1818-1894)

(Poemes tragiques)

L'albatros

Dans l'immense largeur du Capricorne au Pôle
Le vent beugle, rugit, siffle, râle et miaule,
Et bondit à travers l'Atlantique tout blanc
De bave furieuse. Il se rue, éraflant
L'eau blême qu'il pourchasse et dissipe en buées ;
Il mord, déchire, arrache et tranche les nuées
Par tronçons convulsifs où saigne un brusque éclair ;
Il saisit, enveloppe et culbute dans l'air
Un tournoiement confus d'aigres cris et de plumes
Qu'il secoue et qu'il traîne aux crêtes des écumes,
Et, martelant le front massif des cachalots,
Mêle à ses hurlements leurs monstrueux sanglots.
Seul, le Roi de l'espace et des mers sans rivages
Vole contre l'assaut des rafales sauvages.
D'un trait puissant et sûr, sans hâte ni retard,
L'oeil dardé par delà le livide brouillard,
De ses ailes de fer rigidement tendues
Il fend le tourbillon des rauques étendues,
Et, tranquille au milieu de l'épouvantement,
Vient, passe, et disparaît majestueusement.

COLIBRIUL

(„Le colibri” - „Poeme barbare”)

Sonet.

Traducere din LECONTE DE LISLE

Colibriul verde, rege pe coline,

Văzînd greaua rouă şi un soare blînd,

Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,

Raze răcoroase-n aerul vibrînd,

Zboară la izvorul apelor vecine,

Unde-n bambus marea vuietul şi-a frînt,

Unde-asoka roşă, cu-adieri divine,

Înfloreşte-n inimi jilav fulger; vînt,

Către floarea de-aur se coboară-n poză:

Dragoste atîta bea din cupa roză,

Pînă îl ucide, neputînd s-o sece –

Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,

La fel al meu suflet moare şi petrece,

Parfumînd-o, grabnic, primul meu sărut.

Savin BADEA

Charles-Marie LECONTE DE LISLE (1818-1894)

(Poemes barbares)

Le colibri

Le vert colibri, le roi des collines,
Voyant la rosée et le soleil clair
Luire dans son nid tissé d'herbes fines,
Comme un frais rayon s'échappe dans l'air.

Il se hâte et vole aux sources voisines
Où les bambous font le bruit de la mer,
Où l'açoka rouge, aux odeurs divines,
S'ouvre et porte au coeur un humide éclair.

Vers la fleur dorée il descend, se pose,
Et boit tant d'amour dans la coupe rose,
Qu'il meurt, ne sachant s'il l'a pu tarir.

Sur ta lèvre pure, ô ma bien-aimée,
Telle aussi mon âme eût voulu mourir
Du premier baiser qui l'a parfumée !

MOARTEA UNUI LEU

(„La mort d’un lion” - „Poeme barbare”)

Traducere din LECONTE DE LISLE

El, vînătorul aspru, schimbat de vastul cer,

De sîngele cel negru de bou, ar vrea, din toate,

Să savureze marea, cîmpiile, năier,

Să ragă-n pace liber, în grea singurătate.

Dar păcătosu-n focul infernului sever,

Pentru plăcerea tîmpă a gloatei nemîncate,

Se duce şi se-ntoarce în cuşca lui de fier,

Şi-ntre pereţi de gratii cu cap zburlit se zbate.

Destinul lui oribil e de curînd schimbat;

Să bea şi să mănînce brusc, trist, a încetat,

Şi moartea îi va frînge nebiruita-i viaţă.

Tu, inimă, drept pradă revoltelor mereu,

Stai gîfîind, te-nvîrte în cuşca lumii, fleaţă:

De ce nu faci ce face neînfricatul leu?

Savin BADEA

Charles-Marie LECONTE DE LISLE (1818-1894)

(Poemes barbares)

La mort d'un lion

Étant un vieux chasseur altéré de grand air
Et du sang noir des boeufs, il avait l'habitude
De contempler de haut les plaines et la mer,
Et de rugir en paix, libre en sa solitude.

Aussi, comme un damné qui rôde dans l'enfer,
Pour l'inepte plaisir de cette multitude
Il allait et venait dans sa cage de fer,
Heurtant les deux cloisons avec sa tête rude.

L'horrible sort, enfin, ne devant plus changer,
Il cessa brusquement de boire et de manger,
Et la mort emporta son âme vagabonde.

Ô coeur toujours en proie à la rébellion,
Qui tournes, haletant, dans la cage du monde,
Lâche, que ne fais-tu comme a fait ce lion ?

ULTIMA AMINTIRE

(„Le derner souvenir”- „Poeme barbare”)

Traducere din LECONTE DE LISLE

Accept că-s mort, în fine. Mă tot scufund în hăul

Nemărginit, cu ochii deschişi, fără să văd,

Încet ca agonia, greoi ca nătărăul.

Ne-nsufleţit, alb-palid, pe-o pîlnie-năvod,

Cobor din oră-n oră, din an în an, cărarea

Piezişă-n Nemişcatul şi Negrul, Mut Prăpăd.

Visez şi nu am simţuri. Sfîrşită-i încercarea.

Ce-i viaţa în esenţă? Sunt tînăr sau bătrîn?

Nici Soare nu-i! Iubire? Nimic! Doar întristarea!

Fugi, carne părăsită! Vid ochii tăi rămîn.

Uitarea te prosteşte, te-absoarbe cu măsură.

Visez? Nu, nu! Sunt bine, prea-bine mort! – îmi spun.

Această arătare, oribilă arsură!

Mi-ajung în spate timpuri străvechi ce mă topesc.

O, noapte, neant, ia-mă! Un sigur fapt mă fură:

Mi-e inima mîncată… de cine? – Mi-amintesc!

Savin BADEA

Charles-Marie LECONTE DE LISLE (1818-1894)

(Poemes barbares)

Le dernier souvenir

J'ai vécu, je suis mort. - Les yeux ouverts, je coule
Dans l'incommensurable abîme, sans rien voir,
Lent comme une agonie et lourd comme une foule.

Inerte, blême, au fond d'un lugubre entonnoir
Je descends d'heure en heure et d'année en année,
À travers le Muet, l'Immobile, le Noir.

Je songe, et ne sens plus. L'épreuve est terminée.
Qu'est-ce donc que la vie ? Étais-je jeune ou vieux ?
Soleil ! Amour ! - Rien, rien. Va, chair abandonnée !

Tournoie, enfonce, va ! Le vide est dans tes yeux,
Et l'oubli s'épaissit et t'absorbe à mesure.
Si je rêvais ! Non, non, je suis bien mort. Tant mieux.

Mais ce spectre, ce cri, cette horrible blessure ?
Cela dut m'arriver en des temps très anciens.
Ô nuit ! Nuit du néant, prends-moi ! - La chose est sûre :

Quelqu'un m'a dévoré le coeur. Je me souviens.

VIPERA

(„La vipere” - „Poeme barbare”)

Traducere din LECONTE DE LISLE

Dacă pure iubiri lăudate-n respect

Te înşală în gînduri şi în ochii tăi mari

Nu ating nici-un punct din vreo cută, perfect;

Păzesc visu-ţi cucernic, prea-curat, de cleştar.

Ce vedenii albii, cu fecioare cuminţi,

Tinereţea-ţi în floare, le crează bizar!

La picioarele lor varsă-ţi lacrimi de sfinţi

Şi aprinde parfumuri pe-al lor mistic altar!

Dar amarul venin ţi-este-n vene intrat,

De plăcere te plînge, de tristeţi în amurg;

Vei căta în zadar leac la chinu-ţi cabrat:

Vast, neantul, şi spaima fluvii-n inimă-ţi curg.

În genunchi, fără chin şi ruşine – fapt brav –

Fără răul oribil, pe deplin ţintuit!:

Smulge vipera rea de la sînu-ţi suav! –

Sau, de nu, mori cum vrei, nesătulă-n iubit!

Savin BADEA

Charles-Marie LECONTE DE LISLE (1818-1894)

(Poemes barbares)

La vipère

Si les chastes amours avec respect louées
Éblouissent encor ta pensée et tes yeux,
N'effleure point les plis de leurs robes nouées,
Garde la pureté de ton rêve pieux.

Ces blanches visions, ces vierges que tu crées
Sont ta jeunesse en fleur épanouie au ciel !
Verse à leurs pieds le flot de tes larmes sacrées,
Brûle tous tes parfums sur leur mystique autel.

Mais si l'amer venin est entré dans tes veines,
Pâle de volupté pleurée et de langueur,
Tu chercheras en vain un remède à tes peines :
L'angoisse du néant te remplira le coeur.

Ployé sous ton fardeau de honte et de misère,
D'un exécrable mal ne vis pas consumé :
Arrache de ton sein la mortelle vipère,
Ou tais-toi, lâche, et meurs, meurs d'avoir trop aimé !

SONETE - Alfred de MUSSET

SONETE:

Tristeţe

Tristesse

Sonet

Sonnet

Traducere din Alfred de MUSSET

1

TRISTEŢE

Pierdut-am putere şi viaţă,

Mulţi prieteni, averi, voioşia,

Pierdui – şi mai şi – chiar mîndria

De-a crede că-s geniu… în ceaţă.

Crezui că mi-e-amic cu vecia,

Văzînd Adevărul în faţă –

Simţindu-l, am păr alb, mi-e greaţă,

Dezgustul mă ia, nebunia.

Şi totuşi e veşnic, tot creşte! –

Iar cel ce nu-l ştie, trăieşte

O viaţă-n zadar fără dînsul.

Cînd Domnul mă-ntreabă – în fine –

Răspund fără preget: - Un bine

În viaţă mi-a fost numai plînsul.

1840

Savin BADEA

Tristesse


J'ai perdu ma force et ma vie,
Et mes amis et ma gaieté;
J'ai perdu jusqu'à la fierté
Qui faisait croire à mon génie.

Quand j'ai connu la Vérité,
J'ai cru que c'était une amie ;
Quand je l'ai comprise et sentie,
J'en étais déjà dégoûté.

Et pourtant elle est éternelle,
Et ceux qui se sont passés d'elle
Ici-bas ont tout ignoré.

Dieu parle, il faut qu'on lui réponde.
Le seul bien qui me reste au monde
Est d'avoir quelquefois pleuré.

Alfred de MUSSET

2

SONET

Ce mult îmi place-al iernii fior! Miriştea plată,

Cînd vînătoru-o calcă, se-nfoaie! Şi-n cîmpie,

Cînd coţofana vine-n fîneaţa-nmiresmată

Şi flacăra-n căminul castelului re-nvie;

Ne cheamă-acum oraşul!- Ca-n vremea de-altădată,

Cînd revăzui bun-Luvrul şi bolta-i de vecie,

Parisu-n fum şi ceaţă, frumos ca-mpărăţie

(Ascult iar surugiii cu vocea-n vînt purtată).

Ce mult îmi place griul, toţi trecătorii, Sena,

Sub mii de felinare ce ard – superbă-i scena! –

Am să revăd iar iarna! – Şi, viaţa mea, pe tine!

Dar tu… ocheada-ţi lungă – Oh! – inima-mi supune;

Salut pereţii casei! – Căci cine-mi poate spune:

De ce inima voastră s-a-ndepărtat de mine?

1829

Savin BADEA

Sonnet : Que j'aime le premier frisson d'hiver...

Que j'aime le premier frisson d'hiver ! le chaume,
Sous le pied du chasseur, refusant de ployer !
Quand vient la pie aux champs que le foin vert embaume,
Au fond du vieux château s'éveille le foyer ;

C'est le temps de la ville. - Oh ! lorsque l'an dernier,
J'y revins, que je vis ce bon Louvre et son dôme,
Paris et sa fumée, et tout ce beau royaume
(J'entends encore au vent les postillons crier),

Que j'aimais ce temps gris, ces passants, et la Seine
Sous ses mille falots assise en souveraine !
J'allais revoir l'hiver. - Et toi, ma vie, et toi !

Oh ! dans tes longs regards j'allais tremper mon âme
Je saluais tes murs. - Car, qui m'eût dit, madame,
Que votre coeur sitôt avait changé pour moi ?

Alfred de MUSSET

POEZII - Paul VERLAINE

Vis

O albă lună (Cîntec)

Cîntec de toamnă

Sappho

Traducere din Paul VERLAINE

VIS

Renunţ de azi la poezie!

De mîine fi-voi om bogat.

Să vină alţii la frecat:

Hei, cine îmi va fi sosie?

Frumoasă trabă! Jinduiesc

La martori, ore de baladă,

Terţine cînd ritmam cascadă,

Tîrziu în noapte, viers zeiesc.

Sub luna clară, sidefie,

Lucind în punţi scînteietoare,

În apa, valuri mişcătoare,

Parisul-cimitir învie.

Las fericirea să-mi revină,

Las tinerilor lira, trilul!

Şi las delirul, verva, stilul –

Vreau moştenirea, punga plină!

Savin BADEA

VIS

Las baltă toată poezia,
Că mâine o să fiu bogat.
Să vină alţii la-ncercat.
Zău, care îmi va fi Sosia?

E-o treabă bună! Martori sunt
Hoinarele lungi escapade
Când mâzgăleam şontâc balade
Prin nopţi târzii, dus craina-n vânt.

A lunii limpezi străluciri
Loveau în punţi înşelătoare
Şi undele scăldau uşoare
Parisul – vesel cimitir.

Las baltă fericirea toată
Şi tinerilor lira-n dar!
Să-mi moşteniţi delirul-har,
Eu voi doar punga ce desfată.


Mihai RĂDULESCU

REVE

Je renonce a la poesie!

Je vais etre riche demain.

A d’autres je passe la main :

Qui veut, qui veut m’etre Sosie ?

Bel emploi ! j’en prends a temion

Les bonnes heures de ballade,

Ou, rimaillant quelque ballade

Je passais es nuits tard et loin.

Sous la lune lucide et claire

Les ponts luisaient, insidieux,

L’eau baignant de flots gracieux

Paris gai comme un cimetiere.

Je renonce a tout ce bonheur

Et je legue aux jeunes ma lyre !

Enfants, heritez mon delire ;

Moi j’herite un sac suborneur.

Paul VERLAINE

O ALBĂ LUNĂ (CÎNTEC)

O albă lună

Luceşte-n ram;

Clar, creanga sună,

Nitam-nisam –

Parcă s-agită…

O, mult iubită!

Pe lac sunt cete

Şi-n luciu-i, vii,

Reci siluete

De sălcii gri,

Cu vîntu-n horă…

Revino, oră!

O pace vastă,

Tandră,-n prezent:

Luna e castă

Pe firmament –

E ora-n care

E-ncîntătoare.

Savin BADEA

(La lune blanche)

La lune blanche
Luit dans les bois ;
De chaque branche
Part une voix
Sous la ramée...

Ô bien-aimée.

L’étang reflète,
Profond miroir,
La silhouette
Du saule noir
Où le vent pleure...

Rêvons, c’est l’heure.

Un vaste et tendre
Apaisement
Semble descendre
Du firmament
Que l’astre irise...

C’est l’heure exquise.

Paul VERLAINE

CÎNTEC DE TOAMNĂ

Hohot de plîns,

Lung, pe pustii –

Toamna, vioară,

În mine-a strîns

Melancolii

Ce mă omoară.

Vai, vai, biet chin:

Livid, simt prost –

Cînd ceasul sună,

În minte-mi vin

Zile ce-au fost,

De plîng o lună.

Mă las tot dus

De vîntul ce

În hău mă poartă –

Ba jos, ba sus,

La fel ca pe

O frunză moartă.

Savin BADEA

Chanson d'automne

Les sanglots longs
Des violons
De l'automne
Blessent mon coeur
D'une langueur
Monotone.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l'heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure

Et je m'en vais
Au vent mauvais
Qui m'emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

Paul VERLAINE

SAPPHO

Cu sînii fermi şi ochii scobiţi de raze-şişuri,

Rea, furioasă, Sappho, de patimă rănită,

Ca o lupoaică fuge, de-a-lung, pe reci prundişuri.

La Phaon mai visează, de Rita-i ocolită,

Cu lacrima fierbinte, perfid dispreţuită,

În pumni îşi smulge părul imens, adînci hăţişuri.

Apoi ea povesteşte, cu remuşcări mocnite,

De vremuri de domnie şi-mprospătate glorii,

Despre iubiri cîntate, desprinse din memorii,

Ce inima le spune fecioarelor vrăjite.

Şi iată că-şi coboară pleoape liniştite,

Şi sare-n marea-n care o cheamă triste Morii –

Ca şi cum cerul apa incendiază-n zorii

Selenei ce-şi răzbună Prietene iubite.

Savin BADEA

Sappho

Furieuse, les yeux caves et les seins roides,
Sappho, que la langueur de son désir irrite,
Comme une louve court le long des grèves froides,

Elle songe à Phaon, oublieuse du Rite,
Et, voyant à ce point ses larmes dédaignées,
Arrache ses cheveux immenses par poignées ;

Puis elle évoque, en des remords sans accalmies,
Ces temps où rayonnait, pure, la jeune gloire
De ses amours chantés en vers que la mémoire
De l'âme va redire aux vierges endormies :

Et voilà qu'elle abat ses paupières blêmies
Et saute dans la mer où l'appelle la Moire, -
Tandis qu'au ciel éclate, incendiant l'eau noire,
La pâle Séléné qui venge les Amies.

Paul VERLAINE

AŞTEAPTĂ-MĂ...

AŞTEAPTĂ-MĂ... - Traducerea - Savin BADEA
AŞTEAPTĂ-MĂ... - Parodia - Savin BADEA
SĂ M-AŞTEPŢI... - Traducerea - Mihu DRAGOMIR
Originalul

AŞTEAPTĂ-MĂ...

Traducere din Konstantin SIMONOV

Să m-aştepţi c-am să mă-ntorc –

Draga inimii –

Cînd nostalgice se torc

Volburi ruginii;

Să m-aştepţi în vifor crud

Şi-n dogori, în veri,

Cînd îl uită cel zălud

Pe cel stins de ieri.

Tu răvaş de gînd să-ndrepţi,

De n-oi scrie eu,

Chiar de ţi-i urît s-aştepţi,

Să m-aştepţi mereu.

Să m-aştepţi c-am să mă-ntorc

Şi să-i uiţi pe-acei

Care uită tot şi-ntorc

Gîndul doar la ei...

Lasă-i, draga mea, pe toţi

Să mă creadă mort,

Veşnic viu şi drag mă porţi,

Cum în gînd te port.

Lasă-mi prietenii să stea

Adăstînd la foc,

Lasă-i vin amar să bea –

Nu sorbi deloc!

Să m-aştepţi c-am să mă-ntorc! –

Ciudă morţii-i cat.

Spuie c-am avut noroc

Cin’ n-a adăstat.

De-nţeles n-o şti nicicînd

Cum din cerc de jar

Flăcării m-ai smuls, visînd

C-o să rîdem iar.

Doar noi doi ştim cum de-n piept

Saltă sînge cald –

Simplu: ai ştiut s-aştepţi,

Precum nimeni alt’!

Mai 1959

Savin BADEA

AŞTEAPTĂ-MĂ...

Parodie după Konstantin SIMONOV

Să m-aştepţi pînă ce vin,

Dragă soţioară,

Pune şi-un clondir cu vin

La răcit, pe scară...

Să m-aştepţi şi pe furtuni

Sau în zi cu soare,

Chiar de stai trei săptămîni

Într-o aşteptare...

Să m-aştepţi şi la amiaz’,

Noaptea - chiar de-i greu –

Chiar dacă, mă rog, sînt treaz,

Să m-aştepţi mereu.

Să m-aştepţi pînă ce vin,

N-asculta de-acei,

Care mă bîrfesc hain

Că-s mai beat ca ei...

Lasă-i, draga mea, pe toţi,

Să mă creadă-n şanţ,

Eu la tine şi-n chiloţi

Vin fără un sfanţ...

Lasă-mi rudele să stea

Într-un chef, cu mici,

Tu, nevasta mea, nu bea

Printre inamici.

Să m-aştepţi c-un vin pelin –

Beau că nu-i păcat –

Beau şi vodcă, beau şi vin,

Beau nemăsurat...

Spună c-am avut noroc

Cine n-a băut,

De-nţeles n-o şti deloc

Cum de ne-am plăcut:

Mi-amintesc de tine, fa,

C-aveai ochi vicleni -

Dar te-am drăgălit şi-aşa,

Lîngă damigeni!...

Savin BADEA

Konstantin SIMONOV

SĂ M-AŞTEPŢI…

Pentru V.S.

Să m-aştepţi, şi-am să mă-ntorc!

Jalea s-o alungi!

Să m-aştepţi cînd trist se torc

Ploi de toamnă, lungi.

Să m-aştepţi prin ger şi vînt,

Sau în veri, pe-arşiţi,

Să m-aştepţi cînd alţii sînt

Morţi şi prohodiţi,

Să m-aştepţi cînd nici-un rînd

Luni şi ani nu-ţi scriu,

Să m-aştepţi cînd toţi, pe rînd,

Nu mai cred că-s viu.

Să m-aştepţi, şi-am să mă-ntorc!

Spună cine-o vrea

Că-s demult pierit, în foc,

Fugi, şi n-asculta!

Maică-mea, copilul chiar,

De-ai să-i vezi plîngînd!

Iar prietenii, cu-amar,

Lîngă vatră stînd,

Las’ să bea după-obicei

La priveghiul meu.

Rîzi, şi nu boci cu ei!

Tu s-aştepţi mereu!

Să m-aştepţi, şi-am să mă-ntorc!

Moartea am s-o-nfrîng!

Creadă c-am avut noroc

Cei ce azi mă plîng!

Ei, ce n-au dorit nicicînd,

Nu vor şti deloc

Că-aşteptînd, dorind, crezînd,

Tu m-ai smuls din foc.

Ştim doar noi cum de-am trecut

Ceasu-acesta greu:

Tu, ca nimeni, ai ştiut

Să m-aştepţi mereu.

1941

Traducere de: Mihu DRAGOMIR

xxx

Жди меня, и я вернусь.
Только очень жди,
Жди, когда наводят грусть
Желтые дожди,
Жди, когда снега метут,
Жди, когда жара,
Жди, когда других не ждут,
Позабыв вчера.
Жди, когда из дальних мест
Писем не придет,
Жди, когда уж надоест
Всем, кто вместе ждет.

Жди меня, и я вернусь,
Не желай добра
Всем, кто знает наизусть,
Что забыть пора.
Пусть поверят сын и мать
В то, что нет меня,
Пусть друзья устанут ждать,
Сядут у огня,
Выпьют горькое вино
На помин души...
Жди. И с ними заодно
Выпить не спеши.

Жди меня, и я вернусь,
Всем смертям назло.
Кто не ждал меня, тот пусть
Скажет: - Повезло.
Не понять, не ждавшим им,
Как среди огня
Ожиданием своим
Ты спасла меня.
Как я выжил, будем знать
Только мы с тобой,-
Просто ты умела ждать,
Как никто другой.

1941

Константин Симонов

anaayana spunea...

Asteapta-ma si o sa ma intorc!
Numai sa ma astepti cu dor
atunci cand ploi de toamna
te cuprind.

Hai ca-mi foloseste la ceva rusa invatata prin scoli :)

25 ianuarie 2008 17:37

LORE-LEY

LORE-LEY

Traducere din Heinrich HEINE (1797-1856)

Cîteodată, aşa, fără veste,

Nu pot să ştiu de ce-s trist –

Mi-amintesc de-o străveche poveste –

Ca s-o uit în zadar mai insist.

E aerul rece şi negura creşte,

Liniştite apele Rinului curg,

Vîrful de munte sîngeriu străluceşte

În lumina de foc din amurg.

Cea mai frumoasă şi blondă fecioară

Minunată şedea sus pe stei –

Părul ei aur era şi comoară

În care luceau nestematele ei !

C-un piepten de aur cosiţa-şi adie

Şi cîntă un cîntec frumos –

O tristă baladă superbă învie,

Cu viers fermecat şi duios.

Luntraşul pe rîu într-o barcă

Cuprins e de-un chin de nespus –

El nu vede stînca, de parcă

Pe Rin e doar fata de sus.

Lovită de stînca haină,

E luntrea pe valuri un pai…

Doar cîntul superb e de vină,

De vină e doar Lore-ley !

17 noiembrie 1980

Savin BADEA

MP3 Player

Lore-Ley

Pentru comparaţie:

LORELEY

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basmu din zilele vechi.

Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.

Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.

Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!

Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.

Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

Traducere de Şt.O. IOSIF

Loreley la 1900.

DIE LORE-LEY

Ich weiß nicht was soll es bedeuten,
Dass ich so traurig bin;
Ein Märchen aus alten Zeiten,
Das kommt mir nicht aus dem Sinn.

Die Luft ist kühl und es dunkelt,
Und ruhig fließt der Rhein;
Der Gipfel des Berges funkelt
Im Abendsonnenschein.

Die schönste Jungfrau sitzet
Dort oben wunderbar;
Ihr goldnes Geschmeide blitzet,
Sie kämmt ihr goldenes Haar.

Sie kämmt es mit goldenem Kamme
Und singt ein Lied dabei;
Das hat eine wundersame,
Gewaltige Melodei.

Den Schiffer im kleinen Schiffe
Ergreift es mit wildem Weh;
Er schaut nicht die Felsenriffe,
Er schaut nur hinauf in die Höh.

Ich glaube, die Wellen verschlingen
Am Ende Schiffer und Kahn;
Und das hat mit ihrem Singen
Die Lore-Ley getan.

Heinrich HEINE

anaayana spunea...

Frumos, cine iubeşte cu adevărat intră-n profunzimea versului, nu?

Tocmai de aceea a iubi are mai multe forme, culori, sensuri...

25 ianuarie 2008 13:39