sâmbătă, 17 octombrie 2009

MINTEA ŞI NOROCUL

MINTEA ŞI NOROCUL


Prelucrare după folclor.


1(strofa) 1(secvenţa)

1 1

Treceau odată pe un drum

Şi Mintea şi Norocul

Şi-n ziua aia, nu-ştiu-cum,

Nu-şi prea găsiră locul.

2

Se ciondăniră ca doi chiori, 5

O ceartă oarecare,

Dar nu pe împărţit comori,

Ci „care e mai mare?...”

3

„ – Sunt eu mai mare!” – zice ea,

Şi Mintea puse focul. 10

„ – Ba io-s mai mare, Gură-Rea!” –

Zice trufaş Norocul.

4 2

Şi cum ţinea taifasul lor

De-un mers pe drum, alene,

I-apucă un amurg şi-un zor 15

Şi Ene pe la gene.

5

Dar fiind departe ei de-un sat,

Opriră să se culce

Pe-un drum lîng-un ogor arat,

Să aibă somnul dulce. 20

6

Şi chiar în locul acela dat,

Petreacă-şi noaptea toată

Într-un decor înmiresmat

Şi înflorat, îndată.

7

„ – Eu n-am să dorm aşa – oricum – 25

Mintea a zis zglobie –

Mă voi feri s-adorm pe drum,

Ci voi dormi pe glie;

8

Pe arătura neagră, eu,

Sub un cireş în floare, 30

Voi fi ferită-n somnul meu

De zgomot şi de care.

9

Că poate dă ceva, cumva,

În mine, pe de-o parte,

Vreo pacoste sau piază-rea, 35

De-aş sta pe drum, la noapte.”

10

„ – Eu – zice şi Norocul-chior –

Mă culc aici, pe cale,

Pe drumu-acest şerpuitor

Din deal în deal, la vale. 40

11

Şi nu mi-e frică nici deloc,

Nu-mi pasă chiar de nime” –

Zice pustiul de Noroc,

Dar Mintea zice: „ – Bine.”

12 3

Dar e-ntuneric şi e rău, 45

Cît vezi în jur pe zare.

Se duce Mintea prin dudău,

Norocu-n drumul mare:

13

Se culcă Mintea, hăt, hai-hui,

Pe arătura moale, 50

Norocul doarme-n drumul lui,

În pulberea din cale.

14 4

Se pun pe-odihnă binişor,

Sub cerul ca de smoală,

De poţi să-ţi scoţi şi-un ochi, de chior, 55

Prin neguri, din greşeală.

15

Şi începură amîndoi

S-adoarmă, liru-liru,

Frecîndu-şi nasurile-n toi

Ce-şi mîncă porcii jirul. 60

16 5

Şi ascultau pe-acel căţel,

Lătrînd pe sub pămînturi,

Da-n crucea nopţii vine-un fel

De zvon adus de vînturi.

17

Un zgomot surd, ce creşte lent, 65

Se face tot mai mare –

O droaşcă şi un ins dement

Ca vizitiu călare;

18

Şi nişte armăsari abraşi

Vin val-vîrtej încoace, 70

Cu foc pe nări şi uriaşi –

Hei, ce te faci, Noroace?!

19

Şi cai şi droaşcă, la un loc,

Tot vin, tot vin – ei, bine! –

Te vor strivi, sucit Noroc; 75

Vai şi amar de tine!

20 6

Aşi! Caii sprinteni, nărăvaşi,

Văd bine pe-ntuneric –

Ei vin aproape de poznaş,

La un noroc himeric. 80

21

De-o mogîldeaţă ei tresar

Şi se abat din cale,

Se-nalţă nechezînd, pe jar,

Rup hăţuri şi zăbale.

22

Şi-o iau de-a razna peste cîmp, 85

Focoasa herghelie,

Peste ogorul de pe dîmb

Şi peste-acea cîmpie.

23 7

Pe-o rînă,-n două roţi, zmucit,

În noaptea fără stele, 90

Se duc în zări, la infinit,
Nişte năluci rebele,

24

Spre locul unde mai dormea

Mintea cea precaută

Şi-o smotocesc şi fac din ea 95

Ceva inform, o slută.

25

O tăvălesc şi o strivesc,

Sub ploaia de copite

Şi-ntr-o clipită o trezesc

Cu oasele zdrobite. 100

26

Apoi, şi cai şi droaşcă, tot,

Trec val-vîrtej pe glie,

Se duc în treaba lor, cum pot,

Şi ins şi herghelie.

27 8

De dimineaţă, zori de foc 105

Dau zării largi splendoare.

Se scoală-acel zurliu Noroc,

Zbîrnel, nevoie mare.

28

E vesel, iată-l fericit,

Ia sîrba înainte. 110

Se duce-ntins acel smucit,

Drept la Cucoana Minte.

29

Dar ea, sărmana, stă pe loc,

Dorind un strop de apă,

Şi i se vaită lui Noroc, 115

A pietre seci cînd crapă.

30 9

„ – Ei, soro, ce-ai păţit? Îmi spui?”

„ – Nu ştiu… dar ce mai doare!...”

„ – Vai, Minte dragă, rău cucui! –

Aşa-i că-s cel mai mare?” 120

31

„ – De ce? – l-îmtreabă Mintea. Cum?

Că m-a lovit năpasta?”

„ – Ei, dacă te culcai pe drum,

Scăpai de spaima asta!

32

Hai! Dă-te-nvinsă, c-alta nu-i! 125

Să n-avem supărare!

Te sfătuiesc să te supui,

Că eu sunt cel mai mare!”

33

„ – Nu sunt învinsă! Nu şi nu!

Dac-ai scăpat cu bine, 130

E pură întîmplare… Tu

Puteai păţi ca mine.

34

Şi toate astea nu-s deloc

Vreun semn c-ai fi mai mare.

Ei, ai avut şi tu noroc, 135

Din pură întîmplare.

35

Ce tot susţii e-o glumă!...Tot!”

„ – Dar nu-i măcar nici joacă…

Aşa?... Te las! Eu plec. Căci pot!

Mărimea ta de moacă!” 140

36 10

Plecă Norocul îmbufnat

Că mare nu-l socoate –

Zău, a zburat înfuriat,

Peste cîmpii, departe.

37

Iar Mintea a zăcut cumplit 145

Pînă-a făcut picioare,

De mers olog şi chinuit,

Pe drumul lung de care.

38

Şi a găsit un doctor beat,

În sat şi „trai, nineacă!” - 150

S-a odihnit şi-a mai mîncat,

S-a-nzdrăvenit o leacă.

39 11

Aşa… Şi într-o bună zi,

Cu oase dureroase,

Plecă din sat Isteaţa şi 155

Găsi un tîrg de oase.

40

La hanul dintr-un iarmaroc,

În birt „La Trei Bărdace”,

Îl întîlneşte pe Noroc:

Dau mîna şi fac pace! 160

41 12

Însă Norocul, turuiac,

Zice: „ – Cucoană Minte,

Te rog de-acum să-mi faci pe plac,

Să nu-mi treci înainte.

42

Căci după toate cîte-ai tras, 165

Cu trista întîmplare,

Tot mai susţii prostii de-un ceas

Şi zici că eşti mai mare!"

43

„ – Ei, aşi! Păi, nu? Că n-ai fi tu!”

„ – Zii, Minte, am răbdare…” 170

„ – Dacă tu ţii morţiş, de-acu

Te socotesc mai mare,

44

Dacă îmi dovedeşti deplin,

C-o faptă cît de mică

Că nu eşti prost şi-atunci mă-nchin. 175

Că mult noroc nu strică;

45

Că e ceva de capul tău

Şi c-ar fi bun norocul…”

„ – Ce faptă?” „ – Orice nătărău

Te vrea, Noroc!” „ – Fă-mi jocul!...” 180

46 13

„ – Iacă! Îl vezi pe Ungurean,

Plimbîndu-se agale?”

„ – Desigur: baciu-i pe tăpşan

Şi turma paşte-n vale.”

47

„ – Ei, du-te-acum l-acel cioban 185

Şi fă, te rog, ce-ai face,

Să faci din el un bogătan,

Om bun, cu trei conace;

48

Un om întreg, la locul lui,

Un ortoman, Noroace! 190

Să-şi ducă trai mai bun cu-ai lui,

Îmbelşugat şi-n pace.

49

Să-l faci să moară fericit,

La moartea lui să lase,

Urmaşilor, chivernisit, 195

Bănet, cirezi şi case.

50

Ba chiar să fie, cu onor,

Un gospodar de treabă,

Şi altora folositor,

Om săritor degrabă. 200

51

Căci, iată, plec din capul lui

Şi-l las pe prostănacul

Să facă cum vei şti să-l pui…-

Să-l aibă-n pază Dracul!”

52 14

„ – Da, cum să nu! Mă duc. Socot 205

Că nu-i vorbă de şagă

Şi vei verdea şi tu ce pot!

Unde te aflu-ntreagă?”

53

„ – Păi, eu prin Lume mă topesc.

Fac Lumea luminată. 210

Mă duc la cei ce mă doresc,

Căci mulţi din ei mă cată.”

54 15

S-a dus Norocul pe tăpşan.

(Ei, pîn-acum e bine…)

La Ungureanul de cioban. 215

(Să vezi de-acum ce vine!)

55

Şi-i stă în faţă într-un fel,

Fără să-i vadă joaca,

Iar Ungureanul, mai viţel,

Îşi schimbă tontul moaca: 220

56

Se face ţanţoş, mai ocoş,

Mai nalt, mai drept se face,

Frumos şi mîndru – brav cocoş –

Şi harnic, şi tenace.

57 16

Şi, de îndată ce-a putut 225

Să mîie turma-n leasă,

V-a face ţarcul început

Din iarnă, pe vîntoasă.

58

Dar cînd să bată pari mai groşi,

Săpînd cu sîrg pămîntul, 230

Sub trei stejari, bătrîni stufoşi,

În care joacă vîntul,

59

Acolo, pe acel tăpşan,

Cu tîrnăcopu-n mînă,

Se opinteşte mai plăvan, 235

Şi izbitura sună:

60 17

A dat mai jos de ceva dur,

Un bolovan mai mare,

Sunînd ca un ecou în jur,

Dogit ca o căldare. 240

61

Chiar o căldare cu bănet –

O-ntreagă vistierie

Cu galbeni – aur, berechet! –

Într-o sclipire vie.

62 18

Un altul, dacă-ar fi aflat, 245

Murea cu tot păcatul,

De bucurie înviat… -

S-ar fi crucit tot satul!...

63

Dar Ungureanul nici atît –

Nu moare, nici învie - 250

A luat din bani cît a putut,

Doar o desagă… „ – Fie!” –

64

Şi a legat-o cu trei sfori,

Croindu-şi drum, de unul, -

N-a chiuit spre patru zări, 255

Nici n-a cîntat, nebunul.

65

Ce credeţi c-a făcut Puţoi?

Şi-a cumpărat vreo turmă?

Sau s-a făcut cu car şi boi?

Sau un palat? Nici urmă. 260

66

Nici n-a mîncat, nici n-a băut,

N-a miluit săracii,

N-a dat o scamă, de-un năut,

N-a îmbrăcat dănacii…

67

Aşi! N-aţi văzut aşa netot! 265

Ferească Sfîntul Nae!

Prea boacănă şi prea de tot!

Vai, ce nărod! – o oaie!

68 19

Din galbenii cei berechet

Făcu, pe-o sfoară, salbă: 270

Un pumn de aur din bănet

La gît de oaie dalbă!

69

Şi-aşa făcu, încet şi-atît,

Cîte-un şirag de oaie,

Talangă clopoţind la gît, 275

Cu străluciri vioaie.

70

De se mirau bietele oi

De ce le-atîrnă grele!

Plecă ciobanul tont apoi

Cu turma pe vîlcele. 280

71

Se împlimba voios pe drum,

Cu oile-nsălbate –

El, ţanţoş şi-ncrezut de-acum,

Iar ele, nemîncate.

72 20

Aşa, trei săptămîni oier, 285

Pe drumuri, fără stînă,

Se întîlneşte c-un boier -

De-adevărat - pe-o rînă,

73

Stînd tolănit cel pişicher
Într-o caleaşcă mare, 290
De rang înalt şi pumn de fier,
De rău - sperietoare.
74
Scoboară omul din rădvan
Cu o cucoană dalbă
Şi-l vede pe acel cioban 295
Cu oile cu salbă.
75
" - Ciobane, tată! ce nu pui
Aşa gherdan pe-o fată?"
Ciobanul?... Ţanţoş, ca un cui,
Stă sprijinit în boată. 300

76

„ – Măi, omule, de ce ai pus

Galbenii ca talangă?”

„ – Dar ce folos mi-ar fi adus

De i-aş fi pus pe-o creangă?

77

D-apoi ce-aş face cu cercei?” – 305

Mai zice Ungureanul.

„ – Dar tare prost găsii, ehei!,

Să-l fi cătat tot anul!

78

Cum pică numai pe buşteni

Norocul cu toptanul! 310

Am mai văzut eu poporeni,

Dar nu cum îi ciobanul!”

79

Apoi, ce zice spre nebun?:

„ – I-ascultă, brînză-n bete,

Dă-mi sălbile pe-un preţ mai bun: 315

Îţi dau fata, băiete!

80

Te-nsor degrab cu fata mea!...”

Ciobanul stîlp rămîne.

Gură-căscată zice: „ – Noa!

O iau şi-ţi dau tot, mîne.” 320

81 21

Şi a plecat acel boier. –

Ciobanul? După dînsul.

Cînd vede fata – giuvaer,

Zînă – l-apucă rîsul.

82

Da i-a căzut aşa, cu tronc! – 325

Căci la însurătoare

Şi proştii se pricep – şi „zdronc!”,

Dă iama prin mioare;

83

Şi se repede tontu-n oi,

Ia sălbile pe aţă, 330

Le dă boierului purcoi

Şi-i cere fata soaţă.

84 22

„Hi, hi! – zice Norocul – Bun! –

Vorbind sie-şi tovarăş –

Unde e Mintea mea acum 335

Să vadă ce pot iarăşi?!”

85

Dar Mintea nu era nici ea

Plecată prea departe.

Îi urmărea şi se crucea,

Văzînd minuni deşarte: 340

86

Unde-l va duce-un căscăui –

Norocul – pe Ciobanul:

Căci îl lăsase-n seama lui,

Să-şi făptuiască planul.

87

Aşa se hotărăşte… - Bun! –

Va fi vreo nuntă, oare?

C-o zînă dată pe-un nebun…

Da’ ce nebun? - ăl mare!

88 23

Boierul însă, cînd văzu

Ce poamă e cîrlanul, 350

Se mangosi, se prefăcu:

“ – Mai amînăm… La anul!”

89

Dar gîndul bun şi-l mută iar:

Chiar ginere să-l facă?

Banii sînt luaţi, nu-i vorbă, dar… 355

Boierul stă să zacă!

90

“ – Nebun aş fi fetei să-i leg

Capul cu prostovanul!

Mai bine stau să dreg, s-aleg –

Căci bani am cu toptanul!” 360

91

Nu-i vorbă: fata-l ocolea,

Ca pe “ucigă-l toaca!”,

Şi chiar săracă de-ar fi ea,

N-ar lua pe prost, de-a moaca.

92

Dar ce să facă cu-ăl bogat, 365

Dacă-i urît ca Dracul?

Cînta cu foc şi cu oftat,

S-audă şi berbeacul:

93

“ – Decît cu galbenii la gît

Şi c-un urît de-a-latul, 370

Mai bine gîtul gol, urît,

Dar Făt-Deştept, bărbatul!”

94

Dar ea, frumoasa, cu ten fin,

De neam şi-mbelşugată,

Cum o să ia cioban străin, 375

Urît, nătîng şi boată!?

95 24

Ei, bine! Vorbă, da! Dar cum

Să se cotorosească?

Cum scapă tatăl de nebun,

Cu faţă boierească? 380

96

Se duce la Măria Sa,

La Vodă luminatul:

“ – Mă iartă, Doamne, fă ceva

Să scap de necuratul!

97 25

Îl cheamă Vodă la Divan, 385

În rind cu toţi boierii,

Să îl descoase pe cioban,

Cioban ca toţi oierii.

98

Îi pun boierii întrebări,

Să-l vadă dacă ştie 390

Unele treburi, mări şi ţări,

Şi-o brumă de hoţie.

99

Că poate vor scăpa de el,

Căutîndu-i nod în papuri;

Dar el răspunde tont, tembel, 395

Aşa, ca să te saturi!

100

“ – Bîr, oaie! Noa, mînca-te-ar lupi! –

O vorbă de la stînă. –

O fi avut în ţeastă stupi,

Dar tot o da pe-a bună. 400

101 26

Atunci, să vezi şi dumneata,

Ce hotărî Divanul:

Să-l spînzure, că se ţinea

De-o fustă scai mîrlanul.

102

“ – Şi-apoi nici vreau ca să aud – 405

A zis faţa domnească –

Să intre un cioban zălud

În tagma boierească!”

103

Şi-aşa-n Duminica cu Flori,

Cînd nunta-i hotărîtă: 410

“ – S-a hotărît să te însori

Cu o mireasă slută:

104

Cu Jupîneasa “saltă-l sus!”,

Cea din topor cioplită,

Care şi-n Slatina s-a pus, 415

Din bardă bărduită!”

105 27

Sosind şi ziua de soroc,

Îşi duseră nărodul

La spînzurat, în iarmaroc,

Unde s-a strîns norodul, 420

106

Să-l vadă pe-acel pricopsit,

Ce nu-şi cunoaşte rangul –

Cum moare omul din iubit

Şi-I pune gîdea ştreangul.

107 28

Acu, prin gloată şi popor, 425

Ce viermuiau pe-acolo,

Prin lumea forfotind de zor,

Tot varză, ici şi colo,

108

Treceau cu grijă prin şuvoi,

Bărbatul şi Femeia, 430

Norocul şi cu Mintea – doi –

Mîhniţi în clipa-aceia.

109

Dar nimeni, iată, nu-I vedea:

“ – Du-te, te rog, Noroace,

Şi scapă omul din belea… 435

Tu n-ai cuvînt şi pace!”

110

“ – Aş face-o, soro, dar nu pot!

Căci i-am dat tot norocul.

Doar, vezi şi tu, cît mă socot,

Să pot să stîmpăr focul.”

111

“ – Aşa? Păi, dacă l-oi scăpa

De la spînzurătoare,

Te lauzi, frate, tot aşa,

Că tu eşti cel mai mare?"

112

“ – Nu mă mai laud… nu şi nu! 445

Dar scapă-l iute, soră,

Că-i pune laţul chiar acu

Şi-i chinuit de-o oră."

113 29

“ – Prea bine dar!" – şi s-a pornit

Să-l scape-n graba mare, 450

Pe-acel cioban nenorocit,

De sub spînzurătoare.

114

Se uită-n ochii lui clipit

Şi-i intră-n capu-i, secul.

Minune-i! Iată-l, s-a trezit! – 455

Ciobanul prost, zevzecul.

115 30

“ – Ia staţi, boieri! Nu vă pripiţi! –

Le zice Ungureanul,

Tremurător – staţi liniştiţi…

Ce-aveţi c-un biet-ţăranul?” 460

116

Iar glasu-I sună îndelet’:

„ – Măi, oameni! Spînzuratul

Puteţi să-l faceţi mai încet,

Mai staţi să ne dăm sfatul.”

117 31

Vorbea cam mîndru, drept, ca-n şa. 465

Boierii? Lemn-Tănase! –

Iar Vodă, uluit, zicea

Lui Gîdea, să-l mai lase…

118

„ – Da, să vorbească! Dezlegat.

Trăiască Ungureanul!” - 470

Striga poporul adunat

Şi-atunci vorbi Ciobanul:

119 32

„ – Şi-apoi, uitaţi ce-ar fi, popor;

M-am prefăcut, din poftă,

Că n-aş şti să grăiesc uşor 475

Vreo boabă mai de doftă.

120

Şi că sunt prost, să văd şi eu

Care ce-aveţi cu mine,

Răbdare dacă-aveţi la greu

Şi dacă-aveţi ruşine… 480

121

Păi bine, domnilor boieri,

Aşa-i în ţara asta?

Să vă purtaţi ca nişte jderi,

Sărind pe om şi basta!

122

Ce veţi răspunde oare, cînd, 485

Venind tătuca, bietul,

Cumnatul Craiului, aflînd

Că mi-aţi furat bănetul,

123

Cu care eu, chiar şi oier,

Pot lua o-mpărăţie, 490

Pentru o fată de boieri,

Promisă de soţie.

124

Şi-n loc ca fata să mi-o daţi,

Zicînd că prea-i copilă,

Aţi hotărît să spînzuraţi 495

Un biet cioban, din silă.

125

Şi-aţi vrut să-mi luaţi chiar capul… Bun!

Cum vine fapta voastră?

Mi-aţi luat toţi banii, de nebuni,

Şi pasărea măiastră, 500

126

Pe-acea ce-n inimă o port,

În schimb mi-aţi dat o ţoapă;

Pe urmă, hop!, şi mort-nemort,

Haideţi cu el la groapă!”

127 33

Şi se porneşte ăl cioban 505

Să facă pe-nţeleptul,

Cu toţi de faţă la aman,

Stînd uluiţi de-a-dreptul!

128

Miraţi sunt marii cărturari,

Ba chiar mitropolitul, 510

Şi Vodă-ntre boierii mari,

Văzînd deştept tîmpitul.

129

Ba se mira şi fata rea,

Care era de faţă

Şi căreia i se părea 515

Acum frumos, de viaţă.

130 34

Mai zice una: „ – Vai de voi!,

C-aveţi boieri nemernici

Şi-un Voievod călău, strigoi,

Cu Moartea printre sfetnici!” 520

131 35

„ – Măi, daţi-i drumul! Îl ridic,

Nu în spînzurătoare,

Ci-n rang de logofăt mai mic!” –

Le strigă Vodă tare.

132

„Ba nu! Chiar mare logofăt 525

Să fie de-astăzi insul!

La nuntă mergi, voinice! Hăt,

Să chiuie cuprinsul!

133

Biserica să-ţi facă azi

Prea-sfînta cununie. 530

Lui Vodă nu-i purta necaz,

Că te-oi năşi, bădie!"

134 36

Şi, întorcîndu-se spre-acel

Al fetei tată – ocru –

Grăi: „ – Acu ţi-i voia? El 535

Să-ţi zică „tată-socru”?”

135

„ – Cum nu, mărite Doamne! Cum?...”

Şi s-a-nsurat Ciobanul,

Cel mare-logofăt de-acum,

Cu fata lui Arcanu, 540

136

Acela ce, cu meşteşug,

Îi luase galbeni, totul,

Şi-au dus-o-n pace şi belşug,

Cu soaţa-i, Logofătul.

137 37

Şi a ajuns chiar Voievod, 545

Căci mintea de pe urmă

N-a mai fugit de la nărod

Şi-n capul lui tot scurmă.

138 38

Dar, iată: de la-acel soroc

Mintea a fost mai mare 550

Decît bătutul de Noroc,

Învins de întîmplare.

139

Iar ea se duce de acum

Numai la cei ce-n tihnă

Umblă cu ea pe-acelaşi drum, 555

Căutînd mereu lumină.

*

140 39

O zi şi două nopţi, încet,

Am vrut în vers să scapăr,

În ritmul Marelui Poet

Ce s-a-nălţat Luceafăr. 560

141

Doar pentru Voi am scris aşa

Povestea mea frumoasă

Şi am încălecat pe-o şa,

Să vă colind pe-acasă:

142

„ – Să fiţi iubiţi şi fericiţi 565

Şi sănătoşi, ca focul,

Să vă-nsoţească "doi trăzniţi”:

Şi Mintea, şi Norocul! 568


Savin BADEA


(Sursa:

“PĂCALĂ – snoave, proverbe, ghicitori” – Colecţia “Bibliografie şcolară”, “Mari autori” nr. 2 – Editura “Vremea”, Bucureşti, 1998, pag. 27-33 şi:

“Poveşti şi basme româneşti” – “Cărţile copilăriei”, clasa a V-a, editura Z, pag. 47-54 – după: C. Rădulescu-Codin: “Îngerul românului. Poveşti şi legende din popor”, Bucureşti, 1913, pag. 160-165 – povestită în 1909 de moş Marin Coţandră, din Priboieni.)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu