- AMESTECURI DE AMESTECURI. Antologie culinară. BUCĂTĂRIE CREATIVĂ
- ATHENEUM – Canada
- AZUR RadioTV
- BIBLIOTECA MEA "EX LIBRIS"
- DANTE ALIGHIERI – "DIVINA COMEDIE"
- FABULA FABULELOR
- FLORI DE MINĂ ŞI FLORI
- MIRACOLUL IUBIRII
- OCHI ALBAŞTRI
- OLTENIADA – ing. Savin BADEA
- ORA SEXUALĂ
- Pagina lui Savin BADEA la ZIARE.COM
- POIANA LUI IOCAN
- ROMÂNUL S-A NĂSCUT POET! Cenaclu literar-politic.
- Savin BADEA – facebook
- Savin BADEA – FOCUL VIU – Cenaclu de creaţie, inventică şi inovare
- Savin BADEA – hi5
- Savin BADEA – OCHI ALBASTRI – Timpul le rezolvă pe toate
- Savin BADEA – Picasa
- Savin BADEA – ROGVAIV
- Savin BADEA – SOCIETATEA INTELIGENTA – "Norocu-i puţin şi lumea e multă" (I.L. CARAGIALE)
- Savin BADEA – twitter
- Savin BADEA: CANDIDEZ LA PREŞEDENŢIE – ŞCOALA ŞEFILOR DE STATE
- Savin BADEA: POEMELE MELE – VERSURILE MELE
- Versuri si eseuri: Savin BADEA – FILONUL DE AUR
joi, 27 mai 2010
BLOGURILE MELE
luni, 24 mai 2010
PEŞTIŞORUL DE AUR
PEŞTIŞORUL DE AUR
Prelucrare după un basm rusesc.
L-a versificat şi A. S. PUŞKIN.
L-a versificat şi A. S. PUŞKIN.
1(strofa) 1(secvenţa)
1 1
Într-o mică izbă veche 1
De pe insula Buian,
Trăiau greu un Moş şi-o Babă,
Trai amar de om sărman.
2
Ca să-şi ducă traiul zilnic, 5
Moşul a-mpletit năvod,
Pescuind la malul mării
Şi cîntînd ca un rapsod.
3 2
Într-o zi, a tras din mare,
Amărît, năvodul gol, 10
Greu ca pietrele de moară,
Plin de alge şi nămol.
4
Şi abia l-a scos din apă:
Se prinsese-un peştişor,
Pe de-a-ntregul numai aur, 15
Aur pur, strălucitor.
5
Peştişorul însă-l roagă,
Cu grai simplu, omenesc:
„ – Nu mă omorî, Bătrîne,
Ştiu şi eu să răsplătesc: 20
6
De m-arunci în marea-albastră,
Ţi-oi îndeplini frumos
Cea mai mare din dorinţe
Şi-o să ai mai mult folos.”
7
S-a gîndit adînc Bătrînul 25
O clipită, necăjit:
„ – Nu mai vrau nimic, străine!
Du-te-n mare fericit!”
8 3
Şi l-a aruncat în valuri
Şi s-a-ntors la Babă-acas’. 30
“ – Mult ai zăbovit, Moşnege!
Ce-ai prins azi, răstimp de-un ceas?”
9
“ – Doar un Peştişor de Aur,
Unul mic… şi l-am lăsat,
Că prea s-a rugat de mine 35
Să-l slobod, să n-am păcat…
10
<< - Drumul dă-mi în marea-albastră,
Că-ţi voi fi de ajutor,
Că-ţi îndeplinesc dorinţa
Cea mai mare – zău - să mor!>> - 40
11
Mi-a fost milă de-aşa Peşte
Vorbitor, din aur pur,
Şi l-am slobozit în mare...
N-am mai vrut nimic, îţi jur!”
12 4
„ – Drac bătrîn şi fără minte! 45
Ai pus mîna pe noroc
Şi, de bleg, n-ai fost în stare
Să te pricopseşti pe loc!”
13
Şi s-a mîniat Băboaia
Şi l-a ocărît, de rea, 50
Încît Moşul, toată ziua,
N-a avut răgaz să stea.
14
„ – Să-ţi fi dat măcar de-o pîine,
Doar atît să-i fi cerut!
N-avem nici măcar o coajă, 55
Să mîncăm! Nici de cernut...”
15 5
Moşul, nerăbdînd ocara,
Către mare s-a-ndreptat
Şi, ajuns la malul mării,
Pe-acel Peşte l-a strigat: 60
16
„ – Peştişorule de Aur,
Ieşi din mare, bre, isteţ,
Şi întoarce-ţi către mine
Capul tău cel vorbăreţ!”
17
Peştişorul Solzi de Aur 65
A sărit pe mal: „ – Ce vrei?”
„ – Baba vrea un colţ de pîine...”
„ – Du-te-acas’! Fac voia ei!”
18 6
Moşul s-a întors acasă:
„ – Babo, pîine-avem de-acum?” 70
„ – Pîine e cu-ndestulare.
Altul e necazul...” „ – Cum?”
19
„ – S-a crăpat covata veche
Şi n-am cum să-ţi spăl cămeşi.
Cere-i Peştelui de Aur 75
Alta nouă. Şi-acum, ieşi!”
2o 7
A plecat la ţărm Moşneagul,
Supărat şi îmbufnat,
Şi, ajuns pe plaja mării,
Către Peşte a strigat: 80
21
„ – Peştişorule de Aur,
Ieşi din mare, măi fecior,
Şi întoarce-ţi către mine
Capul tău cel vorbitor!”
22
Vine Peştele din mare, 85
Din adînc, şi-ntreabă: „ – Ce-i?”
„ – Baba vrea covată nouă.”
„ – Bine. După voia ei!”
23
Moşul face calea-ntoarsă
Şi nici bine nu-i ajuns, 90
Că-i întîmpinat de Babă
Cu ocări şi cu împuns.
24
„ – Cere-i Peştelui de Aur
Izbă nouă, de ciocoi,
Că în asta nu e viaţă 95
Şi-o să cadă peste noi!”
25 9
Pleacă iar Moşul la mare
Şi îl cheamă pe Peştiuţ:
„ – Peştişorule de Aur,
Fă-te-ncoa’ şi fii drăguţ!” 100
26
Peştele din mare iese
Şi şi-a-ntors capul spre Moş:
„ – Ce-i mai trebuie, Moşnege?”
„ – Izbă nouă, cu cucoş!
27
Baba vrea şi nu-mi dă pace 105
Izbă nouă, de ciocoi,
Că cea veche e-ntr-o rînă
Şi-o să cadă peste noi.”
28
„ – Nu te năcăji, Tataie!
Mergi acas’, cu Dumnezeu! 110
Se-mplineşte voia Babei -
Fac şi izba – nu e greu!”
29 10
Cînd s-a-ntors acas’ Bătrînul
A văzut izba de lemn,
Bîrne din stejar puternic, 115
Şi pictată c-un desemn.
30
Baba i-a ieşit ‘nainte,
Cătrănită, jar pe foc:
„ – Moş tîmpit şi porc de cîine,
Care fuge de noroc! 120
31
Mare brînză! Ia, o izbă!
Chibzuind c-ai mîntuit
Treaba ta – nici pomeneală! –
Să te-ntorci cum ai venit!
32
Du-te l-al tău prost de Peşte 125
Şi îi spune răspicat:
Nu mai vreau să fiu ţărancă –
Mă vreau boieroaică-n sat!
33
Să-mi dea Lumea ascultare
Şi să poruncesc aş vrea - 130
Oamenii, de-mi ies în cale,
Să se-nchine-n faţa mea!”
34 11
Moşul iar plecă la mare
Şi-l chemă pe Peştişor:
„ – Peşte bun, cu Solzi de Aur, 135
Vin’ la mine, mai cu zor!”
35
Iese Peştele din mare:
„ – Care ţi-i dorinţa? Ce-i?”
„ – Nu-mi dă pace, iarăşi, Baba –
Alt-ar fi menirea ei! 140
36
Nu mai vrea să stea ţărancă.
Boieroaică s-ar visa.”
„ – Nu te necăji, Moşnege!
Facă-se pre voia sa!”
37 12
Cînd s-a-ntors acas’ Pescarul 145
Văzu-n curte alt căsoi,
Zid de piatră, cu trei caturi,
Forfotind de slugi, şi-apoi
38
Sta Băboaia îmbrăcată-n
Rochie de catifea, 150
Cocoţată-n jilţ de piatră,
Şi porunci cum mai dădea!
39
„ – Ziua bună, Jupîneasă! –
Salută înmărmurit –
Nu cumva mi-aţi fi nevastă? 155
Şi de-acum m-am pricopsit?”
40
„ – Bă, ţărane, bădărane,
Tu nevastă îndrăzneşti
Să numeşti o boieroaică,
Viţe mari, împărăteşti? 160
41
Ei, slugi! Ia veniţi încoace
Şi duceţi pe-acest ţăran
În grajd, ca să ţină minte –
Cu harapnicul, baban!”
42 13
Slugile îl înhăţară 165
Pe moşneagul mucalit:
Îl tîrîră-n grajd, la vite,
Cu harapnicul cîrpit –
43
Fu bătut ca la fasole,
Cînd ba viu, cînd ba moroi – 170
Pus îngrijitor de curte,
I s-a dat un măturoi,
44
Ca să ţină bătătura
Tot curată, ca la Han –
Mînca în bucătărie, 175
Cu tovarăş un motan.
45
Şi grea viaţă-a fost să aibă
Bietul Moş, sărmanul ins,
Ziua măturînd, iar seara
Cu harapnicul atins. 180
46
Dacă undeva vrea urmă
De gunoi i-ar fi rămas,
Era răsplătit, prin grajduri,
Cu nădejde, cam vreun ceas.
47
„ – E a dracu’ Vrăjitoarea!” 185
Gîndea Moşul: „ – Drac, ehei!,
Am dat cu norocu-ntr-însa,
Dînsa dă-n bărbatul ei!”
48 14
Dup-un timp, de boierie,
Baba sta-n plictis mocnit... 190
A cerut să-i vie Moşul
Şi pe loc i-a poruncit:
49
„ – Du-te, Drac bălţat, la baltă,
Cheamă-ţi Peştele netot,
Că mi-e-n scîrbă boieria, 195
Cu căsoi, cu slugi, cu tot!
50
Să mă faci Împărăteasă!
Asta vreau! Îţi jur! Să mor!”
S-a dus iar la mal Bătrînul
Şi-l chemă pe Peştişor: 200
51 15
” – Peştişoare, Peştişoare!
Din afund să vii grăbit!”
„ – Ce ţi-e păsul, iar, Moşnege?”
„ – Iaca, n-am înnebunit!
52
Dar e iar nebună Baba – 205
Mai ceva decît a fost:
Azi se vrea Împărăteasă
Şi m-a luat din nou de prost.”
53
„ – Du-te vînt cu veşti acasă!...
Să te-nchini lui Dumnezeu! 210
Ţi-am îndeplinit dorinţa,
Dar acuş a fost mai greu.”
54 16
S-a întors acasă Moşul:
Locul casei boiereşti
Era tot ticsit cu aur, 215
Cu palate-mpărăteşti.
55
Peste tot patrule mîndre,
Santinele, arme, oşti,
Parcuri – faţă, flanc şi spate –
Gură-cască, tonţi şi proşti. 220
56
Pajişti moi, cu iarbă verde,
Flori şi pomi, parfumuri tari... –
Baba sta înconjurată
De boieri şi ghinărari,
57
În veşmînt de-mpărăteasă, 225
Într-un jilţ din aur pur.
Tobe răpăiau şi muzici
Se-auzeau jur-împrejur.
58
Toţi soldaţii strigau „Ura!”,
Toată forfota-i vacarm. 230
Flamuri fîlfăiau pe turnuri –
Numai Baba fără şarm!
59 17
Şi-aminti din nou de Moşul
Şi de Peştele-i Vrăjit:
N-ar mai vrea Împărăteasă; 235
De-aşa rang s-a plictisit!
60
Porunci să vie Moşul
Cel tîmpit în faţa ei.
Luat din forfotul mulţimii,
Iaca Moşul: „ – Babă, ce-i?” 240
61
„ – Drac bătrîn!” – îi zice Baba,
Ia aleargă pe cărări -
Nu mai vreau Împărăteasă,
Ci Crăiasă peste Mări:
62
Toate Mările şi Peştii 245
S-asculte de Voia mea!” –
Acea Voie, cea mai rea!
63
“ – Dacă nu te duci îndată,
Capul, Moşule, ţi-l tai, 250
Şi-ţi va zace la picioare! –
Du-te, Drace, ce mai stai?”
64
Şi plecă din nou la mare,
Cu a inimă catran:
“ – Peştişorule de Aur, 255
Vin’ din valuri la liman!
65
Peştişorul nu se-arată,
Dar Bătrînul l-a strigat,
Înc-o dată şi-nc-o dată –
Marea-i val învolburat. 260
66
Şi pe cît era de clară
Şi-n lumină-n alte dăţi,
Azi era întunecată,
Valuri – cît nişte cetăţi.
67
Totuşi, Peştele de Aur 265
Apăru din val, sub zări:
“ – Baba mea, Împărăteasa,
Vrea Crăiasă peste Mări!
68
Toate Mările şi Peştii
S-asculte de Voia ei, 270
Ca Stăpînă peste Ape,
Peste Peşti şi peste Zei!”
69
Peştişorul Solzi de Aur
Nu i-a dat nici-un răspuns,
Dar s-a-ntors în largul mării 275
Şi-n afund de nepătruns.
70 19
Face Moşul
Supărat, îngîndurat…
Dar ajuns la locul faptei,
Nici-o urmă de palat: 280
71
Doar o mică izbă veche –
Cea din insula Buian –
Cu o Babă ştirbă, slabă,
Odihnind pe un buştean.
72 20
Au trăit, şi Moş şi Babă, 285
Trai amar, plin de nevoi,
Pescuind la malul mării,
Prea arar, ceva de soi.
73
Amărît, scotea din mare
Alge, mîl, cu firu-ntins - 290
Peştişorul cel de Aur
N-a mai fost vreodată prins…
*
74 21
Se-ntreaba, vezi, Lumea toată
De poveste, leat de leat:
“ – A visat cumva Moşneagul 295
Sau Poetul era beat?”
75
De la Puşkin, prima oară,
M-am ales cu-acest buchet,
Îndrăgind un Moş şi-o Babă,
Ca şi marele Poet. 300
23 decembrie 2009 (într-o singură noapte).
(După traducerea Iozefinei şi a lui Ilie DANILOV.)
(După traducerea Iozefinei şi a lui Ilie DANILOV.)
Savin BADEA
vineri, 21 mai 2010
LA MULŢI ANI, LENUŢA!
marți, 18 mai 2010
Solutiile lui Pavel Corut pentru iesirea din criza
Pe timp de criza, aproape oricine are solutii pentru depasirea acestei perioade. Chiar si Pavel Corut.
luni, 17 mai 2010
3 POEŢI
| Atât de fragedă... de Mihai Eminescu |
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,
Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.
Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.
Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,
Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.
Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.
Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?
| Lacrime şi lacrime de Veronica Micle |
| Columna lui Traian, VI (1875), nr. l, p. 30 |
Încetează de-a mai plânge
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge
Al durerii mele foc.
Foc ce arde în tăcere
Şi-i ascuns în pieptul meu,
Unde jalnica durere
Picurând amara fiere
Aşezat-a jugul greu.
Ah! şi-ţi adă tu aminte
C-acest chin de foc nestins
Prin duioase jurăminte
Tot o lacrimă fierbinte
De iubire, l-a aprins.
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge
Al durerii mele foc.
Foc ce arde în tăcere
Şi-i ascuns în pieptul meu,
Unde jalnica durere
Picurând amara fiere
Aşezat-a jugul greu.
Ah! şi-ţi adă tu aminte
C-acest chin de foc nestins
Prin duioase jurăminte
Tot o lacrimă fierbinte
De iubire, l-a aprins.
| Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale |
| Publicată în Moftul român seria I şi retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. |
I. Pastel optimist
Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: „Să dea Domnul să dea!”
Şi de te culci pe prispă-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea...
E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura-i toată un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarnă grea,
Se pup' brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea...
Şi-o barză calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează,
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi.
În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o desgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte
Pe orice frunză e un strop.
Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi pasări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: „Să dea Domnul să dea!”
Şi de te culci pe prispă-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea...
E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura-i toată un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarnă grea,
Se pup' brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea...
Şi-o barză calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează,
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi.
În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o desgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte
Pe orice frunză e un strop.
Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi pasări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
II. Pastel pesimist
Tot plouă! A! ce primăvară!
Cum curge fără să mai stea!
Se-ntinde ceaţa grea pe-afară
Pe cerul sumbru nici o stea.
E frig... şi apa mocirloasă
Infectă aerul curat,
La câmp e baltă mlăştinoasă
Şi codrul doarme întristat.
Sunt trişti şi corbii-n deal la vie,
Cobesc din nou a iarnă grea;
Plouate vrăbii cad o mie,
Nu vezi zburând o rândunea.
O barză, cu pas de măsură,
Soseşte ca explorator...
Şi plouă... plouă...-n bătătură,
Pustiu... Departe pleacă-n zbor.
Tot plouă, plouă, inundează...
Mai vin şi ape din zăpezi,
Umflate apele spumează,
Torente curg din codri verzi.
În ţarini grâul putrezeşte,
Sub piatră-n deal vii se îngrop;
De ploi plugarul sărăceşte,
Mălai, făină, nu e strop.
Şi soarele o slabă rază
Când o mai pierde printre nori,
O tristă baltă luminează
Fără apus şi fără zori.
SURSA: WIKISOURCE
Tot plouă! A! ce primăvară!
Cum curge fără să mai stea!
Se-ntinde ceaţa grea pe-afară
Pe cerul sumbru nici o stea.
E frig... şi apa mocirloasă
Infectă aerul curat,
La câmp e baltă mlăştinoasă
Şi codrul doarme întristat.
Sunt trişti şi corbii-n deal la vie,
Cobesc din nou a iarnă grea;
Plouate vrăbii cad o mie,
Nu vezi zburând o rândunea.
O barză, cu pas de măsură,
Soseşte ca explorator...
Şi plouă... plouă...-n bătătură,
Pustiu... Departe pleacă-n zbor.
Tot plouă, plouă, inundează...
Mai vin şi ape din zăpezi,
Umflate apele spumează,
Torente curg din codri verzi.
În ţarini grâul putrezeşte,
Sub piatră-n deal vii se îngrop;
De ploi plugarul sărăceşte,
Mălai, făină, nu e strop.
Şi soarele o slabă rază
Când o mai pierde printre nori,
O tristă baltă luminează
Fără apus şi fără zori.
SURSA: WIKISOURCE
S.O.S. ROMANIA
IATĂ CE SPUN OAMENII DIN DISPERARE, LEHAMITE ŞI SĂRĂCIE:
SURSA: http://www.videonews.ro/action/viewvideo/46909/SOS-ROMANIA/S.O.S.-ROMANIA
Cand te desparti din vina ta,
încerci o vreme sa te lupti cu
ireversibilul,îti dai seama ca n-are
sens, te lamentezi de forma si renunti.
Cand te desparti din vina celuilalt,
ai nevoie de o perioada de timp ca
sa întelegi ce s-a întamplat.
Iei povestea de la capat, pas cu pas
si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine
si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa
apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te
desparti de tara ta. Dezamagit, înselat,
manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi.
Tara si mama nu ti le alegi.
Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti
raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea
de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul.
E o tara fara rost, în orice sens vreti voi.
O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost,
cu drumuri fara rost, cu bani, muzica,
masini si toale fara rost, cu relatii si discutii
fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu
duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare:
familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism
de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig.
Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii
, calcati de masini pe trecerea de pietoni.
Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de
ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati
prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute,
asta au ajuns batranii nostri. C
aini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi.
O fonoteca vie de experienta si
întelepciune a unei generatii care a trait
atatea grozavii e stearsa de pe banda,
ca sa tragem manele peste.
Fara batrani nu exista familie.
Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant?
Cine mai e legat de pamant în tara aia?
Cine-l mai are si cine mai poate rodi
ceva din el?
Majestatea Sa Regele Thailandei sustine
un program care se intituleaza
"Sufficiency Economy", prin care oamenii
sunt încurajati sa creasca pe langa case
tot ce le trebuie: un fruct , o leguma,
o gaina, un purcel. Foarte inteligent.
Daca se întampla vreo criza globala
de alimente, thailandezii vor supravietui
fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste
"agricultura de subzistenta" si lui tanti
Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca
taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul
de la hypermarketuri frantuzesti si germane,
ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel
al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana
de Ignat, corcodusele furate de la vecini
si iazul cu salcii si broaste sunt imagini
pe care castratii de la Bruxelles nu
le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare,
le califica drept niste arhaisme barbare.
Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag
astia care ne conduc acum.
Neam de neamul lor n-a avut pamant,
ca nu erau în stare sa-l munceasca.
Nu stiu ce înseamna pamantul, cata
liniste si cata putere îti da,
ce povesti îti spune si cat sens aduce
fiecarei dimineti si fiecarei seri.
I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau
la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba
în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti
puturosii astia i-au facut comunistii primari,
secretari de partid, sefi de puscarii sau de
camine culturale. Pe toti astia, care au
neamul îngropat la marginea cimitirului,
de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii,
cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi,
cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de
îmbracat, greu de dat jos, care trebuie
împaturit într-un fel anume si pus la loc
în lada de zestre împreuna cu busuioc,
smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl
va mai purta cineva.
Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu
ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta,
cu fermoar si arici, prin care ti se vad si
tatele si portofelul burdusit.
Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari,
la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si
aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea
eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci
facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus
pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil.
Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri.
Ne vindem pamantul sa faca astia depozite
si vile de neam prost pe el.
Ne sunam bunicii doar de ziua lor,
daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc,
credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti
se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc
un italian batran si cu bani, cu care se marita.
Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere
si beau de sting pentru ca stiu de la televizor
ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza
pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si
sa-i spele la cur pe vestici.
Iar noi facem infarct si cancer pentru
multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii,
pune o samanta într-un ghiveci
si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
Sa traiesti !
încerci o vreme sa te lupti cu
ireversibilul,îti dai seama ca n-are
sens, te lamentezi de forma si renunti.
Cand te desparti din vina celuilalt,
ai nevoie de o perioada de timp ca
sa întelegi ce s-a întamplat.
Iei povestea de la capat, pas cu pas
si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine
si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa
apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te
desparti de tara ta. Dezamagit, înselat,
manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi.
Tara si mama nu ti le alegi.
Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti
raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea
de-am fost nevoit s-o parasesc.
Romaniei i-a disparut rostul.
E o tara fara rost, în orice sens vreti voi.
O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost,
cu drumuri fara rost, cu bani, muzica,
masini si toale fara rost, cu relatii si discutii
fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu
duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare:
familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism
de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig.
Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii
, calcati de masini pe trecerea de pietoni.
Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de
ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati
prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute,
asta au ajuns batranii nostri. C
aini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi.
O fonoteca vie de experienta si
întelepciune a unei generatii care a trait
atatea grozavii e stearsa de pe banda,
ca sa tragem manele peste.
Fara batrani nu exista familie.
Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant?
Cine mai e legat de pamant în tara aia?
Cine-l mai are si cine mai poate rodi
ceva din el?
Majestatea Sa Regele Thailandei sustine
un program care se intituleaza
"Sufficiency Economy", prin care oamenii
sunt încurajati sa creasca pe langa case
tot ce le trebuie: un fruct , o leguma,
o gaina, un purcel. Foarte inteligent.
Daca se întampla vreo criza globala
de alimente, thailandezii vor supravietui
fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste
"agricultura de subzistenta" si lui tanti
Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca
taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul
de la hypermarketuri frantuzesti si germane,
ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel
al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana
de Ignat, corcodusele furate de la vecini
si iazul cu salcii si broaste sunt imagini
pe care castratii de la Bruxelles nu
le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare,
le califica drept niste arhaisme barbare.
Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag
astia care ne conduc acum.
Neam de neamul lor n-a avut pamant,
ca nu erau în stare sa-l munceasca.
Nu stiu ce înseamna pamantul, cata
liniste si cata putere îti da,
ce povesti îti spune si cat sens aduce
fiecarei dimineti si fiecarei seri.
I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau
la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba
în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti
puturosii astia i-au facut comunistii primari,
secretari de partid, sefi de puscarii sau de
camine culturale. Pe toti astia, care au
neamul îngropat la marginea cimitirului,
de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii,
cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi,
cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de
îmbracat, greu de dat jos, care trebuie
împaturit într-un fel anume si pus la loc
în lada de zestre împreuna cu busuioc,
smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl
va mai purta cineva.
Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu
ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta,
cu fermoar si arici, prin care ti se vad si
tatele si portofelul burdusit.
Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari,
la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si
aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea
eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci
facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus
pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil.
Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri.
Ne vindem pamantul sa faca astia depozite
si vile de neam prost pe el.
Ne sunam bunicii doar de ziua lor,
daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc,
credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti
se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc
un italian batran si cu bani, cu care se marita.
Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere
si beau de sting pentru ca stiu de la televizor
ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza
pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si
sa-i spele la cur pe vestici.
Iar noi facem infarct si cancer pentru
multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii,
pune o samanta într-un ghiveci
si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
Sa traiesti !
CE-AŢI FĂCUT ÎN ULTIMII 20 DE ANI?
Ion ILIESCU
Emil CONSTANTINESCU
Traian BĂSESCU
CE-AŢI FĂCUT ÎN ULTIMII 20 DE ANI?
AŢI DUS ŢARA DE RÎPĂ!
CINE RĂSPUNDE? "RABLA" - CLASA POLITICĂ ŞI DUMNEAVOASTRĂ, "ALEŞII", CEI ALEŞI DE SPERANŢELE POPORULUI ROMÂN ÎNTR-O VIAŢĂ MAI BUNĂ!
SĂ TRĂIŢI BINE!
"AVEŢI PREŞEDINŢII PE CARE ÎI MERITAŢI!"
- PENTRU CĂ AŢI ÎNGHIŢIT GOGOŞILE LOR!
EU V-AM CERUT DOAR CURAJ ŞI INTELIGENŢĂ...
NU DAŢI VINA PE VREMURI - E PUERILĂ JUSTIFICAREA...
ing. Savin BADEA
P.S. Vă mărturisesc că i-am votat pe toţi 3.TRIPLĂ EROARE!
Lămuriţi-vă şi cu videoclipul:
Emil CONSTANTINESCU
Traian BĂSESCU
CE-AŢI FĂCUT ÎN ULTIMII 20 DE ANI?
AŢI DUS ŢARA DE RÎPĂ!
CINE RĂSPUNDE? "RABLA" - CLASA POLITICĂ ŞI DUMNEAVOASTRĂ, "ALEŞII", CEI ALEŞI DE SPERANŢELE POPORULUI ROMÂN ÎNTR-O VIAŢĂ MAI BUNĂ!
SĂ TRĂIŢI BINE!
"AVEŢI PREŞEDINŢII PE CARE ÎI MERITAŢI!"
- PENTRU CĂ AŢI ÎNGHIŢIT GOGOŞILE LOR!
EU V-AM CERUT DOAR CURAJ ŞI INTELIGENŢĂ...
NU DAŢI VINA PE VREMURI - E PUERILĂ JUSTIFICAREA...
ing. Savin BADEA
P.S. Vă mărturisesc că i-am votat pe toţi 3.TRIPLĂ EROARE!
Lămuriţi-vă şi cu videoclipul:
Adrian Păunescu cu lacrimi în ochi suferă că este
român - Ce-a făcut în ultimii 20 de ani? - postat pe acest blog.
sâmbătă, 15 mai 2010
14 vOAMENI...
- 14 oameni au scăpat de amputaţie, graţie unei substanţe miraculoase
- 14-Mai-2010 | 14:24
-
Mihai Ionac - Specialiştii biochimişti de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara au produs o substanţă care poate salva bolnavii cu probleme vasculare de la amputaţia membrelor.
"Din 20 de pacienţi, la 14 s-a evitat amputaţia. Studiul clinic a durat doi ani. Acum încercăm să brevetem substanţa şi s-o introducem în uz. Substanţa respectivă este de fapt un hormon, pe care noi îl numim factor de creştere. Această substanţă exista dar a fost îmbrăcată într-un sistem care să permită preluarea sa de către celule. Substanţa se administrează în muşchi şi are ca efect formarea de noi vase fine, capitare, acolo unde nu sunt. Ţinta principală sunt rănile membrelor care duc la amputaţii. Aceste răni sunt cauzate de oprirea circulaţiei arteriale, diabet şi trei boli venoase care, în timp, provoacă ulcere venoase. Nu suntem extrem de originali. Am preluat o iniţiativă europeană şi, prectic, nu facem decât să ne raliem la aceasta", ne-a declarat prof. dr. Mihai Ionac, medic-şef la Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara.
Potrivit medicilor, în pofida progreselor medicale, în ultimii zece ani, în Europa, numărul de amputaţii s-a dublat la pacienţii peste 65 de ani. Impactul amputaţiei asupra pacienţilor este devastator, iar şansa supravieţuirii lor scade dramatic. Din acest motiv, medicii din mai multe specialităţi s-au reunit, astăzi, la Timişoara, - în cadrul unei conferinţe cu participare internaţională - pentru a conlucra la salvarea de la amputaţie a pacienţilor cu leziuni cronice la ţesuturile de la nivelul piciorului.
În România, circa 5.000-10.000 de persoane suferă, anual, o amputaţie. "Toţi facem ateroscleroză, unii mai devreme, alţii mai târziu. Dintre pacienţii cu boli vasculare, la noi se amputează în circa 20-30 la sută din cazuri, de zece ori mai mult decât în străinătate. Şi la noi se fac operaţii de revascularizare ce presupun ori desfundarea arterei înfundate, ori ocolirea acesteia. Anul trecut, din cele 1.000 de operaţii realizate în clinica noastră, 600 au fost intervenţii de bypass. În Timişoara, a scăzut foarte mult numărul de amputaţii. Din păcate la astfel de intervenţii, pacientul trebuie să contribuie financiar pe lângă fondul alocat de Casa de Sănătate. Trebuie cumpărate firele şi folii de protecţie, proteze sau alte materiale. Costurile sunt între 200 şi 800 de euro, la care, după caz se poate adăuga 400-800 de euro pentru proteză", a precizat prof. dr. Mihai Ionac.
- Autor: Nicolae Laietiu / nicu.lugoj@yahoo.com
joi, 13 mai 2010
3 POEŢI
Adrian Păunescu
O iubesc pe Alba-ca-Zapada
Mi se-nlăcrimează rece spada
Când ajung în faţa ei şi-o vad,
O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi albastrul ochilor prăpăd.
Uneori ea spune şi cuvinte
Cum ar fi ca frigul e frumos,
Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
Ar putea s-o dea din sine jos.
Legea ei e depărtarea noastră,
Ca să fie, nu o vom avea.
Fulgera o lacrimă albastră
Şi mă tem că se topeşte ea.
Îmi păstrez în drob de gheaţă spadă
Nici n-aştept să se mai facă zi,
Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada
S-o ating, dar fără-a o topi.
Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este
Şi îngheţ păzind-o vinovat,
Şi mă tem că va fugi-n poveste
Şi-o să moară la vreun dezgheţat.
Turture înmiresmat mi-e spada,
Să despice-n jurul ei femei,
o iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi-am să mor în basm de dragul ei.
Adrian PĂUNESCU
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/albacazapada.php
Cântec
Din borangicul mărilor de spice
Înalţă macii flacără măruntă
Şi lujerele murelor pitice
Ţin umbra caldă-n ochii lor răsfrântă.
Când suflă vântu-n fluierele-ramuri,
Se-ntrec cosaşii ţârâind să-l fure.
Când se prăvale vântul peste lanuri,
Cosaşii tac sub lujere de mure,
Şi iar se-aţin cu frământare surdă
Când doina călătoare s-a pierdut,
Când macii scuturaţi de-atâta zburdă
Se frâng să-şi vadă florile pe lut.
Mă leg de tine mândra mea câmpie,
De troscotul cu ţintele în floare,
De trilul slobozit de ciocârlie,
Când, zmulsă din pământ, o pierd în mare.
Şi trec prin coama drumurilor tale
Tânjind în depărtări la vreo fântână,
Când vântul peste lanuri se prăvale
Şi fluierele-ramuri o îngână.
PastelPe trestii vântul se ascute,
Noi stăm ca frunzele-n copac,
În urma lebedei, în umbră
O stea se zbate albă-n lac.
Şi ai tăcut crezând că-aştept
Ca lacul negru să tresară
Şi vântului de primăvară
Să-i cadă stelele pe piept.
(cu o variantă la prima strofă):
Lumini în umbre se prefac
Şi umbrele-n lumini fugare.
În urma lebedei uşoare
O stea se zbate albă-n lac.
(8 februarie 1958)
Constanţa BUZEA
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=400&editie=233 aprilie 2010
Om şi câine şchiop
Mergeam şontâc, convalescent cu scop,
Şi-n drumul meu, aproape de spital,
Un om plimba milos un câine şchiop,
El însuşi un olog în ultim hal.
De milă îmi plângeam. Vertebra mea
Se deplasase, dar ce simplu joc
Mi-i suferinţa, când puteam vedea
Că alţii nu mai au picior deloc.
I-am urmărit, crezând că-s disperaţi,
Că, şchiop, e imposibil să rezişti,
Că-n ologire, om şi câine-s fraţi,
În lumea de grăbiţi, de răi şi trişti
Ce le ascunde lacrima în gât,
Când trecătorii toţi îi depăşesc,
Iar ei, pe viaţă, nu mai au decât
Mers inuman şi pas deloc câinesc.
Dar câinele s-a opintit în ham:
Aplatizat şi mirosind a port,
Era pe drum, strivit de macadam,
Desfigurat şi rupt, un câine mort.
L-a mirosit şi s-a cutremurat,
L-a ocolit şi-apoi s-a abătut
Încolo-ncoace,-n lung şi iar în lat,
El - şchiop, dar celălat - lipit de lut.
N-am mai rămas atunci lângă spital
Că n-am ştiut deloc cum să mă port,
Dar mă întreb elementar, banal:
Mai bine-i să fii şchiop? Mai bine mort?
Andrei PĂUNESCU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)