CERNOBÎL - APEL ANTICANCER, ANTINUCLEAR. - O LUME BEZMETICĂ - CONDUSĂ DE LIDERI BEZMETICI (3)

P.S. La rugămintea mea către medicii din lumea întreagă şi către Preşedintele Statelor Unite, Barack OBAMA, şi către toţi şefii de state din Lume, să facă ceva împotriva cancerului, v-am vorbit şi despre Cernobîl şi Cozlodui etc. ca despre nişte bombe atomice paşnice, după ce Lumea „se jucase” cu „focul atomic”. Din păcate, actuala triplă catastrofă asupra Japoniei şi asupra Poporului Japonez Erou, mi-a dat dreptate. 

ing. Savin BADEA

APEL  APEL

Dacă tot veni vorba de sănătate!…

"Lumea moare-n jurul tău şi tu comunici cu OBAMA!"

Către toţi liderii lumii, către toţi medicii lumii:

Faceţi ceva împotriva cancerului!

- Soţia mi-a murit de cancer, după 40 de ani de căsnicie fericită.

- Cel mai bun coleg şi prieten mi-a murit de cancer, după 60 de ani de prietenie exemplară.

- Cea mai iubită prietenă, timp de 52 de ani, este depistată cu cancer.

- Multă lume moare de cancer.

- Eu am făcut infarct acum 20 de ani…

Faceţi ceva!…

Vedeţi, oameni, dacă v-aţi jucat cu focul?

Hiroşima,
Nagasaki, Mururoa, Cernobîl, Cozlodui… se răzbună! Salvaţi omenirea,
cît se mai poate! Sîntem singuri în univers, sîntem marea excepţie! Fantastic_Trip.pps Dezarmaţi-vă de tot felul de bombe şi de ură, pînă nu e prea tîrziu!

Savin BADEA APEL

Scrisoare trimisă în 14 mai 2009.

FOTO: Savin BADEA – TRANDAFIR

LĂSAŢI SĂ ÎNFLOREASCĂ TRANDAFIRII!

Scrisoarea de mai sus am trimis-o recent Preşedintelui SUA, Domnului Barack OBAMA, dar este adresată, deopotrivă, tuturor Liderilor Lumii şi tuturor Medicilor Lumii.

Scrisoarea de mai sus am trimis-o tuturor Liderilor Lumii, deci şi Liderilor din Coreea de Nord!

Înarmarea atomică nu va aduce decît numai rău omenirii – chiar şi nord-coreenilor! 

NU VĂ JUCAŢI CU FOCUL ATOMIC!

DISTRUGEŢI, ÎN ACEST FEL, LUMEA!

 1 – CERNOBIL.

Au trecut 25 de ani de la cel mai cumplit accident nuclear din istorie. Masivele caderi radioactive au provocat sute de de mii de victime, stiute si nestiute. Localitati intregi din Ucraina si Belarus au fost sterse de pe harta. In numai cateva zile, norul radioactiv atingea coastele SUA. Accidentul de la Cernobil a fortat URSS sa isi recunoasca limitele si i-a stopat expansiunea tehnologica.
Mai presus de toate, pe 26 aprilie 1986, lumea a inteles cat de vulnerabili suntem in fata amenintarii nucleare.

CERNOBIL, localitate in Ucraina,in apropierea Kievului ( 110 Km ), republica componenta a U.R.S.S.

U.R.S.S. –uniunea republicilor socialiste sovietice,

In limba ucraineana, Cernobâl inseamna pelin, o planta cu gust extrem de amar.

 Vechiul Testament pomeneste de pelin ca pedeapsa divina.

In limba rusa, acelasi cuvant inseamna durere neagra.

 Uniunea Sovietica era in 1986 in plina criza economica si politica. Reformatorul Gorbaciov venise la putere cu un an inainte si in toiul Razboiului Rece avea nevoie ca de aer, de o sursa de energie ieftina. Energia nucleara,  ieftina si practic inepuizabila era taramul fagaduintei pentru un imperiu in decadere. Peste doua milioane de locuitori ai Kievului primeau lumina si caldura de la centrala de la Cernobâl. O mandrie pentru oamenii de stiinta sovietici, Cernobâl era considerata cea mai moderna dintre toate centralele nucleare din tara. Aflata la numai 110 km de Kiev, platforma era un  simbol al puterii industriale si tehnologice a Uniunii Sovietice. Cernobâl e localizat  langa orasul Pripiat, la 16 km de granita cu Belarus. Constructia reactorului nr. 1 a inceput in 1970 si s-a terminat in 1977. Au urmat reactoarele nr. 2 in ’78, nr. 3 in ’81 si nr. 4 in 1983. Fiecare reactor producea 1000 MW energie, impreuna furnizand la acea data 10% din totalul energetic al Ucrainei. La momentul accidentului mai erau in constructie inca doua reactoare. Cele patru reactoare de la Cernobâl functionau simultan. Reactorul nr. 4 era cel mai nou, avea doar trei ani.

Se comenteaza ca in 26 aprilie 1986, la Cernobål s-a  dat semnalul dizolvarii Uniunii Sovietice. Reactorul numarul 4 a explodat, provocand cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii. Intr-un raport secret, fostul sef KGB Yuri Andropov semnala erori grave inca de la constructia centralei de la Cernobâl. Un test de rutina transforma  varful tehnologiei sovietice intr-un dezastru.  Zeci de mii de oameni au murit in catastrofa, sute au fost otraviti instantaneu. Norul radioactiv inalt de peste un kilometru s-a intins peste Europa, Asia si a ajuns in Statele Unite. Zone mari din Ucraina, Belarus, Europa si Scandinavia au fost contaminate. Au fost evacuati mai mult de 200.000 de oameni. Echipele mortii – lichidatorii sunt aruncati cu bratele goale in fata mortii. Accidentul a ridicat multe semne de intrebare asupra sigurantei centralelor nucleare sovietice. A stopat expansiunea tehnologica a URSS si a fortat guvernul sovietic sa inchida centralele tip RBMK 1000. Un miliard de dolari costa linistea noastra.

Reactoarele unei centrale nucleare functioneaza ca niste uriase motoare cu aburi. Tijele de uraniu din miezul reactorului incalzesc apa. Aburul produs pune in miscare turbinele, care la randul lor genereaza curent electric. Daca totul functioneaza bine, avantajele sunt enorme. Un kilogram de uraniu produce aceeasi cantitate de energie pe care o produce arderea a trei tone de carbune. Folosirea in siguranta a uraniului presupune un echilibru strict si tehnologii de ultima ora. La o centrala nucleara e important sa se pompeze apa in jurul miezului pentru racire. La Cernobâl, electricitatea pentru actionarea pompelor de apa vine de la turbine, care la randul lor sunt actionate de reactor. Este un ciclu  de producere a energiei electrice. Orice intrerupere in bucla poate produce un dezastru nuclear. Testul de la Cernobål urmarea sa verifice functionarea centralei in caz de urgenta pana cand vor intra in functiune generatoarele de rezerva. La Cernobal, reactoarele se raceau cu apa dintr-un canal de långa centrala nucleara. Cantitatea de energie produsa de uraniu in reactor se regleaza cu ajutorul unor bare de control din grafit.  Cand se ridica barele de control, energia din miez creste. Reactorul nr. 4 de la Cernobâl avea 211 bare de control. Manualul de utilizare a reactorului RBMK 1000 spune ca trebuie sa fie cel putin 26 de bare de control in miez. Operatorul 1 a lasat in miez doar 6 bare. Fara suficiente bare de control care sa stapaneasca temperatura, miezul reactorului s-a supraincalzit. Din cauza caldurii extreme, barele de combustibil s-au rupt. Explozia scuipa acoperisul de 2000 de tone  al reactorului. Au fost aruncate 8 tone de material radioactiv la 1 km inaltime in atmosfera.

Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranţă care urmărea să verifice dacă turbinele reactorului puteau produce suficientă energie pentru a menţine în funcţiune pompele de răcire, în eventualitatea unei căderi de energie, până când ar fi fost activat generatorul diesel de siguranţă. Dar, când închiderea de urgenţă a sistemului a eşuat, reactorul a fost imposibil de controlat şi, asemeni unui ceainic uriaş care a fiert până când s-a evaporat complet apa din el, a explodat violent. Explozia a putut fi văzută pe o rază de câţiva kilometri în jur.

In dimineata zilei de 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 lucra la capacitate mica (6-7% ). Personalul centralei intentiona sa monitorizeze performantele turbinelor care alimentau cu energie electrica operatiunile proprii centralei, in timpul unei treceri de la sursa de alimentare standard la o sursa de alimentare de rezerva. Specialistii spun ca reactoarele sovietice de tip RBMK 1000 devin instabile la putere mica.  Conducerea centralei delegase doi tineri operatori sa efectueze un test de siguranta in 25 aprilie 1986. Operatorul 1 controla turbinele care genereaza electricitate, operatorul 2 veghea pompele de apa care racesc reactorul. La miezul noptii incep pregatirile pentru test. Operatorul 1 reduce treptat puterea in miezul reactorului. Timp de 20 de minute, totul decurge conform planului. La un moment dat, fara un motiv anume, puterea in reactor scade rapid.  Speriat, operatorul 1 creste rapid nivelul puterii in reactor. Lucrurile se indreapta si totul pare sa intre in normal. Pregatirile continua si operatorul 2 porneste doua pompe auxiliare de apa. Se introduce prea multa apa si prea repede in reactor. N-a mai ramas destula apa in sistem pentru rotirea turbinelor. S-a creat un dezechilibru. Operatorul 1 mareste puterea in miezul reactorului, manevra ce infierbånta miezul. El creeaza mai mult abur pentru rotirea turbinelor. Reactorul s-a incalzit rapid si periculos. Se opresc turbinele conform planului. Testul  fatal  incepuse si operatorul 1 este surprins cat de rapid creste temperatura reactorului. Incearca sa opreasca reactorul complet, dar nu reuseste.  Presiunea si temperatura erau la nivel critic. Alarmele urlau in camera de control. Caldura depasise de 100 de ori nivelul normal si distruge miezul. Scutul de protecţie al reactorului, un “sigiliu” cu o greutate de 1 000 tone, a fost spulberat, iar la temperatura de peste 2 000°C, batoanele de combustibil s-au topit.

Învelişul de grafit al reactorului s-a aprins, iar în infernul care a urmat, produsele rezultate din fisiunea radioactivă, eliberate în procesul de topire a miezului, au fost absorbite în atmosferă. Un nor de materii cu înalt potenţial letal a fost aruncat asupra Scandinaviei şi Europei, ajungând până în Scoţia.

31 de persoane (- personal de la Cernobîl şi pompieri sosiţi la locul dezastrului -), au fost ucise imediat sau la scurtă vreme după explozie. Trei milioane şi jumătate de persoane au fost evacuate din Ucraina, dar alte peste cinci milioane de persoane continuă să trăiască în regiunile contaminate.

După evacuarea iniţială, sute de mii de de persoane au fost readuse la Cernobîl, unde au luptat cu mult curaj pentru a limita procesul de contaminare, în lunile care au urmat exploziei. Mulţi dintre aceştia au acţionat fără nici un fel de echipament de protecţie adecvat. Reactorul a fost sigilat într-un “sarcofag” uriaş de beton, însă va fi nevoie de mulţi ani şi de sute de tone de beton pentru a curăţa în mod corespunzător locul accidentului.

Forta exploziei a aruncat in aer acoperisul de 2.000 tone de otel si beton . Opt tone de combustibil radioactiv au fost pulverizate la 1 kilometru in atmosfera intr-o clipa. S-a estimat ca intre 100 si 150 de milioane de curie de radiatii (in special izotopi de iod si cesiu) au fost eliberati in atmosfera inainte de interventia echipelor de urgenta. Martorii acelor clipe de groaza povestesc ca apa scursa  prin zidurile sparte avea o stralucire intensa din cauza radiatiilor. Fara sa stie despre ce este vorba, o suta de pompieri  pornesc catre locul evenimentului. In numai cateva minute, in jurul reactorului, totul ardea. Unitatile tehnice erau facute bucati. Pompierii s-au luptat eroic cu flacarile  un timp, apoi au fost doborati de radiatii unul cate unul. Vomau si isi pierdeau cunostinta. Flacarile au fost stinse spre dimineata. Ranitii trimisi la spitalele din Moscova sufereau cumplit de pe urma radiatiilor. Atomii radioactivi sunt foarte instabili si  se stabilizeaza emitand radiatii. O doza  prea mare distruge tesuturile umane. Reactorul emitea in acele zile, intre 3000 si 30000 de roentgeni pe ora. Zeci de pompieri au fost pur si simplu prajiti din cauza expunerii la radiatii. Au suferit arsuri termice si chimice, insuficienta cardiaca, distrugerea plamanilor si a sistemului imunitar. Oamenii de stiinta spun ca Cernobâl va ramane radioactiv intre 300 si 600 de ani. Visul nuclear al sovieticilor se sfaramase. Europa era acoperita de caderi radioactive. Dupa 10 zile, norul toxic ajungea in Statele Unite si Japonia. Harta zonei contaminate include Ucraina, Polonia, Germania, Belarus, Romania, bazinul Marii Negre, Peninsula Scandinava, URSS si alte tari.

Autoritatile sovietice au incercat din rasputeri sa pastreze tacerea. Ba chiar i-au fortat pe oameni sa participe la defilarile in cinstea zilei de 1 mai. La scurt timp dupa explozie, unul dintre satelitii de spionaj americani trece peste Cernobâl. „Pata rosie“ inregistrata pe fotografia de inalta rezolutie dezvaluie o zona de caldura intensa, in  apropierea Kievului. Americanii  descoperisera accidentul. Nu au fost singurii. Dezastrul nuclear, jenant pe plan international, dovedea lipsuri in tehnologia nucleara sovietica. Initial, vantul a imprastiat norul radioactiv peste Belarus, Polonia si Suedia. Centrala nucleara Forsmark- Suedia este la 1600 km de Cernobâl. La doua zile dupa accident, un inginer nuclearist  a descoperit accidentul de la Cernobâl cu ajutorul unui detector de radiatii. Suedezii au cerut explicatii. Dupa ce URSS a fost nevoita sa recunoasca accidentul de la Cernobâl, dezastrul umple imediat prima pagina a ziarelor de stiri din toata lumea. Presa descrie apocaliptic accidentul de la Cernobâl. Titluri de o schioapa: „Cosmarul Nuclear, Zbor pe norul mortii, 400 mile patrate de cimitir. Oamenii de stiinta sovietici: Focul poate arde decenii in sir! Topirea reactorului nuclear arunca un nor ucigas peste Rusia“. Stirile TV de pe canalul sovietic „VREMIA“ au dat doar un scurt comunicat: „La centrala atomica de la Cernobâl a avut loc un accident. Unul dintre reactoarele nucleare a fost avariat. Se iau masuri pentru inlaturarea consecintelor. S-a infiintat un comitet de ancheta „. La fata locului, operatorii fac masuratori sau filmeaza de la sol si din elicoptere fara sa stie la ce se expun. Multi dintre ei vor pieri curand . O mie opt sute de curse de elicopter au lansat 5000 de tone de material absorbant. Plumb, nisip si argila alte substante chimice. Din pacate, nici unul nu a reusit sa-si atinga tinta: miezul topit al reactorului. Victimele primesc ingrijiri medicale. Pana pe 5 mai, norul radioactiv a fost dus de vant in directia nord-nord-est, peste Belarus si sud-est, peste Rusia. Constructia reactorului nr. 4 de la Cernobâl a durat trei ani. A fost spulberat in doar 84 de minute.

–       Lichidatorii - echipele mortii

A fost chemata armata. Se spune ca soldatii, cei mai multi tineri, aveau de ales intre frontul din Afganistan sau participarea la operatiunile de la Cernobâl. Nu le-au asigurat echipament adecvat, nici informatii depre ce s-a petrecut acolo. Peste cinci sute de mii de „lichidatori „ au fost incorporati de pe intregul teritoriu al URSS. Sub comanda generalului Tarakanov, buldozerele si „robotii umani“ au lucrat din plin . Soldatii imbracati in costume de plumb de 30 de kg duceau cu lopata resturile radioactive in miezul distrus. Mesageri ai mortii cu masti de gaze in costume kaki. Cavalerii Apocalipsei lucrau in schimburi de 3 minute. Mii de „lichidatori“ au murit din cauza expunerii la radiatii in urmatorii ani. Savantii  se temeau ca miezul topit al reactorului se va scurge in apa freatica si va contamina toate sursele de apa. Viniamin Prianichnikov a fost trimis sub reactor printr-un tub de 80 cm diametru, pentru a inspecta miezul avariat. Pentru ca miezul reactorului nu se topise inca, autoritatile au hotarat sa plaseze rapid sub reactor o imensa dala de beton. Patru sute de mineri au sapat zi si noapte un tunel de acces  de 168 m lungime. In numai 15 zile, dala de beton a fost montata sub reactor. Deasupra ei au ramas 200 de tone de lava radioactiva, denumita  „Piciorul de Elefant“, datorita formei ei. Aceasta formatiune este cea mai mare scurgere de magma topita, restul fiind imprastiat prin camerele si coridoarele reactorului. Autoritatile au hotarat sa ingroape reactorul intr-un urias sarcofag de beton. Dalele de beton mergeau ca pe banda rulanta in mainile „robotilor umani“. Sarcofagul urias de otel si beton a fost turnat in numai 206 zile. O constructie ridicata in graba de eroi fara nume, fara chip. Uniforme albe cocotate pe scheletul de fier din jurul reactorului sudau si turnau betoane contracronometru. Doua sute de tone de uraniu si o tona de plutoniu au ramas ingropate acolo. Dupa numai trei luni, conducerea centralei s-a intors in cladirea administratiei, la numai 300 de metri de reactorul nr. 4. Alimentarea cu energie electrica a Cernobålului trebuia restabilita pana la inceputul iernii. Reactoarele  1 si 2 au repornit in noiembrie 1986, iar reactorul nr. 3, in decembrie 1987.

Dezastrul a fortat URSS sa modifice toate reactoarele nucleare tip RBMK 1000 sau sa le inchida. Agentia Internationala de Energie Atomica s-a implicat in programe de imbunatatire si actualizare a procedurilor de siguranta in cazul reactoarelor RBMK din URSS si Europa de Est. Reactoarele de acest tip nu au scuturi limitatoare. Barele de grafit folosite pentru controlul reactiei de fisiune sunt inflamabile, iar excesul de abur din miezul reactorului poate duce la sporirea reactiei. Accidentul a provocat demisii si pedepse in randul oficialilor.

A fost creat Ministerul Energiei Nucleare in anul 1986. Centrala nucleara de la Cernobâl a mai functionat inca 15 ani. Lucratorii faceau zilnic naveta in zona interzisa. Guvernul ucrainean a estimat ca dezastrul a produs cel putin 8000 de morti in randul lichidatorilor. Aproape 200 de tone de uraniu si o tona de plutoniu au ramas in reactorul distrus. Sarcofagul vechi a crapat periculos de mult. Se spune ca sarcofagul va ramane radioactiv 100.000 de ani daca nu se va face ceva. G7 a aprobat un program de 300 mil. de dolari pentru intarirea sarcofagului care ameninta sa se prabuseasca si pentru alte lucrari de decontaminare. In Ucraina s-a manifestat o intensa impotrivire fata de constructiile nucleare post-Cernobâl. Parlamentul ucrainean a declarat in august 1990, un moratoriu impotriva constructiilor de centrale nucleare. In octombrie 1991, dupa un incendiu, reactorul nr.2 de la Cernobâl a fost inchis. In noiembrie 1996, reactorul nr.1 a fost inchis.

Guvernul ucrainean si tarile G7 au semnat un acord in 1996, care prevedea scoaterea din uz a centralei pana in anul 2000. Reactorul nr.3 a fost scos din uz in anul 2000. Un grup de 28 de tari, printre care si SUA, au cazut de acord sa finanteze un plan pe termen lung (10 ani ) la Cernobâl. Conform proiectului, o cupola de 20.000 de tone de otel va acoperi reactorul nr. 4. Proiectul va costa in jur de 1 miliard de dolari. Patru macarale gigant suspendate in interiorul cupolei vor indeparta reziduurile radioactive. Lumea intreaga va respira usurata.

ENERGIA ATOMICĂ ASTĂZI

Energia atomică a început să fie folosită în urmă cu 40 de ani. Astăzi, atomul generează tot atâta energie cât produceau pe atunci sursele convenţionale.

Două treimi din populaţia globului trăieşte în ţări unde centralele nucleare sunt o parte esenţială a sistemului energetic şi industrial.

Jumătate din populaţie trăieşte în ţări unde astfel de centrale sunt fie în faza de proiectare, fie în construcţie.

În concluzie, extinderea rapidă a energiei atomice nu ar însemna o schimbare fundamentală, ci doar o accelerare a strategiilor existente.

Aproape 440 de reactoare nucleare produc electricitate în 31 de ţări.

Mai mult de 15 ţări se bazează pe energia atomică pentru cel puţin 25% din electricitatea de care au nevoie.

În Europa şi Japonia, cota energiei atomice în producţia de electricitate este mai mare de 30%.

În Statele Unite, centralele nucleare generează 20% din electricitate.

În toată lumea, savanţi din peste 50 de ţări folosesc aproape 300 de reactoare pentru cercetare:

– În domeniul dezvoltării tehnologiilor nucleare

– La producerea izotopilor pentru investigaţii medicale şi tratarea cancerului.

Pe oceanele lumii, reactoarele nucleare furnizează energia a peste 400 de nave, fără a pune probleme echipajelor sau mediului.

După încheierea Războiului Rece a demarat acţiunea de scoatere a materialului nuclear din arme şi transformarea lui în combustibil pentru centralele atomice.

Omenirea nu poate merge înapoi.

SIGURANŢA NUCLEARĂ – UN FAPT DOVEDIT

Deşi a pătat imaginea energiei atomice, accidentul de la Cernobîl a dus la adoptarea unor sisteme de siguranţă mai performante, în toate centralele nucleare.

În 1989, reprezentanţii acestei industrii au înfiinţat Asociaţia Mondială a Operatorilor Nucleari (WANO), cu scopul de a promova securitatea nucleară.

Printr-o diplomaţie proprie, WANO a creat o reţea transnaţională de schimburi tehnice, la care au aderat toate statele care folosesc energia atomică.

Astăzi, fiecare reactor nuclear din lume este inclus în sistemul WANO de inspecţii operaţionale.

Inspecţiile operaţionale WANO urmăresc respectarea riguroasă a standardelor de siguranţă impuse de ONU prin Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA).

Realizările în domeniul siguranţei sunt imposibil de negat. La majoritatea centralelor din lume, incidentele legate de siguranţă sunt astăzi extrem de rare.

Legile naţionale şi internaţionale în domeniul asigurărilor stabilesc răspunderea operatorilor de centrale nucleare. În Statele Unite, aceştia au un sistem propriu de asigurări, care nu a apelat niciodată la banii publici.

Centralele nucleare moderne au demonstrat în timp un grad ridicat de siguranţă atât pentru lucrătorii lor, cât şi pentru marele public.

Pentru transportarea materialelor nucleare, întreaga industrie foloseşte containere speciale, capabile să reziste la eforturi imense.

Peste 20 000 de containere cu combustibil uzat sau deşeuri nucleare au fost transportate în siguranţă pe distanţe totalizând peste 30 de milioane de kilometri.

Pe durata transporturilor de substanţe radioactive – fie ele pentru cercetare, medicină sau centrale nucleare – nu s-a înregistrat niciodată vreo scurgere dăunătoare de radiaţii.

Civilizaţia modernă produce cantităţi imense de deşeuri industriale, care trebuie tratate şi eliminate.

Deşeurile nucleare reprezintă doar o mică fracţiune şi sunt uşor de gestionat.

În schimb, deşeurile chimice:

* Ocupă un volum de mii de ori mai mare

* Pot rămâne permanent toxice

* Pun probleme mult mai mari în ce priveşte distrugerea.

Datorită sistemelor performante de ecranare şi depozitare, deşeurile centralelor nucleare nu au produs niciodată vreun rău mediului sau oamenilor.

Pentru deşeurile nucleare puternic radioactive este nevoie de soluţii speciale de stocare pe termen lung, până la dispariţia radioactivităţii.

Departe de a fi o problemă “imposibil de rezolvat”, gestionarea deşeurilor este un punct forte al industriei nucleare – graţie cantităţilor reduse de deşeuri.

Combustibilul uzat într-un an de toate reactoarele din lume încape într-o clădire cu două etaje, construită pe o suprafaţă cât un teren de baschet.

Există structuri geologice stabile care pot izola deşeurile nucleare de biosferă?

Cine se îndoieşte, ar trebui să se gândească la miile de miliarde de tone de gaz natural care au rămas în subteran – în acelaşi loc – milioane de ani.

Prin comparaţie, cantitatea de deşeuri nucleare care trebuie depozitată pe termen nelimitat este minusculă. În plus, deşeurile nu sunt nici în stare gazoasă, nici lichidă, ci într-o formă ceramică, solidă şi stabilă.

Natura ne-a furnizat un bun exemplu de “stocare” a deşeurilor nucleare.

În urmă cu 2 miliarde de ani, în Africa, pe actualul teritoriu al Gabonului, într-un depozit natural de uraniu s-au produs reacţii nucleare spontane.

De atunci au trecut mii de milenii şi în ciuda apelor freatice şi a ploilor tropicale, “deşeurile” produse în acel “reactor” s-au deplasat cu mai puţin de 10 metri.

Experţii în radiaţii, geologii şi inginerii au proiectat depozite subterane sigure pentru deşeurile nucleare.

O formaţiune geologică stabilă este un scut eficient de protecţie. Pentru şi mai multă siguranţă se folosesc “bariere artificiale multiple”, cum ar fi vitrificarea combustibilului nuclear uzat şi sigilarea lui în containere robuste şi durabile.

Depozitele subterane naturale sunt alese în aşa fel încât radiaţiile să nu poată ajunge la suprafaţă nici în urma unui cutremur, nici cu trecerea timpului.

Deşeurile pot fi scoase de acolo dacă noile tehnologii vor oferi modalităţi de reciclare a lor sau de grăbire a procesului de degradare radioactivă.

Centralele nucleare sunt proiectate să fie extrem de robuste. Le putem include printre cele mai rezistente structuri construite vreodată.

Protecţia lor exterioară este întărită de sisteme de securitate şi forţe de pază.

Chiar dacă nu sunt invulnerabile la orice fel de atac imaginabil, majoritatea reactoarelor sunt făcute să nu scape radiaţii nici în cel mai improbabil scenariu.

Realitatea tristă e că un terorist care ar vrea să provoace un masacru ar avea mai multe şanse să-şi atingă obiectivul, şi cu rezultate mult mai devastatoare, atacând o varietate de alte obiective.

PREVENIREA UNOR SCHIMBĂRI CLIMATICE CATASTROFALE

Omenirea nu poate merge înapoi.

O populaţie tot mai numeroasă va avea nevoie de mari cantităţi de energie pentru:

– Furnizarea apei potabile

– Alimentarea fabricilor, locuinţelor şi transporturilor

– Asigurarea hranei, educaţiei şi sănătăţii oamenilor.

Toate acestea necesită energie din toate sursele. Iar lume trebuie să se îndepărteze rapid de folosirea excesivă a combustibililor fosili.

Înlocuirea acestora va conserva mediul şi resursele neregenerabile pentru generaţiile care vin.

Stabilizarea acumulărilor de gaze cu efect de seră presupune reducerea emisiilor la nivel mondial cu 50%.

Este un obiectiv ambiţios în condiţiile în care ţările în curs de dezvoltare încearcă în acelaşi timp să-şi ridice nivelul de trai.

Chiar dacă s-ar orienta către o politică energetică foarte chibzuită şi către surse de energie nepoluante, aceste ţări, cu populaţiile lor imense, ar produce în scurt timp mai multe gaze cu efect de seră decât lumea industrializată.

Ca să “facă loc” acestei creşteri şi să diminueze emisiile la nivel global, ţările industrializate ar trebui să-şi reducă propriile emisii cu 75%.

Pentru a scădea emisiile de gaze cu efect de seră în paralel cu dezvoltarea surselor de energie, lumea are nevoie de tehnologii nepoluante.

Metropolele de mâine ar putea produce o fracţiune din emisiile de astăzi, folosind electricitatea, bateriile electrice şi pilele pe bază de hidrogen.

Electricitatea este însă doar una din căile de distribuire a energiei.

Cheia este dezvoltarea unei vaste reţele de surse de electricitate curată 

Primit prin e-mail, de pe INTERNET.