O LUME BEZMETICĂ - CONDUSĂ DE LIDERI BEZMETICI! kk! (7)

Brăduț Florescu, unul din “vechii” publicității românești, și-a încheiat contractul cu Realitatea Cațavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, și a plecat în Thailanda. Iată ce artcol a scris după ce a plecat.

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.
La noi, chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarket-uri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre, împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, or să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele, şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.
Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.
Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.
Să trăieşti.

NOTA MEA: Iată o dovadă, două, în plus, şi sus şi jos: 

DICŢIONAR: BEZMETIC, -Ă, bezmetici, -e, adj. Fără rost, fără căpătîi; p. ext. zăpăcit, uluit. E slujitor cu credinţă. El n-a umblat bezmetic. (SADOVEANU) (Var.: bezmetec, -ă adj.) - Ucr. bezmatok "(stup) fără matcă".

Articolul exprimă disperarea omului autoexilat sau nu, bezmetic prin lume, bezmeticit de alţi bezmetici. Ieşiţi din uluială, dragii mei zăpăciţi, şi treceţi ori la muncă, ori la luptă, dar, oricum, luaţi-vă soarta în propriile mîini: întemeiaţi sau îngrijiţi o familie, sfinţiţi pămîntul pe unde faceţi umbră şi credeţi în ceva, într-un ideal oricît de mic! E valabil pentru toată lumea. Şi-aşa "orînduiala e crudă şi nedreaptă"... şi n-aveţi de zdrobit decît cătuşele-i!

ing. Savin BADEA

P.S. PRIMESC PRIN E-MAIL:   DUREROS  DE  ADEVARAT , IN  SPIRITUL  CELOR  SCRISE  DAR  SI  MAI  DUREROS  AR  FI  CA  , INTRADEVAR , CONSTIINTELE  UNUI  STELIAN  TANASE ,  EMIL  HUREZEAN , C.T. POPESCU , FIE  EL  SI  MIRCEA  DINESCU ( SA  NE  ADUCEM  AMINTE  ,  TOTUSI : " MIRCEA  FA-TE  CA  LUCREZI " - explicat  atat  de  prost  de  autorul  expresiei - ION  CARAMITRU )  , AR  FI  FOST  " VIRUSATE "  DE  S.O. VANTU  !  SINCER  MA  MIR  PUTIN  MAI  MULT ! P.S.  MIRCEA   CARTARESCU  , O  APRECIA  RECENT  PE  ELENA  UDREA !   O  zi  FRUMOASA  !  CU  RESPECT  PENTRU  ORICE  GANDITI 

Păianjenul

Autor:  Mircea Cărtărescu

Faptul că primii trei sute dintre cei mai bogaţi oameni din România deţin o avere cât un sfert din venitul naţional este o explicaţie majoră pentru situaţia în care se găseşte astăzi România.

O ţară cu un asemenea dezechilibru în repartiţia bogăţiei (sau mai bine zis, a sărăciei) nu poate fi decât extrem de instabilă şi de vulnerabilă. Politic, economic şi moral suntem o ţară bananieră, nu mai trebuie să ne facem niciun fel de iluzii. Interesele economice şi financiare ale îmbogăţiţilor de după Revoluţie, ca şi enorma lor sete de putere au dus la infiltrarea lor în toate structurile care-ar trebui să asigure democraţia. Totul e infestat şi paralizat: parlamentul, justiţia, presa. Ne aflăm în plină Americă de Sud şi trebuie să ne aşteptăm, de-acum, la toate fenomenele legate de acest sindrom.

Nu există hârtie de turnesol mai revelatoare în privinţa acestei stări de fapt ca stenogramele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Ele sunt înspăimântătoare. Mărturisesc că mi s-a făcut rău citindu-le. Ştiam că suntem o peşteră de tâlhari, că totul se construieşte pe hoţie în ţara asta, dar nu credeam că sunt oameni care lucrează, tenace şi sistematic, la subminarea a tot ce mai este cât de cât în picioare. Stenogramele sunt o mărturie a răului în stare pură, conştient de sine şi de ce face, a răului cinic şi contagios. Ele revelează un personaj care-ar părea neverosimil sau ridicol într-un roman: un om pentru care conştiinţa e "rahat la creier", pentru care nu există nici adevăr, nici dreptate. Nu există pentru acest personaj nimic din ceea ce, de milenii, s-a construit cu migală sub numele de umanitate. Viaţa, pentru un asemenea ins, e o luptă obscură de sarcopţi, o orbecăială printr-o mocirlă fără limite. Dacă s-ar mărgini să trăiască în animalitatea asta, în satisfacerea asta de pofte primitive, la adăpostul banilor lui, ne-am îndepărta de el şi l-am lăsa în plata Domnului. Dar, din fundul plasei sale, acest păianjen şi-a întins firele pretutindeni, profitând de slăbiciunea tot mai accentuată a instituţiilor statului. Corupt până-n măduva oaselor şi insensibil la orice principiu moral, el a corupt mai departe conştiinţe în jurul său, a cumpărat oameni vii ca pe sclavi şi i-a folosit cum foloseşti un cleşte sau un pistol. Şi-a recrutat divizii regulate, disciplinate, în stare să întoarcă armele la comandă către aliatul de ieri. A schimbat instituţia presei într-o bandă de zombies fascinaţi de miile de euro primiţi lunar ca soldă pentru un mercenariat ruşinos. A reuşit să creeze oameni pentru care singura busolă e interesul propriu, pe când tot restul e îmbătare cu apă rece. A încercat şi aproape că a reuşit să impună propriul lui preşedinte în fruntea ţării. A creat un trust mediatic manipulativ, în care tonomatele sunt regula de fier, în care reaua-cre dinţă e punctul firesc de plecare.

Ce e şi mai stupefiant pentru mine e că, de fapt, Vîntu nici măcar n-a făcut vreun efort deosebit ca să corupă oamenii în jurul său. Cei mai mulţi politicieni şi jurnalişti abia aşteptau să-i corupă şi pe ei cineva, se rugau să fie corupţi, îl aşteptau pe corupător ca pe un Mesia. Când sunt atâtea suflete de vânzare, cumpărătorul trebuie să apară şi el cumva, de undeva. Am revăzut ţopăiala lui Geoană şi schimbul lui de tricou cu Crin sub oblăduirea lui Vîntu şi-a altora ca el.

Pe de altă parte, îi cunosc personal pe câţiva dintre ziariştii care stau în poziţie de drepţi în faţa lui Vîntu. Cei mai bătrâni sunt vechi securişti aflaţi şi azi în diverse misiuni, îmbogăţiţi peste măsură în ultima vreme. Cei mai tineri sunt din tagma "puştilor fără rahat la creier" comandaţi de Vîntu lui Doru Buşcu. Se pare că nu le-au trebuit chiar ani ca să se formeze. Împreună, şi împreună cu monştrii din Realităţi şi Antene (aşteptăm şi televiziunea primului mogul al ţării), ei au reuşit să distrugă credibilitatea presei româneşti pe cincizeci de ani de-acum înainte.

Prin urmare, mogulii există, tonomatele există, presa este cu adevărat o ameninţare la securitatea naţională. Nu presa în sine, ci presa care există azi, concret, în România. Presa ajunsă armă a oamenilor fără scrupule împotriva statului democratic. Dacă lucrurile vor continua astfel, eu prevăd (fără să fiu prăpăstios de felul meu) nu doar totalul nostru faliment economic, ci şi mari probleme legate de apartenenţa la Uniunea Europeană, poate chiar excluderea noastră din această structură.

Când puterea e imbecilă, iar opoziţia ticăloasă, un alt deznodământ e greu de imaginat.