miercuri, 15 decembrie 2010

PARASTASUL DE 40 ZILE AL POETULUI ADRIAN PĂUNESCU - "REPETABILA POVARĂ"




Marius TUCĂ - copilul lui Adrian PĂUNESCU - veste-şoc! MIRACOLUL IUBIRII. Mare-i opera poetului! Savin BADEA

"Repetabila povară", riscul poeziei politice

Miercuri, 15 decembrie, apare volumul de versuri
10 decembrie 2010
Academicianul Eugen Simion (dreapta) a semnat prefaţa actualei ediţii a "Repetabilei poveri", de Adrian Păunescu 
"Apare, într-o ediţie nouă, «Repetabila povară». Apare, din păcate, postum.
Autorul lui a dispărut pe neaşteptate într-un noiembrie neverosimil de blând şi luminos."
Astfel îşi începe Eugen Simion ple­doaria pentru – poate – cel mai cu­noscut volum al lui Adrian Păunescu. Apreciatul critic literar "radio­gra­fiază" această parte a operei prie­te­nului său de-o viaţă cu luciditate şi candoare, neuitând să reamin­teas­că cititorilor că severul Şerban Cio­cu­lescu vedea în Adrian Păunescu pe "cel mai vrednic urmaş al lui Arghezi".

"Poemul care dă titlul volumului (Repetabila povară)", spune Eugen Simion, "arată performanţele acestui tip de discurs liric pe care marii poeţi ai modernităţii româneşti îl elimina­seră din demersul lor. Adrian Păunescu îl reabilitează şi face programatic o poezie angajată, politică, punându-şi imaginaţia şi ştiinţa lui retorică (remarcabilă) în serviciul istoriei imediate. Cu ce îndreptăţire estetică şi cu ce rezultate? Mulţi critici literari i-au reproşat această opţiune. Adevărul este că, teoretic vorbind, nu putem exclude din câmpul poeziei temele sociale (temele lumii din afară) şi nu putem fi atât de purişti încât să socotim că poezia autentică nu-i posibilă dacă-şi simplifică limbajul şi se adresează marelui public. (...) Recitind poemele din "Repetabila povară", observăm că Adrian Pău­nes­cu şi-a asumat deschis – aş zice chiar: programatic şi patetic – riscul de a face poezie politică într-o vreme în care politica este, după o vorbă mai veche a lui Stendhal, o piatră atâr­nată de gâtul literaturii (în mai pu­ţin de şase luni o îneacă!) şi, tot după vorba lui, politica este ca un po­cnet de pistol în mijlocul unui concert. Păunescu o face de multe ori bine, trebuie să recunoaştem, o scrie uşor şi cu o debordantă pasionalitate. Că nu-şi stăpâneşte imaginaţia şi nu-şi disciplinează totdeauna retori­ca este, iarăşi, adevărat. Lasă versurile să curgă şi pentru o idee pune zece adjective şi douăzeci de nuanţe. E un maestru al repetiţiei şi, indiscutabil, un magician al aglo­merărilor verbale. (...) Unele poeme sunt lungi, explicative, epice (prea epice), cu prea multe determinante, şi pentru a descoperi un vers excepţional, demn de talentul excepţional al lui Adrian Păunescu, trebuie să ai răbdare. Răbdarea, întâi, de a străbate pădurile de imagini şi câmpurile întinse de metafore. Undeva, ascuns, se află, poţi fi sigur, un vers sau două sau chiar mai multe care concentrează ideea şi provoacă sensibilitatea noastră. Îmi vine în minte o reflecţie făcută de Alfred de Vigny: să aruncăm opera în mare – marea multitudinii: Dumnezeu o s-o apuce cu un deget pentru a o conduce spre un port...".

În 1978, scriitorul Eugen Barbu a semnat o destul de... derutantă pre­faţă a volumului "Poezii de până azi" (BPT, Editura Minerva, Bucu­reş­ti), de Adrian Păunescu. Deşi cuvântul înainte era departe de a fi un lung şir de laude la adresa operei de până atunci a poetului, Adrian Păunescu a cerut în mod expres ca aprecierile şi criticile "maestrului pamfletului" să constituie prefaţa cărţii sale. Redăm câteva pasaje în care Eugen Barbu face referire strict la unele poeme din "Repetabila povară".

Şi în poezia de dragoste, Adrian Păunescu e tot un delirant, un retor, un frenetic, profesând un totalitarism fără limită, după cum îl cunoaştem din toată lirica sa. De altfel, acest mod imperativ de a-şi cuceri dragostea este definit chiar de poet:
"Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic/ Pe viaţă şi pe moarte. Fără frică/ Compătimesc pe cei care abdică,/ Dar eu rămân cu mine însumi, schivnic.// Şi de s-ar da şi lumea pe din două,/ Cum hărţi politice o mai arată/ Eu tot voi adora această fată/ Căzută sub cătuşele de rouă.// Eu o iubesc. Vitralii de cenuşă,/ Spre a ne despărţi, se-ntemeiază/ Şi cheia se-nvârte-n uşă/ Singurătate spre a-i da şi groază.// M-au condamnat juraţii mei de gheaţă/ La o iubire silnică, pe viaţă//."

În interiorul acestei mari combustiuni care este dragostea şi pe care poe­tul o trăieşte cu toate fibrele fiinţei sale, rămâne totuşi un sanctuar se­cret, după cum el însuşi mărtu­ri­seşte, un sanctuar în care poetul se simte sin­gur, dovadă a unui egotism puter­nic. Introducând biografia persona­lă în rigorile versului, Păunescu îşi în­găduie inegalităţi artistice, dar poa­te tocmai asta face mai autentică poe­zia sa, tocmai asta îl împinge pe cititor ca martor în tribuna dezbaterilor:

"Să facem focul cu săgeţi tocite,/ Să punem arcuri vechi pe foc să ardă/ Aruncă-n scrum această hale­bar­dă/Pe care o fantomă ţi-o trimite!// Iu­bita mea, nici toamnă nu-i, nici vară/e-un anotimp cleios de isterie/ Eu sunt fantoma ce-ţi trimite ţie/ Armele, pentru că o îngenuncheară/ Dă foc înalt, din toate-aceste arme/ Dospească flăcările-n largul ploii/ Ca semn nobiliar că noi, strigoii,/ Ţinem lumina lumii care doarme/Şi era tocmai vremea vieţii mele/ Când mi-au zdrobit genunchii de podele". ("Vremea vieţii mele")

Păunescu scrie lung, nu mult, spune de două ori ceea ce poate fi spus o dată, faptul de a scrie sonete, este de fapt, o autocenzură, o încercare a puterii, făcută de unul singur. O Niagară de imagini, de impresii, de tunete ca într-un cer de vară, da, asta e spectaculos şi te farmecă la acest poet, el este înainte de toate prin tot ceea ce face un spectacol; el poate fi privit cu mari delicii, dar mai există o condiţie: totul trebuie să respecte regula jocului liric; cum spunea mare critic Călinescu: nu te poţi sătura cu un butoi de miere! Prea multul în artă e la fel de dăunător cu prea puţinul. Frenetic, necenzurat, totalitar, cum am mai scris aici, terifiant, sincer şi teribil în alarmele cu care mereu ne face viaţa mai amară, plin de avertismente ca o Declaraţie a drepturilor omului sau ca un ultimatum, ei, bine, el realizează ceea ce şi-a propus iniţial: să ne turbure, să ne ţină într-o teroare poetică, cu enorme rezultate; dar vai, mai trebuie să respirăm, mai trebuie să ne aducem aminte de o floare plăpândă, să mai vedem şi cerul albastru".
Sursa: JURNALUL NAŢIONAL

Cronicar şi la propria moarte!


REPETABILA POVARĂ

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Versuri Adrian Paunescu - Repetabila povara
de pe http://www.versuri.ro
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns

De-o vecie-i mereu zguduitã de plâns.

Adrian PĂUNESCU
Radio Whisper | RadioWhisper.com

Un comentariu:

  1. Buna Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere