SCRISOARE CĂTRE Vladimir PUTIN - TINERII TREBUIE SĂ ŞTIE - MAI ESTE PUŢIN PÎNĂ LA UN SECOL. ADEVĂR SAU DEZINFORMARE?

Publicat pe 24 dec. 2014

Dezvăluirile din acest documentar pun ȋntr-o lumină nouă cea mai controversată problemă a istoriei româneşti recente.

Subiect tabu pentru români multă vreme, ȋn perioada comunistă dar şi după 1989, documentarul reia istoria tezaurul românesc, având ȋn fundal relaţiile bilaterale româno-sovietice şi româno-ruse, dar şi chestiunea basarabeană.

Este primul documentar tv produs pe această temă, cu mărturiile tuturor părţilor implicate.

Apar preşedinţi de stat, diplomaţi, oamenii politici, istorici din România, Federaţia Rusă şi Republica Moldova, ȋntr-o panoramare completă a tuturor părţilor implicate.

România este singura ţară ex-comunistă care nu a fost vizitată ȋncă de un preşedinte al Federaţiei Ruse. Relaţiile bilaterale au fost dintotdeauna echivoce, problemele Tezaurului şi Basarabiei fiind, din 1917 până astăzi, surse de disensiuni.

Ȋn premieră, ȋn acest documentar fac declaraţii membrii părţii ruse a Comisiei mixte de istorici, Guvernatorul BNR - Mugur Isărescu, preşedintele Republicii Moldova - Nicolae Timofti, apar Traian Băsescu, Vladimir Putin, Mircea Druc, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu.

Sunt prezentate publicului, ȋn premieră, documente din Arhivele Naţionale, obiecte din tezaur necunoscute publicului, sunt revelate informaţii din arhivele de la Moscova, Londra, Washington, Chişinău.

Documentarul este regizat de Marian Voicu, cu contribuţia lui Liviu Iurea, corespondentul TVR la Moscova.

Scenariul şi regia: Marian Voicu
Director de imagine: Ovidiu Mărginean
Montaj: Gabriela Mocanu
Postprocesare sunet: Răzvan Ionescu
Filmări în Federaţia Rusă: Adriana Iurea şi Liviu Iurea
Filmări în Republica Moldova: Andrei Coruţ şi Andrei Boghinschi
Muzică originală: Vlaicu Golcea 

NOTA MEA: Ar fi bine ca tinerii, politicieni şi istorici, să scormonească după adevăr. Pentru ca istoria să fie prezentată corect. În cazul de faţă - şi să ni se înapoieze Tezaurul, iată, peste circa un an se împlineşte un secol întreg. Pînă la urmă, e şi o problemă de etică, de drept internaţional şi de înţelepciune, la cel mai înalt nivel de stat al Rusiei. O problemă de încredere, îndeosebi, o problemă cît se poate de materială... Popoarele sunt întotdeauna prietene! Şefii fac încurcături, neînţelegeri. ing. Savin BADEA
Vezi şi:  VISURILE LUI PUTIN ŞI VISURILE MELE. STATELE UNITE ALE LUMII
Citat din articolul "VISURILE LUI PUTIN...": "România este precaută în relaţiile cu măreaţa Rusie, pentru că se vor împlini în curînd 100 de ani de cînd le-am încredinţat fraţilor şi prietenilor RUŞI "Tezaurul de la Moscova", reîntors parţial în 2 rînduri în Patrie. Dragă Vladimir, am vizitat de multe ori CLOŞCA CU PUII DE AUR (repatriată în 1956) şi am fost fericit să arăt Tezaurul de la Pietroasele fiicei mele, prin anii '80. Astăzi Muzeul de Istorie Naţională este un dezastru şi e-o ruşine naţională indolenţa celor responsabili. Deci încă mai visez să se refacă muzeul. "Unde aştept" să se întoarcă TOT, dar TOT TEZAURUL DE LA MOSCOVA dat României înapoi (pleonasm intenţionat, iertat să fie). Să nu mai pot spune că ne-au furat mai toate imperiile, LA RĂSCRUCEA MARILOR  IMPERII. Marea RUSIE poate face acest gest cultural la care au visat şi Regele nostru şi toţi Preşedinţii României. Dă-mi MIE, dragă prietene Putin, imensa bucurie să-mi văd şi acest vis împlinit. Nici nu gîndeşti ce miracol s-ar produce în relaţiile bilaterale dintre RUSIA şi ROMÂNIA, dintre popoarele rus şi român! Nu ne împiedică nimeni, nici europenii, nici americanii, să fim prieteni, ci numai lipsa de bunăvoinţă din partea Moscovei şi a Bucureştiului. Din această dilemă trebuie să ieşim! Şi încă ceva: fără condiţii, care ar umbri bunăvoinţa. Dă-mi, mie şi Patriei mele, ce nu aparţine nici-unui rus: TEZAURUL DE LA MOSCOVA. Vom găsi acolo pînze de Theodor AMAN şi Nicolae GRIGORESCU, magnifici pictori români, o întrecere de artă peste timp. ing. Savin BADEA". Citiţi şi:

PUTIN ARE DREPTATE - STATELE UNITE ALE LUMII

Reîntoarcerea "Tezaurului de la Moscova" reprezintă una dintre problemele foarte grele pe care i le-am propus, în 1971, lui Nicolae Ceauşescu. Le-a realizat pe toate, mai puţin 2-3... Vreo 2-3 probleme nu mi le-a putut rezolva - cele mai grele - asta, Unirea cu Moldova Sovietică (inclusiv cu partea din Ucraina, de care se fac vinovaţi Molotov şi Hruşciov - în film se observă că s-a străduit să facă ceva), Noua Ordine Internaţională (alţii o numesc Noua Ordine Mondială), în viziunea lui, măcar - în viziunea mea era mult mai amplă, includea dezarmarea generală şi totală şi excluderea sărăciei de pe Planetă) etc. În legătură cu Tezaurul, Nicolae Ceauşescu s-a zbătut mult - discutînd cu toţi şefii sovietici, cu Hruşciov (trimis de Dej), cu Brejnev, Andropov, Cernenco şi Mihail  Gorbaciov, mai ales cu ultimul, cu care a avut şi grele dispute ideologice. Mai lipseau Lenin şi Stalin, dar pe aceştia doi doar i-a citat. La vizita lui Gorby în Bucureşti, la 26 mai 1987, şefii mei m-au delegat în Capitală, să fiu acolo, la mare nevoie, să-mi susţin singur problemele, cererile, să le argumentez... , motivîndu-mi deplasarea pentru o nouă şedinţă cu Armata, la Ministerul Minelor, care nu s-a mai ţinut. Mi-aduc aminte că mă plimbam singur, ca Vodă prin Lobodă, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, în ziua aceea rămas pur şi simplu pustiu, populat doar cu forţele de ordine ale celor doi conducători...
ing. Savin BADEA

1. Tezaurul României - cel mai bine păstrat secret al istoriei. Bruxelles-ul nu vrea ca românii să afle sub nicio forma aceste lucruri.

creare site web

Tezaurul Romaniei este unul dintre cel mai bine pastrate secrete ale istoriei secolului trecut, iar Bruxelles-ul nu vrea ca romanii sa afle sub nicio forma aceste lucruri.

Insa, atat cat a spus cerneala in tratatele de pace din ragazul dintre razboaie, ar fi suficient pentru un cercetator atent ca sa reconstituie traseul aurului, cu totul neasteptat, pe care il veti regasi in cronologia din ancheta pe care am initiat-o.

Studiind problema datoriei istorice a Germaniei fata de Romania de 18 miliarde de euro, am gasit in arhive o conexiune cu totul neasteptata in alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh(1875-1959) scrie in Memoriile sale „DergoldenePflug. Lebensernteeines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti din 7 mai 1918. Iata, raspunsul poate fi gasit, nu exclusiv la Moscova, ci chiar in inima Europei, la Bruxelles.

Daca ne-am afla intr-un roman de Agatha Christie, poate chiar in „Orient Express”,am exclude din start ipoteza ca cele 93.400 kg aur incarcate in vagoane intr-un decor de iarna, ar putea fi, in continuare, la Moscova. Voi demonstra, intr-o serie de articole, care completeaza si duc mai departe datele prezentate aici, povestea reala a traseului Tezaurului: Rusia – Germania –Franta. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca romanii sa o cunoasca.

Problema tezaurului a fost resapata periodic, asemeni unei povesti cu zane, adica fara vreo finalitate concreta, de politicienii Romaniei. Pentru ca suna bine. Pentru ca 90% dintre romani cred ca problema tezaurului este importanta. Pentru ca un secret nu este niciodata suficient de bine ascuns daca asupra subiectului se asterne o tacere absoluta.  Pentru inceput, iata traseul cronologic al istoriei Tezaurului.

23 noiembrie 1916: Capitularea Bucurestilor, Capitala Romaniei, in fata trupelor de ocupatie germana.In zilele urmatoare, Statul Major si Comandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.

12-14 decembrie 1916: Tezaurul este incarcat, la Iasi, in vagoane, cu directia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul Romaniei (o cantitate de 93.400kg aur) detinut sub forma de lingouri, monede diverse si  bijuterii.Porneste catre Moscova al doilea transport cu valorile Bancii Nationale a Romaniei din care, aur efectiv in valoare de doar 574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur). In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, in cele doua transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur.Retineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regasi, cu o precizie uluitoare, in paienjenisul armistitiilor si tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial: transportata de la Moscova la Berlin si apoi in somatia Antantei catre Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.

18 decembrie 1916 (1 ianuarie dupa calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, in Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este urmatorul: ei emit indefinit, pentru a plati soldele si tot restul. Pe masura ce se emite, tezaurul acopera la Berlin in marci. — Eu: „Dar reglementarea cu Romania?”. El (n.r. generalul Petersen, seful delegatiei germane la Bucuresti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administratia germana tiparea moneda in Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul Romaniei, pe care Guvernul roman refugiat la Iasi il evacuase din tara.

5 ianuarie 1917: Banca Nationala e pusa sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, noteaza politicianul roman. Dupa care adauga ca, Banca Nationala a fost redeschisa a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.

5 martie 1917: O alta ordonanta a administratiei de ocupatie anunta ca Banca Nationala a fost pusa sub sechestru si inchisa pana la noi ordine. „Ordonanta vizeaza faptul ca Tezaurul si majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.

6 martie 1917: Liderul conservator afla continutul imputernicirilor semnate de Col. Hentsch, noul sef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie sa se puna  in posesia Bancii Nationale; sunt autorizati sa exercite toate actiunile pe care Banca le poate exercita si sa dispuie de tot avutul Bancii”(…) Spiess crede ca germanii vor sa se puna la adapostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iasi”.

Octombrie 1917: Marea Revolutie in Rusia. Comunistii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul si angajamentul Germaniei cu intentia sa incheie Frontul din Est.

13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotararea de a rupe relatiile diplomatice cu Romania, articolul 3 al acestei hotarari stipuland ca: „Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana”.

3 martie 1918: Rusia si Germania semneaza Tratatul de la Brest-Litovsk, marcand astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel de pe Frontul de Est.

7 mai 1918: Romania semneazaTratatul de Pace de la Bucuresti, un document umilitor,dintre Romania pe de o parte si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de alta parte. Dincolo de cedarile teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Bancii Nationale catre trupele de ocupatie germane. Din interpretarile asupra acestui tratat rezulta ca Romania ar fi renuntat la Tezaur, o data cu documentele referitoare la acesta aflate in custodia BNR. Profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Se pare ca Romania ar fi renuntat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.

27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat in continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de razboi si compensari pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea si sechestrarea averii germane in Rusia. Compensarile in aur facute de Rusia in contul Germaniei se efectueaza, conform tratatului, in doua transe: prima de 42.860 kg aur si a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur.Sunt singurele transe prevazute concret in tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat sa o trimita catre Berlin (circa 245.500 kg aur) si, totodata cantitatile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.

10 septembrie 1918: se efectueaza primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin

30 septembrie 1918: al doilea transport de50.676 kg aur ajunge la Berlin

11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marcheaza infrangerea Germaniei si anuleaza Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german si Tratatul de Pace de la Bucuresti. Conform armistitiului semnat intre Germania, Franta si Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei care au declarat ca-l vor tine in custodie pana la semnarea unui acord de pace. Formularea exacta din armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau romanesc capturat sau in aflat custodia Germaniei”. Este clar ca textul din armistitiu se refera la cele  93.536kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre pastrare, la Moscova).

5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formata din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur) pornesc, in doua vagoane,  pe linia ferata Mainz – Saarbrücken catre caile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez.

ianuarie 1919: In memoriul delegatiei romane de la Conferinta de Pace de la Paris, se arata ca, in ce priveste chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit sa i se ceara Germaniei, ca o categorie de despagubiri, dar dl. Danielopol considera ca faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri si asigurarea lor”.

23 iunie 1919: I.I.C.Bratianu se intereseaza intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Frantei), ministrului francez de Finante Klotz si maresalului Foch daca aliatii au primit de la germani vreo cantitate de aur in contul Romaniei. Raspunsul ministrului francez de finante este negativ.

28 iunie 1919: se semneaza Tratatul de la Versailles, iar Rusia, desi NU participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretentii de despagubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodata inapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie, in baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistitiul din noiembrie 1918.

16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaste Rusia sovietica. Totodata Germania renunta conform art. 2 al tratatului la orice pretentie de despagubire impotriva Rusiei (Atentie: pretentii admise la Brest-Litowsk si anulate ulterior de Aliati) cu conditia ca nici Rusia sa nu despagubeasca tari terte pentru confiscarile si nationalizarile pe urma revolutiei din Rusia.Reamintim ca, initial, Romania a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat initial la Moscova in urma sechestrarii acestuia de catre regimul instaurat de Lenin. Dupa ce tot Germania ar fi trebuit conform tratatelor in vigoare(Tratatul de la Versailles) sa despagubeasca Rusia cu aurul 93.540 kg aur primit dupa Brest-Litowsk, tot Germania indirect renunta conditionat la pretentii de despagubire din partea Rusiei pentru averile confiscate de catre Rusia tarista si bolsevica. Deoarece cele mai mari plasamente de capital din Rusia erau germane, firesc ca Rusia nu ar fi intentionat sa ne restituie tezaurul si sa se oblige din nou la plata fata de Germania cu sumele fabuloase stabilite la Brest-Litowsk . Mai multi delegati ai statelor participante, printre care si Bratianu, condamna acest tratat pentru ca favorizeaza Rusia. A platit cumva Lenin pentru prietenia ruso-germana cu aurul romanesc? Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Maresalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai inversunati adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, pana la Odessa, insa nu scoate nici un cuvant despre restituirea Tezaurului de catre Moscova.

1956: Rusia a trimis catre autoritatile comuniste dinRomania aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnata vreodata din Tezaurul care a luat drumul Moscovei in decembrie 1916. Si, cel mai probabil, singura care mai era depozitata, la acea, data, la Moscova. Daca scadem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns initial la Moscova, in cele doua transporturi, obtinem exact cele 93.540 kgaurcare au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantitatii stipulate in Acordul financiar germano-rus si cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania catre Franta, conform documentelor aferente armistitiului de la Compiegne. Sursa: corectnews.ro

INTERVIU Serghei Golubiţki, jurnalist rus: „Tezaurul României va rămâne la Moscova” 16 martie 2015

2. Serghei Golubiţki este un filolog rus, scriitor, jurnalist şi analist financiar, născut la Chişinău. În articolele sale a scris de mai multe ori despre chestiunea tezaurului românesc, vorbind despre o obligaţiune morală a Rusiei de a întoarce aurul României.

Într-un interviu oferit ziarului Adevărul Moldova, Golubiţki spune că problemele economice cu care se confruntă Rusia acum nu constituie un obstacol pentru a restitui cele 93 de tone de aur României, însă, invocâd şi chestiunea celor 510 de tone de aur spaniol, restituirea nu se va întâmpla niciodată.

Domnule Golubiţki, ce vă leagă acum de Republica Moldova? Ce mă leagă de Moldova? Bună întrebare. Răspund: totul mă leagă! Şi prietenia pe care o duc de mulţi ani cu oameni minunaţi, cum ar fi Vlad Druc, Mihai Poiată şi Anatol Danilişin. Dar şi limba română, pe care o vorbesc mult şi în care citesc. Dar şi geografia: în fiecare an petrec cel puţin trei luni de vară în Moldova. Din punct de vedere emoţional, sunt îngrijorat de soarta Moldovei, de viitorul ei, pe care îl văd doar în unirea cu România.

Aţi scris despre faptul că Rusia are obligaţiunea morală să întoarcă României tezaurul, dar există acum dovezi că acel aur mai există, dar nu a fost risipit? Desigur, tot ce nu a fost întors şi decontat, neoficial, drept despăgubiri pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost pierdut demult. Această risipă, însă, nu are nicio importanţă, pentru că aceste 93 de tone reprezintă o cantitate de aur ridicolă pentru Rusia, chiar şi cu toate dificultăţile economice. Este un pic mai puţin de 3,5 de miliarde de dolari, la costul actual. Aproximativ atât cheltuie Federaţia Rusă într-o săptămână pentru menţinerea cursului rublei şi pentru lichiditatea sistemului bancar. Nu se pune problema dacă aurul a fost cheltuit sau nu, dar dacă există cea mai mică şansă pentru a fi restituit. Când am scris „Aurul românesc”, iar apoi am oferit un interviu pentru un film documentar cu acelaşi titlu, care a apărut acum un an, am exprimat îndoieli serioase că există măcar şanse efemere pentru restituire. Acum pot spune cu siguranţă - aurul nu va fi întors niciodată. Cu Putin sau fără, niciodată.

Unii istorici ruşi susţin că, în conformitate cu arhivele României socialiste şi caietelor lui Ceauşescu, cel puţin 80% din aurul românesc a fost repatriat României în anii 1948-1949, iar restul a fost decontat în anii 1946-1948 drept reparaţii pentru daunele cauzate de România Uniunii Sovietice în război. Este o propagandă, o legendă sau repatrierea a avut loc în realitate? Permiteţi-mi să vă pun o întrebare: câţi dintre cititorii voştri cunosc despre chestiunea aşa-numitului „aur spaniol”? Mai bine spus, „Aurul Moscovei”, aşa cum este numită în Spania (Oro de Moscú). În 1936, la începutul războiului civil, Spania a trimis în Uniunea Sovietică 510 tone de aur, constituind 73% din totalul stocurilor Spaniei. La banchetul organizat de Biroul Politic cu ocazia acestei tranzacţii de succes, Iosif Visarionovici Stalin a declarat bucuros colegilor de partid: „Spaniolii nu îşi vor mai vedea aurul ca pe propriile urechi”. Aşa s-a şi întâmplat. Nu, URSS nu a furat nimic de la spanioli. Pur şi simplu, în schimbul aurului, bolşevicii au început să furnizeze republicanilor arme şi muniţii pentru „lupta împotriva fascismului”, dar la preţuri atât de exorbitante, încât după un an, republicanii spanioli nu mai aveau cu ce plăti - toate 510 tone au acoperit livrările de armament. În 1937, Spania a suferit o criză financiară teribilă: banii s-au depreciat la nivelul hărtiei igienice, preţurile au crescut de 15 ori. De ce? Pentru că ţara nu a mai avut rezerve de aur, care ar permite menţinerea pe linia de plutire a valutei. Criza financiară a fost unul dintre motivele cheie pentru care republicanii au pierdut sprijinul poporului. Ca urmare, fasciştii au preluat puterea în 1939. De ce vă povestesc asta? Pentru că toate „decontările”, „despăgubirile”, „reparaţiile” sunt o consecinţă. Iar cauza este transferul aurului românesc Rusiei pentru a fi păstrat în siguranţă. Transmiterea a avut loc în baza unor relaţii de încredere. În opinia mea şi potrivit sistemului meu de valori, orice procedură de acest tip trebuie să aibă un singur deznodământ - întoarcerea bunurilor tranferate în baza unor relaţii de încredere. Iar apoi pot fi prezentate facturile pentru reparaţii, despăgubiri. De ce? Acest fapt l-am şi accentuat în articolul meu: pentru că înşelând pe cei care ţi s-au încredinţat (anume aşa se numeşte asta) este cea mai teribilă crimă în sistemul de valori creştin. În „Divina comedie” a lui Dante Alighieri aceşti oameni se află în ultimul cerc al iadului, cel mai straşnic: corpurile lor stau îngheţate în lacul glaciar Cocyte, iar diavolii le rod craniile.

Luând în vedere problemele economice existente, ar părea absurd ca Rusia să întoarcă peste 90 de tone de aur cuiva. Problemele economice ale Rusiei nu au nicio relevanţă în chestiunea „aurului românesc”. Am spus, este vorba despre o sumă ridicolă pentru Rusia, indiferent de criza economică în care s-ar afla. Dacă vă aduceţi aminte, înainte de revoluţia ucraineană, Rusia a cumpărat datoriile Ucrainei ce constituiau cam aceeaşi sumă - trei miliarde de dolari. A cumpărat datoriile în schimbul loialităţii lui Ianukovici. Chiar acum, Rusia a redus ratele dobânzilor la credite pentru Cipru, de la 4,5% la 2,5%, şi a restructurat 2,5 miliarde de euro din datoriile Ciprului. A făcut-o dintr-o generozitate a sufletului! În schimbul loialităţii. Pentru această generozitate vor plăti cetăţenii Rusiei, contribuabilii. Nu este vorba de economie, ci de geopolitică.

Ideologul lui Vladimir Putin, Aleksandr Dughin, a afirmat că atunci când România va deveni prieten al Rusiei, atunci românilor li se va întoarce şi tezaurul şi Basarabia. Cum apreciaţi această abordare? Privind la exemplul Ciprului şi al Ucrainei din perioada apusului lui Ianukovici, aş spune că cuvintele lui Dughin au un oarecare temei teoretic. Însă numai teoretic. De ce? Fiindcă România s-a aflat mai bine de 40 de ani sub sfera de influenţă a URSS, iar semnarea Pactului de la Varşovia a constituit vârful loialităţii faţă de URSS, nu-i aşa? Acest fapt nu a schimbat nimic, chiar dacă relaţiile de prietenie au fost construite pe linie de partid şi idiologie! Dar la ce ne mai putem aştepta de la epoca postsovietică, în care interesele mercantile primează? Priviţi cum se chinuie Ucraina, încercând din răsputeri să stoarcă de la Statele Unite şi Uniunea Europeană măcar nişte mărunţiş pentru salvarea economiei naţionale! De un an sărmanii se lovesc ca peştii de gheaţă, având un rezultat mizer şi ruşinos (pentru SUA şi UE). Nimeni nu va întoarce nimic. Spre regretul meu. Cred că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face România este să uite această poveste ca pe un vis urât şi să tragă concluziile de rigoare pe viitor. Citeste mai mult: adev.

ro/nlaiui