marți, 14 august 2012

CVORUMUL ESTE NECONSTITUŢIONAL ŞI ANTIDEMOCRATIC - A FOST INTRODUS FORŢAT PE RUTA BĂSESCU - ANTONESCU LA PRESIUNILE CURŢII CONSTITUŢIONALE, A UE ŞI SUA. MAI TREBUIE SĂ INTERVINĂ ŞI IZRAELUL, CA BEZMETICEALA SĂ FIE MAXIMĂ. ĂIA CU "MOIAŢI ŢI-S POZMAGII?" AU FOST ÎNDEMNAŢI SĂ STEA LA UMBRĂ!

Indiferent de participarea la urne
Băsescu poate fi demis cu majoritate simplă

Legea referendumului validată de CCR este posibil să nu fie utilizată pe 29 iulie. Conform Constituţiei, preşedintele este obligat să o promulge în 20 de zile. În acest caz, referendumul se desfăşoară conform OUG 41/2012, care nu stabileşte un prag de participare la urne.
CCR s-a pronunţat, dar legea nu va intra în vigoare
Curtea Constituţională a decis că art. 10 din Legea referendumului promovată de USL este constituţional. Articolul prevede: „Demiterea preşedintelui este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritateavoturilor valabil exprimare”. Nu ştim din ce raţiuni, judecătorii CCR au adăugat şi formularea „referendumul este valabil dacă la el participă jumătate plus unu din alegătorii prezenţi pe listele electorale”. Pentru că legea USL nu modifica şi art. 5 (alin. 2) din Legea referendumului promovată de PDL, care prevede exact acelaşi lucru.
Cu toate acestea, varianta art. 10 din legea care a fost la CCR nu va fi în vigoare la data desfăşurării referendumului. Pentru simplul motiv că preşedintele interimar are dreptul constituţional fie să retrimită legea la Parlament spre reexaminare, fie să o promulge peste 19 zile.
În aceste condiţii, referendumul se va desfăşura sub incidenţa OUG 41/2012, singurul act normativ aflat în vigoare. Conform acestei ordonanţe, art. 10 arată astfel: „Prin derogarede la art. 5 (2), demiterea preşedintelui este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”.
Derogarea de la art. 5 (2) înseamnă exact eliminarea cvorumului de participare de 50% plus unu din alegătorii de pe listele electorale. Deci, conform OUG 41/2012, nu este obligatoriu ca preşedintele să fie demis cu cca. 4,5 milioane de voturi, cum susţin, fără să cunoască legislaţia, anumite medii de informare.
Caruselul legislativ privind referendumul
Din legea referendumului, în materie de demitere a preşedintelui României, contează practic două articole: 5 (2) şi 10. Cele două articole au fost modificate şi răsmodificate. Vă prezentăm o situaţie cronologică a intrării în vigoare şi a abrogării celor două articole.
1. Valabilitate până la data de 4 iulie 2012
Art. 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unudin numărul persoanelor înscriseîn listele electorale permanente (OUG 103/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 656 din 2 octombrie 2009)
Art.10: Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale. (Legea 62 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 12 aprilie 2012.
- Referendumul este valabil dacă participă 50% + 1 din alegătorii cu drept de vot – cca. 9 milioane de oameni; Preşedintele este demis cu 50% + 1 din voturile alegătorilor de pe listele electorale – cca. 9.milioane de voturi.
2. Valabilitate din data de 5 iulie 2012
Art.5 (2) -
Art. 10: Prin derogare de la art.5 (2), demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum. (OUG 41 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 452 din 2012)
- Referendumul este valabil indiferent de câţi cetăţeni participă la urne: Preşedintele este demis cu 50% + 1 din voturile participanţilor la urne – nu se poate estima.
Ce se întâmplă cu Legea care a trecut de CCR
Legea de modificare a art.10 - Demiterea preşedintelui este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritateavoturilor valabil exprimare - NU este în vigoare în acest moment. Legea urmează să revină în Parlament şi să fie ajustată de Senat şi Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară. Sesiune extraordinară care ar putea avea loc săptămâna viitoare. Să presupunem că legea va fi adaptată la cerinţele CCR şi adoptată pe 17 iulie. Urmează, conform legislaţiei în vigoare, să rămână în Parlament 2 zile, pentru o eventuală sesizare de neconstituţionalitate. Dacă nu va fi atacată la CCR de vreo formaţiune politică, pe 19 sau 20 iulie va fi trimisă la promulgare la Palatul Cotroceni. Preşedintele Crin Antonescu are trei opţiuni constituţionale:
1. are termen de 19 zile să promulge legea;
2. o poate retrimite Parlamentului spre reexaminare;
3. o poate contesta la Curtea Constituţională.
În variantele 2 şi 3, legea nu va fi în vigoare în ziua referendumului; în varianta 1, legea intră în vigoaredoar dacă este promulgată până în ziua de 26 iulie.
Ce spun juriştii
Marton Arpad (deputat UDMR – specialist în materie de reglementări legislative):
„La momentul la care vorbim – marţi 10 iulie – în vigoare este un singur act normativ: OUG 41/2012. În cazul în care intră în vigoare legea care a fost la CCR, aceasta devine cronologic ultima apărută şi dacă există prevederi similare cu prevederi din OUG 41, atunci forţă legislativă vor avea articolele din ultima lege. Concret, va avea forţă legisltivă art. 10 din legea care a fost la CCR. Dar depinde cum va fi modificat în Parlament”.
Augustin Bolcaş (fost deputat – actualmente avocat): „Procedurile legate de referendumul din 29 iulie au demarat din momentul în care s-a votat suspendarea lui Traian Băsescu în Parlament. Adică din seara de 5 iulie 2012. Procedurile au demarat sub OUG 41/2012. Orice altă lege nu poate guverna procedurile legate de referendum. De asemenea, tot ce se va scrie în motivarea CCR nu poate influenţa OUG 41/2012. Ce a judecat CCR este valabil doar pentru respectivul act normativ, nu şi pentru OUG41, pentru că este un alt act normativ, chiar dacă vizează acelaşi sediu al materiei”.
Constituţionalist independent (a solicitat să nu i se publice numele): „Referendumul din 29 iulie a.c., este reglementat de OUG 41/2012. Orice alt act normativ – şi aici mă refer la legea declarată constituţională de CCR – care intră în vigoare până la data de 29 iulie nu va fi operabil decât pentru viitor. Sau, ca să fiu mai pe înţelesul tuturor, la un viitor referendum de demitere a unui preşedinte. Pentru că o lege care ar intra în vigoare în intervalul 5 iulie – 29 iulie ar schimba regulile în timpul jocului, ca să mă exprim în termen populari”.
UPDATE: MAI confirmă ce a scris cotidianul.ro
La puţine minute după ce judecătorii Curţii Constituţionale au declarat legea USL de modificare a art. 10 din legea referendumului constituţională, s-a creat o uriaşă confuzie în mediile de informare. Cu excepţia cotidianul.ro, toată presa a interpretat că demiterea preşedintelui este valabilă dacă la urne participă jumătate plus unu din numărul alegătorilor cu drept de vot. Adică cca. 9,1 milioane de alegători. Evident, şi oficialii PDL au marşat pe această temă. Toată lumea a ignorat că legea care a trecut de CCR nu este în vigoare şi că referendumul se desfăşoară conform prevederilor OUG 41/2012, care este un act normativ distinctiv faţă de legea judecată marţi dimineaţă la CCR.
Marţi după-amiază a venit şi confirmarea oficială a ceea ce a scris cotidianul.ro.
Ministrul delegat pentru administraţie, din MAI, Victor Paul Dobre, a declarat următoarele în cadrul unei conferinţe de presă: "Vreau să fiu foarte clar şi precis: Ministerul Administraţiei şi Internelor, toate instituţiile implicate, Guvernul României nu pot organiza consultarea decât în conformitate cu legislatia în vigoare, adica Legea 3/200 corectată şi modificată prin Ordonanţa 41/2012. Restul sunt comentarii”.
Reiterăm principala prevedere a OUG 41/2012: Prin derogare de la art.5 (2), demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.
Această prevedere înlătură condiţia de valabilitate a referendumului – participare la urne 50%+1 – şi stabileşte că preşedintele poate fi demis cu majoritatea simplă (50% +1 din cei care participă la urne). Adică, dacă la urne participă 3 milioane de alegători, preşedintele poate fi demis cu 1.500.001 voturi.
Accesări: 17161
Lucian Gheorghiu
Publicat Marţi, 10 iulie 2012
SURSA: COTIDIANUL.RO 

STATELE UNITE ALE LUMII - IMPOSIBILUL DEMITERII ES...

CCR a vorbit. O fi bine, domnule Basescu? (Opinii)

   
CCR a vorbit. O fi bine, domnule Basescu? (Opinii)
Ar fi trebuit ca lucrurile sa fie simple. Ce scrie la lege, aia spunem. Din foarte multe motive, insa, viata judecatorilor Curtii Constitutionale nu a fost deloc simpla dupa anuntarea rezultatelor oficiale ale referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu.
Atunci puteau transa rapid problema, invalidand referendumul pe motiv de lipsa de cvorum. Nu s-a intamplat. Au dat o luna Guvernului, organizatorul referendumului, pentru a "actualiza listele electorale permanente". Ce inseamna asta?

In primul rand ca au judecat in spiritul legii mai mult decat in litera ei. Dupa ce tot ei stabilisera pragul electoral, in ciuda recomandarilor Comsiei de la Venatia, dar potrivit sensului initial pe care legea referendumului l-a avut in Romania de la promulgarea ei in 2000, judecatorii CCR nu au mai avut curajul sa spuna clar si rapid ca 7,4 milioane de voturi pentru demitere nu sunt suficiente, dar conteaza absenta celorlalti. Ar fi putut sa o faca, ar fi avut legea de partea lor.

In momentul acela, insa, a intervenit judecata in spiritul legilor. Peste care apoi s-a infiltrat si judecata politica. Determinant a fost raportarea la realitate. Pentru ca in ultimii ani stirile legate de scaderea dramatica a numarului romanilor au fost tot mai multe, ajungand inevitabil si la urechile si constiinta judecatorilor, acestia au luat in calcul si au judecat si in functie de "realitatea" actuala. Gandindu-se, probabil, ce ar putea reprezenta o invalidare de astazi a referendumului peste cateva luni, intr-o iarna grea sa ne imaginam, cand INS ar fi anuntat ca, in realitate, nu suntem mai multi de 15-16 milioane de romani cu drept de vot.

Si asa s-a ajuns ca CCR sa dea Guvernului mult timp, o luna si jumatate, riscand sa arunce tara si mai rau in haos prin mentinerea incertitudinii, pentru "actualizarea listelor". S-a intamplat insa ca presedintelui suspendat sa i se para prea mult time-out-ul pe care si l-au luat judecatorii si a facut presiuni din fundul curtii catre judecatorii Curtii sa decida mult mai repede rezultatul si nu pornind de la actualizarea listelor, ci de la listele electorale permanente actualizate inainte de data anuntarii organizarii referendumului.

Surprinzator, dupa interventia presedintelui suspendat din fundul curtii, in numele presedintelui CCR, dar fara semnatura sa si fara o intalnire prealabila a membrilor, Curtea Constitutionala trimite o "erata" (fara motivatie) Guvernului, care schimba radical prima sa decizie si care spune ca s-a inteles de fapt totul gresit. Nu e nevoie de "actualizarea listelor", ci de "listele electorale permanente actualizate". Exact lucrul pe care il ceruse si presedintele suspendat.

Ieri insa doi dintre judecatorii Curtii au vorbit. Unul a spus ca "scrisoarea - erata" e ilegala, celalalt i-a cerut presedintelui CCR convocarea Plenului Curtii intru rezolvarea problemei, pentru ca ei nu au avut cunostinta de noua decizie luata in numele lor, dar fara stiinta lor. Si de aici s-a declansat al doilea haos. Inainte ca judecatorii sa vorbeasca, aparusera deja tot felul de informatii despre o scrisoarea a aceleiasi Curti Constitutionale trimisa direct Comisiei de la Venetia, in care judecatorii se plangeau de presiunile uriase si amenintarile la care sunt supusi din partea Guvernului Ponta.

Paradoxal si mai absurd decat orice si-ar putea imagina insa un european linistit de prin Occident, presiunile cele mai clare si exacte venisera dinspre curtea presedintelui suspendat, de la Traian Basescu si de la Monica Macovei care criticasera in termeni ce nu pot fi reprodusi aici actiunile si membrii CCR. Cu surprindere insa aflam ca presiunile la care se refereau judecatorii erau cateva declaratii de-ale lui Crin Antonescu de prin primavara si unele stiri peste care judecatoarea Motoc se izbise probabil pe Facebook, in timp ce era preocupata sa dea mesaje in cheie din sedintele Curtii.

Pentru ca haosul sa fie total, toate aceste lucruri se petrec in timp ce judecatorii CCR si-au luat concediu si se odihnesc in asteptarea unei transari politice a sortii referendumului. Prin balbaiala lor si amanarea aproape nedefinita a unei decizii clare, prin chineza pe care o vorbeste ca institutie, CCR se plaseaza singura sub tirul pasiunilor si influentelor politice. Pentru ca le-a fost frica sa aplice litera legii, pentru ca au diluat spiritul ei in absurdul politicii si haosul din administratia care nu cunoaste realitate si, nu in ultimul rand, pentru ca se lasa influentati si amenintati, judecatorii Curtii s-au plasat singuri intr-o situatie imposibila din care nu vor putea iesi usor.

In conditiile astea, nu m-ar mira sa aud ca vor chema si Europa in ajutor. Sau, dimpotriva, asa cum am auzit din gura unei judecatoare imediat dupa anuntarea rezultatelor, am putea sa ne asteptam sa anuleze cu totul referendumul. Pana sa aflam vointa carei majoritati o reprezinta votul celor 7,4 milioane de romani si ce inseamna 8,5 milioane prezenti la urne, sa nu ne facem iluzii decizia CCR va mai multumi pe cineva, indiferent care ar fi ea. Pentru ca nimeni nu va mai avea incredere in sentinta unei astfel de institutii care vorbeste in chineza intr-o piesa mai absurda decat teatrul lui Ionesco. 
SURSA: ZIARE.COM

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu