APA TRECE, PIETRELE RĂMÎN!

Apa trece, problemele rămân
de Ioan GROŞAN

Reţeaua hidrologică a ţării este deficitară din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor.

Un amic hidrolog îmi spunea zilele acestea cu amărăciune că, la limită, nu numai râurile mari (Prutul, Siretul, Someşul etc.) constituie cel mai teribil pericol pentru localităţile înşirate de-a lungul albiilor lor, ci întreaga reţea hidrologică a ţării este total deficitară din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor; fiindcă - îmi zicea amicul - dacă râurile mari ar putea fi în câţiva ani (în câţi - mi-a fost şi frică să-l întreb) îndiguite, zăgăzuite pe tot parcursul lor, de râurile mici, de văi, pâraie şi pârâiaşe nu se ocupă nimeni.

Ioan Grosan

Or, s-a văzut că la o rupere de nori tocmai acestea din urmă fac prăpăd, transformându-se peste noapte din firicele insignifiante de apă în torente ucigaşe. Şi ce-ar fi de făcut? Ce nu s-a făcut nimic - mi-a răspuns amicul - în ultimii douăzeci de ani: să se întocmească un plan coerent, imediat pus în aplicare, de regularizare a tuturor apelor României: păi n-avem noi atâţia specialişti „La Ape", printre care şi un fost preşedinte de ţară?
O utopie, cred. Ca planul să aibă succes, ar trebui reîmpădurite şi miile de hectare de pădure devalizate mai ceva ca „Bancorex"-ul. Jaful de lemne (unul dintre ele) pe care l-am văzut deunăzi pe Valea Vaserului, în Maramureş, nu va putea fi stins în zeci de ani.
Peridocurile încărcate circulă pe-acolo pe trasee inaccesibile maşinilor Poliţiei, iar dacă se dă alarma că jos în vale sunt controale, buştenii sunt pur şi simplu aruncaţi în albie, de unde, mai târziu, sunt recuperaţi cu utilajele sofisticate ale „particularilor". Unde mai pui că nu toţi poliţiştii sunt uşi de biserică...
Admirabilele teledonuri, strângerea de alimente, îmbrăcăminte, materiale de construcţii pentru sărmanii sinistraţi nu fac decât să ne aducă aminte de coşmarul periodic pe care aproape aceiaşi oameni îl trăiesc cam din doi în doi ani. Iar spaţiul mioritic (deal-vale-inundaţie, deal-vale-inundaţie) este încă o dată unul al resemnării noastre.
P.S. - Multă lume s-a întrebat de ce preşedintele Traian Băsescu a apărut atât de târziu în zonele calamitate. Probabil fiindcă risca să înlocuiască baia de mulţime cu una de nămol. Un nămol furnizat chiar de oameni.

NOTA MEA: În 1975, cu ocazia unui concurs de idei, fără premii, pentru preîntîmpinarea CRIZEI ENERGETICE MONDIALE,  încurajat de Directorul nostru, "BARONUL" Jean POPESCU, am propul împînzirea României cu MICROHIDROCENTRALE pe toate rîurile ţării, mari şi mici, acolo unde este o cît de mică denivelare. Chiar legate la sistemul hidroenergetic naţional sau nu. Statul Socialist a încurajat ideea, dar s-au realizat puţine microhidrocentrale, după proiecte tip, pe diverse puteri, mai ales pe Olt, la sud de Rîmnicu Vîlcea.  Măsurile aplicate în China, pe atunci, au dat roade.

O microhidrocentrală presupune în amonte de ea un lac de acumulare, oricît de mic, dar lac şi o scurgere de preaplin şi pentru ocolire a căii spre turbine. Golirea lacului, înainte de sezonul ploios, la desprimăvărare etc., poate salva satele de munte de inundaţiile pricinuite de "micile" torente. Ne alegem şi cu electricitate şi cu stavilă înaintea puhoaielor. 

Canalizarea tuturor cîmpiilor româneşti este a doua soluţie. Ultima soluţie rămîne, totuşi, îndiguirea, dar care e doar o "frecţie la un picior de lemn", dacă nu se fac MICROHIDROCENTRALE CU LACURI DE ACUMULARE ŞI CANALELE PENTRU IRIGAŢII.

Aşa-i, Domnule inginer Ion ILIESCU, specialist în APE?

Cu drag, ing. Savin BADEA, viitorul Preşedinte ales al ROMÂNIEI.
Vezi şi:

MIERE DE VIESPI