CRAIOVA - "UN VEAC DE SINGURĂTATE"

ISTORIA CRAIOVEI (1717-1828) (fragment)

ŢARA LUI PAPURĂ VODĂ...
PE VREMEA LUI PAZVANTE CHIORUL...

Vezi şi:

CRAIOVA - VREMEA HAIDUCILOR

1717 Proteste împotriva primului domnitor fanariot

Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat în 1716. Exploatarea fiscală crescută sub fanarioţi, priva boierimea craioveană de libertatea mişcării în administraţia şi economia ţării. Reacţia violentă a lui Nicolae Mavrocordat ascute conflictul între boieri şi domn, iar boierii craioveni se manifestă deschis. Situaţia devenise explozivă, în pragul conflictului armat.

1718 Pacea de la Passarowitz, Craiova sub dominaţia habsburgică

Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718 s-a încheiat între Imperiul Otoman pe de o parte şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la Požarevac, Serbia (cunoscut atunci sub denumirea germană Passarowitz). Tratatul reflecta situaţia militară existentă în urma luptelor dintre turci şi austrieci, cu excepţia Olteniei. Cum s-a ajuns la această situaţie bizară, ca tucii să cedeze un teritoriu care nu făcea parte din Imperiul Otoman, nu era al lor şi nu-l pierduseră prin luptă? Răspunsul constituie cea mai ruşinoasă pagină din istoria Craiovei. Boierii craioveni făceau de câtva timp afaceri importante cu austriecii, în ciuda monopolului comercial turcesc, care nu prea funcţiona în Oltenia. Afacerile prosperau, deoarece austriecii şi transilvănenii plăteau mai bine. Astfel, turme mari de bovine, ovine, porcine, cantităţi importante de cereale, sare şi felurite produse agricole luau drumul Imperiului Habsburgic, în special spre Transilvania. Nemulţumiţi de imixtiunea lui Nicolae Mavrocordat în afacerile lor, boierii craioveni şi-au folosit toate legăturile pe care le aveau la Istanbul pentru a determina alipirea Olteniei la Imperiul Habsburgic. Această pagină ruşinoasă a afectat indirect bucovinenii, care au plătit ulterior, în 1775, nevinovaţi şi fără să ştie motivul, acest precedent datorat trădarii şi dorinţei de îmbogăţire a boierilor craioveni, care în 1718 salutau, entuziaşti, venirea austriecilor. Numai că venirea austriecilor n-a adus nimic bun şi a înrăutăţit considerabil situaţia poporului prin creşterea impozitelor. Banul şi boierii craioveni şi-au văzut ameninţate privilegiile de către austrieci. Autorităţile austriece au reorganizat justiţia prin trecerea proceselor penale sub controlul lor, în timp ce banul putea judeca doar hoţii şi infractorii. Nemulţumirea populaţiei era provocată de caracterul militar al exploatării, precum şi de colectarea veniturilor provinciilor în vistieria Curţii Imperiale. Oamenii vedeau în orice uniformă militară străină un inamic şi o ţintă, iar majorarea dărilor a dus la refuzul de a achita contribuţia fiscală şi de a presta clacă. Situaţia fu agravată şi pe fondul transformării teritoriilor româneşti în teatru de război între Imperiul Austriac, Rusia şi Imperiul Otoman. Astfel, din cauza tentativei habsburgilor de a instaura în Oltenia o administraţie proprie, susţinută militar, şi transformarea ei într-o provincie imperială, alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putură realiza timp de secole, se dezvoltă o puternică mişcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societăţii, de la ţărani şi micii meseriaşi până la comercianţi, mica şi marea boierime. Austriecii au încercat şi convertirea la catolicism a populaţiei. Au construit o catedrală catolică la Craiova. Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcţia fusese terminată.

1726 Destituirea banului Gheorghe Cantacuzino, Vremea haiducilor

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, cunoscînd o adevărată explozie, devenind o modă. Tradiţia populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu îşi găseau o fată, nefiind consideraţi bărbaţi dacă nu ucideau un soldat imperial. Din aceasta perioada provine expresia de "neamt cu coada", personaj ce apare pana in prezent in povestiri semi-fantastice perpetuate oral in mediul rural oltenesc. Desi sensul expresiei este neclar povestitorilor, e cert ca termenul desemneaza soldatul austriac, a carui uniforma prevedea portul unei cozi lungi, impletite, lasata pe spate de sub tricorn. In urma furtului taxelor strînse de imperiali în care au fost implicate cetele de haiduci ale lui Pavel Lotru, Radu Ursan şi Neagu Papură, administraţia austriacă l-a destituit pe Gheorghe Cantacuzino, banul Craiovei. Când banul este destituit, boierii din Craiova încep acţiunile de împotrivire faţă de administraţia habsburgică. Sînt obsturcţionate toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a impune administraţa lor. Ofiţerii austrieci trimit numeroase sesizări împăratului prin care se plîngeau că sînt depăşiţi de evenimente, că populaţia atacă, fără veste, soldaţii, îi dezarmează, îi batjocoreşte şi (românii) sînt foarte obraznici. Cetele de haiduci au jufuit şi moşiile boierilor din jurul Craiovei şi au împiedicat expediţia întreprinsă de trupele otomane spre Craiova apoi spre Cozia. Haiducii se dovedeau mai puternici decît trupele austriece.

1733 Masacrarea garnizoanei austriece

1773, Ajunul crăciunului, la hanul Puţureanu de lîngă fîntîna Purcarului, un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, ameţit de aburii alcoolului, agresează verbal mai multe femei, se pare că una dintre ele ar fi avut legături cu haiducii sau cu anturajul banului. Totul degenerează într-o bătaie între soldaţii care îl însoţeau şi românii de la mesele din jur. Soldaţii au reuşit să sară de la o fereastră, proferînd jigniri la adresa românilor şi incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit şi trimis la carcera garnizoanei austriece. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil instigată de oamenii banului şi de haiduci, populaţia Craiovei se adună înarmată în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Comandantul garnizoanei refuză, izbucnesc focuri de armă de ambele părţi şi austriecii se refugiază, din faţa mulţimii, în clădirea garnizoanei. După două-trei ore de ostilităţi, clădirea garnizoanei este incendiată, majoritatea celor 375 de soldaţi pierind în flăcări şi datorită surpării acoperişului, cei care au reuşit să scape din clădire şi din calea gloanţelor au fost prinşi şi linşaţi de populaţie.
După acest incindent, cel mai grav, dar care făcea parte dintr-un lung şir de experienţe nefaste, austriecii au realizat că trupele lor nu reuşesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiţi, la locuri de popas, hanuri, crâşme, locuri strâmte. În ianuarie 1734 , austriecii au hotărât să retragă cea mai mare parte a trupelor şi să angajeze mercenari din rândul populaţiei din zonă, pentru prinderea haiducilor. A fost actul de naştere al pandurilor olteni. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neaşteptată, mulţi haiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alţi haiduci, nici un haiduc nu a fost prins. În fruntea acestor panduri era un personaj controversat, Neagu Papură, nimeni altul decît unul dintre principalii autori ai furtului de la Drăgăşani care îi costase atît de scump pe austrieci.

1735 Oraşul în mîinile haiducilor

Nemulţumiţi de ineficienţa pandurilor, austrecii au refuzat, în vara lui 1735, să-i mai plătească pe panduri. În luna octombrie 1735, sătui să mai aştepte simbriile care nu mai veneau, pandurii se hotărăsc să-şi facă singuri dreptate şi împreună cu mai multe cete de haiduci intră în Craiova, jefuiesc şi torturează cei cîţiva membri ai administraţiei austriece rămaşi, apoi jefuiesc şi incendiază mai multe case boiereşti. Unii boieri aveau oameni înarmaţi care îi pazeau, alţii doar servitori. Se auzeau împuşcături în mai multe zone ale oraşului. Nimeni nu are curajul să preia funcţia de ban al Craiovei de teama haiducilor. Se instalează haosul, profitînd de prezenţa haiducilor, mulţi hoţi se dau drept haiduci şi pradă magazinele şi prăvăliile de tot felul din centru, tarabele negustorilor sînt răsturnate, mulţi boieri fug din oraş. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaţionale. S-a creat un vid imens de putere în Craiova şi în toată Oltenia.

1735-1770 Ţara lui Papură Vodă

În 1735 în Craiova mai existau doar 836 de familii, numărând în jur de 4 000 locuitori. Ţara Românească nu putea revendica Oltenia pentru că aparţinea Imperiului Habsburgic, iar după 1739, domnitorii fanarioţi n-au avut puterea necesară să se impună fără aprobarea oltenilor. Turcii erau încolţiţi de ruşi şi austrieci, s-au mulţumit să întărească paza cetăţilor de la Dunăre de teama atacurilor şi jafurilor haiducilor. După un puseu de violenţe care a durat cîteva luni, societatea caioveană şi-a găsit un echilibru. Boierii au reuşit să-l convingă pe acelaşi Neagu Papură să conducă o miliţie a pămîntului pentru a potoli atacurile haiducilor şi hoţilor. De la acest Neagu Papură a rămas expresia "Ţara lui Papură Vodă" care a depăşit de mult aria Craiovei sau Olteniei, intrînd în folclorul naţional cu sensul peiorativ, de ţară fără stăpîn, unde legile nu mai există. Neagu Papură este un personaj controversat, iniţial a fost haiduc, apoi i s-a pierdut urma, nu se ştie cum de tocmai el s-a oferit să fie pandur în slujba austriecilor şi care au fost relaţiile sale cu haiducii din noua sa funcţie, dacă nu a vrut sau nu a putut să-i prindă, dacă a fost implicat în masacrarea garnizoanei austriece şi dacă a jefuit şi atelierele meşteşugarilor din centru. Mulţi au susţinut că, în acele zile, ar fi jefuit şi multe ateliere şi prăvălii. După cîteva luni, a fost înlocuit de boieri şi a luat iar drumul codrului. Poate paradoxal, fără sistem legislativ dar şi fără tributuri şi taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioţilor de la Bucureşti, viaţa majorităţii populaţiei s-a îmbunătăţit, astfel se explică şi perioada destul de lungă (35 de ani) de relativă independenţă. Boierii au asuprit mai puţin ţăranii de frică că şi-ar putea face singuri dreptate. Comercianţii şi boierii şi-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori. Bănia Craiovei n-a reuşit să instituie un sistem legislativ aşa că procesele şi judecăţile au dispărut, diferedele se rezolvau "la mica înţelegere" sau prin forţă, cîteodată se invocau legi ale pămîntului şi obiceiuri.
Oraşul s-a dezvoltat, au apărut multe clădiri, biserici şi ateliere. În această perioadă (1750 - 1756) a fost ridicată şi Biserica Madona Dudu, (catedrala Maicii Domnului), care este un adevărat loc de pelerinaj. Biserica a fost numită astfel după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care -spune legenda - ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul. Domnitorii Ţării Româneşti au trimis, de cîteva ori, caimacani, pentru a aduce sub ascultare regiunea dar aceştia erau imediat alungaţi sau ucişi. Banii Olteniei au reprezentat, în această perioadă, doar şefii miliţiei locale menită sa apere proprietăţile boierilor de haiduci. Cei mai importanţi bani din această perioadă au fost: Mihail Cantacuzino , Ştefan Pîrşcoveanu şi Nicolae Dudescu.
Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte şi artă, partizan declarat al realipirii de trupul Ţării Româneşti , a ajutat pe cît a putut pe ţărani în disputele cu boierii dar, boier fiind, a fost un apropiat şi al banilor şi marilor boieri. A reuşit să strîngă fonduri chiar şi de la domnitorii fanarioţi cărora a ştiut să le întreţină iluzia revenirii în regiune. În 1747 a construit mănăstirea care îi poartă numele (Obedeanu). Anul 1754, tot Constantin Obedeanu a înfiinţat primul spital modern al Craiovei , pînă atunci existînd doar bolniţe la unele mănăstiri. Iar în 1759 a instituit învăţământul organizat, pînă la el educaţia se făcea în casele boierilor sau de către preoţi. Şcoala Obedeanu este prima şcoală în adevăratul sens al cuvântului. În primăvara anului 1826 şcoala Obedeanu este transformată în Şcoala Naţională de Limba Română, azi denumită Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Ca vechime, este a doua şcoală românească de grad mediu, după liceul "Sfântu Sava" din Bucureşti (1818). Aici a predat Stanciu Căpăţîneanu, profesor despre care s-a spus că a reuşit să insufle patriotismul, încă de pe băncile şcolii, unei întregi generaţii de revoluţionari paşoptişti şi unionişti.

1761 Mutarea Băniei la Bucureşti

Craiova devenise între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenenţă statală reală, în care haiducii făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu mai constituia instituţia care în perioada anterioară, concura pe plan politic domnia ţării. În 1761 reşedinţa permanentă a banilor este mutată, simbolic, de domn, la Bucureşti. Bănia, ca instituţie, murise, îşi pieduse menirea medievală. Această instituţie reprezentativă pentru istoria noastră medievală a mai dăinuit, în mod simbolic, fără un rol precis, pînă în 1831 cînd a fost desfiinţată fără ca cineva s-o regrete.

1770 Craiova, capitala Ţării Româneşti

Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Ţării Româneşti. Bucureştiul era disputat între oştile ruseşti şi cele turcesti iar capitala Ţării Româneşti este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind din Oltenia desfăşurarea ostilităţilor. Ce nu reuşiseră domnitori puternici şi imperii, a reuşit un fanariot închinat turcilor. Acesta era numit caimacan al Olteniei dar nu îndrăznise să se prezinte în Craiova. Spre uimirea craiovenilor, aceştia se trezesc cu Russet venind cu familia şi câţiva slujitori spunînd că trebuie apărată Oltenia de război. Şi craiovenii l-au crezut. Apărând Oltenia pe timpul războiului ruso-turc din 1770, este numit de turci domnitor al Ţarii Româneşti. Rămâne în Oltenia, dând mai multe acte din Craiova. În realitate, a fost numit domnitor al Ţării Româneşti, dar a condus doar Oltenia. Acutizarea războielor ruso-turce pe teritoriul Munteniei şi Olteniei i-a unit la greu.

1781 Vodă Caragea şi revolta craiovenilor

În 1781, Vodă Caragea care încercase, fără succes, strîngerea unei sume foarte mari de bani, intrînd în conflict cu haiducii, mai găseşte o modalitate de a strînge bani; vînzarea ogorului public al Craiovei către marii boieri locali. Craiovenii s-au ridicat la luptă şi împreună cu haiducii au stăvilit pretenţiile marilor boieri şi a lui Vodă Caragea care îşi pierde tronul. Primul act pe care îl dă noul domn, Mihai Şuţu, este revocarea actului dat de Caragea.

1790-1809 Vremea lui Pazvante Chiorul (Pazvant Oglu)

Potrivit documentelor vremii şi tradiţiei orale, aceasta a fost cea mai grea perioadă din istoria oraşului. " De pe vremea lui Pazvante", o expresie care a străbătut veacurile şi a depăşit graniţele Olteniei, se pomeneşte de timpuri demult apuse dar care vor rămîne întipărite pentru totdeauna în memoria oraşului. Craiova a fost lovită într-o perioadă relativ scurtă de timp, de o serie de evenimente care au perturbat serios viaţa urbei.

• 1790 cutremur. Întîi, oraşul a suferit importante pagube în urma cutremurului din 1790, multe case şi biserici căzînd atunci şi trebuind refăcute.
• 1795 epidemia de ciumă. Apoi a venit o puternică epidemie de ciumă care a făcut, potrivit documentelor Băniei, aproape o mie de morţi.
• 1796 Marele incendiu. În ianuarie 1796 a avut loc cel mai devastator incendiu din istoria oraşului. Incendiul a izbucnit din cauza panicii populaţiei, se ardeau, în grabă, mormanele de victime ale ciumei. Doar centrul şi aria locuită de marii boieri au scăpat, datorită grădinilor boiereşti din jur. Incendiul a mistuit complet mahalalele şi majoritatea atelierelor meşteşugarilor.
• 1799, 1800 Atacurile pazvangiilor. : În 1799 un grup de pazvangii a intrat, fără de veste, în oraş. Turcii s-au limitat la jefuirea prăvăliilor şi negustorilor din Piaţa Veche şi a cîtorva case boiereşti de la periferie dar suficient ca oraşul să fie cuprins de panică. Turcii au revenit în 1800, de această dată craiovenii i-au întîmpinat cu armele în mîini. Pazvangii au atacat, din nou, partea comercială dar au întîmpinat rezistenţă. Pulberăria oraşului a sărit în aer, declanşînd un incendiu de proporţii, care a distrus toată partea comercială a oraşului. Pravăliile, magaziile, depozitele de mărfuri şi atelierele au fost făcute scrum. Se spune că fumul şi mirosul greu de la tăbăcăriile în flăcări făcea aerul de nerespirat, turcii nu s-au ales cu nimic, iar craiovenii cu mare pagubă.
• 1801 Răscoala mahalalelor. Mulţi au rămas fără o pîine în urma pieirii atelierelor de tot felul, arse iar agenţii lui Samurcaş, un grec pus de vodă, caimacan, nu ţineau cont de starea în care ajunseseră ţăranii de pe moşia Craiovei şi puneau oamenii pe cărbuni aprinşi, ca să-i silească să dea visteriei tot ce aveau. Banul Radu Golescu era tot timpul plecat, la Paris sau la Bucureşti. Aproximativ 3 000 de ţărani şi săraci, înarmaţi cu tot ce aveau la îndemînă, s-au răsculat după ce oamenii lui Samurcaş au biciuit nişte copii. Samurcaş a fugit şi s-a întors doar după cîteva luni, trimis de domn, dar puterile lui erau limitate de aceasta dată şi fusese numit un ban al Craiovei în persoana lui Nicolae Brîncoveanu ..o revenire scurtă, în vremi de grea restrişte a falnicei institutţii medievale..
• 1802 Nicolae Brîncoveanu se remarcă apărînd oraşul şi alungînd turcii. Pazvangii au încercat să prade din nou oraşul, dar sînt respinşi. În fruntea pandurilor s-a aflat, tînărul sluger al lui Glogoveanu, Tudor Vladimirescu, care culege aclamaţiile tuturor pentru vitejia sa, devenind astfel cunoscut, pentru prima dată.
• În 1808, profitînd de lipsa pandurilor din oraş, turcii ocupă oraşul pentru cîteva ore. De data aceasta, nu au fost incendii sau jafuri, turcii au luat în robie 50-60 de persoane, în marea lor majoritate fete pentru haremurile paşei din Vidin.
• 1809 Oraşul la picioarele lui Iancu Jianu, campania haiducilor la sud de Dunăre, uciderea lui Pazvant Oglu.

Iancu Jianu reuşeşte să strîngă o adevărată armată, de vreo 2-3 000 de haiduci. Unele surse susţin că haiducii ar fi fost ajutaţi, în taină, cu arme, de ruşi sau chiar de către marii boieri din Craiova. În urma campaniei haiducilor, sînt incendiate Vidinul şi Plevna, fiind ucis şi paşa din Vidin (Pazvant-Oglu), în replică la acţiunile paşalei care atacase Craiova şi mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reuşit s-o reconstruiască niciodată. Turcii i-au acuzat pe români că au ucis toţi turcii pe care i-au prins. În planul îniţial al haiducilor era şi insula Ada Kaleh, dar îngreunaţi de prada bogată şi considerînd comunitatea turcească de acolo, o ţintă prea mică, haiducii au trecut Dunărea la Calafat. La întoarcerea lui Iancu Jianu, a fost mare sărbătoare în Craiova. Iancu Jianu a fost primit ca un erou. Potrivit tradiţiei populare, cîntecul: "M-a făcut mama oltean" a fost compus, în acea seară, pentru Iancu Jianu de lăutarul Niţă Băloi din Işalniţa căruia vodă îi tăiase, în 1802, degetele de la mîna dreaptă ca să nu mai răscoale norodul prin cîntecele sale dar el nu înceta să cînte.
Cu toate încercările prin care a trecut oraşul, creşterea demografică a Craiovei era evidentă, numărul de locuitori crescînd şi datorită numeroşilor ţărani care se refugiaseră în Craiova de teama turcilor. Astfel, o statistică, datînd din 1808, subliniază că, în ciuda stării de război, Craiova este al doilea oraş al ţării, dispunînd de 10-15 000 de locuitori.

1816 Frăţia

În aceste vremuri tulburi avea să se înfiinţeze la Craiova o organizaţie revoluţionară secretă, alcătuită pe baza principiilor revoluţiei franceze, care urmărea să declanşeze la Bucureşti şi Craiova o răscoală care să înlăture tirania străinilor şi să proclame o republică naţională.

1821 Revoluţia lui Tudor Vladimirescu

Remarcat pentru inteligenţa şi sîrguinţa sa de către Lupu condicarul, copilul de moşneni este încredinţat boierului craiovean Ion Glogoveanu , în casa căruia a fost crescut şi educat. A devenit administratorul moşiilor lui Glogoveanu şi cunoscut în Craiova prin comerţul cu vite. Tudor Vladimirescu şi-a creat o adevărată reţea de legături economice printre negustorii şi boierii craioveni. În 1802 a stîrnit admiraţia craiovenilor, apărînd oraşul de atacul turcilor. În timpul revoluţiei a acordat un rol prioritar Craiovei, numind-o capitala pandurilor, oraşul sufletului meu. Aflînd că armata pandurilor se îndreaptă, ca un tăvălug, spre Craiova, zdrobind, la Strehaia, armata domnitorului şi ocupînd cu uşurinţă toate mănăstirile şi conacele fortificate, divanul Craiovei pune la cale asasinarea lui Tudor. Omul trimis de ei, arnăutul Gore va fi prins şi judecat de panduri, împreună cu oamenii săi. Noul caimacan al Craiovei, Nicholache Văcărescu, strînge trupe de panduri, care nu intraseră în oastea lui Tudor, îi numeşte arnăuţi domneşti, promiţîndu-le mare recompensă, lăudîndu-se prin toată Craiova că îl va umili şi ucide cu mîinile lui, pe Tudor. Însă, ajuns faţă în faţă cu Tudor, caimacanul Craiovei a fugit, iar soldaţii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu. Rolul Craiovei a fost unul de importanţă majoră, vestea că oraşul este în stăpînirea lui Tudor Vladimirescu , a avut un rol determinant în răspîndirea revoluţiei în toate colţurile Olteniei, în documentele vremii apare frecvent Craiova numită: capitala micii Românii. Un negustor din Craiova scria lui Hagi Pop la Sibiu la 26 martie 1821 : cea mai mare parte a oraşului s-a înrolat în rîndurile pandurilor iar Barbu Văcărescu anunţa în divanul ţării ultimele veşti de la Craiova: întreaga populaţie a Craiovei, în afara marilor boieri şi a dregătorilor, a alergat la Tudor Vladimirescu, numindu-l domn. Printre craiovenii care l-au urmat pe Tudor se aflau şi tinerii: Petrache Poenaru, care devine omul de taină al lui Tudor şi Gheorghe Magheru. În toate documentele ulterioare, în care Tudor face referire la Craiova, acesta o numeşte capitala mea.

1828 Ioan Solomon, apărătorul Craiovei. Victoria asupra turcilor de la Leamna

Comandantul trupelor trimise de caimacanul Craiovei, Nicolache Văcărescu, împotriva lui Tudor Vladimirescu era un alt căpitan de panduri de pe timpul războiului ruso-turc. În fapt, Tudor Vladimirescu şi Ioan Solomon erau cei mai apreciaţi căpitani de panduri pe timpul războiului ruso-turc. La începutul revoluţiei, Ioan Solomon a fost atras de caimacanul Craiovei de partea sa. Caimacanul era convins că pandurii lui Solomon vor reuşi unde eşuase armata arnăuţilor domneşti trimişi de la Bucureşti, pentru că pandurii lui Solomon cunoşteau foarte bine felul de a lupta a lui Tudor şi al pandurilor lui. Cele două armate de panduri se întîlnesc la Ţînţăreni şi se aşează în linie, una în faţa celeilalte. Văcărescu ordonă tunurilor să tragă o salvă către pandurii lui Tudor. Căpitanii Vladimirescului vor să răspundă cu tunurile, dar Tudor Vladimirescu trimite pe unul dintre cei mai apropiaţi capitani ai săi şi el vestit căpitan de panduri, pe Ion Zoican, cu solie şi steag alb la Văcărescu pentru a-i cere caimacanului să se bată doar ei doi, în faţa oştilor, doar caimacanul se lăudase prin Craiova că-l va omorî cu mîna lui pe Tudor. Văcărescu refuză lupta, mai mult, ordonă oamenilor săi să-l aresteze pe Zoican. Dezaprobînd acest comportament faţă de un sol, Ioan Solomon ordonă pandurilor săi să nu execute ordinul caimacanului. În acest timp, Tudor Vladimirescu se apropie, singur, de armata lui Văcărescu provocîndu-l la luptă, Văcărescu fuge iar Ioan Solomon şi întreaga sa oaste de panduri intră în oastea lui Tudor. Armatele pandurilor se reuniseră. Ioan Solomon a fost îndepărtat, prin viclenie, din preajma lui Tudor Vladimirescu în ziua arestării acestuia. Solomon a continuat să conducă trupele de panduri împotriva turcilor, apărînd Craiova de turci în anii următori. În 1828, izbucnind un nou război ruso-turc, Craiova a cunoscut din nou tulburările unui conflict armat. Ioan Solomon şi cei 4 000 de panduri craioveni îi aşteptau pe turci la ieşirea din Craiova de la podul de peste Jiu de la Breasta. Dispunerea trupelor a fost făcută în taină, sa nu simtă Craiova ca să ia spaima. Pe 15 august (stil vechi), 4 000 de turci au venit pe drumul Leamnei fapt ce a determinat transferarea rapidă a trupelor la Mofleni. Lupta a fost precedată de o ciocnire a avangărzilor călare, cîştigată de români, apoi trupele lui Solomon au reuşit să-i prindă pe turci masaţi în valea din faţa Leamnei. Tunurile pandurilor au prăpădit rîndurile turcilor iar atacul pandurilor a reuşit să risipească oastea turcească. După ce au salvat oraşul, trupele lui Solomon s-au aşezat în lagăr, pe cîmpul Craiovei unde au aşteptat pînă la data de 2 septambrie, alte eventuale atacuri turceşti. Datorită discreţiei şi dorinţei lui Solomon de a proteja liniştea craiovenilor, acesta a primit aclamaţiile craiovenilor mult mai tîrziu, cînd s-a dus vestea şi în oraş despre victoria pandurilor de la Leamna.
Sursa: WIKIPEDIA