ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1
Sursa imaginii: sankt-georg.info/artikel/ 95/Gustave-Dore-Wiki...
Ludovico ARIOSTO - ORLANDO FURIOSUL
CÎNTUL 1
Rezumat
Căutîndu-şi roibul dus, Rinaldo vede
Pe Angelica, dalba codălbiţă;
Iar ea pricepe, pe Ferrau repede
Pe cît iubirea pumnul nu-i aţîţă:
Şi-n timp ce Sacripante tot mai crede
Să prindă – îndemnat - aşa domniţă,
La bun rîvnit l-împiedecă, tenace,
Ea, Bradamante – Rino sol şi-o face.
1
Cînt dame, arme, cavaleri, iubiri -
Cînt curtoazia, acţiunea pură,
Cînd trec Maurii Marea cu oştiri
Din Africa şi-i Franţa iad, tortură;
Cu Regele-Agramante-n pustiiri,
Din tinerească patimă şi ură,
Vrînd să răzbune moartea lui Traian,
Contra lui Carol, Împărat Roman.
2
Vă zic de-Orlando şi momentu-i bun,
În proză e nescris, nici pus în rimă,
Şi pătimaş de-amor, ajuns nebun,
Din înţelept şi primul om în stimă;
La fel şi despre toate cîte spun,
Cu puţin spirit ce de mult m-animă,
Dar care-i îndestul şi-mi e la scris,
S-ajung să termin cîte am promis.
3
Şi-l rog pe-al lui Hercule neam cu minte,
Splendoare şi-ornament în veacul nostru,
Pe Ippolit, s-accepte, drept părinte,
Ce-i poate da umilul serv al Vostru:
Ce-i poate da umilul serv al Vostru:
Vă datorez, în parte şi-n cuvinte,
Plătind o parte-n operă – sfînt rostul –
Nu-mi reproşez că-i prea puţin la plată,
Dar ce pot da, dau opera mea toată.
4
Pricepeţi deci, că printre drepţi eroi,
Pe care-i amintesc, fără pereche,
E Ruggier al Vostru, pentru Voi
Şi-ai Voştri Buni iluştri, stirpe veche:
Valoarea ‘naltă, faptele mari, roi,
Vă sună din trecut brav în ureche –
Şi-nalte gînduri coborîţi un pic
Spre-a’ mele versuri ce urmez să zic:
5
Orlando, de mult timp îndrăgostit
De bruna Angelica cea frumoasă,
În Ind’, Medan, Tartaria sosit,
Nenumărate daruri ei îi lasă;
Şi în Panant cu dînsa-i revenit,
Sub Munţii Pirinei – c-o numeroasă
Oştire face Carol-Rex campanii
Cu-oşteni aduşi din Franţa, din Germanii.
6
Pe cei doi Regi a se căi să-i facă –
Marsil şi Agramante – unul nadă
Spre a conduce-n Africa, chiar dacă
Nu are drept să poarte scut şi spadă;
Cel’lalt, în gînd cu Spania buimacă,
În Franţa vrînd regat frumos în pradă -
Astfel, Orlando fu la ţanc ajuns,
Dar se căi îndată şi-ar fi plîns.
7
Că-i fu vrăjită dama mai apoi:
Şi judecata omului se-nşeală –
El apărînd-o într-un lung război,
Apus şi Răsărit, pe plaja goală.
Acu,-ntre prieteni, e-un război de soi,
Făr’ a se scoate spada la iveală -
Vrînd Împăratul înţelept să-nmoaie
Un grav incendiu,-l face vîlvătaie.
(va urma)
Vezi şi:
ORLANDO NEBUNUL - CÎNTUL 1
Traducere şi reversificare:
Savin BADEA
NOTA MEA: După ştiinţa mea - aşa am auzit - s-au mai făcut numai cîteva încercări minore de traducere a acestei superbe epopei medievale - la noi, în România. Francezii au tradus-o în proză, strofă cu strofă, ca pe-un roman - ROLAND FURIEUX (1880) - se pare, în mai multe versiuni. Eu am dat de versiunea lui Francisque REYNARD Roland furieux - Wikisource, publicată pe acest blog, împreună cu originalul, în italiană (1516) Orlando furioso - Wikisource (1532). Englezii l-au şi rimat-ritmat OMACL: Orlando Furioso (DL SunSITE) pe acest ORLANDO FURIOSO al lui Ludovico ARIOSTO. Alte popoare, probabil, s-au învrednicit mai mult şi ele. Acelaşi lucru se întîmplă, din păcate, şi cu ORLANDO INNAMORATO de Matteo Maria BOIARDO, epopeea care i-a premers, Ariosto continuînd pe Boiardo...
Un celebru italienist român s-a plîns c-ar fi o nebunie, peste putinţa unui om, să traducă integral această epopee, în versuri, cu rimă şi ritm. Am încercat şi eu. Mi-am făcut rost de 4 ediţii italiene şi de traducerea în franceză, a lui Francisque REYNARD. Este adevărat: este curată sclavie, pentru unul ca mine, care am tradus din italiană cu dicţionarul şi înţeleg sensul textului, intuitiv, uneori şi din păcate, după cum vor muşchii mei!
Atunci n-am încotro şi-i rog pe toţi italieniştii români să-şi unească eforturile şi să traducă în proză - cel puţin - cîte un cînt fiecare (sau fiecare grup de 2-3 inşi), din 46 de cînturi în total - cea mai lungă epopee europeană - peste 42000 versuri.
Dacă voi ajunge PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, voi organiza această trudă şi voi face acest vis posibil. Din poezia lui Jorge Luis BORGES - "Ariosto şi arabii" - (vezi) şi din ilustraţiile lui Gustave DORE (vezi) - mi-am dat seama că este o operă literară cu care Europa şi Italia se mîndreşte; iar noi, românii, în privinţa asta, sîntem complet analfabeţi, bieţi neştiutori. Cine mă ajută?
Savin BADEA
1 Le donne, i cavallier, l’arme, gli amori,
le cortesie, l’audaci imprese io canto,
che furo al tempo che passaro i Mori
d’Africa il mare, e in Francia nocquer tanto,
seguendo l’ire e i giovenil furori
d’Agramante lor re, che si diè vanto
di vendicar la morte di Troiano
sopra re Carlo imperator romano.
2 Dirò d’Orlando in un medesmo tratto
cosa non detta in prosa mai, né in rima:
che per amor venne in furore e matto,
d’uom che sì saggio era stimato prima;
se da colei che tal quasi m’ha fatto,
che ‘l poco ingegno ad or ad or mi lima,
me ne sarà però tanto concesso,
che mi basti a finir quanto ho promesso.
3 Piacciavi, generosa Erculea prole,
ornamento e splendor del secol nostro,
Ippolito, aggradir questo che vuole
e darvi sol può l’umil servo vostro.
Quel ch’io vi debbo, posso di parole
pagare in parte e d’opera d’inchiostro;
né che poco io vi dia da imputar sono,
che quanto io posso dar, tutto vi dono.
4 Voi sentirete fra i più degni eroi,
che nominar con laude m’apparecchio,
ricordar quel Ruggier, che fu di voi
e de’ vostri avi illustri il ceppo vecchio.
L’alto valore e’ chiari gesti suoi
vi farò udir, se voi mi date orecchio,
e vostri alti pensieri cedino un poco,
sì che tra lor miei versi abbiano loco.
5 Orlando, che gran tempo innamorato
fu de la bella Angelica, e per lei
in India, in Media, in Tartaria lasciato
avea infiniti ed immortal trofei,
in Ponente con essa era tornato,
dove sotto i gran monti Pirenei
con la gente di Francia e de Lamagna
re Carlo era attendato alla campagna,
6 per far al re Marsilio e al re Agramante
battersi ancor del folle ardir la guancia,
d’aver condotto, l’un, d’Africa quante
genti erano atte a portar spada e lancia;
l’altro, d’aver spinta la Spagna inante
a destruzion del bel regno di Francia.
E così Orlando arrivò quivi a punto:
ma tosto si pentì d’esservi giunto:
7 Che vi fu tolta la sua donna poi:
ecco il giudicio uman come spesso erra!
Quella che dagli esperi ai liti eoi
avea difesa con sì lunga guerra,
or tolta gli è fra tanti amici suoi,
senza spada adoprar, ne la sua terra.
Il savio imperator, ch’estinguer volse
un grave incendio, fu che gli la tolse.
etc. Ludovico ARIOSTO
1 Le donne, i cavallier, l’arme, gli amori,
le cortesie, l’audaci imprese io canto,
che furo al tempo che passaro i Mori
d’Africa il mare, e in Francia nocquer tanto,
seguendo l’ire e i giovenil furori
d’Agramante lor re, che si diè vanto
di vendicar la morte di Troiano
sopra re Carlo imperator romano.
2 Dirò d’Orlando in un medesmo tratto
cosa non detta in prosa mai, né in rima:
che per amor venne in furore e matto,
d’uom che sì saggio era stimato prima;
se da colei che tal quasi m’ha fatto,
che ‘l poco ingegno ad or ad or mi lima,
me ne sarà però tanto concesso,
che mi basti a finir quanto ho promesso.
3 Piacciavi, generosa Erculea prole,
ornamento e splendor del secol nostro,
Ippolito, aggradir questo che vuole
e darvi sol può l’umil servo vostro.
Quel ch’io vi debbo, posso di parole
pagare in parte e d’opera d’inchiostro;
né che poco io vi dia da imputar sono,
che quanto io posso dar, tutto vi dono.
4 Voi sentirete fra i più degni eroi,
che nominar con laude m’apparecchio,
ricordar quel Ruggier, che fu di voi
e de’ vostri avi illustri il ceppo vecchio.
L’alto valore e’ chiari gesti suoi
vi farò udir, se voi mi date orecchio,
e vostri alti pensieri cedino un poco,
sì che tra lor miei versi abbiano loco.
5 Orlando, che gran tempo innamorato
fu de la bella Angelica, e per lei
in India, in Media, in Tartaria lasciato
avea infiniti ed immortal trofei,
in Ponente con essa era tornato,
dove sotto i gran monti Pirenei
con la gente di Francia e de Lamagna
re Carlo era attendato alla campagna,
6 per far al re Marsilio e al re Agramante
battersi ancor del folle ardir la guancia,
d’aver condotto, l’un, d’Africa quante
genti erano atte a portar spada e lancia;
l’altro, d’aver spinta la Spagna inante
a destruzion del bel regno di Francia.
E così Orlando arrivò quivi a punto:
ma tosto si pentì d’esservi giunto:
7 Che vi fu tolta la sua donna poi:
ecco il giudicio uman come spesso erra!
Quella che dagli esperi ai liti eoi
avea difesa con sì lunga guerra,
or tolta gli è fra tanti amici suoi,
senza spada adoprar, ne la sua terra.
Il savio imperator, ch’estinguer volse
un grave incendio, fu che gli la tolse.
etc. Ludovico ARIOSTO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu