LANSAREA
Frumoase domnişoare şi mândri domnişori,
Tradiţia arată că ori de câte ori
Se scrie câte-o carte sau pleacă vre-un vapor
În faţa adunării apare-un vorbitor.
Menit să plictisească cinstita adunare
Că, deşi mic cât nuca, se crede foarte mare.
Păi, dac-aş fi cum zice distinsul domn Vulpeşti,
Îi plictiseam acuma pe cei din Bucureşti.
Mult onorate doamne, onor auditor,
Poetul, ca mulţi alţii e tot un muritor.
Rugaţi-vă la Domnul să-l cheme mai devreme,
Să nu vă pună proful să comentaţi poeme.
Că, dacă nu-şi scrânteşte mult productiva mână,
Hărdău o să vi-l bage în cartea de română.
Deşi munceşte noaptea, poetul e sărac.
Oricâte rime-ar scrie, chiar dac-ar umple-un sac,
Nimic n-o să primească, că nu-i comandă nime
Să scrie sentimente cu metrică şi rime.
Şi cartea asta scrisă cu patimă şi foc,
Vă spun cinstit că este producţie pe stoc.
De-ar fi să se plătească un gologan pe rimă,
Tot nechematu-ar scrie ca să mai ia o primă.
Amor e-n fiecare, dar cine se făleşte
Că-i place o vecină şi-n ce fel o iubeşte?
Şi care om, cu mintea la locul ei şi bună,
O să se uite –n carte de-i blondă sau e brună?
Cititul peziei, v-am spus şi mai devreme,
E doar un fel aparte de pierdere de vreme.
Deja observ în sală o doamnă care cască.
Nu dumneata, aceea cu fulgarin şi bască.
Dar nu sunt eu de vină. De vină este cine
V-a adunat aiurea să m-ascultaţi pe mine.
Aţi vrea să fiţi acasă, vă înţeleg perfect.
Dar staţi aicea numai că stă domnul Prefect.
Trag unii chiulul astăzi uitând că, în esenţă,
Domn’ Subprefect Rizescu deja le-a pus absenţă.
Aveţi un pic răbdare să termin ce-am de zis.
Eu sper să nu se-ntâmple să mi se ceară bis.
Ce-aveam de gând a spune, v-a spus domnul Vulpeşti.
Şi-s nevoit acuma să inventez poveşti,
Mizând pe adevărul că nu m-ascultă nime.
Şi, chiar de-asculă unul, îl ameţesc cu rime.
E cineva în stare să spună-acum ce-am spus?
Îl rog să se ridice cu mâna dreaptă sus.
Spuneam că poezia e treabă gratuită
Şi-atunci când este scrisă, şi-atunci când e citită.
Şi, totuşi, necesară. Că, dacă nu, socot,
De la Homer încoace, ar fi pierit de tot.
Cât va mai fi pe lume un tânăr ce iubeşte…
Orice şcolar cunoaşte că-i mai uşor să-nveţi
O doină haiducească decât…
Există impresia că versificaţia presupune oarecare efort. Pe vremea cand eram în liceu, Luceafărul platea acest efort cu 5 lei pentru fiecare strofă. Asta însemna cam două pâini. Presupun ca era tarif şi pe numărul de silabe. Pe mine nu m-a publicat, demonstrând încă o data ca poezia este curată săracie.
De altfel, nici nu înţeleg de ce ar trebui plătiţi poeţii. Practic, oricine poate scrie poezii. Pentru cei cu dificultatzi la versificaţie s-a inventat versul alb. Dacă s-ar scoate bani din treaba asta, sunt sigur că până şi controlorii de bilete în tren s-ar exprima în versuri:
Bună ziua, eu sunt naşul.
Arătaţi-mi cartonaşul.
Ion ANTONIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu