Capitolul 10
Pe la prânz, Preşedintele secţiei de votare trimise doi tineri din secţie cu urna volantă la o bătrână care nu se putea deplasa.
- Intră, că e descuiat! strigă baba din vârful patului.
Spre supărarea celor doi, baba puse ştampila pe Emil Constantinescu.
- Hai că eşti deşteaptă de mori, o gratulă unul dintre ei, luându-i ştampila.
- Aşa vreau eu să votez. E dreptu’ meu.
Constatând că făcuseră drumul degeaba, cei doi îi întoarseră spatele şi reveniră la secţie.
- Puneţi voturile-n urnă, le indică Preşedintele secţiei de votare.
- Ce vot? Proasta aia a votat cu ţapu’.
- Treaba ei. Băgaţi votu-n urnă!
- I l-am lăsat să se spele cu el pe cap.
- Ai fost dimineaţa când am numărat buletinele de vot? se supără Preşedintele. La noapte trebuie să le predăm tot numărate. Nu mai zic ce-o să iasă dacă bătrâna vă reclamă că i-aţi luat un drept fundamental. Plânge puşcăria după voi.
- Acu’, ce facem?
- Mergeţi să luaţi buletinele de la cine le-aţi lăsat.
Baba încuiase uşa.
- Am venit să ne dai buletinele de vot.
- Nu vă dau nici un buletin! strigă baba prin uşă. Le dau mâine la Evenimentu’ Zilei. Aşa să ştiţi! Le luaţi mâine de la Evenimentu’. Fire-aţi voi de golani. Plecaţi de-aici că chem miliţia. Nu v-ar fi ruşine să vă fie de hoţomani! Aşa aţi furat alegerile şi-n 46, de l-aţi pus pe Petru Groza. Şi pe Zărone. Tot voi l-aţi pus! De-a omorât caii. Haimanalelor! Vă e frică de Emil Constantinescu, că vă dă în gât. Lasă, lasă! Vine el Emil şi vă bagă minţile-n cap. C-a ajuns ţara asta de râsul lumii. Şi, după ce-am muncit 40 de ani, nu-mi ajunge pensia nici de pâine. Lua-var sărăcia de neisprăviţi. C-aţi umplut ţara de şomeri şi de curve. Da, de curve! Voi şi cu Iliescu-al vostru, care râde de noi la televizor. Mai lăsaţi guvernarea şi la alţii, c-aţi furat destul! Că eu n-am blestemat în viaţa mea pe nimenea, da’ când ’oi blestema, praful şi pulberea să se aleagă de voi! Staţi la uşa mea ca nişte milogi. Că, dacă votam cu Iliescu, nu-mi mai ziceaţi că sunt deşteaptă de mor. Mitocanilor! Şi vă dau şi-n judecată, că nu m-aţi lăsat să votez. Aşa să ştiţi. Nu v-ar fi ruşine obrazului să vă fie! Că putem să vă fiu mamă. Şi n-am muncit o viaţă întreagă să veniţi voi să vă bateţi joc. Că la Salva-Vişeu n-aţi fost. Da’ acu’ vă place să vă plimbaţi cu trenu’. Neisprăviţilor! Aşa v-a învăţat pe voi la şcoală. Să vă bateţi joc de ăia mai bătrâni. Ce părinţi oţi fi având, de nu v-au învăţat să vă purtaţi în lume. Nici ăia şapte ani de-acasă nu-i aveţi. Stai să dau telefon la SOTI, să vie să vă filmeze ce ispravă aţi făcut. Şi sun şi la Biroul Electoral Central să trimită observatorii străini, fire-aţi voi de nesimţiţi. Să vadă lumea ce democraţie faceţi voi în România. Că pe unde furaţi ziceţi că privatizaţi. De-a ajuns leu’ să îngraşe dolaru’. Da’ pe voi vă doare-n cot, că foamea o facem noi, ăia de-am muncit ca să aveţi voi ce arunca la fier vechi. Stau câmpurile nearate si lumea prin procese, că ai voştri dau pământ la cine dă şpagă, nu la cine îl avea la capu’ de rol. Aşa aţi făcut legea 19, ca să luaţi voi tot. De-aia aţi împuşcat atîţia oameni la revoluţie, ca să puteţi să le luaţi ce aveau. Criminalilor ce sunteţi! Nu v-ar mai răbda pământu’ de nesătui! Că pe tata l-au dus la canal că era chiabur şi acu’ pământu’ lui îl ară primaru’ cu vicele şi eu n-am după ce bea apă. Înghiţi-iar pământu’ pe-amandoi!
*
Moş Toader trecu pe lângă miliţianul satului, intră în prima clasă de la parter şi ceru patru buletine de vot, că nevasta, fata şi ginerele erau la arat.
- Nu e voie decât un buletin de vot, explică învăţătorul care îl bifase pe listă.
- Sânt la arat, se justifică moşul. Abia azi a venit Sile cu tractorul. Ne amână din septembrie.
- Fiecare trebuie să voteze cu cine vrea. Nu e voie să voteze unul pentru toţi.
- Hai, dom’ profesor, că mi-au spus cu cine să votăm. Cu Iliescu că ne-a dat pământ. Şi vecinu’ Fârtat a votat pentru tot neamu’. Tot cu Iliescu.
Argumentul că şi Fârtat votase pentru tot neamul făcu să se clatine cerbicia învăţătorului.
- Ai buletinele lor?
Moş Toader băgă mâna în chimir şi le puse pe masă.
- Uite-le.
Învăţătorul le cercetă pe fiecare.
- Al ţaţei Floarea e expirat. Nu poate vota.
- Şi dacă buletinu’ e espirat, ţaţa Floarea e altă ţaţă? întrebă moşul.
- Nu. Dar aşa e legea.
Secretarul primăriei, care era Preşedintele secţiei de votare, se apropie să vadă despre ce e vorba.
- Ţaţa Floarea are buletinu’ expirat, îi explică învăţătorul.
- N-are nimic, aprecie Preşedintele. Lasă să voteze, că la oraş e prezenţă slabă la vot.
Moş Toader semnă de patru ori, luă stiva de buletine de vot şi se băgă după perdea. Vre-o două minute orândui buletinele de vot pe căprării. Cele pentru Preşedinte - separat, Senatu’ cu Senatu şi deputaţii cu deputaţii. Careva se foia în cabina alăturată. Pentru că nu se descurca în atatea file, vecinul strigă să-l audă secretarul primăriei:
- La deputaţi, unde să pun ştampila?
- La pagina trei, la F.D.S.N., strigă secretarul.
Moş Toader căută şi el pagina trei, dar scrisul era aşa de mic şi ochii aşa de bătrâni încât nu desluşea dacă e trei sau e cinci. Lăsă buletinele în cabină şi ieşi pe sub perdea.
- N-are careva nişte ochelari? Că nu văd.
- Vezi că sunt pe prima bancă, îi indică învăţătorul. I-am adus special pentru votare.
Moşul căută la locul indicat. Căută şi pe banca vecină.
- Ori eu sunt chior de tot, ori i-a loat careva.
- Caută că sunt acolo, insistă învăţătorul.
Moş Toader se aplecă şi căută sub pupitru. Nimic.
- Nu sânt, dom’ profesor.
Învăţătorul se ridică să vadă mai bine.
- Au plecat cu ei, admise el. Ce oameni! Erau trei perechi de ochelari şi nu mai e nici una. Ia-i pe-ai mei. Da’, să nu-i crăcănezi.
Ochelarii învăţătorului nu-i fură de mare ajutor, dar tot era mai bine decât nimic. Moşul mai ieşi odată, că se terminase tuşul de pe ştampilă. Mai ştampilă o dată, pe unde i se păru că nu se vede prea bine ştampila pusă mai devreme, şi ieşi din cabină, cu mâinile pline de buletine de vot.
- Trebuie să le îndoi, îl opri secretarul primăriei. Nu aşa. Cu ştampila în afară. Uite, aşa.
Dădu drumul buletinelor în cele trei urne, unul câte unul. Strânse mâna domnului secretar şi ieşi.
Ajunsese la poartă când miliţianul strigă după el:
- Nea Toadere, dă ochelarii lu’ dom’ învăţător!
*
Cu uşa încuiată, Preşedintele îi pusese pe membrii secţiei de votare să sorteze buletinele de vot pe partide. Pe mese încăpuseră stivele de buletine pentru partidele mari. Buletinele pentru cele mici se înşiruiau pe podea, de-a lungul pereţilor.
- Domnu’ Georgescu, se adresă Preşedintele către reprezentantul ţărănist, mergi dumneata să cumperi câteva sticle de cola de la colţ? Că o să avem o noapte lungă.
- Trimiteţi jandarmu’, sugeră Georgescu.
- Are consemn. Nu se poate.
- Bine, daţi-mi banii, acceptă ţărănistul, făcând un semn discret tânărului coleg liberal.
Toţi erau ocupaţi să pună voturile în grămezi de câte o sută, ca să fie mai uşor la numărat. Georgescu plecă, sigur că va reveni mai înainte de a se trece la numărat. La urma urmei, tânărul liberal avea el grijă să nu fure ăia voturi. Cum îl văzu plecat, Preşedintele îi dădu de treabă liberalului:
- Domnu’ Ieremia, vezi dumneata prin cabine, să nu fi lăsat careva vre-un buletin de vot.
Imediat ce Ieremia dispăru în prima cabină de vot, reprezentantul F.D.S.N. mută o grămada de o sută de buletine de pe masa cu buletine în favoarea Convenţiei pe masa cu buletine în favoarea F.D.S.N. La fel procedă când Ieremia intră în a doua cabină de vot şi mai apoi în a treia.
Când Georgescu reveni cu sacoşa cu sticle, îl găsi pe Ieremia încercând să asambleze câteva buletine de vot ale căror pagini se desperechiaseră. Puse două pagini ştampilate în acelaşi buletin şi îl aruncă în grămada de voturi anulate iar din celelalte pagini neştampilate încropi un buletin alb, pe care îl aruncă tot în grămada de voturi anulate.
- De ce nu pui în fiecare câte o pagină ştampilată? se miră Georgescu, întinzându-i o sticlă de coca cola.
- Pen’ că au votat cu F.D.S.N.-u’, şopti liberalul, agasat de naivitatea celuilalt. Le-am ras două voturi!
*
Primele rezultate ale votării au ajuns la biroul electoral central pe la patru dimineaţa. Temerea Preşedintelui Biroului s-a adeverit. Proporţia de voturi anulate era alarmant de mare. Şi asta în oraşe. Dar când se vor centraliza şi voturile de la sate? Cu atât de multe nule, alegerile erau compromise în ce priveşte credibilitatea internaţională.
Şerbănescu ajunse la B.E.C. pe la nouă, după ce făcuse piaţa pentru doamna Şerbănescu, care nu putea căra cumpărăturile. Aflând cum stă situaţia, consideră că o să-l doară în cot de credibilitatea internaţională. Adevărata problemă erau cele trei mii de voturi care lipseau domnului Aţipitu, pentru a trece pragul electoral de trei la sută. Din cauza celor trei mii de voturi Partidul Aşteptării Române nu intra în Senatul României. La deputaţi adunase voturile necesare, dar pentru Senat nu reuşise. Îl sunase pe Aţipitu ca să îi comunice situaţia:
- Având în vedere şi luând în consideraţie că la Senat nu atingem pragul de trei la sută, cutare, cutare...
- Acţionează cum ştii ca să rezolvi!
Se trezi plângând cu lacrimi pe umărul reprezentantului F.S.N.-ului. Era un tip mai prietenos. Până şi cu cel de la F.D.S.N. se putea înţelege. Măcar că acela era un zmucit.
- Uită-te şi dumneata ce poate să mi se întâmple. Domnul Preşedinte Aţipitu a avut încredere în mine şi eu n-am fost în stare să îl bag în Senat.
- Având în vedere şi luând în consideraţie că lumea n-a auzit de el, îl maimuţări F.S.N.-istul, nu l-a votat. Nu eşti dumneata de vină că el nu se face cunoscut.
- Dar e un om aşa de cumsecade...
- Dragă prietene, politica nu se face cu oameni cumsecade. E ca la fotbal: contează cine bagă gol, nu cine e politicos.
Salvarea veni de unde se aştepta mai puţin. În şedinţa de la ora 10, Preşedintele Biroului Electoral Central propuse ca, în decurs de 24 de ore, Birourile Electorale Judeţene să procedeze la verificarea voturilor nule şi, acolo unde intenţia de vot a celui care a pus ştampila era evidentă, deşi ştampilase cam în afara pătratului, sau unde tuşul a trecut prin pagină sau s-a imprimat pe contrapagină, la închiderea buletinului, votul să fie considerat valabil. Reprezentanţii partidelor în Birou, convins fiecare că adversarii au anulat cu sârg tocmai din voturile partidului său, adoptară propunerea în unanimitate. Hotărârea B.E.C. fu transmisă de urgenţă în toate judeţele.
Şerbănescu înţelese imediat ce are de făcut. Trecu în biroul alăturat şi puse mâna pe telefon. Căută cu degetul pe lista de telefoane de pe perete şi sună la Giurgiu:
- Domnule Preşedinte, vă sun de la Biroul Electoral Central. Vă rog, când verificaţi nulele, să scoateţi şi pentru Partidul Aşteptării Române. Cât mai multe. Având în vedere şi luând în consideraţie că domnului Aţipitu îi lipsesc numai trei mii de voturi, vă rog să căutaţi nule pentru Aşteptarea Română. Vă rog mult...
Fesenistul intră tocmai când Şerbănescu se ruga mai cu foc.
- Telefonez în judeţe să scoată din nule cele trei mii de voturi. Să intre şi domnu’ Aţipitu în Parlament.
- Te-ai gândit foarte bine. Ia o listă cu judeţele şi sună-i pe toţi. Nu se poate să nu reuşim. Dacă din fiecare judeţ scoatem opt sute de voturi, treaba e rezolvată. Domnul Aţipitu merită.
F.S.N.-istul se duse în biroul dactilografelor şi reveni cu un tabel cu judeţele puse după alfabet.
- Ia de colea şi pune câte un X la care ai sunat.
- Ţin minte.
- Sunt 42 de judeţe. Mâine o să-ţi pară rău că ai uita de Sălaj sau de Covasna.
- La Covasna şi aşa e plin de unguri, nu votează cu partidele româneşti.
- Dar mai sunt alte 40 de judeţe. Mai bine să notezi.
Ştefănescu se căută de pix. F.S.N.-istul îi dărui unul dintre pixurile lui.
- Vezi, să nu te prindă ăştia că dai telefoane, că pot să-ţi facă neplăceri că influenţezi rezultatul votului.
Aşteptă până când Şerbănescu puse un X la Giurgiu şi ieşi. Sună la Giurgiu de la telefonul de pe masa portarului.
- Biroul Electoral Judeţean? Sunt reprezentantul F.S.N. în Biroul Electoral Central. Vă atrag atenţia ca la verificarea buletinelor nule să nu faceţi greşeala să scoateţi mai multe pentru unul dintre partide. Dacă constatăm că nulele au fost prea multe la unul dintre partide, e clar că acolo a fost o încercare de fraudă. Poliţia electorală e avertizată. Ne aşteptăm ca voturile reconsiderate din buletinele nule să fie distribuite pe partide cam în aceeaşi proporţie cu voturile valabile. Sper că am fost bine înţeles.
Reveni la Şerbănescu.
- Merge?
- Am mai sunat la două.
Pe foaia cu judeţe apăruse câte un X la Bacău şi la Buzău.
- De ce nu le iei la rând?
- Era linia ocupată.
Fesenistul ieşi pe hol şi sună la Bacău şi la Buzău.
Pe la 4, Şerbănescu se scuză la fesenist:
- Trebuie să plec. Vine să-i facă injecţie nevesti-mi.
- Şi cu voturile lui Aţipitu?
- Mai sun şi mâine.
- Lasă-mi mie lista. Sun şi eu diseară, după ce pleacă ăştia.
- Mulţumesc! Eşti un adevărat prieten.
X-urile arătau că Şerbănescu sunase la aproape jumătate dintre Birourile Electorale Judeţene. Reprezentantul F.S.N.-ului puse cate un punct mic cu pixul sub numele judeţelor la care sunase el, pentru a anula rugămintea lui Şerbănescu. Mai avea de sunat la încă patru. După ce puse câte un punct şi sub aceste patru judeţe, adăugă cu pixul încă şase x-uri la judeţele cu cei mai mulţi alegători, ca să nu mai sune Şerbănescu mâine. Puse şi sub acestea câte un punct şi se întinse pe canapea. În noaptea asta era de permanenţă la telefon.
*
Dimineaţa la 10, mai marele calculatoarelor aduse ultimile rezultate. Membrii B.E.C.-ului constatară că procentul de voturi nule se micşorase cu puţin. Şerbănescu văzu cu satisfacşie că pentru Partidul Aşteptării Române se mai adăugaseră aproape o mie de voturi. Nu acordă nici macar o privire zecilor de mii de voturi adăugate la celelalte partide. Rugă cinstita adunare ca, având în vedere şi luând în consideraţie, să mai prelungească verificarea nulelor cu încă 24 de ore, ca să intre şi domnu’ Aţipitu. Chiar şi reprezentantul F.S.N.-ului fu de aceeaşi părere. Până la urmă, supusă la vot, propunerea fu adoptată cu unanimitatea celor prezenţi. Ca de obicei tânăra si simandicoasa reprezentantă a liberalilor lipsea.
F.S.N.-istul se exprimase odată către F.D.S.N.-ist relativ la lipsa de interes arătată de reprezentanta liberală. Răspunsul aceluia a fost de o claritate şocantă:
- Liberalii nu vor puterea. Ei au nevoie doar să intre în Parlament.
La expirarea celor 24 de ore, Şerbănescu sări în sus de bucurie. Puse mâna pe telefonul de pe biroul Preşedintelui B.E.C. şi-l anunţă pe Aţipitu că din nule s-au adunat 3726 de voturi, deci e senator cutare cutare ...
Preşedintele apăsă furca telefonului, tăind legătura:
- Nu e nici un senator. Toate partidele importante au primit la verificarea nulelor mii şi mii de voturi. Acum pragul electoral de trei procente e mai mare cu 1500 de voturi. Uită-te pe ultima coloană. Cu 2,96 procente partidul dumitale nu trece pragul la Senat.
Şerbănescu rămase ca trăznit:
- Să mai prelungim cu 24 de ore cutare, cutare...
- Domnilor, interveni F.S.N.-istul, dacă Aţipitu atinge pragul de intrare în Senat, ia trei procente din numărul total de senatori. Adică ia patru senatori. Unul de la F.D.S.N., unul de la F.S.N., unul de la Convenţie şi unul de la P.R.M. Acum hai să votăm prelungirea verificării nulelor. Eu votez contra.
Cum era de aşteptat, toţi cei prezenţi votară împotriva prelungirii. Şerbănescu îl privea pe FSN-ist cu o ură pe care nici nu încerca s-o ascundă:
- Iuda! bolborosi neputincios.
- Suntem, în capitalism, răspunse cel vizat. Nimeni nu dă nimic pe gratis.
De pe culoar răzbătu vacarmul unui scadal care degenera în ameninţări. Unul dintre judecătorii Curţii Supreme, bătrânul Zărnescu, ieşi să vadă ce se petrece. Un candidat nemulţumit încerca să treacă de jandarmi.
- Lăsaţi-l să intre, ordonă judecătorul.
- Mi-aţi furat voturile! strigă oaspetele. Bag cuţitu-n voi!
- Stai jos să ne lămurim, îl pofti judecătorul, aşezându-se pe canapeaua din hol.
- Nu se poate ca ţiganii mei să-mi fi dat numai 280 de voturi. Fac moarte de om, ameninţă candidatul, rămânând în picioare.
- Stai jos, insistă Zărnescu. Despre ce voturi vorbeşti?
- Sunt şeful Partidei Romilor din Târgu Jiu, se prezentă omul, aşezându-se. Ţiganii mei s-au jurat toţi că mă votează şi acum văd numai 280 de voturi?
- Omul intră în cabina de vot singur şi nimeni nu ştie ce votează el acolo, încercă judecătorul o explicaţie.
- Nu există! sări interlocutorul. Asta o fi la voi, la români. Ţiganul când a jurat, nu schimbă nici dacă moare. Numai voi aţi furat voturile, ca să iasă ai voştri.
- Atunci, s-ar putea ca oamenii să nu fi înţeles unde să pună ştampila, presupuse Zărnescu. Că de citit, votanţii dumitale, nu prea se descurcă.
- Pe roata cu spiţe. Au înţeles foarte bine, asigură candidatul. Nici nu era mare greutate să vezi roata cu 12 spiţe.
- Stai să aduc un buletin de vot, se ridică judecătorul.
Când reveni, candidatul Partidei Romilor îl lămurea pe jandarm.
Se aşezară din nou. Zărnescu îi dădu buletinul de vot.
- Unde trebuia să te voteze ai tăi?
- Pe roata cu spiţe.
- Arată-mi pe buletin, ceru judecătorul.
Candidatul răsfoi buletinul. Mai dădu o pagină înapoi. Apoi încă o pagină.
- Uite. Aici, puse el degetul.
Zărnescu luă buletinul de vot şi studie cu atenţie semnul electoral indicat, după care mai întoarse o pagină înapoi şi-i arătă celuilalt un alt semn electoral. Soarele cu raze. Semnul electoral al socialiştilor.
- Ţiganii dumitale s-au ţinut de jurământ, dar cu o pagină mai în faţă au dat de soarele cu raze şi au crezut că e roata cu spiţe.
Omul rămase mut. Îi era clar că oamenii lui, nedeprinşi cu hârtiile şi cu mărunţişurile desenate, confundaseră.
- Ce ghinion, acceptă înfrântul.
Zărnescu îl conduse spre ieşire.
*
Preşedintele Biroului Electoral Judeţean mulţumea lui Dumezeu că judeţul lui e dintre cele micuţe şi a scăpat repede cu centralizarea voturilor. Acum sta în faţa unuia de la B.E.C. care îi luase la verificat tot biblioraftul. În fond, ce-o să găsească? Întâi căutase de semnături şi de ştampile toate procesele verbale de la toate secţiile de votare. Acum verifica cheile. Buletine de vot anulate plus valabil exprimate plus neutilizate egal număr de buletine primit la secţia de votare. După aia, suma voturilor primite de toate partidele egal cu voturi valabil exprimate. Şi, în fine, număr de alegatori prezenti din listele permanente plus cei de pe lista suplimentară egal cu număr de buletine de vot utilizate. Preşedintelui judeţean îi cădeau ochii de nesomn. Ăsta de la B.E.C. nu dădea semne de oboseală sau de plictiseală. Probabil că era plătit ca să facă treaba asta. Bătea cu degetele într-un calculator de buzunar şi trecea la pagina următoare.
Până la urmă o să termine şi mă duc şi eu să mănânc. Oprim la Săftica şi, după aia, drum întins până acasă. O să dorm pe bancheta din spate, că sunt frânt.
- Aici nu se închide cheia, mormăi omul de la B.E.C.
- Unde? se ingrijoră Preşedintele judeţean.
- La Poiana. Suma voturilor pe partide e mai mare decât numărul de buletine valabile.
- Nu se poate!
- Mai adun odată. Asta e. Sunt cu 46 de voturi mai multe decât votanţi. Cum aţi făcut de vi s-a închis cheia la procesul verbal pe tot judeţul, când la Poiana nu se închide? Trebuie să refaceţi numărătoarea la Poiana şi procesul verbal pe tot judeţul.
- Cum să refac? N-am cum. Oamenii ăştia care au semnat au plecat pe la casele lor. Avem trei nopţi nedormite. Nu mai spun că sacii cu buletinele de vot i-am depus la tribunal.
- Nu e treaba mea. Dacă nu vii cu documentaţia corectă, nu putem semna de primire. Calculatorul central respinge orice proces verbal la care cheile nu se închid. Du-te la tribunal, ia sacii cu buletine de vot, întoarce-te în judeţ, aduni Biroul Electoral şi număraţi din nou.
- Nu se poate să corectez cu pixul şi semnez alături pentru modificare? Am ştampila la mine.
- Nu se poate, domnule! Orice modificare anulează procesul verbal. Trebuie scris unul corect si semnat de toţi membrii.
- Ce tâmpenie!
- Tâmpenie este să nu fiţi în stare 15 oameni cu carte să faceţi o adunare. Mergi la tribunal şi ia sacii cu voturi, că nu e altă soluţie.
După două ore, Preşedintele Biroului Electoral Judeţean reapăru la Biroul Electoral Central. Avea în ochi o melancolie iremediabilă. Îl trase pe hol pe cel care îi găsise greşeala în procesul verbal, ca să nu audă şi ceilalţi, şi îi explică:
- Am fost la tribunal, arătă el o cerere ştampilată. Uite, mi-au dat aprobarea să iau înapoi buletinele de vot. Am intrat în pivniţa tribunalului. Cei 28 de saci cu buletine de vot i-am pus aseară lângă a doua fereastră, pe podea. Fiecare are în el o hârtie cu numele judeţului. Acum toată pivniţa e plină cu saci până la tavan. Mergi aplecat pe saci. Nu se mai vede nici o fereastră. Nu ştiu unde să scormon şi nu am unde să pun sacii de deasupra până să ajung la sacii mei.
- Să nu crezi că asta te absolvă. Întoarce-te în judeţ, adună Biroul Judeţean şi trimite poliţia după ăia care au semnat procesul verbal la Poiana. Povesteşte-le de fals în acte publice, de poliţia electorală, de puşcărie şi pune-i să semneze un proces verbal de numărare a voturilor ale cărui chei se închid. La fel faci şi cu cei din Biroul Judeţean.
- Ştii ceva? Îmi bag picioru-n el de proces verbal.
- Atunci hai să-ţi spun eu de fals în acte publice, de poliţia electorală şi de puşcărie, că văd că ai nevoie de încurajare. Şi verifică cheile la toate procesele verbale de secţie de votare, ca să nu te mai întorc o dată.
*
Arnăutu se prezentă, însoţit de Firică, la Biroul Electoral Central.
- Aş vrea să demisionez din funcţia de deputat, spuse Arnăutu, mai înainte de a primi mandatul, dacă se poate.
- Nu vă întreb de ce aţi mai candidat, comentă Preşedintele B.E.C.-ului. Probabil ca să trageţi lista.
- Sunt chirurg la Craiova şi nu-mi pot abandona bolnavii. Ar însemna să operez numai sâmbăta şi duminica. În patru ani de deputăţie, mi-aş ieşi din mână.
- Dacă asta este hotărârea dumneavoastră fermă şi irevocabilă, staţi jos şi scrieţi-vă demisia, îl pofti Preşedintele.
Firică deschise servieta şi înmână Preşedintelui demisia scrisă cu două luni în urmă.
- Domnul Arnăutu mi-o dăduse mie ca să nu mai facă drumul până la Bucureşti, explică el. Dar eu am zis că e necesar să se prezinte personal, ca să nu fie nici o umbră de îndoială.
- Daţi-mi un act de identitate, ceru Preşedintele.
Arnăutu scoase buletinul în vreme ce îi spunea Preşedintelui:
- Mandatul meu de deputat o să revină domnului Firică.
- Dânsul urma pe lista de deputaţi?
- Da, e pe locul doi.
- O să transmitem la Camera Deputaţilor demisia dumneavoastră şi lista cu mandatele acordate. Domnul Firică va trebui să se prezinte acolo după ce rezultatul alegerilor va fi publicat în Monitorul Oficial.
Preşedintele chemă secretara şi-i dădu demisia să-i pună număr de înregistrare.
- Nu e datată, domnule Preşedinte, observă aceasta.
Preşedintele o înapoie lui Arnăutu.
- Nu ştiam în ce zi o să vină colegul Firică la Bucureşti, se justifică demisionarul şi, scoţând stiloul adăugă data alături de semnătură.
Preşedintele deschise dosarul de supleanţi şi căută pagina cu candidaţii Aşteptării Române din Dolj.
- Nu e domnul Firică, constată Preşedintele. Pe locul doi este domnul Stacojiu.
- Cum să fie Stacojiu? Se răsti Firică. Eu am finanţat toată campania! Să scoatem şi noi un deputat la Dolj.
- În lista de candidaţi depusă de partidul dumneavoastră, pe locul doi este domnul Stacojiu, insistă Preşedintele. Aici contează documentele. Dumneavoastră sunteţi pe locul trei.
- Măi, Arnăutule! se enervă Firică. M-ai asigurat că nu e nici o problemă. De unde-a apărut Stacojiu ăsta?
- Înseamnă că Aţipitu a modificat lista după ce am plecat eu la Craiova, explică demisionarul.
- Şi acum ce facem?
- Să-l căutăm pe Stacojiu, propuse Arnăutu. Poate-l convingem.
Preşedintelui Biroului Electoral Central îi era limpede că asistă la o vânzare de mandat, dar nu avea nici o modalitate legală de a împiedica demisia unui candidat. În fond, deputatul ales putea demisiona oricând credea de cuvinţă şi, pentru a nu fi lipsit Doljul de reprezentare în Parlament, intra următorul de pe listă.
*
Stacojiu se dovedi extrem de dârz.
- Ştiu că ai împrumutat bani buni de la Bănci şi nu ai cum să-i dai înapoi, îi comunică el lui Firică.
- Nu e treaba ta! se supără Firică.
- Ai nevoie de imunitate parlamentară, până nu te caută procurorii pe acasă. Află că asta costă.
- Cât?
- Cât i-ai dat şi lui Arnăutu.
- Nu e cam mult?
- Să ştii că mie îmi place deputăţia. Şi chiar şi imunitatea mi se potriveşte. Le pot păstra. Crezi că eu nu ştiu să mă împrumut la Bancă?
- Jumătate înainte şi jumătate după ce demisionezi, propuse Firică.
- Bate la ochi dacă demisionez imediat după Arnăutu. Demisionez mai încolo, să nu mă bănuiască lumea că am vândut postul.
- Mai încolo, când? Că am şi eu nişte socoteli.
- Deja ai termene? Mai amână-le.
- Mă doare fix în pix ce va spune lumea despre tine, o scurtă Firică. Hai să ne înţelegem. Pentru fiecare zi de amânare, pierzi un procent.
*
Membrii Biroului Electoral Central ajunseseră la capătul activităţii pentru care fuseseră mandataţi. Aşezaţi în jurul mesei de consiliu, semnau documentaţia finală de acordare a mandatelor de parlamentari. Exemplarele treceau de la unul la altul şi fiecare punea semnătura pe fiecare exemplar.
-Domule Preşedinte, constată reprezentantul F.S.N.-ului, Partidul Martirilor Ucişi de Gloanţele Barbare a obţinut 16 voturi. N-ar trebui dată o lege prin care partidele care nu obţin 251 de voturi să fie desfiinţate?
- Nu se poate promulga o lege care să condiţioneze existenţa partidelor de scorul electoral, răspunse cel întrebat.
- De ce 251 şi nu 252 ? se interesă Şerbănescu.
- Pentru că legea cere să aibă minim 251 de membri la înfiinţarea partidului, îl lămuri F.S.N.-istul. Ori, dacă nici măcar membrii lui nu-l votează, e clar că partidul, practic, nu există.
Şerbănescu se uită şi el prin tabelele ieşite din calculator. Nici măcar acum, la final, nu înţelegea cum s-a calculat coeficientul electoral. La judeţul Sălaj constată că partidul lui avea câte o liniuţă la fiecare etapă de calcul. La celelalte judeţe şi la celelalte partide erau înscrise numere cu câte 4 sau 6 cifre.
- La noi de ce nu e trecut nimic la Sălaj? îl întrebă pe Preşedinte.
- Pentru că nu aţi avut nici un candidat.
- Cum să nu avem? Am avut liste complete în toate judeţele.
- Dumneata nu ştii, pentru că voi, reprezentanţii partidelor aţi intrat în Biroul Electoral Central după ce s-au depus listele de candidaţi. Noi, judecătorii de la Curtea Supremă, suntem de la înfiinţarea Biroului. Lista depusă de partidul vostru la Biroul Electoral Central nu era identică cu lista depusă de filiala voastră din Sălaj la Biroul Electoral Judeţean. Probabil că a fost o greşeală, că ambele sunt semnate şi ştampilate de Preşedintele vostru. Cert este că partidul vostru nu a mai apărut pe buletinele de vot din Sălaj.
- Trebuia să ne anunţaţi cutare, cutare, se supără Şerbănescu.
- Nu se mai putea face nimic. Termenul legal de depunere a listelor trecuse.
Şerbănescu se simţi obligat să-şi informeze şeful. Puse mâna pe telefon:
- Domnu’ Aţipitu, la Sălaj au fost puse două liste diferite şi B.E.C.-ul nu ne-a socotit nici un vot pe Sălaj, cutare, cutare.
- Ştiam, oftă Aţipitu. Preşedintele nostru pe judeţul Sălaj a modificat lista fără aprobarea mea.
- Cum, fără aprobare? Că era semnată de dumneavoastră.
- A copiat semnătura la xerox, îl lămuri Aţipitu.
- Ăsta e fals în acte publice, cutare, cutare, se aprinse Şerbănescu.
- Încearcă să uiţi chestia asta, că nu ne trebuie un scandal public. Las-o aşa. O să-l dăm afară din partid.
*
Preşedintele de şedinţă aruncă o privire pe lista celor înscrişi la cuvânt şi anunţă:
- Pentru declaraţii politice, are cuvântul domnul deputat Mărin M. Mărin. Se pregăteşte domnu’ deputat Calistrat Firică.
Mărin se ridică repezindu-se spre tribună. Calea îi fu blocată de Ciornei, care îl apucă de mânecă:
- Mărine, dă-mi discheta!
- Ce dischetă? Se miră Mărin.
- Nu face pe niznai! Te-am ales – scoate diascheta!
- Aia? Se dumiri Mărin.
- Da! Disheta aia.
- Domnu Vice’, e la Ramona, se scuză proaspătul deputat.
Pe Ciornei îl luă ameţeala. Duse mâna la frunte.
- Boje moi! Aia era?
- Mi-a furat-o, se scuză Mărin şi urcă la tribună. Ciornei se întoarse în bancă, şi-i şopti lui Turcu:
- Mai bine-ţi spuneam să-l împuşti.
Ajuns la microfoane, Mărin le potrivi cu amândouă mâinile, aşa cum văzuse că fac ăia mai vechi. Se întoarse spre Preşedinte şi începu, aşa cum începeau tot ăia mai vechi:
- Stimate domnule Preşedinte, domnule Vicepreşedinte, domnule chestor, domnule secretar, domnule şef, doamnelor şi domnilor deputate şi deputaţi, voi intra direct în subiect.
Se scotoci prin buzunare şi scoase o foaie de hârtie împăturită. O despături, o întoarse pe partea cealaltă, o răsuci cu susul în jos şi citi:
- În faţa noastră stă legi nescrise, pe care trebuie să le scri’m, dar stă şi legi scrise, pe care Parlamentu’ este fortuit să le caseze. E legi rele, de care trebuie să ne dispersăm: legea şomajului, legea falimentului, legea concurenţei, legea şomajului. Toate astea, şi altele la fel, trebuie aruncate în curtea de casaţie. Cred că sântem singura ţară din jurul nostru în care lipsa de incapacitate este privită cu atâta insolenţă. Parlamentu’ predescesor ne-a lăsat un sumum de legi amânate sine deo. E o cameră întreagă la parter, plină de legi. Nici nu ştiu dacă avem avizu’ pompierilor să ţânem atâta hârtie. Mergeţ’ de vă uitaţ’ şi voi. Eu, unu’, am rămas estaziat. Văd că pe unii îi face de râde, se enervă Mărin.
- Linişte în sală ! scutură Preşedintele din clopoţel.
- Mulţumesc, domnule Preşedinte, se întoarse Mărin către el, scuturând mătreaţa din creasta unduindă ca un lan de grâu.
- Continuaţi, domnule deputat ! îl îndemnă Preşedintele.
Mărin căută rândul pe pagină.
- Mergeţi de vă uitaţi… Estaziat… Da. Mă adresez acum colegilor mai nestatutari, ridică el vocea. Domnilor, fiţi mai stoici. Nu mai ieşiţ’ din sală când se votează legi ! Poporu’ ne-a ales ca să…
Ajunsese la capătul paginii. Trase aer în piept şi întoarse foaia:
- ne ocupăm de revindecările lui, nu să ne lom S.R.L. când să pune la vot. Poporu’, tovilor, şade cu ochii pe noi şi prinde fiecare nuanţă. Ca un dezgustător de vinuri. Românii nu e proşti, tovilor ! Noi credem că e proşti, da’ nu e ! Ce e aia că nu s-a adaptat cutare lege din lipsă de ‘vorum? Adică nu se află în ţara asta atâta ‘vorum cât trebuie pentru nişte legi? Atunci, să importăm, tovilor! Văd că ăştia din dreapta nu mai poate de râs, constată cu amărăciune. Vă râdeţ’ degeaba! se enervă. Vă râdeţ’ de voi, că io am imunitate. Sânt imund !
În hohotele asistenţei, se întoarse către Preşedintele de şedinţă:
- Tovule, ce-are ăştia de râde?
Preşedintele îşi ţinea mâna la gură. Sună din clopoţel.
- Reveniţi la chestiune, domnule deputat.
- Mulţumesc, domnule Preşedinte ! se întoarse Mărin spre sală. Chestia e că în statutu’ partidului în care m-am băgat, ca să ajung deputat, scrie negru pe alb: “apărarea suveranităţii”. Oameni fără minte vor să ne ducă înapoi la suveranitate. Sântem republică, tovilor ! Suveranitatea ş-a trăit traiu’, ş-a mâncat mălaiu’! D-aia vreau să vă spun că îm’ dau demisia din partid şi mă declar independent. Prefer mai bine un Preşedinte pă viaţă decât un suveran.
Ion ANTONIE (Cap. 10)
FINE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu