Capitolul 6
Ciornei răsfoia terfelogul capturat de la Mărin. Cu fiecare filă pe care o întorcea, cuta dintre sprâncene i se adâncea tot mai mult.
- Doamne, ce prostovan ! Auzi, să nu se mai ia uium la moară.
Puse mâna pe telefon:
- Bosancule, să adaptezi dumneata două-trei discursuri pentru Mărin, că e tâmpit rău. Acela cu justiţia socială, cel cu stoparea privatizării haotice şi, poate, şi acela cu o nouă temelie pentru viitor. Mulţumesc.
Închise telefonul şi ochii îi căzură iar pe registru.
- Două sute cinci zeci şi cinci: Ouăle să fie mari.
O bătaie discretă în uşă. Era Tamara.
- Ramona vă roagă să-i acordaţi o audienţă.
- Ramona?
- Zice că e ceva important.
- Abia i-am mărit salariul. Bine. Să intre.
Ramona îşi făcu apariţia ca o studentă la examen. Îmbrăcase ce avea ea mai frumos şi mai scump, trecuse pe la coafor şi se machiase de n-o mai recunoşteai.
- Bună ziua, domnule Vicepreşedinte, gunguri emoţionată, oprindu-se chiar lângă uşă.
- Bună ziua, domnişoară, se ridică Ciornei în întâmpinarea ei. Ce vânt te aduce pe la mine? Vai, dar ce elegantă eşti !
- Vă place? prinse ea glas. M-am temut că o să vi se pară prea decoltată.
Râsul ei frivol îl puse în gardă pe Ciornei. Mai păţise asta.
- Te prinde extraordinar, o gratulă el conducând-o spre canapea. Mâna lui coborî neglijent de la talie pe fundul obraznic al bufetierei, dar reveni pe talie. Cine ştie ce preţ inacceptabil putea avea atitudinea intimă cu o domnişoară venită în audienţă.
Fata se aşeză pe marginea canapelei şi trase cu îndârjire de fustiţa prea scurtă, doar – doar o acoperi ceva. Ciornei împinse fotoliul în faţa ei şi se aseză privind picioruşele groase puse unul peste celălalt:
- Eşti, întradevăr, foarte sexi.
- Vai, domnu’ Ciornei... râse încurajată.
- Spune cu ce te pot ajuta.
Fata îi urmări privirea. Schimbă picioarele şi mişcarea asta adânci cuta dintre sprâncenele Vicepreşedintelui.
- Poate o să vi se pară exagerat. Nu-mi vine să spun, se codi ea nesigură.
- Hai, spune ! o îndemnă.
- Dar n-o să mă refuzaţi? se jucă ea cu închizătoarea poşetei.
- Îndrăzneşte ! o bătu el uşor pe genunchi.
- Vreau să mă scrieţi şi pe mine la asta… la deputaţi.
- Tu eşti întreagă la cap? Îşi retrase el mâna ca fript.
- Ştiam eu că n-o să vreţi, oftă ea dezamăgită. Dar am ceva cu care să vă conving.
Ramona schimbă din nou picioarele şi Ciornei izbucni:
- Pentru asta, arătă el spre genunchii ei, pot să-ţi dau bani, dar în nici un caz nu te voi trece pe listă.
Bluza ei de mătase lunecă spre umăr dezvelind o muşcătură recentă, în vreme ce Ramona deschidea poşeta.
- Dar pentru asta? întrebă îndrăzneaţă, arătând o dischetă.
Ochii bărbatului se mijiră pentru a citi pe dischetă:
- DOS Cadre. De unde o ai? deveni el extrem de interesat.
- Să zicem că am găsit-o, zâmbi Ramona.
- Asta e cu totul altceva, admise Ciornei, întinzând mâna după dischetă.
- Întâi treceţi-mă pe listă, ridică ea discheta deasupra capului.
- Pe listă te trec pentru că ai dat dovadă de loialitate faţă de partid, nu pentru că aş avea nevoie de discheta asta, o asigură, întinzându-se după registrul lui Mărin, rămas pe birou.
- Cineva mi-a spus să nu v-o dau până nu ajung în Parlament, băgă ea discheta în poşetă.
- Vai, ce copil eşti ! Se poate să nu ai tu încredere în cuvântul meu?
Vicepreşedintele deschise registrul pe genunchi şi scoase stiloul.
- Uite, chiar acum te scriu pe lista de deputaţi, o asigură dând câteva pagini. Ai mutaţie pe buletin?
- Nu. Sunt flotantă, se îngrijoră ea.
- Unde ai domiciliul stabil?
- La Bragadiru, dădu ea să scoată buletinul din poşetă.
- În cazul ăsta, te trec deputat de Bragadiru, admise Ciornei, făcând semn din mână că nu-i trebuie buletinul. Dacă-ţi faci mutaţie, pot să te pun de Bucureşti. Privirea lui blândă inspira încredere.
- E greu cu mutaţia. Lăsaţi de Bragadiru, dădu ea necajită din mână.
- Ramona şi mai cum? întrebă Ciornei scriind în registru.
- Carcalici, fremătă bufetiera.
- Car-ca-lici, silabisi Vicepreşedintele în timp ce scria. Data naşterii?
- Patru noiembrie.
- De-pu-tat de Bra-ga-di-ru. Gata, îi zâmbi închizând registrul. Poţi să pleci.
- Vai, ce om bun sunteţi ! se ridică Ramona, topită de emoţie. Cum să vă mulţumesc?
Încercă să-i sărute mâinile
- Lasă, nu trebuie, se feri Ciornei cu ochii aţintiţi pe poşeta rămasă pe canapea.
- Ce fericită sunt ! îşi puse ea mânuţele pe decolteu în vreme ce Vicele o împingea de la spate spre uşă.
- Mergi să-ţi faci garderobă pentru Parlament. Hai, du-te! Du-te! O scoase el pe uşă.
Fata se întoarse din prag şi-l sărută pe obraz, apoi o zbughi pe uşă.
Din doi paşi, Ciornei era lângă canapea şi scotocea în poşeta Ramonei. Aruncă discheta în sertar şi poşeta pe canapea:
- Toţi necalificaţii – fuga la Parlament ! mârâi nervos şi ridică receptorul:
- Tamara, trimite-o la mine pe Norica.
Trânti telefonul şi făcu câţiva paşi. Uşa se dădu de perete şi Ramona trecu glonţ prin faţa lui spre canapea. Rămase împietrită la vederea poşetei deschise. Căută în ea cu febrilitate.
- Ai umblat în poşeta unei doamne ! strigă disperată, întorcându-se spre el.
- Despre ce doamnă vorbeşti? Se miră Ciornei
- E discheta mea ! ţipă furioasă. Am muncit pentru ea.
- Pe brânci şi pe coate, o persiflă bărbatul.
- Porcule ! avansă ea cu ghearele spre faţa şefului. Dă-mi discheta !
- Tamara ! strigă Ciornei spre secretara care privea din prag. Dă-o-afară pe stricata asta !
- Hoţule ! se repezi Ramona, dar Tamara o apucă de braţ.
- Lasă fleanca şi ieşi ! şuieră Tamara ameninţător, trăgând-o spre uşă.
- Ia mâna de pe mine ! ţipă bufetiera îmbrâncind-o pe Tamara.
Secretara o învârti ţinând-o de braţ cu ambele mâini şi, când îi dădu drumul, Ramona porni cu spatele spre uşa pe care tocmai intra Norica. Se redresă şi dădu să revină, dar Tamara o aştepta în poziţia de karate cu muchia palmei ridicată.
- Fir-ar al darcu’ de noroc pe care l-am avut eu ! blestemă Ramona cu lacrimi în ochi, privind cum Tamara ridică un picior, exersând la rece lovitura pe care urma să i-o aplice. Calmul secretarei avu darul s-o înspăimânte. Se trase cu prudenţă spre uşă şi o luă la fugă pe scări.
- Doamna şi-a uitat poşeta, observă Ciornei, întinzând-o Tamarei.
Secretara se duse în cadrul uşii şi azvârli poşeta pe scări, după Ramona.
Rămas cu Norica, Ciornei afişă un calm aparent.
- M-aţi chemat, domnule Vicepreşedinte?
- Da, Norica. Ia loc. Dumneata eşti persoana care operează pe calculatorul nostru?
- Da, domnu Ciornei.
- Şi mai este şi altcineva care are acces pe calculator?
- Domnii vicepreşedinţi şi secretarele dumnealor, dar numai după ce le deschid eu calculatorul, că e parolat.
- Altcineva, nimeni?
- Nimeni.
- Eşti mulţumită de salariu?
Deci, de asta o chemase.
- Nu e grozav, dar e, totuşi, salariu. Patronul la care am lucrat nu mă plătea decât când avea încasări. Am înţeles că, după alegeri, ne măriţi salariile. Copilul e la şcoală şi sunt cheltuieli.
- Dischetele unde le păstrezi?
- În fişet. Sub cheie. Numai domnu Aţipitu are cheia.
- Şi, n-ai pierdut nici una?
- Nu, domnu Ciornei.
Îmi dă o primă, se bucură Norica văzându-l că trage sertarul.
- Şi, nici n-ai vândut vreuna? Aruncă el discheta pe birou.
- N-aveţi dreptul ! sări ea în picioare.
- Ba am ! ridică el vocea. Ia discheta asta. Ai un ceas să lămureşti cum a ajuns în mâinile cui nu trebuie. Ori eşti căscată, ori ne-ai vândut. Fix peste un ceas te prezinţi aici cu demisia! Ai înţeles?
- Domnu Ciornei, am copil de crescut...
- Tamara ! îşi strigă el secretara.
- Vă jur pe tot ce vreţi !
- Tamara !
În fine, Tamara intră.
- O însoţeşti pe Norica şi preiei calculatorul, dischetele, cheile, tot ce are acolo. Ai grijă să nu ne şteargă calculatorul.
- Sunt nevinovată ! începu ea să plângă.
- Ieşi ! urlă el arătând spre uşă.
- Hai, o luă Tamara pe după umeri. Îi era milă de ea. Se cunoşteau de câţiva ani şi pusese o vorbă pentru ea la angajare.
Rămas singur, Ciornei se întinse pe canapea. Avea mulţumirea că a scăpat de Mărin. Ce cretin. Să-i şterpelească Ramona discheta. Tocmai la timp. Se scobea în nas când Mărin intră fără să bată la uşă:
- Tovule, am venit să iau programu’, că mâine mă duc la Gogoşari.
- Şi nu poţi să iei gogoşari fără program? îl persiflă Vicepreşedintele, ridicându-se.
- Bună ! râse Mărin. Gogoşari e comună în Giurgiu. Mă duc să le citesc programu’. Mă duce un vecin cu maşina.
- Dacă ai altceva de făcut, lasă politica pentru ăia care se pricep.
- Adică, ce vrei să zici? se miră Mărin.
- Că eşti un bou. Ce program e ăla „baba Safta să dea porcu”?
- Dac-aşa scrie...
- Te-am şters din liste. Nu mai ai ce căuta pe aici.
- Ba, pardon ! Ce scrii şi ştergi de capu’ tău?
- Conform programului tău, arătă Ciornei spre registru: „Unşpe ! Unşpe e tăiat!” Gata. Nu mai eşti candidat.
- Păi, asta nu rămâne-aşa, tovule ! ameninţă Mărin înşfăcănd registrul de pe birou. Mă duc la Geambaşu. Vă dau în gât pe toţi.
- Du-te învârtidu-te ! Ai grijă că pentru calomnie se face puşcărie.
Aşa cum se aştepta, Mărin trânti uşa cu sete. Dar, de data asta, gestul îi aduse lui Ciornei un zâmbet de satisfacţie. Dădu să se întindă pe canapea, că-l încerca sciatica, dar azi parcă era zi de audienţe. Coca bătu în tocul uşii:
- Deranjez?
- Tu? Niciodată ! o luă în braţe şi se învârti cu ea. Nu-l mai durea spatele.
- Lasă-mă, că ameţesc !
O lăsă pe picioarele ei. Chiar ameţise. O luă pe braţe şi o aşeză în fotoliu.
- Ce-i cu tine? întrebă nedumerită.
- Am reuşit !
- De-aia era Mărin aşa furios?
- Habar nu are ce a avut în mână.
- Spuneai că nişte acte.
- Careva de la cadre a tras pe o dischetă dosarele şefilor şi umbla să le vândă la adversari. Din întâmplare, discheta a ajuns la Mărin. Îţi dai seama cum ne şantaja?
- Înseamnă că ai scăpat de el.
- Înseamnă că discheta a ajuns la mine şi îi am pe toţi la mână ! jubilă Ciornei.
- Şi pe Aţipitu? Întrebă ea cu speranţă.
- Chiar şi pe Aţipitu ! se lăudă Ciornei, deşi nu ştia mai multe decât Mărin despre conţinutul dischetei.
Coca îl trase de cravată spre ea şi îl acoperi cu sărutări.
- Ştiam eu că vei reuşi ! Doamne ce bine-mi pare !
- Îţi pare bine, de ce? se ridică el. Ţi-a făcut ceva?
- Nu. Dar a încercat. De aceea te rugam să nu-i spui că Gicu e plecat pe şantier. N-ai ideie ce băgăcios e !
- Îl cuminţim noi, o asigură Ciornei, îndreptându-se spre telefon. Se tolăni în fotoliu şi trase telefonul la îndemână.
- Apropo, mi-a promis că îţi caută un job, spuse ducând receptorul la ureche. Îl sună pe Amărăşteanu.
- Dragul meu, m-am mai gândit: Mărin nu e totuşi cea mai bună soluţie pentru Giurgiu. E cam limitat şi n-are carismă. Eu nu sunt deloc mulţumit de prestaţia dânsului. Nu vrei să candidezi dumneata? Ce să te mai gândeşti? Alegerile bat la uşă. Te aştept mâine la 10 să semnezi cererea de candidatură. Nu te codi, că trenul ăsta nu trece de două ori.
Coca se aşezase pe braţul fotoliului şi se juca în părul lui. Un ciocănit zorit în uşă o aruncă direct în piciare. Când intră Norica, Coca îi arăta lui Ciornei un pasaj din ziarul uitat pe birou.
- Priveşte cât de penibil scrie ăsta despre noi.
Vicepreşedintele împinse ziarul şi se întoarse spre Norica. Atunci înţelese că va trebui să o păstreze în serviciu pentru că ştie tot ce e pe dischetă.
- Ce-ai aflat? O întrebă binevoitor.
- Nu e discheta noastră, debită ea uşurată. E de la alt partid.
- Cum de la alt partid? şopti pierdut.
Norica avansă şi depuse pe birou câteva foi scoase la imprimantă.
- Am printat cuprinsul cu toate capitolele. Toţi sunt nişte iluştri necunoscuţi.
Coca se aplecă să vadă şi ea. Ciornei citi nedumerit:
- Cadre static nedeterminate. Wereşceaghin. Metodă de integrare. Navier. Eforturi unitare datorate momentului încovoietor. Clapeyron, Timoşenco, Bernoulli. Cine dracu’ sunt ăştia? Izbucni enervat. Ce e aia cadre static nedeterminate?
- Nu ştiu, şefu, se apără Norica.
- Vase cu pereţi subţiri? se miră Vicepreşedintele.
- Cât de subţiri? întrebă Coca, uimită de formulare. Cadre plane, răscoli ea hârtiile. Determinarea eforturilor în bare. Va egal Vd egal unu pe doi P. Asta ce literă e? întrebă sublinind cu unghia lăcuită.
- Sigma, răspunse Norica. Domnu’ Ciornei, cred că discheta e de la un proiectant. Ceva cu construcţiile.
- Păi, de ce scrie pe ea DOS cadre?
- DOS e sistemul de operare. Disk Operating System. Cadre cred că sunt stâlpii si grinzile de la hale.
Coca înţelese prima cum stă situaţia. Înşfăcă poşeta şi porni spre uşă:
- Eşti mai prost ca Mărin ! aruncă dispreţuitoare peste umăr.
Ciornei nu mai avea sânge-n obraji. Se ridică.
- Mulţumesc. Poţi să pleci, îi şopti Noricăi. Slăbi nodul la cravată şi se mai uită odată peste filele rămase pe masă.
- Grinzi cu zăbrele. Plăci plane. Îşi trecu palmele peste faţă. I se puse nodul în gât.
- Tamara ! şopti sufocat. Tamara ! răcni dând cu pumnul în masă. Tamaraaa !
Secretara intră surescitată. Urlă la ea:
- Toată lumea să-l caute pe Mărin şi să-l aducă aici. Urgent ! Acum !
Se lăsă frânt pe fotoliu. Evident că acum Mărin aleargă cu discheta adevărată la Geambaşu.
- Tamara !
Secretara reveni promt.
Cauta-mi-l cu telefonul pe Geambaşu.
- Ce număr are?
- Află de la informaţii. Sună la ziar şi lasă vorbă să mă caute. Geambaşu de la „Tradiţia”.
Fata dădea să iasă când o întoarse:
- Nu sunt aici pentru nimeni !
*
Ramona se încuie în bufet şi trase o porţie de plâns cu sughiţuri. Pierduse cea mai mare şansă a vieţii ei. Îi venea să urle când se gândea cât poate fi de căscată. Porcul ăla de Ciornei a executat-o fără să clipească. Şi cât s-a chinuit până a scos de la Mărin secretul dischetei. De câte ori a trebuit să se prefacă leşinată de dragoste când boului îi puţea gura a tutun. Cum îşi făcea tontu’ planuri pentru amândoi, când va fi deputat. Cum l-a luat pe ocolite, cântându-i în strună câte e el de deştept, până a scăpat caşcavalul din plisc. Şi toate astea degeaba.
Se masă pe braţ. Scroafa aia de Tamara o învineţise.
- Dacă nu fugeam, cretina era în stare să mă schilodească. Deodată se albi. Când o vedea Mărin că a dispărut discheta, mă omoară.
Îşi şterse repede lacrimile şi dădu fuga la Norica.
- Nu de-asta ! dă-mi una neagră.
- E mai frumoasă galbenă, motivă Norica.
- Mie îmi trebuie neagră. Caută, te rog frumos.
- Să descarc una în calculator, că nu mai am negre.
- Dă-mi şi-o cariocă neagră. Ţi-o aduc înapoi. Trebuie să scriu nişte preţuri la ţigări. Îmi dai şi etichetă pentru dischetă?
*
Mărin trecu mai întâi pe la redacţie. Îl căuta pe Geambaşu.
- E la conferinţa de presă de la Industrii, îi comunică fata de la ştiri.
- Ce industrii? insistă Mărin.
- La Ministerul Industriilor.
O luă în pas grăbit pe Victoriei. Ceasul din turnul ministerului arăta ora 6 şi 14 minute. Nu fu lăsat să intre. Ceru o ţigară de la portar şi se puse pe aşteptat. Se învîrtea prin faţa scării principale şi înjura. Încercă pe la intrarea pentru salariaţi. Degeaba. Reveni la intrarea pentru ministru. Simţea că moare de nervi.
După mai mult de o oră, în care mai ceruse două ţigări, începură să iasă ziariştii. Vorbeau între ei despre Partidul Industriilor. Terminară de ieşit, dar Geambaşu nicăieri.
- Măi, tovule, s-a terminat şedinţa de presă? Îl luă scurt pe portar.
- N-ai văzut? Ăia care-au plecat erau ziariştii.
Fugi înapoi la redacţie. Bine că mergea liftul.
- N-a venit. Îi comunică fata.
- Da’, unde dracu e ? se înfoie Mărin.
- Probabil ia un interviu domnului Ministru. Azi au lansat Partidul Industriilor.
- Că nu erau destule ! trânti el uşa şi o lua la fugă pe scari. Servieta grea, care până atunci îl frânase, acum îl trăgea pe scări. Transpirase de alergătură. Pe calea Victoriei dădu nas în nas cu echipa lui de lipitori de afişe.
- Unde mergeţi, mă? întrebă din fugă.
- La mitingu’ ţărăniştilor, răspunse Lae.
Mărin puse frână.
- Ce căutaţi acolo?
- Se plăteşte, şefu, îl lămuri Sică. Zece mii de căciulă. Hai şi tu.
- Am o treabă, se scuză Mărin şi luă viteză.
Maşina ministrului era trasă la scară. Ceasul din turnul ministerului arăta tot ora 6 şi 14 minute. Geambaşu cobora scările stând de vorbă cu ministrul. Se îndreptau spre maşină. Şoferul deschise portiera şi rămase lângă ea.
- Ăştia pleacă, se sperie Mărin. Geambaşuleee ! strigă în timp ce traversa.
Ministrul întoarse capul. Mărin venea glonţ spre ei, printre maşinile care claxonau cu furie.
- Domnule, am o discuţie, se supără ministrul.
- Eu am o dischetă, i-o întoarse revoluţionarul.
- Aşteaptă, îl domoli ziaristul.
Cei doi îi întoarseră spatele şi porniră spre maşină, discutând.
- Să nu pleci ! strigă Mărin.
Ministrul se întoarse uimit.
- Nu tu ! Geambaşu.
În fine, maşina demară şi Mărin se repezi la ziarist:
- Am una tare de tot. Am pus laba pe dosarele de cadre ale ăstora de la Partidul Aşteptării. Cît dai ?
Geanbaşu rămase ca trăznit. Mai văzuse el turnători, dar să îi bagi în rahat pe cei care te trimit în Parlament depăşea orice limită.
- Nu-ţi dau nimic, sublicită Geambaşu. Din salarul de ziarist abia de-mi duc zilele.
Geambaşu îi arătă manşetele roase ale sacoului.
- Da’ lu vaca aia de la bufet, i-ai dat suta de dolari !
- Nu i-am dat nimic, negă ziaristul.
- Bă, tovule, oi fi eu neşcolit, da prost nu sânt. Piţipoanca mi-a ciripit tot. Zi cît dai pe discheta cu dosarele ălora.
- 50.
- Hai sifon ! O dau la alţii !
- 100 e bine?
- 150.
- N-am. Să-mi sară ochii dacă mint.
- 100 acum şi 50 când o să ai. Îţi spun eu că merită. Aţipitu e băgat la Petrodamph, Ciornei şi-o pune cu una brici. E marfă ! Hai, scoate banu’ !
- Dă marfa.
- E acasă. Mergem să ţi-o dau.
- Unde stai?
- În Crângaşi.
- Ce n-ai venit cu ea la tine?
- Tovule, o caută ăia ca pe sfintele moaşte. M-au buzunărit de două ori.
Pe drum, Mărin îi povesti cum a dezarmat el doi terorişti în Comitetul Central, cum l-a scos pe Dan Iosif de la fereastră exact când a trecut glonţul, cum a organizat paza la Guvernul de 20 de minute al lui Mazilu, cum s-a implicat în campania de la P.A.R., cum a capturat discheta de la Lazăr, cum i-au răscolit câinii partidului garsoniera, cum le-a adus poliţia pe cap, cum l-a obligat pe Ciornei să-l pună pe listă, ce cuvântare magnifică a ţinut el la Giurgiu şi cum Ciornei, acum o oră, l-a tăiat de pe listă. Pe el, care, la revoluţie, a dezarmat doi terorişti în Comitetu’ Central. Toate astea le spunea cu voce tare şi gesticulând, în vreme ce lumea din troleibuz se zgâia la ei.
Pe banca din faţa blocului se sorea o pereche de babe, clevetind pe toată lumea.
- Vecine, te-a căutat administratoru’! îi strigă una din ele.
- Bine, bine, mormăi Mărin
- Dacă nu plăteşti, te dă în judecată, adăugă baba.
- S-o dea pă mă-sa ! decise Mărin. O să plătesc când o să am.
- Ăsta, la revoluţie a fugit la ţară, îi explică Mărin ziaristului. Era şef la sindicat, porcu’!
Pe uşă, găsi o somaţie de la IDEB, lipită cu scoci. O lăsă acolo.
- Ai banii? îl întrebă pe Geambaşu. Pune-i aici, pe masă.
Geambaşu puse bancnota pe masă în vreme ce Mărin aduse punga cu zahăr din bucătărie. Zgârmă cu degetele prin zahăr şi rămase nedumerit. Băgă mâna mai adânc. Nimic. Vărsă zahărul pe masă şi se uită în pungă. Trecu cu degetele prin zahărul de pe masă şi, în fine, înţelese:
- Fir-ar mama ei a dracu’ de boarfă ! Vaca aia mi-a furat discheta.
Geambaşu luă bancnota de pe masă, o scutură de zahăr şi o băgă în buzunar.
- Nu-i necaz. O s-o cumpăr de la ea, spuse întorcându-se să plece.
- A dracului, dimineaţa a zis că-mi face un ceai ca la Continental. Ce bou sânt!
- Ai dreptate, acceptă Geambaşu părăsind încăperea.
Cele două babe îl văzură mai întâi pe Geambaşu, alergând să scrie interviul cu ministrul, până nu se închidea ediţia. Apoi îl văzură pe Mărin, alergând cu servieta după el, să prindă autobuzul de Bragadiru. Mai pe urmă îl văzură pe Sârbu intrând şi ieşind. La urmă, Ramona se interesă de Mărin. Deşi babele îi spuseră că a plecat, ea urcă, totuşi, până sus şi zăbovi o vreme. Cele două supraveghetoare ale intrării aveau ce comenta până seara. După o vreme li se alătură şi Sârbu.
*
La redacţie, Geambaşu găsi lipit pe geamul de la uşă un anunţ prin care era rugat să-l sune pe Ciornei. Îi era clar de ce îl caută Ciornei. Problema era cum să-l amâne până pune mâna pe dischetă. Îl sună.
- Domnule Geabaş, aţi avut azi o întrevedere cu domnul deputat Mărin, v-aş ruga să avem o discuţie, mai înainte de a da publicităţii lucruri care greu mai pot fi îndreptate.
- Geambaşuuu, nu Geambaş, vă rog ! Chiar intenţionam să am o discuţie cu dumneavoastră.
- Este doar o neînţelegere pe care în cursul zilei de azi o vom rezolva. Credeţi-mă că toată lumea va avea de câştigat. Chiar şi dumneavoastră.
- Înţeleg. Ştiţi, pentru că la bufetul nostru au numai cârnăciori olteneşti, mâine dimineaţă o să servesc micul dejun la bufetul dumneavoastră şi apoi urc să discutăm.
- Am putea discuta chiar acum.
- Îmi pare rău, dar am nişte obligaţii care nu pot fi amânate.
- Atunci, rămâne pe mâine dimineaţă. Vă aştept.
*
Habar nu avea Mărin că e căutat. Drumul cu autobuzul supraaglomerat îl ostenise, măcar că stătuse pe servieta diplomat, între scaune. Lângă el, două babe nu se mai săturau să povestească despre copilul căzut în fântână. Pe spate i se rezema un sac plin cu pâini calde iar şoferul nu rata nici una din gropile înâlnite pe şosea. Cei de la cârciumă îl îndrumaseră, pe uliţa asta prăfuită, tocmai în marginea satului. „După biserică, a doua la stânga şi, la stejarul lu’ Tolă, faci dreapta.” Câte-un câine se retrăgea din calea lui şi apoi îl lătra din poartă. Ajunse la numărul 132 - o casă cu cerdac, cu doi cerbi zugrăviţi de-o parte şi de alta a ferestrei ce da spre drum. Căţeaua se zbătea să rupă lanţul şi nu contenea din lătrat. O femeie cu broboada înnodată peste gură se arătă dinspre grădină şi veni să întrebe ce-i trebuie. Ăştia de la oraş nu veneau niciodata să dea. Îşi coborî broboada sub bărbie.
- Aici locuieşte domnişoara Ramona?
- E la Bucureşti. N-a mai dat pe-acasă de două săptămâni. Are servici acolo.
- Şi, la Bucureşti, unde s-o găsesc?
- Da’ ce treabă ai dumneata cu ea?
- De la primărie, ca să-i facem mutaţie, că are servici.
- Cat-o dumneata la servici, că eu n-am fost la ea, la Bucureşti, şi nu ştiu unde stă. E undeva la blocuri.
- N-are telefon? Că eu am multă lume de căutat şi n-am vreme să umblu de colo colo.
- Are numa' la o vecină. O sun de la poştă şi vecina o cheamă.
- Spuneţi-mi număru’, se căută el de pix. Scoase din buzunarul de la piept pixul cu patru culori, şterpelit de pe biroul lui Bosancu, şi ţăcăni din el.
- E pus în odaie, la oglindă. Mă duc să-l aduc.
Căţeaua, bine educată, nu se amestecase deloc în vorba lor dar, când îl văzu deschizând servieta, ca să scoată agenda, se porni să-l certe de parcă atunci sosise în poartă.
Din casă ieşi un uncheş. Aruncă după căţea cu o scurtătură luată de pe jos şi veni la poartă:
- Spune drept că te-a trimis a’ lu’ Buzatu să-i dai de urmă, zise deschizând poarta.
- M-a trimis de la primărie. Nu ştiu ce treabă are Buzatu.
- Bă, pun căţaua pe tine! Dobitocule ! Ăia de la Bucureşti sânt bărberiţi.
Ţăranca cu broboadă se uita la ei din cerdac. Uncheşul fluieră şi căţeaua veni val vârtej. Se aplecă să-i desfacă zgarda. Mărin alerga deja pe mijlocul uliţei, ridicând colbul în urma lui. După lătrăturile câinilor se putea localiza cu precizie la ce distanţă ajunsese.
*
Amărăşteanu intră în casă surescitat. Zoica îl sărută de bun venit şi se precipită la bucătărie să încălzească mâncarea. Se duse după ea.
- Nevastă, m-au pus pe listă la deputaţi.
Femeia rămase cu polonicul în ciorbă, privind peretele din faţa ei.
- O să pleci la Bucureşti?
- Dacă voi fi ales, cinci zile pe săptămână sunt în Bucureşti.
- E bine, că o să ai salariu mai mare, estimă ea.
- Salariu ca salariu, dar pentru biroul parlamentar o să pot angaja, pe banii Parlamentului, un şofer, o secretară, un şef de cabinet. Abia îi fac carte de muncă şi lu’ fiu-tău.
- Şi o iei pe Roxana secretară, că e o fată cuminte, propuse soţia.
- Mai prost este că pentru campania electorală trebuie să cheltuiesc ceva bani.
- Nu e pe banii partidului?
- Nu sunt bani la partid.
- Şi, cam cât crezi că ne-ar costa?
- Vre-o şapte – opt milioane.
- O grămadă de bani, aprecie ea. N-ai de unde să-i scoţi.
- Aş putea să mă împrumut.
- Şi, cum îi dai înapoi?
- Când eşti deputat, ai alt cheag. Se mai fac afaceri, se mai ia câte-un comision. Dacă vindem casa lui taică-tău, n-o să fim cu cuţitu’ la os.
- Banii de pe casă voiai să-i băgăm într-o carieră pe Argeş, îi aminti ea.
- O facem şi pe aia, mai pe urmă, că e investiţie sigură. Dar, ca deputat, am altă intrare şi la prefect şi la primar. Cu totul altfel se tratează.
- Dacă tu crezi că e bine, facem cum zici, ridică ea oala de pe foc. Dar să vorbim şi cu ai tăi, să nu spună că nu i-am întrebat.
*
Aţipitu ceruse să nu fie deranjaţi. Îl privea pe Ciornei în luminile ochilor şi aştepta. Ciornei stătea calm şi nu dădea nici un semn că ar fi avut de gând să vorbească.
- Ai de gând să-mi spui? Întrebă Preşedintele.
- Ce anume?
- Chiar nu ai nimic să-mi comunici? Era vorba că nu avem secrete.
- Întrebaţi-mă. Nu ştiu la ce vă referiţi. Telegrama aceea am reţinut-o pentru că ar fi dăunat partidului.
- Las-o pustiului de telegramă. Aia a fost acum doi ani. Despre ce se întâmplă acum, ai putea spune câte ceva. Ce interes ai să-l pui cap de listă pe Mărin? Ce servicii zici că ne-a adus tontul ăsta? Nu-mi place când umbli cu ascunzişuri.
- E o problemă pe care credeam că o pot rezolva fără să vă mai deranjez. Dar lucrurile au luat o turnură ameninţătoare şi sunt nevoit să îi dau satisfacţie idiotului.
- Te are la mână?
- Ne are pe toţi. Asta e mai grav.
- Aud că e vorba de-o dischetă. Ce ştie ăsta şi nu ştim noi?
- Se pare că Lazăr a copiat de undeva, pe dischetă, dosarele noastre. Boul de Mărin l-a bătut într-o noapte şi i-a luat discheta. Dacă nu îl băgăm în Parlament, pac la Războiu’.
- Nu ştii cum să i-o iei? Trimite pe Sârbu să-i scotocească casa.
- Am încercat, nu numai că n-a găsit-o, dar Mărin ne-a adus şi poliţia pe cap.
- Oferă-i bani.
- La cât e de nesimţit, ne-ar cere bani toată vremea, că poate să tragă câte copii vrea.
- Bagă-l în rahat cu vre-o potlogărie şi cere-i discheta ca să-l salvezi. Vezi că învârte nişte afaceri cu-n franţuz. Trebuie să fi făcut el vre-o nefăcută.
- Deocamdată, am obţinut o amânare. Îl aranjez eu cumva.
- Am toată încrederea că te vei descurca. Doar n-o să ne joace pe noi necalificatul de Mărin, îl încurajă Preşedintele.
*
Tamara lăsă deoparte romanul şi privi întrebătoare către cei trei tineri care-i intraseră în birou.
- Domnul Vicepreşedinte nu e aici.
- Noi suntem de la Tineret. S-a primit o invitaţie de la organizaţia de tineret a Internaţionalei Liberale pentru Conferinţa de la Torino. Trebuie să trimitem cinci delegaţi. Totul e pe cheltuiala internaţionalei.
- Trimiteţi, fu de acord Tamara.
- Vă lăsăm dumneavoastră cererea pentru acoperirea cheltuielilor de transport. S-o semneze domnul Vicepreşedinte.
- Adică transportul e pe banii partidului? citi Tamara în cererea pe care i-o înmânase unul dintre cei trei.
- Da. Ei asigură cazarea şi masa.
- Măi băieţi, ia spuneţi voi cum se numesc vicepreşedinţii partidului? îi testă ea.
Cei trei se uitară unul la altul şi mai apoi se uitară la vârfurile pantofilor.
- Pe cine reprezentaţi voi la Conferinţa de la Torino? Habar nu aveţi din ce partid sunteţi. Cine e Vice la Doctrină?
Tăcere.
Tamara rupse cererea mai întâi în două şi apoi iar în două şi o aruncă la coş.
- Hai, cărel de-aicea că s-au furat cam multe! Le arătă din priviri uşa către hol.
Cei trei ieşiră în tăcere.
- Degeaba spun peste tot că tineretul e schimbul de mâine şi alte braşoave, îşi arătă dezamăgirea Petrică, student la Româno-Americană. Îi doare de noi fix în pix.
- Nu Ciornei ne-a pus să facem organizaţie de tineret? Am făcut, se lamentă şi George. Şi la ce ne-a folosit?
- Măi, politica nu este ca să folosească, îl contrazise lunganul de Silviu. Rostul nostru este să răspândim idei progresiste în rândul tineretului. Aşa a şi spus Ciornei.
- Treaba aia cu “Tânăra Gardă”, pe care o ştie el, e fumată demult, fu de părere Petrică. Suntem în capitalism. Nimeni nu mai face muncă patriotică.
- Aşa e, îi ţinu isonul George. Dacă nu-mi iese nimic, îi las baltă şi mă apuc de altceva.
- Suntem buni numai la lipit afişe, explodă Petrică. La mers în străinătate – nu. Ce mare chestie pentru un partid să plătească cinci bilete de tren?
- Ce să faci tu la Torino? Îl luă Silviu din scurt.
- Să văd şi eu o ţară străină.
- Întrebam ce să faci la conferinţă, nu în timpul liber.
- Ce dracu să fac? se enervă Petrică. Ce face toată lumea: figuraţie.
- Băi, acolo se dicută chestii, se fac rezoluţii. Ai tu ceva de spus despre politică? Nici nu ştii engleza, măcar că eşti la Româno-Americană.
- Politica e un rahat! Asta am de spus despre ea.
- Şi crezi că trebuie să spui chestia asta la Torino? Îl persiflă Silviu. Acolo se adună tineretul liberal şi noi nu ştim nici măcar ce e aia liberalism. A avut dreptate Tamara.
- Liberalism e să facă fiecare ce vrea, inventă Petrică.
- Unde ai citit definiţia asta? Puneţi, bă, mâna de citiţi, că n-o să faceţi nici o brânză pe-aici. Vin ăia de la facultatea de ştiinţe politice şi ne trec în faţă.
- Aiurea! interveni George. Grupul meu mă votează pe mine. Pot să aibă ei şapte diplome.
- Ce grup? se interesă Silviu.
- Suntem şase inşi care am jurat să ne susţinem unul pe altul, orice-ar fi.
- Când s-or aduna organizaţiile de tineret din toate judeţele, or să treacă de 300, aprecie Silviu. Şi grupul tău o să figureze pe la diverse. Chestia aia cu jurămintele n-are nici o legătură cu politica. Singura chestie care contează e ce ai în cap.
- Adică, lipim afişe de tâmpiţi? se revoltă Petrică.
- Lipeşti că vrei. Ţi-a zis careva că te trimite la Torino după ce le lipeşti? Bă, voi chiar aşa credeţi? Că ne pun miniştri numai pentru că suntem la tineret?
- Directori, pe ici pe colo, ar putea să ne pună, fu de părere George.
- Pe tine nu te-aş pune nici portar, îl linişti Silviu. Că nu eşti în stare să stai opt ore în acelaşi loc.
*
Amurgea când Mărin ajunse-n Crângaşi. Sârbu îl aştepta pe bancă, bronzat de atâta stat la soare.
- Ce vrei, mă? duse Mărin mâna la pistol.
- Te caută Ciornei.
- Ce dracu mai vrea?
- Nu ştiu. Te caută de azi dimineaţă.
Mărin era frânt de osteneală, prăfuit şi flămând. Nu-i mai mergea nici mintea.
- Hai, mergi? îl îmboldi Sârbu.
- Tovule, nu merg. Spune-i că îl bag în mă-sa ! M-a tăiat după listă !
- Nu fi fraier ! Dacă te caută, are nevoie de tine.
În fond, se gândi Mărin, n-are de unde să ştie că nu mai am discheta. Pe târfa aia o prind mâine la bufet şi-o umplu de sânge.
- Hai ! se decise Mărin.
- Mai ţii minte că-mi datorezi o ladă de bere?
- N-am bani. Când oi avea, ţi-oi da.
Ciornei îl primi cu amabilitate:
- Te rog să uiţi neînţelegerile care au fost între noi. Numai din cauză că nu am avut încredere în dumneata, am ajuns să ne spunem vorbe pe care eu, personal, le regret.
- Lasă gargara ! Eu am venit la tine cu mâna întinsă şi tu mi-ai scuipat în palmă.
- Indiferent ce crezi, te anunţ că domnul Preşedinte insistă să te băgăm în Camera Deputaţilor.
- De fapt, ce urmăreşti ? Ba mă scrii, ba mă tai, iar mă scrii. Ce treabă e asta?
- Domnule deputat, trebuie să fim siguri că discheta aceea nu ajunge la presă. Azi am vorbit cu Geambaşu şi mi-e teamă că dumneata deja i-ai dat unele informaţii.
- Minte ca un porc ! Nu i-am dat nimic.
- Adică, a blufat ?
- A minţit. Atâta pot să spun. Nu ştiu dacă a bufat. Nici nu m-am văzut cu el de nu mai ţin minte.
- E bine să înţelegi că discheta aceea este garanţia dumitale că vei fi deputat. Poate ar fi mai bine s-o dai s-o încuiem în casa de bani.
- Şi iar să ma tai de pe listă? Vezi să nu. E pusă bine, tovule.
- Atunci, de unde ştia bufetiera de dischetă, daca e pusă aşa de bine?
- A zis ea că am eu o dischetă? E o nenorocită. Când o prind, îi bag minţile-n cap. Tâmpita dracului !
- Lasă că am pedepsit-o eu. Nu mai face alt scandal. Ar fi foarte bine să poţi păstra secretul acesta de care depinde cariera dumitale. Să ştii că, indiferent ce se găseşte pe dischetă, soarta dumitale tot în mâinile domnului Aţipitu se află. Şi dacă o să ne înfunzi cu prostiile aflate pe dischetă, distrugi partidul şi cine te mai bagă în Parlament? Că, fără partid, eşti nimeni. Aşa că, batista pe ţambal. Ne-am înţeles?
- Aşa ne-am înţeles de la-nceput. Eu nu pricep de ce azi dimineaţă v-aţi întors.
- Au fost nişte zvonuri. Ori, dacă dumneata laşi să se afle, nu e bine.
- Nu las să se afle nimic ! Da’ nu vă mai jucaţi cu mine de-a uite popa – nu e popa, că mă lasă nervii. Vă spun foarte serios că, dacă mă tăiaţi de pe listă, vă dau în gât pe toţi. Nu vă jucaţi !
- Eşti sigur că nu ai dat nimic la presă ?
- Să moară mama !
- Deie Dumnezeu să nu moară. O să vedem mâine dimineaţă, când apar ziarele.
- N-o să vedeţi nimic !
- Nu mă refeream la pagina cu decese, la cea politică.
- Am aşteptat să am întâi o discuţie cu dumneata, ca între bărbaţi, explică Mărin
- Aşa să fie. De campania dumitale să ştii că mă ocup eu personal. Domnul Preşedinte a aprobat ca toate cheltuielile de campanie să fie suportate din bugetul partidului. Deocamdată, ia nişte bani să-ţi cumperi un costum, că ăsta pe care-l ai e prea uzat.
Ciornei trase sertarul şi îi dădu plicul pe care îl pregătise încă de la prânz. Un om agăţat cu o sumă de bani, nu mai mişcă-n front.
- După ce ajung deputat, vi-i dau înapoi, promise Mărin, cu glasul înmuiat de recunoştinţă, băgând plicul în buzunar. Îi tremura mâna.
- După ce ajungi deputat, o să dai la partid mult mai mult. Politica costă.
Încântat peste măsură de isteţimea proprie, Mărin se opri în primul restaurant. Dacă Ciornei se ocupa de campania lui, treaba era ca şi rezolvată. Nu mai trebuia să-şi bată capul. De fapt nu mai trebuia să facă nimic. Doar s-o caftească pe boarfa aia şi aştepte să treacă alegerile. Când o fi deputat, îi dă în mă-sa pe toţi. Are imunitate. Nu ştia cât de consistent e plicul primit de la Ciornei, dar îşi stăpâni curiozitatea, pentru că nu e cuşer să-ţi numeri banii în public. Atâta lucru învăţase şi el de la Paul. Comandă fără reţinere. Îşi permitea. Începu masa cu coniac şi o încheie cu şampanie. Ce bine e să fii boier!
În faţa restaurantului erau plantate două fătuci care păreau că aşteaptă fiecare pe altcineva. Deşi îi pocnea burta de cât mâncase, o clipă fu tentat s-o ducă pe una acasă. Era, totuşi, prea riscant. Dacă era basarabeancă, îl buzunărea chiar mai înainte de a intra în casă. Hoaţa de Ramona era mic copil pe lângă ce sunt în stare astea de stradă. O să-şi găsească el una bună. De-acu are bani. Se urcă în taxiul care aştepta clienţii restaurantului şi dădu adresa. Una dintre fete se apropie de portieră, dar Mărin se prefăcu că nu observă.
Aprinse lumina şi văzu valiza de lângă cuier. Scoase pistolul şi strigă:
- Stai, că trag !
- Mărine, eu sunt, se ridică Ramona din pat.
- N-ai furat destul? Întoarse el pistolul spre ea.
Fetei i se taiară picioarele. Se aşeză pe pat.
- Nu trage, Mărine, că n-am făcut nimic ! se jelui Ramona, tremurând, cu ochii aţintiţi la pistol.
- Mi-ai furat discheta, târfa dracului ! Spune unde e, că te omor !
- E pe dulap în bucătărie. Era în punga cu zahăr şi am scos-o când ţi-am facut ceai.
Mărin ocoli masa şi intră în bucătărie. Avantajul la garsonieră e că din doi paşi ajungi în oricare colţişor. Pipăi pe dulap. Discheta era acolo. Lăsă pistolul pe masă şi desfăcu hârtia în care era înfăşurată. Dos Cadre. Începură să-i tremure mâinile. Dacă Ramona nu o muta pe dulap, acum ar fi fost la Geambaşu şi se ducea dracului tot.
- Unde pleci? O întrebă mieros, văzând că fata îşi punea chiloţii.
- Acasă. O hoaţă nu poate sta în pat cu un cinstit cum eşti tu.
- Iubito, am glumit. Nici n-aveam glonţ pe ţeavă.
- Ce glumă? se enervă ea. Era să-mi crape inima !
- Nu pleca ! o cuprinse el în braţe. Eşti cea mai bună iubită.
- Îmi adusesem hainele să mă mut la tine, şopti Ramona, dar nu mai rămân, că eşti violent.
- Rămâi, te rog !
- Ţi-am lăsat cheia pe noptieră, arătă ea cu degetul. Mai bine stau cu chirie, decât să mor de mâna ta.
- Rămâi în noaptea asta şi pleci mâine dimineaţă, insistă Mărin, cuprinzând-o în braţe.
- Miroşi a băutură, lasă-mă, se smulse ea din îmbrăţişare.
- Fă ! Mie nu-mi faci fiţe ! schimbă el tonul şi o îmbrânci pe pat.
Ramonei îi plăceau bărbaţii hotărâţi. Se lăsă îmbunată.
- Nici nu ştii cât bine mi-ai făcut că ai mutat discheta, îi mulţumea Mărin, sărutându-i mâinile. Recunoaşte că mă iubeşti, altfel nu veneai cu lucrurile să te muţi la mine.
- Am venit că aşa ţi-am promis, se justifică fata. Dar tu eşti om rău şi n-o să ne înţelegem.
- O să ne înţelegem. Ne căsătorim şi vei fi doamna deputată. O să ai şofer la scară. Ne mutăm într-o vilă. O să vezi tu că n-o să-ţi pară rău.
- Eşti tu sigur că Aţipitu te pune deputat? Tamara zicea că te-au tăiat de pe listă.
- În seara asta m-a chemat Ciornei şi am bătut palma. Au vrut ei să scape de mine, da’ nu le merge. Auzi? Da’ ce i-ai zis tu lu’ Ciornei de dischetă?
- Nici nu ne-am văzut azi. O fi zis şi el aşa, ca să te-ncerce, îl sărută ea.
Târziu, Ramona adormi obosită la pieptul lui. Mărin mai avea de găsit răspunsul la o întrebare care îi bâzâia prin cap de când plecase de la Ciornei: Câţi bani sunt în plic?
Se ridică încetişor, extrase plicul din haina aflată pe spătarul scaunului şi se închise în baie. Constată că şefii partidului îl preţuiau mai mult decât se preţuia el. Când ieşi, dădu cu ochii de geamantanul Ramonei.
- Ce-o avea acolo? Se întrebă incitat. Chiloţei şi fustiţe. Şi dresuri de-alea cu model.
Încet, ca să n-o trezească, desfăcu încuietorile geamantanului.
Geamantanul Ramonei era gol. Cu desăvârşire gol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu