Capitolul 3
În sediu se aşternuse liniştea. Ramona intră în sala de şedinţe şi, deşi nu era treaba ei, se apucă să aşeze scaunele în jurul mesei. În final, luă cele două scrumiere nefolosite şi se retrase la bufet. Pe uşa bufetului scria că este deschis până la ora 1600. Cu toate astea, Ramona răsuci cheia în broască. Răsturnă una dintre scumiere şi dezlipi banda de scoci cu care lipise sub scrumieră reportofonul lui Geambaşu. Încercă toate butoanele până se lămuri care e de mers înainte şi care e de mers înapoi. Trase banda la capăt şi apăsă pe butonul roşu. Nu se auzea nimic. Apăsă pe următorul.
- Unde la senatori, domnu’ Furtună? strigă reportofonul.
De sperietură, Ramona scăpă aparatul din mână.
- Unde la senatori? Dacă-mi daţi mie Bucureştiul, n-am nimic împotrivă sa-l puneţi în locul meu.
- Cum să-i dea Bucureştiul? Ce, Furtună are Bucureştiu’? comentă bufetiera în timp ce căuta de unde se dă mai încet.
- Domnu’ Bondoc, nu o luaţi chiar aşa personal. Vedeţi dumneavoastră, trebuie sa-i găsim şi lui un loc...
- La Alba!
- Dacă ordinea la deputaţi este Mirescu, Popescu, Georgescu, o să se aleagă primul şi Popescu rămâne pe dinafară.
- Care Popescu? Se întrebă Ramona. Ca un făcut, între clienţii bufetului nu apăruse nici un Popescu.
- Şi nu e normal? Poate să nu se aleagă nici primul.
- Cum să fie normal? Popescu e ginerele lui Furtună. Domnu Aţipitu, unde i-aţi dat lui Furtună?
- Furtună are o fată măritată! se învioră bufetiera. Înseamnă că aia de venea să-l ia cu moscoviciu’ nu era amanta. Sau era?
- Puneţi-l pe Mirescu la Cluj.
- N-am înţeles. Eu eram la Argeş.
- Ce-şi împart ăştia judeţele, parcă ar fi ale lu ta’so.
- Întăriţi-o cu Ciornei! Ştiţi bine că la Cluj nici nu s-a auzit de partidul vostru!
- Parcă numa’ la Cluj? rânji Ramona. Nici vizavi, la mezălărie, nu ştie nimeni de ei.
- Vreau să vă anunţ că Partidul Tresăltării Naţionale m-a trecut pe primul loc la Dolj, le-o trânti Furtună.
- Ce partid? Al tresăririi? Da câte dracu’ de partide au mai inventat? se ambală bufetiera. Ce fraier! Aţipitu o să-l dea afară. Precis!
- Să-şi bage ginerele la Alba!
- Fi-ar ginerele-al dracu’!
Lăsă reportofonul pe masa placată cu zinc şi se apucă să-şi facă cafeaua de după prânz. Habar n-avea ce putea să-l intereseze pe Geambaşu din certurile astea. Atâta vânzoleală când puteau să se înţeleagă omeneşte, că locuri în Parlament sunt căcălău. Numai cine n-a vrut, n-a intrat. Până şi milogul de Pârvulescu, care a venit la partid în tenişi şi acum umblă cu merţanu’ deputaţilor. Că mereu i-am zis tatei să se bage şi el în politică. Da’ el nu şi nu, că politica e curvă. Parcă ar fi singura. Că şi comerţu’ e tot curvă şi avocaţii şi firmele şi toate. Numa’ Despina nu e, din cauză că e bărbat. Deodată ciuli urechea. Ce zicea Ciornei de Mărin?
- Are dreptate Despina. Mărin e un bou. Lăsă cafeaua pe foc şi băgă urechea în reportofon.
- Ne-a adus servicii inestimabile.
- Mie nu mi-a adus nimic
- Vă asigur că domnul Mărin merită cu prisosinţă un loc în Parlament.
- Auzi, canalia ! Cu ce l-o avea la mână? Păi, dacă boul de Mărin e bun de parlament, eu de ce n-aş fi? Bine-a zis Despina: Puneţi-o şi pe Ramona la Covasna. E nasol că e între unguri, da’, oricum, deputaţii stau toţi la hotelul Bucureşti. Acolo au televizor în culori şi maşină la scară. Să mă vadă mama servită la restaurantul hotelului: „Ce doreşte doamna deputată?”
Zbârnâitul telefonului o trezi din reverie.
- Alo. Alo! Îşi dădu seama că reportofonul o păcălise. De acolo sunase. Trânti receptorul şi alergă la ibric. Dăduse în foc.
- Fir-ar a dracu’ de politică! bombăni în timp ce ştergea aragazul. Cum o fi făcut boul să-l aiba la mână pe Ciornei? Trebuie să-l trag de limbă. Ce chestie! Mărin deputat.
Telefonul sună din nou. Ciuli urechea. Era tot reportofonul. Îşi turnă cafea şi puse o linguriţă de zahăr. Aşezată, după o zi întreagă de stat în picioare, amesteca cu linguriţa privind pe fereastră forfota de pe bulevard. Nu mai asculta ce bolboroseşte reportofonul. Îl aştepta pe ziarist să-i ia banii.
Careva încercă clanţa. Inviorată, bufetiera sări în picioare, înhăţă reportofonul şi se grăbi să descuie. Se tocmise cu Geambaşu pe o sută de dolari.
Voioşia i se risipi brusc. Nu era Geambaşu, Era Mărin. Ascunse reportofonul la spate, retrăgându-se din faţa lui.
- Ce faci, guriţă? îşi rânji viitorul deputat fasolea îngălbenită, lăsând servieta lângă uşă.
- A căzut Guvenu’ ! strigă Braşoveanu din reportofon.
Mărin înlemni. Se uită împrejur.
- E de afară, explică bufetiera arătând cu mâna spre uşă.
În vreme ce Mărin cerceta holul, Ramona apăsă butonul roşu şi reportofonul amuţi. N-avea unde să-l arunce. Continuă să-l ţină ascuns la spate în vreme ce Mărin venea spre ea cu braţele deschise.
- Pleacă, sunt în timpul programului, se retrase Ramona.
- Ce program? Cu uşa-ncuiată?
- Făceam casa, icni strânsă voiniceşte în braţe. Dom’ deputat, vine cineva! se apără ea cu o singură mână. Întoarse capul tocmai la timp ca să nu-i pună ruj între petele de sos de pe rever. Dacă avea o tigaie la îndemână, l-ar fi pocnit.
- Pâst, pâst! semnaliză Geambaşu băgând capul în cadrul uşii.
Strânsoarea lui Mărin slăbi brusc. Lăsându-se în jos, Ramona trecu pe sub braţul lui şi se îndreptă spre uşă:
- A, domnu’ ziarist.
- A mers? întinse ziaristul mâna spre reportofon.
- A mers, îl asigură făcând din degete gestul numărării banilor.
Geambaşu scoase din haină o bancnotă pe care i-o întinse.
- Nu mă fraiereşti? o încercă el, luând reportofonul.
- Să-mi sară ochii! se jură bufetiera băgând bancnota în sutien.
Geambaşu îngălbeni. Butonul roşu era apasat şi reportofonul înregistra discuţia lui cu Ramona, ştergând ce se înregistrase în timpul şedinţei.
- Vacă tâmpită! şuieră apăsând pe stop. Ai şters înregistrarea.
- N-am şters nimic. Am ascultat cu urechile mele, se jură, făcându-şi cruce în dreptul bancnotei.
- Dac-ai şters, te dau în gât, o ameninţă printre dinţi. Mă duc să verific.
Ramona se întoarse spre Mărin care tocmai lăsa pe masă paharul din care sorbise un rest de pepsi rămas de la careva. Rânjetul lui slinos o determină să apuce coada tigăii pentru omlete.
- Ce afaceri ai tu cu borfaşu’ ăsta? întrebă suspicios.
- Ce afacere să am? A mâncat la bufet pe datorie, mută ea tigaia de pe un ochi al aragazului pe altul.
- Şi-ţi plăteşte în dolari? Ca la alea de la Inter? rânji bănuitor.
- Tu nu ştii că ziariştii au salariu în dolari?
Mărin se apropie din nou, dar bufetiera ţinea acum tigaia în dreptul taliei.
- Pleacă odată, că mă faci de râs. Ce-or să zică şefii cînd le-o spune ăsta că mă întind cu bărbaţi în bufet? Să nu mai calci pe-aici că-ţi crăp capu’ ăla gol.
- N-o să mai vin, da’ vii tu la mine?
- Când o zbura porcu’, îi promise bufetiera. Tu nu te uiţi la tine cum arăţi?
- Când oi fi deputat, o să vrei tu, da’ s-ar putea să fiu ocupat.
- Ia zi, cu ce-l ai la mână pe Ciornei? Că nu te punea el pe listă numai pentru cât eşti tu de deştept.
- De unde ştii tu de listă? eschivă Mărin.
- Am intrat cu cafelele la Aţipitu, minţi Ramona.
- Şi la ce judeţ m-a pus? se interesă el.
- Nu m-am uitat.
Ramona lăsă tigaia pe aragaz. Prostul trebuia îmbrobodit. Îşi desfăcu şorţul.
- Trebuie să închid, îl anunţă.
- Închide şi hai.
- Ieşi afară să mă schimb.
- Nu ies.
- Fi om de-nţeles, îl mângâie ea pe obrazul neras.
*
Era zi de corigenţe şi Directorul Zăbavă, tolănit pe canapeaua din cabinet, citea ghidul de campanie electorală al Partidului Aşteptării Române, primit de dimineaţă prin curier. Totuşi, hărmălaia de pe coridor depăşea limitele suportabilului. Când ieşi să facă linişte, fu zvârlit înapoi de coliziunea cu zurbagiul care îşi căuta scăparea cu fuga.
Îmbrăţişarea intempestivă cu directorul liceului îl paraliză pe tânărul Parpală dintr-a VIII-B. Ceea ce îl necăjea cel mai tare era faptul că ajunsese în biroul directorului fără să fie chemat. Adică se prezentase singur să-şi ia papara. Adoptă poziţia ghiocelului şi ascunse la spate sticla de plastic plină pe jumătate cu apă.
- Ştie taică-tu ce prostii faci tu la şcoală, în loc să-ţi vezi de carte? Şi doar v-am interzis să vă jucaţi cu apă! Îl mustră directorul confiscând sticla.
- Parpală l-a-mbrâncit pe Leu, explică tovarăşul lui de alergătură celor adunaţi în faţa uşii deschise.
Auzul propriei porecle îi produse plăcere domnului director şi degetele ca nişte cârnăciori păroşi, care se întinseseră către perciunii lui Parpală, schimbară direcţia şi apucară obrazul ud.
- Chiar n-ai nici o limită? îl trase el de obraz. O să ai un punct scăzut la purtare pentru că m-ai îmbrâncit. Păi, dacă directorului îi faci aşa, profesorii la ce să se aştepte? Alergaţi ca orbeţii. Îl faci de râs şi pe taică-tău. Ditamai primaru’, respectat de lume, şi fiu-său un derbedeu. Să-ţi bagi minţile-n cap, că nu există corigenţă la purtare şi-o să repeţi clasa numai din cauză că nu-ţi asculţi profesorii. Uită-te şi tu în ce hal arăţi, ud până la piele.
Directorul Zăbavă apucă între degete umărul ud al cămăşii şi-l întoarse pe Parpală cu faţa spre colegii buluciţi în uşă.
- Vă place cum arată?
Îşi dădu seama că întrebarea era nu retorică ci stupidă, pentru că şi ei arătau la fel.
- Mă şi mir ce cauţi tu în şcoală, că nu erai corigent la nimic. Ăştia au venit să dea corigenţa, dar tu? Să-i spui lu’ mă-ta să vină să ia contact cu mine! decise, împingându-l de umăr spre ieşire. Se strădui să nu dea tare, palma pufoasă a directorului lipăi pe ceafa tunsă a indisciplinatului Parpală şi-l trimise înapoi pe coridor. Colegii îl înconjurară ca pe un erou.
Directorul închise uşa şi reveni la ghidul de campanie. Nu considera prea gravă zburdălnicia lui Parpală. Când era de anii lui, domnul director a tras cu pistolul cu capse în timpul orei de franceză.
Ion ANTONIE (Cap. 3)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu