Ion ANTONIE - VOTATI CÎRLIGU'! (Cap. 9)

Capitolul 9



- Trebuie să desemnăm un reprezentant în Biroul Electoral Central, enunţă Ciornei problema pentru care venise la Preşedinte.
- Să-l punem pe Braşoveanu, fu de părere Aţipitu. La 20 mai a fost şef la o secţie de votare.
- Nu se poate. Candidează. Candidaţii nu au voie să fie în Biroul Electoral.
- De ce?
- Ca să nu-şi pună voturi în plus.
- Aşa scrie în lege?
- Aşa.
- Atunci nu prea văd pe cine. Toţi candidează.
- Ar fi bun Bosancu, propuse Ciornei.
- N-are experienţă, se opuse Preşedintele. Nu mai spun că avem nevoie de el aici.
- Mai rămâne Şerbănescu.
- Moşul de la arhivă?
- El.
- Ce-a fost ăsta înainte de revoluţie?
- Care revoluţie?
- Mă rog, înainte de buluceala din decembrie.
- Director tehnic la nu ştiu care uzină.
- Şi de ce nu se bagă-n politică?
- O fi ştiind el de ce.
- Trimite-l la mine.
- Şi-ar mai fi ceva, continuă Ciornei. În săptămâna asta, partidele îşi numesc reprezentanţii în secţiile de votare. Sunt destule partide care nu au ataţia membri câte secţii de votare sunt în judeţ. Propun să-l punem pe Bosancu să sune în toate judeţele să trimită membrii noştri pe la celelalte partide ca să ceară să fie desemnaţi ca reprezentanţi din partea lor.
- Cine crezi tu că acceptă să numească de la alt partid?
- Că doară nu sunt proşti să spună că sunt de la partidul nostru. O să spună că nu sunt la nici un partid.
- Îi dibuieşte careva şi ne facem de râs, se opuse Preşedintele.
- Nu-i ştie nimeni. Ăia de-abia o să se bucure că au ce trimite în secţii, iar alegătorii, când vin la vot, chiar dacă ştiu că unul e din partidul nostru, vor crede că e desemnat de noi.
- Bine. Pune-l pe Bosancu să sune prin judeţe. Dar cu discreţie. Cu mare discreţie.

Bosancu le luă în ordine alfabetică. Ca de obicei, la Alba nu răspunse nimeni. La Arad, răspunse portarul:
- Sunt în campanie, domnule. Nu vine nimeni la sediu.
La Argeş i se răspunse să revina după ora 19, când se adună toţi din teren. La Bacău îi răspunse chiar Secretarul de la Organizare:
- Onorate prieten, dacă am avea atâţia membri câte secţii de votare, eu cred că am câştiga alegerile. N-am oameni nici măcar pentru secţiile din oraş. Nu mai spun că sunt enşpe comune în care nu am nici un membru. Cine crezi dumneata că o să plece cu rata din Bacău la Huruieşti şi să stea pe acolo, pentru votare, o zi şi-o noapte, taman duminica. Nici dracu. La Liuzi Călugăra sau la Faraoni – da, că sunt la cinci kilometri. Dar şi acolo trebuie să mă rog de ei, că se plăteşte prost.
La Bihor i se răspunse scurt: Nem tudom! La Bistriţa – casă particulară. La Botoşani - telefonul a fost suspendat. La Braşov răspunse chiar Preşedintele:
- Nu mă mai interesează alegerile voastre. Măgarii ăştia, în cârdăşie cu ai lui Ghiocel, au vândut pe bani grei primele locuri la deputaţi şi la Senat şi eu refuz să semnez listele. Au facut şedinţă să mă excludă şi nu le-a mers, că nu am lăsat să intre în sală oamenii lor şi nu le-a ieşit la vot. Până nu se rezolvă situaţia mea, nu mă mai ocup de nimic. Ori ei, ori eu. Comunicaţi asta domnului Aţipitu. Să ia o măsură.
La Buzău răspunse soţia Preşedintelui:
- Vasile e la muncă. O să vină sâmbătă.
- Daţi-mi un număr de telefon de la sediu.
- Nici nu ştiu dacă au telefon la sediu. Vasile a stabilit că toate comunicările şi faxurile de la Bucureşti să stea la mine şi sâmbăta vine el şi rezolvă.
- Bine, doamnă. O să sun sâmbătă.
La Caraş-Severin i se dădu numărul de la birou al Preşedintelui de organizaţie. Sună acolo.
- Domnu’ Bosancu, am o problemă mai grea decât asta. Preşedintele de la Tresăltarea Naţională mi-a cumpărat ultimii trei oameni de pe listă. Evident că erau puşi de umplutură. Că abia dacă s-o alege primul din lista de deputaţi.
- Şi care e problema?
- Au mers la Biroul Electoral Judeţean, după ce am depus lista, şi s-au retras de pe listă.
- Dă-i afară din partid. Convoacă Biroul Judeţean şi exclude-i.
- Mare brânză! se necăji celălalt. Din cauză că nu am lista completă, nu mai am dreptul să numesc reprezentanţi în secţiile de votare. Şi nici în biroul Electoral Judeţean. O să ne fure ăştia ca-n codru.
- De ce să n-ai dreptul?
-Aşa e legea. Numai partidele care depun lista completă pot numi reprezentanţi. Aşa că, până să-mi bag oameni în secţii pe la alte partide, nu mai pot să-i bag din partea partidului nostru. E ca darcu.
Preşedintele de la Călăraşi se dovedi de o corectitudine desuetă:
- Cum vă permiteţi aşa ceva? Ce fel de democraţie construim în România, dacă ne bazăm pe înşelăciune? Nu, domnule! Este sub demnitatea mea să îndemn membrii partidului să mintă. Am să spun treaba asta domnului Preşedinte Aţipitu cu prima ocazie. E incorect.
După acest nemeritat perdaf, Bosancu renunţă să mai telefoneze. Oricum, erau şanse infime ca vreun membru al Partidului Aşteptării să ajungă în secţia de votare din partea altor partide. Şi, dacă ajungea, era o şansă şi mai mică ca tocmai acela să împiedice fraudarea alegerilor.

*
Şerbănescu rămăsese în picioare lângă uşă. Se aştepta să i se ceară vre-un document din arhivă.
- Ia loc, îi indică Preşedintele fotoliul din stînga.
Moşul se aşeză pe o singură fesă, nevoind să profite de întreg fotoliul.
- Dumneata vei fi reprezentantul partidului în Biroul Electoral Central, atacă Preşedintele de-a dreptul.
- Am înţeles, domnu’ Preşedinte.
- E o misiune de răspundere. Te rog să nu mă dezamăgeşti.
- Având în vedere şi luând în consideraţie că partidul mi-o cere, voi depune toate eforturile şi stăruinţa, cutare, cutare...
Moşul lăsă fraza neterminată.
- Ai legea alegerilor?
- E pe raftul al doilea din stânga uşii. O broşură albastră. V-o aduc imediat.
- S-o studiezi cu atenţie. Nu mi-o aduci mie. O iei cu dumneata. La Biroul Electoral Central o să-ţi trebuiască.
- Când trebuie să mă prezint?
- Scrie în broşură.
- Ştiţi, cumva, unde e Biroul Electoral Central? se interesă Şerbănescu.
- Undeva pe la Piaţa Palatului. Afli dumneata.
Bătrânul Şerbănescu se ridică, dând să se retragă. Aţipitu îi întinse mâna:
- Partidul se sprijină pe dumneata.
- Aveţi toată încrederea cutare, cutare...

*
Bondoc, opri dacia în faţa primăriei. Pe uliţă nu era nici ţipenie. Sunase la primărie de dimineaţă şi rugase să fie convocaţi cetăţenii dar, ca şi în alte localităţi, rugămintea lui nu fusese luată în seamă. Îşi îmbrăcă haina, luă de pe bancheta din spate un pachet cu pliante electorale şi-o pofti pe nevastă-sa şi pe secretarul judeţean cu organizarea să-l urmeze. Bătu la prima poartă. Un câine începu să latre de dincolo de poartă. Trecură minute până se deschise o fereastră la etaj şi un cap de femeie întrebă pe cine caută.
- Veniţi până jos, să stăm de vorbă, o rugă candidatul, sucindu-şi gâtul ca s-o privească.
Fereastra se închise şi, după alte minute, auziră saboţii pe pavelele curţii şi zăvoarele porţii trase unul câte unul. Poarta înaltă de trei metri se deschise atât cât să poată sta de vorbă fără să-şi zdrelească obrajii.
- Doamnă, îşi începu Bondoc cuvântarea învăţată pe de rost de când începuse campania, sunt candidatul Partidului Aşteptării Române din partea judeţului dumneavoastră. Candidez la Senat.
- Ce treabă am eu cu Senatu' dumitale? se miră femeia, dând să închidă poarta.
- Dumneavoastră, se precipită Bondoc, va trebui să mă votaţi. Uite un pliant cu oferta electorală a Partidului Aşteptării Române. Aici sunt enumerate principiile politice ale partidului.
Femeia primi pliantul şi chiar îl deschise. Pe două coloane erau enumerate principii la fel ca în pagina de cuprins a unei cărţi de aritmetică: privatizare, restructurare, implementare, descentralizare, externalizare, reorientare, capitalizare, liberalizare şi tot aşa.
- Eu, ca senator, voi aduce gazul metan în localitate şi voi renova şcoala.
- Avem gaz metan, arătă femeia cu pliantul către contorul din dreapta porţii.
- Cu cine vorbeşti, femeie? strigă bărbatul din curte.
- Au venit ţărăniştii să facă campanie, strigă ea peste umăr.
- Închide poarta şi vino să-mi torni să mă spăl, ordonă bărbatul. Că se dau mici la cârciumă.
- Să-mi fie cu iertare, se scuză ea către Bondoc şi închise poarta.
- Partidul Aşteptării Române, nu ţărăniştii! mai strigă candidatul prin poarta închisă.
Zăvoarele fură trase la loc unul după altul şi saboţii se îndepărtară pe pavele. Pe sub poartă, botul lunguieţ al câinelui îi urmă de la stînga la dreapta până ieşiră din zona porţii.
- Micu’ de la Iliescu, berea de la Vadim! se auzi de după colţul străzii.
Bondoc iuţi paşii să vadă cine strigă. Era chiar primarul, împodobit cu eşarfa tricoloră. Scoseseră mesele în faţa cârciumii, grătarele sfârâiau, şi lumea care ar fi trebuit să fie convocată în faţa primăriei, ca să asculte cuvântarea lui Bondoc, se organizase pe trei rânduri în faţa grătarelor pline cu mititei.
- Aici erau, se dumiri Bondoc. Se apropiară şi secretarul cu organizarea se aşeză la coadă.
- Lasă-i pustiei de mici! îl trase Bondoc de la rînd. Am venit aici cu treabă.
Se urcă pe marginea de ciment a podeţului de peste şanţ şi strigă:
- Puţină atenţie, vă rog!
Nimeni nu părăsi coada, dar toţi întoarseră capetele.
- Mă numesc Gheorghe Bondoc, sunt licenţiat în ştiinţe economice şi candidez la Senat din partea Partidului Aşteptării Române, anunţă cu mâinile pâlnie la gură.
- Mai aşteaptă, strigă un mucalit.
- Partidul Aşteptării Române este o formaţiune politică liberală de centru stânga, continuă candidatul. În alegerile locale a obţinut 86 de mandate de consilier local şi trei de consilier municipal.
- Jumate din ei au trecut la F.D.S.N., completă primarul care se apropia cu un carton cu mititei.
- Este un partid în plină afirmare, continuă Bondoc, şi va milita în Parlament pentru realizarea aşteptărilor dumneavoastră, pentru drepturile omului şi pentru egalitatea de şanse.
- Lasă oamenii să se bucure în tihnă de oferta electorală a F.D.S.N.-ului şi ia şi dumneata câţiva mititei, îl întrerupse Primarul. Că ţi-o fi ajungînd de azi dimineaţă.
- Ce faceţi voi aici este mită electorală, se supără Bondoc, trecând secretarului cartonul cu mititei.
- Dacă te votez, îmi dai un televizor color? strigă beţivul satului ieşind din rînd şi venind spre ei.
- Lasă cuvântările, şi veniţi să gustaţi şi voi ceva, insistă primarul. Nu se cade să priviţi cum noi ne înfruptăm şi vouă să vă plouă-n gură. Zău aşa. Oricum, nu te ascultă nimeni.
- Micu’ de la Iliescu şi berea de la Vadim! reluă unul dintre grataragii, răscolind jeratecul. O jerbă de scântei se amestecă în fumul îmbietor pe care vântul îl purta spre Bondoc.
- Îmi dai un televizor color? se înghesui beţivul pe la spatele primarului.
- Pleacă de-aici, îl goni primarul. Iar te-ai îmbătat. Du-te la Sandu să-ţi dea o pălincă. Zi că am zis eu.
- Ăsta e cetăţeanul turmentat, glumi primarul. Hai. Veniţi să luaţi un mic, o maslină, ceva. Noi avem aici un miting electoral şi degeaba încerci dumneata să organizezi un contra-miting, că oamenii nu renunţă la mititei.
- V-am anunţat de dimineaţă că va fi o întâlnire cu alegătorii şi dumneavoastră aţi chemat lumea la mici, se supără Bondoc.
-Treaba cu micii era planificată mai demult. Nu putea fi amânată, că se strica tocătura, se scuză primarul.
Bondoc coborî de pe muchia aceea de ciment şi toţi trei îl urmară pe primar la o masă întinsă în umbra stejarului. Doi tineri, probabil salariaţi ai primăriei, se repeziră să aducă scaune din cârciumă.
- La ţară, politica se face altfel decât la oraş, comentă primarul în timp ce le turna palincă dintr-o ploscă de fag cu încrustaţii. Omul trebuie să te simtă apropiat lui. Cuvântările şi programele nici nu le aude. Hai noroc! Şi succes în alegeri!
Se ridică şi închină spre lumea adunată în jurul grătarelor:
- Să-l votaţi pe Iliescu, că el e tăticu’ nostru!

*
Candidatul din Arad al Partidului Republican Monarhist adusese la marginea pieţei o remorcă pe a cărei latură atârna un baner cu textul: “Votaţi Partidul Republican Monarhist !” Căţărat lângă el, în remorcă, un piţifelnic îi ţinea portavocea din care se împrăştiau pe deasupra mulţimii de târgoveţi promisiunile electorale citite de candidatul cu barbişon de pe foile pe care le avea în mână.
- Partidul nostru, ridicat pe sacrificiile atâtor români, care s-au jertfit pe altarul nobilei cauze a poporului, îşi propune trei direcţii de acţiune pentru depăşirea crizei profunde cu care se confruntă societatea românească. În plan intern – generalizarea privatizării.
- Iar generalii? sări Sârbu, aflat acolo tocmai ca să facă campanie. Tot ei să se privatizeze?
- Restructurarea instituţiilor statului şi asanarea economiei, continuă vorbitorul. În plan extern – integrarea în structurile politico – economice mondiale, participarea la construcţia sistemelor de securitate europene.
- Le faceţi sisteme la securişti ! ţipă Turcu, pornind portavocea din dotare.
- Şi reinstalarea catenelor tradiţionale cu zona Balcanilor şi a Mării Negre. În plan moral – schimbarea mentalităţii egaltarist-comuniste prin...
- Lume – lume ! strigă Sârbu în portavocea proprie, căţărat pe oiştea remorcii. Vin alegerili ! S-a terminat cu boierii !
- Votaţ’ cârligu’! îl susţinu Turcu, urcat alături.
- Vreţ’ să vă fie cald şi bine? Să aibe copilaşii voştri ce mânca? întrebă Sârbu.
- Votaţ’ cârligu’ ! răspunse Turcu.
- Vreţ’ să vă dea statu’ case?
- Şi bocanci ! completă Turcu.
- Votaţ’ cârligu’! îi ţinu Sârbu isonul.
Lumea se îngrămădea acum spre oiştea remorcii, de parcă chiar s-ar fi dat bocanci.
- De unde să dea case? Că n-are ! veni replica ochelaristului cu barbişon aflat în remorcă.
- Are ! da’ le ţâne goale pentru investitorii străini, urlă Sârbu, întorcând portavocea spre el.
- Aşa e ! fură de părere unii din piaţă.
- Fugi dom’le ! N-are ! îşi menţinu punctul de vedere ochelaristul.
- Dacă n-are, cum stă boierii în şapte camere? întrebă Sârbu. Scoatem boierii şi băgăm muncitorii !
- Votaţ’ cârligu’ ! reluă Turcu.
- Dacă ne votaţ’ pe noi, facem trenu' gratis ! plusă Sârbu.
- Şi tramvaiu ! strigă o pensionară.
- Şi tramvaiu ! se angajă Sârbu.
- Pe banii cui? urlă ochelaristul cu barbişon.
- Pe banii boierilor, debită Sârbu. S-a umplut ţara de milionari şi noi de răbdări prăjite. Jos milionarii !
- Bravo ! răspunseră din mulţime câţiva adepţi ai egalităţii între milionari.
- Votaţ’ cârligu’ ! insistă Turcu.
- Minte, oameni buni ! replică ochelaristul. Îi votaţi şi se fac milionari.
- Bă, capitalistule ! îl acuză Sârbu. Ăştia cu ochelari aţi dus ţara de râpă. Te-ai umplut de bani la guvernare şi ţ-ă frică să nu ţâ-i l’om ! Huo ! Nomenclaturistule !
- Ce bani, domn’e ! se apără omul. Sunt şomer !
- Eşti, pe dracu’. Te-am văzut asără la cazino, inventă Sârbu.
- Huo ! îi ţinură isonul tîrgoveţii.
- Minţi ! urlă ochelaristul.
- Lume – lume ! Vă dăm case şi haleală ! Votaţ’ clasa muncitoare !
- Votaţ’ cârligu’ !
- Lege: Toată lumea la servici’ ! decretă Sârbu.
- Aşa ! Aşa ! aprobă mulţimea.
- Salarii plătite în dolari ! extrapolă Sârbu.
- De unde atâţia dolari? îl contrazise ochelaristul republican – monarhist.
- Din import şi din esport ! îl lămuri Sârbu.
- Cum, domn’e, din import?
- Vez’ că eşti mameluc? îl mustră Sârbu. Dacă nu te pricepi, ce te bagi?
- Explică, dom’le, că nu pricep !
- I-ote, lumea asta a-nţeles, arătă Sârbu spre mulţime. Numa’ tu eşti greu de cap. Facem stabilizare economică !
- N-aveţi matreie primă ! încercă ochelaristul.
- Ce materie? Vii la Bancă, dai leii şi iei dolari. E clar? Îl lămuri Sârbu.
- Nu aşa se face stabilizarea economică !
- Mă-nveţi tu ce e stabilizarea? N-a mai fost în ’48? Oameni buni, băgăm marfa-n rate !
- Votaţ’ cârligu’ ! reluă Turcu.
- Nu-l credeţi, oameni buni !
- Bă, papagalule ! îl apostrofă un lungan, tu ne dai restructurare şi ăştea ne dă case !
- Du-te la cazino, să faci privatizare ! îl sfătui o blondă.
- Huo ! fu de părere lunganul.
Sârbu coborâ şi-l trase şi pe Turcu. Îşi făcuseră treaba.
- Că noi om fi proşti! comentă miliţianul pieţii. Aştia a distrus ţara şi tot ei vrea să fie şefi.
- Lasă că i-a zâs-o ăla cu megafonu’: Scoatem boierii şi băgăm muncitori. Îl aprobă omul de la cântare.

*
Dimineaţa, Amărăşteanu găsi lipit pe gard afişul lui Mărin. Sub poză scria „Un OM pentru omenie!”. I se făcu negru înaintea ochilor şi, într-un impuls necontrolat, băgă mâna printre uluci, sfâşiind afişul de sus până jos.
- Morţii mă-ti! scrâşni printre dinţi.
Mai era unul lipit pe stâlp. Era prea sus. Privi în lungul străzii. Era plină de afişe. Le-ar fi rupt pe toate, dar îl vedea lumea. Scoase stiloul şi-l stropi pe Mărin în ochi. Răcorit, porni spre serviciu.
- Succes în alegeri, vecine! îi ură vânzătorul de la dozatorul de sucuri.
- Da, mulţumesc, dădu el din cap şi traversă spre sediul Partidului Tresăltării Naţionale.
- Nu e nimeni, îl întâmpină femeia de serviciu care plimba teul pe hol.
- Să-i spui lui Fane să treacă pe la mine, o rugă Amărăşteanu.
- N-o să treacă, îl asigură femeia. L-am auzit cu urechile mele cum vă înjura ca la uşa cortului.
- Îi datorez nişte bani, minţi el.
Fane se prezentă pe la nouă. Amărăşteanu rugă secretara să le facă o cafea. Îl servi cu un kent original, primit de la un vameş.
- Despre ce datorie era vorba? Se interesă Fane, lăsându-se pe spătarul fotoliului de piele.
- O jumătate de milion, enunţă Amărăşteanu cifra la care se gândise după ce ajunsese la birou şi cercetase conţinutul casei de bani.
Ochii lui Fane se luminară ca de o veste bună neaşteptată.
- Nu-mi amintesc, îşi duse el mâna la frunte.
- Vreau să te rog să-mi faci un serviciu.
- Nu te ajut în campanie. Să fie clar.
- Nu de campanie e vorba, îl linişti Amărăşteanu. Vreau să te rog să-ţi mobilizezi echipa şi în noaptea asta să dispară din oraş toate afişele lui Mărin M. Mărin.
- Hai că e tare, izbucni Fane. Dai o juma’ de milion pentru anticampanie? Nu dumneata ne puneai acu' două săptămâni să-l aplaudăm?
- Eu? Poate Ciornei.

*
Vremea ţinea cu politicienii. Un septembrie fără ploi. Grădinaru întră grăbit în clădirea dărăpănată în care funcţiona partidul. Nu aveau din toată casa, aflată într-o mahala a Călăraşiului, decât o cameră şi culoarul. Nici nu puseseră firma partidului la intrare, că nu-i lăsase proprietarul. Acum, pe Grădinaru îl chemase de urgenţă Preşedintele judeţean. Zicea că e ceva pentru campanie. Grădinaru era şeful tineretului şi deja îşi făcea probleme că nu va putea aduna suficienţi tineri în timp scurt. De cum deschise uşa, asupra lui se repeziră doi poliţişti care-l imobilizară.
- Stai, domne, protestă Grădinaru în vreme ce cătuşa i se închise pe mână. N-am făcut nimic.
- Astă vară ai aruncat cu ouă în maşina Preşedintelui Iliescu, îl lămuri sergentul.
- Aia a fost astă vară, se nedumeri Grădinaru în timp ce era târât spre fereastră.
- Şi am luat toţi sancţiune că n-am asigurat traseul, mărturisi sergentul, fixând cătuşa de calorifer.
Preşedintele organizaţiei judeţene, aşezat la birou, privea ca la teatru.
- Dumneata i-ai chemat?
- Iliescu trece azi spre Olteniţa, îl lămuri sergentul. Îţi dăm drumul după ce trece.
Caporalul îi aduse un scaun. După ce îl văzură aşezat, salutară şi ieşiră.
- Fir-ar a dracu' de democraţie, bombăni prizonierul căutându-se de ţigări.
- Eu am o întâlnire şi o să plec, îl anunţă Preşedintele. Las uşa descuiată. Nu te necăji că nu durează mult.
În stradă îl aştepta un mercedes negru. CL-12-PTN.
- Ai probleme la serviciu? Se interesă omul de la volan.
- Slavă Domnului, nu am, se confesă el.
- E bine la Vamă, nu-i aşa? ghici omul de la volan.
- N-am să vă pot niciodată mulţumi îndeajuns, mărturisi Preşedintele. Fără sprijinul dumneavoastră, eram muritor de foame.
- Ai grijă ce faci în campania asta! îl avertiză binefăcătorul. Să nu te prind că organizaţi vre-un miting, că lipiţi afişe sau dracu mai ştie ce vă ordonă Aţipitu. Să nu vă vedeţi deloc. Să ţii organizaţia la ralanti.
- De mai bine de un an nu am mai ţinut nici o şedinţă, nu merge nimeni în teritoriu şi nici nu primim membri. Le spun că n-am carnete.
- Tot aşa să faci, ca să-ţi fie bine. Că, de nu, odată ţi se restructurează postul şi rămâi pe dinafară. Şi-ar fi păcat.

*
Bosancu scoase din fişet încă două pachete de adeziuni.
- Cu astea ai ajuns la 1600 de adeziuni, îi spuse el Preşedintelui de la Ciorogârla. Am impresia că ai început să racolezi membri de prin alte localităţi, că nu poţi avea 1600 de membri în Ciorogârla.
- Cine se străduieşte, poate.
- Ia şi 1600 de carnete de partid, că numai cu adeziunea, nu se numesc membri.
- Alta e şmecheria. Papagalii care cred că fac politică adună lumea la căminu’ cultural şi dau din gură. Politica trebuie făcută acolo unde se adună oamenii nechemaţi. Eu fac politică la cârciumă.
- Asta cum, Doamne iartă-mă, se face?
- Adeziunea e de-o juma de pagină şi e tipărită pe hârtie subţire. Se înfăşoară perfect pe sticla de bere. Sticla e aburită şi se lipeşte la fix. Îi dau omului o bere cu adeziune cu tot.
- Păi, mai poate să scrie pe ea, aşa udă?
- Ce să scrie?
- Cum îl cheamă, să semneze.
- N-are nici un rost. Dac-a luat bere de la mine, e ca şi membru.
- Omule, eu raportez preşedintelui că ai luat 1600 de adeziuni şi el crede că ai organizaţie acolo. Ori tu ai numai zece – cinşpe beţivi care consumă câte-o sută de adeziuni pe noapte.
- Atâţi câţi sunt, sunt ai mei.
Bosancu încuie adeziunile în fişet.
- Ce faci? Dă-mi 200.
- Nu mai primeşti nimic de la mine. Tipăreşte-ţi pe cheltuiala ta. Păi, noi băgăm bani în tipărituri ca să aveţi voi cu ce şterge sticlele de bere? ridică vocea Bosancu.
- O să-i spun lu’ Sucitu cum îmi pui piedici.
- Poate-i spun eu ce membri faci tu. Oricum, o să propun să ţi se facă o verificare, cum s-a făcut la sectoru’ cinci. Aşteaptă-te române!
- Habar n-aveţi voi cât contează o sticlă cu bere! Nu ştiţi decât scriptologie, constată dezamăgit, cu mâna pe clanţă.
Bosancu se aşeză şi scrise o informare către departamentul Organizare. Vicepreşedinţii trebuie să iasă mai mult în teritoriu. În lipsa controlului, organizaţile locale iau forme aberante. Sau forme berante? râse Bosancu.
Abia terminase de scris când în birou intră Coca.
- Ce s-a-ntâmplat? Chiar eşti singur în birou?
- Nu e prima dată, răspunse Bosancu, punând informarea în fişet.
- Chiar nu mai are nimeni de cerut casă, spaţii, butelii?
- Au băgat de seamă că la partid găsesc numai cuvântări, explică Bosancu. Dar tu, cu ce ocazie pe la noi?
- Aş fi vrut să am o discuţie cu Aţipitu.
- Urcă la el, o încurajă Bosancu.
- Mai bine cheamă-l aici, dacă e liber. Nu-mi place să mă fâţâi prin sediu.

Abia terminase să-şi refacă machiajul când în birou intră Aţipitu urmat de Ciornei. Surprinsă, închise poşeta şi se retrase către uşă.
- Da, Coca dragă, grăi Aţipitu. Ce voiai să-mi spui?
- Era ceva despre Giurgiu. Dar nu se poate spune decât între patru ochi.
- Credeam că te interesa un loc de muncă.Tot Ciornei a reuşit să-ţi găsească.
- Vai, ce mă bucur! Îşi plesni ea palmele. Ce serviciu?
- Agent de contractări la Pavnotescu IMPEX S.R.L., debită Ciornei cu o voce neutră. Export de cherestea. Se plăteşte bine.
- Mulţumesc pentru ofertă, şuieră indispusă şi ieşi pe uşa care rămăsese deschisă.
Bosancu aşteptase pe hol. O văzu plecând ca din puşcă. Ciornei se opri şi-l avertiză pe Bosancu:
- Doamna Pavnotescu a încercat un mic trafic de influenţă în numele meu. Nu mai are ce căuta pe aici. Dacă mai apare, o pofteşti afară.
Bosancu dădu din cap gânditor şi se întoarse în birou. Aşa se-ntâmplă când îţi depăşeşti condiţia. Coca putea să mai aştepte vreo doi ani şi, odată cu creşterea partidului, devenea un mic lider şi nu mai avea nevoie să uzeze de numele altora.
O bătaie uşoară în uşă îl readuse la prezent.
- Dumneavoastră sunteţi domnul Bosancu? întrebă tânăra elegantă care intrase.
- Recunosc. Eu sunt, admise Bosancu. Am scăpat de dracu şi-am dat de ta-so, îşi spuse în gând.
- Daţi-mi voie să mă recomand, îi întinse ea mâna: Simina Lăcătuş, redactor politic la Tradiţia.
- Dar cu Geambaşu ce s-a-ntâmplat?
- A fost trecut la pagina economică. E domeniul pe care îl stăpâneşte cel mai bine.
- Şi, de acum încolo, dumneata te ocupi de partidul nostru?
- De mai multe partide.
- Va trebui să te familiarizezi cu modul nostru de abordare a temelor politice.
- Din mers. Azi am venit doar pentru stabilirea contactului şi pentru recunoaşterea terenului.
- Teme interesante pe la noi nu vei găsi decât la Aţipitu, la Ciornei şi la Sucitu. Ceilalţi încă mai au de conspectat.
- Chiar voiam să ştiu. E adevărat că Sucitu are o amantă la Paris?
- Nu cred. Ar fi o iubire oarecum platonică. Din câte ştiu eu a fost în Franţa numai de două ori.
- Dumneata l-ai însoţit la aeroport? Câte valize a avut?
- Eu doar l-am întâmpinat la întoarcere, dar nu m-am gândit să număr valizele.
- Se îmbracă foarte elegant. Cred că îşi ia îmbrăcămintea din străinătate. Ieri, la Parlament, purta ciorapi cu fermoar.
- Nu cred să existe ciorapi cu fermoar.
- Au un model cu zigzag pe gleznă. E ultima modă.
- Ieri, ai fi putut să observi că a avut o intervenţie de la tribună privitor la Armata a 14-a. Pot să-ţi dau textul intervenţiei.
- Cine crezi că ar citi prostiile astea? Cititorul vrea să ştie chestii mai palpitante. Suferă de vre-o boală?
- Habar n-am.
- Nu se poate să nu fi văzut ce medicamente ia.
- Poate, dacă le lua în prezenţa mea. Dar în prezenţa mea ia numai decizii.
- E neinteresant. Chiar nu am ce să scriu despre el.
- Nu te superi, ce studii ai?
- Liceul industrial de morărit şi panificaţie.
- Interesant. Înainte de 89, ai avut de suferit din cauza regimului totalitar?
- Poate mama. Eu abia luasem bacu’.
- Şi cum ai ajuns în presă?
- Anul trecut, a fost un conflict între patronul de la „Tradiţia” şi ziarişti. Patronul i-a dat afară pe toţi şi a angajat alţii. Puteam să mă angajez la „Adevărul”, dar e prea departe de casă. L-am văzut astă vară la Eforie pe Aţipitu cu nevastă-sa. Arată mai bătrână decât el.
- N-am idee.
- Mercedesu’ ăla albastru e al lui?
- Aşa cred. El îl conduce.
- Cam vechi. Ai văzut ce Toiota şi-a tras şeful de la republicani? Aia maşină.

A doua zi, Bosancu descoperi în pagina a patra a ziarului un text intitulat „La Partidul Aşteptării – delăsare electorală”. Se evidenţia că sediul nu fusese zugrăvit de ani de zile, Mercedesul preşedintelui trăgea să moară, iar personalul salariat este absolut neinteresat de problele conducătorilor. Lipsa de entuziasm, în plină campanie electorală, s-a propagat până şi la bufet, unde s-ar putea consuma o cafea la ibric, dacă nu te-ar dezgusta chiuveta plină cu vase nespălate. Textul era semnat „S.L.”

*
Preşedintele Biroului Electoral Central stabili că în prima zi de activitate va fi pauză. De a doua zi vor avea câte două şedinţe în fiecare zi. Una la 10 şi alta la 18. Şerbănescu semnă de prezenţă şi plecă imediat pentru că madam Şerbănescu nu se simţea bine şi trebuia dusă la doctor.
În ziua următoare, domnul Preşedinte al B.E.C.-ului le explică amănunţit sistemul de distribuire a mandatelor. Începând de la „stabilirea coeficientului electoral”, adică de la al treilea paragraf, Şerbănescu nu mai înţelese nimic. Se uita la ceilalţi cum dau din cap ca şi când ar fi priceput. În final, Preşedintele îi pofti să facă o vizită în sala calculatoarelor pentru a se convinge că programul instalat în calculatoarele Comisiei Naţionale de Statistică, pentru contabilizarea voturilor şi acordarea mandatelor de deputaţi şi senatori, reproduce fidel prevederile legii electorale.
Mai marele calculatoarelor, anunţat din timp despre vizită, îi aştepta în pragul sălii şi nu se clinti din prag pe toată durata vizitei.
- Din motive de securitate, intrarea persoanelor străine în sala calculatoarelor este interzisă, le explică el, continuând să blocheze trecerea.
Nu se înţelegea dacă era vorba de securitatea pe care Iliescu zicea că a desfiinţat-o sau de protejarea calculatoarelor.
- Nu suntem persoane stăine, protestă reprezentantul F.D.S.N.-ului. Suntem membrii Biroului Electoral Central. Suntem cei care vom garanta sub semnătură că alegerile au fost corecte şi, de fapt, suntem şefii voştri.
- Cu toate acestea, nu aveţi voie să intraţi. Aşa spune regulamentul. Puteţi privi de aici, din uşă.
- Mai bine daţi-ne o poză, propuse reprezentantul Convenţiei Democrate.
Mai marele calculatoarelor se prefăcu a nu auzi.
- În momentul de faţă, le explică el, în calculatoare se procesează o simulare a repartizării mandatelor pe o variantă fictivă de votare, pentru a verifica bunul mers al programului.
Grămada de membi ai B.E.C.-ului se zgâi, pe sub braţul care le interzicea trecerea, la dulapurile mari şi verzi, care zumzăiau şi clipeau, şi bătu în retragere. Probabil că, dacă ar fi emis o decizie a B.E.C.-ului, puteau să şi demonteze calculatoarele ca să vadă pe unde fură voturi. Dar jumătate dintre membrii B.E.C.-ului erau judecători la Curtea Supremă şi sigur ar fi votat împotrivă.
Reprezentanţii partidelor în B.E.C. nu insistară prea mult deoarece procesele verbale de numărare a voturilor din toată ţara urmau să intre pe mâna lor şi, orice ar face cei de la calculatoare, nu vor putea modifica ce e scris cu pixul în procesele verbale.

*
Buletinul de vot în 1992 nu era o filă cu 7-8 partide puse pe două coloane. Era o cărţulie cu pagini numeroase. Candidau la Parlament 96 de partide. Democraţia, la doi ani de la revoluţie, era fragedă, dar era largă. În ziare apăreau anunţuri publicitare de tipul: ”Partidul Industriilor la pagina 12”. Se organizau concursuri prin poştă pentru cine răspunde corect la ce pagină din buletinul de vot este partidul cutare. Premiile, acordate prin tragere la sorţi, constau în televizoare în culori, marfă destul de rară la vremea aceea.
Pus în faţa unei broşuri plină de semne electorale şi denumiri alambicate, alegătorul, nu tocmai obişnuit cu literele, avea o mare dilemă. Să caute până o da de cumpănă sau de trandafir sau să pună ştampila unde s-o nimeri. Destul de mulţi au simţit nevoia unei reconcilieri prin vot şi au pus ştampila şi pe Ion Iliescu şi pe Petre Roman. „Ca să se împace.” Două ştampile pe acelaşi buletin de vot.

*
Bosancu trase o fugă de la birou pe la ora zece, ca să voteze. Stătea la coadă în faţa şcolii. Pe clădirea transformatorului electric, cineva scrisese cu vopsea roşie: „Iliescu să-l votaţi ca s-aveţi ce să mâncaţi.” Chiar în faţa lui, o săteancă din marginea Bucureştiului întrebă o orăşeancă de la blocuri:
- Mneatale cu cine votezi ?
- Cu Emil Constantinescu. Dar dumneata?
- Eu – cu Ion Iliescu.
- De ce?
- Fiin’că e Preşedinte.
- Şi Emil poate să fie Preşedinte.
- Când o fi Emil Preşedinte, votez cu el.
Un domn se apropie de Bosancu şi-i băgă o bancnotă în palmă.
- Să votezi cu Iliescu! îi şopti şi trecu la următorul.
- Treaba mea cu cine votez! se răsti enervat şi aruncă bancnota pe jos. Altcineva de la coadă se aplecă şi o luă.
Ajuns în clasa în care se vota, mai pierdu câteva minute să-i vină rândul la masa cu listele de la blocul lui. Semnă şi primi buletinele de vot. Constată că primise un buletin pentru Camera Deputaţilor, unul pentru Senat şi trei pentru Preşedinte.
- Mi-aţi dat prea multe, îl atenţionă pe reprezentantul care tocmai îi înmâna ştampila.
- Pardon, se scuză acela, vizibil enervat c-a dat peste un fraier, şi puse înapoi cele două buletine.
În cabină, aplică ştampila de trei ori, îndoi buletinele şi ieşi. Tocmai băgase cele trei buletine în cele trei urne când Preşedintele secţiei de votare îl rugă să ajute o bătrână să voteze.
- Adică, cum s-o ajut?
- Intraţi cu dânsa în cabină şi o ajutaţi să voteze, că e în vârstă.
- Nu e-n stare să pună ştampila? se miră Bosancu. Cu cine vreţi să votaţi, doamnă? o întrebă.
- Nu ştiu.
- Şi, atunci, de ce aţi venit la vot?
- Pentru că trebuie să votez.
- Cu cine?
- Nu ştiu cu cine.
Lui Bosancu i se aprinseră creerii şi izbucni:
- Pe mâna cui e dată ţara asta? Cine hotărăşte cine să fie Preşedinte? Cum pot toţi analfabeţii să vină să dea cu votul, când habar n-au pe ce lume trăiesc? Ce caută femeia asta aici dacă nu ştie cu cine vrea să voteze?
Se opri când băgă de seamă că toată lumea din secţie se uita la el ca la urs.
- Ce vă uitaţi aşa? Aţi luat bani de la ăla de-afară şi acum faceţi pe miraţii.
Aruncă ştampila pe masă şi îşi luă buletinul de identitate.
- N-o ajut, domnule! Se răsti la Preşedintele secţiei. Intră dumneata cu ea în cabină şi votează cu cine vrei!

*
Lăzărescu petrecu aproape toată dimineaţa prin secţiile de votare de la parterul şcolii, atent să nu fie în vreun fel influenţată voinţa alegătorilor. Să nu existe la vedere materiale de propagandă, să nu li se spună cu cine anume să voteze, deşi mulţi ar fi avut nevoie să li se spună, şi să nu intre nimeni cu insigne de partid la rever. Candidat fiind, avea dreptul să asiste votarea cât vrea muşchii lui. În afară de încercarea Preşedintelui uneia dintre secţiile de votare care, după o jumătate de oră, încercase să-l dea afară, nu se întâmplase nimic notabil. Aprecie că prezenţa la urne era excelentă. Coridorul era permanent ticsit de oameni care aşteptau nerăbdători să voteze. Poporul deprinsese gustul democraţiei. Nici la 20 mai nu văzuse atâta lume chitită să voteze. Era semnul sigur că neocomuniştii pierdeau teren. Poporul are puterea. Câte unul care încerca să se bage în faţă era imediat adus la locul lui în protestele vehemente ale celorlalţi.
- Bă, dacă nu vă dezrobea Cuza, nici nu aveai drept de vot, strigă un nemulţumit trăgându-l de haină pe minoritarul băgat în faţă.
- Ce vrei, domne? E democraţie, se apără acesta.
Ca să fie lăsat să intre, Lăzărescu trebuise să explice la fiecare uşă că e candidat şi nu votează, doar supraveghează votarea. Cozile care începeau la uşa fiecărei clase se adunau mănunchi spre uşa de intrare în şcoală şi continuau pe scară până în curte. Câţiva tineri cărau navetele cu sandwich-uri pentru membrii secţiilor de votare.
Se hotărî să meargă să mănânce ceva la restaurant. Se strecură cu greutate printre alegătorii care blocau ieşirea în curte. În stradă constată că toţi cei care votaseră mergeau în aceeaşi direcţie. De venit, veneau din toate direcţiile dar la plecare toţi, fără excepţie mergeau la deal. Nimeni nu traversa şi toţi erau foarte grăbiţi. Dincolo de colţul străzii unii chiar începură să alerge spre camionul urcat pe trotuar din care patru tineri împărţeau adidaşi.
Lăzărescu rămase ca trăznit. Oamenii întindeau buletinul să arate ştampila „votat” şi strigau câte-un număr.
- 44, strigă un grăsan şi cel din camion îi dădu un pantof adidas.
- Nu alb! Albastru! ceru grăsanul şi, primind un adidas albastru, îşi făcu loc cu coatele şi ieşi din mulţime.
- Ce-i aici? îl întrebă Lăzărescu, îndreptându-i reverul întors pe dos.
- Ai votat? răspunse acesta cu altă întrebare.
- Da.
- Du-te să-ţi iei adidasu’, îl îndemnă grăsanul, arătându-i pantoful cu şireturile fluturând şi cu limba scoasă.
- Ce să fac cu el? se nedumeri Lăzărescu.
- Să-l împerechezi cu cel primit alaltăieri de la domnu' deputat, că nu ne-a dat decât pe stângu, îl lămuri fericitul posesor de adidas albastru cu şiret alb şi-şi văzu de drum.

*
Sătenii, îmbrăcaţi de sărbătoare, se adunaseră cu noaptea-n cap la şcoală. Cu o zi mai înainte Primarul trimisese prin sat secretarul primăriei care le spusese să vină la votare, că altfel nu mai primesc titlurile de proprietate. Acum, Primarul era ocupat să calmeze şatra de ţigani care îşi pusese corturile pe islazul comunal. Le promitea că îi va trece pe listele de ajutoare de la primărie, dacă votează cu tovarăşul Iliescu.
- Ştampilaţi pe trei trandafiri. Şi, dacă nu aveţi ştampila de votat pe buletin, vă spun eu precis că nu vă trec pe tabel, ameninţă cu voce tare mai marele satului acoperind milogelile lor. Luni să veniţi la primărie!
Când învăţătorul deschise uşa şcolii, strigând că începe votarea, sătenii se porniră spre intrare, în ordinea în care veniseră, dar ceata de ţigani se repezi bulucindu-se-n uşă şi strigându-se unii pe alţii de parcă acolo se dădeau ajutoarele băneşti promise de Primar. Încercarea unor flăcăi de a răzbi printre ţigani spre uşă se lăsă cu pumni în coaste şi înjurături.
- Bă, dacă mai ieşi din casă, te sparg ! ameninţă unul dintre cei buluciţi la intrare, uitându-se dârz în ochii celui vizat.
Miliţianul tocmai patrula prin spatele clădirii.
- Lăsaţi-i, spuse Primarul, pornind spre primărie. O să voteze şi-o să plece.
După o vreme, primii votanţi începură să iasă. Dar nu coborau de pe treptele intrării, amestecându-se printrte cei care încă nu votaseră. Localnicii umpluseră curtea şcolii şi aşteptau. Cei mai îndrăzneţi se lipiseră în spatele grupului de minoritari, în speranţa că vor reuşi să intre împingând. Speranţă iluzorie. Minoritarii aplicau strategia îndelung exersată pe timpul lui Ceauşescu la cozile de la alimentara. După ce ieşeau, nu părăseau buluceala şi, amestecaţi între ceilalţi intrau din nou în şcoală. Unul sau altul ţipa spre colegi să nu mai împingă că-i rup coastele. După mai multe ore de aşteptare, oamenii începură să plece, urmând să revină după ce s-o termina îmbrânceala. Că doară nu era să ţină până seara.
Nu ţinu decât până la prânz. Ceata gălăgioasă traversă satul spre islaz în lătrăturile câinilor. Oamenii începură să iasă din curţi şi să se strige unul pe altul să meargă la votare.
- Nu mai intraţi degeaba, că buletinele de vot s-au terminat! le spuse miliţianul, aşezat acum pe banca din faţa porţii. Le-au votat ţiganii pe toate.

Ion ANTONIE (Cap. 9)