Capitolul 4
După ce bătu inutil în uşă, ştind bine că nu e nimeni, Mărin intră tiptil în biroul lui Bosancu, puse servieta pe birou, scoase agenda şi apucă telefonul. Ochii îi căzură pe registrul rămas pe birou.
- Program de Preşedinte, citi pe eticheta murdară. Fără să clipească, aruncă registrul în servietă. Învârti rozeta telefonului de treisprezece ori apoi înjură:
- Fir-ar al dracu’ cu robotu’ lui ! Paul, je suis Mărin. Je vous prie să nu introducţion monei dans le cont. Je vien dans le Vişi apres les alegeri.
Ciornei îl auzise de pe hol. Deschise uşa şi avansă jovial către el, cu mâna întinsă :
- A, domnul deputat Mărin ! Mă bucur să vă revăd.
Mărin lăsă telefonul în furcă. Se ridică uimit şi strânse mâna şefului :
- Tocmai voiam să vă sun…
- S-a descurcat bine Bosancu ?
- Da, foarte bine. Vă mulţumesc. Nu ştiu ce mă făceam fără dumneavoastră.
Ochii lui priveau în servietă ca să nu vadă Ciornei cât îl urăşte. Închise cataramele şi învârti rotiţele cifrului.
- Ştiţi, reluă Ciornei, în faţa poliţistului a trebuit să mă prefac, dar dumneata erai pe liste încă de alatăieri. Acum trebuie să intri în campanie, să vorbeşti la mitinguri, îl înştiinţă în timp ce-i scutura mătreaţa de pe rever.
- Eu ? se sperie Mărin.
- Altfel nu te ştie lumea şi nu te votează. Neapărat trebuie să apari în public.
- Păi, nu dumneata mă pui pe listă ?
- Eşti pe listă dar, dacă nu obţii voturi, nu intri în Parlament. Nu fi îngrijorat, îi puse mâna pe braţ, ţi-am dat un judeţ bun. O să merg şi eu cu dumneata să te susţin. Până îţi intri în voce. O să fie bine.
- Maică, unde trebuie pusă ştampila ?
Amândoi se întoarseră spre baba care stătea în prag.
- Ce ştampilă, mătuşă ? întrebă Ciornei, care-şi amintea că o mai trimisese odată la registratură.
- La asta… la votare.
- A, la votare ! Pe cârlig, mătuşico. Pe cârlig.
- Care cârlig, maică ? se miră baba, îndreptându-şi broboada.
- E în buletinul de vot.
- Zâ la ce pagină, mamă. Că astă primăvară am ameţit căutând în cartea aia de votat.
- Încă nu ştim pagina, că nu s-au tipărit buletinele de vot.
- Şi, atunci, unde să pun ştampila ?
- Mai întrebi dumneata şi o să-ţi spunem.
- Să-mi spuneţi, maică. Să-mi spuneţi. Că, rându trecut, ăla de l-am întrebat mi-a pus ştampila pe prima foaie şi eu nu ştiu ce-am votat. Moşu-miu zâce c-am votat cu partidu’, da’ noi, dacă nu ştim citi, de unde să ştim ce-am votat ?
- Da’, copiii matale nu ştie carte ? se băgă Mărin în vorbă.
Baba se uită la el cu îngăduinţă:
- N-are ei treabă cu votarea. Ei cu pescuitu’, cu folbalu’… N-are ei timp.
- Vino peste trei săptămâni şi îţi arătăm noi la ce pagină să pui ştampila, îi promise Ciornei.
- Aşa, maică ! Să s-aleagă domnu Ghiocel, că tare e cumsecade.
- Ce face ? sări Mărin, dar Ciornei îi înfipse cotul în coaste.
- La alegeri mi-a dat şi ulei şi zahăr şi făină. Băiat bun domnu’ Ghiocel.
- Da, mătuşă, o aprobă Ciornei. Să vii să-ţi arătăm.
Mărin fremăta ca o locomotivă sub presiune pînă cînd baba se întoarse pe catalige şi plecă ţăcănind cu bastonul pe ciment.
- Cum, adică, să s-aleagă Ghiocel ?
- Mai învaţă, domnule deputat. Treaba ei ce crede. Noi îi arătăm cârligul. Restul nu contează. Aşa e votul universal. Dacă n-o prostim noi, o prostesc alţii.
- Tovule, eşti mare ! se entuziasmă Mărin.
- Mergi de-ţi pregăteşte un discurs electoral, că mâine te duc la Giurgiu să vorbeşti alegătorilor.
- Ce să vorbesc, dom’ Ciornei ? se îngrozi Mărin.
- De nivelul de trai, de locuri de muncă, de locuinţe. Găseşti dumneata. Roagă-l pe Bosancu să-ţi dea nişte discursuri.
- N-am cum să-l rog. Să meargă cineva să-l scoată de la poliţie.
Ciornei rămase interzis. Işi lărgi gulerul la cămaşă. I-ar fi dat un pumn în cap, dar Mărin băgase mâna sub haină, după pistol.
- Sârbu e de vină, c-a mâncat salamu’, se justifică Mărin.
- Las-o baltă.
- Deranjez ? ciripi Coca intrând voioasă.
- Nu deranjezi deloc, o asigură Ciornei, întorcându-se spre ea. Tocmai
stabileam cu domnul Mărin detaliile acţiunii de mâine.
- Să fii la nouă aici, se adresă lui Mărin, ca să nu ne aştepte lumea.
Ciornei sărută mâna femeii şi ochii lui întârziară îndelung în decolteul
generos. Mărin se repezi şi el la pupat mâna, dar Coca se eschivă, furişându-se pe după Ciornei, care tocmai îi punea lui Mărin servieta în braţe :
- Mergi să-ţi pregăteşti discursul, îi arătă el din priviri direcţia spre uşă.
- Doamna unde candidează ? se interesă Mărin, privind peste umărul lui.
- Ai grijă ce le spui oamenilor mâine, îl împinse Ciornei spre uşă. Dacă nu te votează, adio Parlament !
- Cum o cheamă ? insistă Mărin, complet surd la sfaturile Vicepreşedintelui.
- Să nu depăşeşti o jumătate de oră, că se plictiseşte lumea, îl dăscăli,
deschizându-i uşa. Ai înţeles ?
- E măritată ?
- Promisiunile mai gogonate le pui la sfârşit, ca să faci impresie.
Ciornei îl împinse pe uşă. Se întoarse spre Coca :
- Bine c-a plecat, mormăi Ciornei.
- Ce mai faci ? cântă frumoasa doamnă, apropiindu-se.
- Stai pe loc, o somă Ciornei, tocmai când Mărin băgă capul pe uşă :
- Tovule, mergem cu maşina dumitale ?
- Cu maşina partidului, îl lămuri, proptind uşa cu piciorul, căci Mărin dădea să intre.
- Bine, admise Mărin retrăgându-şi capul din calea uşii care se închidea din ce în ce.
Ciornei rămase lângă uşă, ţinând clanţa ridicată, pentru eventualitatea ca Mărin ar fi revenit.
- De ce stai de vorbă cu tăntălăul ăsta ? îl mustră Coca.
- Ne ţine în şah cu nişte acte care i-au căzut în mână, explică Ciornei
nemulţumit.
- Şi nu poţi să i le iei ?
- Am încercat, zise venind spre ea. Dac-ai şti în ce-am intrat, o mângâie pe bucle, te-ai lua cu mâinile de păr.
- E cumva în legătură cu Aţipitu ? îi îndreptă ea nodul la cravată.
- Ce legătură să aibă ?
- Aşa, articulă Coca lăsându-şi mâinile într-ale sale.
- Tu ştii ceva? O descusu Ciornei.
- Poate că ştiu. Dar e mai bine să nu mă bag.
- Faci pe interesanta, o privi el în luminile ochilor, în timp ce-i trecea braţele pe după gât.
Femeia tăcu o vreme.
- Aţipitului îi e a se scutura de tine. Caută motiv să te debarce.
- N-are cum, o asigură. Mâinile lui coborau încet către talie.
- Nu fi aşa de sigur, se lipi Coca de el. O să găsească el ceva.
- Dacă recuperez discheta, îi am la mână pe toţi.
Erau cât pe ce să se sărute, când din fişet se auzi un scârţâit. Ciornei se desprinse de Coca şi se apropie tiptil de fişet. Apucă un scaun pe care îl ridică deasupra capului şi, brusc, deschise fişetul.
Şefa de cabinet a Preşedintelui, aşezată pe taburet în fişet, ridică fruntea spre el:
- Un domn adevărat ar spune pardon şi ar închide uşa, spuse ridicându-se şi păşi spre ieşire.
- Boje moi ! îngăimă Ciornei. Şto tâ delaeş?
- Căutam o dischetă, răspunse degajată şi ieşi, lăsând uşa la perete.
Coca îl privi semnificativ.
- Acum ştii cum stai. Îl sărută scurt pe obraz şi plecă.
Ion ANTONIE (Cap. 4)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu