1
SUNT PREA PUŢINE STELE
În universul nesfârşit fi-vor
Mai mulţi îndrăgostiţi decât sunt stele
Şi ochii lor vor fi privind spre ele
Şi-or căuta, din toate, steaua lor.
Acelor ce-au ales aceeaşi stea,
Cum să le spun că doar a mea s-a stins?
Când raza ei, hoinară-n necuprins,
Le-aduce dorul înaintea mea.
2
TEZAUR
Avar, am strâns, iubind, în suflet,
Tezaurul de amintiri
Şi, serile, trăgând zăvorul,
Răstorn sipetul de sclipiri.
Un galben – roata lunii clară
În seara când ne-am prins de mâini.
Era precum un ban de aur
În miezul nopţii negre pâini.
Atâtea stele adunate
Din serile din ochii tăi
Se scurg prin degetele minţii
Ca nestemate de văpăi.
Un mic rubin ascuns în suflet
E primul meu sărut stângaci.
Nu bănuiai atuncea preţul
Greşelii care vrei s-o faci.
Căci eu am strâns mereu rubine,
Te-am păcălit, furând mereu,
Şi, dac-am face socoteala,
Ai fi datoare tu, nu eu.
Gingaş mijlocul, sânul, părul,
Bărbia, totul e al meu.
Chiar de-ai să pleci, din amintire
Să smulgi ce-ai dat e foarte greu.
E-a mea şi piatra nestemată,
Cel mai frumos, iubit rubin.
E ultimul sărut pe buze,
La despărţire, cu suspin.
Ascuns sub pleoape, sfânt tezaur,
N-o să mai fie-al nimănui.
Chiar de-au să calce hoţii-n suflet,
Să-l fure, cu putinţă nu-i.
3
PRIVIREA
Privirea ta mă cheamă, acum ca şi atunci,
Şi întâmplări uitate de tine de mult timp,
Picturi neterminate, pe care nu le-arunci,
Învie din trecutul ce nu mai pot să-l schimb.
Mă prinde dintr-o dată o dulce nebunie
Şi cred atunci că, totuşi, nu s-a schimbat nimic.
Îţi adresez aceleaşi “pe tine”, “tu” şi “ţie”
Alături de aceleaşi “iubesc” şi “drag” şi “mic”.
Dar visurile mele n-au nici o importanţă
Şi n-au să poată umple prăpastia din noi.
Ci doar s-aducă-n versuri o undă de romanţă
Şi să ne cheme gândul, tot timpul, înapoi.
4
EXPERIMENT
Se ia o inimă crucificată, uscată
De neiubire, de nepăsare, de ne-ntrebată,
Se scoate atent de pe crucifix
Şi se aruncă în dulcele vis.
Cu privirea, cu inima, cu ce s-o putea,
Aprindem în inimă o mică stea.
O mângâiem cu dragoste, să se-ncălzească,
Şi-o învăţăm din nou cum să iubească.
O lăsăm să se-avânte, să bată, să spere,
Să cerşească şi să se bucure de mângâiere.
Când inima va lumina ca o torţă,
Deconectăm toate circuitele de forţă.
Cu spatele întors la ea,
Vom măsura:
Viteza de răcire a tăciunelui stins,
Mărimea disperării de necuprins,
Cu cât anume este mai chinuită decât înainte,
Cum, părăsită, ţipă fără de cuvinte.
Se consideră o reuşită deplină
Dacă inima bună devine haină.
5
CU NOAPTEA-N OCHI
Cu nopţile grele,
bogate de stele,
Sunt ochii tăi dragi în alint.
În umbra lor clară,
de noapte de vară,
M-afund ca-ntr-un râu de argint.
Lumină se ţese
prin genele dese.
Apar oglindit în pupile dublat.
În una zâmbesc
fericit şi glumesc,
În alta văd sufletul meu zbuciumat.
O noapte bizară,
nebună, amară,
Învăluie gîndul şi sufletul meu.
Ce neagră genune
se umple de mine?
Sunt orb şi frumos şi mi-e greu.
O clipă se-arată
‘n privirea-ţi curată,
Iubire, sau doar mi-a părut.
Cad albe petale
pe negre petale
Şi, fără să ştiu, te sărut.
6
SAFARI
Peste munţi şi câmpii, alergând ostenit,
Hăituiam într-o noapte femeia iubită.
O pândeam cu lasoul din braţe-mpletit,
Hotărât s-o cuprind, când va fi ostenită.
Când am pris-o-n-sfârşit, într-o gară, în zori,
Mi-a căzut, fremătând, adormită, la piept.
Am închis-o-ntr-un tren, fără alţi călători,
Rezemând-o cu fruntea pe umărul drept.
Mă temeam să nu fugă. Trebuia priponită.
De genunchi i-am legat un pulovăr mai gros,
I-am cuprins gâtul alb, s-o păstrez adormită,
Luând în dinţi frâul părului ei mătăsos.
Ziua-ntreagă-am plimbat-o prin toamna pictată,
Sărutând-o mereu, să se-nveţe iubită.
Mi-a scăpat într-o clipă, fugind sărutată,
Când credeam c-a-nvăţat şi părea îmblânzită.
7
DE CE ?
De ce, atunci când te trezeşti,
Ţi-aduci aminte că exist
Şi, fără voie, te mâhneşti
Gândindu-te cât sunt de trist?
De ce-n oglindă te priveşti
Cu bluza neagră înflorată
Şi cu plăcere ţi-aminteşti
Că-n ea ai fost îmbrăţişată?
De ce, când piepteni părul lung,
Chiar tu-l compari cu neagra noapte
Şi-ţi pare iar că îl sărut
Şi că-l miros cu voluptate?
De ce, rujând frumoasa gură,
Îţi aminteşti sărutul meu
Şi amintirile te fură
Şi-ai vrea să te sărut mereu?
De ce, la colţul străzii tale,
Tresari, sperând să mă zăreşti,
Şi-ţi vine greu să-ţi vezi de cale
Şi toţi bărbaţii îi priveşti?
De ce, gătită de culcare,
Rămâi în noapte gânditoare
Şi-ţi bate inima mai tare
Şi-n ochi sclipesc mărgăritare?
E fiindcă mă iubeşti pe mine
Şi te sfârşesti de dorul meu
Şi-atât de rar ne este bine
Şi-atât de des ne este greu.
8
E PERICOLOSO SPORGERSI
Trenul nostru cu iluzii
Şueră nebun pe şine,
Alergând prin noaptea rece
Către ziua care vine.
Ca să dorm în continuare,
Mă ascund sub păr la tine,
Ca-ntr-o mare de-ntuneric
Unde ziua nu mai vine.
N-aş ieşi din părul negru
Nici cu bine, nici bătut,
Dacă n-aş simţi nevoia,
Aşa des, să te sărut.
9
REVEDERE
Va fi o dimineaţă ca oricare.
Vei alerga grăbită la servici
Şi, ridicând privirea visătoare
Ne vom zâmbi ca nişte vechi amici.
O clipă vei rămâne-n nemişcare
Cu ochii-n ochi şi gândul răvăşit.
Privirea ta va fi o întrebare;
Privirea mea: „vezi bine c-am venit.”
Voi lua apoi în mâini mâinile tale,
Din calda lor strânsoare să ghiceşti
Cum te iubesc cu dulce disperare
Şi cât aş vrea şi tu să mă iubeşti.
10
TRIUMFUL RAŢIUNII
Pe puntea îngustă a vieţii,
Mergând din astăzi către viitor,
Trece, cântând, zeiţa frumuseţii,
Prea tânăra Dragoste, aurită de dor.
Sfioasă, fragilă, nevinovată,
Păşeşte plutind peste puntea îngustă.
Din partea opusă, se-ntoarce spre astăzi,
Icnind, Raţiunea, oarbă şi frustă.
Iubirea nebună cântă sub lună
Şi nu dă-napoi nici un pas.
Ca un dinosaur, din platoşă sună,
Perorând, Raţiunea, cu tunet în glas.
Nu este o luptă. Pe marginea punţii,
Cu dreapta ei grea, ferecată în fier,
Loveşte Iubirea în mijlocul frunţii
Şi trece, călcând pe iluzii ce pier.
Rămân amintiri, înflorind neuitate,
În sufletul gol ca un lan secerat.
Ani lungi, frumuseţea murindă se zbate
În ghearele pline de sânge-nchegat.
11
20 OCTOMBRIE
Privim amândoi la aceeaşi fereastră,
În zori, licărind câte-o palidă stea.
E prima-ntâlnire-ntâmplată a noastră
Şi nici nu ne dăm încă seama de ea.
Îţi spun întâi doamnă, apoi domnişoară.
Te caut pe mână şi n-ai verighetă.
Ai degete lungi, mâna ta e uşoară
Şi flutură lin, ca o albă egretă.
La vârsta ta, dar, cum nu eşti măritată?
Dar ce vârstă crezi dumneata că am eu?
Eşti foarte frumoasă,aşa, pieptănată
Cu părul pe spate, lung, negru şi greu.
Din ochii tăi negri o undă duioasă
Învăluie repede inima mea.
Dar, poate-o femeie atât de frumoasă
Să dăruie visul de care fugea?
12
PACTUL CU DIAVOLUL
Era mai înainte de-al treilea cântat.
În noaptea fără lună, fără stele,
Din nicăieri spre mine-a cuvântat
Întunecimea Sa, cu gânduri rele:
Te fac din nou de 25 de ani.
Îţi dăruiesc iubirea două zile.
Şi, pentru asta, nu plăteşti cu bani.
Semnezi cu sânge aste două file.
M-a dus, pe urmă, înaintea ta.
Eu am semnat cumplita învoială
Cu sângele ce nu mai asculta
Şi am păşit spre tine cu sfială.
Un stol de sărutări primite-n vis.
Aveai priviri de foc, acum de gheaţă.
Mai sus de semnătura mea fusese scris:
„A treia zi durează cât o viaţă.”
13
ADAM ŞI EVA
Adam şi Eva aveau raiul în tren,
Îmbrăţişaţi pe aceeaşi banchetă.
Într-o noapte Eva a scos din poşetă
Şi i-a dat lui Adam mărul etern.
În noaptea aceea Adam a aflat
Şi alte mere ascunse de Eva
Şi, deşi mai ştia câte ceva,
Totuşi, pe acelea nu le-a mâncat.
În schimb a gustat buze moi
Oferite de Eva cu dezinvoltură.
Multă vreme au stat gură-n gură,
Cum aveam obicei să stăm noi.
Dumnezeu i-a scutit de păcat,
Dovedind marea lui bunătate.
De atunci, cei doi au, separate,
Două raiuri, în care se zbat.
14
SĂ NU MĂ CREZI
Să nu-mi crezi nici o poezie;
Frumoase vorbe înflorate,
Alese dinadins ca ţie
Să-ţi umplă gândurile toate.
Să nu-mi crezi ochii-nrouraţi,
Căci ei vorbesc mai mult ca mine
Şi mint atunci când par curaţi
Şi nu se dezlipesc de tine.
Şi, mai ales, nu crede-n mine.
Nu te iubesc, nu plâng, nu sufăr.
Te mint mereu, fără ruşine;
Sunt fluture şi tu eşti nufăr.
15
ÎNTREABĂ-MĂ
Întreabă-mă de ce-am venit.
Întreabă-mă ce rost mai are
Aceasta caldă-nflăcărare
În ochii mei de-ndrăgostit.
Întreabaă-mă de ce nu las
Să ningă între noi uitarea,
Întreabă-mă de-mi place marea,
Întreabă-mă cu dulce glas.
Dar, dacă plâng când mă lovesc
Cu inima de amintire,
Te rog, frumoasa mea iubire,
Să nu mă-ntrebi, că nu-ţi vorbesc.
16
FRUNZE
Visuri galbene, căzute
Din copacul nemuririi,
Vântul rece-al neiubirii
Le presară, necrezute.
Te grăbeşti, păşind pe ele.
Te îndepărtezi de mine.
Nu auzi; sub tălpi la tine,
Ţipă visurile mele.
17
MĂRGĂRITAR
Un mic mărgăritar picat
Din colierul unei doamne
Sclipeşte-acum pe jos, uitat,
În frunzele acestei toamne.
Aşa e dragostea cu care
M-ai dăruit şi nici nu ştii:
O mică piatră sclipitoare
La care tu n-ai să revii.
18
ATENŢIE!
Pentru ştergerea rujului de pe buze
Nu utilizaţi sărutări de bărbaţi;
Prea puţini dintre ei sunt imunizaţi
La substanţele voastre difuze.
Compoziţia rujului află-n bărbat
O iubire demult netratată
Şi riscaţi să fiţi iar sărutată,
Chiar şi-atunci cînd nu v-aţi rujat.
19
S.O.S.
S.O.S. Suflet hoinar,
Pune-ţi centura ta de salvare!
În noaptea asta, în plină mare,
Am dat cu nava într-un gheţar.
Întâi femeile! Întâi copiii!
Bărcile pleacă. Puntea se-nclină.
Plonjează-n marea asta haină
Şi-mpinge barca în care-s fiii.
Mreje de gheaţă în jur se ţes.
Strigătul ultim nu mai răzbate.
Doar telegraful inimii bate:
S.O.S S.O.S S.O.S.
20
RUINE
Coloana infinitului creştea
Cu fiecare sărutare-a ta
Pe care o puneam la temelie
S-o ridicăm din inimi în tărie
Udând cu lacrimi ultimul sărut,
Ne-am despărţit atunci când n-am fi vrut.
Pe lacrima cu care te-am jelit,
Coloana, lunecând, s-a prăbuşit.
Mi-e inima grădină cu ruine
De sărutări primite de la tine.
Ion ANTONIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu