sâmbătă, 6 iunie 2009

Ion ANTONIE - FOCUL ŞI NOAPTEA (5)

81
GAROAFA

Curând mă voi întoarce lângă tine,
Să-ţi oglindeşti privirea-n ochii mei.
Eşti singura şi nu mai sunt femei
Cu ochi adânci ca două nopţi senine.

Şi când voi cuteza la piept să strâng
Buchetul viu de patimi nerostite,
Să-mi desenezi cu buzele-nroşite
Garoafa lipsă umărului stâng.


82
FLOARE DE COLŢ

Ca un fluturaş cu aripe curate,
Ajuns sus pe creste, aproape de soare,
Petale timide, de vânt sărutate,
Se leagănă albe sub prima ninsoare.

Ca o tăcere-ntre pietre tăcute,
Ca un suspin către cerul cernit,
Ascunsă cu jenă-ntre pietrele mute,
Ca un blestemat niciodată iubit.

Nevăzută vreodată de nime,
Printre multele flori, mai frumos colorate,
Iubirea aceasta, sfioasă, de tine
E o floare de colţ în singurătate.


83
ZĂPADA

A fost o noapte lungă, în care te-am visat.
Erai furtună, arşiţă şi nor.
Erai omăt întins, scânteietor,
Şi eu călcam pe tine, de tine-nfrigurat.

În setea mea febrilă, muşcam, râzând din tine.
Mă tăvăleam în tine, la fel ca un copil.
Erai ca o zăpadă pufoasă de april
Şi eu te-mprăştiam şi te-adunam sub mine.

Te rotunjeam în bulgări cu palmele-nroşite
Şi te duceam la gură cu-n gest copilăresc.
Ţipam, să ştie vântul ce tare te iubesc,
Desţelenind, în fugă, troiene răvăşite.

Ninsese prima oară atunci în Paradis.
Tu te topeai de mine, să-ţi fie primăvară.
Mă rog şi-n seara asta, ca-n fiecare seară:
O, Doamne, ninge-odată zăpada mea din vis!


84
DE VINERI PÂNĂ LUNI

De vineri până luni visez la tine,
Iubirea mea, atât de interzisă.
Visez că strâng la piept mişcări feline
Şi tu eşti arzătoare şi, totuşi, nedecisă.

Visez că te sărut din nou pe toată,
Că sunt cu tine bun şi că sunt rău;
Visez că ţipi din nou crucificată
Şi eu îţi sunt şi jude şi călău.


85
ECOU

Mi-e inima un clopoţel
În neagră noaptea depărtării.
Tu îl auzi şi vii spre el
De dincolo de largul zării.

Abia se-aude un ecou
Şi mult mă tem să nu greşeşti,
În noapte să te-torci din nou
Şi-n veci să nu mă mai găseşti.

Când fi-vei iarăşi lângă mine,
Iar auzind acel ecou,
De data asta mult mai bine,
Voi şti că-i clopoţelul tău.


86
MORFEU

Ai adormit pe braţul meu.
N-am cum mă depărta de tine.
În noaptea asta îmi revine
Menirea de-a părea Morfeu.

Şi eu sunt numai un Satir,
Pândind să vină dimineaţa
Şi, somnul risipindu-şi ceaţa,
Să-ţi iau, pe visul nopţii, bir.

De-aş fi al visurilor zeu,
Ce vis ţi l-ai dori mai tare?
Că-ţi dau în somn o sărutare,
Sau, doar, că dormi pe braţul meu?


87
ISCOADĂ

Se-ncurcă noaptea-n părul răvăşit.
Se crede-n ochii tăi la ea acasă.
Culcată peste pieptul dezgolit,
Nu bănuie că nu eşti somnoroasă.

Eu singur ştiu pe unde-ţi umblă dorul,
Prin iarna neiubirii omeneşti:
Sunt urme mici, lăsate cu piciorul
Desculţ, pe nea, la mine sub fereşti.


88
DA CAPO

Să nu regreţi ! Nimic să nu regreţi !
În volbura cu scânteieri smaralde,
Ai răsfăţat cu două vorbe calde
Un zeu care-şi golise tolba de săgeţi.

Îmi eşti stăpână mie şi lui sclavă.
Cum îţi ordonă el, aşa mă urgiseşti:
Mă mângâi şi mă strângi şi mă iubeşti
Şi-mi curgi prin mâini, fierbinte ca o lavă.

Dar tot ce-mi dai când nu-ţi mai eşti stăpână
Durează doar atât cât te sărut
Şi-s nevoit s-o iau de la-nceput
În fiecare zi din săptămână.



89
EPILOG

Descriu în versuri fapte-nchipuite
Şi-ascund cu grijă ce trăiesc acum,
Să nu pătez imagini din album
Cu proza de tristeţi nepotrivite.

Îmi rabd durerea, tac şi jinduiesc:
Poate-a rămas, din tot ce-aveai odată,
O sărutare care n-a fost dată
Şi poate vezi că, totuşi, te iubesc.


90
GEST

Această floare purpurie,
Ca o hlamindă de regină,
Ca un surâs de bucurie,
Ca un copil surprins în vină,

O dăruiesc cu sfiiciune,
Cu gândul meu curat de bine,
Cu nesfârşită-nchinăciune,
Zeiţei întrupate-n tine.

Rămâi în veci cum eşti acum:
Frumoasă, pură, cumpătată.
Mergi drept pe-al vieţii tale drum
De fericire nefurată

Şi, când rămâi doar tu cu tine,
Punând această floare-n glastră,
Nu te gândi deloc la mine
Ci, doar, la fericirea noastră.


91
ÎNTR-O GARĂ

Aşteptând un tren anume,
Într-o gară, undeva,
Ca o umbră fără nume,
Se amestecase-n lume
Dorul meu de cineva.

Toţi ai tăi te strig pe nume;
Se grăbesc să-ţi iasă-n faţă;
Un cuvânt nu am a spune,
Ochii negri, peste lume,
Doar pe mine mă răsfaţă.

Treci, plutind, pe lângă mine.
Străluceşti de fericire.
Dorul după tine vine
Şi, departe, din mulţime,
Îmi mai dărui o privire.

Undeva e o fereastră;
La fereastră va fi ea.
Bolta este iar albastră;
S-a întors iubirea noastră;
Dorule, nu suspina!

92
NOPŢI

Sunt vis sau nu aceste ce se-ntâmplă?
În umbra neagră-a storurilor trase,
Mă văd cu tine, tâmplă lângă tâmplă,
Înfăşuraţi în noaptea de mătase.

Făptura ta, ca valul în mişcare,
Mă-ntâmpină şi fuge şi revine,
Şi eu trăiesc eterna aşteptare
Că poate-ai vrea să mai rămâi cu mine.

Te-ndepărtezi de mine câte-un pas
Şi eu păşesc acelaşi pas spre tine.
Ai cântec de sirenă-n loc de glas
Şi-n dansul fermecat mişcări feline.

Mă porţi adânc, tot mai adânc, în noapte.
Pe prundul apei nopţii paşii calcă.
Abia aud a mamei mele şoapte:
„Întoace-te, Ionele! E rusalcă!”

93
ATEU

Mă văd ades cu îngeraşul meu.
El are plete lungi şi mâini frumoase,
Are-n picioare cizme 36
Şi-n pieptul ferm o inimă de leu.

Din ochii verzi, cu gene rimelate,
Mă fulgeră, cu-n dram de ironie.
Nu pot să cred că mi-se-arată mie
Şi-mi spune vorbe-aşa de deochiate.

Aş vrea să sorb a buzelor Lui rouă
Dar, dacă, totuşi, nu e Dumnezeu?
La fel ca Toma, mă trezesc ateu
Şi-i strâng în braţe coapsele-amândouă.


94
GHIOCEL

Fluierând cu suflet gol,
Străbăteam pădurea rară,
Pe sub cer de primăvară,
Hoinărind cu pas domol.

Şi-ntr-o seară, din zăpadă,
Mi-a zâmbit un ghiocel.
Avea râs de clopoţel
Şi ieşise să mă vadă.

Şi-am privit mult timp la dânsul,
Şi-aş fi vrut să-l iau cu mine,
Şi-am ştiut că nu e bine,
Şi-am rămas numai cu plânsul.


95
ARME ALBE

Aruncată de trei ori
În văpaie de iubire,
Îngheţată-n despărţire
Fix de tot atâtea ori,

Oţelisem crunt armura
Şi mă apăram cu ea
Să-ţi mângâi pielea de nea,
Fără să-i cunosc arsura.

Două găuri mari, ovale,
Am acuma în armură.
Par egale la măsură
Cu măsura dumitale.


96
PENTRU CĂ TE IUBESC

Pentru că te iubesc, îţi tai cărarea,
M-arăt în ochii tăi cât pot de des,
Îţi ogoiesc, cu milă, supărarea
Şi calc senin pe propriul interes.

Pentru că te iubesc, te vreau ferice
Şi tot ce-mi ceri e-al tău de la-nceput.
N-apuci să spui ce-aveai în gând a zice
Şi gându-acela eu ţi-l dau făcut.

Pentru că te iubesc, te vreau cu mine
Şi ard de dor de câte ori te pierd.
Chiar când m-alungi, scârbindu-te de bine,
În gândul meu, eu tot te mai desmierd.

Pentru că te iubesc, nu-ţi vreau iubirea.
Nu vreau s-ajungi sărutul să-l cerşeşti.
Nu vreau să-mi dărui mie fericirea
Şi tu să plângi că nu ţi-o mai găseşti.


97
PLECI

E-un fir de ceaţă-ntre copaci
Şi- n ei coboară înserarea.
Eşti amintirea şi uitarea
A tot ce-ai vrut cândva să faci.

Nici nu te pot striga pe nume,
Nici n-am curaj să te-nsoţesc.
Ştiu singur eu ca te iubesc
Şi nu mai ştie nime-n lume.

Mi-aleargă dorul după tine
Şi, ca un puşti, te ia de mână.
N-ai timp, cu degete de zână,
Să-i ştergi obrajii de suspine.

Şi nici nu simţi cum visul vine
Să pună-n părul tău săruturi.
Grăbită, pletele le scuturi
Şi uiţi de tot – de tot de mine.

Te-mbrăţişez în amintire
Cu braţe tremurând de teamă.
E depărtarea mai de seamă
Ca neştiuta mea iubire.

Degeaba inima te cheamă;
În ceaţa, deasă-acum, te pierzi.
Iubita mea cu ochii verzi
M-ai dat, la poarta nopţii, vamă.


98
LUMINĂ

Tânjesc, în noaptea tristă-a mea;
Mi-e dor de tine şi nu ştii.
Sunt multe ore şi pustii
De-acum şi până te-oi vedea.

Pe-aici e iarnă şi e nor.
E-aşa mereu când nu-s cu tine.
Cu glasuri triste, de jivine,
Urlă-ndoielile-n pridvor.

E-un ger care pătrunde-n oase
Şi inimii îi dă ocol.
Îmi învelesc sufletul gol
Cu amintirile frumoase.

Ferestrele au flori de gheaţă.
Se-aştern, din dor, prelungi troiene.
Tăciunii-n suflet ard alene
Din seară până-n dimineaţă.

Las inima să ardă-n geam,
De dragul tău, o noapte plină.
Poate-ai să vezi la geam lumină
Şi-n noaptea asta să te am.


99
COMA BERENICES*

În universul ţintuit cu stele,
E o steluţă pentru fiecare.
Şi cea mai mică, poate, dintre ele,
Odată cu norocul meu răsare.

Cu greu disting, prin vaste constelaţii,
Clipirea verde-a pleoapelor ei reci.
Norocul meu e călător în spaţii;
Norocul meu e rătăcit pe veci.

Pe ochii, orbi de ani de căutare,
Şuviţe de-ntuneric mi se ţes.
Steluţa norocoasă-a mea dispare
În lunga noapte-a părului tău des.




* Constelaţie aflată lângă cea a Leului.
(părul Berenicei)


100
CARE PE CARE

Dacă ţi-a luat Dumnezeu mintea puţină
Şi-ntr-un avânt de Tarzan disperat
Te-ai trezit călărind, siderat,
Cea mai frumoasă, din toate, felină,

Nu-ţi mai rămâne decât o scăpare:
Chiar dacă fiara tresaltă din crupă,
Ca să te pună jos şi să te rupă,
Să faci ce ştii şi să rămâi călare.

Ion ANTONIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu