61
TE IUBESC !
Te iubesc ca pe-o culoare.
Te iubesc ca pe-o lumină.
Te iubesc ca pe un Soare.
Te iubesc ca pe-o Regină.
Te iubesc fără scăpare.
Te iubesc fără suspine.
Te iubesc fără cruţare.
Te iubesc fără ruşine.
Te iubesc cu stăruinţă.
Te iubesc cu-nfrigurare.
Te iubesc cu suferinţă.
Te iubesc cu disperare.
Te iubesc ca un lunatec.
Te iubesc ca un febril.
Te iubesc ca un sălbatec.
Te iubesc ca un copil.
PEISAJ
Prin ceruri umblă stele şi nu se întâlnesc,
Oricât le-mpinge vântul acestei seri de toamnă,
Cum veşnic nu pot prinde himera diafană
Pe care-o văd cu gândul şi-n braţe n-o găsesc.
Prin stele umblă nouri, ca-ntr-un imens dărac,
Şi scamele de ceaţă dintr-ânşii sfâşiate
Se-aruncă-n lacrimi calde pe frunzele uscate,
Împrăştiate-n stradă din plopu-acum sărac.
Prin nouri lasă luna strălucitor siaj.
Dar mie mi se pare cu mult mai depărtată,
În noaptea mea de patimi, la fel de-ntunecată,
Fereastra luminată la ultimul etaj.
MĂ ÎNTÂLNESC CU TINE
Mă întâlnesc cu tine în fiecare vis,
Când te cuprind aproape, şi-n timp ce te sărut,
M-arunc cu tine-n braţe în splendidul abis
Săpat de dor de tine în sufletul durut.
Mă întâlnesc cu tine în fiecare gând
Şi te implor în versuri, în loc să te provoc
Să iei la tine-n suflet sau să arunci în vânt
Iubirea mea frumoasă, lipsită de noroc.
Mă întâlnesc cu tine în fiecare zi
Şi te întreb cu ochii, şi tot cu ei te-ascult,
Să dai iubirii mele speranţa de a fi
Şi tu zâmbeşti o dată şi crezi că mi-e prea mult.
PANTA RHEI
(Totul curge.)
Peste largurile zării,
Peste verile iubirii,
Peste florile privirii –
Iarna nepăsării.
Peste dorul depărtării,
Peste zborul alb de vele.
Peste versurile mele –
Negura uitării.
Peste cerul meu de gânduri,
Peste visurile mele,
Peste ochii mei de stele –
Cele patru scânduri.
DOR
Mi-e dor de femeia pe care-o iubesc
Şi stau rezemat de perete şi plâng.
Mă ţin întâi tare, pe urmă mă frâng
Şi nu mai văd lucrul la care privesc.
Sărut pân’ la filtru ţigara şi-o sting,
Udată de lacrimi ce-mi intră în gură.
Îmi vine să urlu şi plâng cu măsură
Şi iarăşi cu mine pe mine mă-nfrâng.
Ştiu singur ce pat. Ea nu ştie nimic.
Şi nu ştie nimeni, nici chiar Dumnezeu.
Că, dac-ar vedea ce e-n sufletul meu,
Prea bunul de El, sau prea buna de ea,
Mi l-ar lua.
LA CAP DE POD
La cap de pod, iubirea cerşeşte de la tine.
Când treci, întoarce capul şi fă-te că n-o vezi,
Căci vorbele ei plânse n-aduc la nimeni bine
Şi viaţa ta e viaţă doar dacă n-ai s-o crezi.
Lipsită de spertanţă, lipsită de ruşine,
Îşi sfâşie veşmântul să-i vezi hidoasa rană.
O lacrimă de milă aşteaptă de la tine
Îngenunchiatul înger cu suflet de satană.
Fugi! Nu privi în urmă! E cel mai rău duşman.
Dac-ar putea te-ar prinde cu plânsul lui nerod,
Ţi-ar pune-n trup şi-n suflet tot chinul lui amar
Şi te-ai trezi, rănită, cerşind la cap de pod.
FLORI
Eram buchet de trandafiri
Şi tu m-ai dus la tine-n casă.
Părea că-n vaza graţioasă
Îmbobociseră cinci miri.
I-ai mângâiat pe rând şi-ndată
Mânuţe fine de petale,
Trecând pe albul feţei tale,
Au adunat parfum de fată.
Doar cel mai mic te-a sărutat,
Lungindu-şi gâtul către tine.
O, nu-i era deloc ruşine
Şi ghimpii lui te-ar fi muşcat.
Tu te grăbeai la întâlnire
Şi i-ai lăsat închişi în casă,
Plângând, în vaza graţioasă,
Neînţeleasa mea iubire.
DIMINEAŢA DEVREME
Era demult o dimineaţă
În oglindirea unui lac
Ce ni se aşternea în faţă,
Într-o montură de verdeaţă,
Pe sub o creangă de copac.
Era când te spălai pe faţă
Cu roua ochilor tăi goi.
Din tine se-nălţa spre viaţă
Un ghiocel, trecând prin gheaţă,
Din frigul iernii către noi.
Eram pe bancă, lângă tine,
Şi mă jucam cu părul tău.
Era şi rău, era şi bine;
Simţeam o undă de ruşine
Şi una de păreri de rău
Că între noi e-atâta viaţă,
Că încă-ţi sunt necunoscut,
Că nu e încă dimineaţă,
Că suntem estompaţi în ceaţă
Şi, poate, n-am să te sărut.
FELINĂ
Motane, mângâierea mea
E izvorâtă din iubire.
Mă joc cu tine în neştire,
Ca Thales din Milet, cândva.
Eşti mica mea nefericire.
Încerci să scapi şi eu te strâng.
O, cât de mult aş vrea să frâng
Sfioasa ta împotrivire.
Cu versuri nu te-aş mai curta.
Am fi, ca-n codru, două fiare.
Şi, fiindcă n-ai mustăţi şi gheare,
Întâi şi-ntâi, te-aş săruta.
SINGUR
Tu pleci şi eu ce voi mai strânge-n braţe?
Cu părul cui de-acum mă voi juca?
Cuvinte dulci pe cine să răsfaţe?
Priviri ghiduşe cui voi mai fura?
La paşii cui de-acuma tresări-voi?
A cui venire o voi implora?
În palma cui obrajii odihni-voi?
Căldura mâinii cui voi săruta?
La sânii cui să spun “protuberanţe”?
Obrajii cui de-acum voi haşura?
În glasul cui voi căuta nuanţe?
Sărutul, oare, cui voi mai fura?
De dragul cui să număr troleibuze?
Să urmăresc pe cine către casă?
Să mă feresc de rujul căror buze?
Şi cui să spun cât este de frumoasă?
Cui să-i mai trec pe degete cerceii?
La glezna cui privirea să mi-o plec?
Cu dinţii cui s-aseamăn ghioceii?
Cu gândul cald, pe cine să petrec?
Rămân ca floarea ruptă din grădină
Şi aruncată-n pulbere la poartă.
Nu voi avea căldură şi lumină.
Nopţi lungi de dor te-oi plânge ca pe-o moartă.
AŞTEPTAREA
Când tu eşti departe – departe de mine,
Pe stele se trage perdeaua de nori
Copacii se pleacă sub vântul ce vine,
Pe flori se coboară cernite destine
Şi ploaia prin toate strecoară fiori.
Chiar pielea pe lac se-ncreţeşte de frig.
Sub pleoape de frunze ochi fluturi se-nchid;
Speranţa sub coaste se face covrig;
Alerg disperat printre ore şi strig
Ecoul de dor prin văzduhul lichid.
72
N-AI VINĂ
Nu-ţi voi aduce nici o vină
Că te-ai sfiit să mă săruţi,
Că ai privit cu ochi tăcuţi
Iubirea pusă-n carantină.
Ai fi putut să vii spre mine,
Cu gând că, poate, te sărut,
Şi toate n-ar mai fi părut
O lungă punte de suspine.
O şoaptă-ai fi putut să-mi spui.
Puteai să-mi dai o mângâiere
Din care eu să iau putere
Să trec de ţara nimănui.
Ai fi putut să mă priveşti,
Ai fi putut să mă visezi,
Ai fi putut măcar să crezi
Că eşti o zână din poveşti.
Învârtejită-n dorul greu,
Eşti pedepsită, fără vină,
În nopţile cu lună plină,
Să plângi la geam de dorul meu.
NU EU
Ruşine mi-e că te iubesc.
Sunt tare necăjit pe mine
Că nu mai pot să stăpânesc
Aceste lacome feline.
Nu eu, ci visele din mine
Presară-n părul tău săruturi
Şi-ntind o plasă de suspine
Spre ochii, negrii nopţii fluturi.
Nu eu, ci el te strânge-n braţe,
Al viselor nebune domn.
Zadarnic te privesc în faţă
Şi-ncerc să mă trezesc din somn.
E-atâta ardere-n privire
Şi-n mine e atâta greu
Şi-acest surplus de fericire
Pune-ntre noi un curcubeu.
FOCUL ŞI NOAPTEA
Făceam în noaptea ochilor lumină.
Mă-nflăcărase-apropierea ta.
Ardea în mine flacără senină
Şi chipul tău din ea se lumina.
Te dogoream cu sufletul fierbinte.
Eram un brad de fulger mistuit.
Tu nu aveai nevoie de cuvinte
Să ştii că ard de tine-ndrăgostit.
O clipă doar, spre tine aplecat,
Tăciuni aprinşi aveam în loc de gură
Şi-obrazul stâng, atuncea sărutat,
Păstrează, încă, urme de arsură.
DESPĂRŢIRE
Apropie-te mult de mine.
Mi-e frică tare că te pierd.
Dă-mi părul negru ce-l dezmierd
Să-mi şterg obrajii de suspine.
Învăluieşte-mă-n privire.
Eu nu ştiu când ai să revii.
Sunt ochii negri şi pustii
Iubirii mele amintire.
Te-aşteaptă-al depărtării fum.
Se pune trenul în mişcare.
Eu încă mă mai ţin de bare.
Cobor. Sărută-mă acum!
VINO, DOAMNE!
Vino, Doamne, cu-o batistă,
Să ştergi lacrimile mele.
Să-mi întorc privirea tristă
Din pământ în cer cu stele.
Vino, Doamne, cu toporul,
Să tai dorul ce mă leagă.
Inima să-şi afle zborul
Cum era, demult, pribeagă.
Sau, mai bine, vino, Doamne,
Într-o noapte, aşa, cu-o coasă,
Şi, când plânsul mă adoarme,
Ia-mă, Doamne, că nu-mi pasă.
FOTOGRAFIA
Imaginea nu este colorată.
Nici părul nu miroase a pădure.
Cu şoapte dulci nu-ncearcă să mă fure
Bucata asta de carton, pătrată.
Nici zâmbet n-are. N-are aluniţă
Desupra buzei ca să i-o sărut.
Şi niciodată nu mi s-au părut
Obrajii bucălaţi, ca de fetiţă.
Bretonul nu se saltă de pe frunte
Şi clipsurile nu-mi rămân în gură.
În complicata ei pieptănătură,
Nu mai găsesc agrafele mărunte.
Privirea, numai, e adevărată.
Admir, pierit, adîncul ei profund
Şi nu mă pot opri să mă scufund,
Astonaut, în noaptea-nflăcărată.
78
TE IUBESC, FEMEIE !
Te iubesc, femeie! Miră-te de mine.
Noaptea mai cu seamă, ziua mai ades,
Mă căznesc cu visul gândurilor pline
De dureri tăcute, fără înţeles.
Te iubesc cu teamă. Te iubesc cu ură.
Te-aş mânca de vie fiindcă te iubesc.
Te-aş muşca cu gândul arzător de gură,
Presărând săruturi, să te oblojesc.
Te voi lua cu mine, undeva, departe,
Într-o stea de oameni încă neatinsă,
Unde-o vrea iubirea noastră să ne poarte,
Fiindc-aici iubirea e mereu învinsă.
HOAŢA
În sărăcia sufletului meu,
Gospodăresc cu uşa încuiată.
Sunt singurul stăpân şi fac ce vreu,
Şi nu deschid la nimeni, niciodată.
Degeaba baţi, timidă, la intrare.
Astepţi degeaba uşa să-ţi deschid.
Pe unde treci, rămâne disperare.
Apuci şi fugi teribil de rapid.
Zâmbeşti frumos, dar traista ta e goală
Să iei puţinul care mi-a rămas.
Am pus la uşă lanţul, cu fereală,
Şi nu te las să intri. Nu te las!
80
ECLIPSĂ
Ninge vremea peste noi.
Tu eşti mult departe.
Nu mai suntem amândoi;
Viaţa ne desparte.
Te aştept de-atâta timp;
Nu mai vii la mine,
În zeescul meu Olimp,
Astăzi în ruine.
Prin păduri de amintiri,
Umblă-n haite gânduri
Şi doboară năluciri,
Rânduri după rânduri.
Ai uitat iubirea mea.
Nu mai ştii de mine.
Ochii tăi, ca noaptea grea,
Cine-o să-i lumine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu