Capitolul 5
Turcu bătu în uşă şi-l anunţă pe Bosancu că-l caută doi domni. Îi pofti să se aşeze şi aşteptă să-şi spună păsul. Erau doi pensionari de condiţie medie, cărunţi dar încă în formă. Mai mult ca sigur, veniseră cu gând să fie ajutaţi în cine ştie ce nevoie nerezolvată.
- Noi suntem pensionari, începu cel mai degajat dintre ei, şi am dori să ne înscriem în audienţă la domnul Preşedinte Aţipitu.
- În ce problemă?
- Noi apreciem în mod deosebit linia politică pe care dânsul o imprimă Partidului Aşteptării Române şi am vrea să îi transmitem felicitările noastre pentru claritatea cu care partidul se mulează pe aşteptările poporului.
- Domnul Preşedinte este extrem de ocupat cu pregătirea campaniei electorale şi nu cred că s-ar bucura prea tare să fie reţinut din treabă doar pentru a primi felicitări. Altceva ar fi dacă dumneavoastră aţi avea de rezolvat o situaţie, o problemă, ceva care necesită întervenţia dânsului. Audienţa ar fi evident necesară. Aşa însă, cu regret vă spun că nu veţi fi primiţi în audienţă.
- De fapt, există şi aceast aspect, interveni celălalt. Soţia mea este bolnavă şi medicamentele sunt din ce în ce mai scumpe. Am fi vrut să-i cerem domnului Preşedinte să ne orienteze către vre-o modalitate de acoperire a unei părţi din costul medicamentelor printr-o fundaţie, un program de sănătate, o societate de asistenţă socială sau altă modalitate de sprijin.
- Asta e cu totul altceva, aprecie Bosancu, deschizând registrul de audienţe. Cum vă numiţi?
- Ionescu Aurel şi Sima Nichifor.
- Audienţa este la ora 18, îi anunţă Bosancu, după ce notă în registru numele şi problema. Nu vă poate primi acum.
- Revenim la ora 18, acceptă unul dintre ei şi se îndreptară spre uşă.
*
Ciornei îi prezentase lui Aţipitu strategia de campanie şi acesta se interesase insistent asupra costurilor. Opinia lui era că încercarea de a face campanie în zonele de unde era sigur că nu vor veni voturi este o cheltuială inutilă. Tulcea, de exemplu, e un teritoriu unde populaţia este atat de rară şi localităţile atât de izolate, încât este mai profitabil să arunci afişele în Dunăre decât să umbli cu şalupa prin toate canalele Deltei. Satele Moldovei, deşi mult mai populate decât Delta, prezentau un alt inconvenient: sătenii erau ferm convinşi că Iliescu le-a dat pământ. Oricâte afişe ai fi pus pe garduri, tot cu Iliescu votau.
După ce mai tăie din cantitate, Preşedintele semnă comanda pentru încă un lot de afişe. Ciornei adună documentele, dar nu se ridică. Aţipitu îl privi întrebător.
- Domnu’ Preşedinte, am şi eu o rugăminte. Coca.
- Cireşica Pavnotescu? Ce vrea?
- M-a rugat să-i găsim un serviciu. Cred că ar trebui să o creştem, pentru că în viitor europenii vor insista tot mai mult pe promovarea femeii. Or, noi nu le avem decât pe Veranda şi pe Despina.
- Ştiam că, împreună cu bărbatu-său, au pus în mişcare o afacere cu cherestea.
- Asta n-am ştiut. Dar, dacă ea vrea să fie independentă, cred că ar trebui încurajată.
- Bine. Îi caut eu ceva, promise Aţipitu şi se uită la ceas. E şase. Am o audienţă.
Ciornei îi văzu pe cei doi pensionari în antecameră şi-l căină pe Preşedinte. Era evident că veniseră să ceară.
Bosancu îi introduse şi se aşeză la capătul mesei de consiliu cu registrul deschis, ca să noteze ce va decide Preşedintele.
- Domnule Preşedinte, reluă Ionescu textul prefabricat, noi apreciem în mod deosebit linia politică pe care o imprimaţi Partidului Aşteptării Române şi vă rugăm să primiţi felicitările noastre pentru claritatea cu care partidul se mulează pe aşteptările poporului.
- Bine, să lăsăm galanteria, propuse Aţipitu. Ce problemă vă aduce?
- Din câte ştim, dumneavoastră sunteţi un vânător recunoscut şi suntem siguri că ne veţi înţelege pasiunea pentru vânătoare. Ştiţi, şi noi suntem vânători, dar nu avem puşcă. Am auzit că la A.G.V.P.S. s-a primit un lot de carabine ceheşti mai ieftine şi am vrea să ne ajutaţi să procurăm două carabine.
La auzul acestei doleanţe, Bosancu se ridică şi ieşi, în vreme ce Aţipitu le promitea că se va interesa. Din antecameră îl sună pe Aţipitu:
- Domnu’ Preşedinte, vă caută Preşedintele Internaţionalei Liberale pe telefonul de la Organizare.
Când Bosancu reintră, Preşedintele îşi lua la revedere de la cei doi.
- Pe domnii îi pun eu în legătură cu Firică, se angajă Bosancu. O să se ocupe dânsul de problemă.
- Foarte bine, foarte bine, acceptă Aţipitu îndreptându-se spre uşă. E chiar preşedintele în telefon sau e secretara dânsului? mai întrebă în şoaptă.
- Nu vă caută nimeni, dar trebuia să vă scot de-aici, şueră Bosancu.
Preşedintele intră la Organizare în vreme ce Bosancu îi conducea pe scări pe cei doi vânători fără puşcă. Inventă pentru ei basmul că Firică este vicepreşedinte nu doar la partid ci şi la A.G.V.P.S. Dolj. Luni vine la Bucureşti să aducă listele de candidaţi şi, dacă cei doi vor veni la ora 10, se vor vedea cu Firică. Nu trebuie să-şi facă griji, pentru că domnul Preşedinte îi va spune şi dânsul lui Firică şi Firică nu va putea refuza. Se despărţiră în termeni prietenoşi, în timp ce Bosancu îi înjura în gând.
*
Cînd Ciornei intră în sala casei de cultură, însoţit de candidatul Mărin şi de
Preşedintele filialei locale, avu un moment de ezitare. Toţi ocupanţii sălii aveau în mână câte un baston cu care îşi făceau de lucru, fie învîrtidu-le pe mână, fie ţinându-le în echilibru pe deget sau pe frunte, fie duielându-se.
- Unde m-ai adus? se întoarse Ciornei către Preşedintele local, Amărăşteanu.
Ăştia cu bastoane îl aşteaptă pe Ghiocel.
- Chestie de interpretare, domn’ Vicepreşedinte. Când întorci bastonu’ cu susu-n jos, e ca un cârlig.
Se îndreptau spre scenă când un tânăr îl acroşă de braţ cu capătul bastonului:
- Unde ţi-e bastonu’?
- Vezi de treaba ta, îl admonestă Amărăşteanu.
Abia când cei trei urcară pe scenă, cei din sală începură să-şi caute locurile.
Ciornei ocupase scaunul din mijloc. Chiar în faţa lui se afla microfonul fixat la capatul unei tije nichelate care traversa masa, până la suportul pus pe podea. Era microfonul pentru solişti vocali, aplecat ca o macara pe deasupra mesei. Amărăşteanu trase microfonul către sine şi bătu cu pixul în microfon, nu atît pentru a verifica dacă e în funcţiune, cât pentru a face linişte în sală.
După ce toţi se aşezară, deveni evident că sala era pe jumătate goală.
- Stimaţi concitadini, avem onoarea să avem în mijlocul nostru pe
domnul Vicepreşedinte Vladimir Ciornei, cuvântă Amărăşteanu şi începu să aplaude.
Câţiva din primele rânduri aplaudară şi ei. Mărin era preocupat să deschidă sticla de pepsi pe colţul mesei. Unul din rândul al treilea rămăsese în picioare şi continuă să aplaude de unul singur în vreme ce Mărin duse sticla cu pepsi la gură.
- Şi pe domnul... ă... ă... ă... îşi duse Amărăşteanu mâna la frunte, Mărin M.
Mărin, candidatul nostru de la Centru. Mâna lui îl indică pe Mărin care gâlgâia lichidul din sticla pe care nu o mai lăsa de la gură. Amărăşteanu aplaudă de data asta singur.
- Dau cuvântul domnului Vicepreşedinte, încheie Amărăşteanu şi împinse tija
cu microfonul către Ciornei.
- Ţi-ai pregătit discursul? îl înghionti Ciornei pe Mărin, acoperind microfonul
cu palma.
Mărin puse sticla goală pe masă:
- Da, tovule. Se şterse cu dosul mâinii la gură şi începu să sucească rotiţele
servietei pe care şi-o pusese pe genunchi.
- Onorată asistenţă, rosti Ciornei către microfon.
- Mai tare ! strigă un bătrân din primul rând.
- Onorată asistenţă ! Mulţumesc domnului Preşedinte Amărăşteanu pentru
inspirata iniţiativă de a organiza această întrunire şi pentru fericitul prilej de a vă putea adresa cele mai frumoase urări din partea domnului Preşedinte Aţipitu.
Pauza retorică fu corect receptată de ascultători care o umplură cu aplauze.
- Poate că sunteţi miraţi să constataţi că nu mă însoţeşte, ca de obicei, domnul profesor Ionescu Dor Mărunt. Consiliul Executiv a hotărât ca domnul profesor să se dedice cu toate forţele întăririi poziţiei partidului nostru în Transilvania. De aceea, candidatul dumneavoastră va fi domnul Mărin M. Mărin, un tânăr revoluţionar, energic, de mare viitor.
Amărăşteanu aplaudă singur.
- Dau cuvântul domnului deputat Mărin M. Mărin ! anunţă Ciornei, întorcând macaraua cu microfon către Mărin.
Mărin se ridică, timorat, în picioare, punând servieta pe masă şi registrul deschis peste servietă. Ciornei observă că Mărin avea cămaşa călcată şi se gândi că omul chiar şi-a luat rolul în serios.
- Tovilor, şopti Mărin, gâtuit de emoţie.
- Mai tare ! strigă bătrânul din primul rând.
- Tovilor ! ţipă Mărin cam spre Ciornei, care puse mâna la ureche şi ridică microfonul la înălţimea vorbitorului.
- Amărăşteanuuu ! strigă un supărat din sală.
- Nu sunt amărăştean deloc, i-o reteză Mărin enervat. Am firmă, am ştampilă şi cont în bancă.
Un hohot de râs animă asistenţa. Un domn cu cravată, probabil unul din vicepreşedinţii locali, se ridică şi explică:
- Nu de contul dumitale din bancă e vorba. Noi îl vrem pe domnul Preşedinte Amărăşteanu.
- Linişte ! ceru Amărăşteanu. Consiliul Executiv a hotărât să candideze domnul Mărin, aici de faţă. Trebuie să ne supunem disciplinei de partid.
- Da’ pe noi nu ne întreabă nimeni? sări un altul. Poate că noi nu suntem de acord. Noi vă vrem pe dumneavoastră.
- Ce-ai făcut în ultimii cinci ani? se ridică un alt nemulţumit.
- Daţi voie candidatului să-şi prezinte programul, interveni Ciornei. După aceea veţi putea hotărî în cunoştinţă de cauză.
- Ce program? Habar-n-are pe ce lume e ! ripostă opozantul în râsetele celorlalţi.
- Linişte ! Lăsaţi omul să vorbească ! insistă Amărăşteanu.
În vremea asta Mărin dăduse cep la cea de a doua sticlă de pepsi, şterpelită din faţa lui Ciornei.
- Dă-i drumu’! îl înghionti Ciornei pe viitorul deputat, împingîndu-i microfonul.
Mărin se şterse mai întâi la gură cu dosul palmei, îşi drese vocea şi începu:
- Program de Preşedinte. Unu: România să fie mare şi bogată. Doi: Toate partidele să se unească în unul singur, ca să nu mai fie zâzanie. Trei: Pâinea să coaste doi lei.
La punctul trei, sala izbucni în aplauze.
- Şi cartofii, veni o propunere din sală.
- Şi cartofii, admise Mărin
- Votaţi cârligu’! strigă, peste ropotul de aplauze, lansatorul de lozinci anume instruit de Amărăşteanu.
- Patru, prinse curaj Mărin, să meargă toate fabricile !
- Bravo ! Bravo ! aprobă asistenţa ridicată în picioare, ridicând bastoanele cu mânerul în jos.
- Votaţi cârligu’! reluă lansatorul de lozinci.
Începuseră să se aşeze, când pe uşa laterală începu să curgă în sală un şir lung de necunoscuţi, toţi cu bastoane. Se orientară către partea din spate a sălii şi, deşi erau cam încruntaţi, îşi ocupară locurile în linişte.
- Cinci ! strigă Mărin. Să nu mai fie şomaj !
- Bravo ! aplaudară cei din faţă.
- Huoo ! ripostară noii veniţi. Ba unii chiar fluierară.
- Ce-i asta? se întoarse Ciornei cître Amărăşteanu.
- Oamenii lui Ghiocel, explică acesta.
Simţind pericolul, cei din primele rânduri se ridicaseră şi priveau intrigaţi
spre noii veniţi.
- Şase ! strigă Mărin.
Un hohot de râs se ridică de la cei din spate. Pasă-mi-te, Mărin atrăgea atenţia
că au venit ei.
- Să nu fie poluare ! enunţă Mărin.
- Huoo ! reluară opozanţii.
- Votaţi cârligu’! strigă lansatorul de lozinci. Toată lumea era în picioare,
agitând bastoanele. Cei din faţă - cu mânerul în jos, cei din spate – cu mânerul în sus.
- Votaţi bastonu’ ! răcni şeful opozanţilor. În spatele lui fu ridicată o pancardă
pe care scria: „VAM HALIT”.
- Fără violenţă ! strigă Amărăşteanu coborând de pe scenă. Se aşeză în fruntea grupului său care agita bastoanele cu entuziasm. Ciornei înţelese că întâlnirea celor două echipe se va termina cu ciomăgeală. Se repezi după Amărăşteanu pentru a aplana conflictul. Apucă bastonul unui bătrân dar acela îl ţinea cu străşnicie:
- E bastonu’ meu ! Îl am de la handicapaţi, se răsti moşul.
- Şapte ! Opoziţia să lase gura ! strigă Mărin în microfon.
- Lasă gura tu ! îi răspunse liderul opoziţiei.
- N-ai mâncat salam cu soia! răcni unul dintre opozanţi.
Ciornei apucă bastonul unei puştoaice şi reuşi să i-l ia abia după ce îi răsuci
mâinile. Îl ridică cu mânerul în sus şi se avântă spre liderul turbulenţilor.
- Omule, îi şopti, vă dau de-o bere la toţi, dar lăsaţi-mi şedinţa în pace.
- Două beri, şi mai şi aplaudăm, plusă adversarul.
- Câţi sunteţi?
- Vreo 20, estimă liderul.
Experienţa din ’90 îl învăţase pe Ciornei să umble cu buzunarele doldora de
mărunţiş. Îi avea în diverse buzunare în sume rotunde. Băgă mâna în buzunarul de zece mii.
- Sarut mâna, boierule ! rânji încasatorul, înhăţând banii, şi se întoarse spre ai lui. O pădure de mâini se întinse să apuce banii.
Ciornei îl luă pe Amărăşteanu de braţ şi porniră spre scenă. În drum înapoie
bastonul puştoaicei care încă îşi freca încheietura mâinii.
Mărin deschisese şi sticla de pepsi aflată în dreptul lui Amărăşteanu. Ciornei
strigă în microfon:
- Votaţi cârligu’!
Toată asistenţa ridică bastoanele cu mânerul în jos şi repetă:
- Votaţi cârligu’!
Liderul turbulenţilor îl apostrofă pe unul de-ai lui:
- Tu de ce nu votezi, Fane?
- Pentru cinci sute? Mai dă cinci şi votez!
Căpătă încă o bancnotă, ceea ce îl determină să ridice bastonul şi să strige
„Ura !”
Mărin se şterse la gură şi reluă:
- Opt. Dolarul să fie egal cu leul !
- Ura !
- Nouă. Să fie case !
- Ura !
- Zece. Salariile să fie mari.
- Ura !
- Doişpe.
- Unşpe ! strigă asistenţa.
Mărin verifică cu degetul pe registru:
- Unşpe e tăiat. Doişpe. Pîinea să coaste doi lei.
- Ai mai zis ! i se strigă din sală.
Mărin căută iarăşi cu degetul pe registru:
- Aşa e. Treişpe. Pământu’ să fie împărţit pe dreptate. Cinci mii de metri pătraţi de căciulă.
- E puţân ! protestă unul din noii veniţi.
- Nu e puţân deloc ! îl contrazise Mărin. Paişpe. Tot satu’ să fie asfaltat.
- Ura !
- Cinşpe. Romcerealu’ să dea banii pe anu’ trecut.
- Ura !
- Şaişpe. Toţi să plătească întreţinerea.
- Huooo ! reacţionă sala.
Ciornei trase microfonul spre el:
- Toţi să poată să plătească. Să aibă lumea bani.
- Da ! Da !
- Fi mai atent, şopti Ciornei întoarcând microfonul spre Mărin.
- Şaptişpe. Baba Safta să dea porcu pe care i l-am îngrăşat.
- Ura ! strigară câţiva luaţi de val.
- Ce porc? Care Safta? vociferară alţii.
- Să vină apa caldă ! strigă Ciornei aplecându-se pe microfon. Vă mulţumesc pentru participare !
- Optâşpe. insistă Mărin.
- Votaţi cârligu’ ! răcni Ciornei, înşfăcând registrul de sub ochii lui Mărin.
- Ura !
- Să fie pace, debită Mărin ultimile cuvinte reţinute din registru, în vreme ce Ciornei îl împingea spre ieşire. În ultima clipă, candidatul Mărin M. Mărin înhăţă sticla de pepsi în care rămăsese mai puţin de jumătate din conţinut.
- Pentru candidatul nostru de la centru, Ura ! strigă Amărăşteanu, acoperind vacarmul. Berea şi mititeii – la varice !
Această indicaţie smulse ropote de aplauze participanţilor la miting. Deja era buluceală la uşi.
Rămas la urmă, opozantul Fane se distra lipind buline pe afişele lui Aţipitu.
- Măi, animalule ! se repezi Amărăşteanu după el, dar opozantul Fane se pierdu în mulţime.
*
Camelia se strecură în biroul Preşedintelui. Îl privi cum scrie ciorna pentru discursul de a doua zi. Era un bărbat puternic, dar blând. Pretindea un singur lucru: loialitate.
- Aveţi puţin timp? întrebă când el îşi ridică ochii către ea.
- Spune, o încurajă el.
- Ieri căutam ceva în fişetul lui Bosancu şi Mărin a intrat şi a telefonat în străinătate.
- Care Mărin?
- Revoluţionaru’. Jegosul ăla care bea pepsi din toate paharele rămase după şedinţă.
- Nu-l ştiu.
- Umblă mereu cu valiza după el. E pe undeva pe la lipitorii de afişe.
- În fine, ce-i cu el?
- Ciornei îl pune cap de listă la Giurgiu.
- Nu mi-a spus nimic.
- Îl are cu ceva la mână. Ciornei îi spunea Cocăi că Mărin a pus mâna pe nişte acte.
- Spunea asta în faţa ta? Se miră preşedintele.
- Nu m-au văzut. Eram după uşa fişetului. Mai vreau să vă spun că între Ciornei şi Coca e ceva.
- Asta nu e rău deloc, aprecie Preşedintele.
- Coca l-a avertizat că dumneavoastră aţi vrea să scăpaţi de el.
- Femeie proastă, se supără Preşedintele.
- Şi Ciornei i-a spus că, dacă recuperează discheta, îi are la mână pe toţi.
- Ce dischetă?
- Nu ştiu.
*
Ionescu Aurel şi Sima Nichifor se prezentară luni la ora stabilită.
- Îmi pare rău, dar domnul Firică a trecut mai de dimineaţă să aducă listele şi acum este în drum spre Craiova, minţi Bosancu. Eu i-am spus care este problema, mai înainte de a intra la domnul Preşedinte. A promis că va reţine două carabine pentru dumneavoastră.
- Vă mulţumim şi vă rămânem îndatoraţi, spuse Ionescu, dar ar fi fost mai bine dacă puteam vorbi chiar cu domnul Firică.
- Ei, dacă şi domnul Preşedinte i-a confirmat, nu cred c-ar mai fi vre-o problemă.
- Şi cum putem lua legătura cu domnul Firică? insistă Sima. Trebuie să îi dăm nişte acte, autorizaţiile port armă, sunt de completat nişte formulare.
- Poimâine revine pentru şedinţa de pregătire a alegerilor. Veniţi miercuri la ora patru, înainte de şedinţă, ca să fim siguri că-l prindeţi.
- Deci, sigur poimâine la patru? vru să se asigure Ionescu.
- Sigur.
- Vă mulţumim. Ne vedem miercuri, promise Ionescu.
*
Bondoc era foarte agitat. Venise la Ciornei pentru că Ciornei răspundea de Bucureşti.
- E inadmisibil ce se petrece la cinci!
- Ce se petrece?
- M-a chemat Haţeganu că vrea să schimbe cazanul de la subsol. Că iarna trecută au tremurat cu cazanul spart.
- Şi ce treabă ai tu cu cazanul? Că eşti contabil.
- Să văd şi eu contractul, să-i dau o viză, că nu se pricepe. Haţeganu a fost şef de pompieri.
- Şi ai gasit ceva greşit în contract?
- Am fost în pivniţă să văd cazanul. Mă interesau de fapt conductele, dacă trebuie înlocuite.
- Şi trebuie înlocuite? se interesă Ciornei.
- Nu trebuie. Da’ nu asta e problema.
- De zece minute încerci să-mi spui că e ceva inadmisibil la sectorul cinci şi-mi vorbeşti de cazan şi de ţevi.
- Încăperea în care e cazanul e plină cu mormane de afişe nefolosite.
- Te gândeşti că au să vină colegii lui Haţeganu să-i dea o binemeritată amendă pentru că a depozitat hârtie lângă cazan?
- Mă gândesc că noi cheltuim milioane pe afişele electorale şi Haţeganu le aruncă în pivniţă. La asta mă gândesc.
- Stai puţin. Sunt afişele noastre? se miră Ciornei.
- Da’, ale cui afişe ar putea să fie în sediul Partidului Aşteptării? Ale lui Iliescu?
- Mă întrebam şi eu.
- Vre-o opt metri cubi sunt afişe cu mutra lui Haţeganu din campania de alegeri locale. Alţi patru metri cubi sunt cu Aţipitu din campania actuală.
- Ăsta e nebun de legat, aprecie Ciornei. Nici măcar afişele lui nu le-a lipit?
- Dimpotrivă. E foarte sănătos. La locale a fost cap de listă. Îi era clar că nu va putea ajunge primar de sector, nici dacă se dădea peste cap. Dar era sigur că va fi consilier de primărie, pentru simplul motiv că era primul în lista de candidaţi. Dacă ar fi lipit toate afişele alea prin cartiere, poate ajungeau consilieri încă trei sau patru dintre candidaţi. Dar de ce să se ostenească el pentru alţii?
- Şi oamenii din Biroul lui de sector, ce zic?
- Nimic. Toată organizaţia lui e formată din treizeci de pensionari care vin o dată pe săptămână să bea pepsi. Închide barul de la parter şi acolo ţine şedinţele. Bătrâneii stau pe la măsuţe şi el cuvântă, de pe scaunul de la bar, despre apa caldă. Dacă e consilier în primărie, şi-a luat toate aprobările să funcţioneze cu barul în sediul de sector al partidului.
Ciornei se ridică şi luă din bibliotecă un dosar pe a cărui copertă era scris „Campanie sector 5”. Îl puse pe birou şi îl răsfoi. Fiecare pagină era scrisă caligrafic, cu cerneală albastră, şi era înconjurată de un chenar dublu, tras cu carioca neagră şi roşie. Titlurile erau subliniate cu două linii roşii iar subtitlurile cu o singura linie. Paragrafele erau separate între ele cu o dungă neagră, trasă de la o margine la alta a paginii.
- Aici scrie că are 2400 de membri, că a numit reprezentanţi în toate secţiile de votare şi a numit şi câte două rezerve, pentru cazul că titularul s-ar îmbolnăvi.
- Are pe dracu! Ştiţi câte carnete de partid a luat de la Organizare? Două sute. O fi dat câte un carnet la zece membi. Dosarele astea i le face furierul companiei de pompieri, pe care l-a angajat secretar. Mergeţi la o şedinţă de-a lui şi întrebaţi pe oricare de ce secţie de votare răspunde. Dar, şi mai bine, cereţi unuia din sală să vă arate carnetul de partid.
- Nu vrei să preiei dumneata cinciul?
- Candidez la Alba. N-am cum să mă rup.
- Şi mai am unul la Zalău, oftă Ciornei, care scrie că în fiecare comună are organizaţie de 20 de 30 sau de 50 de membri. Întotdeauna cifre rotunde. Niciodată 52 sau 29. Ba, la un moment dat mi-a raportat că a constituit organizaţie într-o localitate care nu era la el în judeţ. Era la vecini.
Ciornei îşi aduse telefonul la îndemână şi-l sună pe Haţeganu la primărie.
- Sunt Ciornei, daţi-mi-l pe Haţeganu.
- Da, domnu' Vice’. Eu sunt.
- Câţi membri de partid ai făcut luna trecută?
- Două mii, domnu’ Vice’.
- Eşti sigur?
- La noi se munceşte, domnu’ Vice'. Nu-i slăbesc deloc. Săptămânal am şedinţă de analiză. I-am rupt cu alergatul. Aplicăm metoda englezului ăla, Dor Tudor.
- Nu câţi membri ai în total. Spune câţi ai făcut luna trecută, insistă Ciornei.
- Două mii, domnu’ Vice’.
- Sigur?
- Sigur.
- Bine, mulţumesc.
Ciornei nu puse telefonul în furcă. Sună la sectorul cinci:
- Cabinetul domnului consilier Haţeganu, îl anunţă cel care răspunse.
- Sunt Ciornei, daţi-mi-l pe Haţeganu.
- Domnul Preşedinte este la primărie.
- Cu cine vorbesc?
- Permiteţi să raportez: sunt Stelian Dumitrescu, secretarul domnului Preşedinte.
- Poţi să-mi spui câţi membri de partid aţi făcut luna trecută?
- Să mă uit în registru, domnule Vicepreşedinte. Aşteptaţi să-l iau din fişet.
- Aştept.
- Şase, domnule Vicepreşedinte. Şase membri.
- Mulţumesc, domnule Dumitrescu. Şedinţele săptămânale le ţineţi?
- În fiecare joi la la ora cinci, domnule Vicepreşedinte. Şi fac şi proces verbal.
- Felicitări!
- Mulţumesc, domnule Vicepreşedinte. O să-i comunic domnului Preşedinte.
Ciornei lăsă telefonul în furcă. Se gândea la ceva.
- Măi, cum face ăsta că, de câte ori am avut acţiuni, a adus sute de membri?
- Cu berea şi mititeii, răspunse Bondoc.
- Chiar aşa? se îndoi Vicepreşedintele.
- Altfel, cum?
- Bine. Îţi mulţumesc că m-ai informat. O să iau măsuri.
*
Miercuri după amiază, Ionescu şi Sima se prezentară, din nou, în biroul lui Bosancu.
- Domnul Firică a sosit?
- Nu şi nici nu va veni, pentru că şedinţa a fost amânată pentru duminică, minţi Bosancu fără să clipească.
- Domnu’ Bosancu, am impresia că vă bateţi joc, se supără Ionescu. Am fost şi eu director în Ministerul Industriilor, nu sunt oarecine, şi nu permit să fiu tratat cu golănisme din astea. Daţi-mi un număr de telefon la care să-l sun pe domnul Firică. Dumneata ne duci cu preşu’ şi domnul Firică nici măcar nu a fost pus în temă cu cererea noastră.
- Despre ce cerere vorbiţi? întrebă Bosancu deschizând registrul de audienţe.
- Ştiţi foarte bine: două carabine.
- Aici scrie, citi Bosancu din registru, că soţia dumitale e bolnavă şi nu ajung banii pentru medicamente. Dacă ar fi scris că soţia dumitale e bolnavă şi ai nevoie de carabină, poate că i-aş fi spus domnului Firică. Dar aici scrie că ai nevoie de medicamente.
- Domnu’ Aţipitu a promis că ne ajută, se făcu fostul director că nu contează ce scrie în registru.
- Nici eu, domnule, nu permit să fiu tratat cu golănisme, deşi nu am fost director! continuă Bosancu. M-ai minţit în ochi şi ai pretenţia să te ajut? Eu i-am spus Preşedintelui că vin doi pensionari să ceară medicamente şi dumnevoastră aţi cerut arme. Chiar l-aţi impresionat. Doi bătrâni săraci care n-au puşcă. Nu v-ar fi ruşine obrazului să vă amestecaţi între săracii care cer bani să-şi salveze vederea, care au de operat copii, care dorm prin parcuri că au fost evacuaţi din case. Ieşiţi dracu’ afară din birou’ meu! răcni Bosancu.
*
Joi la cinci, însoţit de Bosancu, Ciornei se prezentă la sediul filialei partidului din sectorul cinci. Adusese cu sine dosarul „Campanie sector 5”. Moşi şi babe afluiau către intrarea deasupra căreia scria „Bar de zi”. Cei doi aleseră cealaltă intrare deasupra căreia nu scria nimic. Din holul larg coborâră scara în spirală până la subsol. Sala cazanului nu avea uşă. Când aprinse lumina, Ciornei constată că Bondoc nu exagerase deloc. Abia mai rămăsese o cărare de la uşă până la cazan. De-o parte şi de alta, pachetele de afişele erau stivuite ordonat, în ambalajul original de la tipografie.
- Domnu Ciornei, astea n-au mai încăput la sediul central? se miră Bosancu care nu cunoştea scopul vizitei.
- Trebuia să le pună Haţeganu prin sector. Hai sus, că începe şedinţa fără noi.
Bătrâneii se aşezaseră pe scaunele joase, câte patru la fiecare măsuţă şi se dedulceau cu fursecuri si cu pepsi. Ciornei şi Bosancu se aşezară la masa din fund, cu spatele spre bar. La masa vecină, un uncheş povestea despre prizonieratul în Rusia. Cum a dus-o el boiereşte pentru că meşterea candelabre de cupru, în loc să repare locomotive.
Haţeganu intră, urmat de Dumitrescu. Avea un aer aşa de important, de parcă era cel puţin ministru. Bătrâneii aplaudară, iar cei pe lângă care trecu se ridicară şi dădură mâna cu domnul Preşedinte. Preşedintele se aşeză pe unul dintre scaunele înalte de la bar, iar secretarul lui trecu după bar, ca să scrie procesul verbal.
- Declar deschisă şedinţa, anunţă Haţeganu. Trebuie să vă comunic că, deşi am intervenit de mai multe ori la domnul primar în legătură cu mizeria de la blocul de nefamilişti, nu s-a rezolvat nimic.
- Noaptea trecută s-au bătut, completă unul dintre ascultători. A venit miliţia.
- Trebuie să intervină şi opinia publică, răspunse Haţeganu. Să luaţi atitudine.
- Cu golanii ăia? protestă cineva. Ăia îţi dau în cap.
- Domnu’ consilier, se ridică un bătrân de la masa vecină. V-am spus de mai multă vreme că apa nu ajunge la etajul opt.
- Asta e situaţia. M-am interesat. Asta e presiunea în conductă. Nu se poate mări presiunea, că e conducta veche.
Ciornei se ridică şi atacă direct:
- Domnule Preşedinte, aveţi un program de campanie. Astăzi ar fi trebuit să mergeţi cu tineretul în blocurile de pe strada Romancierilor. Aşa scrie aici, ridică el dosarul deasupra capului.
Haţeganu era să cadă cu scaunul, dar se redresă repede:
- Domnu Vicepreşedinte. Ce onoare! Veni spre Ciornei cu mâna întinsă. Desigur că avem un program. Tineretul e pe baricade. Eu m-am rupt doar pentru o oră ca să nu vină aceşti membri ai noştri şi să găsească sediul încuiat.
Ciornei îi întoarse spatele.
- Arată-mi te rog carnetul de partid, se adresă făuritorului de candelabre din cupru.
Haţeganu înlemni.
- N-am, răspunse cel întrebat.
- Dumeata, ai? îl întrebă pe cel cu apa.
- Nu am.
- Ciornei se întoarse către sală:
- Cine are carnet de partid, să-l arate.
Nimeni nu arătă nimic. Se auzea peniţa lui Dumitrescu care, cu dreapta, scria procesul verbal. Cu stânga ridicase carnetul.
- Rog să rămână în sală numai membrii de partid, strigă Ciornei îndreptându-se spre Dumitrescu.
Bătrâneii se conformară în linişte.
- Arată-mi procesul verbal de la plenara de alegeri de anul trecut, ceru Ciornei.
Dumitrescu deschise registrul la prima pagină şi-l întoarse spre Ciornei:
- Uitaţi, domnu’ Vicepreşedinte.
- Cum, domnule, prezenţi 16? Se răsti Ciornei la Haţeganu. Ce plenară e aia cu 16 participanţi?
- Atâţia membri avea partidul anul trecut, se scuză Haţeganu.
- Dacă avea numai 16, cum aţi ales 24 de membri în biroul de sector?
- Că aşa scrie la statut, veni răspunsul. Biroul este format din 24 de membri.
- Erau 16 membri sau 24?
- 16.
- Domnu’ Dumitrescu, se întoarse Ciornei spre secretar, scrii un proces verbal de predare-primire încheiat între dumneata şi domnul Bosancu. Îi predai cheile, ştampilele, registrele, documentele de evidenţă. Biroul de sector este dizolvat.
- Nu merge aşa, dom’ Vice’! protestă Haţeganu. Trebuie întrunită plenara şi să stabilească prin vot. Că eu am muncit aici.
- Domnu’ Haţeganu, nu mai eşti membru al Partidului Aşteptării Române. Să-ţi iei afişele din pivniţă. Ar trebui să ţi le imput.
- Am să reclam la Comitetul de Disciplină.
- Altfel să nu faci, îl persiflă Ciornei. Şi nu mai pierde vremea pe aici, că te aşteaptă tineretul pe Romancierilor.
- E barul meu, domnule. Stau cât vreau.
- E în sediul unui partid din care nu mai faci parte.
- Aştept notificare scrisă şi semnată de membrii Comitetului de Disciplină.
- Barul dumitale este ilegal pentru că în sediile de partid este interzisă orice activitate comercială. Oricum, ne vom adresa justiţiei.
În bar intrară doi tineri şi se aşezară la o masă. Dumitrescu se duse la ei.
- Ursus, comandă băiatul. Două beri.
- E închis, domnilor, se scuză Dumitrescu.
- Hai măi, nea Stelică. Abia e şase. Cum să fie închis?
Lui Ciornei i se făcu negru înaintea ochilor. Omul care îi trimitea minciuni încondeiate în chenare bicolore era barmanul nea Stelică.
- Domnu’ Dumitrescu, unde ţineţi carnetele?
- Avem inspecţie, le şopti Dumitrescu şi se întoarse spre Ciornei.
- În fişet, domnu’ Vicepreşedinte. În fişet.
- Arată-mi!
Traversară holul până în birou. Dumitrescu descuie fişetul. Câteva dosare aruncate pe raft, cât să nu zici că fişetul e gol.
- Aici sunt, arătă el spre marginea din dreapta.
Un pachet de o sută de carnete nedesfăcut, peste care alte vre-o 50. Ciornei, negru ca pământul scrâşni:
- Numără-le.
- O sută, enunţă Dumitrescu punând pachetul pe birou. O sută unu, o sută doi, începu numărătoarea.
Bosancu număra şi el din ochi. Ciornei privea pe ferestră cum Haţeganu încărca în portbagaj navetele cu băutură.
- 162, anunţă Dumitrescu.
Ciornei scoase din dosar o chitanţă şi o puse alături.
- Şeful dumitale a semnat aici că a primit 200 de carnete de la Organizare.
- 38 sunt date la membri, se justifică Dumitrescu.
Ciornei deschise dosarul „Campanie sector 5” la prima pagină.
- Aici ce scrie? degetul lui indica cifra 2400. Nu dumneata ai subliniat aici cu doua linii roşii? Din 2400 de membri numai 38 au carnet? Ceilalţi sunt ilegalişti?
- Aşa mi-a ordonat domnul Preşedinte să raportez.
- Fals în acte publice. Să-ţi cauţi loc de muncă. Partidul nu mai are nevoie de serviciile dumitale.
Ciornei se întoarse spre Bosancu:
- Rămâi aici până semnaţi procesul verbal. Îmi aduci cheile şi ştampila.
*
Sucitu răcnea în telefon când intră balerina. Tâmpitu’ ăla de la Zalău din nou respingea candidatul de la centru şi ţinea morţiş să se pună pe el cap de listă. Trânti telefonul şi se uită la juna musafiră.
-Aş vrea să ajut şi eu la campanie, spuse ea cu îndrăzneală. Ştia că se plăteşte.
- Ce ştii dumneata să faci? întrebă Vicepreşedintele, îndoindu-se că ar fi fost capabilă de altceva decât să lipească afişe.
- Ştiu să dansez. Sunt balerină.
- Perfect. Când se întruneşte conducerea partidului în şedinţă, o să dansezi în faţa Consiliului Executiv.
- Ce glumă e asta? Se supără juna.
- Dacă te pricepi să elaborezi strategii electorale, discursuri sau măcar comunicate de presă, o să faci strategii, discursuri sau comunicate. Dacă nu, ar mai fi nevoie de lipitori de afişe.
- Nici chiar aşa !
- Înscrie-te în partid la dumneata în sector, şi vei primi sarcini de la Preşedintele de sector. Aici la centru, nu prea ai cu ce să ne fii utilă.
- Ştiam că angajaţi pe timpul campaniei.
- Aşa e. Dar persoane care pot ce spuneam mai înainte. În România, încă nu au apărut majorete la mitinguri.
-Deci, nimic, concluzionă tânăra.
- Asta e.
Urmă o coafeză care anunţă cu aplomb că vrea să candideze la deputaţi, pentru că ea are multe cliente care o susţin. Sucitu ştia bine că ultimile 12 locuri din listă erau goale şi o îndrumă către biroul municipal al Aşteptării Române.
- Aş putea să îl pun şi pe bărbatu-meu? Îndrăzni petenta.
- Desigur, acceptă secretarul. Mergeţi la biroul municipal.
- Ştiţi, el e dulgher.
- Foarte bine.
La votul pe listă, contează numai primele locuri, dar partidele care au lista completată până la ultimul loc pot desemna o persoană care să facă parte din Biroul Electoral. Sucitu ar fi trimis sa fie puşi pe listă şi hingherii, nu numai cofezele şi dulgherii. Ultimii pe listă, coafeza cu bărbatul ei, n-ar fi ajuns în Parlament decât dacă mureau primii 30 din listă.
După câteva ciocănituri în uşă, în biroul lui Sucitu intră un bărbat de condiţie mai degrabă modestă decât medie.
- Domnule Vicepreşedinte, trebuie să ne unim forţele, enunţă, avansând cu mâna întinsă spre Sucitu. Sunt Vasile Pleavă, Preşedintele Partidului Martirilor Ucişi de Gloanţele Barbare, se recomandă noul venit.
- Şi sunteţi martir ucis de gloanţele respective? se interesă Sucitu.
- Aşa se numeşte partidul.
- Sper că membrii dumneavoastră sunt bine sănătoşi, presupuse Sucitu. Că, dacă-ar fi martiri ucişi, n-ar mai veni la şedinţe. Despre ce forţe spuneaţi că trebuie să le unim?
- Trebuie să facem o alianţă electorală, pentru a obţine mai multe voturi.
- Vă atrag atenţia că pentru partide pragul electoral este de trei la sută în vreme ce pentru alianţe este de cinci la sută.
- O alianţă dă impresia de forţă. Atrage mai mulţi votanţi. O să facem lista fermoar: unul de la noi, unul de la voi.
- Eu zic să ne lăsaţi o propunere scrisă şi, după ce o vom analiza în Consiliul Executiv, vă contactăm.
- Aş vrea să particip, împreună cu secretarul meu personal, la şedinţa în care analizaţi, ca să dăm unele argumente, explicaţii.
- Lăsaţi-mi un număr de telefon, să vă convocăm.
Preşedintele martirilor îi întinse o carte de vizită. Sucitu o studie cu atenţie. Privi apoi mâinile cu degete boante ale interlocutorului. Mâini de tractorist sau de lăcătuş.
- Inginer diplomat? citi cu mirare. Inginer în ce?
- Construcţii, îngăimă celălalt, dând din mână a scuză.
- Spune-mi legea lui Hooke, îl încercă Ciornei.
- Ce lege?
- Legea lui Hooke. Se face în anul întâi.
- Parcă ţine cineva minte tot ce-a învăţat în facultate?
- Ce suprafaţă are cercul?
- Râdeţi de mine? Se eschivă celălalt.
- Nu ştii? Uite cum facem. Mâine îmi aduci diploma şi eu te dau pe mâna Procuraturii.
- Adică, de ce? Se revoltă martirul.
Sucitu scoase din sertar o riglă de calcul şi o întinse celuilalt:
- Află cât e doi la puterea zero cinci.
Aşa-zisul inginer se feri să apuce obiectul acela plin de liniuţe.
- Eu sunt inginer, ţipă Sucitu. Tu eşti un impostor. Ieşi afară din biroul meu.
Preşedintele martirilor se trase către uşă.
- Domnule, nu vă enervaţi.
- Ieşi, până nu chem paza! îl avertiză Sucitu, punând mâna pe telefon.
Preşedintele martirilor închise uşa pe dinafară.
Sucitu se mai uită odată la cartea de vizită. Sub numărul de telefon era scris „Program: marţea şi joia între orele 10 – 14.”
- Dracu-a mai pomenit partid cu orar?
Trimise cartea de vizită în coşul de gunoi.
Se părea că şirul de petenţi se terminase. Întinse pe birou proiectul magazinului pe care vecinul lui de bloc urma să-l construiască pe un spaţiu viran în Balta Albă. Ar fi trebuit să termine calculul structurii, dar Lazăr nu-i înapoiase discheta cu formule. Avea nevoie de formulele lui Clapeyron şi nu mai avea cartea. Îl sună pe Lazăr la facultate, dar din nou nu-i răspunse nimeni. Şi vecinul patron nu plătea decât după ce preda proiectul.
- Dai – n-ai! Bine zice vietnamezul, comentă cu obidă şi, apucând rigla de calcul, începu să socotească greutatea zăpezii care încovoia grinzile acoperişului.
Cineva ciocăni în uşă. Deci, nu se terminase cu vizitatorii.
- Intră ! strigă şi strânse desenul de pe birou.
- Mă numesc Ion Spârlea, se prezentă noul venit, şi sunt membru al Academiei, secţia de folclor.
- Îmi pare bine, Sucitu, răspunse Vicepreşedintele, strângând mâna moale ca o chiftea a academicianului. Luaţi loc.
Acesta deschise servieta şi depuse pe birou un vraf de documente deasupa cărora trona autobiografia savantului.
- Locuiesc în Bucureşti, sunt membru plin al Academiei Române încă din 1988. Specialist în proverbe şi zicători. Am publicat mai multe culegeri de folclor din zona Haţegului şi studii comparative despre metafora silvică în creaţia orală. Am articole publicate în revistele de profil din ţară şi din străinătate şi am o pagină în hebdomadarul “Limba Noastră”. Sunt doctorand al Universităţii din Padova şi membru de onoare al Academiei “Ginta Latină”.
- Sincer, sunt impresionat, îl întrerupse Sucitu. Ce anume am putea face noi pentru dumneavoastră? De ce aţi venit?
- Presupun că o formaţiune politică, orientată către modernism şi europenism, are nevoie de personalităţi de prim rang, care să dea credibilitate verbului şi acţiunii politice. Personalităţile sunt, pentru actuala perioadă a dezvoltării democratice în România, pilonii de imagine şi de stabilitate ai echipei. Sunt purtătorii de stindard. Cu atât mai mult, cu cât suntem latini şi francofoni.
- Domnule academician, suntem onoraţi să vă avem în echipă şi sunt sigur că prezenţa dumneavoastră nu va rămâne neobservată, iar acţiunile, la care veţi avea bunăvoinţa să luaţi parte, vor primi un plus de prestanţă şi de coerenţă. Dacă vă faceţi timp să treceţi pe la sediul de partid din sectorul dumneavoastră, veţi completa o adeziune pentru a fi primit ca membru. Chiar veţi putea ţine o serie de prelegeri, la întâlnirile duminicale, privitor la latinitatea limbii române. Palmaresul dumneavoastră ştiinţific vă recomandă şi ne onorează.
Sucitu se mira singur de unde scosese acest fluviu de dulcegării. Împinse mormanul de documente, care atestau meritele ştiinţifice ale interlocutorului, către acesta şi consideră chestiunea tranşată. Academicianul consideră dimpotrivă:
- Domnule Vicepreşedinte, o personalitate este cu atât mai vizibilă, cu cât este plasată mai la vedere. Dacă mă îngropaţi în sectorul 4, o să mă vadă cel mult consilierii de primărie ai sectorului. Altfel se vede un academician care cuvântă de la tribuna Parlamentului. Se şi aude mai bine.
- Pentru asta, domnule academician, va trebui să mai măturaţi dumneavoastră prin curtea partidului vre-o cinci ani de zile.
Ochii academicianului se îngustară ca două ambrazuri de cazemată. Băgă în servietă stiva lui de documente şi ieşi fără să spună bună ziua.
*
Directorul Zăbavă aştepta în antecamera primarului. Deşi primarul era F.D.S.N.-ist, nu credea că fusese chemat doar pentru că-i trăsese una după ceafă lui Parpală junior. Alta trebuie să fie problema. Poate se aprobaseră banii pentru sala de sport.
În fine, primarul îl conduse afară pe cel cu care discutase pînă atunci. Zăbavă îl salută şi el pe cel care pleca. Era unul dintre cei doi deputaţi F.D.S.N. din judeţ.
- Vă cunoaşteţi? Remarcă primarul cu uimire.
- Am fost colegi de liceu, declară deputatul, cu mâna pe clanţă.
- Doriţi o cafea? îl întrebă primarul pe Zăbavă, conducându-l în cabinet.
- E deja seară, refuză directorul.
- Îţi aminteşti că în ’90 francezii au băgat în camioanele cu ajutoare şi câteva baxuri de cărţi de şcoală? întrebă primarul, aşezându-se faţă-n faţă cu Zăbavă.
- Le avem şi acum în biblioteca liceului. Frumoase manuale, recunoscu directorul.
- Ministerul a semnat un protocol de colaborare şi schimb de experienţă cu Ministerul francez şi Guvernul a aprobat un număr de burse pentru profesorii din mai multe judeţe. Eu v-am propus pe dumneavoastră pentru un stagiu de pregătire la un liceu din Paris.
Zăbavă rămase mut de surpriză.
- O lună de zile o să asistaţi la lecţii şi veţi primi un instructaj pe care liceul respectiv îl face anual cu profesori din ţările francofone.
- Când e plecarea? îngăimă Zăbavă, care nu fusese niciodată peste hotare. Nici măcar la Sofia.
- La 1 septembrie deja vei fi atertizat la Orly.
- Nu se poate, îngăimă directorul.
- Ba se poate, îl asigură primarul. Mergeţi mâine să vă faceţi paşaportul.
- Intrăm în campanie electorală.
- Dă-o-n sărăcie de campanie. Nu numai că petreci o lună la Paris, dar cursurile astea pe francofonie dau tare bine la C.V. Păcat că nu sunt cursuri pentru primari, că n-aş fi ezitat nici o clipă.
- Am o răspundere, se codi Zăbavă. Sunt Preşedintele filialei judeţene a Partidului Aşteptării. Cei de la Bucureşti nu ar accepta să plec tocmai în campanie.
- Vă garantez eu că şi în mandatul următor tot F.D.S.N. va numi directorii. Cursul ăsta la Paris vă sporeşte şansele să accedeţi chiar la conducerea inspectoratului de învăţământ. Spuneţi că acceptaţi, că mă presează Ministerul să fac nominalizarea.
Chinuit precum măgarul lui Buridan, directorul Zăbavă îşi frământa mâinile.
- Accept, pronunţă, în sfârşit, spre bucuria interlocutorului care deschise stiloul şi tăie numele Zăbavă din lista pe care i-o lăsase deputatul.
Directorul liceului constată că pe listă erau liderii judeţeni ai câtorva partide. Mulţumi primarului care deja îl conducea spre ieşire. În antecameră se salută cu Preşedintele filialei judeţene a Partidului Tresăltării Naţionale, care aştepta să intre la primarul F.D.S.N.-ist.
Ion ANTONIE (Cap. 5)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu