Ceea ce este socant in cazul tuturor celor carora li s-au publicat dosarele de coloborare cu Securitatea este dementa cu care isi inventeaza o cauza nobila pentru care au dat cu subsemnatul inainte de ’89.
Aproape toti dintre cei care s-a dovedit - atat cat s-a putut - ca au colaborat cu Securitatea inainte de 1990 pozeaza acum ori in victime ale unei lucraturi perverse instrumentata de actuala putere politica, ori in eroi ai neamului (ei sacrificandu-se de fapt si luptand cu sistemul comunist, in acele vremuri grele, pentru apararea interesului tarii si a nemului romanesc), ori chiar in disidenti martiri care si-au riscat viata pentru Binele Romaniei.
Cazul recent al fotbalistului Gica Popescu a readus in discutie problema asumarii colaborarii cu Securitatea. La fel ca si predecesorii sai intr-ale "turnatoriei" si Gica Popescu a negat in primul rand autenticitatea documentelor.
"Bag mana in foc ca scrisul documentelor din ziare nu este scrisul meu, dar mi se pare ciudat ca seamana cu caligrafia mea din acea perioada", a spus Gica Popescu. Corect, ce altceva am mai dori noi jurnalistii sa aflam dupa un astfel de raspuns?
Generalizarea de mai sus - "aproape toti" - nu este nici pe departe exagerata. Numele celor care si-au asumat colaborarea cu Securitatea, au recunoscut ceea ce au facut si au vazut o vina in acest gest pot fi numerate pe cateva degete ale unei singure maini.
Printre cei care si-au asumat faptele trecutului inainte ca acestea sa fie facute publice se numara Alexandru Paleologu. Carturarul a fost prima personalitate care si-a recunoscut colaborarea cu fosta Securitate.
A urmat Sorin Rosca Stanescu, care inainte de publicare notelor sale informative, a explicat cum s-a autopropus sa colaboreze cu Securitatea, cine i-a scos la lumina pentru prima oara dosarul de colaborator, cum a ajuns la constiinta ca a facut rau prin informarile sale sau cum se turna prin presa inainte de '89. Si cam atat.
Restul colaboratorilor au avut puternice caderi de memorie sau, mai rau, nu si-au gasit nicio vina in ceea ce au facut prin furnizarea de informatii principalului instrument al comunismului cu ajutorul caruia se anihilau toate libertatile noastre.
Majoritatea celor deconspirati au spus, ca si Gica Popescu, in cor, acelasi lucru: "Am constiinta impacata". La fel au declarat si Constantin Balaceanu Stolnici, Mona Musca, Mircea Ionescu Quintus, Augustin Buzura si Dan Voiculescu. Si inca multi altii.
Cu totii si-au amintit ca "ar fi fost ceva in trecut, posibil orice, dar numai ‘colaborare cu Securitatea’ nu!". Insa toate aceste amintiri au revenit doar DUPA ce dovezi ale trecutului lor au fost facute publice.
Nimeni dintre acestia nu a vrut sau nu a putut sa isi gaseasca vreo urma de vina privind inspre trecut. In schimb, cu totii si-au reconstruit trecutul, astfel incat mai aveau putin si ne-ar fi cerut sa le fim recunoscatori pentru ceea ce au facut inainte de ’89, caci fara ei siguranta noastra nationala si internationala s-ar fi dus dracului.
Fara ei noi nu am mai fi fost acum liberi. Fara ei noi nu am mai fi fost atat de bine hraniti, incalziti si informati, asa cum am fost pana in decembrie ’89. Datorita lor noi nu am fost cotropiti de straini, datorita lor nu ne-am pierdut identitatea nationala, multumita activitatilor lor febrile si caritabile am prosperat sub regimul comunisto-securist.
In fata inocentei lor noi, cei care nu am conlucrat la bunastarea si propasirea interesului national impreuna cu oamenii Securitatii, ar trebui sa ne simtim niste indivizi meschini, oameni mici, fara caracter si fara curaj, romani fara niciun viitor.
In fata amneziilor care i-au lovit brusc pe "ei", pe ocrotitorii sigurantei nationale si a interesului poporului, noi ceilalti ar trebui sa ne rusinam ca ne amintim atat de bine cat de bicisnici eram inainte de ’89, cand vorbeam de rau, in soapta si tremurand de frica "cartitelor", sistemul care ne conducea spre culmile gloriei Epocii de Aur.
Sursa: Ziare.com Autor: Iulian Leca
COMENTARIUL UNUI COLEG: Gheorghe HOROŞANU Despre turnatori.
Sunt foarte multe discuţii, în massmedia despre: turnatori, securişti etc. Din tot comunismul sau (toată) dictatura, nu am rămas decît cu dosarele turnătorilor. Desigur, este un aspect al fiecarei persoane pusă în discuţie. Dar cred că trebuie văzut ce a spus, în ce împrejurări a scris. Dupa război, în vestul Europei, a fost o întreaga pleiadă de intelectuali care omagiau URSS. În SUA a aparut doctrina Mc.Charty. Atunci (acolo) a apărut altă isterie: comunismul. Se turna ca la balamuc in SUA: printre altii a fost expulzat şi Ch.Caplin, (s-a făcut) execuţia soţilor Rosenberg. Dar nu am auzit de nici un fel de scuze în SUA. Sigur, e treaba fiecarui popor să-şi rezolve problemele lui cum crede de cuviinţă..Cred că şi noi ne putem rezolva propriile noaste probleme cu mai mult calm şi cu mai puţina isterie. Dambla.
COMENTARIUL MEU: Să vă spun mai întîi un banc:
"La Clinica de Psihiatrie un nebun cu cuţitul în mînă alerga de mama focului un medic, pe coridorul din clinică. Ajuns la capătul coridorului, medicul nu mai avea nici-o scăpare. Nebunul însă, îi întinde cuţitul, zicînd: - Hai, acum aleargă tu după mine!"
Pînă în 1989, jumătate din poporul român "alerga cu cuţitul în mînă" pe cealălaltă jumătate de popor. După 1989, cealălaltă jumătate din popor a preluat "cuţitul".
Nu v-aţi mai săturat de SECURIADĂ, de scenarită? I-aţi zis Securităţii Române "poliţie politică" şi pe bună dreptate, în multe din cazuri. Dar tot Securitatea Română ne-a apărat Patria (da, Patria Socialistă, că doar n-am trăit în borcan sau în vid) ne-a apărat Patria de duşmani, de rele, aşa cum fac TOATE Serviciile Secrete din întreaga Lume. Folosindu-se şi de informatori.
Eu, cînd am fost pe punctul de a fi recrutat ca informator, am refuzat, pe motiv că făcusem o facultate tehnică, şi nu de Securitate, că eram inginer şi nu ofiţer specializat. - Dar nu vrei să-l ajutăm pe tovarăşul? - Ba da, dar ca inginer. Altfel, n-am discernămînt... Şi, vrînd să-mi servesc Patria, pe care o iubesc şi acum, ca şi atunci, l-am ajutat pe Tovarăşul cu "idei catalitice", ca şi cînd mi-aş fi ajutat Patria. (Din păcate, au fost şi victime, în construcţiile socialiste...)
Cînd am fost întrebat cu ce să fiu plătit, pentru atîta lucru, am spus: - Alegeţi una din două: am să vă spun două poveşti:
Prima: "Un copil a pus sub farfurie un bilet, adresat mamei sale, în care îi cerea cîte 10 lei pentru că "a mers să ia pîine, să ia lapte, că a luat note bune, că a fost cuminte..." în total: o sumă frumuşică. Mama i-a răspuns imediat, tot cu un bilet pus sub farfurie: "pentru că te hrănesc, nimic; pentru că te îmbrac, nimic; pentru că te îngrijesc, cînd eşti bolnav şi plîng pentru tine, nimic; pentru că muncesc din greu ca tu să ai de toate, nimic... Total: nimic!" Copilului i-a fost ruşine, i-a sărit în braţe mamei şi a sărutat-o: "Nu-ţi cer nimic, mamă!""
Tot aşa şi eu: ce să pretind Patriei, cînd Ea a avut grijă de mine ca o mamă? - mai ales în anii de şcoală, liceu şi facultate, toate gratuite; fusesem doar o săptămînă şomer; apoi primisem, gratis, dar cu chirie, apartament cu două camere...
A doua: Ştiţi că un persan a inventat şahul; i l-a prezentat Şahinşahului (Regele său) şi drept omagiu i-a cerut acceptul Excelenţei Sale ca noul joc să-i poarte numele, ceea ce s-a şi întîmplat. Suveranul i-a cerut să-şi aleagă singur recompensa. Nassir (aşa s-ar zice că se numea inventatorul şahului) i-a cerut să-i dea "puţin grîu", dar aşa: 1 bob pe primul pătrat, 2 bobi de grîu pe al doilea, 4 bobi pe al trelea, 8 pe 4, 16 pe 5, 32 pe 6, 64 pe 7... şi tot aşa pe al 64-lea pătrat! "- O nimica toată!" - şi-a zis Şahul (Suveranul), dar a venit Administratorul Hambarelor Persane cu argumente covîrşitoare, potrivnice: " - E ca şi "cum ar creşte frunza unui lotus sau nufăr peste un lac dacă s-ar tot dubla: Nassir trebuia să primească 18x10 la puterea 18 (adică 18 urmat de 18 zerouri) boabe de grîu. Această cantitate super-uriaşă ar reprezenta 8 (opt) recolte anuale adunate de pe întreg globul pămîntesc (inclusiv munţii, oceanele, pustiurile şi regiunile polare), adică 12x10 la puterea 11 metri cubi de grîu (numai un metru cub conţine doar 15x10 la puterea 6 boabe). Pentru înmagazinarea unei asemenea cantităţi de boabe, ar fi necesar un hambar lat de 8 metri, înalt de 3 metri şi lung de 50 milioane de km., adică Pămîntul la Ecuator de 1250 de ori! Numărînd cîte 2 metri cubi de boabe pe an, adică 30 milioane, unui om i-ar trebui 6x 10 la puterea 11 ani, adică 600 miliarde de ani, ceea ce este cu adevărat super-super-fantastic! Iată în ce ar consta „modesta” răsplată solicitată de Nassir Regelui său, amator de şah!" (Explicaţia ştiinţifică, corectă, după „Magazin”, din 14 ianuarie 1989).
Tot aşa şi eu... Doar nu vreau să-mi sărăcesc Patria! "Lăcomia" mea era simulată: mă amuzam, pur şi simplu, mai ales de cei care nu ştiau povestea şi mizam că CEAUŞESCU n-o ştia!... Ar fi putut zice, cînd s-ar fi lămurit: "că lăcomia pierde omenia", dar eu ştiam precis că am cerut ce nu mi se putea da...
Alegeţi Dvs. varianta cea mai bună...
Apoi mi s-a pus întrebarea: " - Ce-ai face dacă ai avea mulţi bani, ai fi "extrem de bogat"?" Eu am răspuns: " - Aş face o şcoală pentru şefii de state, să-nveţe "să scrie Istoria"!" (aici, în sensul: "să facă lucruri bune, pentru toţi, demne de consemnat în Istorie").
De voie, de nevoie, LOGIC, toţi am ales prima variantă: "nu vreau nimic, pentru că îmi iubesc Patria".
Despre ce s-a realizat din "ideile mele", "idei catalitice", am mai scris. Pe Nicolae CEAUŞESCU l-am pedepsit prin tăcere, aşa cum m-a pedepsit, pentru obrăznicie, şi el pe mine. Zicea că trebuie "să mă educe" prin muncă... De "promovare", nici vorbă: ca melcul! Dar am fost promovat.
Tot ce-am povestit s-a întîmplat în 1971.
În 1986, vrînd să văd cum funcţionează Securitatea Română, m-am dus la un coleg, bănuit - de mine - că este informator şi i-am spus ceva, avînd şi intuiţia că este ordin ca tot ce iese din gura mea să fie raportat "mai sus". Iată ce i-am spus: - Azi noapte am văzut, în vis, reclame pe cer (ca să par nebun!). Una scria: " - Hai, să ne dezarmăm cu 1%!" Apropos, toată lumea vorbeşte despre dezarmare şi nimeni n-o face. Hai, s-o facem noi, românii! Măcar cu 1%! Peste numai o lună, Nicolae CEAUŞESCU a plusat şi a propus Poporului Român Referendumul Naţional pentru o dezarmare cu 5 %, prioritate mondială! (23 noiembrie 1986 - Aprobarea reducerii cu 5% a armamentelor, efectivelor şi cheltuielilor militare*)(* Am fost iniţiatorul propunerii de dezarmare - cu 1% - iar iniţiatorul Referendumului, Nicolae CEAUŞESCU, a plusat la 5%; în realitate, România s-a dezarmat între 5-10%; prima propunere şi prima dezarmare concretă pe care o cunoaşte omenirea). PROGRAMUL PREŞEDINTELUI - PROGRAMUL POPORULUI - REFERENDUM După aceea, SUA şi URSS au trecut de la Acordurile SALT I (1972)şi II (1979)(limitarea armamentului nuclear) la Acordurle START I (1991)şi II (1992) (reducerea armamentului nuclear). DEZARMAREA NUCLEARĂ Astăzi, datorită democraţiei mondiale prin Internet, pot să-i scriu Preşedintelui SUA, Barack OBAMA, despre principiul "şcolii şefilor de state" (chiar şi "extrem de sărac") şi să-i propun DEZARMAREA TUTUROR STATELOR POSESOARE DE ARME NUCLEARE ŞI BIOLOGICE - la care Vladimir PUTIN, fostul Preşedinte şi actualul Premier al Rusiei, a fost deja de acord, cu condiţia, LOGICĂ, să se dezarmeze TOATE statele posesoare de astfel de arme.
Iată de ce INFORMATORII nu trebuiesc blamaţi. Savin BADEA
A fost odată ca niciodată o insulă pe care trăiau toate Sentimentele: Fericirea, Tristeţea, Ştiinţa şi multe altele, incluzand Iubirea.
Intr-o zi toate Sentimentele au fost anunţate ca insula se va scufunda pe fundul oceanului. Aşa că Sentimentele şi-au pregătit bărcile de plecare.
Iubirea a fost singura care a rămas. Ea a vrut să păstreze în suflet Paradisul insulei pîna în ultimul moment. Cînd insula s-a scufundat aproape toată, Iubirea a decis că e timpul să plece. A început să caute pe cineva căruia să îi ceară ajutor.
Tocmai atunci s-a întamplat ca Bogaţia trecea pe acolo într-o barcă mare.
Iubirea a întrebat:
- Bogatie, pot veni cu tine pe barca ta?
Bogatia a raspuns:
- Imi pare rău, dar este mult aur şi argint în barca mea şi nu mai este loc şi pentru tine.
Atunci Iubirea s-a decis să intrebe pe Vanitate. Ea a strigat:
- Vanitate, te rog ajută-mă.
- Nu pot să te ajut, eşti udă toată şi mi-ai strica frumoasa barcă.- spuse Vanitatea.
Apoi Iubirea o văzu pe Tristeţe. Iubirea zise:
- Tristeţe, lasă-mă, te rog, să merg cu tine.
Tristetea a raspuns:
- Iubire, îmi pare rău, dar acum simt nevoia sa fiu singură.
Apoi Iubirea a văzut-o pe Fericire.
Iubirea a strigat tare:
- Fericire, ia-mă cu tine, te rog.
Dar Fericirea se bucura prea tare ca s-o mai audă pe Iubire strigînd.
Atunci Iubirea a inceput sa plangă.
Tocmai atunci auzi o voce spunînd:
- Vino, Iubire, am să te iau cu mine în barcă.
Era un Batrîn.
Iubirea s-a simţit aşa de binecuvîntată şi s-a bucurat aşa de tare încat a uitat să-l întrebe de nume pe Bătrîn.
Cînd a sosit la mal, Bătranul şi-a urmat drumul.
Iubirea a realizat cît de mult îi datorează acestuia.
Atunci a intrebat pe Ştiintă şi aceasta i-a raspuns:
- A fost Timpul - îi spuse aceasta.
- Dar de ce m-a ajutat doar Timpul, cînd nimeni altcineva nu m-a ajutat? - a întrebat Iubirea.
Ştiinta a zîmbit şi cu adîncă înţelepciune şi sinceritate a raspuns:
- Pentru că doar Timpul este capabil să înţeleagă cît de minunată e Iubirea. Cît de importantă e Dragostea în Viaţă.
Am retranscris-o eu, Savin BADEA.
Trimisă de Angelica TREMMEL
The Island of Feelings
The Island of Feelings
Once upon a time, there was an island where all the different feelings and sentiments lived:
Happiness, Sadness, Knowledge, and many others, including Love.
One day it was announced to the Feelings that the island would sink.
They all prepaired their boats and left.
Only Love remained.
Love wanted to stay until the last moment.
When the island was about to sink, Love decided to call for help.
Wealth passed along the side of Love in a luxurious boat.
Love asked, "Wealth, can you take me with you?"
"No, because there is much silver and gold on my boat. I have no space for you."
Love then decided to ask Pride, who was also sailing past in a magnificent ship, "Pride, I beg you, please help me!"
"I cannot help you, Love. You're all wet and you could damage my boat".
Sadbess being next to him, Love asked, "Sadness, let me come with you."
"Oh... Love, I am so sad that I need to be alone!"
And Happiness came along, but he was so joyous that he never heard Love's calls!
Suddenly, a voice said, "Come, Love, I take you with me."
It was an old man who had spoken.
Love felt so grateful and full of joy that she forgot to ask the old man's name.
When they arrived on land, the old man went away.
Love realized how much she owed him and asked Knowledge, "Who helped me?"
"It was Time", replied Knowledge.
"Time?" asked love. "But why did Time help me?"
Knowledge, smiling wisely, replied: "Because only Time is able to understand how important Love is in life."
Story proposed by Christian Boucher)
Translated from the original:
L'Ile aux sentiments
Il était une fois, une île ou tous les différents sentiments vivaient:
le Bonheur, la Tristesse, le Savoir, ainsi que tous les autres, l'Amour y compris.
Un jour on annonça aux sentiments que l'île allait couler.
Ils preparèrent donc tous leurs bateaux et partirent.
Seul l'Amour resta.
L'Amour voulait rester jusqu'au dernier moment.
Quand l'ile fut sur le point de sombrer, l'Amour décida d'appeler à l'aide.
La Richesse passait à côté de l'Amour dans un luxueux bateau.
L'Amour lui dit, "Richesse, peux-tu m'emmener?"
"Non car il y a beaucoup d'argent et d'or sur mon bateau. Je n'ai pas de place pour toi."
L'Amour decida alors de demander à l'Orgueil, qui passait aussi dans un magnifique vaisseau,
"Orgueil, aide-moi je t'en prie !"
"Je ne puis t'aider, Amour. Tu es tout mouillé et tu pourrais endommager mon bateau."
La Tristesse étant à côté, l'Amour lui demanda, "Tristesse, laisse-moi venir avec toi."
"Ooh... Amour, je suis tellement triste que j'ai besoin d'être seule !"
Le Bonheur passa aussi à coté de l'Amour, mais il était si heureux qu'il n'entendît même pas l'Amour l'appeler !
Soudain, une voix dit, "Viens Amour, je te prends avec moi."
C'etait un vieillard qui avait parlé.
L'Amour se sentit si reconnaissant et plein de joie qu'il en oublia de demander son nom au vieillard.
Lorsqu'ils arrivèrent sur la terre ferme, le vieillard s'en alla.
L'Amour réalisa combien il lui devait et demanda au Savoir "Qui m'a aidé ?"
"C'était le Temps" repondit le Savoir.
"Le Temps ?" s'interrogea l'Amour.
"Mais pourquoi le Temps m'a-t-il aidé ?"
Le Savoir, sourit plein de sagesse, et répondit :
"C'est parce que Seul le Temps est capable de comprendre combien l'Amour est important dans la Vie."
Domnului Barack OBAMA, President of the United States,
Domnului David AXELROD, Prim Consilier al Preşedintelui,
The White House, Washington, DC
Referitor la:
UN NOU ÎNCEPUT
Vă mulţumesc pentru scrisoare - pentru informarea mea - pentru că v-aţi gîndit şi la mine.
UN NOU ÎNCEPUT – O NOUĂ EPOCĂ
Fie ca frumoasa Dvs. cuvîntare să fie Floarea unei noi Primăveri Politice în Lume! Pentru o Lume nouă, mai bună şi mai dreaptă! Dar cu o Floare nu se face Primăvară! Toţi Liderii politici responsabili ai Lumii trebuie să se înregimenteze alături de Dvs. -pentru a face din Lumea de azi o Lume a Viitorului, o Lume a Păcii, a Prieteniei, o Lume a Progresului, o Lume Democrată, fără sclavie şi războaie – Lumea Inteligentă a lui HOMO SAPIENS!
Vă apreciez de nota 10 discursul.
Dar, din prietenie, vă rog să citiţi şi cîteva păreri de-ale mele:
Aţi vorbit la Cairo, pe pămînt african, pămîntul natal al tatălui Dvs. De ce aţi uitat tocmai de Africa? Este adevărat, tema principală era Lumea Arabă şi Islamul, dar cîteva referiri, mari, la Africa, erau bine-venite. Au fost, totuşi, cîteva… În trecere.
Aţi vorbit de relaţiile Americii cu Islamul şi Lumea Arabă. Divizarea Lumii pe Lumi (ex. Lumea a Treia) n-ar fi tocmai nimerită, vrînd să construim o Lume Unită şi Prosperă. Ar fi bine să mai schimbăm puţin vocabularul, pentru a fi mai convingători. Eu am lansat lozinca: „Oameni din toată Lumea, uniţi-vă! (parafrază după Karl MARX, după celebra lui lozincă – 15 februarie 1990), tocmai pentru a face din lozinca genială, originală, a lui Marx, un caz particular şi pentru a elimina din mintea oamenilor ideea luptei de clasă (sau a luptei pe… Lumi). Întîmplarea a făcut ca lozinca mea să facă… pui (în diverse forme – de exemplu, „Caricaturişti din toată Lumea, uniţi-vă!”) şi să constat, cu bucurie, că Lumea s-a unit prin Internet şi Globalizare, s-a unit Germania (lozinca am făcut-o şi pentru ea), iar europenii au acum o Europă Unită, din păcate prea birocratică, iar pe mine nu m-a convins de bine încă.
Cheia discursului, esenţa lui, a fost trecerea în revistă a „surselor majore de tensiune”, dintre SUA şi Arabi. Să le luăm, din nou, pe rînd, urmărind discursul Dvs.:
1)EXTREMISMUL VIOLENT. Există, din păcate. Predecesorul Dvs. îl numea TERORISM. V-am sugerat o discuţie cu Sfîntul Părinte de la Roma, privind cauzele terorismului, a extremismului violent. Acesta nu este unanim definit, iar ambiguitatea definiţiilor convine de minune celor care intră cu bocancii în treburile interne ale altui stat sau pretextul ca alte state, „sate teroriste”, să atace alte state, aşa cum hoţul strigă „Prindeţi hoţul!”. Nu fac apropo la nimeni. Sunt patrioţi care îşi apără Patria, dar sunt etichetaţi terorişti. Sunt terorişti mai peste tot, toţi cei care terorizează sau omoară fiinţe nevinovate, fără noimă. În Afganistan, Pakistan, Irak etc., cum vreţi să faceţi stat de drept şi democraţie, cînd, bieţii de ei, n-au ieşit încă din feudalism… iar Afganistanul n-are un metru de cale ferată… de industrie, nici vorbă! Ajutaţi-i să aibe măcar atît!...
2)ORIENTUL MIJLOCIU. Logic, escaladarea urii şi a războiului nu este decît o neoprită avalanşă! Am mai scris: dacă Israelienii (Evreii), Palestinienii şi Arabii nu termină cu prostiile (ura, răzbunarea şi războiul), nici în 1000 de ani nu se mai fac bine! Trebuie „să rupă pisica-n două!”: să devină, nu deştepţi, ci foarte inteligenţi, înfiinţînd şi un Stat Palestinian, iar între cele două state, Israel şi Palestina, să existe, pe 1000 de ani şi mai bine, buna vecinătate, pacea, prietenia, conlucrarea. Iar în Ierusalim, şi Evreii şi Palestinienii, să aibă o Patrie Comună, exemplu de înţelegere! (sau ce-or hotărî ei mai bine!, că numai ei ştiu mai bine ce să facă, de comun acord). În asemenea situaţie, conflictul dintre Arabii ceilalţi şi Evrei se rezolvă prin abţinere reciprocă, inteligentă, rezolvînd problemele divergente prin dialog (şi numai prin DIALOG) civilizat. Altfel, sunt cu toţii pierduţi şi se periclitează şi Pacea Lumii!
3)ARMELE NUCLEARE. Aici se includ şi armele biologice, mult mai periculoase, şi armele de orice fel. Mai ales că există scăpări dezastruoase din laboratoarele biologice!
Nu-i vorba numai de Iran. Este vorba despre TOATE statele posesoare de arme nucleare şi biologice. Pentru noi, oamenii de rînd, toate statele posesoare de astfel de arme ne…terorizează! Pot numi asta „terorism de stat”!... Ca partener NATO, România poate fi atacată de Iran, fără somaţie. Sau de Ucraina… De Rusia… de oricare… Nici Coreea de Nord nu-i mai dumnezeită, nici SUA, nici Rusia, nimeni! etc. De ce vă bag pe toţi în aceiaşi oală? Pentru că toţi posedaţi potenţiale pericole la însăşi existenţa Civilizaţiei Umane, a Planetei Albastre. Pînă şi imunitatea naturală a Omului s-a deteriorat în aşa hal, încît TOŢI suntem predispuşi la a face CANCER! V-am mai scris despre asta! Însăşi „energia nucleară paşnică” este generatoare de mari pericole: exemplul cel mai rău a fost Cernobîlul. Cu cît un sistem tehnic este mai complicat şi mai periculos, cu atît întreţinerea lui este mai dificilă şi poate oricînd degenera într-un dezastru. V-o spune un inginer! Căutaţi energii mai sigure, nepoluante, nepericuloase! Nu-i vorba de „drobul de sare”, din povestea scriitorului român Ion CREANGĂ, ci de PROSTIA OMENEASCĂ, ridicată în slăvi de savanţi cu savantlîcuri: „Unde-i multă minte, e şi multă prostie!” (proverb românesc). Bombele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki au ajutat America şi Umanitatea să oprească al doilea război mondial, prin învingerea Japoniei, dar mult rău au făcut omenirii prin declanşarea Războiului Rece, a împărţirii lumii pe sisteme sociale, prin creşterea radiaţiilor… ce mai, toată viaţa mea a fost un calvar, şi nu numai a mea, a multor „generaţii de sacrificiu”. Soluţia? Dezarmaţi-vă! TOŢI! Altă cale nu este! Decît calea Dialogului şi a Dezarmării! URSS a căzut şi abia s-a refăcut ca CSI. Din cauza cursei înarmărilor, mai întîi, şi a sistemului birocrato-imperialist. Vreţi ca şi SUA să cadă? Şi toată Lumea? Din cauza cursei înarmărilor nucleare şi de orice fel!? Nu ne ajunge cîtă sărăcie şi analfabetism există pe Planetă? Fiţi promotorul „dezarmării generale şi totale”, cum zicea Nikita HRUŞCIOV. Eu i-am propus lui Nicolae CEAUŞESCU să înceapă dezarmarea, măcar cu 1%. El a plusat: a propus 5% şi s-a realizat 5-10%, în noiembrie 1986, prin referendum (anul exploziei Cernobîlului). A fost întrebat tot Poporul Român!… Prioritate mondială! URSS şi SUA au făcut apoi restul: acordurile SALT, neproliferarea… Dar prea puţin. Eu, într-adins, am lansat conceptul „SUNTEM SINGURI ÎN UNIVERS! SUNTEM MAREA EXCEPŢIE!”, tocmai pentru că ne facem singuri de rîs, ca specie inteligentă, căutînd himere prin Cosmos, iar Pămîntul e un Iad al sărăciei, al indolenţei. Şi poate fi şi mai rău, în cazul unui conflict nuclear! Pentru Homo Sapiens am inventat şi conceptul de „Societate Inteligentă”, scîrbit de cîte feluri de societăţi a inventat omul: toate proaste şi nedrepte (cu minuscule excepţii)! Eu nu mai am mult de trăit… cu atîtea radiaţii, cu efectul de seră… Dar Viitorul Vostru?
4) DEMOCRATIA. În 1989, Poporul Român a făcut „să explodeze mămăliga”! Şi-a dat cu stîngu-n dreptul! În loc să păstreze tot ce a fost bine făcut sub CEAUŞESCU, s-a pus pe demolat. Poporul American i-a sugerat „democraţia lui” şi „libertatea lui”, dar românii au zis că „noi nu ne vindem ţara!”, dar au demontat-o, bucată cu bucată, şi au vîndut-o, „pe un blid de linte”, comisioanele, au făcut un stat de drept din legi strîmbe, au făcut alegeri libere, dar furate esenţial, au vînturat „libertatea de a trăi”, dar fiecare „cum poate”, au prea-mărit „voinţa Poporului”, dar din Popor au făcut populaţii, etnii, comunităţi, partide, găşti, mafii, bisericuţe, grupuri parlamentare, firimituri de partide şi partiduleţe… s-a dat dracului unitatea de monolit a Poporului… s-au pus toţi pe căpătuit, hoţia a devenit „politică de stat degeaba” – „cei o dată ajunşi la putere au suprimat drepturile celorlalţi”(vă citez) (spre exemplu, mie, pensia… după 23 ani de muncă, de inginerie, proiectant şi cercetător, 1073 lei lunar, abia acum, în comparaţie cu altele, mai pipărate, mult mai pipărate!, de…, am construit socialismul!, din pomana căruia m-am ales doar cu un apartament, şi ăla plătit cu chiria şi ceva în plus!). Halal DEMOCRAŢIE! Ţara mea aproape că nu dă în faliment! M-am anunţat că voi candida la Preşedenţia României, pe un blog infim, – de lehamite! – dar numai cu ajutorul Poporului, „cu Poporul, pentru Popor!”… Dar Poporul… doarme, zgîindu-se la TV, cu „cap de TV”, manipulat, prostit de tot felul de analişti politici, care mai de care!... Ba, mai mult, am fost CENZURAT (tehnic), probabil, să nu vă scriu!... Toate blogurile şi cutia poştală de e-mail! Dar…Egalitate de şanse!? N-am nici-o şansă! Nu-s bogat. La ţară (în mediul rural) oamenii sunt uşor de minţit, pentru că au fost ţinuţi într-un întuneric cultural, pentru că sunt săraci. N-am bani. Nu pot strînge nici semnături (legea electorală, cu caracter de clasă, pretinde 200000 de semnături, 1% din 18 milioane de alegători, imposibil pentru un independent!), nu mă cunoaşte mai nimeni, nu-i voi putea convinge, fără mici şi bere. Nu voi fi ales. N-am partid şi nici nu vreau să-mi fac, să nu mai divizez o dată Poporul! Şi nici la „Înalte Porţi Otomane” nu mă închin!... Dar aş fi vrut să demonstrez cum trebuie condusă ştiinţific o ţară, cum trebuie înţeleasă democraţia directă, CUM POT CONDUCE ÎMPREUNĂ CU POPORUL, pe principiul „şcolii şefilor de state” şi a VicePreşedenţiei Poporului, ca instituţie de stat, constituţională; CUM TREBUIE FĂCUTĂ o societate SOCIETATE INTELIGENTĂ, dar fără luptă de clasă. DACĂ numai să LAS LIBERE INIŢIATIVELE OAMENILOR ŞI SĂ-I MAI ŞI ÎNVĂŢ „CE ŞI CUM” SĂ FACĂ, şi BOGAŢII, şi SĂRACII, NIMENI NU NE MAI ÎNTRECE! Atunci „consimţămînt, nu constrîngere”, „stat de drept”, dar drept!, „minorităţi”, „toleranţă”, „compromis”, „interesele oamenilor”, „proces politic”, vor căpăta conotaţiile pe care vreţi să le daţi Dvs... Unde nu am eu norocul acesta!... Şi ce vorbesc despre Românii mei, şi la arabi, în Irak sau Afganistan… tot un drac!
5) LIBERTATEA RELIGIOASĂ. Sunt de acord cu tot ce aţi spus – mai ales, în context, în legătură cu Arabii… Dar vă întreb, în general: pot şi ATEII să se înscrie cu o „religie”? Pot ei demonstra ştiinţific, ce e bine şi ce e rău? Cu ateii cine dintre religionari sunt toleranţi? Poate inocenţa umană să meargă la infinit? Aţi zîmbi, dacă v-aş vorbi acum despre zei şi zeiţe, adorîndu-i, despre actualizarea religiei dace, de exemplu. Dar trebuie să demonstrăm că arma numărul 1 a extremismului violent este tocmai religia. Şi aici trebuie să ştim să despărţim apele, între toleranţă şi inadmisibil, mai ales în mileniul III. Nu neg rolul educativ, în special, şi cultural, în general, al religiei – dar să ştim să-l folosim inteligent…
6) DREPTURILE FEMEILOR. După părerea mea, femeile abia dacă s-au eliberat de sclavie. În ţara mea ele sunt jumătate din Popor. Am propus un Vicepreşedinte, ajutor de nădejde al Preşedintelui, ca în SUA, să fie musai o femeie. Dacă nu ea le poate înşelege mai bine pe femei, atunci cine?... Prostovanii au sărit la gîtul Elenei CEAUŞESCU (şi-a mai multor Elene), dar Enciclopedia de Chimie a României, aşa „proastă” cum i-au zis ei „savantei”, sub conducerea „savantei”s-a făcut, din păcate numai în 5 volume. Mitul ei, de prost augur, pentru CEAUŞESCU, încă mai dăinuie! La Arabi, doar o educaţie crîncenă, mai ales pentru bărbaţi, poate pune femeia în adevărata ei valoare, cum nici ea nu o pricepe încă!
7) DEZVOLTAREA ECONOMICĂ. Nu numai la Arabi, dar şi pentru ei. Capitalismul mioritic mi-a distrus ţara, i-a dat industria înfloritoare la fier vechi! Habar n-aveţi Dvs. în ce hal de decădere economică a ajuns Romănia! Şi asta numai pentru infuzia de capital străin, mai ales american, care, de fapt, nici nu prea vine. „Inovarea şi educaţia – moneda secolului XXI!” – ziceţi perfect! Societatea inteligentă descătuşează miliarde de microrevoluţii, „Creaţiile Creaturilor Creatorului!” – care au dus omenirea în progres. Dar „inovaţi” şi societatea, şi politica, şi oportunităţile! Că bine ziceţi (aşa a tradus Google”): „centre de excelenţă ştiinţifică”, mai ales prin cooperare între ţări. Ţării mele i-au fugit mai toţi specialiştii: NASA este plină de excelenţi matematicieni români… Cooperaţi şi faceţi o puzderie de asemenea „centre”, pe întreaga Planetă, înfrăţind popoarele; nu le grămădiţi numai în SUA! La noi cine stinge ultimul lumina? Dezvoltarea armonioasă a întregii Planete – acesta să ne fie scopul! Amintiţi-vă „LUMEA VĂZUTĂ DIN CER”! Problema numărul 1: „surse noi de energie, apă curată, informatică…” – doar vă citez… Adaug: unde fugim, dacă se distruge, iremediabil, clima, mediul Planetei? Trebuiesc luate măsuri urgente pentru Mediu, pentru Sănătate. Să devenim „nemuritori” – asta vă urez şi vă urez succes!
Ar mai fi multe de spus. Atît, deocamdată!
Al Dvs., cu stimă şi prietenie, inginer Savin BADEA
Pe la prânz, Preşedintele secţiei de votare trimise doi tineri din secţie cu urna volantă la o bătrână care nu se putea deplasa.
- Intră, că e descuiat! strigă baba din vârful patului.
Spre supărarea celor doi, baba puse ştampila pe Emil Constantinescu.
- Hai că eşti deşteaptă de mori, o gratulă unul dintre ei, luându-i ştampila.
- Aşa vreau eu să votez. E dreptu’ meu.
Constatând că făcuseră drumul degeaba, cei doi îi întoarseră spatele şi reveniră la secţie.
- Puneţi voturile-n urnă, le indică Preşedintele secţiei de votare.
- Ce vot? Proasta aia a votat cu ţapu’.
- Treaba ei. Băgaţi votu-n urnă!
- I l-am lăsat să se spele cu el pe cap.
- Ai fost dimineaţa când am numărat buletinele de vot? se supără Preşedintele. La noapte trebuie să le predăm tot numărate. Nu mai zic ce-o să iasă dacă bătrâna vă reclamă că i-aţi luat un drept fundamental. Plânge puşcăria după voi.
- Acu’, ce facem?
- Mergeţi să luaţi buletinele de la cine le-aţi lăsat.
Baba încuiase uşa.
- Am venit să ne dai buletinele de vot.
- Nu vă dau nici un buletin! strigă baba prin uşă. Le dau mâine la Evenimentu’ Zilei. Aşa să ştiţi! Le luaţi mâine de la Evenimentu’. Fire-aţi voi de golani. Plecaţi de-aici că chem miliţia. Nu v-ar fi ruşine să vă fie de hoţomani! Aşa aţi furat alegerile şi-n 46, de l-aţi pus pe Petru Groza. Şi pe Zărone. Tot voi l-aţi pus! De-a omorât caii. Haimanalelor! Vă e frică de Emil Constantinescu, că vă dă în gât. Lasă, lasă! Vine el Emil şi vă bagă minţile-n cap. C-a ajuns ţara asta de râsul lumii. Şi, după ce-am muncit 40 de ani, nu-mi ajunge pensia nici de pâine. Lua-var sărăcia de neisprăviţi. C-aţi umplut ţara de şomeri şi de curve. Da, de curve! Voi şi cu Iliescu-al vostru, care râde de noi la televizor. Mai lăsaţi guvernarea şi la alţii, c-aţi furat destul! Că eu n-am blestemat în viaţa mea pe nimenea, da’ când ’oi blestema, praful şi pulberea să se aleagă de voi! Staţi la uşa mea ca nişte milogi. Că, dacă votam cu Iliescu, nu-mi mai ziceaţi că sunt deşteaptă de mor. Mitocanilor! Şi vă dau şi-n judecată, că nu m-aţi lăsat să votez. Aşa să ştiţi. Nu v-ar fi ruşine obrazului să vă fie! Că putem să vă fiu mamă. Şi n-am muncit o viaţă întreagă să veniţi voi să vă bateţi joc. Că la Salva-Vişeu n-aţi fost. Da’ acu’ vă place să vă plimbaţi cu trenu’. Neisprăviţilor! Aşa v-a învăţat pe voi la şcoală. Să vă bateţi joc de ăia mai bătrâni. Ce părinţi oţi fi având, de nu v-au învăţat să vă purtaţi în lume. Nici ăia şapte ani de-acasă nu-i aveţi. Stai să dau telefon la SOTI, să vie să vă filmeze ce ispravă aţi făcut. Şi sun şi la Biroul Electoral Central să trimită observatorii străini, fire-aţi voi de nesimţiţi. Să vadă lumea ce democraţie faceţi voi în România. Că pe unde furaţi ziceţi că privatizaţi. De-a ajuns leu’ să îngraşe dolaru’. Da’ pe voi vă doare-n cot, că foamea o facem noi, ăia de-am muncit ca să aveţi voi ce arunca la fier vechi. Stau câmpurile nearate si lumea prin procese, că ai voştri dau pământ la cine dă şpagă, nu la cine îl avea la capu’ de rol. Aşa aţi făcut legea 19, ca să luaţi voi tot. De-aia aţi împuşcat atîţia oameni la revoluţie, ca să puteţi să le luaţi ce aveau. Criminalilor ce sunteţi! Nu v-ar mai răbda pământu’ de nesătui! Că pe tata l-au dus la canal că era chiabur şi acu’ pământu’ lui îl ară primaru’ cu vicele şi eu n-am după ce bea apă. Înghiţi-iar pământu’ pe-amandoi!
*
Moş Toader trecu pe lângă miliţianul satului, intră în prima clasă de la parter şi ceru patru buletine de vot, că nevasta, fata şi ginerele erau la arat.
- Nu e voie decât un buletin de vot, explică învăţătorul care îl bifase pe listă.
- Sânt la arat, se justifică moşul. Abia azi a venit Sile cu tractorul. Ne amână din septembrie.
- Fiecare trebuie să voteze cu cine vrea. Nu e voie să voteze unul pentru toţi.
- Hai, dom’ profesor, că mi-au spus cu cine să votăm. Cu Iliescu că ne-a dat pământ. Şi vecinu’ Fârtat a votat pentru tot neamu’. Tot cu Iliescu.
Argumentul că şi Fârtat votase pentru tot neamul făcu să se clatine cerbicia învăţătorului.
- Ai buletinele lor?
Moş Toader băgă mâna în chimir şi le puse pe masă.
- Uite-le.
Învăţătorul le cercetă pe fiecare.
- Al ţaţei Floarea e expirat. Nu poate vota.
- Şi dacă buletinu’ e espirat, ţaţa Floarea e altă ţaţă? întrebă moşul.
- Nu. Dar aşa e legea.
Secretarul primăriei, care era Preşedintele secţiei de votare, se apropie să vadă despre ce e vorba.
- Ţaţa Floarea are buletinu’ expirat, îi explică învăţătorul.
- N-are nimic, aprecie Preşedintele. Lasă să voteze, că la oraş e prezenţă slabă la vot.
Moş Toader semnă de patru ori, luă stiva de buletine de vot şi se băgă după perdea. Vre-o două minute orândui buletinele de vot pe căprării. Cele pentru Preşedinte - separat, Senatu’ cu Senatu şi deputaţii cu deputaţii. Careva se foia în cabina alăturată. Pentru că nu se descurca în atatea file, vecinul strigă să-l audă secretarul primăriei:
- La deputaţi, unde să pun ştampila?
- La pagina trei, la F.D.S.N., strigă secretarul.
Moş Toader căută şi el pagina trei, dar scrisul era aşa de mic şi ochii aşa de bătrâni încât nu desluşea dacă e trei sau e cinci. Lăsă buletinele în cabină şi ieşi pe sub perdea.
- N-are careva nişte ochelari? Că nu văd.
- Vezi că sunt pe prima bancă, îi indică învăţătorul. I-am adus special pentru votare.
Moşul căută la locul indicat. Căută şi pe banca vecină.
- Ori eu sunt chior de tot, ori i-a loat careva.
- Caută că sunt acolo, insistă învăţătorul.
Moş Toader se aplecă şi căută sub pupitru. Nimic.
- Nu sânt, dom’ profesor.
Învăţătorul se ridică să vadă mai bine.
- Au plecat cu ei, admise el. Ce oameni! Erau trei perechi de ochelari şi nu mai e nici una. Ia-i pe-ai mei. Da’, să nu-i crăcănezi.
Ochelarii învăţătorului nu-i fură de mare ajutor, dar tot era mai bine decât nimic. Moşul mai ieşi odată, că se terminase tuşul de pe ştampilă. Mai ştampilă o dată, pe unde i se păru că nu se vede prea bine ştampila pusă mai devreme, şi ieşi din cabină, cu mâinile pline de buletine de vot.
- Trebuie să le îndoi, îl opri secretarul primăriei. Nu aşa. Cu ştampila în afară. Uite, aşa.
Dădu drumul buletinelor în cele trei urne, unul câte unul. Strânse mâna domnului secretar şi ieşi.
Ajunsese la poartă când miliţianul strigă după el:
- Nea Toadere, dă ochelarii lu’ dom’ învăţător!
*
Cu uşa încuiată, Preşedintele îi pusese pe membrii secţiei de votare să sorteze buletinele de vot pe partide. Pe mese încăpuseră stivele de buletine pentru partidele mari. Buletinele pentru cele mici se înşiruiau pe podea, de-a lungul pereţilor.
- Domnu’ Georgescu, se adresă Preşedintele către reprezentantul ţărănist, mergi dumneata să cumperi câteva sticle de cola de la colţ? Că o să avem o noapte lungă.
Toţi erau ocupaţi să pună voturile în grămezi de câte o sută, ca să fie mai uşor la numărat. Georgescu plecă, sigur că va reveni mai înainte de a se trece la numărat. La urma urmei, tânărul liberal avea el grijă să nu fure ăia voturi. Cum îl văzu plecat, Preşedintele îi dădu de treabă liberalului:
- Domnu’ Ieremia, vezi dumneata prin cabine, să nu fi lăsat careva vre-un buletin de vot.
Imediat ce Ieremia dispăru în prima cabină de vot, reprezentantul F.D.S.N. mută o grămada de o sută de buletine de pe masa cu buletine în favoarea Convenţiei pe masa cu buletine în favoarea F.D.S.N. La fel procedă când Ieremia intră în a doua cabină de vot şi mai apoi în a treia.
Când Georgescu reveni cu sacoşa cu sticle, îl găsi pe Ieremia încercând să asambleze câteva buletine de vot ale căror pagini se desperechiaseră. Puse două pagini ştampilate în acelaşi buletin şi îl aruncă în grămada de voturi anulate iar din celelalte pagini neştampilate încropi un buletin alb, pe care îl aruncă tot în grămada de voturi anulate.
- De ce nu pui în fiecare câte o pagină ştampilată? se miră Georgescu, întinzându-i o sticlă de coca cola.
- Pen’ că au votat cu F.D.S.N.-u’, şopti liberalul, agasat de naivitatea celuilalt. Le-am ras două voturi!
*
Primele rezultate ale votării au ajuns la biroul electoral central pe la patru dimineaţa. Temerea Preşedintelui Biroului s-a adeverit. Proporţia de voturi anulate era alarmant de mare. Şi asta în oraşe. Dar când se vor centraliza şi voturile de la sate? Cu atât de multe nule, alegerile erau compromise în ce priveşte credibilitatea internaţională.
Şerbănescu ajunse la B.E.C. pe la nouă, după ce făcuse piaţa pentru doamna Şerbănescu, care nu putea căra cumpărăturile. Aflând cum stă situaţia, consideră că o să-l doară în cot de credibilitatea internaţională. Adevărata problemă erau cele trei mii de voturi care lipseau domnului Aţipitu, pentru a trece pragul electoral de trei la sută. Din cauza celor trei mii de voturi Partidul Aşteptării Române nu intra în Senatul României. La deputaţi adunase voturile necesare, dar pentru Senat nu reuşise. Îl sunase pe Aţipitu ca să îi comunice situaţia:
- Având în vedere şi luând în consideraţie că la Senat nu atingem pragul de trei la sută, cutare, cutare...
- Acţionează cum ştii ca să rezolvi!
Se trezi plângând cu lacrimi pe umărul reprezentantului F.S.N.-ului. Era un tip mai prietenos. Până şi cu cel de la F.D.S.N. se putea înţelege. Măcar că acela era un zmucit.
- Uită-te şi dumneata ce poate să mi se întâmple. Domnul Preşedinte Aţipitu a avut încredere în mine şi eu n-am fost în stare să îl bag în Senat.
- Având în vedere şi luând în consideraţie că lumea n-a auzit de el, îl maimuţări F.S.N.-istul, nu l-a votat. Nu eşti dumneata de vină că el nu se face cunoscut.
- Dar e un om aşa de cumsecade...
- Dragă prietene, politica nu se face cu oameni cumsecade. E ca la fotbal: contează cine bagă gol, nu cine e politicos.
Salvarea veni de unde se aştepta mai puţin. În şedinţa de la ora 10, Preşedintele Biroului Electoral Central propuse ca, în decurs de 24 de ore, Birourile Electorale Judeţene să procedeze la verificarea voturilor nule şi, acolo unde intenţia de vot a celui care a pus ştampila era evidentă, deşi ştampilase cam în afara pătratului, sau unde tuşul a trecut prin pagină sau s-a imprimat pe contrapagină, la închiderea buletinului, votul să fie considerat valabil. Reprezentanţii partidelor în Birou, convins fiecare că adversarii au anulat cu sârg tocmai din voturile partidului său, adoptară propunerea în unanimitate. Hotărârea B.E.C. fu transmisă de urgenţă în toate judeţele.
Şerbănescu înţelese imediat ce are de făcut. Trecu în biroul alăturat şi puse mâna pe telefon. Căută cu degetul pe lista de telefoane de pe perete şi sună la Giurgiu:
- Domnule Preşedinte, vă sun de la Biroul Electoral Central. Vă rog, când verificaţi nulele, să scoateţi şi pentru Partidul Aşteptării Române. Cât mai multe. Având în vedere şi luând în consideraţie că domnului Aţipitu îi lipsesc numai trei mii de voturi, vă rog să căutaţi nule pentru Aşteptarea Română. Vă rog mult...
Fesenistul intră tocmai când Şerbănescu se ruga mai cu foc.
- Telefonez în judeţe să scoată din nule cele trei mii de voturi. Să intre şi domnu’ Aţipitu în Parlament.
- Te-ai gândit foarte bine. Ia o listă cu judeţele şi sună-i pe toţi. Nu se poate să nu reuşim. Dacă din fiecare judeţ scoatem opt sute de voturi, treaba e rezolvată. Domnul Aţipitu merită.
F.S.N.-istul se duse în biroul dactilografelor şi reveni cu un tabel cu judeţele puse după alfabet.
- Ia de colea şi pune câte un X la care ai sunat.
- Ţin minte.
- Sunt 42 de judeţe. Mâine o să-ţi pară rău că ai uita de Sălaj sau de Covasna.
- La Covasna şi aşa e plin de unguri, nu votează cu partidele româneşti.
- Dar mai sunt alte 40 de judeţe. Mai bine să notezi.
Ştefănescu se căută de pix. F.S.N.-istul îi dărui unul dintre pixurile lui.
- Vezi, să nu te prindă ăştia că dai telefoane, că pot să-ţi facă neplăceri că influenţezi rezultatul votului.
Aşteptă până când Şerbănescu puse un X la Giurgiu şi ieşi. Sună la Giurgiu de la telefonul de pe masa portarului.
- Biroul Electoral Judeţean? Sunt reprezentantul F.S.N. în Biroul Electoral Central. Vă atrag atenţia ca la verificarea buletinelor nule să nu faceţi greşeala să scoateţi mai multe pentru unul dintre partide. Dacă constatăm că nulele au fost prea multe la unul dintre partide, e clar că acolo a fost o încercare de fraudă. Poliţia electorală e avertizată. Ne aşteptăm ca voturile reconsiderate din buletinele nule să fie distribuite pe partide cam în aceeaşi proporţie cu voturile valabile. Sper că am fost bine înţeles.
Reveni la Şerbănescu.
- Merge?
- Am mai sunat la două.
Pe foaia cu judeţe apăruse câte un X la Bacău şi la Buzău.
- De ce nu le iei la rând?
- Era linia ocupată.
Fesenistul ieşi pe hol şi sună la Bacău şi la Buzău.
Pe la 4, Şerbănescu se scuză la fesenist:
- Trebuie să plec. Vine să-i facă injecţie nevesti-mi.
- Şi cu voturile lui Aţipitu?
- Mai sun şi mâine.
- Lasă-mi mie lista. Sun şi eu diseară, după ce pleacă ăştia.
- Mulţumesc! Eşti un adevărat prieten.
X-urile arătau că Şerbănescu sunase la aproape jumătate dintre Birourile Electorale Judeţene. Reprezentantul F.S.N.-ului puse cate un punct mic cu pixul sub numele judeţelor la care sunase el, pentru a anula rugămintea lui Şerbănescu. Mai avea de sunat la încă patru. După ce puse câte un punct şi sub aceste patru judeţe, adăugă cu pixul încă şase x-uri la judeţele cu cei mai mulţi alegători, ca să nu mai sune Şerbănescu mâine. Puse şi sub acestea câte un punct şi se întinse pe canapea. În noaptea asta era de permanenţă la telefon.
*
Dimineaţa la 10, mai marele calculatoarelor aduse ultimile rezultate. Membrii B.E.C.-ului constatară că procentul de voturi nule se micşorase cu puţin. Şerbănescu văzu cu satisfacşie că pentru Partidul Aşteptării Române se mai adăugaseră aproape o mie de voturi. Nu acordă nici macar o privire zecilor de mii de voturi adăugate la celelalte partide. Rugă cinstita adunare ca, având în vedere şi luând în consideraţie, să mai prelungească verificarea nulelor cu încă 24 de ore, ca să intre şi domnu’ Aţipitu. Chiar şi reprezentantul F.S.N.-ului fu de aceeaşi părere. Până la urmă, supusă la vot, propunerea fu adoptată cu unanimitatea celor prezenţi. Ca de obicei tânăra si simandicoasa reprezentantă a liberalilor lipsea.
F.S.N.-istul se exprimase odată către F.D.S.N.-ist relativ la lipsa de interes arătată de reprezentanta liberală. Răspunsul aceluia a fost de o claritate şocantă:
- Liberalii nu vor puterea. Ei au nevoie doar să intre în Parlament.
La expirarea celor 24 de ore, Şerbănescu sări în sus de bucurie. Puse mâna pe telefonul de pe biroul Preşedintelui B.E.C. şi-l anunţă pe Aţipitu că din nule s-au adunat 3726 de voturi, deci e senator cutare cutare ...
- Nu e nici un senator. Toate partidele importante au primit la verificarea nulelor mii şi mii de voturi. Acum pragul electoral de trei procente e mai mare cu 1500 de voturi. Uită-te pe ultima coloană. Cu 2,96 procente partidul dumitale nu trece pragul la Senat.
Şerbănescu rămase ca trăznit:
- Să mai prelungim cu 24 de ore cutare, cutare...
- Domnilor, interveni F.S.N.-istul, dacăAţipitu atinge pragul de intrare în Senat, ia trei procente din numărul total de senatori. Adică ia patru senatori. Unul de la F.D.S.N., unul de la F.S.N., unul de la Convenţie şi unul de la P.R.M. Acum hai să votăm prelungirea verificării nulelor. Eu votez contra.
Cum era de aşteptat, toţi cei prezenţi votară împotriva prelungirii. Şerbănescu îl privea pe FSN-ist cu o ură pe care nici nu încerca s-o ascundă:
- Iuda! bolborosi neputincios.
- Suntem, în capitalism, răspunse cel vizat. Nimeni nu dă nimic pe gratis.
De pe culoar răzbătu vacarmul unui scadal care degenera în ameninţări. Unul dintre judecătorii Curţii Supreme, bătrânul Zărnescu, ieşi să vadă ce se petrece. Un candidat nemulţumit încerca să treacă de jandarmi.
- Lăsaţi-l să intre, ordonă judecătorul.
- Mi-aţi furat voturile! strigă oaspetele. Bag cuţitu-n voi!
- Stai jos să ne lămurim, îl pofti judecătorul, aşezându-se pe canapeaua din hol.
- Nu se poate ca ţiganii mei să-mi fi dat numai 280 de voturi. Fac moarte de om, ameninţă candidatul, rămânând în picioare.
- Stai jos, insistă Zărnescu. Despre ce voturi vorbeşti?
- Sunt şeful Partidei Romilor din Târgu Jiu, se prezentă omul, aşezându-se. Ţiganii mei s-au jurat toţi că mă votează şi acum văd numai 280 de voturi?
- Omul intră în cabina de vot singur şi nimeni nu ştie ce votează el acolo, încercă judecătorul o explicaţie.
- Nu există! sări interlocutorul. Asta o fi la voi, la români. Ţiganul când a jurat, nu schimbă nici dacă moare. Numai voi aţi furat voturile, ca să iasă ai voştri.
- Atunci, s-ar putea ca oamenii să nu fi înţeles unde să pună ştampila, presupuse Zărnescu. Că de citit, votanţii dumitale, nu prea se descurcă.
- Pe roata cu spiţe. Au înţeles foarte bine, asigură candidatul. Nici nu era mare greutate să vezi roata cu 12 spiţe.
- Stai să aduc un buletin de vot, se ridică judecătorul.
Când reveni, candidatul Partidei Romilor îl lămurea pe jandarm.
Se aşezară din nou. Zărnescu îi dădu buletinul de vot.
- Unde trebuia să te voteze ai tăi?
- Pe roata cu spiţe.
- Arată-mi pe buletin, ceru judecătorul.
Candidatul răsfoi buletinul. Mai dădu o pagină înapoi. Apoi încă o pagină.
- Uite. Aici, puse el degetul.
Zărnescu luă buletinul de vot şi studie cu atenţie semnul electoral indicat, după care mai întoarse o pagină înapoi şi-i arătă celuilalt un alt semn electoral. Soarele cu raze. Semnul electoral al socialiştilor.
- Ţiganii dumitale s-au ţinut de jurământ, dar cu o pagină mai în faţă au dat de soarele cu raze şi au crezut că e roata cu spiţe.
Omul rămase mut. Îi era clar că oamenii lui, nedeprinşi cu hârtiile şi cu mărunţişurile desenate, confundaseră.
- Ce ghinion, acceptă înfrântul.
Zărnescu îl conduse spre ieşire.
*
Preşedintele Biroului Electoral Judeţean mulţumea lui Dumezeu că judeţul lui e dintre cele micuţe şi a scăpat repede cu centralizarea voturilor. Acum sta în faţa unuia de la B.E.C. care îi luase la verificat tot biblioraftul. În fond, ce-o să găsească? Întâi căutase de semnături şi de ştampile toate procesele verbale de la toate secţiile de votare. Acum verifica cheile. Buletine de vot anulate plus valabil exprimate plus neutilizate egal număr de buletine primit la secţia de votare. După aia, suma voturilor primite de toate partidele egal cu voturi valabil exprimate. Şi, în fine, număr de alegatori prezenti din listele permanente plus cei de pe lista suplimentară egal cu număr de buletine de vot utilizate. Preşedintelui judeţean îi cădeau ochii de nesomn. Ăsta de la B.E.C. nu dădea semne de oboseală sau de plictiseală. Probabil că era plătit ca să facă treaba asta. Bătea cu degetele într-un calculator de buzunar şi trecea la pagina următoare.
Până la urmă o să termine şi mă duc şi eu să mănânc. Oprim la Săftica şi, după aia, drum întins până acasă. O să dorm pe bancheta din spate, că sunt frânt.
- Aici nu se închide cheia, mormăi omul de la B.E.C.
- Unde? se ingrijoră Preşedintele judeţean.
- La Poiana. Suma voturilor pe partide e mai mare decât numărul de buletine valabile.
- Nu se poate!
- Mai adun odată. Asta e. Sunt cu 46 de voturi mai multe decât votanţi. Cum aţi făcut de vi s-a închis cheia la procesul verbal pe tot judeţul, când la Poiana nu se închide? Trebuie să refaceţi numărătoarea la Poiana şi procesul verbal pe tot judeţul.
- Cum să refac? N-am cum. Oamenii ăştia care au semnat au plecat pe la casele lor. Avem trei nopţi nedormite. Nu mai spun că sacii cu buletinele de vot i-am depus la tribunal.
- Nu e treaba mea. Dacă nu vii cu documentaţia corectă, nu putem semna de primire. Calculatorul central respinge orice proces verbal la care cheile nu se închid. Du-te la tribunal, ia sacii cu buletine de vot, întoarce-te în judeţ, aduni Biroul Electoral şi număraţi din nou.
- Nu se poate să corectez cu pixul şi semnez alături pentru modificare? Am ştampila la mine.
- Nu se poate, domnule! Orice modificare anulează procesul verbal. Trebuie scris unul corect si semnat de toţi membrii.
- Ce tâmpenie!
- Tâmpenie este să nu fiţi în stare 15 oameni cu carte să faceţi o adunare. Mergi la tribunal şi ia sacii cu voturi, că nu e altă soluţie.
După două ore, Preşedintele Biroului Electoral Judeţean reapăru la Biroul Electoral Central. Avea în ochi o melancolie iremediabilă. Îl trase pe hol pe cel care îi găsise greşeala în procesul verbal, ca să nu audă şi ceilalţi, şi îi explică:
- Am fost la tribunal, arătă el o cerere ştampilată. Uite, mi-au dat aprobarea să iau înapoi buletinele de vot. Am intrat în pivniţa tribunalului. Cei 28 de saci cu buletine de vot i-am pus aseară lângă a doua fereastră, pe podea. Fiecare are în el o hârtie cu numele judeţului. Acum toată pivniţa e plină cu saci până la tavan. Mergi aplecat pe saci. Nu se mai vede nici o fereastră. Nu ştiu unde să scormon şi nu am unde să pun sacii de deasupra până să ajung la sacii mei.
- Să nu crezi că asta te absolvă. Întoarce-te în judeţ, adună Biroul Judeţean şi trimite poliţia după ăia care au semnat procesul verbal la Poiana. Povesteşte-le de fals în acte publice, de poliţia electorală, de puşcărie şi pune-i să semneze un proces verbal de numărare a voturilor ale cărui chei se închid. La fel faci şi cu cei din Biroul Judeţean.
- Ştii ceva? Îmi bag picioru-n el de proces verbal.
- Atunci hai să-ţi spun eu de fals în acte publice, de poliţia electorală şi de puşcărie, că văd că ai nevoie de încurajare. Şi verifică cheile la toate procesele verbale de secţie de votare, ca să nu te mai întorc o dată.
*
Arnăutu se prezentă, însoţit de Firică, la Biroul Electoral Central.
- Aş vrea să demisionez din funcţia de deputat, spuse Arnăutu, mai înainte de a primi mandatul, dacă se poate.
- Nu vă întreb de ce aţi mai candidat, comentă Preşedintele B.E.C.-ului. Probabil ca să trageţi lista.
- Sunt chirurg la Craiova şi nu-mi pot abandona bolnavii. Ar însemna să operez numai sâmbăta şi duminica. În patru ani de deputăţie, mi-aş ieşi din mână.
- Dacă asta este hotărârea dumneavoastră fermă şi irevocabilă, staţi jos şi scrieţi-vă demisia, îl pofti Preşedintele.
Firică deschise servieta şi înmână Preşedintelui demisia scrisă cu două luni în urmă.
- Domnul Arnăutu mi-o dăduse mie ca să nu mai facă drumul până la Bucureşti, explică el. Dar eu am zis că e necesar să se prezinte personal, ca să nu fie nici o umbră de îndoială.
- Daţi-mi un act de identitate, ceru Preşedintele.
Arnăutu scoase buletinul în vreme ce îi spunea Preşedintelui:
- Mandatul meu de deputat o să revină domnului Firică.
- Dânsul urma pe lista de deputaţi?
- Da, e pe locul doi.
- O să transmitem la Camera Deputaţilor demisia dumneavoastră şi lista cu mandatele acordate. Domnul Firică va trebui să se prezinte acolo după ce rezultatul alegerilor va fi publicat în Monitorul Oficial.
Preşedintele chemă secretara şi-i dădu demisia să-i pună număr de înregistrare.
- Nu e datată, domnule Preşedinte, observă aceasta.
Preşedintele o înapoie lui Arnăutu.
- Nu ştiam în ce zi o să vină colegul Firică la Bucureşti, se justifică demisionarul şi, scoţând stiloul adăugă data alături de semnătură.
Preşedintele deschise dosarul de supleanţi şi căută pagina cu candidaţii Aşteptării Române din Dolj.
- Nu e domnul Firică, constată Preşedintele. Pe locul doi este domnul Stacojiu.
- Cum să fie Stacojiu? Se răsti Firică. Eu am finanţat toată campania! Să scoatem şi noi un deputat la Dolj.
- În lista de candidaţi depusă de partidul dumneavoastră, pe locul doi este domnul Stacojiu, insistă Preşedintele. Aici contează documentele. Dumneavoastră sunteţi pe locul trei.
- Măi, Arnăutule! se enervă Firică. M-ai asigurat că nu e nici o problemă. De unde-a apărut Stacojiu ăsta?
- Înseamnă că Aţipitu a modificat lista după ce am plecat eu la Craiova, explică demisionarul.
- Şi acum ce facem?
- Să-l căutăm pe Stacojiu, propuse Arnăutu. Poate-l convingem.
Preşedintelui Biroului Electoral Central îi era limpede că asistă la o vânzare de mandat, dar nu avea nici o modalitate legală de a împiedica demisia unui candidat. În fond, deputatul ales putea demisiona oricând credea de cuvinţă şi, pentru a nu fi lipsit Doljul de reprezentare în Parlament, intra următorul de pe listă.
*
Stacojiu se dovedi extrem de dârz.
- Ştiu că ai împrumutat bani buni de la Bănci şi nu ai cum să-i dai înapoi, îi comunică el lui Firică.
- Nu e treaba ta! se supără Firică.
- Ai nevoie de imunitate parlamentară, până nu te caută procurorii pe acasă. Află că asta costă.
- Cât?
- Cât i-ai dat şi lui Arnăutu.
- Nu e cam mult?
- Să ştii că mie îmi place deputăţia. Şi chiar şi imunitatea mi se potriveşte. Le pot păstra. Crezi că eu nu ştiu să mă împrumut la Bancă?
- Jumătate înainte şi jumătate după ce demisionezi, propuse Firică.
- Bate la ochi dacă demisionez imediat după Arnăutu. Demisionez mai încolo, să nu mă bănuiască lumea că am vândut postul.
- Mai încolo, când? Că am şi eu nişte socoteli.
- Deja ai termene? Mai amână-le.
- Mă doare fix în pix ce va spune lumea despre tine, o scurtă Firică. Hai să ne înţelegem. Pentru fiecare zi de amânare, pierzi un procent.
*
Membrii Biroului Electoral Central ajunseseră la capătul activităţii pentru care fuseseră mandataţi. Aşezaţi în jurul mesei de consiliu, semnau documentaţia finală de acordare a mandatelor de parlamentari. Exemplarele treceau de la unul la altul şi fiecare punea semnătura pe fiecare exemplar.
-Domule Preşedinte, constată reprezentantul F.S.N.-ului, Partidul Martirilor Ucişi de Gloanţele Barbare a obţinut 16 voturi. N-ar trebui dată o lege prin care partidele care nu obţin 251 de voturi să fie desfiinţate?
- Nu se poate promulga o lege care să condiţioneze existenţa partidelor de scorul electoral, răspunse cel întrebat.
- De ce 251 şi nu 252 ? se interesă Şerbănescu.
- Pentru că legea cere să aibă minim 251 de membri la înfiinţarea partidului, îl lămuri F.S.N.-istul. Ori, dacă nici măcar membrii lui nu-l votează, e clar că partidul, practic, nu există.
Şerbănescu se uită şi el prin tabelele ieşite din calculator. Nici măcar acum, la final, nu înţelegea cum s-a calculat coeficientul electoral. La judeţul Sălaj constată că partidul lui avea câte o liniuţă la fiecare etapă de calcul. La celelalte judeţe şi la celelalte partide erau înscrise numere cu câte 4 sau 6 cifre.
- La noi de ce nu e trecut nimic la Sălaj? îl întrebă pe Preşedinte.
- Pentru că nu aţi avut nici un candidat.
- Cum să nu avem? Am avut liste complete în toate judeţele.
- Dumneata nu ştii, pentru că voi, reprezentanţii partidelor aţi intrat în Biroul Electoral Central după ce s-au depus listele de candidaţi. Noi, judecătorii de la Curtea Supremă, suntem de la înfiinţarea Biroului. Lista depusă de partidul vostru la Biroul Electoral Central nu era identică cu lista depusă de filiala voastră din Sălaj la Biroul Electoral Judeţean. Probabil că a fost o greşeală, că ambele sunt semnate şi ştampilate de Preşedintele vostru. Cert este că partidul vostru nu a mai apărut pe buletinele de vot din Sălaj.
- Trebuia să ne anunţaţi cutare, cutare, se supără Şerbănescu.
- Nu se mai putea face nimic. Termenul legal de depunere a listelor trecuse.
Şerbănescu se simţi obligat să-şi informeze şeful. Puse mâna pe telefon:
- Domnu’ Aţipitu, la Sălaj au fost puse două liste diferite şi B.E.C.-ul nu ne-a socotit nici un vot pe Sălaj, cutare, cutare.
- Ştiam, oftă Aţipitu. Preşedintele nostru pe judeţul Sălaj a modificat lista fără aprobarea mea.
- Cum, fără aprobare? Că era semnată de dumneavoastră.
- A copiat semnătura la xerox, îl lămuri Aţipitu.
- Ăsta e fals în acte publice, cutare, cutare, se aprinse Şerbănescu.
- Încearcă să uiţi chestia asta, că nu ne trebuie un scandal public. Las-o aşa. O să-l dăm afară din partid.
*
Preşedintele de şedinţă aruncă o privire pe lista celor înscrişi la cuvânt şi anunţă:
- Pentru declaraţii politice, are cuvântul domnul deputat Mărin M. Mărin. Se pregăteşte domnu’ deputat Calistrat Firică.
Mărin se ridică repezindu-se spre tribună. Calea îi fu blocată de Ciornei, care îl apucă de mânecă:
- Mărine, dă-mi discheta!
- Ce dischetă? Se miră Mărin.
- Nu face pe niznai! Te-am ales – scoate diascheta!
- Aia? Se dumiri Mărin.
- Da! Disheta aia.
- Domnu Vice’, e la Ramona, se scuză proaspătul deputat.
Pe Ciornei îl luă ameţeala. Duse mâna la frunte.
- Boje moi! Aia era?
- Mi-a furat-o, se scuză Mărin şi urcă la tribună. Ciornei se întoarse în bancă, şi-i şopti lui Turcu:
- Mai bine-ţi spuneam să-l împuşti.
Ajuns la microfoane, Mărin le potrivi cu amândouă mâinile, aşa cum văzuse că fac ăia mai vechi. Se întoarse spre Preşedinte şi începu, aşa cum începeau tot ăia mai vechi:
- Stimate domnule Preşedinte, domnule Vicepreşedinte, domnule chestor, domnule secretar, domnule şef, doamnelor şi domnilor deputate şi deputaţi, voi intra direct în subiect.
Se scotoci prin buzunare şi scoase o foaie de hârtie împăturită. O despături, o întoarse pe partea cealaltă, o răsuci cu susul în jos şi citi:
- În faţa noastră stă legi nescrise, pe care trebuie să le scri’m, dar stă şi legi scrise, pe care Parlamentu’ este fortuit să le caseze. E legi rele, de care trebuie să ne dispersăm: legea şomajului, legea falimentului, legea concurenţei, legea şomajului. Toate astea, şi altele la fel, trebuie aruncate în curtea de casaţie. Cred că sântem singura ţară din jurul nostru în care lipsa de incapacitate este privită cu atâta insolenţă. Parlamentu’ predescesor ne-a lăsat un sumum de legi amânate sine deo. E o cameră întreagă la parter, plină de legi. Nici nu ştiu dacă avem avizu’ pompierilor să ţânem atâta hârtie. Mergeţ’ de vă uitaţ’ şi voi. Eu, unu’, am rămas estaziat. Văd că pe unii îi face de râde, se enervă Mărin.
- Linişte în sală ! scutură Preşedintele din clopoţel.
- Mulţumesc, domnule Preşedinte, se întoarse Mărin către el, scuturând mătreaţa din creasta unduindă ca un lan de grâu.
- Continuaţi, domnule deputat ! îl îndemnă Preşedintele.
Mărin căută rândul pe pagină.
- Mergeţi de vă uitaţi… Estaziat… Da. Mă adresez acum colegilor mai nestatutari, ridică el vocea. Domnilor, fiţi mai stoici. Nu mai ieşiţ’ din sală când se votează legi ! Poporu’ ne-a ales ca să…
Ajunsese la capătul paginii. Trase aer în piept şi întoarse foaia:
- ne ocupăm de revindecările lui, nu să ne lom S.R.L. când să pune la vot. Poporu’, tovilor, şade cu ochii pe noi şi prinde fiecare nuanţă. Ca un dezgustător de vinuri. Românii nu e proşti, tovilor ! Noi credem că e proşti, da’ nu e ! Ce e aia că nu s-a adaptat cutare lege din lipsă de ‘vorum? Adică nu se află în ţara asta atâta ‘vorum cât trebuie pentru nişte legi? Atunci, să importăm, tovilor! Văd că ăştia din dreapta nu mai poate de râs, constată cu amărăciune. Vă râdeţ’ degeaba! se enervă. Vă râdeţ’ de voi, că io am imunitate. Sânt imund !
În hohotele asistenţei, se întoarse către Preşedintele de şedinţă:
- Tovule, ce-are ăştia de râde?
Preşedintele îşi ţinea mâna la gură. Sună din clopoţel.
- Reveniţi la chestiune, domnule deputat.
- Mulţumesc, domnule Preşedinte ! se întoarse Mărin spre sală. Chestia e că în statutu’ partidului în care m-am băgat, ca să ajung deputat, scrie negru pe alb: “apărarea suveranităţii”. Oameni fără minte vor să ne ducă înapoi la suveranitate. Sântem republică, tovilor ! Suveranitatea ş-a trăit traiu’, ş-a mâncat mălaiu’! D-aia vreau să vă spun că îm’ dau demisia din partid şi mă declar independent. Prefer mai bine un Preşedinte pă viaţă decât un suveran.
COMENTARIUL MEU:
