С Есенин Заметался пожар голубойЗаметался пожар голубой, Позабылись родимые дали. В первый раз я запел про любовь, В первый раз отрекаюсь скандалить. Был я весь - как запущенный сад, Был на женщин и зелие падкий. Разонравилось пить и плясать И терять свою жизнь без оглядки. Мне бы только смотреть на тебя, Видеть глаз злато-карий омут, И чтоб, прошлое не любя, Ты уйти не смогла к другому. Поступь нежная, легкий стан, Если б знала ты сердцем упорным, Как умеет любить хулиган, Как умеет он быть покорным. Я б навеки забыл кабаки И стихи бы писать забросил. Только б тонко касаться руки И волос твоих цветом в осень. Я б навеки пошел за тобой Хоть в свои, хоть в чужие дали... В первый раз я запел про любовь, В первый раз отрекаюсь скандалить. |
FOC ALBASTRUTraducere din Serghei ESENIN 1 Zboară-n vînt iuţit albastrul foc, Am uitat din prag nemărginirea… La scandal renunţ, la primul joc – Prima dată cînt timid iubirea. La femei am fost, am tras tutun, Fost-am ca grădina devastată… Astăzi nu mai beau, nu joc nebun, Nu-mi pierd viaţa fără judecată. Mi-e de-ajuns să te privesc cînd vii, Piere tot trecutul în uitare; Ochii ţi-s vîrtejuri aurii, Să nu poţi pleca cu altu-n zare. Mers vioi, mlădia mea, alean – De-ai şti tu, cu inima vrăjită, Cum poate iubi un huligan, Ce docil se face-ntr-o clipită! Aş uita de cîrciumă pe veci, Versuri n-aş mai scrie niciodată, De-aş atinge mîna ta cînd treci, Părul tău, ca floarea-n toamnă, beată. Veşnic te-aş urma, pînă-n mormînt, Ea, nemărginirea, o să piară… De iubire prima oară cînt, Nu mai fac scandal întîia oară. Savin BADEA CITIŢI ŞI: | FOCUL VÎNĂT E GONIT DE VÎNT Focul vînăt e gonit de vînt, Zările-au uitat să mă mai doară... De iubire-ntîia oară cînt, La scandal renunţ întîia oară. Am fost crîng părăginit pe loc, La femei şi votcă dam năvală. Nu-mi mai place azi să beau, să joc, Să-mi pierd viaţa fără socoteală. E de-ajuns să te privesc tăcut, Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul, Ca uitînd întregul tău trecut, Tu să nu mai poţi pleca la altul. Tu - mers gingaş, tu - surîsul meu, Dacă-ai şti, cu inima pustie, Cum poate iubi un derbedeu Şi cît poate de supus să fie. Cîrciumile le-aş uita pe veci, N-aş mai şti nici versul ce înseamnă, De-aş atinge-aceste braţe reci Şi al tău păr ca floarea cea de toamnă. Veşnic te-aş urma pe-acest pămînt, Depărtarea mi-ar părea uşoară... De iubire-ntîia oară cînt. La scandal renunţ întîia oară. Traducere de George LESNEA. |
2 FLACĂRA ALBASTRĂ Flacăra albastră zboară-n vînt, Am uitat natale zări şi maluri… De iubire prima dată cînt, Prima dată nu mai fac scandaluri. Am fost ars ca o grădină-n foc, La femei, cu mintea tulburată – Astăzi nu mai beau, la dans nu joc, Nu-mi pierd viaţa fără judecată. Mi-e de-ajuns să te privesc cu jind, Ochii să ţi-i văd ca-ntr-o vîlvoare, Ca trecutul să ţi-l uit, iubind, Să nu pleci cu altu-n larga zare. Talie mlădie, mers şoiman, De-ai şti tu, cu inima-ndîrjită, Cum poate iubi un huligan, Ce docil e, şi-asta-ntr-o clipită. Aş uita de cîrciumă pe veci, Versuri n-aş mai scrie vreodată, De-aş atinge mîna ta, cînd pleci, Părul tău, ca toamna înflorată. Pe vecie te-aş urma-n răspînt Şi-n nemărginiri de văi şi dealuri… De iubire prima dată cînt, Prima dată nu mai fac scandaluri. Savin BADEA Traducerea dv. e remarcabilă. GP, 15.12.07 (George PRUTEANU). | 3 FOCUL AZURIU Traducere din Serghei ESENIN. Se zvîrcoleşte focul azuriu, Am uitat nemărginiri şi dealuri... De iubire prima dată scriu, Prima dată nu mai fac scandaluri. Am fost tot, grădină părăsită, La femei nebun, tutun am tras – Nu mai beau, nu joc, nici-o ispită Să-mi pierd viaţa nu mi-a mai rămas. Mi-e de-ajuns să te privesc şi jindui Să-ţi văd ochii aurii cînd treci, Ca să-ţi uit trecutul tot, iubindu-i, Şi la altul să nu poţi să pleci. Tu, mers gingaş, talie mlădie, De-ai şti tu, cu inima de-oţel, Cum pricepe-un huligan să fie, Cînd iubeşte, ce docil e el. Eu pe veci de cîrciumă mă las, Versuri n-aş mai scrie-ntr-adevăr, De-aş atinge mîna ta un ceas, Flori de toamnă să-ţi alint în păr. Eu pe veci te-aş tot urma-n neştire, Prin nemărginirea ta vasal... Prima dată cînt despre iubire, Prima dată nu mai fac scandal. Savin BADEA |
| 4 FOCUL AZURIU Traducerea liberă din Serghei ESENIN. Se zvîrcoleşte focul azuriu, Am uitat nemărginirile natale... Pentru prima dată cînt despre iubire, Pentru prima dată renunţ la scandal. Am fost tot, ca o grădină părăginită, Am fost la femei şi nebun după tutun, Nu-mi mai place să beau şi să joc Şi să-mi pierd viaţa fără prudenţă. Mi-ar fi de-ajuns să te privesc pe tine, Să-ţi văd ochii căprui-aurii ca-n vîrtej, Şi pentru ca, trecutul neiubindu-l, Să nu poţi pleca la altul. Tu, mers gingaş şi talie mlădie, De-ai şti tu, cu inima îndîrjită, Cum se pricepe a iubi un huligan, Cum se pricepe să fie el de supus. Eu pe vecie aş uita de cîrciumi Şi versuri n-aş mai scrie vreodată, Doar să-ţi ating cu fineţe mîinile Şi părul tău, ca o floare de toamnă. Eu pe vecie te-aş urma pe tine, Cu toate că nemărginirea ta mi-e străină... Pentru prima dată cînt despre iubire, Pentru prima dată renunţ la scandal. Savin BADEA Savin Badea Dragă Savin Badea, sunt incredibil de frumoase toate aceste variante ale poeziei lui Esenin. Există şi alte traduceri basarabene, la fel de frumoase. Dar frumoasă e şi varianta Zaharia Stancu. Adrian PĂUNESCU (17 mai 2008, RĂSPUNSURI) |
CÎNTECUL CĂŢELEI | NU REGRET, NU MĂ JELESC, NU STRIG |
Spre ziuă, sub căpiţa de secară, Pe auriul snopilor plecaţi, Căţeaua, în viforniţa de-afară, Fătase şapte căţeluşi roşcaţi. Pînă-n amurg, veghind încovoiată, I-a răsfăţat, lingîndu-i ne-ntrerupt. Şi se topea ninsoarea spulberată, Pe fierbinţeala pîntecului supt. Iar seara, cînd găinele s-aşează, Stăpînul casei a ieşit posac Şi unde mama pîlpîia de groază, El pe toţi şapte i-a băgat în sac. În urma lui, fugind după desagă, Căţeaua da-n nămeţii de pe drum… Răpindu-i puii, apa din viroagă Scîncea curgînd sub botul ei, acum. Apoi, cînd se-nturna şovăitoare Şi singură înspre culcuşul ei, Deasupra casei i-apăru pe zare, În locul lunii, unul din căţei. Străină, zgribulită şi-n neştire, Privea la chipu-i nalt şi depărtat, Iar luna plină, lunecînd subţire, După colini a dispărut treptat. Şi cum atunci, cînd cineva-n ogradă, Drept pîine-i zvîrle-o piatră dinadins, Ca stele mari de aur în zăpadă, Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins. | Nu regret, nu mă jelesc, nu strig, Toate trec ca floarea spulberată. Veştejit de-al toamnei mele frig, Nu voi mai fi tînăr niciodată. N-ai să mai zvîcneşti ca pîn-acum Inimă răcită prea devreme S-o pornesc din nou desculţ la drum, Stamba luncii n-o să mă mai cheme. Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, Pui pe buze flacăra pornirii O, pierdutul prospeţimei har Cu vioiul clocot al simţirii! În dorinţi încep zgîrcit să fiu, Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă ? Parcă pe un cal trandafiriu Vesel galopai de dimineaţă. Toţi sîntem vremelnici pentru veci, Rar ning fagii frunzele deşarte... Binecuvîntat să fie deci Că trăiesc şi că mă duc spre moarte. Tălmăciri de George LESNEA din vol. Serghei Esenin, Poezii • Poeme, în româneşte de George Lesnea, postfaţa Tamara Gane, Ed. Cartea rusă. Buc., 1957 |
SURSA: Saitul PRUTEANU
OMUL NEGRU
OMUL NEGRU
Serghei ESENIN
Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.
Ca o pasăre din aripi,
Capul din urechi vibrează.
El picioarele trudite
Să-şi mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine şi pe pat s-aşează.
Un om negru
Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum.
Un om negru
Plimbă-un deget pe o carte ticăloasă
Şi ca peste-un mort călugăr,
Mormăindu-mi din abis,
Îmi citeşte viaţa unui zurbagiu,
De patimi roasă,
Împlântând în suflet groaza
Şi umplându-l de plictis.
Un om negru,
Negru, negru!
"Hei, ascultă-mă, ascultă -
Mormăie mişcându-şi gheara -
În această carte-s multe planuri mari
Şi mari idei.
Acest om trăit-a-n ţara
Care-o stăpâneau scârbavnici,
Prefăcuţi şi mari mişei.
Ţara ceea, în decemvre,
E drăceşte de frumoasă sub zăpezile de spumă,
Viscolele ţes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odată aventurier,
Nu glumă,
De cea mai aleasă viţă
Şi de cel mai falnic soi.
A fost fercheş,
Pe deasupra şi poet, c-o înnăscută,
Deşi nu prea mare forţă,
Care nu plăcea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecută,
O numea fetiţă scumpă
Şi spunea că-i dragă lui.
Fericirea - spunea dânsul -
E în dibăcia mâinii şi în agerimea minţii.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericţi.
Nu-i nimic
Că-n traiul nostru biciuirea suferinţei
Ne aduce gânduri false
Şi ne lasă istoviţi.
Când te bântuie tristeţea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nşfacă gerul vieţii,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, -
Să zâmbeşti cu nepăsare
E cea mai înaltă artă
Dintre câte-s pe pământ."
"Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ţi-e rostul să te-njugi,
Mi-e indiferentă viaţa unui biet poet
ce umblă după chefuri şi scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citeşti şi să-l îndrugi."
Omul negru
se încruntă şi se uită fix la mine.
În vomitături albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea făţiş să-mi spuie
Că-s tâlhar fără ruşine,
Că pe cineva câineşte l-am căznit
Şi l-am prădat.
... Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng...
Noaptea e geroasă.
Doarme
Liniştea răscrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu aştept.
MI-e gândul stâns.
A acoperit tot şesul varul nisipos şi moale.
Nişte călăreţi - copacii -
În grădina mea s-au strâns.
Undeva, cobind, boceşte cucuvaia,
Ca un scheaun.
Iscă tropot de copite
Sumbrii călăreţi de lemn.
Iată iarăşi
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul către ceafă,
Desfăcându-şi haina, demn.
"Hei, ascultă-mă, ascultă! -
Mârâie, privindu-mi faţa care parcă-nţepeneşte
Şi plecându-se asupra-mi tot mai rău,
Mai fioros, -
Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşte
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos.
Ah! Să presupunem însă c-am greşi!
Afară-i lună.
Ce mai vrea şi luna asta
Toropită-n bălţi cereşti?
Poate c-o îmbie tainic
"Ea"
Cu coapsa groasă,
Brună,
Printre lirice miazme
De iubire să-i citeşti.
Ah! Mi-s foarte dragi poeţii!
Şleahtă de caraghioşi.
Eu îmi amintesc povestea cunoscută şi banală
Cum unei studente,
Pline pe obraz de coşi,
Din mers
O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,
Îi vorbeşte prins de vervă
Tocmai despre univers.
Nu mai ştiu,
Nu mai ţin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Trăia un copil cuminte,
Cu păr galben,
Ochi albaştri,
În familia lui simplă şi săracă
De ţărani.
Şi-a crescut,
Acum e vârstnic
Şi poet - chiar de elită.
De-o puetere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornită,
O numea fetiţă scumpă
Şi-o iubea nespus de mult."
"Omule, omule negru!
Eşti un oaspăt de ocară.
Faima ta de când e lumea
Se lăţeşte peste tot."
Sunt turbat,
M-a prins furia -
Şi bastonul sare, zboară,
Cu nebună-nverşunare
Îl izbeşte drept în bot.
Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, nuoapte crudă,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăţi?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Şed
Şi nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav...
Şi-oglinda
Zace spartă în bucăţi.
(traducere: George Lesnea)
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.
Ca o pasăre din aripi,
Capul din urechi vibrează.
El picioarele trudite
Să-şi mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine şi pe pat s-aşează.
Un om negru
Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum.
Un om negru
Plimbă-un deget pe o carte ticăloasă
Şi ca peste-un mort călugăr,
Mormăindu-mi din abis,
Îmi citeşte viaţa unui zurbagiu,
De patimi roasă,
Împlântând în suflet groaza
Şi umplându-l de plictis.
Un om negru,
Negru, negru!
"Hei, ascultă-mă, ascultă -
Mormăie mişcându-şi gheara -
În această carte-s multe planuri mari
Şi mari idei.
Acest om trăit-a-n ţara
Care-o stăpâneau scârbavnici,
Prefăcuţi şi mari mişei.
Ţara ceea, în decemvre,
E drăceşte de frumoasă sub zăpezile de spumă,
Viscolele ţes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odată aventurier,
Nu glumă,
De cea mai aleasă viţă
Şi de cel mai falnic soi.
A fost fercheş,
Pe deasupra şi poet, c-o înnăscută,
Deşi nu prea mare forţă,
Care nu plăcea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecută,
O numea fetiţă scumpă
Şi spunea că-i dragă lui.
Fericirea - spunea dânsul -
E în dibăcia mâinii şi în agerimea minţii.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericţi.
Nu-i nimic
Că-n traiul nostru biciuirea suferinţei
Ne aduce gânduri false
Şi ne lasă istoviţi.
Când te bântuie tristeţea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nşfacă gerul vieţii,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, -
Să zâmbeşti cu nepăsare
E cea mai înaltă artă
Dintre câte-s pe pământ."
"Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ţi-e rostul să te-njugi,
Mi-e indiferentă viaţa unui biet poet
ce umblă după chefuri şi scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citeşti şi să-l îndrugi."
Omul negru
se încruntă şi se uită fix la mine.
În vomitături albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea făţiş să-mi spuie
Că-s tâlhar fără ruşine,
Că pe cineva câineşte l-am căznit
Şi l-am prădat.
... Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng...
Noaptea e geroasă.
Doarme
Liniştea răscrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu aştept.
MI-e gândul stâns.
A acoperit tot şesul varul nisipos şi moale.
Nişte călăreţi - copacii -
În grădina mea s-au strâns.
Undeva, cobind, boceşte cucuvaia,
Ca un scheaun.
Iscă tropot de copite
Sumbrii călăreţi de lemn.
Iată iarăşi
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul către ceafă,
Desfăcându-şi haina, demn.
"Hei, ascultă-mă, ascultă! -
Mârâie, privindu-mi faţa care parcă-nţepeneşte
Şi plecându-se asupra-mi tot mai rău,
Mai fioros, -
Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşte
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos.
Ah! Să presupunem însă c-am greşi!
Afară-i lună.
Ce mai vrea şi luna asta
Toropită-n bălţi cereşti?
Poate c-o îmbie tainic
"Ea"
Cu coapsa groasă,
Brună,
Printre lirice miazme
De iubire să-i citeşti.
Ah! Mi-s foarte dragi poeţii!
Şleahtă de caraghioşi.
Eu îmi amintesc povestea cunoscută şi banală
Cum unei studente,
Pline pe obraz de coşi,
Din mers
O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,
Îi vorbeşte prins de vervă
Tocmai despre univers.
Nu mai ştiu,
Nu mai ţin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Trăia un copil cuminte,
Cu păr galben,
Ochi albaştri,
În familia lui simplă şi săracă
De ţărani.
Şi-a crescut,
Acum e vârstnic
Şi poet - chiar de elită.
De-o puetere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornită,
O numea fetiţă scumpă
Şi-o iubea nespus de mult."
"Omule, omule negru!
Eşti un oaspăt de ocară.
Faima ta de când e lumea
Se lăţeşte peste tot."
Sunt turbat,
M-a prins furia -
Şi bastonul sare, zboară,
Cu nebună-nverşunare
Îl izbeşte drept în bot.
Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, nuoapte crudă,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăţi?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Şed
Şi nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav...
Şi-oglinda
Zace spartă în bucăţi.
(traducere: George Lesnea)
La 3 octombrie 1895 s-a născut Serghei Alexandrovici Esenin, unul din cei mai cunoscuţi poeţi lirici ruşi. Născut într-o familie de ţărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinţii săi în copilărie şi a trăit la bunici. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreţinut muncind ca şi corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an şi jumătate ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus şi a devenit un apropiat al poeţilor Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev şi Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înţelegerea formei, în timp ce Blok şi Kliuev l-au învăţat lirica. În 1915, Serghei Esenin a publicat prima sa carte de poezii, intitulată „Raduniţa”, urmată curând de „Slujbă pentru morțţ” (1916). Prin poeziile sale pătrunzătoare despre dragoste şi despre viaţa simplă, devenise unul dintre cei mai populari poeţi din vremea sa.
În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluţia din Octombrie (1917), Rusia a ieşit din Primul Război Mondial. Crezând că revoluţia va aduce o viaţă mai bună, a susţinut-o pentru o perioadă scurtă, dar a fost curând dezamăgit şi, uneori, chiar a criticat regimul bolşevic în poezii ca „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit”.
Dăruit cu frumuseţe fizică şi cu o personalitate romantică, s-a îndrăgostit frecvent şi, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În timpul epurării staliniste, Iuri Esenin a fost arestat şi a murit în 1937, într-un lagăr de muncă forţată din Gulag.
În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actriţa Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, şi un fiu, Constantin.
În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris, Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa. El, nu vorbea engleza. Au reuşit să comunice în limba franceză şi s-au căsătorit în 2 mai 1922. Esenin şi-a însoţit noua şi celebra soţie într-un turneu prin Europa şi prin Statele Unite ale Americii, dar în acest punct al vieţii, dependenţa faţă de alcool scăpase de sub control. Adesea aflat sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, în timpul unor crize violente de furie, Esenin a distrus camere de hotel sau a provocat scandaluri în restaurante, acţiuni care au avut parte de multă publicitate în presa lumii. Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă şi, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici are o relaţie cu actriţa Augusta Miklaşevskaia şi se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obţinut divorţul de Isadora Duncan.
Isadora Duncan şi Esenin în 1923
Relaţia lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârşit tragic: la un an după moartea lui, ea s-a sinucis la mormântul acestuia.
Comportamentul lui Esenin a devenit tot mai dezechilibrat şi, în acelaşi an, are un fiu, Alexandr, cu poeta Nadejda Volpin. Serghei Esenin nu a apucat să-şi cunoască acest fiu, dar Alexander Esenin-Volpin a devenit un poet important şi activist în mişcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960, alături de Andrei Saharov şi de alţii. După ce s-a stabilit în Statele Unite, Esenin-Volpin a devenit un matematician respectat.
Ultimii doi ani din viaţa lui Esenin au fost plini de rătăciri constante şi comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaşte şi se căsătoreşte cu a cincea soţie, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală şi a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, şi-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg.
Serghei Esenin este înhumat în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova. Mormântul său este marcat cu o sculptură din marmură albă.
Mormântul lui Esenin în cimitirul Vagankovskoie din Moscova
Cu toate că a fost unul dintre poeţii cei mai îndrăgiţi ai Rusiei şi că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin şi Hruşciov, dar operele sale complete au fost republicate în 1966.
În zilele noastre, poeziile lui Esenin sunt învăţate pe de rost de elevi şi unele au fost puse pe muzică, fiind înregistrate drept cântece populare. Moartea timpurie, antipatia elitei literare contemporane lui, iubirea oamenilor simpli, purtarea ieşită din comun, toate au contribuit la imaginea persistentă şi aproape legendară a poetului rus.
Poetul a fost tradus în limba română încă din anii '30, de către Zaharia Stancu şi George Lesnea. Tălmăcirile lui Lesnea au rămas cunoscute ca fiind unele dintre cele mai reuşite traduceri româneşti din lirica universală. George Călinescu a identificat influenţa lui Esenin printre poeţii români Virgil Carianopol, Zaharia Stancu, Vladimir Cavarnali, George Lesnea, chiar dacă, în realitate, cel puţin un poet dintre cei enumeraţi mai sus (Carianopol) fusese, de fapt, influenţat de Ilarie Voronca, un imagist puternic, ca şi Esenin. În perioada postbelică, influenţa lui Esenin s-a resimţit în poeziile lui Mircea Dinescu, ale lui Ioan Alexandru şi ale lui Adrian Păunescu.
surse:
wikipedia.org
esenin.biografii.ro
Serviciul Monumente Istorice
Arhg. Mihaela Haiduc
03.10.2011
SURSA: Saitul PRIMĂRIEI BISTRIŢAПИСЬМО МАТЕРИ Ты жива еще, моя старушка? Жив и я. Привет тебе, привет! Пусть струится над твоей избушкой Тот вечерний несказанный свет. Пишут мне, что ты, тая тревогу, Загрустила шибко обо мне, Что ты часто xодишь на дорогу В старомодном ветxом шушуне. И тебе в вечернем синем мраке Часто видится одно и то ж: Будто кто-то мне в кабацкой драке Саданул под сердце финский нож. Ничего, родная! Успокойся. Это только тягостная бредь. Не такой уж горький я пропойца, Чтоб, тебя не видя, умереть. я по-прежнему такой же нежный И мечтаю только лишь о том, Чтоб скорее от тоски мятежной Воротиться в низенький наш дом. я вернусь, когда раскинет ветви По-весеннему наш белый сад. Только ты меня уж на рассвете Не буди, как восемь лет назад. Не буди того, что отмечалось, Не волнуй того, что не сбылось,- Слишком раннюю утрату и усталость Испытать мне в жизни привелось. И молиться не учи меня. Не надо! К старому возврата больше нет. Ты одна мне помощь и отрада, Ты одна мне несказанный свет. Так забудь же про свою тревогу, Не грусти так шибко обо мне. Не xоди так часто на дорогу В старомодном ветxом шушуне. (1924) | „Scrisoare mamei” de Serghei Esenin Tot mai traiesti, batrâna mama? Tie, cu supunere, ma-nchin! Mica-ti casa, seara de arama, Lumineze-o pasnic si senin. Mi se scrie ca esti tulburata, Ca ti-e dor de mine ne-ncetat, Ca ades bati drumul, suparata, În paltonul vechi si demodat. În albastre seri ti se nazare Gând pustiu, ce lacrimei da val, Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal. Mama, nu-i nimic! Delirul fura Gândul tau, ducându-l spre prapad. Nu-s betiv chiar în asa masura Ca pierind, sa nu te mai revad. Ca-n trecut, mi-i inima duioasa, Am un vis, un vis pe care-l storc; Sa ma smulg din dorul ce m-apasa Si la noi acasa sa ma-ntorc. Eu voi reveni, pe când rasfata Pomii-n floare, satul meu tacut; Dar sa nu ma scoli de dimineata, Cum opt ani în urma, ai facut. Nu trezi desertaciunea cruda, Nici regretul ca ma risipesc, Prea devreme, pierdere si truda, Mi-a fost dat, traind, sa patimesc. Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete! Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost. Numai tu-mi esti reazem la tristete, Numai tu dai vietii mele, rost. Fie-ti deci, nelinistea uitata, Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat, Nu mai bate drumul, suparata, În paltonul vechi si demodat… (Traducere de George Lesnea) |
(fara titlu) Învârtejite frunze se destrama Căzând, din apa iazului să bea, Precum un stol de fluturi de aramă, Ce-n agonie zboară către-o stea Iubesc această seară, când pământul De inimă mi-l simt apropiat. Când poalele mestecenilor, vântul, Până la umeri, sus, le-a ridicat. În suflet şi pe vale e răcoare, Amurgu-i turmă vânătă de oi. La marginea grădinii foşnitoare, Se singe-un zvon de zurgălăi vioi. Aşa de treaz, eu încă niciodată N-am ascultat ce spune trupul meu. Ce bine-ar fi, ca salcia plecată, În iazul roz să mă răsfrâng şi eu. Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie, Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc… Pe unde eşti tu, simplă bucurie, Ca mult iubind nimic să nu doresc? (Traduceri de George Lesnea) Serghei Esenin | Sania gonește, zările se sparg Sania gonește, zările se sparg. Bine-i cu iubita să te pierzi în larg. Vântul cerne stele pe surâsul tău, Peste câmp, de-a-dura, fuge-un zurgălău. Prin troiene șargul uite-l c-a turbat! Undeva-n poiană joacă-un paltin beat. Ne-om opri-ntrebându-l : ce-i cu tine, ce-i ? Și-auzind armonici, vom juca tustrei. Toamna Colo prin mărăcinișul dintre râpi și ulmul ciung, Toamna, iapa roaibă, paște, scărpinându-și coama, lung. Lângă malurile apei, pe tăpșanul gol și ud, Azi potcoavele-i albastre zăngănind încet s-aud. Vântul schivnic, furișându-și recea vraiște de fum, Macină frunzișul galben de pe coșcovitul drum. Și sărută blând pe creanga măceșului spinos, Rănile roșcate ale nevăzutului Hristos. |
Cele mai frumoase poezii de Serghei Esenin:
Serghei Esenin - A Fi Poet...Serghei Esenin - * * *
Serghei Esenin - Aburi ling in treacat
Serghei Esenin - Ah, voi sanii, sanii!
Serghei Esenin - Bosforul
Serghei Esenin - Ca Tine Nu-s Pe Lumea Asta Douǎ
Serghei Esenin - Cantecul Catelei
Serghei Esenin - Ceata, vînt, zapada si tacere
Serghei Esenin - Crangul Drag, Pe Limba-i De Mesteacan
Serghei Esenin - E-o primãvarã fãrã avânturi
Serghei Esenin - Epitaf
Serghei Esenin - Florile îmi Spun Rămas Bun
Serghei Esenin - Focul Vânăt
Serghei Esenin - Furtuna A Trecut. Putini Scapara...
Serghei Esenin - Intoarcere
Serghei Esenin - Mesteacan
Serghei Esenin - Mi s-a urat la vatra mea
Serghei Esenin - Moscova carciumareasca (fragmente)
Serghei Esenin - Mândra mai era Taniusa
Serghei Esenin - Ne ducem toti
Serghei Esenin - Neplacut De Jilav Clar De Luna...
Serghei Esenin - Norii fâlfâie-o horbotã rarã
Serghei Esenin - Nu Regret, Nu Ma Jelesc, Nu Strig
Serghei Esenin - Nu mai dau prin loboda tarcoale
Serghei Esenin - Nu sunt oare vrednic de iubire?
Serghei Esenin - Omul Negru
Serghei Esenin - Ovazu-si misca daurita coama
Serghei Esenin - Pe ploaie lutul mai musteste
Serghei Esenin - Picla
Serghei Esenin - Plecare
Serghei Esenin - Poetul
Serghei Esenin - Potolita-i Rana Dinainte...
Serghei Esenin - Prezicere
Serghei Esenin - Rusia
Serghei Esenin - Sania goneste, zarile se sparg
Serghei Esenin - Scrisoare De La Mama
Serghei Esenin - Scrisoare mamei
Serghei Esenin - Se-asterne iar de-a lungul vaii
Serghei Esenin - Spranceana serii si-a inchis tristetea
Serghei Esenin - Sunt Păstor...
Serghei Esenin - Sunt ultimul poet cu satu-n glas
Serghei Esenin - Toamna
Serghei Esenin - Viscolul prinde colbul sa-si lepede
Serghei Esenin - Vânãt e cerul, cãpestrele noi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu